Gustari duhovnicesti satioase, pline de miez si sarate cu har din OSPATUL CUVINTELOR SI VIETII SFANTULUI APOSTOL PAVEL: “Le astampara foamea cu paine cereasca”

“Maretia unei nevointe se vadeste intr-o lucrare discreta, care prefera sa nu iasa in fata, iar calea prin care lucreaza iubirea este indelunga-rabdare…”

Sa respingem minciuna

Pentru aceea, lepadand minciuna, graiti adevarul (Efeseni 4,25).

Apostolul Pavel se adreseaza cu aceste cuvinte celor ce au cunoscut adevarul crestinismului, convingandu-i sa renunte cu totul la minciuna, care era atat de raspandita pe vremea aceea. Pare-se ca sufletul omului, chiar daca a suferit o schimbare, nu se poate lepada usor si dintr-odata de minciuna, pe care o poarta ca pe o haina de toate zilele.

Fa­cem mereu schimb de cuvinte goale, vrand-nevrand continuam sa ne ocupam de lucruri superficiale, ne inselam unii pe altii, acordand o importanta exagerata unor conversatii banale, vorbim de prisos, sub pretextul amabilitatii. Nu doar in cuvintele, ci si in privirile noastre, in gandurile si in simtamintele noastre arareori isi gaseste loc — vai! — adevarul neindoielnic. In toate rationamentele noastre se amesteca si ceva nefiresc, artificial, ceva din ceea ce ne-am obisnuit sa numim „eticheta sociala“. Privim lumea prin ochii unor prejudecati agreabile, facem foarte rar ceea ce ne indeam­na inima. Vai cat de putin gandim si simtim corect! De ca­te ori, in pofida constiintei noastre si chiar a cuvantului lui Dumnezeu, ne multumim sa facem gesturi si demersuri de o corectitudine aproximativa; cat de des denaturam si sule­menim adevarul cu vorbele noastre!

Totusi, pentru ca sa meritam sa ne numim poporul lui Dumnezeu, ar trebui ca mereu si in toate sa respectam su­prema lege care nu ingaduie, in nicio privinta, duplicitatea. La temelia gandirii noastre trebuie sa stea adevarul, care sa ne conduca fiecare pas in viata.

***

Vasul de lut al vietii de toate zilele

Comoara aceasta insa o avem in vase de lut, pentru ca aceasta covarsitoare putere sa fie aceea a lui Dumnezeu, si nu de la noi (II Corinteni 4, 7)

Depre ce comoara este vorba? Apostolul Pavel ne explica in versetul precedent: “Cunostinta slavei lui Dumnezeu intru fata lui Hristos Iisus” (II Corinteni 4, 6).

De ce oare aceasta cunostinta ar trebui pastrata in vase de lut? Apostolul ne da de inteles prin aceste cuvinte ca cele mai mari si mai alese daruri ale lui Dumnezeu isi pot gasi aplicare in cea mai simpla si mai neinsemnata viata, in rea­litatile de fiecare zi dintre oameni, in imprejurarile cele mai firesti si mai banale.

Deseori ni se pare ca aceasta comoara trebuie cautata undeva sus, departe de pamant; am vrea sa plecam in lume, cu gandul de a ne putea potoli setea spirituala undeva, departe de desertaciunile lumesti. Dar, cautand sa ne ferim de greutati si de lupta inevitabila la care suntem supusi traind printre oameni, ne indepartam si de harul pe care Dumnezeu este gata sa ni-l dea pentru a purta aceasta lupta in mijlocul tuturor adversitatilor vietii, in raporturile cu oamenii, lupta in care se isca adesea si certuri marunte.

Sa ne aducem aminte ca „cunoasterea slavei lui Dumnezeu” se afla cuprinsa in vase de lut si ca ea ne poate fi descoperita in viata de toate zilele. Daca vom cauta sa patrundem semnificatia Crucii lui Hristos, ne vom purta propria noastra cruce cu deplina credinta si fara cartire, crucea care ne revine fiecaruia si care deseori ia aspectul unor marunte preocupari zilnice sau al unor conflicte care ne pot enerva, cand se repeta prea des. Poate ca chiar aceasta cruce, pe care am vrea sa o schimbam bucurosi cu alta ne va duce catre acea comoara: “Cunoasterea slavei lui Dumnezeu intru fata lui Hristos Iisus“.

***

Avem nevoie de blandete

Tuturor oamenilor sa le fie cunoscuta blandetea voastra. Domnul este aproape (Filipeni 4,5)

Multi crestini nu considera blandetea o virtute obligatorie, vazand in ea doar o calitate exterioara. Daca fructul este dulce, spun ei, ce importanta are ca ramura pe care a crescut este rigida si nearatoasa? Ce importanta are ca vorbesti si te porti cam brutal, daca sub aceasta infatisare se ascunde o inima buna, o constiinta curata, intentii oneste?

Totusi, Apostolul Pavel, el insusi cam nestapanit, uneori chiar irascibil, se refera in mai toate epistolele sale la blandete, in modul de a simti si de a te comporta. Sa presupunem ca este o calitate exterioara. Dar prin aceasta calitate exercitam o anumita influenta asupra altora, pana a le crea o stare de liniste. De aceea Apostolul Pavel vrea ca blandetea sa fie „tuturor oamenilor” cunoscuta, sa devina o calitate de caracter distincta, intocmai ca iubirea, despre care Mantuitorul spunea ca este calitatea prin care se disting cei ce Il urmeaza:

„Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea iubire unii pentru altii“ (Ioan 13, 35).

Sa ne amintim si noi ca „Domnul este aproape”. Si avand constiinta prezentei Sale continue, patrunzandu-ne de duhul blandetii Sale neschimbatoare, sa ne ferim ca printr-o vorba spusa necugetat sa aducem jignire blandului chip al Mantuitorului. Fie ca blandetea noastra sa nu se margineasca la o infranare exterioara, ci sa exprime o bunatate launtrica, proprie fiecarui crestin adevarat.

***

Pe hrisovul inimii

…Scrisoarea voastra sunteti voi, scrisa in inimile noastre, cunoscuta si citita de toti oamenii (II Corinteni 3, 2)

Iata cum stabileste Apostolul Pavel gradul de moralitate al corintenilor: pentru el, ei reprezinta o „scrisoare” a lui Hristos, scrisa de Duhul Dumnezeului Celui viu, nu pe table de piatra, ci „pe tablele de carne ale inimii“ (II Corinteni 3, 3).

O asemenea scrisoare detine fiecare dintre noi; ea cuprinde acel cuvant pe care Domnul il spune fiecarui om, cuvant care i se adreseaza numai lui, nimanui altuia, ca o „buna-vestire” personala. Sa ne intoarcem o clipa inapoi, catre trecutul nostru, si vom descoperi nu doar un caz cand in adancul sufletului ni s-a facut cunoscut glasul care ne cheama la Domnul. Aceasta dumnezeiasca chemare inscrisa pe „tablele de carne” ale inimii noastre este acea scrisoare care nu poate fi stearsa si nu dispare niciodata.

Sa se intrebe fiecare pe sine ce-a facut cu aceasta scri­soare. Nu cumva nu i-a mai dat atentie, a pus-o deoparte, a uitat de ea, ca de un lucru inutil? Ar putea oare cele scrise de Duhul Dumnezeului Celui viu sa nu duca la renasterea fiintei noastre? Apostolul Pavel afirma cu convingere, despre corintenii de curand convertiti, ca sunt „o scrisoare cu­noscuta si citita de toti oamenii“. Se vede ca nu se indoia ca cunoasterea adevarului i-a facut nezdruncinati in credinta, pe care incepusera sa o marturiseasca deschis, aducand prin aceasta dovada vie a adevarului pe care il descoperisera.

Fie ca exemplul acestor corinteni sa nu treaca neobser­vat de noi. Cu cat ne vom aduce aminte mai des de el si ne vom patrunde mai mult de inalta conditie la care suntem chemati, aceea de „temple ale Dumnezeului Celui viu“, noi, „scrisoare a lui Hristos scrisa de Duhul Dumnezeului Celui viu“, sa ne pazim templul sufletului nostru in desavarsita curatie, in deplina smerenie si cu credinta neclintita. Sa aprindem in el tamaia curata a adevaratei iubiri de Dumnezeu, a supunerii depline fata de sfanta Sa voie. Sa fim si pentru altii „scrisori” deschise ale lui Dumnezeu, care sa vesteasca cuvantul Sau „prin toate faptele noastre si prin intreaga noastra viata“.

***

Calea cea grea a iubirii

Iubirea pe toate le rabda (I Corinteni 13,7)

S-ar putea sa ne mire ca Apostolul Pavel, in imnul pe care-l inalta iubirii se refera la o „situatie” in care iubirea trebuie sa dea dovada de rabdare. Incepe cu cuvintele „iubirea rabda-ndelung” si termina cu „iubirea pe toate le rabda“. In esenta este acelasi lucru. Ni s-ar fi parut firesc sa se vorbeasca de ceea ce iubirea poate sa faca, nu de ceea ce poate sa suporte. De ce sa nu-i fi fost cantate rasunatoarele sale biruinte, piedicile pe care le-a depasit, minunile pe care le-a savarsit?

Si totusi Apostolul Pavel are dreptate. Maretia unei nevointe se vadeste intr-o lucrare discreta, care prefera sa nu iasa in fata, iar calea prin care lucreaza iubirea este indelunga-rabdare. Intr-un moment de entuziasm, de insufletire, ne aratam gata de orice sacrificiu, dar piatra de incercare a iubirii nu este entuziasmul nestapanit; adevarata iubire isi vadeste forta in viata de fiecare zi, cea care trece aproape neobservata, in acele lacrimi fierbinti care raman nestiute, intr-un sacrificiu facut in taina, dupa o apriga lupta interioara.

Va face fata iubirea ta maruntelor suparari zilnice? Vei rezista, vazandu-te neinteles, osandit pe nedrept? Vei rezista vazand ca nu ti se raspunde nicaieri, fiind tratat peste tot cu o tacere rauvoitoare? Vei suporta totala singuratate, stiindu-te respins de toti? Daca nici in asemenea conditii iubirea ta nu va muri, atunci se va face vrednica, intr-adevar, de imnul de lauda al Apostolului Pavel.

***

Lucreaza ogorul Iui Hristos

[Pavel] pe toti care veneau la el ii primea, propovaduind Imparatia lui Dumnezeu si invatand despre Domnul Iisus Hristos (Faptele Apostolilor 28, 30-31)

Aceste cuvinte arunca o ultima privire asupra vietii Apostolului Pavel. El ne apare aici in surghiun, dar primindu-i totusi pe toti cei ce veneau la el. Multi i se adresau spunandu-i grijile lor, problemele si indoielile care ii framantau, bucurandu-se intotdeauna la el de o primire cordiala. Oamenii cu inima primitoare, larga, de o atotcuprinzatoare iu­bire, ii atrag in mod firesc pe cei impovarati de pacate sau de suferinta, suflete care inseteaza dupa izvoare de apa vie. Un asemenea om era si Pavel. Nu incape indoiala ca el avea darul de a-i incuraja pe toti cei ce veneau la el, de a le oferi ceea ce cautau, ascultandu-i cu rabdare si compasiune. Sa retinem ce fel de ajutor le dadea Apostolul Pavel. Le vorbea oamenilor despre Hristos, propovaduia imparatia lui Dum­nezeu, le astampara foamea cu paine cereasca.

Il arata pe Hristos drept Unicul de la Care putea veni ajutor si liniste. Nu avem nimic al nostru ca sa le dam celor care duc lipsa de ajutor, sa-i mangaiem pe semenii nostri. De aceea se cuvine sa-i indreptam catre Mantuitorul Hristos. Zilele de surghiun ale Apostolului Pavel s-au dovedit a fi cele mai rodnice din intreaga sa viata, desi parea sa fi fost condamnat la inactivitate. Chiar si atunci cand suntem tintuiti de o boala sau tinuti pe loc de alte conditii, sa nu ne demoralizam. Chiar si intr-o aparenta inactivitate, la care ne cheama Domnul, putem aduce mult folos aproapelui, lucrand cu spor pe ogorul lui Hristos.

(din:“Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“, Editura Sophia, 2008)

Va recomandam si:

Legaturi: