Sf. Teofan Zavoratul: DUMNEZEU SAU LUMEA: NU ESTE CALE DE MIJLOC!
“Noi, cei ce suntem crestini numai pe dinafara, lipsiti de duhul lui Hristos, lipsiti de inima daruita Domnului pe de-a-ntregul, lipsiti de ravna pentru a fi numai pe placul Lui, adeseori ne socotim a fi intre cei care il iubesc pe Dumnezeu cu adevarat – atat cei ce inca sunt aici, pe pamant, cat si intre cei ce sunt deja dincolo, in cer [sfintii]. Insa de ochii lor pe care Dumnezeu ii lumineaza nu se ascunde. Cine suntem noi de fapt si, privindu-ne, ei zic pe buna dreptate: “iata niste oameni care desi dupa infatisare sunt de-ai nostri, nu sunt dintre noi”. Simplu cuvant, dupa cat se pare, insa ce infricosator! Daca nu suntem ai lor, nici ei nu sunt ai nostri, si nimic din ce este al lor nu este al nostru; asadar, nici Hristos nu este al nostru, si nimic din ce a fagaduit El nu este al nostru, nici raiul nu este al nostru, nici vesnica fericire nu e a noastra. Iar daca toate acestea nu-s ale noastre, atunci ce trebuie sa fie al nostru! Vedeti ce mai necaz!
Iar pe de alta parte, uitati-va in jur – la noi, aproape totul e crestinesc: randuielile sunt crestinesti pe de-a-ntregul sau pe jumatate, conceptiile sunt crestinesti, vorbele sunt crestinesti, multe reguli si fapte sut crestinesti. Si atunci, ce nu-i indeajuns? N-avem indeajuns inima crestineasca; inima noastra nu nazuieste unde trebuie, nu vede binele sau in Dumnezeu, ci in sine si in lume, si nu in cer, ci pe pamant este raiul ei; n-avem indeajuns ravna tare ca moartea pentru a fi pe placul lui Dumnezeu si a ne mantui. Parca am adormit, am amortit si ne miscam doar cum ne duce valul vietii. Haideti sa trezim in noi insine tocmai aceasta ravna, caci cine va face asta pentru noi, daca n-o vom face noi insine? Singuri ne-am legat de lume, singuri sa ne si rupem de ea. Sa intram in inima noastra rece, nepasatoare, si sa incepem a o indupleca prieteneste sa se invete odata minte, sa rupa lanturile patimilor lumii, pe care de bunavoie si le-a luat asupra-si, si sa tinda catre Domnul. Sa spunem sufletului nostru asa:
“Esti zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Cel nemarginit a binevoit sa te intocmeasca in asa fel incat sa Se rasfranga in tine cu desavarsirile Sale precum soarele se rasfrange intr-o mica picatura de apa, si sa fie vazut in tine atat de tine, cat si de toti cei care te vad, ceresti si pamantesti deopotriva. Iar tu te-ai departat de Dumnezeu si te-ai intors spre lume, ai primit chipul ei uracios si astfel ai inceput sa porti asemanarea cea de fiara a stapanitorului acestui veac. Adu-ti aminte de inalta si neasemuita ta noblete de la inceput, intristeaza-te pentru slutenia ta de acum si intoarce-te catre Domnul, ca sa te innoiasca iarasi dupa chipul Celui ce te-a zidit.
Dumnezeu te cauta si te inconjoara cu toate milele si purtarile Sale de grija: viata ta este a Lui; toate cele ce iti fac trebuinta pentru viata sunt tot ale Lui; si lumina, si vazduhul, si hrana, si hainele, si locuinta, si tot ce este in tine si la tine – toate ale Lui sunt. Si nu numai atat! Pentru tine S-a pogorat din cer, a patimit, a murit pe cruce, a inviat, S-a inaltat la cer, a trimis Duhul Sfant si a randuit pe pamant Biserica, in care a adunat toate cele de nevoie pentru mantuirea ta. Si – lucrul de capetenie – pe calea nasterii si prin randuiala vietii tale dinafara deja te-a bagat in aceasta vistierie a bunatatilor duhovnicesti, si pentru toate acestea cere de la tine numai inima ta. Si picatura incalzita de soare urca: tu de ce intarzii sa te intorci la Domnul, incalzit fiind din toate partile de caldura iubirii Lui? Oare nu vezi ca toti cei din jurul tau merg catre Domnul: si saraci, si oameni de rand, carturari si necarturari? Si atunci, tu de ce stai, lasandu-i pe toti sa ti-o ia inainte in imparatie? Ce, esti mai rau decat ceilalti? Esti vaduvit de vreun lucru care li se da tuturor? Si atunci, stai? Misca-te, grabeste-te, pana cand nu s-a inchis usa care este deschisa pentru toti cei ce se intorc acum! Ce stai? Intoarce-te catre Domnul si incepe sa lucrezi Lui cu osardie! Vremea trece, puterile imbatranesc, devin grosolane si se apropie de nemiscare in indreptarea lor cea stramba – iar azi-maine va veni moartea. Ia seama sa nu ramai de tot in aceasta raceala impietrita fata de Domnul. Adu-ti aminte de sfarsitul cel infricosator, cand si Dumnezeu Se va intoarce de tot de la cei ce nu se intorc spre El si ii va lepada pe cei ce il leapada, si nazuieste catre Dansul macar de frica!
Cauta-l pe Domnul! Dumnezeu sau lumea – nu este cale de mijloc. Sau nu vezi ca acolo este totul, iar aici nu este nimic; ca acolo este adevarul, iar aici nalucire; ca acolo este odihna, iar aici dureri si griji; ca acolo este indestulare, iar aici stramtorare neincetata; ca acolo este bucurie si veselie, iar aici numai dureri si tanguire a inimii? Cunosti toate acestea, ai trecut prin ele, si totusi ramai in aceeasi desertaciune a mintii si a inimii… Doar nu vrei sa iti faci raiul pe pamant? Este deja a opta mie de ani de cand iubitorii acestei lumi fac tot ce le sta in putinta pentru a face raiul pe pamant – si nu numai ca nu reusesc nimic, ci totul merge spre mai rau. Nu o sa reusesti nici tu, ci doar o sa te istovesti alergand dupa nalucitele bunatati ale lumii cum alearga copiii dupa curcubeu”.
Cu vorbe de acest fel sa ne induplecam sufletul a-L iubi pe Domnul, a se intoarce pe de-a-ntregul catre El si, in fine, a ravni cu hotarare propria mantuire.”
(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Scoala rugaciunii”, Editura Sophia)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
apropos de ceea ce ne cere “lumea”… nici mai mult nici mai putin decat libertatea!
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/817607/Cipuri-antirapire-pentru-cei-bogati/
Iubiti frati intru dreapta credinta,miluiti-ne in fiecare zi cu minunata invatatura a Sfintilor Patinti,poate in felul acesta inima si sufletul nostru care zac in nesimtire,s-or intoarce cu toata iubirea catre BUNUL DUMNEZEU.Amin
http://video.google.com/videoplay?docid=3900008040462790140
@ Boris
Acest film (“Baraka”) este spectaculos, dar ramine la nivelul unei ‘priviri’ fara o prea mare intelegere duhovniceasca, pentru ca totul pare a se indrepta catre un soi de jumatate panteism – jumatate animism. Punctul de vedere Ortodox este cu totul altul: “Dumnezeu sau lumea – nu este cale de mijloc” (Sfintul Teofan Zavoritul), deoarece, in ciuda frumusetii sale, lumea naturala – creatia, chiar daca ne imbata si ne invata cite ceva despre Creator, ramine o lume cazuta, adica sortita mortii. Desigur, omul trebuie sa aiba grija de aceasta lume ‘naturala’, nu sa o distruga! Dar problema este ca salvarea nu vine din aceasta lume, oricit de frumoasa ar fi ea!
Mie nu-mi mai ‘i-a fata’ lumea demult, cel mult ma umple de scarba si dezgust; Daca mai suprapui si caldurile de foc din zilele astea ai dat peste o pregustare a iadului de dincolo (nu m-arunc in stirile de peste hotare ci din Romania, in special din Bucuresti);
-ce ma misca si ma umanizeaza: intalnirea prin Taine cu Hristos in Biserica, rugaciunea particulara (cand/cat pot) si deconectarea prin altceva (muzica, citit…)in asa-zisul timp liber;
-motiv adevarat de rabdare si nadejde este viata de dincolo si ma gandesc ca, ce bine ca se termina viata asta candva, cumva si nu esti condamnat sa traiesti la infinit aici – se vede marea intelepciunea dumnezeiasca: se duc parintii, rudele, prietenii, iti sleieste puterile fizice din an in an, rand pe rand, te micsoreaza trupeste ca sa te inalti sufleteste (macar pe ultima sute de metrii) de n-ai facut-o mai devreme (ca ani) cautand nadejde si ajutor exact unde trebuie si de la Cine trebuie! Exercitiul dureros dar trebuincios alinat oarecum daca parteneriatul intre tine si Dumnezeu este mai vechi si statornicit avand in felul acesta toate sansele si bucuria de nedescris sa vizitezi, sa ramai in Ierusalimul cel de sus si sa te indulcesti de slava Lui; ce poate fi mai minunat si, in consecinta de dorit?! Bine-ar fi daca, atunci cand esti cercat peste puteri si aproape doborat de viata sa te gandesti ca toate trec si ca, putinul necaz de-aici nu poate umbri fericirea si bucuria deplina de ‘dincolo’.
Adevarat este ca trebuie sa alegem si ce vom alege,aceea vom avea.Doamne,da-ne intelepciune sa te alegem pe tine!Va multumesc din suflet pentru acest site unde vin ca acasa si unde gasesc cuvant pentru sufletul meu.Domnul sa va rasplateasca inmiit slujirea.
Catre Magda – dar mai mult catre mine:
Suport psihic este nadejdea in mantuire intr-adevar, dar scarba si dezgust pentru lume nu am cum sa simt, chiar daca lumea asta (doar acea parte din lume care mi s-a dat sa-mi fie aproape si pe care o cunosc)ar fi ca un fel de Cruce pe care trebuie sa o port – pana la capat. Cred ca mila (compasiunea) pentru lume ar fi un sentiment mai apropiat de noi.
@Florin
Scarba si dezgustul pentru lume in ansamblul ei vine/devine in timp (incet, incet, de la an la an…)dar sigur (cel putin pentru mine); la inceput te cuprinde ciuda pentru cei care, din ce in ce mai multi (pana la marea majoritate)ce n-au ochi sa vada, urechi s-auda, simt sa se trezeasca, sa miluiasca, sa se opreasca (de la rau) pana ‘sunt pe cale’, sa nu mai sminteasca, sa nu mai opinteasca (binele) ce ar fi putut fi facut si s-ar putea face…si cate si mai cate!
Crucea asumata de a-i suporta si de-aici si MILA pentru ei, ramane – totusi – caracteristica sufletelor nobile si induhovnicite – ferice cine poate!
@ Petru
Te rog, pe fratia ta nu ma desparti pe mine de Dumnezeu…
Frate, eu sunt mirean crestion ortodox si nu am eu statura duhovniceasca sa invat pe altii nici despre diferenta dintre a discerne si a epata, nici despre diferenta dintre un intelectual si un erudit, si nici despre diferenta dintre crestinism ortodox si panteism, animism, sau alte practice pagane…Dar – multumesc lui Dumnezeu! – sunt atatia altii care o au cu prisosinta.
http://www.crestinortodox.ro/lumea_-c298-p43-new.html
http://www.youtube.com/watch?v=CJa82G5HjP8
http://www.youtube.com/watch?v=6LaT7O9BcIc&feature=related
etc
@Boris
Imi pare rau pentru afrontul creat (cum reiese din mesaj: “Te rog, pe fratia ta nu ma desparti pe mine de Dumnezeu…” ???), dar nu am vrut decit sa ma refer la filmul cu adresa postata, fara nici un alt comentariu, de fratia ta. Imi cer iertare.
Doamne ce ma fac? Te recunosc, Te iubesc si incerc si eu sa fac cite ceva dar nu voi reusi sa fac tot ce trebuie.Nu mai am nici timp ,nici putere si cind ma gindesc ca ingusta este calea si stramta poarta ,ma caiesc marturisind ca nu fac adevarata pocainta si cutremurandu-ma nadajduiesc doar la mila Ta.
Oameni buni,trebuie sa ne hotaram cui vrem sa slujim,Domnului sau lumii acesteia trecatoare. Nu se poate si cu lumea si cu Dumnezeu.Noi ortodocsii nu vrem sa auzim de o delimitare clara a celor doua,ceea ce nu e bine. SA-L IUBIM PE DUMNEZEU MAI MULT CA PE ORICE DE PE ACEST PAMANT.
Oare sfintii nu au lasat totul si au ales pe Dumnezeu?? Doamne dane o minte intelealta ! Doamne ajuta !