FENOMENUL ACAPARARII PAMANTULUI TARANILOR DE CORPORATII. Noi NU mai vrem pamant?

15-10-2012 13 minute Sublinieri

O treime dintre angajații români lucrează în sectorul agricol, ceea ce reprezintă cel mai mare procent din UE. Țara noastră a înregistrat, anul trecut, cel mai ridicat procentaj din UE al persoanelor care lucrează în agricultură-29%- și al angajaților calificați care lucrează manual- 49,3%. În schimb, suntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește numărul persoanelor care lucrează în sectorul serviciilor, arată ultimul studiu Eurostat.

La nivelul UE, doar 5% dintre locuitori lucrează în sectorul agricol, în timp ce aproape 70% își desfășoară activitatea în sectorul serviciilor, potrivit biroului de statistică al Comisiei Europene. În agricultură, România se află pe prima poziţie la nivel european, cu 28,6% din angajaţi ocupaţi în acest sector, fiind urmată de Polonia-cu 13% şi Grecia- cu 12%. Cel mai redus procentaj al angajaţilor din agricultură, de sub 2%, este înregistrat în Marea Britanie, Germania, Belgia, Malta şi Luxembourg.

România ocupă ultimul loc la numărul angajaţilor din servicii, cu 43%, faţă de maximul de 83%, înregistrat în Luxembourg şi media UE de 69,8%. În sectorul serviciilor destinate pieţei, Romania are cel mai redus procentaj de angajaţi, de 26,3%. Pe penultimul loc se află Polonia, cu 34%, iar pe prima poziţie Irlanda şi Cipru, cu câte 45%. Serviciile destinate pieţei includ comerţul, transporturile, domeniul hotelier şi alimentar, comunicaţiile, finanţele şi asigurările, sectorul imobiliar, activitatile ştiinţifice şi tehnice, activităţile administrative şi de suport.

Angajaţii cu normă întreagă din România au lucrat, de regulă, anul trecut, 41 de ore pe săptămână, peste media europeana de 40,4 de ore. Barbaţii au lucrat, în medie, 41,2 de ore pe săptămână, iar femeile- 40,7 ore.

După şase ani petrecuţi în România, un fermier francez este de-a dreptul revoltat de cum merg lucrurile pe filiera laptelui. Cel mai tare îl doare preţul mic la lapte pe care îl primeşte chiar de la un procesator francez. Nici vorbă de negociere!

O întâlnire între crescătorii de vaci şi procesatori nu are cum să nu iasă cu “scântei”, chiar dacă e organizată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România. Şi nici nu mai miră pe nimeni dacă un francez se arată cel mai revoltat de relaţiile care există între fermieri şi procesatori.

Nu văd o mare legătură între fermieri şi procesatori în România. În Franţa, un fermier nu poate fi lăsat pe drum, cum se întâmplă aici. Eu nu am negociat niciodată preţul la lapte de când sunt aici. Pur şi simplu sunt obligat să accept preţul oferit de procesator”, spune Benoit Devie, un francez care şi-a făcut o fermă de vaci la Gălbinaşi, în judeţul Buzău. O investiţie destul de mare numai dacă ne gândim că a ajuns la un efectiv de circa 360 de vaci de lapte în prezent.

O dovadă că se poate şi altfel este Franţa, unde preţul la lapte se modifică în fiecare lună, susţine Devie, nemulţumit de modul în care merg lucrurile în România. Acum, de exemplu, nici nu prea ştie ce-o să facă în viitor, dacă o să rămână la Buzău sau o să se întoarcă acasă.

Eu nici nu ştiu dacă voi mai fi aici peste şase ani. Nu mai văd viitorul. Accept să pierd bani, dar nici aşa. Stau cu acoperişul spart, nu mai investesc nimic în România”, spune fermierul într-o română surprinzător de coerentă.

Cât despre amortizarea investiţiei, nici măcar nu poate să se gândească că aceasta s-ar putea face într-un anumit număr de ani.

Dacă lucrurile merg aşa, să nu vă mire dacă în 20 de ani laptele din România o să fie din import”, spune francezul, care încă mai speră că fermierii locali vor ajunge într-o zi să obţină preţuri “corecte” la lapte.

Potrivit unui raport Eurostat din luna mai, România are cele mai mici preţuri la lapte materie prima din Europa. Doar lituanienii stau mai prost ca noi.

De la drumul național spre Turda, faci la dreapta înainte să închei cei 20 de kilometri de la ieșirea din Cluj și pornești la vale, pe un drum asfaltat, printre case îngrijite, cu lanuri aurii la orizont. Zgomotul camioanelor și mirosul de benzină se atenuează pe măsură ce te apropii de centrul satului Tureni. Aici, liniștea e deranjată doar de un radio care se aude de la bar și de uruitul unei mașini de curățat știuleți, pornit la câteva case mai încolo.

E vremea recoltei, așa că foarte rar zărești un om la lucru în grădină, iar pe drum, în afară de câte o mașină în trecere, te întâlnești doar cu câțiva țigani care au venit dintr-un sat vecin, cu căruța, să strângă gunoaie. Toropiți de soare, molipsiți de încremeneala satului, tinerii n-au spor la strâns ambalaje și se opresc bucuroși să-ți dea referințe despre localnici.

“Cel mai mult pământ are domnu’ de aici, de peste drum”, spune una dintre fete, care pare să fie mai informată decât cei de la Registratura primăriei și nici nu termină propoziția că-l și strigă pe sătean: “Domnu’ Ludușan, veniți până la poartă!”. Iosif Ludușan iese din hambar și deschide poarta. Are 70 de ani, s-a născut în Tureni și a făcut agricultură toată viața, la fel ca părinții lui. “De când am primit terenul înapoi de la CAP, o bucată de pământ nu am lăsat nelucrată. În fiecare an am lucrat tot pământul. Pe raza comunei nici nu mai e nimeni care să-l lucreze așa. Acum, mulți au abandonat, l-au dat la asociație, la Transavia”, spune agricultorul care își lucrează cele 20 de hectare cu puțin ajutor de la băiatul lui. Avantajul lui este că are utilaje și, chiar dacă au fost secetă și recoltă slabă, pierderea nu a fost așa mare pentru că nu a plătit pentru servicii. “Un hectar de cultură costă cam 2.500 de lei, dacă o lucrare nu o execuți bine, ai pierdut recolta. S-au scumpit și carburanții, așa că foarte mulți oameni au dat pământul în arendă. Eu nu am dat deloc, nici nu am de gând. Îl muncesc cât pot”, spune Iosif Ludușan, care ar fi mai bucuros să vadă oamenii asociindu-se în comună și lucrând pentru ei.

Compania Transavia, producător de carne de pui din județul Alba, și-a făcut apariția în comuna Tureni anul trecut, și până acum a luat în arendă 1.060 de hectare de la țărani, dintr-un total de 7.000 de hectare de teren agricol al comunei. Comasarea terenurilor continuă. Când a venit Transavia, am citit contractul, am pus afișe prin sat și am făcut adunare generală. Le-am zis oamenilor : dacă și-l dau, nu și-l dau, e treaba lor”, spune doamna primar Elena Daniela Mănăilă. “Le-am citit la oameni tot contractul, articol cu articol. Erau două articole care mie nu mi-au plăcut, le-am explicat la oameni să fie în cunoștință de cauză, ce decid e problema lor”, spune acesta. Una dintre clauzele care au ridicat probleme a fost cea care stipulează că terenul este dat în arendă pe o perioadă de zece ani. În ciuda prevederii, mulți oameni din comună și-au dat pământurile pentru 100 de euro pentru un hectar pe an sau 800 de kilograme de porumb pentru un hectar pe an pentru terenuri arabile, și jumătate din această valoare pentru terenuri nearabile. În plus, se adaugă o sumă de bani egală cu nivelul impozitului agricol anual corespunzător.

“Că e un lucru bun, rău, asta decide fiecare. Și părerea mea e împărțită. Pe de o parte, e un lucru foarte bun pentru că se lucrează terenul. Dar, pe de altă parte, ca și proprietar, dacă vrei să-ți faci ceva pe terenul tău – poate peste cinci ani îi crește valoarea –  nu poți pentru că l-ai dat în arendă”, spune doamna primar.

“Am și intrat un pic într-un conflict cu compania, pentru că nu e stabilită foarte bine proprietarea.  În unele cazuri, terenul era în litigiu sau se suprapuneau două titluri de proprietate sau nu se închidea tarlaua. Societatea, să zicem, a luat în arendă pe hârtie 20 de hectare, dar, în realitate, erau doar 18 și se suprapuneau cu terenuri ale unor cetățeni care nu dădeau în arendă. A doua, nemafiind drumurile de exploatație agricolă, încercau să-și transporte produsele pe drumurile noastre comunale. Sper să înțeleagă, să-și facă drumuri de exploatație agricolă”, mai spune doamna primar, care susține că trebuie făcută o lege a comasării. Compania și oamenii au o înțelegere scrisă acum, dar nu e de ajuns, trebuie legiferată această situație, spune aceasta.

Landgrabbing-ul, o amenințare mondială

Acapararea de teren de către companii e deja un fenomen național și este combătut de Asociația Ecoruralis, care promovează, în schimb, micii fermieri și hrana sănătoasă.“După cum am observat noi, companiile intră unde este disponibilitate de teren al cuiva, al satului, al oricui și unde există și un context social care să le permită să acceseze mai ușor terenul. În Tureni, populația este îmbătrânită, fiecare om are un teren pe hotar, pe lângă grădină și se poate acționa. Poți să te apropii de om, să vii cu cifre, speculații pentru a prelua terenul respectiv”, spune Attila Szocs, administrator la Ecoruralis, asociație care studiază fenomenul de landgrabbing, adică acapararea de către corporații, eventual străine, a terenurilor agricole, comasarea lor pe suprafețe foarte întinse, practicarea unei agriculturi intensive, scoaterea recoltei din comunitate, transformând satele în zone monoindustriale axate pe agricultură modernă în care omul nu-și mai are locul.

Transavia a luat în arendă suprafețe mari de teren în comuna Tureni la un preț mic, dar pe o durată mare de timp, ceea ce e avantajos pentru companie. “Dacă a devenit stăpân pe majoritatea terenurilor, ce mai contează restul?”, spune Attila, care consideră că oamenii nu sunt destul de bine informați dacă iau astfel de decizii. “Ei dau pământul, dar o să aibă în vecinătatea lor o firmă care face agricultură în mod total diferit. Intră cu pesticide, intră pe terenuri mari, intră și pe terenuri care nu sunt cumpărate sau arendate. Din punct de vedere economic, zona respectivă va fi axată pe acea monoindustrie. Din punct de vedere al mediului, vor fi poluate apele, pentru că societățile folosesc erbicide, pesticide, îngrășăminte chimice. Și țăranul folosește erbicide, dar numai când are nevoie și dacă are bani. Nu o să folosească tot timpul, el încearcă să ocolească metoda asta, merge pe prevenție, mai iese cu sapa, nu stă cu burta la soare și așteaptă să crească buruienile ca să folosească erbicidul. Companiile vor folosi chimicale la cu totul altă scară”, spune Attila care se întreabă: “Omul, dacă ar fi conștient că dă în arendă pământul la un mare industriaș și îl primește înapoi peste 10 ani, total distrus și steril, l-ar mai da?”.

Economic, avem de-a face cu un blocaj, spune Attila. Transavia nu va vinde produsele în sat, nu va ajuta satul cu nimic, dimpotrivă, limitează posibilitățile din comunitate. “Dacă va continua acapararea masivă de terenuri, Tureniul va fi un sat mort. Autoritățile trebuie să se decidă pe ce cale o iau, pe calea sustenabilă sau pe calea dezvoltării bazate pe industrie și beneficii rapide. Se pot accesa fonduri europene, guvernamentale, te poți dezvolta altfel. Îți trebuie o viziune, ceva diferit față de ce oferă acum Primăria Tureni. Dar în contextul prezent, fiecare se bucură de orice firimitură”.

Tureniul este una dintre multele comunități care au intrat în acest joc al landgrabbing-ului . “Județul Timiș este o altă zonă acaparată masiv, unde companii cu capital străin se bat cap în cap. Dar și în zona de câmpie – Călărași, Brăila, Constanța, Fetești – sunt cazuri. Știm un caz în care un industriaș german vrea să intre într-o zonă pe lângă Fetești, să cumpere 35.000 de hectare de teren. Dacă asta e viziunea autorităților – investiții străine, capital străin – în România vom vedea insule străine, unde industriași străini cultivă pentru export și noi să fim doar interfața lor de business, ca o masă de poker.”

Acapararea de teren este un fenomen mondial, iar cele mai grave cazuri sunt în Africa. Dacă legislația din România e proastă, în Africa e dezastruoasă. Acolo, șeful de trib este responsabil pentru toate terenurile comunității, iar dacă el ia decizia să primească bani de la industriași, toți membrii tribului rămân fără titlu de proprietare. Asta se întâmplă în toată Africa, spune Attila, iar oamenii se mută la periferia marilor orașe, unde trăiesc în sărăcie și în boală. Toate țările bogate se concentrează pe cumpărarea de terenuri în Africa. “E un fel de neocolonianism. Dacă de-a lungul istoriei am obținut terenurile prin forță, acum obținem cu bani și acte”, spune Attila.

Soluția propusă de Ecoruralis constă în asocierea țăranilor pe plan local. “Am fost în județul Buzău și am văzut o alternativă foarte faină. La nivel comunal, oamenii își uneau pământurile și le lucrau ei prin sistemul pe care îl gândeau ei a fi viabil pentru agricultură. Astfel, nu mai depinzi de un industriaș, ci de puterea de muncă a fiecăruia, de investițiile fiecăruia. Unul e mai tânăr, unul e mai bătrân, unul e mai bogat, altul mai sărac, dar își pun totul laolaltă și lucrează împreună”.

Insula ecologică

Sandor Korosfoy s-a mutat în urmă cu mai mult de doi ani în satul Comșești, comuna Tureni. În continuare lucrează în Cluj, la o firmă de certificare de sisteme de managent, dar locuiește la țară, unde a pus bazele unei gospodării bio. Împreună cu un vecin, acesta a cultivat cereale și cartofi, dar nu au avut recoltă, pentru că pământul e foarte aproape de cele ale vecinilor care dau cu insecticide, iar toate insectele vin la ferma ecologică. “Am avut invazie. Noi punem plante și stropim cu ceaiuri să nu le lăsăm să vină, dar au venit și n-am mai avut ce să facem. Neavând nicio intenție să dăm cu chimicale, recolta s-a distrus, foarte puțin a rămas”, spune Sandor despre cultura de 4 hectare. Acum au rămas doar cu grădinile, de unde au îndepărtat gândacii manual sau stropind legumele cu ceaiuri, macerat de urzică sau punând crizanteme în jurul lor, flori neîndrăgite de gândaci.

“Noi experimentăm metoda cu teren acoperit, fără săpat, fără arat. Pregătim pământul, punem semințele, acoperim cu paie și doar unde au ieșit plantele care ne interesează le lăsăm libere. Necesitatea de a uda este redusă, pentru că paiele păstrează umiditatea. Nu cresc buruieni, iar dacă totuși apar anumite specii, sunt ușor de smuls. Pământul va rămâne cu aceste paie, care se transformă în compost, și va fi un pământ destul de afânat, nu se va mai săpa.  Acum experimentăm, am avut o recoltă foarte bună cu metoda asta”, spune Sandor care are și dovada: un “dovlecel” de vreun metru cules din grădina sa. Și vecinii au văzut că e o metodă bună și se gândesc să o preia. Dacă în grădinile țăranilor care fac agricultură covențională, recolta a fost strânsă deja, grădina bio a lui Sandor e încă verde, la mijlocul lui septembrie.

Pe lângă grădină, Sandor are și o fermă de capre în asociere cu alte trei familii. De asemenea, ferma e bio, caprele pășunând pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare, unde nu s-a folosit îngrășământ chimic în ultimii 10 ani. “Suntem la nivel de subzistență, pentru că ce se produce e pentru consum propriu; o parte se vinde, dar veniturile nu acoperă întregul trai. Obiectivul este să ne strângem 4-5 familii, să facem o fermă modernă, ca un centru de resurse în care să fim capabili să furnizăm tot ce este nevoie pentru o familie de la oraș care vrea produse agricole bio – lactate, ouă, pâine, roșii, castraveți, dovlecei – și să asigurăm familiilor noastre absolut tot, să nu mai fie nevoie să cumpărăm altceva”, spune Sandor.

Pentru a construi acest centru de resurse, fermierul este în căutarea unui teren în sat, mai izolat de terenurile contaminate cu pesticide, unde să cultive cereale și să crească animale. Planul este să facă înțelegeri cu alte ferme de unde să ia animale – vaci bălțate românești, cai huțuli, bivolițe, rațe etc. – și să le dea înapoi peste un an, doi. Între timp, face un centru de resurse pentru familiile tinere de la oraș care vor să se stabilească la țară, cărora Sandor le va putea oferi o mică fermă de start-up: trei porci, o vacă, găini, semințe și ce le mai trebuie.

Sandor este și el martor la acapararea terenurilor de către Transavia în comună, dar vede un avantaj în asta pentru tinerii care vor să se stabilească la țară și să înceapă o fermă, ca el. Compania dictează un preț mic al pământului, astfel că și tinerii își pot permite să ia în arendă pământ. De asemenea, pentru țărani poate fi un lucru bun. Poate unii dintre ei care lucrează cu mijloace medievale nu aveau o recoltă de 800 de kilograme la hectar, cât primesc de la companie.

“Majoritatea care își dau pământurile sunt în vârstă, oricum nu mai pot să lucreze, sau sunt mutați la oraș și pământul respectiv nu le mai aduce venituri ori, pur și simplu, sunt obosiți după zeci de ani de muncă al căror rezultat oricum nu prea se vede. Normal că, dacă ar fi să judecăm logic, să primești 100 de euro pentru hectar pe an e destul de puțin, având în vedere că, dacă mergi în piață și îți faci cumpărăturile, 200 de lei lași acolo dacă îți iei ce ai nevoie pe două săptămâni, iar dacă e să-ți cumperi tot, de la legume la cereale, ești în pierdere”, spune Sandor.

Dar principiul nu e sănătos. Pe terenurile respective se va face agricultură intensivă. Acum sunt anii pregătitori ai terenului. Urmează ca pământul să fie tratat cu îngrășământ chimic și pregătit pentru un nivel mai mare de eficiență, probabil într-un an sau doi vor ajunge acolo. Un nivel mai mare de eficiență înseamnă un nivel mai mare de contaminare, spune Sandor care adaugă că există inclusiv riscul ca societatea să cultive organisme modificate genetic. Dacă vor începe să cultive astfel de plante tot ce e în jur, în cursul anilor, se contaminează.

Și Sandor promovează asocierea și lucrarea unei ferme de minim 10 hectare – pentru că acolo începe rentabilitatea. Dar, cu rotație de culturi bio, pentru a nu sărăci solul, și cu monitorizarea semințelor ca în cazul în care se contaminează cu OMG-uri să luăm altele. Deși sună ciudat pentru țăranii care au suferit din cauza colectivizării, refacerea  asocierilor este soluția pentru zonele rurale. Într-un sat de 300 de familii ar putea exista 4-5 ferme la care să se asocieze mai multe familii, iar agricultura ar deveni rentabilă. Din producția lor ar asigura și necesarul celorlalți din sat – se produce local, se consumă local. Dezvoltarea satelor și apropierea de oraș au făcut ca în sat casele să aibă toate facilitățile celor de la oraș, iar la magazine să găsești tot ce cumperi și de la supermarketul din oraș, astfel că și nevoile sătenilor s-au schimbat. Fermele vor fi nevoite să asigure produse semi-preparate, așa cum se cere, și numai prin asociere ar fi posibil ca fermierii să-și facă și o microfabrică unde să producă astfel de alimente. Iar dinamica satului este încurajatoare. Deși mulți tineri din sat nu sunt interesați de agricultură și pleacă spre orașe, multe familii tinere de la oraș se mută la țară, pentru că e mai ieftin, iar distanțele sunt tot mai scurte. Dacă acum 20 de ani era greu de ajuns de la Cluj la Tureni, acum este foarte ușor, iar peste 20 de ani probabil va fi și mai facil.

Dar, dacă fenonemul de acaparare continuă, nu vor mai putea fi făcute ferme locale, iar toții banii vor merge la Transavia. Modelul de dezvoltare propus de Sandor va funcționa doar dacă va exista destul teren pentru localnici. În plus, se va ajunge la situații paradoxale ca țăranul care creștea găini în curtea lui să-și cumpere de la magazinul din sat ouă de la compania care i-a luat terenul în arendă, pe bani mai mulți decât dacă ar avea ouă din producția proprie.

Noi nu mai vrem pământ

Transavia a luat de pe umerii multor săteni din Tureni o mare povară – pământul pe care nu mai pot sau nu-l mai pot lucra. Cei mai mulți dintre cei care au semnat contracte cu compania din Alba Iulia sunt bătrâni, nu au utilaje și nici ajutoare.

La ora prânzului, la celălat birt din sat, aproape de lanurile de porumb, stau doi consăteni la un pahar de tărie. “Dacă stai să socotești aratul, discuitul, semănatul, sămânța și restul, nu se merită, nu ne scoatem banii”, spune unul dintre ei care și-a dat în arendă 1 hectar și 70 de arii la Transavia. Și-a păstrat 25 de arii, atât cât poate lucra. Pe terenul rămas cultivă legume pentru consum și evită pe cât posibil erbicidul.  Tată a șapte copii, bărbatul de 61 de ani nu mai are niciun venit, pentru că de doi ani este șomer. “Nu-i avantajos, am auzit că-i promis 800 de kilograme la hectar, din care se mai trage TVA, se ajunge la 650 de kilograme. În orice caz, pe țărani îi abțiguie cum scrie cartea. Astea-s legile țării”, spune săteanul.

Cum clienții sunt la recoltat sau se ascund prin case de căldură, doamna care vinde la magazinul din centru are timp să povestească despre mersul satului pe vremuri și cum s-a schimbat până acum. “Înainte toată lumea avea terenul lui, lucra… Acum lumea dă pământul pentru că nu are posibilitate să-l lucre. Erbicidul e scump, dacă n-ai sămânță trebuie să cumperi, un săculeț costă o sută și ceva. Îngrășământ, 130 de lei sacul. Ce-i un sac?”, spune Iuliana Nagy, care și-a dat cea mai mare parte din pământ fetei, care a rămas în sat și se ocupă, împreună cu soțul, de agricultură.

Mașina de desfăcut știuleți a tăcut, semn că e ora mesei. Doamna Coroiu a pregătit prânzul pentru muncitorii chemați la treabă. După masă, Ioan Coroiu povestește cum se descurcă la 90 de ani cu treburile agricole. “Am 10 hectare de teren aici în Tureni, până anul trecut le-am lucrat, anul ăsta am dat 6 hectare la asociație, la Transavia”, spune el. Observ cum toată lumea spune “asociație” când vorbește de Transavia, semn că anii colectivizării nu sunt așa îndepărtați pentru cei bătrâni. “De vrem, de nu vrem suntem mulțumiți. Era bine când era al nostru, îl lucram noi, da’ acum nici nu putem, suntem bătrâni”, spune Ioan Coroiu.

“Oamenii au îmbătrânit, tinerii s-au dus la oraș, s-au făcut domni. Nu mai sunt agricultori, tineretul se duce, lasă pământul, lasă agricultura. Așa o venit vremurile astea. Aici la noi să spun că poate vin de la oraș acum. Vin aici și își fac case, cumpără grădini, poate că s-ar schimba într-altă privință treburile agriculturii. Dar agricultura încet mere de tăt, spune bătrânul care s-a născut în Tureni, a muncit 30 de ani în fabrica de ciment, a fost doi ani în război. Lăcrimează. “Au trecut, acum sunt 90 de ani. Soția are 84 de ani. Suntem aproape de cimitir, dar mai merem. Nu ne lăsăm (râde).”

Familia Chiorean a dat 3 hectare și 70 de arii la Transavia și primește în schimb 800 de kilogame de cereale pe hectar pe an și echivalentul în bani a valorii impozitului pe teren. “Eu am 73 de ani, nevasta 67, băiatul stă în Turda, fata în Cluj, avem nepoți care au terminat facultăți. Cine să-l lucreze?”, se întreabă Ion Chiorean. Din tot terenul au păstrat un hectar pe care încă mai cultivă porumb, grâu furajer și cartofi, dar întreținerea și recoltarea sunt foarte scumpe pentru că nu au utilaje. “Am semnat contract pe 10 ani. Am auzit prin sat că după 10 ani nici nu ni-l mai dă înapoi, dar ne pare bine că l-au luat. Oricum nu-l mai putem scoate de la ei, ca să-l scoți trebuie să plătești cauțiune de 3.000 de lei la hectar”, spune bătrânul.

Doamna Maria Chiorean aproape plânge de bucurie că au scăpat de teren. “La 73 de ani să mai lucri în agricultură ca să te întreții… Copiii pleacă din sat, că nu e plătită munca asta de jos”, spune ea. Unii, însă, nu renunță la pământ nici în ruptul capului. “Am o mătușă, are 88 de ani, a săpat singură, și-a strâns vreo doi cartofi. Și acu’ dacă o cauți, ea e la cules”.

Până în acest moment, compania Transavia nu a furnizat un punct de vedere cu privire la strategia sa.

Legaturi:

*

*

*


Categorii

Agricultura/ Satul romanesc, Alimentatia (E-uri aditivi cancerigeni), Batalia pentru resurse, Corporatism, Criza preturilor, criza alimentara, Organisme modificate genetic (OMG), Razboiul impotriva Romaniei, Vanzarea pamanturilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la “FENOMENUL ACAPARARII PAMANTULUI TARANILOR DE CORPORATII. Noi NU mai vrem pamant?

  1. Treziţi-vă, Români! Ion Măldărescu http://www.art-emis.ro/editoriale/1220-treziti-va-romani.html „Îmi pare rău că am trăit ca să asist la un asemenea faliment naţional. Am reuşit să ne eliberăm de ruşi, dar, iată, nu suntem în stare să ne eliberăm de sub stăpânirea unor români mafioţi, organizaţi mai al dracului decât mafiile siciliene sau americane.” (Florin Constantiniu)

    După ce băncile i-au atras pe români în capcana „creditului cu buletinul”, criza fabricată şi-a arătat colţii. Sute de mii de salariaţi „disponibilizaţi” sau pur şi simplu concediaţi, n-au mai avut resurse nici pentru supravieţuire, cu atât mai puţin pentru a-şi achita datoriile şi ratele la bănci. Aşa cum am importat fel de fel de „sărbători” comerciale, gen Valentine Day sau Halloween, tot astfel a fost importat sistemul occidental „american”, prin care s-a înpuiat pe plaiurile mioritice – nici nu se putea altfel – o nouă specie de paraziţi – „recuperatorii”, un fel de vulturi devoratori de „cadavre”. Războiul psihologic purtat de aceşti interlopi aflaţi la limita legii are destui adepţi printre corupţii barourilor de avocaţi. Mulţi dintre ei, avizi de câştiguri facile s-au transformat în „recuperatori”, deşi s-au şcolit să respecte şi să apere legea. Cum să nu dispară grija faţă de popor când, de mai bine de de douăzeci de ani, la conducerea României, pe care o consideră sat fără câini, se tot rotesc aceiaşi jefuitori la drumul mare, preocupaţi de înavuţire rapidă şi fără scrupule. Românii, lăsaţi pradă cămătarilor bancari, disperaţi şi dezorientaţi, abandonaţi de proprii conducători, caută soluţii, se sinucid sau părăsesc ţara. Ajunşi victime ale sistemului social corupt, rămân datori la întreţinere, la achitarea serviciilor (energie electrică, gaze, telefon…) îşi pierd locuinţele, ajungând pe drumuri, îşi pierd demnitatea umană, respectul faţă de stat şi chiar faţă de propria persoană. Orice s-ar spune, cu toate neajunsurile ştiute, vechiul regim , „ceauşist”, avea mai multă grijă faţă de om. Absolvenţii liceelor, ai facultăţilor şi şcolilor profesionale (dispărute azi, de parcă de meseriaşi nu ar mai fi nevoie) aveau, după absolvire, locul de muncă asigurat. Mă poate contrazice cineva? Până în 1989, economia „cu picioare de lut”, cum o numea cineva, funcţiona la capacitate maximă. Acum, ultimele citadele ale economiei, ale industriei „comuniste”, sunt falimentate sistematic, chiar de către cei care, prin lege şi funcţie au obligaţia să apere avuţia ţării. Dacă până în 1989, pe râul Olt – pentru a da un exemplu – au fost construite şi puse în funcţiune 22 centrale, după 1990, pe parcursul a două decenii abia s-au mai terminat două (aflate la nivelul anului 1989 în stadiu de construcţie de peste 70%). De precizat că cele două au fost finalizate şi puse în funcţiune cu „forcepsul”, adică mai mult prin voinţa salariaţilor, decât prin (ne)înţelepciunea decizionarilor. Nu trebuiesc studii economice pentru a putea distinge care dintre sisteme au acţionat în folosul sau în detrimentul cetăţeanului: sistemul „putred” socialist sau sistemul capitalismului sălbatic instalat după ’90? În acest context este inevitabil să amintim de siguranţa socială. Câte locuri de muncă şi câţi „şomeri” avea România în 1989, în comparaţie cu numărul de la nivelul anului 2012? În locul fabricilor s-au construit mall-uri, în locul terenurilor agricole au răsărit cartiere rezidenţiale. I-a întrebat cineva (Justiţia) de unde au avut banii pe care-i flutură sau pe care-i aruncă lăutarilor la nunţile opulente politicienii corupţi şi ţiganii sugrumaţi cu kilograme de lanţuri de aur ? Legea18 emisă de Ceauşescu n-a fost abrogată, ci ascunsă într-o firidă întunecată şi uitată a arhivelor. Poate dau de el U.D.M.R.-iştii doritori să desfiinţeze – cu încuviinţarea guvernanţilor – întreaga zestre seculară a Arhivelor Naţionale din România.

    Contrariaţi de mai vechile sau actualele mele analize, unii m-au numit „nostalgic”, desigur, înşelându-se. Nu poate fi vorba de nostalgie, ci de comparaţia lucidă a unui om care a trăit în ambele sisteme economice. Din păcate, corbii, vulturii devoratori de cadavre ai sistemului capitalist au înşfăcat bucată cu bucată, trupul economic al Ţării.

    „Acest popor înţelegător este ca o turmă de oi mânată de nişte ciobani tâmpiţi într-o prăpastie”.

    „Naţia asta trebuie să înţeleagă că politicienii pe care-i votează trebuie să fie oameni de calitate care să înţeleagă interesele naţionale şi să apere ţara, pentru că suntem într-un moment de răscruce. Se vrea acum Moldova Mare a lui Ştefan, se vorbeşte că Transilvania este altceva decât România, însăşi stema ţării noastre nu reprezintă un simbol al unităţii naţionale. România nu este o aglomerare de provincii cum au arătat tâmpiţii ăştia-n stemă. Suntem un stat unitar, poate cel mai omogen din Europa. Există o unitate lingvistică de excepţie; limba română nu are dialecte ca în Franţa sau Italia, ci graiuri. Toţi românii din lumea asta se înţeleg, vorbesc aceeaşi limbă, în pofida faptului că ne-au separat şi ne-au distrus de-atâţia ani. Şi nu mai ştiu de ce acest popor înţelegător şi răbdător este certat ba că n-a ieşit la vot, ba că n-a făcut nu-ştiu-ce… Este scârbit de ticăloşii ăştia care-şi bat joc de el. Este ca o turmă de oi mânată de nişte ciobani tâmpiţi într-o prăpastie.”[1]

    Ca o concluzie, ironică, bineînţeles, la sfârşitul acestei veri, aşa, pocnind din degete, ne-am mai căpătuit cu un partid, de parcă nu era suficientă droaia celor existente. Când oare or fi adunat semnăturile necesare, sau poate le-au copiat după cărţile de imobil ale blocurilor de locuinţe. Le-a verificat cineva autenticitatea? Categoric, NU! Nici n-ar fi avut vreme. Un Pinochio – mare amator de cosmetice – are tupeul să afirme că „România este o ţară în suferinţă, o ţară strâmbată”… dar cine a adus-o în situaţia asta? Nu tot ei? Nu trebuie să pierdem din vedere că, venind de nicăieri, nu se ştie niciodată unde pot ajunge aceşti viitori-foşti-profitori ai veşnicei noastre tranziţii. Ţara condusă de o mână de jefuitori, merge spre prăpastie, iar ei, atunci când vor simţi că li se apropie funia de par, vor urca în avioane şi vor zbura spre paradisurile fiscale de ei ştiute, unde vor toca, nestânjeniţi, miliardele furate. În douăzeci de ani nu am învăţat, să fim uniţi pentru a elimina răul. Singura speranţă de stopare a avalanşei demolatoare a rămas votul lucid de la finele acestui an.

    A sosit momentul să spunem: ajunge cu mita, cu zaharicalele, făina şi uleiul împărţit de papagalii cu eşarfe colorate! Treziţi-vă, Români!

  2. Ca o concluzie, ironică, bineînţeles, la sfârşitul acestei veri, aşa, pocnind din degete, ne-am mai căpătuit cu un partid, de parcă nu era suficientă droaia celor existente. Când oare or fi adunat semnăturile necesare, sau poate le-au copiat după cărţile de imobil ale blocurilor de locuinţe. Le-a verificat cineva autenticitatea? Categoric, NU! Nici n-ar fi avut vreme. Un Pinochio – mare amator de cosmetice – are tupeul să afirme că „România este o ţară în suferinţă, o ţară strâmbată”… dar cine a adus-o în situaţia asta? Nu tot ei?

    Cine este Pinochio:

    http://stirileprotv.ro/stiri/politic/mru-la-lansarea-aliantei-romania-dreapta-romania-e-mutilata-strambata-si-trebuie-indreptata.html

  3. ” Fermier francez din România revoltat de prețul mic primit de la un procesator francez din România ” -ha , ha , ha , sa mori de ras nu alta ! Asta-i ca si faza cu tiganii : urla toata lumea ca nu se poate sa ne purtam asa cu tiganii , sa-i marginalizam , sa-i excludem din societate si acum coana ioropa nu mai stie cum sa mai scape de ei .

    monsieur Benoit , va rugam sa nu fiti suparat . Macar dvs. ati primit un pret , ceva , dar ciobanii nostri valorifica de la oi doar laptele , si ala facand ei si pe comerciantii , in timp ce lana o arunca sau ii dau foc . Apoi , ar trebui sa fiti mandru de faptul ca cel care va tepuieste este unul de-al dvs.

    Ce termen avansati dvs. , monsieur Benoit , 20 de ani ? Vai , cat optimism !

    Multumim public retelelor Carrefour , Kaufland , Penny Market , Lidl , s.a. , pentru “ajutorul” dat agriculturii si industriei alimentare romanesti . Nu prea stiu tara de origina a acestora , dar dvs. , Monsieur Benoit , stiti , cu siguranta , de unde vin si pe cine protejeaza .

  4. http://www.adevarul.ro/international/Ungaria_va_interzice_prin_lege_achizitionarea_terenurilor_arabile_de_catre_straini_0_792520792.html

    Ungaria va adopta în curând o nouă lege prin care va interzice străinilor să cumpere terenuri agricole, a anunţat premierul Viktor Orban, transmite AFP.

    Premierul a precizat că odată ce legea va intra în vigoare, investitorii străini nu vor mai putea cumpăra terenuri arabile, asigurând că reguli similare se aplică în ţări precum Franţa şi Austria.

    Orban a exprimat totodată intenţia de modernizare a sectorului agricol, “pentru a întoarce pagina agriculturii socialiste”, la un congres al Asociaţiei agriculturii ungare.

    “Anul 2013 va aduce schimbări în agricultura ungară, care nu au mai avut loc în ultimii 50-100 de ani”, a adăugat premierul.

    El a precizat că legea, în curs de analiză în Parlament, va proteja terenurile cultivabile de speculatori şi bancheri, favorizând deţinerea de terenuri de exploatările agricole mici şi mijlocii, în detrimentul celor mari.

    Legea va permite şi recuperarea “terenurilor furate prin contracte de achiziţie dubioase”.

    Guvernul a decis totodată să înfiinţeze o bancă agricolă şi construirea unei noi reţele de irigaţii.

  5. @utzu ,

    ah , frate , nici n-am terminat bine contra cu Gigel Chiazna , cam pe aceeasi tema , ca apare stirea asta . Vor aparea acum comentatorii care sa spuna ce om , ce caracter , acest Orban , cat este el de nationalist , cat este el de dibaci in driblarea crizei , cum tine el cu omul de rand , punand in mare masura greul crizei pe spatele celor bogati , cum nu-l intereseaza pe el ce zice si face FMI , bla , bla . Ihi , si marmota invelea ciocolata … de parca Ungaria ( sau Islanda , ca si despre asta este mult de comentat ) nu trebuie sa dea socoteala bruxelles-ului , de parca ei ar avea … coada mai lunga .
    Probabil Orban bacsi a propus si i s-a aprobat , din ratiuni doar de unii stiute , sau i s-a sugerat chiar sa faca asta . De ce oare ? Pentru ca Ungaria trebuie sa se ridice si noi sa scadem . Este nevoie de un ghimpe catolic puternic in zona asta si ei sunt perfecti , ca istorie , ca natie ( au doza aceea de rautate de care este nevoie pentru a fi ghimpi ) , ca … tot . Si mai ales , Orban bacsi poate fi fitilul perfect pentru a aprinde dinamita din sufletele unora , frustrati ca n-au si ei … cu ce .

  6. Pt fane: pe de o parte chiar face ceva Orban pt ţara şi naţia lui. Pe de altă parte are cel puţin din spate sprijinul ruşilor. Nu cred că piesa este interpretată la două mâini de Baroso şi Orban! Pt Baroso exemplul Ungariei quasi independente de centru n-ar da bine deloc la ceilalţi membri UE. E ca şi cum şi-ar bate un cui cu barosul în talpă.
    Dacă e să-i comparăm pe conducătorii unguri cu ai noştri, ei mai întâi fac şi apoi întreabă, dacă văd că-i groasă, ai noştri mai întâi întreabă ce să facă, apoi execută ordinul cu exces de zel (cel mai bun ex: Băsescu).
    România ultimilor 20 de ani a ajuns o colonie pornind de la datorii externe zero, iar Ungaria, pornind de la datorii externe imense, ajunge un actor de luat în seamă pe scena Europei de Est şi Centrale. Fie că ne place, fie că nu. Mie nu.

  7. @fane

    Am fost ceva nai ocupat în ultima perioadă şi nu am mai apucat să urmăresc comentariile de pe RIC, aşă că nu cunosc disputa/controversa ta cu gigel.

    Orban în acest moment nu are alternativă/opţiune electorală decât mai la dreapta decât e el, nimic spre centru/stânga. Întreaga societate ungară s-a aşezat pe acest făgaş şi a fost încurajată să se întoarcă spre valorile naţionale, privite prin lentilă conservatoare. Practic, prin jocul politic, dar mai ales cel al sorţii, orban a beneficiat de o conjunctură ideală în care a acumulat prin vot democratic o autoritate (a se citi putere) la care doar dictatorii pot spera. În plus faţă de dictatori, Orban a căpătat şi o legitimitate reală, o susţinere veritabilă din partea unui electorat care a fost tratat cu respect de conducătorii săi (inclusiv socialişti), electorat care chiar şi în presa mainstream a avut ocazia să pună în dezbatere teme naţionale, evitându-se tonul insultător-paternalist ori deconstructivisto-nihilist, în absenţa (semnificativă) a constrângerilor discursului corect dpdv politic.

    Mai mult, prin sinuciderea politică a lui Ferenc Gyurcsány, Orban a devenit cea mai “confortabilă” alternativă a europenilor la extremiştii dreptaci. Fost prim ministru în 1998-2002 (35 de nai), v.orban a fost un politician care nu a ieşit în evidenţă cu nimic prin realizări, în ciuda unui discurs la graniţele naţionalismului acceptat şi părea la momentul ajungerii la putere în 2010, soluţia benignă pentru o societate în fierbere ca cea a Ungariei. Scorul electoral de peste 2/3, de neconceput în “democraţiile consolidate” l-au transformat într-un autocrator modern, limitat pe plan intern doar de constrângerile instituţionale moştenite.

    Electoratul maghiar s-a dovedit foarte puţin sensibil la criticile europene, observându-se chiar creşterea susţinerii pentru guvernanţi la apogeul presiunii europene, catalogată pe drept cuvânt injustă. Spre deosebire de noi, care suntem temători şi considerăm nedreptatea ca fiind cel mai clar exemplu de putere în faţa căreia trebuie să îngenunchem, ungurii au reacţionat mult mai bătăios, întrucât la nivel de societate şi discurs public, nedreptatea istorică suferită de poporul maghiar reprezintă tema centrală. Drept urmare, o nedreptate în plus a avut un efect catalizator neaşteptat de susţinere pentru orban, diktatul european fiind în principiu ignorat de autoriţăţi.

    Care europeni, nu s-au sfiit să şteargă pe jos cu Ungaria, să o supună tuturor instrumentelor de coerciţie posibile şi imposibile, de la îngheţarea fondurilor şi nenumărate luări de poziţie şi până la degradarea ratingului la junk în câteva rânduri. Practic, Ungaria a rezistat mai bine de un an inclusiv încercărilor europei de a organiza proteste de stradă, moment în care maghiarii au organizat contramanifestaţii de masă, de zeci de ori mai ample decât ale opoziţiei. Faptul că a iniţiat unele epurări în presă nu pare să îi fi dăunat lui orban şi nici faptul că şi-a cultivat atent o serie de agenţi de influenţă, pe modelul “intelectualilor lui băsescu”, însă care se bucură de recunoaştere unanimă, care completează discursurile lui V.Orban cu acele adevăruri care nu pot fi rostite de politicienii moderni.

    Sunt convins că societatea noastră nu ar rezista nici măcar unei fracţiuni din presiunea la care a fost supusă cea maghiară, căutându-ne singuri vinovaţii şi pedepsindu-i, intrând în disoluţie accelerată în cazul unor minime sancţiuni economice sau politice venite din exterior (poate chiar verbale).

    Văzându-se în vârful piramidei, V.Orban a avut de ales între două opţini clasice: varinta dictatorilor, adică edificarea unui mecanism instituţional puternic, cu instituţiile de forţă în centrul preocupărilor administrative, care să iniţieze reforme dure pentru consolidarea puterii politice (varianta sakaşvili, lukaşenko, putin etc) şi cea a “Bărbatului de stat” (ex.de gaulle) care alege să-şi consolideze naţiunea înaintea edificiului statal. Diferenţa ţine de viziune /perspectivă, întrucât un organism statal centralizat şi puternic erodează reflexele comunitare şi implicit statul, însă facilitează exerciţiul discreţonar, în vreme ce preocuparea pentru reconstrucţie naţională, nu exclude ci doar amână “varianta dictatorului” pentru momentul la care organizarea instituţională va consona cu forţa şi vitalitatea naţiunii. Mai mult, această variantă din urmă, asigură continuarea proiectului naţional asumat în caz că se întâmplă să cadă accidental aviane la smolensk, chiar şi dacă Ungaria s-ar transforma apoi în singura ţară europeană ferită de crizele financiare, cu rate de absorbţie a fondurilor europene de 100%.

    Pe de altă parte, politica reformistă a lui V.Orban a fost cauzată şi dintr-un motiv de conservare a incredibilei sale marje electorale, întrucât metoda dictatorului erodează rapid popularitatea celui ales (vezi ex. Sakashvili), apoi pentru că în ciuda scorului electoral, conducătorii ungariei nu aveau puterea de a juca politic decât în arealul acceptat de europeni.

    În acest sens, Orban a iniţiat o politică a paşilor mărunţi, a cărei scop de recâştigare a puterii reale, deşi mai mult decât evident pentru europeni (care au acţionat în consecinţă), nu a putut fi contracarat eficient şi la timp. Orban a ales să provoace reacţii europene, în marja jocului democratic suveran uzual, forţându-i pe aceştia să exagereze în măsurile adoptate.

    Practic, Orban a atacat prin politica şi discursul său, mai întâi spiritul principiilor europene, fără a aluneca în euroscepticism, încălcând mai întâi aspecte secundare de ordin principial, până când, prin contestatarea generalizată de principiu a ordinelor europene societatea maghiară a fost pregătită să treacă la contestarea propriu-zisă a uzanţelor/cutumelor europene, iar apoi chiar a normelor sale.

    Reforma agrară se încadrează în măsurile explicite ale lui Orban de construcţie a naţiunii (răspunzând astfel şi unor acuze interne aduse lui cum că şi-ar fi acumulat averea prin politica sa de înstrăinare a terenurilor agricole), plecând de la dezideratul de a crea o pătură a societăţii maghiare care să câştige bine şi independent de stat şi de politica fiscală a acestuia. Totodată reforma agrară este şi o bornă politică moştenită de la socialişti, pe care nu a putut-o rezolva în primul său mandat, alături de refora sănătăţii.

    Practic însă, agricultura poate asigura la acest moment venituri superioare oricărei alte activităţi producătoare accesibile ungariei, formând şi finanţând familii/comunităţi independente, integrate într-un circuit economic care nu se poate perturba semnificativ prin jocul pieţei de capital, indivizi cu program zilnic autonom, cu posibilităţi de deplasare autonome, cu preocupări care conduc în mod natural la coeziune comunitară.

    Acest model uman, al maghiarului puternic individual, din punct de vedere spiritual, cultural şi economic, ca celulă a unei naţiuni puternice, este urmărit şi justificat prin scopul naţional latent, al reconstruirii Ungariei Mari. Practic tot ceea ce se face astăzi în Ungaria, toată suflarea şi orice energie, lucrează direct sau indirect, dar întotdeauna asumat, pentru atingerea acestui ideal. Spre deosebire de epoca ante orban, clasa politică maghiară a creionat şi directive programatice, planuri politice, economice şi culturale concrete, care sunt conjugate în discursul public, şi care sunt exprimate, în funcţie de oportunitatea de diferiţi actori politici maghiar.

    La nivel simbolic, piesa concretă a reunificării este reprezentată de Ardeal. Nici un maghiar nu speră să recâştige teritoriul istoric al Sloveniei, sau slovaciei unde este cazul, şi doar atât.. declarându-se mulţumit cu acest succes. Maghiarii trăiesc şi mizează totul pe o singură carte: Ardealul.

    Faptul că Orban nu a spus direct că Ungaria va lua Ardealul, că acesta este obiectivul fundamental al naţiunii maghiare, nu înseamnă că el şi întreaga sa naţiune nu se comportă ca atare. Nu există nici un dubiu pentru orice observator că Ungaria mizază totul pe recâştigarea Ardealului, Ardeal care reprezintă numitorul comun simbolic al oricărei năzuinţe spirituale sau materiale a naţiunii maghiare. Oricât de simplist sună, dacă astăzi maghiarul doreşte să aibă un sistem de irigaţii eficient, îşi doreşte asta pentru că înainte de toate, acest lucru îi va ajuta să se apropie mai mult de punctul în care vor recăpăta Ardealul. Contează mai puţin producţia agricolă în sine, creşterea productivităţii etc. ci toate acestea, sunt menite să transforme naţiunea maghiară în forţa capabilă să impună obiectivul naţional.

    Această stare de fapt, i-a obligat pe europeni să fie foarte atenţi cu scenariile politice în care o tabără câştigă un capital disproporţionat faţă de cealaltă, situaţia ideală fiind cea în care ambele/toate taberele se legitimează extern, prin recunoaşterea Europei, iar nu prin votul popular. Spre exemplu, dacă demiterea lui Băsescu ar fi reuşit, Europa s-ar fi trezit fără opţiune într-o românie în care USL ar fi rămas pentru o perioadă semnificativă singurul jucător, putând să îşi urmărească interesul propriu (care putea să fie în contrast pronunţat cu cel european).

    Din acest punct de vedere, Merkelşi Baroso chiar au apărat democraţia, câtă vreme prin democraţie, în esenţă, se înţelege echilibrul electoral iar nu suveranitatea votului popular liber exprimat. Este clar că nimeni din europa nu îşi poate dori o nouă politică naţională precum cea a ungurilor, una care beneficiază de infinit mai mult potenţial economic, într-o perioadă atât de tulbure.

    Mai mult, USL nu va putea rezista pe termen lung pentru că însăşi existenţa sa vine în opoziţia obiectivelor europene. Orice sprijin european declarat pentru USL, vizează strict inhibarea discursului eurosceptic şi menţinerea aprinsă a nevoii de legitimare de la Înalta poartă, iar Europa va juca pe faţă şi agresiv pentru aducerea USL-ului combinat sub 35% şi la un maxim de 10% diferenţă între partidele mari aflate în opoziţie. Văzând calitatea politicienilor din USL şi a modului în care înţeleg să facă politică, nu pot fi sigur că nu ne fac un bine, lucrând împotriva unui USL de peste 66% în parlament.

    Revenind însă la Ungaria, mi se pare esenţial de observat şi “internalizat” faptul că o naţiune vecină nouă s-a aşezat cu toate sforţările sale, cu toate energiile sale de orice fel, în mod deschis şi asumat, pe o traiectorie de conflict brutal (chiar existenţial) cu naţiunea noastră. Nu cred că mai este vreun român care a urmărit ştirile ce privesc ungaria şi politica ei faţă de noi, român care să interpreteze altfel aceste lucruri.

    Or, măcar la nivel de conducere statală, al elitelor de orice fel, suntem obligaţi să conştientizăm şi să acţionăm în sensul pregătirii pentru această ameninţare directă şi totală la adresa fiinţei noastre naţionale (ex.declaraţiile lui JanSlota). Ultimele acţiuni ale lui Orban, cu infiinţarea centrului strategic de planificare, cu punctarea temelor naţionaliste de discurs care au început să răsară pe ici colo la noi, vine tocmai să-i pregătească pe maghiari pentru o nouă etapă (pe care personal încă nu o văd), cea în care “România conştientizează că Ungaria conştientizează că obiectivul ei fundamental este recâştigarea Ardealului”.

    Aşa cum toate celelalte obiective maghiare (aderarea la ue, schenghen, Nato etc) au fost obiective naţionale fără consistenţă, care nu au putut înlocui doleanţa naţională a reîntregirii, maghiarii se pregătesc astăzi pentru etapa în care şi românii vor conştientiza că orice alt ţel naţional în afara celui de conservare şi “propăşire” este o formă fără fond, moment în care conflictul (nu neapărat exclusiv militar, însă total) va fi inevitabil. Şi pentru români şi pentru maghiari e important dpdv al obiectivelor naţionale naturale, ca momentul în care vor cădea măştile, să îi găsească pe un ascendent (politic, economic şi militar) semnificativ faţă de adversar, pentru a-şi putea impune propria voinţă.

    Atăzi trăim unul din aceste momente, când Ungaria ne este superioară politic, economic şi militar, e drept cu diferenţe minime. Totuşi, faptul că, în ciuda mărimii şi potenţialului, Ungaria este un stat cu tradiţie imperialistă de dominaţie a altor naţiuni, lucrează în favoarea sa şi a obiectivelor sale geopolitice de dominare parţială a sudestului european, ca partener a doctrinei germane Mitteleuropa, înfăptuită astăzi.

    Aşa că să nu ne grăbim să-l lăudăm pe Orban, căci până şi asta lucrează împotriva noastră! Iertaţi-mă pentru vorba lungă. Doamne, ajută!

  8. @fane
    “Apoi , ar trebui sa fiti mandru de faptul ca cel care va tepuieste este unul de-al dvs. ”

    Da, doar ca-l tepuieste dupa legile romanesti … 🙂
    Ce simplu este sa dam vina pe altii, uitand de cadrul legislativ putred romanesc…
    Frate “fane”, sa fii tu “mandru” de legile romanesti care distrug orice idee productiva, gandita in afara mafiei securiste care va conduce ! 🙂

  9. @hrisanti ,

    1.-sensibilitatea dvs.pentru “fratii” francezi devine din ce in ce mai evidenta si emana pana si din expresia ” va conduce ” . Dar , sincer , n-am inteles hlizeala de la sfarsitul ultimei fraze .

    2.-Mi se pare absolut normal sa fiu ironic cu frantuzul , in fond el a venit aici ca musca la … miere , impins de un castig cat mai facil in patria fraierilor romani si a avut surpriza sa si-o ia tocmai de la al lui confrate . Sa nu mai vorbim de “legile romanesti” care poarta , in general , pecetea uniunii europene si , deci , sunt facute sa slujeasca scopului aceleasi uniuni . Daca nu sunteti constienta de acest lucru si veti continua sa ma acuzati ca prefer sa dau vina pe altii , vorbim … vorbe sau ne conducem dupa principiul ” nu este prost cel care ia , este prost cel care da ” ( d.p.d.v. moral , ambele parti sunt de condamnat )

    3.-nu este nevoie sa folositi ghilimele pentru numele meu , este chiar numele meu . Sau ghilimele trebuiau folosite pentru ” frate ” ?

    4.- nu stiu daca aveti undeva salvate comentariile dvs. la teme care tin de nationalism , de situatia actuala din tara , de cei ramasi ACASA , dar daca le aveti , faceti , va rog , o analiza cat mai obiectiva si spuneti-mi daca constiinta va este impacata .

  10. Pingback: Trilateralii de la BNR au agenda: DISTRUGEREA AGRICULTURII DE SUBZISTENTA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: Mihai Gotiu despre exterminarea micilor agricultori: de la COLECTIVIZAREA COMUNISTA la COMASAREA si INDUSTRIALIZAREA CAPITALISTA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: MANIA CARDURILOR: Ministerul Agriculturii introduce "CARDUL DE ACCES" in piete pentru producatori - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: PROPAGANDA PRO-OMG (organisme modificate genetic) LA NIVEL INALT. Consilierul prezidential Valeriu Steriu vrea ca “ROMANIA SA SE BATA LA BRUXELLES” pentru a PRODUCE SOIA MODIFICATA - Recomandari
  14. Pingback: Cel mai grav si mai ocultat subiect (video): ROMANIA ISI PIERDE PAMANTUL, UNGARIA SE PREGATESTE SA IL IA IN STAPANIRE. In Ardeal ne intoarcem in trecut: SLUGI IN PROPRIA TARA. Ilie Serbanescu, Pavel Abraham si Lucian Bolcas despre cea mai antinationala le
  15. Pingback: Reportaj Le Monde Diplomatique: Agentii europenizarii vor SFARSITUL AGRICULTURII DE SUBZISTENTA DIN ROMANIA - Recomandari
  16. Pingback: The Guardian despre ANTIPATIA guvernantilor fata de TARANUL ROMAN. O bariera in calea CAPITALISMULUI NEOLIBERAL si a “INVESTITORILOR STRAINI” - Recomandari
  17. Pingback: Ilie Serbanescu despre “DRAMATICA EXPROPRIERE A SARACILOR DE LA PERIFERIE”. Semnificatia liberalizarii vanzarii de terenuri agricole: “SFARSITUL TARII”, “DEFINITIVA RUPERE DE GLIE A ROMANULUI” - Recomandari
  18. Pingback: “ROMÂNIA SUB ASEDIU” – disparitia Romaniei prin VANZAREA PAMANTURILOR si PADURILOR (reportaj video “In Premiera”): “E un mare pericol! Ne pierdem incet teritoriul tarii! Noi nu realizam acum ce facem!” - Recomand
  19. Pingback: OBIECTIV: LICHIDAREA CAPITALULUI ROMÂNESC. Studiu de caz: PRODUCATORII AUTOHTONI DE LAPTE SI LACTATE. Declaratiile iresponsabile si balbaielile incredibile ale MINISTRULUI AGRICULTURII. Pentru cine lucreaza si care e misiunea tehnocratilor lui Cioloş? (
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare