Sfantul Luca al Crimeei: CE INSEAMNA LUAREA CRUCII SI URMAREA LUI HRISTOS? IN CE FEL SA NE URÂM SUFLETUL? “Doamne! Nu voi merge pe calea proprie, voi merge dupa Tine, condu-ma Tu!” CE SERPI MISUNA PE INTUNERIC IN NOI?

18-09-2011 Sublinieri

IA-TI CRUCEA SI MERGI DUPA HRISTOS

de Sfantul Luca al Crimeei

Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul, il va pierde; iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa. (Marcu 8, 35)

Aceste cuvinte ale lui Hristos, cuvinte de o mare profunzime, pot trezi la multi dintre voi nedumerire. Cum spune Domnul ca daca vrei sa-ti mantuiesti sufletul trebuie sa-l pierzi? Cum vine asta? Doar noi tindem sa ne mantuim sufletul, iar Domnul spune ca daca vom dori aceasta il vom pierde. Prin urmare ca sa-ti mantuiesti sufletul, trebuie sa-l pierzi, sa-l pierzi de dragul Domnului Iisus Hristos insusi si pentru Evanghelie. Ce inseamna aceasta? Cum sa intelegem aceasta?

Desigur, nu poate fi nimic contradictoriu in cuvintele lui Hristos. Trebuie sa le intelegem corect. Iata ce raspuns ne da Domnul la aceasta nedumerire:

Oricine vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi ur­meze Mie.

Daca vom implini aceasta, atunci ne vom mantui sufletul.

Ce ne trebuie ca sa putem implini aceste cuvinte ale lui Hristos? Trebuie sa ne lepadam de noi insine, sa ne luam crucea si sa mergem dupa Domnul Iisus Hristos. Deci trebuie sa ne gandim cum sa implinim aceste trei conditii puse de Domnul.

Ce inseamna sa te lepezi de sine?

Lepadarea de sine inseamna sa renuntam la propria intelegere a cailor vietii, sa renuntam la ceea ce ravnim, dupa voia inimii noastre. Inseamna sa lepadam complet acea cale a vietii pe care ne-am trasat-o singuri, inseamna sa renuntam in intregime la voia proprie, la ratiunea proprie. Este ceva strain aceasta, irealizabil? Sigur ca nu! Voi stiti ca atunci cand ucenicul invata meserie, el trebuie sa se conduca in intregime dupa indrumarile mesterului, trebuie sa se supuna intocmai mesterului; sa implineasca toate indrumarile lui si sa lucreze asa cum spune mesterul. Ucenicul nu indrazneste sa invete ceva singur, sa se abata de la indrumarile mesterului. Cand omul ia hotararea sa mearga pe calea monahismului si vine in manastire, prima cerinta care se impune este deplina taiere a voii proprii. Lui i se da un invatator batran din randul monahilor, destul de experimentat in viata duhovniceasca, si ucenicul trebuie sa indeplineasca intocmai tot ce-i va cere batranul. El nu va indrazni sa faca nici un pas, sa savarseasca nici o fapta fara binecuvantarea batranului. Nu va indrazni sa gandeasca altfel decat gandeste batranul. Trebuie sa-si respinga in intregime voia sa si sa traiasca dupa voia indrumatorului sau. Doar asa va deveni un monah adevarat.

La razboi, voi stiti ca orice soldat este obligat sa se supuna intocmai  ordinelor conducerii superioare, dar si conducatorului inferior. El nu indrazneste sa judece si sa critice dispozitiile acelora, ci trebuie sa indeplineasca exact aceste ordine, trebuie sa fìe gata de orice, chiar si de moarte, si sa nu indrazneasca sa riposteze. Iata ce inseamna in viata obisnuita, in viata lumeasca, lepadarea de voia proprie!

