Revista “FAMILIA ORTODOXA” despre “SINODUL” DIN CRETA, dezbinarile si polarizarile ideologice pe seama “ecumenismului”, INTRERUPEREA POMENIRII EPISCOPILOR si “RAZBOIUL DINTRE NOI”: Nu cumva ni se aplica strategia DIVIDE ET IMPERA “prin subtila înrâurire a agenţilor de influenţă, care sunt peste tot infiltrați astăzi?”. CARE SA FI FOST SCOPUL ASCUNS AL PSEUDO-SINODULUI?
Una dintre cele mai judicioase, oneste si lucide analize pe marginea celui mai controversat eveniment bisericesc al anului
***
“Familia ortodoxa”, nr.9/2016:
Între ecumenism şi antiecumenism
Dezbinarea rămâne, cel puţin în momentul de faţă, cel mai mare păcat şi cea mai dureroasă tară a poporului român. Invidia şi judecata aproapelui – întemeiate pe o credinţă hipertrofiată în propriul punct de vedere, şi mai ales pe o tragică frustrare a unei nedeveniri personale – ne determină pe noi, românii de astăzi, să ne surpăm unii altora lucrarea, luptându-ne între noi. Tragic fapt: românii, născuţi ca popor creştin pentru veşnicie, au ajuns astăzi să se piardă într-un adevărat război fratricid.
Una din ultimele polarizări ale spiritului românesc, mai nocivă decât toate celelalte, este subordonarea unora dintre credincioşii Bisericii noastre într-una din poziţiile antinomice ale binomului ecumenist-antiecumenist. Mai rea, pentru că-i desparte pe cei de aceeaşi credinţă, dar şi pentru că, prin astfel de polarizări, se nesocotesc cu totul poruncile evanghelice, în numele cărora se luptă.
„Ecumenistul” este deja un personaj cunoscut creştinilor practicanţi. Este de cele mai multe ori un om cu studii teologice şi în străinătate (dar nu neapărat), este aproape întotdeauna într-o poziţie semnificativă fie pe scara instituţională a Bisericii, fie în ierarhiile şcolii teologice. Sunt oameni expuşi cumva, prin poziţia lor, la un contact diplomatic cu străinii, cu cei de altă credinţă, şi presaţi de instanţele politice ale vremii să facă posibil şi pozitiv dialogul cu aceştia. De la Cuza încoace, cam tot timpul am fost forţaţi să purtăm acest așa-zis „dialog”, fie pentru că cei ce ne conduceau ţara erau catolici, fie pentru că, mai târziu, sub comunism, aceasta era politica de Partid dictată de la Moscova. După 1990, directivele politice nu s-au schimbat prea mult.
Cât de mult cred ei în acest „dialog” e însă o altă discuţie. Pe un mitropolit grec, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice în multe dialoguri şi mare profesor de Drept, Panteleimon (Rodopoulos), l-am auzit odată povestind cum decurg dialogurile ecumenice: „Trebuie să dialogăm, că astea sunt vremurile – dar ce să dialoghezi, de pildă, cu lutheranii, care nu mai au nici o teologie?! Discuţi un an de zile un articol din Crez, te mai plimbi puţin, mănânci o masă bună şi te întorci acasă”. Pentru majoritatea, la atât se rezumă ecumenismul – căci, în esenţa lui, este o directivă politică şi, drept urmare, un act diplomatic al instituţiilor bisericeşti.
Pe cealaltă baricadă se distinge tot mai clar profilul „antiecumenistului”. Aici nu l-am include pe cel ce luptă cu discernământ şi argumente teologice pentru apărarea dreptei-credinţe (cum este, de pildă, profesorul de dogmatică Dimitrios Tselenghidis de la Facultatea de Teologie din Thessalonic), ci pe cei care-şi fac o profesiune de credinţă, un scop în viaţă din lupta antiecumenistă. Revoluţionari de profesie, aceştia parcă se bucură când cineva face o afirmaţie sau un gest interpretabil ca ecumenist, se bucură să-l poată stigmatiza, să-l împroaşte cu invective, dovedindu-și astfel „importanţa”. Poate că la unii dintre ei buna-intenţie nu poate fi contestată, dar lipsa discernământului şi a maturităţii teologice şi eclesiologice a unui astfel de demers produc un efect cu totul contrar.
Deşi situate pe poziţii teologice într-un fel antagonice, cele două clase se întâlnesc însă undeva, şi anume în abordarea teologică de tip varlaamit. Atât atitudinea teologică (fie ea laxă sau zelotistă), cât şi natura controversei au mai multe în comun cu lupta de idei de natură ideologică decât cu însuflarea Duhului Sfânt, venită din multa rugăciune, curăţirea patimilor şi luminarea lui Dumnezeu. De asemenea, e cert că ambele atitudini sunt, într-un fel, consecinţa unei eclesiologii zdruncinate din temelii de dominaţia secularismului impus de politic în Biserică, prin care devine aproape imposibil dialogul care să aducă la un numitor comun pliroma bisericească – ierarhi, preoţi şi credincioşi.
Un Sinod nici „mare”, nici „sfânt”
Toate aceste tare duhovniceşti şi eclesiologice au fost scoase la iveală de mult-controversatul Sinod din Creta. Nu-i spunem „mare”, căci au lipsit patru Biserici – nu pentru că nu au putut să ajungă, ci pentru că au ridicat obiecţii privind subiectele discutate şi organizarea. Nu-i spunem „sfânt”, pentru că în cadrul lui s-au făcut interpelări injurioase și presiuni, iar la sfârşit a fost impus pentru a fi semnat un document care nu fusese complet discutat în plen. De altfel, se pare că Sinodul nu a fost organizat pentru a se discuta problemele importante cu care se confruntă astăzi Biserica – cum ar fi cele liturgice şi eclesiologice, sau chiar dialogul teologic intern –, ci mai mult pentru a se asigura deschiderea unui dialog teologic cu celelalte confesiuni creştine. Poate că fostul ambasador S.U.A. în Yemen, Arthur H. Hughes, are dreptate când susţine implicarea politică a Patriarhului Ecumenic Bartholomeu, principalul organizator al acestui Sinod[1].
În ceea ce priveşte rezultatele Sinodului, s-ar putea spune că a fost un eşec, după cum observă acelaşi analist american. În mod cert, hotărârile sale sunt destul de departe de ceea ce se intenţionase – într-un sens pozitiv, însă, pentru noi. Pogorămintele privind postul nici nu au mai intrat în discuţie, prin intervenţia hotărâtă a ierarhilor noştri, iar Enciclica este cât se poate de ortodoxă, căci a recunoscut două sinoade care au punctat în mod decisiv diferenţele dogmatice dintre noi şi catolici: Sfântul Sinod al Patriarhului Fotie (879-880) şi Marile Sinoade convocate în timpul Sfântului Grigorie Palamà (1341, 1351, 1368).
În discuţie rămâne însă documentul privind relaţiile Bisericii Ortodoxe cu celelalte confesiuni creştine. În acest text se constată uşor lupta dusă de apărătorii Ortodoxiei cu cei care susţin ecumenismul. Limbajul este plin de echivoc. Deşi la început se afirmă că Biserica cea Una este cea Ortodoxă, pe parcursul documentului se vorbeşte despre „refacerea unităţii creştine” sau despre „unitatea pierdută a creştinilor” – concepte cel puţin discutabile din punct de vedere dogmatic. De asemenea, textul a ţinut să asigure buna desfăşurare a dialogului ecumenic, de parcă acesta ar fi fost cel mai important deziderat al acestui Sinod! Aici se poate vedea că această secţiune a fost, în mod foarte probabil, impusă din exterior.
De cealaltă parte, antiecumeniştii de profesie au început să propovăduiască cu multă vehemenţă apropiatul sfârşit ecumenist al Bisericilor participante. Unii au cedat atmosferei apocaliptice şi și-au întrerupt comuniunea cu proprii ierarhi. Alţii, tulburaţi la culme, ameninţă că o să le urmeze în curând. Tonurilor joase, însuflate de Duhul Adevărului şi al Păcii, le-au fost preferate strigătele de luptă şi invectivele, atacurile la persoană şi ameninţările care au umplut Internetul. Cei care înainte de Sinodul din Creta nu au reuşit să facă o analiză teologică a textelor propuse pentru a fi votate, ca să-şi comunice astfel amendamentele propriilor ierarhi, acum s-au transformat în cruciați ai dreptei-credinţe, militând mai curând pentru ruperea comuniunii decât pentru comunicarea unitară şi duhovnicească a dezacordului lor, ca popor credincios, față de anumite lucruri din cele votate.
Strategia lui „dezbină şi stăpâneşte”
Nu este oare grăbită o asemenea reacţie şi oarecum suspectă în ce privește raţionalitatea şi chiar buna-intenţie a unora din cei care au adoptat-o?
Noi credem că este disproporţionat de mare în raport cu ce s-a întâmplat, mai ales în condiţiile în care sinodalii români au fost printre cei mai conservatori de-a lungul Sinodului, astfel încât mai multe hotărâri sau accente neortodoxe nu au putut trece datorită lor. Este forţată sau suspect de grăbită din cel puţin alte două motive.
În primul rând, acest Sinod nu are nici o putere dacă nu va fi recunoscut de absolut toate Bisericile ortodoxe locale. De acest lucru ne cam îndoim, atâta timp cât patru Biserici nu s-au prezentat tocmai pentru că nu erau de acord cu anumite teme propuse, cât şi cu organizarea. Cum or să recunoască Sinodul, atâta timp cât s-au declarat împotriva organizării lui? Pe de altă parte, înseşi Bisericile participante trebuie să-l recepteze la nivelul propriului Sinod şi al pliromei bisericeşti. Dar şi dacă, prin absurd, s-ar face aceste recunoaşteri, credeţi că atâta timp cât ierarhii înşişi nu au fost de acord cu documentul îl vor avea la inimă pentru a-l transforma în dreptar de credinţă?
Ne îndoim că acest Sinod va fi pomenit ca „Mare şi Sfânt” în istoria Bisericii, iar dacă aşa vor sta lucrurile, de ce să creăm o astfel de dezbinare în Biserică, cum numai în perioada schimbării calendarului s-a mai produs? Oare nu s-ar putea să fi fost chiar acesta unul din scopurile ascunse ale promotorilor acestui Sinod – cel de a aduce tulburare şi confuzie în Biserica lui Hristos, prin subtila înrâurire a agenţilor de influenţă, care sunt peste tot infiltrați astăzi?
Al doilea motiv pentru care credem că este exagerată o asemenea reacţie este acela că, cel puţin în ultimul deceniu, ecumenismul a intrat într-o mare criză. Confesiunile anglicană şi protestantă s-au îndepărtat atât de mult de ceea ce mai poţi numi creştinism, încât nici cei mai ecumenişti dintre ortodocşi nu mai pot avea curajul să propună o unire cu ei. Gândiţi-vă că, în rândul acelora, majoritatea recunosc şi practică preoţia femeilor – şi chiar episcopia lor – şi recunosc căsătoriile între homosexuali, având chiar preoţi homosexuali declaraţi şi căsătoriţi(!). Pe de altă parte, bisericile catolicilor, ca şi ale protestanţilor, sunt în marea lor parte goale, și nu mai au preoţi care să slujească nici măcar credincioşilor care le-au mai rămas. Cu cine să faci ecumenism?! Dacă renunţă la filioque, la teoriile varlaamite şi la primatul papal se poate începe orice discuţie cu catolicii – altfel, din toată filosofia dialogului ecumenic nu va rămâne decât o simplă diplomaţie.
Având în vedere toate acestea, nu credem că ecumenismul mai are vreun viitor, cel puţin în actualul context – lucru pe care l-au înţeles şi cei care au împins din spate organizarea acestui Sinod, şi pe care, probabil, l-au constatat şi mai bine la încheierea lui. Conştiinţa ierarhilor ortodocşi, deşi a fost mult biciuită în ultimele decenii cu ameninţările politicului şi cu atracţiile secularismului, s-a arătat încă suficient de trează pentru a se poziţiona ortodox în momentele critice din viaţa Bisericii.
Mai sunt însă şi ierarhi teologi şi mărturisitori, nu puţini, şi s-ar putea ca mâine să apară și alţii, astfel că, în lectura noastră, acest Sinod, chiar dacă a făcut anumite compromisuri, a demonstrat faptul că dreapta-credinţă nu este, cel puţin pentru o vreme, în pericol. Astfel că Sinodul din Creta, prin toate reacţiile născute, prin problematizările pe care le-a prilejuit, credem că a folosit mai mult Ortodoxiei decât puteau bănui duşmanii ei – numai că lucrul acesta ar trebui să-l înţeleagă şi cei care sunt puşi în poziţia delicată de ecumenişti, cât şi antiecumeniştii care au găsit acum un moment în care să-și satisfacă toate frustrările acumulate în timp. Este momentul unor dialoguri pertinente şi responsabile, făcute în Duhul Adevărului, pe tema dreptei credinţe, şi nu a strigătelor isterice, a ameninţărilor şi acuzaţiilor de tot felul.
Altfel, s-ar putea ca lupta aceasta dusă în numele dreptei-credinţe, care naşte atâtea tulburări, să fie exact ceea ce s-a urmărit prin organizarea Sinodului. Strategia lui „dezbină şi stăpâneşte” nu urmăreşte astăzi atât unirea Bisericii Ortodoxe cu cei din afara ei, cât tulburările şi dezbinarea dinlăuntrul Bisericii – chiar schisma –, prin polarizarea credincioşilor în „ecumenişti” şi „antiecumenişti”. Cu alte cuvinte, războiul cel dintre noi. Căci ce alt avantaj au avut după schimbarea calendarului duşmanii Bisericii dacă nu schisma zeloților, confuzia şi tulburările care continuă până astăzi? Oare credeţi că această experienţă nu se doreşte a fi repetată de aceiaşi oameni, chiar cu sprijinul direct al celor care se cred „cei mai” ortodocşi?
„Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară…” Luca 17:2
Cu privire la canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (861), privind încetarea pomenirii unui episcop, trebuie să observăm că acesta este interpretat greşit, oarecum contrar spiritului său. Canonul nu obligă pe nici un credincios să întrerupă comuniunea cu ierarhul său care „mărturiseşte erezia cu capul descoperit în Biserică”, ci îi permite să o facă dacă într-adevăr ierarhul a căzut în erezie, şi nu doar dacă i se pare că a făcut aceasta. „Îi permite” înseamnă că „îi îngăduie”, dar responsabilitatea aparţine celui care rupe comuniunea, iar nu altcuiva.
Aşadar, dacă s-ar rămâne în comuniune până când Sinodul (fie cel local, fie cel ecumenic) se va pronunţa, nu este periclitată mântuirea sufletului, cum cred unii. Dimpotrivă, dacă se rupe comuniunea în temeiul acestui canon, şi se face cu zgomot, atrăgând şi pe alţii la acest act, iar apoi gestul se dovedeşte neîntemeiat, cel care l-a făcut riscă să-şi piardă mântuirea chiar dacă s-a întors la comuniunea cu ierarhul său, căci poate un altul pe care el l-a atras la aceasta nu o va face! Zice Mântuitorul: „Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici” Luca 17:2. Prin urmare, cei care se joacă cu aceste ameninţări să ştie că nimic nu este mai grav în faţa lui Dumnezeu decât să scoţi pe cineva din comuniunea cu Biserica lui Hristos pentru a-l arunca în schismă sau în necredinţă.
Mai este un aspect care trebuie precizat. Acei antiecumenişti care astăzi manifestă o atitudine agresivă şi injurioasă sunt în prezent cei mai mari duşmani ai antiecumenismului. Comportamentul lor aruncă în derizoriu opoziţia la ecumenism şi face tot mai puţin probabil pe viitor dialogul ierarhilor cu mănăstirile şi laicii în privinţa temelor de credinţă. Și nici credincioşii nu vor mai da atenţia cuvenită acestor teme, căci dacă strigi de prea multe ori că vine lupul, când acesta cu adevărat va veni, nu te va mai crede nimeni. Aşadar, drumul către mărturisirea dreptei-credinţe este probabil altul decât cel urmat de cei care preferă manifestările defăimătoare în locul dialogului teologic.
Ce-i de făcut?
În fine, ce ne rămâne de făcut?
Cu toţii ar trebui să luăm mai în serios exigenţele evanghelice ale vieţii creştine, care înseamnă să petreci mai mult cu Hristos decât în interminabile navigări pe Internet, chiar dacă e vorba de site-uri sau grupuri de socializare hiper-ortodoxe. Iertaţi-ne că trebuie să o spunem, dar noua patologie a dependenţei de Internet, a consumării vieţii creştine în interiorul unui mediu care nu are nimic în comun cu îndumnezeirea nu este cea mai bună modalitate de a ne apăra Ortodoxia. Părinţii şi canoanele (în numele cărora mulţi se luptă) vorbesc în primul rând de post şi priveghere, de rugăciune de toată vremea şi de viaţă liturgică, şi mai ales de conştientizarea faptului că la urcuşul duhovnicesc – presupus de curăţirea de păcate, luminare şi desăvârşire – sunt chemaţi toţi cei ce poartă numele lui Hristos, nu doar Sfinţii. Fără acestea, toate bătăliile noastre vor fi numai bătălii ideologice, care vor aduce multă tulburare în Biserică tocmai pentru că vor fi duse fără de Hristos.
Mănăstirile trebuie să fie în primul rând centre duhovniceşti, locuri ale plinirii poruncii evanghelice „Rugaţi-vă neîncetat!” 1 Thessaloniceni 5:17, şi mai puţin gospodării bine-chivernisite; centre de studiu a lucrărilor teologice şi ascetice ale Sfinţilor Părinţi, şi mai puţin obiective turistice sau veşnice şantiere. Într-un astfel de context, frica de ecumenism nu va mai putea exista, căci minţile curăţite de patimi şi luminate de harul lui Dumnezeu vor fi ele înseși faruri pentru gândirea şi viaţa ortodoxă a teologilor şi a ierarhilor noştri.
Soluţia se află, aşadar, la noi, iar dacă nu am făcut-o până acum, credem că acest Sinod din Creta este încă un bun prilej pentru a pune un nou început al vieţii noastre în Hristos, al unei aşezări nu în discuţiile interminabile pe Internet, ci în câştigarea Duhului lui Dumnezeu – Singurul prin care suntem îndreptăţiţi să credem că putem face ceva (Canonul 124/113 al Sinodului de la Cartagina).
Gheorghe Fecioru
[1] http://www.euractiv.com/section/global-europe/opinion/will-ankara-take-aim-at-patriarch-bartholomew/
Legaturi:
- SINODUL DE LA CRETA – realizat la presiunile LOBBYULUI AMERICANO-ISRAELIAN si ale CIA? Fost ambasador american: PATRIARHUL ECUMENIC ESTE FINANTAT SI CONTROLAT DE SERVICIILE SECRETE AMERICANE. “Întrebarea ‘cine (te) plătește’ se dovedește a fi deosebit de utilă și în ceea ce privește deslușirea acestui sinod, care s-ar putea să genereze o nouă scindare în ortodoxie“. Q. E. D.!
- PRECIZARI NECESARE in urma raspandirii unui articol DENIGRATOR si MINCINOS in legatura cu MARTURIA MITROPOLITULUI IEROTHEOS publicata de “Cuvantul ortodox”. PENTRU ADEVAR si IMPOTRIVA MANIPULARILOR “TALHARESTI”. Ce legatura avem cu Basilica?
- COMUNICAT DUR AL PATRIARHIEI despre manifestarile publice impotriva ierarhilor români semnatari ai documentelor de la Creta. “Aceşti răzvrătiți din Biserică, sub pretextul că apără Ortodoxia, tulbură din interior pacea şi unitatea Bisericii…” ATITUDINILE EXTREMISTE AU “REUSIT” SA ANULEZE SANSA REDISCUTARII POZITIEI BOR IN SINODUL LOCAL? “Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una”
- BASILICA se transforma in AGENTIA DE PRESA A FANARULUI, preluandu-i AGENDA PROVOCATOARE? Siteul Patriarhiei popularizeaza in mod iresponsabil opinia unui teolog slugarnic al PATRIARHIEI ECUMENICE care cere CATERISIREA, respectiv AFURISIREA marilor teologi ZISIS si TSELENGIDIS si a altor patru clerici, invocand articolul 22 al documentului ecumenist CRETAN!
- Actualizat. PRECEDENTUL DECIZIEI STARETULUI DE LA SCHITUL OITUZ. Intreruperea pomenirii IPS Ioachim Bacauanul de catre ieromonahii Macarie Banu si Atanasie Parfenie. CUM A REACTIONAT ARHIEPISCOPIA ROMANULUI. Apologia ecumenismului atinge paroxismul penibilului. EXISTA RISCUL RUPTURII IN CADRUL BOR?
- O reactie inadmisibila. IPS IRINEU DE ALBA IULIA DESPRE SINODUL PANORTODOX: “Este o blasfemie sa numesti acest Sinod eretic”
*
- A aparut traducerea oficiala a documentului panortodox ”RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CRESTINE”
- ENCICLICA SINODULUI DIN CRETA – varianta oficiala in limba română
- DOCUMENTUL “RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CRESTINE”, APROBAT INTR-O FORMA CONTROVERSATA. Enciclica Sinodului Panortodox, in schimb, evoca Sinoadele Sf. Fotie cel Mare, Sf. Grigorie Palama, Sinodul care a respins unirea de la Ferrara-Florenta si altele
- Declaratiile Patriarhului Daniel la intoarcerea de la SINODUL PANORTODOX. Ce amendament a propus Sinodul BOR la documentul “RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CRESTINE”
- IMPOTRIVA DEZINFORMARILOR SI IN CIUDA CONTESTARILOR, Mitropolitul IEROTHEOS VLACHOS lauda poziția BISERICII ORTODOXE ROMÂNE la SINODUL DE LA CRETA: “Biserica României a impresionat prin întreaga sa prezență”. PATRIARHUL DANIEL SI DOCUMENTUL CONTROVERSAT: “De multe ori și-a exprimat opinia de a nu se finaliza discuția și de a nu se semna textul acesta”
- Actualizare: “RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CRESTINE” – traducerea documentului SINODULUI PANORTODOX cu evidentierea diferentelor fata de textul pre-sinodal/ SCURT COMENTARIU ASUPRA PRESTATIEI PATRIARHIEI ROMÂNE LA SINODUL PANORTODOX DIN CRETA
- MITROPOLITUL HIEROTHEOS face analiza amanuntita a SINODULUI DIN CRETA, apreciind recunoasterea “autoritatii universale” a Sinoadelor care au condamnat EREZIILE APUSENE, dar aratandu-se “PROFUND INGRIJORAT” de documentele rezultate, criticand MANIPULAREA INFORMATIILOR, demontand SOFISMELE ECUMENISTE si vadind CONFUZIILE TEOLOGICE: “Am vazut foarte limpede o ABORDARE RELATIVISTA in pozitiile exprimate in cadrul Sinodului. TEORIA RAMURILOR A FOST VEHICULATA, fara a fi numita ca atare”
- Interviu cu IPS HIerotheos Vlachos despre SINODUL PANORTODOX (video si Rezumat). Admite Patriarhia Ecumenica STATUTUL PROVIZORIU al DOCUMENTELOR SINODALE? / Mitropolitul Ieremia al Gortinei RESPINGE documentul ecumenist al “Sinodului”: “Când și unde au numit Sfinții Părinți ereziile și schismele ”BISERICI”?”/ Patriarhia Antiohiei REFUZA sa recunoasca intalnirea de la Creta drept “SFANTUL SI MARELE SINOD”
- IPS HIEROTHEOS VLACHOS denunta PRESIUNILE la care au fost supusi ierarhii Bisericii Greciei de catre tabara PATRIARHULUI ECUMENIC la dezbaterile asupra documentului referitor la relatiile cu celelalte culte: “Eu insumi m-am confruntat cu un COMPORTAMENT ABUZIV”
***
- POZITIE MARTURISITOARE a IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei, referitoare la DOCUMENTUL 6 AL SINODULUI DE LA CRETA, raportarea Bisericii Una la celelalte confesiuni si la invataturile lor ERETICE: “Putem considera acest document în stare de analiză, NEDEFINITIVAT, într-un proces de REVIZUIRE totală sau parțială”! PREMIERA IN B.O.R.: se cere o dezbatere asupa mentinerii calitatii de membru in CMB!
- Precizarile PS MACARIE, Episcopul român al Europei de Nord, privitoare la documentul cel mai controversat adoptat la SINODUL DIN CRETA: “Cred ca ar trebui supus in continuare dezbaterilor si modificarilor”
***
- INTRERUPEREA COMUNIUNII – O MASURA DE LUAT IN ULTIMA INSTANTA/ Talcuirea Canonului 31 Apostolic despre NEPOMENIREA EPISCOPULUI
- “Nu ştiţi, oare, fiii cărui Duh sunteţi?” ISPITA “ULTIMATUMURILOR” si PRECIPITAREA RAVNEI FARA CHIBUZINTA/ De ce se pomeneste episcopul la Liturghie?/ SFANTUL SI MARELE SINOD… DIN LAUNTRUL NOSTRU ABANDONAT/ Litera si Duh in aplicarea canoanelor de catre duhovnic. DARUL DEOSEBIRII care nu “sparge capetele”
- “O, de ar fi trăit atunci oarecare super-zeloţi şi super-ortodocşi contemporani! Ar fi aruncat defăimarea de TRĂDĂTOR în obrazul marelui SFÂNT FOTIE”. Fericitul parinte marturisitor EPIFANIE despre PERICOLUL SCHISMEI CARE INCEPE CU NEPOMENIREA EPISCOPILOR si necesitatea rabdarii si ICONOMIEI in chestiunile critice care privesc UNITATEA BISERICII: “Să nu ne grăbim, fratele meu!”
- SA PAZIM UNITATEA FAMILIEI BISERICII, tinand si marturisind credinta ortodoxa CU INTELEPCIUNE SI CU DRAGOSTE, “nu cu isterie si cu condamnari irevocabile ale altora”! CINE SE RUPE DE BISERICA, ACELA MOARE! “Slavă lui Dumnezeu, că nu ne întreabă PE NOI pe cine să mântuiască, fiindca ar fi pustiu raiul!” (CUVINTE AUDIO SI TEXT)
- Asociatia Christiana despre RISCUL SFASIERII BISERICII in urma TULBURARILOR GENERATE DE SINODUL DIN CRETA, nevoia de dialog real IN INTERIORUL ORTODOXIEI si despre atitudinile DUSMANOASE SI ULTIMATIVE la adresa IPS Teofan: “Cele 4 Biserici care nu au venit in Creta si episcopii greci (vezi Hierotheos) care nu au semnat, N-AU AMENINTAT PE NIMENI si AU PASTRAT COMUNIUNEA”
- “Şi noi ce facem, încă o dezbinare, încă o schismă, încă o grupare care se va crede de zilele viitoare ‘adevărata Biserică Ortodoxă’?…”
- Oameni si… demoni travestiti in salvatori: “CRUCIADA” IMPOTRIVA RAULUI (din afara) a “LUPTATORULUI ORTODOX” PANA LA… MACELARIREA FRATILOR: “Cain l-a ucis pe Abel pentru că nu a ucis păcatul DIN PROPRIA INIMĂ. Patima luptei cu Sistemul e de neoprit şi fraţii încep să devină trădători ai Ortodoxiei, dușmani camuflați…”
- Din partea Manastirii Vatoped. Despre cei care isi aroga titulatura de ”PARINTII DIN SFANTUL MUNTE” si despre asa-zisul vis cu SFANTUL PAISIE AGHIORITUL
- BISERICA ORTODOXĂ ESTE SINGURA ADEVARATĂ BISERICĂ! Biserica Ortodoxă nu acceptă nici teoria ramurilor, nici pe cea a bisericii invizibile. Ce fel de UNITATE este posibilă cu CELELALTE CONFESIUNI CREȘTINE RUPTE DE BISERICA UNA? Jean-Claude Larchet: “ÎNSTRĂINAREA BISERICII ROMANO-CATOLICE de la credința dintru început, păstrată de Tradiţia ortodoxă, a făcut-o STRĂINĂ DE BISERICA ÎNSĂȘI şi a lipsit-o de plinătatea harului”
- Marea Lavra infirma zvonurile: SCHITUL PRODROMU NU INTRERUPE POMENIREA PATRIARHULUI ECUMENIC si nu se raliaza miscarii zelotiste conduse de monahul Sava, fost staret al Marii Lavre: “Singura noastră dorinţă este PĂSTRAREA UNITĂȚII BISERICII”
***
- “A DEZBINA CINEVA BISERICA este un rau la fel de cumplit ca A CADEA IN EREZIE. Nici sangele muceniciei nu poate spala acest pacat!”
- Fanatism si relativism – extremele pierzarii. RAVNA CARE NE INSALA versus CALEA CEA STRAMTA SI DE TOTI PRIGONITA
- CE VALOARE AU SINCERITATEA SI ADEVARUL FARA DISCERNAMANT? Cuviosul Paisie ne invata CUM SA FACEM BINELE, cum sa-i indreptam pe altii si cum sa marturisim
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre CEI CARE TULBURA BISERICA cu atitudini extreme, SUB PREXTELE “DREPTATII”
- CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE CLER SI BISERICA (II): Cum se infrunta problemele bisericesti, cum se iau deciziile in Biserica in duh ortodox: “SA SE EVITE EXTREMELE. Cu extremele nu se rezolva problemele. Din pacate, in vremea noastra AVEM MULTI CARE O TULBURA PE BISERICA MAMA”
- “Biserica se teme de dezbinari si de schisme, care au ca baza demonicul egoism”
- DRACUL-TEOLOG si inselarile care dezbina Biserica “in numele Domnului”
- “Oare S-a impartit Hristos?” – ABSENTA LUI HRISTOS ca centru al vietii noastre duce la ATACAREA UNITATII BISERICII prin cultul anarhic al unor personalitati omenesti
- UNDE MAI ESTE UNITATEA DUHULUI INTRE NOI?
- PARINTELE SOFIAN SI “MARTURISITORII” CALOMNIEI: “Pana cand va ridicati asupra omului? Cautati toti a-l dobori, socotindu-l ca un zid povarnit si ca un gard surpat…”
- Cuvant al Protos. Hrisostom de la Putna: “DIAVOLUL LUCREAZA INSELAREA PRIN OAMENI, incercand sa provoace GROAZA si, mai ales, DEZBINARE, RAZVRATIRE. Prezenta lui Dumnezeu PROVOACA, iar lumea reactioneaza prin VRAJMASIE fata de slujitorii Lui… De ce atunci cand Dumnezeu Isi arata BUNATATEA Sa fata de noi, noi NE IMPIETRIM MAI TARE?!” (VIDEO si TEXT)
- PARINTELE IUSTIN PARVU (†16 iunie 2013) – CUVINTE PENTRU VREMURI DE INCERCARE A BISERICII: “Acum, în momentele grele pe care le trăim, cu ispite puternice, harul lui Dumnezeu va creşte. DACĂ NE VOM RUGA! Dacă vom păstra unitatea în Biserică, dacă nu ne va împrăştia această ispită, noi vom rezista. Adevărul creştin nu se impune cu forţa. Adevărul creştin vorbeşte prin sine”
- PARINTELE ADRIAN FAGETEANU (video): “Divide et impera e sistemul diavolului si al slugilor lui… Sa se parasca unii pe altii, sa se vanda unii pe altii. Acest sistem il aplica ei peste tot”. SI DESPRE ANTIHRIST, LEPADARE, PRIGOANA
- MECANISMELE MANIPULARII ROMANIEI. Cum este practicat astazi RAZBOIUL NEVAZUT impotriva mintilor noastre
- SFANTUL CONSTANTIN BRANCOVEANU – domnitorul emblematic pentru lumea veche românească si ceasul Judecatii neamului. CUM S-A SFARSIT O LUME prin UCIGASA INVIDIE si TRADAREA DE FRATE. Cum cade si de ce moare un neam?
- Parintele Agapie Corbu despre FANATISM, FANATICI si reactia fata de SOCIETATEA APOSTAZIATA
- In actualitate: IMPOSTORUL RELIGIOS, FALSUL PROFET, INSELATUL, FANATICUL… (I)
- DESPRE “SECTARISMUL ORTODOX” SI INSELAREA “DREPTILOR” HIPERCRITICISTI
- CUVIOSUL SERAPHIM ROSE IN “JUNGLA ZELOTISMULUI”
- FERICITUL SERAPHIM ROSE despre Ortodoxia milei lucratoare si a durerii inimii VS. “super-ortodoxia” celor cu inimile reci si inraite
- “O ASTFEL DE „CORECTITUDINE” VA PRODUCE MEREU NUMAI SCHISME si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica…”
- Parintele Serafim Rose despre FERICITUL AUGUSTIN SI “ZELOTII” SUPERCORECTI (II): “Simt in aceste inimi reci o pregatire pentru lucrarea lui Antihrist”
- Cuviosul Serafim Rose despre ISPITELE NOU-CONVERTITILOR sau CUM SE POATE PIERDE HARUL LA CEI RAVNITORI
- INDRUMARILE STARETULUI IOSIF DE LA OPTINA: “Ravna care vrea sa indrepte orice rau este ea insasi un mare rau”
- DREPTATEA ADEVARATA si ZELUL CEL NEBUN. De la Avva Isaac Sirul
- Sfantul Nectarie de Eghina despre RAVNA CEA INSELATA si RAVNA CEA ADEVARATA
- SA NE REAMINTIM DUHUL ADEVARATEI MARTURISIRI, CA SA NU CADEM IN INSELARE
- Cum putem APOSTAZIA daca pierdem duhul si trairea Ortodoxiei
- “NU POATE SA FIE ADEVAR FARA DRAGOSTE SI NICI DRAGOSTE FARA ADEVAR! Am vazut pe multi care se cred marturisitori pentru ca urasc” – Pr. Mihai Aldea (si audio)
- Pr. Mihai-Andrei Aldea: DE UNDE INCEPE SI CUM SE FACE LUCRAREA DE PROPOVADUIRE (MARTURISIRE)? Cum putem sa-i iubim pe cei aflati in rataciri si pacate grele? Cum poti sa cazi din Adevar chiar fara sa stii?
- FATARNICIA SI RAUTATEA DEGHIZATE IN RAVNA “INTRANSIGENTA” PT. ADEVAR
- PARINTELE SAVATIE LA SOPHIA despre “desteptaciune”, (i)responsabilitatea cuvintelor, provocarile de pe internet si stricarea dragostei: “SUNTEM IN FAZA DE BUIMACEALA. VOR CA TOTI SA DEVENIM OBRAZNICI SI MANDRI” (video)
- Reeducarea azi: DUHUL BOLSEVISMULUI, LA LUCRU PRINTRE CRESTINI SI INSELAREA IDEOLOGIZARII “SISTEMICE”
- IPS HIEROTHEOS VLACHOS – cuvant esential despre UCENICI si FANI in Biserica
- IPS Hierotheos Vlachos: MONAHISM SANATOS, MONAHISM BOLNAV
- Sfantul Tihon din Zadonsk despre RAZBOIUL CRESTINILOR IMPOTRIVA FRATILOR LOR: “O, in ce stare de plans a ajuns crestinatatea: sa se chinuiasca si sa se manance unul pe altul! ODINIOARA CRESTINII SE AJUTAU UNUL PE ALTUL, DAR ASTAZI SE ALUNGA SI SE STARNESC UNUL IMPOTRIVA ALTUIA; din aceasta se cunoaste ca s-a apropiat venirea Domnului”
- “ORICINE URASTE PE FRATELE SAU ESTE UCIGAS. In iad merg mai ales cei care au in sufletul lor ura si rautate”. Arhim. Vasilios Bacoianis despre IERTARE si MARTURISIRE, TINEREA DE MINTE A RAULUI si APOSTAZIE
- ULTIMUL CUVANT, APROAPE PROFETIC, AL PARINTELUI DANIEL SISOEV, INAINTE DE ASASINAREA SA: “Pentru ce socotim a fi dreptul nostru sa urim, sa barfim neincetat si sa faurim scandaluri?
- PARINTELE ADRIAN FAGETEANU (video): “Divide et impera e sistemul diavolului si al slugilor lui… Sa se parasca unii pe altii, sa se vanda unii pe altii. Acest sistem il aplica ei peste tot”. SI DESPRE ANTIHRIST, LEPADARE, PRIGOANA
- Dusmania si ura de frati – semnul sfarsitului. PARINTELE PROCLU (2009): “Daca nu biruim vrajba si tulburarea se va intampla o nenorocire” (VIDEO)
- “URA DE FRATI FACE LOC LUI ANTIHRIST”. Sfantul Chiril al Ierusalimului – cuvant profetic despre SEMNELE SFARSITULUI LUMII
- SE POATE O DEFINITIE MAI… DESAVARSITA DECAT ACEASTA PENTRU CEEA CE NE ESTE DAT SA TRAIM ACUM?
- Sf. Ioan de Kronstadt despre RAUTATEA CELOR CARE OTRAVESC BISERICA CU PONEGRIRI, BANUIELI SI OSANDIRI
- Parintele Epifanie combate EXTREMISMELE STILISTE si arata cum Biserica intotdeauna a lucrat cu ICONOMIE si DREAPTA SOCOTEALA
- Sfantul Paisie Aghioritul despre SEMANAREA CU VOLUPTATE A SMINTELII OTRAVITOARE AVAND CHIPUL “MARTURISIRII ADEVARULUI”: “Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că există şi luptători ai diavolului?”
- EPISTOLA PLINA DE DURERE A CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL despre tulburarile din Biserica, DE MARE ACTUALITATE si astazi
În vremurile noastre vedem că mulţi fii credincioşi ai Bisericii noastre, monahi şi mireni, din păcate, s-au desprins de Ea, din pricina filo-unioniştilor [ecumenistilor – n.n.]. Cred că nu este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta şi de a lupta după puterile sale în sânul Bisericii. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te desprinde şi a crea propria Biserică, şi a continua să vorbeşti de rău pe patriarh cred că este un lucru iraţional.
Dacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici – să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce. Din nefericire, avem multe „biserici” în vremea noastră. Ele au fost create fie de grupuri mari, fie chiar şi de către o persoană. Deoarece s-a întâmplat ca în chilia lor să existe biserică (mă refer la cele ce se petrec în Sfântul Munte), unii au crezut că pot să facă şi propria lor Biserică independentă. Dacă filo-unioniştii dau prima lovitură Bisericii, aceştia menţionaţi mai sus dau a doua lovitură.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
O analiza buna. Are o singura lipsa: articolul 22. Mai putem vorbi despre “pleroma Bisericii”? Daca articolul 22 ramane, mai suntem Biserica Ortodoxa? “Sfantul Sinod are, exclusiv, aceasta competenta (a discuta despre hot. Sinodului din Creta) potrivit Satutului” BOR, semneaza Andrei, episcopul Harghitei si Covasnei la 03.09.2016. Lucrurile sunt mult mai avansate. Daca ne reintoarcem la analiza Parintelui Epifanie, traiesc cosmarul de a intelege ca anul 2016 nu reprezinta secolul VIII sau IX pentru anul 1054. Din pacate ierarhia ne cam da…. ce ne-a dat Humbert.
Ca unul ce am fost de fata la dezbaterea esuata de la P. Nt, as fi vrut sa fie data uitarii de rusine. Totusi vad ca a fost preluata o descriere nerealista facuta de Silviu Chirila, ba chiar cu titluri proprii. Pana si cei de la Oradea au facut asta dupa ce au emis un comunicat prin care se cere dezbatere teoligica pe tema Sinodului din Creta.
Cateva observatii:
-Autorul, Silviu Chirila, nu a fost prezent sau cel putin nu s-a remarcat la conferinta pe care o descrie. Asta in ciuda faptului ca este unul din semnatarii Scrisorii deschise catre IPS Teofan. De altfel, nici unul din semnatari nu a fost prezent (din cate stiu). Dupa ce au avut curajul marturisirii si intreruperii pomenirii ierarhului, acum s-au simtit “in groapa cu lei” si au evitat-o. Ce incredere poate prezenta descrierea aceasta in atare conditii?
-Este adevarat ca toti invitatii au fost pro Sinod, un fapt criticabil. Ca si atitudinea preotilor din Piatra care au predicat acid si cu insulte exagerate la adresa P. Mihail Popescu. Intr-adevar, premizele au fost proaste. Un minus pentru invitati, dar o ocazie pt contestatari sa- si manifeste punctul de vedere. Ocazie ratata prin neparticipare. A ramas totul pe oamenii de rand.
-De la inceput totul a fost bruiat de cei prezenti prin vociferari zgomotoase. Desi li s-a promis cuvantul daca va fi o atmosfera pasnica,ei au vrut sa o faca de la inceput tensuonata prin interventii impretinente.
-P. Vasile Mihoc a aprins si mai tare atmosfera numind extremisti pe cei ce au intrerupt pomenirea ierarhului. Asta inainte aa aduca vreun argument. De aici totul s-a transformat intr-o cearta urata. Unii din sala, nu foarte multi, au vociferat mereu, acoperind pe toti. de cele mai multe ori fara argumente.
-Daca voia lui Dumnezeu se manifesta prin huiduieli si amenintari, ciudsta este teologia dnului Chirila. Intrebarea unuia din sala”Ce a facut Sf. Nicolae la Sinodul1?” nu pot sa o calific decat ca amenintare. Interventiile unora care nu aratau deloc stabilitate psihica mie nu-mi par de la Dumnezeu. Pur si simplu nu s-a putut purta un dialog macar.
-Doamna din Germania, care a plans, era de fapt o isterica ce nu stia nici ea ce vrea. A vorbit de sitiatia ei din Occident fara o legatura cu Sinodul. De parca erau vinovati invitatii.
-Cel xare a contestat invocarea in documentul sinodal a Declaratiei de la Toronto a fost cat de cat coerent, ca prof de gramatica. Totusi a vorbit foarte lung fara sa poata raspunde la obiectia ca se face referire doar la unele pasaje din Declaratia de la Toronto. Nici macar apoi Silviu Chirila nu a fost in stare sa observe ca premizele citate sunt doua, dupa cum atesta trimiterile din document. Deci este posibil ca acele premize sa fie doar cele citate, nu intreaga Declaratie.
-Observatia ca traducerea documentelor in romaneste nu este fidela nu este socanta, ci corecta. Este un minus. Totusi e priblema celor care nu au consultat traducerile ofiiale in greaca, engleza,fr sau rusa. Deci toate obiectiile legate de discriminarea de gen cad pt ca acolo e vorba de sex. Iar explicatiile chiar au fost pertinente, cu citate din Enciclica. Surzenia ascultatorilor si rautatea calomniatorilor nu pot fi credibile.
-Folosirea termenului de Biserica pt eretici a fost bune argumentata de invitati cu citate din acte sinodale vechi de secole. S-a si spus acolo si a recunoscut acelasi prof de gramatica faptul ca nu e vorba de adunari, ci de Biserici cu majuscula. Curios ca acum este uitat acest lucru.
-Prezentarea canonului15 a fost defectuoasa din partea invitatilor,intr-adevar. Doar ca este incorect absolut ca atitudinea salii sa fie calificata drept “vadit dezacord” cand a fost vorba de huliganiam total. S-a ajuns la tipete si chiar contestarea ierarhiei. Poporul era cel in drept sa condamne pe arhierei, nu un sinod. Pe cand canonul da voie la intreruperea pomenirii, nu la condamnarea ierarhului.
-Afirmatia ca cei din sala au discutst probleme “importante şi serioase, în cunoştinţă de cauză” este absolut ridicola. Nu a fost nimeni care sa prezinte un punct de vedere corent sustinut anti-sinod. Iar cei din sala au dat dovada ca nu cunosc bine problema, ba chiar aveau probleme serioase de exprrimare si atitudine.
-Au fost interesante momentele cand unii scandau: “Plecati! Plecati!”, numai ca erau in minoritate absoluta. Era vorba de un grup nu mai mare de 20 oameni maxim din toata sala. Majoritatea dorea sa fie lamurita cu privire la Sinod, dar nu se putea din cauza unora care blocau totul prin huliganismul lor. Ce-i drept, nu s-a ajuns la loviri, dar amenintari asupra celor ce filamau sau isterii ridicole au fost cu duiumul.
-desi invitatii nu au apucatt sa faca o prezentare a temei< deci este ciudat ca se afirma apoi ca "s-a luat de la început toată argumentaţia pentru susţinerea necondiţionata a sinodului".
-Pentru mine este clar ca Silviu Chirila si,eventual, toti pe care-i reprezinta nu sunt in stare de dialog. Ei se simt infaliibili si Scrisoarea lor este un reper pt toti si nici macar nu accepta un alt punct de vedere. Spun asta pt ca acolo nu au fost reluate temele sinoduluii pt ca nu a fost posibil din cauza unora din public. De unde stie Silviu Chirila ce se dorea? Plus ca mi se pare normal sa fie o prezentare la inceput ca punct de pornire. Deci nu stiu ce poate avea el in minte cand se refera la "regli stricte".
-Nu m-a convins nici pledoaria P. Patriciu, care a fost admirabil, dar as fi dorit o dezbatere autentica, macar in vreo directie, pro sau contra.
-Sunt profund dezmagit ca atitudinea salii este asumata de Silviu Chirila. OAre au fost trimisi de el? Dezamagit sunt si de multele distorsionari din prezentarea dansului. Nu prezinta credibilitate ca unul care vrea indreptarea situatiei ridicata de Sinodl din Creta.
-Ca o ultima observatie: oare chiar au curajul sa prezinte inregistrarea video cu conferinta??? Imi parre ca nu mai avem simtul penibilului si al rusinii.
Ma mir de cei de la asociatia Astradrom ca au preluat un astfel de material cu un titlu prorpiu, ca si cum gireaza tot fenomenul. Plus ca preia la inceput o caracterizare total tendentioasa si chiar in dezacord cu restul materialului (sus este numit totul circ, iar in rest drept o manifestare a unor oameni bine pregatiti si in cunostinta de cauza).
Dragoș Bahrim (fb)
Mitropolia de Nafpaktos organizează un simpozion teologic în ziua de 1 octombrie 2016, având ca vorbitori între alții pe părintele Efrem egumenul Mănăstirii Vatopedi și pe pr. prof. Nikolaos Loudovikos, pe subiectele fierbinți eclesiologice. Se pare că se dorește conturarea chiar a unui grup de reflecție teologică moderată și sănătoasă, fără excesele celor ale căror ecouri ajung acum până în România…
Ἱερὰ Μητρόπολη Ναυπάκτου καὶ Ἁγίου Βλασίου – Ἐκκλησιαστική Παρέμβαση – Β΄ Θεολογικό Συνέδριο: «Θέματα Ἐκκλησιολογίας»
Ἐκκλησιαστική Παρέμβαση – Ἱερᾶς Μητροπόλεως Ναυπάκτου καί Ἁγίου Βλασίου
PAREMBASIS.GR
Care sa fi fost scopul ascuns al pseudo-sinodului din Creta? Aduce mai degraba cu ofertele din Muntele Carantaniei facute Mantuitorului.
Daca ne departam putin de subiect, trebuie sa recunoastem ca prea au fost pe fata toate, de la organizare si pana la redactarea textelor. Am avut parte de o provocare directa, o manusa aruncata in obrazul ortodoxiei in vazul lumii intregi, un fel de test. Un test la care am picat cu brio, nu doar raspunzand la stimuli, precum cainele lui Pavlov, ci supralicitand cu un exces de zel formidabil.
Spun Sfintii Parinti ca atunci cand, dupa o lupta usoara, vrajmasul se preface invins, omul cade in pacatul mandriei, intorcandu-se impotriva Creatorului sau.
Ca mireanca nu m-am gandit sa intrerup nicio pomenire. Cand a fost cazul, m-am rugat alaturi de foarte multi altii pentru Cotabita, Adrian Constandache, parasutistul, pentru Ioana, romanca din Germania si m-am bucurat ca au supravietuit. Si pentru Schumacher m-am rugat, ori de cate ori citeam cate un articol despre el. N-am putut sa-i mai cuprind si pe aia cu scaun la cap, dar poate e cazul sa incep.
@ Alexandru (nepublicat):
Acum nu iti mai zici George, dar de trollat, trollezi la fel. Drum bun, frate, chiar nu avem vreme sa raspundem la toate diversiunile.
@ carmen
Multumim pentru stire, multi oameni au incredere in cuvantul parintelui staret Efrem.
https://www.facebook.com/dragos.bahrim.1/posts/1736075359987948
https://www.facebook.com/Pr.Prof.Patriciu/posts/1489530564396769
Referitor la comentariile P. Patriciu despre canonul 15 I-II și 31 apostolic:
Chiar dacă toate trei canoanele, 13-15 I-II, sunt în legătură, toate au același înțeles, referindu-se la schisma făcută prin întreruperea pomenirii ierarhulului pentru „oarecare învinuiri”, după cum menționează atât 13, cât și 15. Deci acestea nu țin de erezie, pt că diferența o face canonul 15 în partea a doua. În plus, chiar canonul 13 exclude erezia, după cum se observă din prima sa propoziție (pentru că nu mai poate face rău prin erezii, cel rău se folosește de schisme). El condamnă doar schisma, care nu presupune alterarea credinței, ci dezbinarea pe alte motive, bisericești.
Dacă s-ar fi avut în vedere întreruperea pomenirii după condamnarea sinodală, ce rost ar fi avut canonul 15? Situația când un episcop s-ar întoarce în scaun după o mustrare sinodală este utopică. Nu există mustrare, ci ori condamnare, ori dezicere de erezie. Dar chiar canonul menționează explicit că se referă la erezie condamnată de Sinoade sau (nu și) de Sfinții Părinți și înainte de cercetarea sinodală a respectivului episcop (patriarh).
Desigur că doar un Sinod poate condamna pe acel episcop, dar clerul inferior poate înceta pomenirea lui. Singura mențiune ar fi să constituie o măsură de ultimă instanță.