O astfel de lepadare ne cere Domnul Iisus Hristos, o deplina lepadare: tot ce ni se pare de dorit, corect si rational, lepadare de toate caile inventate, trasate de noi, ale vietii si activitatii noastre. Trebuie sa lepadam neconditionat tot ceea ce gandim, ce ne dorim. Trebuie sa devenim ascultatori de Domnul Iisus Hristos, ascultatori pana la capat, ascultatori pana la moarte.

Trebuie sa ne uram sufletul nostru, fìindca Domnul Iisus Hristos, dupa cum citim in Evanghelia lui Luca, a spus:

Daca vine cineva la Mine si nu uraste chiar si sufletul sau insusi, nu poate sa fìe ucenicul Meu (Luca 14, 26)

Cum vine aceasta, de ce trebuie sa ne uram sufletul? E foarte simplu. Trebuie doar sa ne uitam bine in el, sa cautam in abisurile sufletului nostru. Si atunci vom vedea ce se petrece in acesta. Acolo, pe intuneric, misuna serpii – serpii minciunii, desfraului, lacomiei pantecelui, hotiei, chiar si ai uciderii. Toti acesti serpi misuna si sunt nenumarati. Oare noi nu uram serpii, nu-i distrugem, oare nu ne ferim de ei? Si atunci, vom iubi serpii care se cuibaresc in inima noastra? Noi trebuie sa-i uram, trebuie sa ne uram sufletul nostru daca in el misuna serpii. Si sunt putine calitati pentru care meritam dragoste si multe pentru care meritam ura. Daca veti vedea ca pe umerii vostri sta o camasa urat mirositoare, murdara, oare n-o veti calca cu picioarele? Daca omul pacatos se va uita in sufletul sau, atunci va vedea ca imbracamintea sufletului lui este asemanatoare camasii lui urat mirositoare. Si lui ii va fi dezgustator si neplacut, va uri aceasta camasa, va uri sufletul sau, care este imbracat atat de rusinos.

Vedeti ca nu este nimic straniu in aceasta cerinta a lui Hristos, ca cel ce vrea sa mearga dupa Dansul sa-si urasca sufletul.

Trebuie sa-ti urasti mandria si indoiala care ne poruncesc sa construim viata noastra, sa ne punem propriile scopuri ale vietii in prim plan.


Trebuie sa indepartam aceasta, sa rupem acest paienjenis prafuit, pe care l-am impletit, construindu-ne planurile vietii noastre. Trebuie sa rupem toate acestea, sa ne luam ramas bun de la toate. Trebuie sa uram sufletul nostru, sa lepadam voia noastra, planurile noastre de viata, ratiunea noastra, si smerit sa plecam voia sub jugul usor al lui Hristos.


Sa-I intindem Domnului Iisus Hristos mana care freamata si Il cheama
:

“Doamne! Nu voi merge pe calea proprie, voi merge dupa Tine, condu-ma Tu!”

Numai atunci va fi posibila pentru noi urmarea lui Hristos. Si atunci nu va mai parea nimic straniu in aceste cuvinte ale lui Hristos. Daca Domnul ne duce unde Insusi a mers, daca Domnul cere de la noi sa ne luam crucea, si sa mergem dupa El, unde vom merge oare?

Daca ne este incredintata crucea atunci sigur nu vom merge la veselie, nu la sarbatoare, ci vom merge acolo unde trebuie sa mearga cei care isi duc crucea. Trebuie sa mergem pe Golgota, urmandu-l pe Iisus Hristos pana la capat, trebuie sa mergem dupa El chiar si pana la moarte.

Ce fel de moarte cere de la noi Domnul Iisus Hristos? Oare moarte fizica, pe cruce, pe care El singur a rabdat-o? Nu, nu aceasta moarte o cere El de la noi. El cere altceva. Cere ca noi sa fim ascultatori , smeriti cu desavarsire, ca sa-l urmam  pe El, Care s-a micsorat pe Sine Insusi:

Care, Dumnezeu fiind in chip n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu Dumnezeu, ci S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se asemenea oamenilor, si la infatisare aflandu-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte – si inca moarte pe cruce (Filipeni2, 6-8).

Cum El a fost ascultator Tatalui Sau, asa si noi trebuie sa-I fim ascultatori pana la capat. El ne duce la moarte, insa nu la una de care ar trebui sa ne temem. El cere de la noi sa indeplinim cuvintele lui Pavel:

Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele (Galateni 5, 24).

El cere ca trupul nostru, pacatele noastre sa le rastignim pe cruce si sa le omoram. Cere sa rastignim pe cruce pacatele noastre, asa cum El a pironit pacatele intregii lumi pe Crucea Sa. Cere ca noi sa rastignim pe omul cel vechi, care nu traieste dupa poruncile Lui. Cere ca pe omul vechi, care se afla in stapanirea diavolului, sa-l dispretuim, sa-l aruncam ca o haina veche si murdara si sa incepem o viata noua, viata unui om renascut, care merge pe calea cea dreapta.

Acest lucru il cere de la noi Hristos. Aceasta trebuie sa indeplinim, fìindca altfel, daca nu vom da la o parte toata necuratia sufletului nostru, nu vom uri aceasta necuratie, nu se poate vorbi ca inima noastra sa fìe curata, ca in ea sa  straluceasca lumina lui Hristos.

Ca sa straluceasca soarele, trebuie sa se imprastie intunericul noptii. Pentru a fi proaspat aerul in locuinta noastra, trebuie sa fìe curat.

La fel si cu sufletul nostru – daca nu ne vom lepada de toata necuratia, daca nu vom rastigni pe cruce trupul nostru, care putrezeste in pacate, cum vom putea merge dupa Hristos?

Dar trebuie sa stim ca, daca vom face aceasta fapta mare, vom avea de dat o lupta grea si lunga, fiindca omul cel vechi pe care l-am lepadat, pe care l-am rastignit pe cruce, este o fiara cumplita. Si cu cat mai mult il vom bate, cu cat mai mult il vom rastigni, cu atat mai manios el se va impotrivi. Nu ne va lasa  niciodata in pace. Si noi vom lupta cu aceasta fìara pana la sfarsitul vietii noastre.

Stim din Vietile Sfintilor ca toti au dus pana la capatul vietii o lupta neostenita cu acest om vechi, pe care l-au rastignit pe cruce. Stim ca multi ani  a suferit cumplit Cuvioasa Maria Egipteanca, dupa ce si-a parasit viata cea desfranata, plina de lux, goliciune si mangaieri si a plecat in pustie. Stim cum o chinuiau permanent imaginile vietii de mai inainte. I se aratau bucate dulci si gustoase, cu care era obisnuita, inseta dupa vinurile scumpe pe care le avea inainte, inseta dupa mangaierile dragostei si dupa stralucirea vietii in Alexandria. Se chinuia cu aceste ademeniri pe care i le cerea trupul, omul vechi, care nu voia s-o lase in pace. I-au trebuit multi ani de lupta, ca la sfarsitul vietii sa poata dobandi linistea sufletului pe care o dorea.

O astfel de lupta au dus toti sfìntii si o asemenea lupta ii revine fiecaruia dintre cei care au hotarat sa urmeze cuvintele lui Hristos – sa se lepede de sine pana la dispretuirea sufletului propriu, sa-l rastigneasca pe cruce pe omul vechi si sa mearga dupa Hristos. El va trebui sa parcurga un drum lung, spinos. Si nu trebuie sa se opreasca niciodata pe aceasta cale, fiindca a te opri in viata duhovniceasca inseamna sa te intorci inapoi, inseamna sa pierzi tot ce ai acumulat, bun si sfant. Trebuie sa te grabesti, trebuie sa mergi neclatinat, sa mergi neobosit inainte, inainte si tot inainte.

Cine a fost mai mare ca Sfantul Apostol Pavel, care a fost ridicat pana la al treilea cer si a vazut fericirea dreptilor? Cine se poate compara cu el in hotararea de a-si rastigni trupul? Cine indrazneste sa spuna ca si dansul:

Acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine, pentru mine toata lumea este rastignita pe cruce?

Si iata acest om mare priviti ce spune: Fratilor, eu inca nu socotesc sa fi cucerit (indreptarea), dar una fac: uitand cele ce sunt in urma mea si tinzand catre cele dinainte, alerg la tinta (Filipeni 3, 13). El tinde inainte, fiindca tinta pusa in fata lui este mare, sfanta si extrem de greu de atins. El se grabeste, fuge.  Si noi, oare, sa nu ne grabim, sa nu fugim, daca vom merge pe calea pe care a mers Apostolul Pavel si care ne-a fost aratata de Domnul Iisus Hristos?

Iata ce inseamna sa te lepezi de sine si sa mergi in urma lui Hristos!

Dar ce inseamna sa-ti iei crucea?

Domnul spune ca fiecare dintre noi trebuie sa-si ia crucea. Ce inseamna aceasta? Ce fel de cruci avem noi? Crucile sunt diferite de la om la om, fiindca Dumnezeu a pregatit pentru fiecare o cruce a sa. Este foarte important sa intelegem care este crucea noastra, pe care ne-a oferit-o Dumnezeu. E periculos sa ne inventam noi singuri cruci, cu toate ca acest lucru se intampla foarte des. Crucea vietii pamantesti este pregatita de Dumnezeu pentru fìecare dintre noi – cea a vietii de familie, a celei sociale. Si omul, chiar luand hotararea sa mearga dupa Hristos si sa-si duca crucea, chiar lepadandu-se de sine, nu va putea face nimic daca isi va inventa siesi o cruce care i se pare mai potrivita. De exemplu, cand cineva a hotarat de unul singur ca trebuie sa mearga in manastire sau in pustie si acolo sa se mantuiasca.

Aceasta cale, aceasta cruce este pregatita de Dumnezeu nu pentru multi, iar pentru cea mai mare parte a oamenilor sunt pregatite alte cruci, pe care oamenii nu sunt inclinati sa le numeasca cruci.

Ce fel de cruci sunt pregatite pentru majoritatea dintre noi? Cruci simple nu la fel cum purtau mucenicii, nu la fel ca cele pe care le duceau ascetii in pustie pana la sfarsitul vietii. Noua ne sunt pregatite alte cruci. Viata noastra, viata tuturor oamenilor este plina de amar, de tristete si suferinta si toate aceste amaraciuni, intristari si suferinte sufletesti – sociale si de familie – constituie crucea noastra. O casatorie nereusita, o alegere nereusita a profesiei, oare provoaca putine suferinte? Putin trebuie sa rabde omul care a avut un mare necaz? Boli grele, umilire, necinste, ruinarea averii, gelozia dintre soti, defaimarea – tot ce-i rau, nu este oare aceasta crucea noastra?

 

Anume aceasta este crucea noastra, crucea majoritatii oamenilor. Asemenea suferinte indura si sunt obligati sa duca toti oamenii, desi ei nu vor asta. Oamenii care Il urasc pe Hristos, oamenii care au respins calea lui Hristos oricum isi duc crucea suferintelor lor.

In ce consta diferenta dintre ei si crestinii care isi duc crucea? Diferenta sta in faptul ca cei din urma o poarta cu supunere, prin aceea ca nu-L hulesc pe Dumnezeu, ci smerit, plecandu-si capul, poarta pana la sfarsitul vietii crucea grea, urmandu-L pe Domnul Iisus Hristos, o poarta de dragul Lui si a Evangheliei, o poarta din dragoste fierbinte fata de Hristos, pentru ca mintea  si toate dorintele lor sunt supuse invataturilor Evangheliei.

Pentru ca omul sa indeplineasca invatatura Evangheliei, pentru a merge pe calea lui Hristos, trebuie sa-si duca crucea supus si neobosit, fara s-o blesteme ci binecuvantand-o. Si atunci va indeplini porunca lui Hristos, fiindca s-a lepadat de sine, si-a luat crucea si a mers dupa Hristos, a mers pe o cale lunga, acea cale despre care Domnul Iisus Hristos a spus ca este ingusta, plina de spini dar care duce in Imparatia cerurilor.

Iar noi toti vrem ca si calea vietii acesta sa fie larga, neteda, fara spini, mizerie, pietre si intepaturi, ca ea sa fie presarata cu flori. Domnul ne arata o alta cale – calea suferintelor. Trebuie sa stim ca pe e aceasta, oricat de grea ar fi, daca ne vom indrepta din toata inima spre El, El Insusi ne va ajuta minunat. Ne va sustine atunci cand vom cadea. Ne va intari, ne va incuraja si ne va mangaia. Si atunci vom intelege cuvintele Apostolului Pavel despre faptul ca necazul nostru de acum, usor si trecator, ne aduce mai presus de orice masura, slava vesnica covarsitoare (II Corinteni 4, 17). Atunci aceste suferinte ale vietii noastre scurte vor parea usoare.

Cand vom parcurge aceasta cale, care pare cumplita si grea doar la inceput, cand vom simti harul lui Dumnezeu care ne intareste pe aceasta cale, atuncicu bucurie si cu smerenie ne vom duce crucea si, mergand, vom sti ca prin aceasta ni se deschide intrarea in Imparatia cerurilor.

Iata ce inseamna sa-ti urasti sufletul, sa urasti necuratia lui, sa lepezi pe omul cel vechi pentru a-l mantui pe el, nemuritorul, care este destinat uniunii cu Dumnezeu.

Cine isi va pierde astfel sufletul, il va mantui si acela va fi cu Hristos.

Sa va invredniceasca pe voi pe toti Domnul nostru Iisus Hristos de vesnica, slavita si nesfarsita cu El, cu Tatal Lui Cel Sfant si cu toate cetele sfintilor ingeri!

30 septembrie 1945

(Din: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009)


Categorii

2. Special, Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Luarea Crucii si urmarea lui Hristos, Sfantul Luca al Crimeei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la “Sfantul Luca al Crimeei: CE INSEAMNA LUAREA CRUCII SI URMAREA LUI HRISTOS? IN CE FEL SA NE URÂM SUFLETUL? “Doamne! Nu voi merge pe calea proprie, voi merge dupa Tine, condu-ma Tu!” CE SERPI MISUNA PE INTUNERIC IN NOI?

  1. Ce-i viaţa noastră fără cruce ?
    Ce este’n ea bun și frumos
    Ce-i sfânt,curat, ce-i fără vină,
    Când nu ne pasă de Hristos ?

    Ce e cinstit în noi ? Ce fapte
    Le-am făptuit fără de vină ?
    Ce comportare și ce scopuri
    Le credem drepte și-n lumină ?

    Lumea e plină de minciună
    De egoism și de mândrie,
    De șmecheri, de curvari, de lacomi,
    De “drepţi” plini de făţărnicie.

    Lumea e plină de mizerii
    Care le facem pe ascuns,
    Și de pretenţia că-i dreaptă
    Și mai cinstită ca Iisus.

    Toţi suntem lacomi după fire,
    Toţi suntem foarte desfrânaţi,
    Toţi mincinoși toţi plini de ego,
    Dar toţi ne socotim curaţi.

    Toţi căutam doar desfătarea
    Toţi ne’mbrăcam să strălucim,
    Să ne’arătăm frumoși și vrednici,
    Că doar pe’aceastea le iubim.

    Nu-i om să nu vrea sa posede,
    Cei mai frumos și mai înalt,
    Cei mai fălos și mai de cinste
    Fără să-i pese de păcat.

    Toţi iubim trupul nebunește,
    Toţi pentru el nedreptăţim,
    Toţi căutăm trupuri cu ochi,
    Cât mai frumoase, să curvim.

    Dar nu-i curvar să nu s’arate
    Deștept, și plin de vredicie
    Și nu-i femeie să nu cheme
    Prin cum se’mbracă, la curvie.

    Nu este om să nu-și arate,
    Valoarea și deșteptăciunea,
    Și să nu facă toate’acestea
    Întocmai cum le face lumea.

    Nu este om plin de mizerii
    De spurcăciune și păcat,
    Care să nu se creada vrednic,
    Cinstit, deștept, bun și curat.

    Că toţi trăim pofta trupească
    Cum o trăiește’ntreaga lume.
    Toţi egoismul, toţi trufia,
    Și tot ce duce-n spurcaciune.

    Dar câţi ne recunoaștem vina
    Și traiul nostru păcătos ?
    Și câţi nu socotim că suntem,
    Mult mai deștepţii decât Hristos ?

    Câţi nu dispreţuim credinţa,
    Și câţi nu o batjocorim,
    Numind-o fanatism, prostie…,
    Câţi iar și iar nu-L răstignim ?

    Câţi nu hulim sfânta Lui cruce,
    Și ne’aratăm deșteptăciunea,
    Și cinstea cea cărturarească,
    Și susţinand ce face lumea…?

    Dar vai si vai caci fără cruce,
    Nimic nu este de valoare.
    Nimic nu este fără vină,
    Nimic nu-i fără întinare.

    Nici o valoarea nu-i valoare
    Nici un frumos nu e frumos,
    Curat, cinstit și fără vină,
    Când este fără de Hristos.

    Nici o lumină nu-i lumină
    Nici o iubire nu-i iubire,
    Când nu-i trăită și sfinţită
    În Iisus, prin răstignire.

    Nici pâinea nu mai este sfântă
    Nici munca nu ni-i de folos,
    Când viaţa noastră ortododoxă,
    Nu-i crucea dusă în Hristos.

    Căci dragostea și cinstea noastră
    Fără de cruce-i surogat,
    Și curaţie cine are,
    Când viaţa noastră e’n păcat ?

    Nimic și nimeni n’are cinste
    Nici curăţie nici valoare,
    Fără Hristos care prin Cruce,
    Nea dat și ne va da iertare.

    Cât vom trăi fără de cruce
    În voia și-n “frumosul” lumii
    Vom fi “valori” ce dau putere
    Numai valorilor minciunii.

    Vom fi frumos și vom fi vrednic
    Doar prin frumosul mincinos,
    Și drepţii ce-i care-L condamnă
    Și-l bat în cuie pe Hristos.

  2. Pingback: Luarea Crucii si urmarea lui Hristos: LOGICA OMENEASCA versus "LOGICA" LUI DUMNEZEU
  3. Sfinte Luca, vrednicule de minunare, roaga-te pentru noi pacatosii sa ne lumineze Dumnezeu sa intelegem care este crucea noastra si cum trebuie sa ne-o purtam!

  4. O predica completa si de mult folos. Multumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne pune la indemana pentru a intelege mai usor sensul acestei vieti. Slava Tie, Doamne, pentru toate!

  5. Un om, odată, se plângea,
    De crucea ce-o primise;
    Şi nicidecum nu se uita,
    La Cel ce chiar pe dânsa sta,
    Cu mâinile întinse.

    Ofta într-una şi cârtea,
    Spunând cu-amărăciune,
    La orişicare-l întâlnea,
    De crucea lui care-i prea grea
    Cum nu se poate spune.

    Dar Domnul, cu-ndurarea Sa,
    Văzându-i răzvrătirea,
    Nu l-a lăsat prea mult, aşa,
    Ci, prin vedenie a vrut,
    Să-i vindece orbirea.

    (Şi în vedenie s-a văzut)
    Ducând în spate crucea sa,
    Pe o câmpie foarte-ntinsă;
    Cădea-ngenunchi, se ridica,
    Pe umăr crucea-şi potrivea,
    Şi faţa-i era plânsă.

    Şi parcă nu era de-ajuns,
    Tot chinul ce îl duse,
    Căci drumul părea nesfârşit
    Şi însetat şi obosit,
    La o prăpasti- ajunse.

    Şi dându-şi seama că-napoi
    Nu poate a se-ntoarce,
    Căci tot spera ca într-o zi
    Acel drum greu se va sfârşi,
    …gândea, ce poate face.

    Să lase crucea şi sa-ncerce,
    Să treacă fără ea,
    Ca astfel, va să reuşească,
    Că…tot e pentru el, povară,
    Că-i mare şi e grea!

    Şi gândul, faptă s-a făcut,
    Căci n-a mai stat nici o clipită!
    Îşi lasă crucea la pământ,
    Şi se apleacă-ncetişor,
    Şi-n acel hău se uită.

    -Dar hăul nu e de trecut!
    Îşi spune, el, deodată;
    Şi, de voi încerca s-o fac,
    Nu voi putea să izbândesc,
    Să ies din el, vreodată!

    Se-aşează tulburat pe mal,
    Gândind în sinea sa;
    Dar nu a aşteptat prea mult,
    Căci gândul bun, atunci i-a spus,
    Ca crucea să îşi ia.

    S-o potrivească peste hău,
    Cum s-o putea mai bine,
    Şi astfel, va scăpa de rău,
    Şi va putea să treac-acum
    Salvându-se pe sine!

    Nu mică-i fu, atunci mirarea,
    Când a văzut c-a lui povară,
    Ce o lăsase-acolo, jos,
    Ca pe ceva ce-i greu de dus,
    Ca pe-o unealtă de ocară,

    Îi este chiar de ajutor!
    Căci capetele crucii sale,
    Aşa uşor s-au potrivit…
    Şi cele două maluri despărţite,
    Cu uşurinţă, crucea le-a unit!

    Şi, iată, crucea, pod i se făcuse,
    Şi vesel omul peste ea păşea,
    Iar hăul ce părea aproape imposibil,
    Să-l treacă cu a sa putere,
    De-această neputinţă, ea îl izbăvea!

    Ajuns pe malul celălalt,
    Cu multă grij-a tras-o după sine,
    A sărutat-o şi s-a ruşinat,
    Cum a-ncercat de ea să scape,
    Şi îşi dorea să-şi spele-aşa ruşine!

    A pus-o iar pe umăr cu iubire,
    Nu, însă, după ce-a jelit,
    Ca Domnul să îi ierte lepădarea
    Să îl ajute doar cu mulţumire,
    Să-şi ducă crucea, până la sfârşit!

    Venindu-şi omul nostru-n fire,
    Că în vedenie Domnul L-a mustrat,
    S-a pocăit şi-a plâns cu multă jale,
    Cârtirea, nerăbdarea, necredinţa
    Şi crucea cu iubire a purtat!

  6. Pingback: CUM SA NE CRESTEM COPIII? (III) Bazele vietii crestine. DEPRINDERILE CAII CELEI STRAMTE
  7. Pingback: A INCEPUT POSTUL SFINTILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL. Sfantul Luca al Crimeei: CUVANT IMPORTANT DESPRE INTINAREA DE LA LUME: Sa fugim de nerusinare, de clevetire, de ura si aroganta ucigase, de sectanti! -
  8. Pingback: PREDICI (audio si text) la DUMINICA DUPA INALTAREA SFINTEI CRUCI. Cum ne purtam crucile vietii? Suntem hotarati sa renuntam la noi insine si sa ne dedicam total lui Dumnezeu? -
  9. Pingback: Parintele Simeon Kraiopoulos despre sensul uitat al Botezului. SUNTEM CONSTIENTI DE RASPUNDEREA NOASTRA FATA DE TAINA SFANTULUI BOTEZ? -
  10. Pingback: Predici sensibile ale Parintelui Iachint al Putnei la praznicul INALTARII SFINTEI CRUCI si la DUMINICA DUPA INALTAREA SFINTEI CRUCI: “Sa mergem pe urmele Domnului. Putin mai avem de urcat si vom ajunge sus. Acolo ne vom odihni…” -
  11. Pingback: DE CE NE INCREDEM MAI MULT IN NOI INSINE DECAT IN VOIA LUI DUMNEZEU? Unde ne duc pacatul ingamfarii si incapatanarea in urmarea dorintelor si a ideilor proprii? De ce ne razvratim, ne agitam si refuzam Crucea? -
  12. Pingback: DUMNEZEU SI PLANURILE OAMENILOR. Invatam ceva din istorie? -
  13. Pingback: ARHIMANDRITUL SOFRONIE si BINECUVANTAREA DE A CUNOASTE CALEA (II): “Calea crestinului este rastignirea… A trai crestineste este cu neputinta; crestineste este cu putinta numai a muri… aceasta este acea CALE INGUSTA ce duce la viata”
  14. Pingback: Inaintea Inaltarii Sfintei Cruci: CE INSEAMNA A IUBI, CU ADEVARAT, in vremurile abuzului, viclesugului si minciunii generalizate? CUM PUTEM MARTURISI CRUCEA IN VIATA NOASTRA si CE FERICIRE PUTEM GASI IN IADUL LUMII? (predici audio) -
  15. Pingback: PEDICI AUDIO in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, de folos exceptional tuturor celor preocupati de viata duhovniceasca: UN INTELES NEASTEPTAT AL LUARII CRUCII “IN FIECARE ZI”: Sa avem incredere in Dumnezeu! -
  16. Pingback: PREDICI AUDIO la Evanghelia dregatorului bogat (Arhim. Policarp si Nichifor): “Mantuitorul nu a venit sa asigure succesul in lume, nu a venit sa ne asigure pamanteste. SA NU CASTIGAM OBIECTE SI SA PIERDEM OMUL!” -
  17. Pingback: Parintele Simeon Kraiopoulos despre LEPADAREA DE SINE, DE OMUL CEL VECHI si ASUMAREA STARILOR DE USCACIUNE SUFLETEASCA | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: “Iata, ne suim la Ierusalim…”, urcam catre PATIMILE DOMNULUI. Noi stim ce cerem si ce asteptam de la Dumnezeu? “RASTIGNIREA” de a-L crede si a-L urma pe Hristos. “CRESTINII GANDESC SI AU DUHUL CELOR DIN LUME. Cata vicle
  19. Pingback: “Cum adica, pentru mine s-a intamplat asta? E chiar atat de grav?” | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: “Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (IV): ARHIMANDRITUL SOFRONIE despre SUFERINTELE SI FERICIRILE DUHULUI: “Este oare cu putinta… fara o mare lupta cu propriile patimi, fara un plans zdrobitor, fara multime de scarbe, fara o arzato
  21. Pingback: URMAREA LUI HRISTOS PANA LA RASTIGNIRE. Cuvant (audio, text) la Duminica dupa Inaltarea Crucii al unui preot american convertit: “Domnul a venit SA FIE CU NOI IN FIECARE ZI, Domnul TANJESTE SA FIE CU NOI SI IN CELE MAI ADANCI INTRISTARI ALE NOASTRE,
  22. Parintele Tanase spunea intr-o coferinta ca oamenii cred in Dumnezeu dar nu se incred in Dumnezeu si dadea exemple recomand sa se asculte conferinta si sigur o sa aveti ceva de invatat, se numeste Familia, copiii si religia in scoli Pr. Tanase Bacau 2015.

  23. Pingback: SFANTUL LUCA AL CRIMEEI: “Am iubit patimirea” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: SFANTUL LUCA AL CRIMEII: “Ce inseamna sa te pazesti pe tine fara de pata din partea lumii? SA FUGIM DE NERUSINARE…” | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: CUVANT (IN)ACTUAL | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate