Predici ale Fericitului Filotei Zervakos la SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL

29-06-2013 Sublinieri

agioi_petros_paylos

Cititi si:

***

agioi_petros_paulos_821

Predica la praznicul celor intai intre apostoli,
Petru si Pavel

Preacuviosi si iubitori de praznice monahi, iubitorilor de Hristos frati, inca o data pomenirea de astazi a inteleptilor, de Dumnezeu propovaduitorilor, preaslavitilor cei intai intre apostoli Petru si Pavel, ne aduna in aceasta cin­stita si sfanta biserica.

Veniti, preacuviosi parinti. Veniti, fratilor iubitori de praznice, ca pe invatatorii si luminatorii, pe propovadui­torii Evangheliei, pe calauzitorii mantuirii noastre, pe mij­locitorii sufletelor noastre sa-i elogiem, sa-i slavim, sa-i laudam, sa-i cinstim si sa-i preamarim. Dar ce lauda se cuvine a aduce lui Petru si Pavel? Cu ce cantari sa-i po­menim? Cu ce cuvinte sa-i laudam? Caci e cu putinta sa povestim toate chinurile si mahnirile indurate? E cu pu­tinta sa pomenim toate luptele lor pentru Evanghelia lui Hristos, greutatile, piedicile, privegherile, relele potriv­nice ca infometarea si insetarea, saracia si golatatea, lovi­rile cu toiege, cu pietre, calatoriile, pe uscat sau pe mare? Este nevoie de o limba de aur, cereasca, cu adevarat o lim­ba de teolog. Sa-i laudam dupa vrednicie si sa preamarim luptele lor impreuna cu invatatorii Bisericii. Cu limba cea bineglasuitoare a Sfantului Ioan Gura de Aur, cu descoperitorul celor ceresti Vasile, cu teologul Treimii, Grigorie. Eu, ca un neinvatat si necunoscator nu indraznesc sa-mi iau o asemenea raspundere. Numai ma mir si sunt minu­nat in sinea mea cum cei astazi praznuiti de noi, dumne­zeiestii apostoli au facut asa de mari si de extraordinare minuni! Si cine nu se minuneaza de acestea?

30_apostoloi_poreftentesSa ne amintim, fratilor, ce a fost inainte Apostolul Petru? Pescar. Nu stia nimic altceva decat sa pescuiasca; sa prinda peste cu vergeaua in Marea Tiberiadei sau lacul Ghenizaret si deodata il vedem cum propovaduieste in intreaga lume. Atata bucurie si dulceata aveau cuvintele lui, incat la o singura cuvantare a sa s-au intors trei mii de suflete, la alta cinci mii si s-au botezat. Neinfricat si cu in­drazneala a aparut inaintea imparatilor, a tiranilor, a inva­tatorilor si a judecatorilor, si neinduplecat a ramas in amenintari si primejdii. Plin de ravna si neobosit, chiar batran fiind, a inceput propovaduirea din Ierusalim, a trecut prin Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Bitinia, Capadochia, Europa si Asia. In Roma moare martir pentru Hristos, ras­tignit cu capul in jos sub imparatul Nero.

Conversion of SaulCe a fost Apostolul Pavel? Mester care confectiona cor­turi. Mai intai a fost prigonitor al crestinismului. Mergand spre Damasc cu insarcinare impotriva crestinilor, la mijlo­cul drumului, dintr-o data a stralucit o lumina care i-a orbit ochii trupului si a auzit un glas spunandu-i: Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti? Greu iti este sa izbesti cu piciorul in tepusa”. Infricosat si nedumerit, Pavel a zis: Cine esti Doamne?”, si a auzit: „Sunt Iisus, Cel pe care-L prigonesti”. „Ce voiesti sa fac, Doamne?, a zis Pavel. Atunci Domnul i-a poruncit sa mearga in Damasc si sa-l gaseasca pe Apostolul Anania. Dupa ce Pavel a fost con­dus intr-acolo si s-a botezat, i s-au deschis ochii sufletului si trupului. Si cel ce mai inainte era prigonitor s-a aratat mare aparator al crestinilor. Ca un vultur inaripat a stra­batut intreaga lume propovaduind cuvantul lui Dumne­zeu si botezandu-i pe cei credinciosi. Dumnezeu avea pu­tere si l-a gasit si l-a intarit pe dumnezeiescul Pavel incat in fiecare zi murea traind. Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine“.

Vazand lucrurile de minune si neobisnuite ce intreceau toate puterile omenesti ale acestui apostol, cu dreptate dumnezeiescul Ioan Gura de Aur a spus intr-o predica a sa ca „nu se va mai naste un alt Pavel”. Luptele cu greutatile lui pentru Evanghelie depasesc orice inchipuire; pri­mejdiile, mahnirile, supararile si intristarile, relele patimiri sunt greu de descris.

Atat de mult s-a inflacarat de dragostea catre Dumne­zeu, incat mereu s-a socotit un nimic, in timp ce DSC02814credea ca Hristos castiga. Scriindu-le romanilor si indemnandu-i pe acestia sa-L iubeasca pe Dumnezeu, le zice:

Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia  Precum este scris: «Pentru Tine suntem omorati toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere». Dar in toate acestea suntem mai mult decat binuitori, prin Acela Care ne-a iubit. Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dum­nezeu, cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 8, 35-39).

Ati auzit in aceasta pericopa din epistola acestui apostol durerile, necazurile, greutatile, inchisorile, primejdiile, naufragiile si moartea; si in afara de astea a avut si grija bisericilor din intreaga lume.

Ati auzit, iubitii mei, pe scurt, faptele minunate ale celor intai intre apostoli. Cum a fost cu putinta sa duca la implinire atatea sarcini de neimaginat? Prin ce mijloace? Cu siguranta prin credinta. Toate minunile si semnele facute de Sfintii Apostoli si de toti sfintii au fost facute din credinta. Prin credinta intelegem intreaga lor lucrare. Prin credinta, sfintii, asa cum zice Sfantul Apostol Pavel,

“au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit fagaduin­tele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au intarit in slabiciune, s-au facut puternici in razboaie, au intors taberele vrajmasilor in fuga… Iar altii au suferit batjocura si bici, ba chiar lanturi si inchisoare. Au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustiu, in munti, in pesteri si in crapaturile pa­mantului” (Evrei 11, 33-38).

Aceasta este credinta sfintilor, insa care este credinta noastra, a crestinilor de astazi, sa ne intrebam. Oamenii se impart in doua clase: cei cu carte si cei fara carte. Sa ve­dem care e credinta celor fara carte. Poate la acestia vom gasi adevarata credinta, caci si Sfintii Apostoli au fost fara carte, dar au avut credinta, si credinta, si fapte. Cu totul altfel ii vad pe crestinii de azi fara carte, in afara catorva exceptii; majoritatea sunt necredinciosi, nici macar stiind ca exista Dumnezeu si ce este credinta. Nici macar un „slava Domnului” sau „Sfinte Dumnezeu” nu stiu sa zica. Poate fiind neinvatati nu pot invata „Crezul” sau „Tatal nostru” sau „Slava Tatalui”? Ma intreb cum pot invata atunci atatea povesti si barfe, atatea cantece depravate, atatea dansuri si multe altele?

Cauza este in ticalosia si netrebnicia parintilor care nu s-au ingrijit sa-i invete pe copiii lor frica lui Dumnezeu de mici si sa-i invete „Tatal nostru”, „Crezul”, „Nascatoare de Dumnezeu” si alte rugaciuni din care, putin cate putin, de mic se face omul bun crestin si folositor in comunitate, insa s-au ingrijit sa-i invete dansuri si destrabalari, po­vesti. Cred ca atunci cand ii invata pe copii cantece desan­tate si dansuri, sa sara ca tapii si ca iezii este o mare ferici­re, insa din aceste cauze se distrug copiii lor, caci devin imorali, destrabalati, trufasi si risipitori. Se fac hulitori si depravati si daunatori societatii. Asa ca la cei nestiutori de carte n-am prea gasit credinta.

Sa vedem acum daca la cei scoliti voi gasi credinta, de­oarece sunt cercetatori, filosofi, invata multe si cunosc multe. Acestia ar trebui sa ne invete si pe noi credinta. Dar ce vad? Aici vad cu desavarsire necredinta. Cu puti­ne exceptii, majoritatea sunt busteni. Vezi elevi de gimna­ziu, studenti, profesori, doctori, avocati ca nu stiu nici sa zica ce e credinta. Nu stiu daca cunosc macar „Crezul” sau „Tatal nostru” si daca-l zic macar o data in an. Dar niciodata acestia nu se roaga. Se rusineaza sa-si faca semnul Sfintei Cruci sau poate nici nu stiu sa-l faca. Daca i-ati vedea cum intra in biserica si cum se inchina, v-ati intrista si ati zice ca sunt subnutriti, ca n-au vlaga in ei, pacat de atata invatatura.

Ce sa zicem de mii dintre acesti filosofi care, crezandu-se pe ei deplin intelepti fata de ceilalti, incearca sa de­monstreze ca nu exista Dumnezeu. Altii, cu mult mai invatati decat ceilalti, incearca sa dovedeasca ca nu Dumnezeu l-a facut pe om, ci ca omul se trage din urangutan. Ce sa zicem de acestia care flecaresc astfel ? Eu sunt de parere si judec astfel: sa cerem la guvern, daca acestia invata si ceilalti cred ca omul coboara din urangutan, sa-i inchida la gradina zoologica, alaturi de animalele cu care sustin ca se aseamana.

Dar pentru ca multi vor zice ca a crede nu inseamna numaidecat sa stie cineva „Tatal nostru” sau „Crezul” sau sa-si faca cruce corect, ci sa faca fapte bune, sa cercetam si faptele crestinilor. Sunt unii care zic ca sunt credinciosi, ca ei cred in Dumnezeu, merg la biserica, aprind lumanari, isi fac cruce; daca le zici un cuvant mai aspru sau le zici ceva de viata lor sau le pui vreo conditie, indata sar si in­cep sa huleasca numele lui Hristos, al Maicii Domnului, sfanta cruce. Altii la fel zic ca ei cred, dar daca li se intam­pla vreun necaz, imediat incep si-l blesteama pe Dumne­zeu. Comerciantii, ori ca sa recupereze vreo paguba, ori din lacomie, uda pestele uscat cu apa, sa traga la cantar. Pun pamant in linte sau in cereale si pietricele in fasole. Vezi pe altii care, ca sa-si termine treaba, incep seceratul duminica dupa-amiaza. Nu tin nici duminica, nici sarba­toare. Acesta e semn al deplinei necredinte si nesimtiri.

Ce vad, ce aud la taranii neinvatati, la sateni: hule, vor­be spurcate, furturi. Ce vad la cei bogati, la negustori: la­comie, hotie, iubire de argint. Ce vad la mai-marii lor: egoism, aroganta, linguseli, viclenie, prefacatorie. La nici unul, nici la popor, nici la preoti nu vede nimeni decat ne­glijenta, trandavie, coruptie, imobilism si se mai asteapta progres. Asteapta sa se linisteasca razboaiele, supararile, necazurile. Am zis-o, o zic si o voi spune: doar atunci vor inceta suferintele noastre cand ne vom pocai, cand ne vom face cuviinciosi.

Nu rataciti, iubitii mei, hotararea lui Dumnezeu impo­triva pacatosilor e zisa:

„Daca paziti poruncile Mele, va veti hrani cu bunatatile pamantului, daca nu, sabie va ca­dea peste voi”. „Pazeste, Doamne, pe cei ce Te iubesc pe Tine si pe toti pacatosii nimiceste-i”. „Piara pacatosii de pe pamant si cei fara de lege ca sa nu mai fie”.

Spre a nu-i urma pe cei pacatosi, sa ne rugam lui Dum­nezeu si Tatal Cel ceresc, cu pocainta si lacrimi sa-l implo­ram ca sa aiba mila de noi.

Preabunule, Iubitorule de oa­meni, Preaindurate, Multmilostive Doamne, Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire Te-ai facut om asemenea noua, afara de pacat, pentru a ne elibera pe noi, pacatosii si vrajmasii lui Dumnezeu Tatal, pentru rugaciunile Preabinecuvantatei Stapanei noastre Nascatoarea de Dumnezeu si Fecioara Maria, cu ale tuturor sfintilor si indeosebi ale celor intai intre apostoli, Petru si Pavel, miluieste-ne, lumineaza-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

[el]image1

***

Alta predica la Sfintii Apostoli Petru si Pavel
(despre educatia copiilor)

Din nou, praznuirea preainteleptilor si de Dumnezeu propovaduitorilor apostoli Petru si Pavel ne-a adunat in aceasta sfanta biserica. Va pretuiesc bunavointa si evlavia iubiti credinciosi. Desigur, cu totii ne-am adunat din cinstirea si evlavia ce o avem catre Sfintii Apostoli. De lauda este evlavia pe care o aratati, dar nu-i bucura aceasta intr-atat pe cat ii bucura faptul de a ne face oameni buni si cu minte si de a pazi legea si poruncile Domnului si invataturile Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Parinti ale sfintei noastre Biserici.

Si cum e cu putinta sa devina omul bun si cuviincios? Este cu putinta tuturor sa se faca buni? Despre aceasta doresc sa vorbesc astazi si, cu rugaciunile parintelui meu duhovnic si ale maicilor, vreau sa arat cum poate omul sa se faca bun, cuviincios si folositor siesi si societatii.

Multi oameni sustin sus si tare ca omul din fire se face bun sau rau, insa sunt inselati, caci a zice si a sustine ca omul din fire se face rau este o hula si blasfemie impotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu toate le-a facut bune foarte. Virtutea este din firea omului. Raul este potrivnic firii. Dumnezeu l-a facut pe om „dupa chipul Sau si dupa ase­manare”. Zicand „dupa chip si asemanare” nu inseamna ca Dumnezeu are chip de om. Dumnezeu este fara de for­ma, mai presus de orice idee, de orice descoperire, de ori­ce descriere, de orice definire. Omul este numit „dupa chi­pul lui Dumnezeu” dupa sufletul sau, dupa mintea lui, ra­tiunea lui, vointa sa. Este Dumnezeu bun, este cu putinta si omului daca vrea sa se faca bun. Este Dumnezeu bland, are si omul putinta sa se faca bland. Este Dumnezeu milostiv, si omul are posibilitatea de a se face milostiv. Pen­tru ce omul, de vreme ce ii este dupa fire sa fie virtuos, de vreme ce are putinta sa se faca bun, nu se face? Cauza provine din indiferenta parintilor si din putina ingrijire pe care o dau educatiei copiilor lor. Daca parintii educa copiii cu mare atentie si staruinta, nu este cu putinta sa ajunga decat oameni buni. Trebuie insa ca alaturi de educatie si pedagogie sa le arate in primul rand exemplul bun prin ei insisi. Adica cele bune pe care le sfatuiesc copiilor lor sa le infaptuiasca ei intai, caci daca ii vor sfatui pe copiii lor, dar ei nu le vor faptui pe cele sfatuite, nu le vor fi de nici un folos copiilor lor.

Aud de multe ori pe multi ca zic: copiii nostri sunt rai, nu ne asculta, sunt dezordonati, se impotrivesc si multe altele. Cum vreti, iubitii mei, sa se faca copiii vostri buni, cand voi, parintii lor, duminicile si sarbatorile nu mergeti la biserica, dar mergeti in cafenele si in carciumi, la cinematograf, teatru si pe stadion si conversati fara oprire si judecati si osanditi pe unul si pe altul si jucati carti si va imbatati? Cum ar fi cu putinta ca copiii vostri sa se faca buni, daca voi insiva de multe ori chiar inaintea lor va maniati si blestemati cele sfinte? Cand va insusiti ce nu-i al vostru si-i nedreptatiti pe altii? Cand furati si mintiti, va trufiti si injurati? Cand intreaga minte si preocupare va sunt la cele materiale? Iar grija de suflet nu aveti nici macar ca sa va spovediti, sa va impartasiti, sa va rugati si sa cititi carti morale si duhovnicesti? Sa va iasa din cap, este cu neputinta sa se faca copiii vostri oameni buni daca voi, parintii lor, nu le dati pilda buna. Si daca vreodata se intampla sa iasa copii buni din parinti rai, e o raritate. Po­mul cel bun face roade bune si parintii buni fac copii buni.

In afara de exemplul bun, parintii au datoria sa-si edu­ce copiii din cea mai frageda pruncie. Sa-i invete frica lui Dumnezeu, sa le taie relele obiceiuri si porniri atunci cand se arata, sa nu-i rasfete si sa nu le implineasca dorintele rele si toate poftele. Precum ceara moale primeste orice sigiliu doresti, la fel si copilul mic, la varsta frageda il for­mezi precum vrei. Pe hartia alba, orice litere ai face, aces­tea raman nesterse. Si pe copil, orice il inveti si-i arati de mic va ramane nesters pana imbatraneste. La varsta mica sfatuieste-ti copilul tau ca atunci cand va creste sa-si aminteasca sfatul tau. De faptele in care se inalta de mic, spune dumnezeiescul Grigorie, se va bucura la batranete omul, ori de bune, ori de rele. Se invata de mic cu furatul, cand se va mari se va bucura sa fure. Chiar si daca se necinstes­te, sau este pedepsit, sau umilit, tot se bucura de cele rele. Se obisnuieste sa bea de mic, este bucuros sa bea si sa se imbete cand creste si imbatraneste, desi vede ca betia ii dauneaza. Se obisnuieste sa fumeze de mic, mai mare pre­fera si sa nu manance decat sa se lipseasca de tutun.

Tot astfel si cu virtutile. Daca s-a invatat careva de mic in biserica, si cand va creste se va bucura sa mearga. S-a invatat cineva de mic sa se roage, sa se spovedeasca, sa se impartaseasca, sa fie milostiv, in acestea se va bucura si atunci cand va creste si va imbatrani. Doar ca raul cu care se obisnuieste cineva de mic atunci cand acesta creste se tripleaza.

Asadar, toti care vreti ca fiii vostri sa se faca oameni buni si sa va desfatati de inaintarea lor in bine, obisnuiti-i de mici cu evlavia. Daca va ingrijiti numai de cum sa va imbogatiti copiii, cum sa le lasati mostenire, dar nu va preocupati de educatia lor, si voi sunteti nefericiti, si copiii vostri vor ajunge nefericiti si daunatori lorusi si societatii. Likurg, regele Spartei, vrand sa arate concitadinilor sai pe viu ca buna educatie face posibil ca oamenii sa ajunga vir­tuosi, a inchis pentru o vreme o catea care a fatat, a luat un pui abia nascut si l-a dat unuia sa-l invete cu vanatul si pe altul l-a lasat sa devina lacom si lenes. Mai tarziu, in­tr-o zi cand erau adunati toti, le-a pus in fata pe cei doi caini si a adus un iepure mic si un vas cu mancare. Caine­le care fusese invatat cu vanatoarea s-a aruncat dupa iepure, celalalt s-a aruncat la castron. De vreme ce toti cei stransi se mirau foarte, Likurg le-a zis:

Ce va minunati atat, obisnuintele, bunele deprinderi, invataturile fac cu putinta ca tinerii sa se imbogateasca cu multe roade ale virtutii. Vedeti cei doi caini? Amandoi sunt din aceeasi mama, insa de vreme ce au fost invatati diferit, s-au si comportat diferit”.

Vechii spartani aveau legea data de Likurg ca atunci cand copiii, tinerii faptuiau vreo abatere grava sa fie pedepsiti parintii lor. Daca doi tineri ajungeau sa se certe si chiar sa se bata in public, stapanirea nu-i pedepsea pe tineri, ci pe parintii lor ca nu le-au dat o suficient de buna educatie. Si acesta era adevarul. Ca sa va incredintati pe deplin, ascultati urmatoarea pilda graitoare. S-a auzit ca o fata si-a pierdut fecioria. Ma intreb cine a gresit: fata? Nu, mai mult a gresit mama. Caci daca mama o educa strict din frageda pruncie, nu ajungea fata sa curveasca. Atunci cand fata de mica obisnuia sa se indeletniceasca cu privi­tul pe fereastra sa vada tineri, atunci cand s-a marit si a putut merge unde vrea si cu cine vrea, atunci cand a fugit la dansuri si alte distractii, atunci cand umbla cu pieptul si bratele goale, atunci cand in toate acestea mama i-a dat voie si nu a dat importanta, atunci cu adevarat mama e cauza caderii fetei. Dar poate spui tu, ca mama: eu am sfa­tuit-o de multe ori, insa nu m-a ascultat. Dumnezeiescul Gura de Aur spune ca acolo unde nu convinge cuvantul, vorba buna, convinge batul. „Nu te asculta fiul tau sau fa­ta ta, educa-i cu batul, supravegheaza-i, cearta-i, roaga-i”, spune sfantul Apostol Pavel.

[…]

Luati pilda si voi, mamelor si tatilor! Educati-va copiii si veti vedea ca se vor indrepta. Pomul, atata timp cat e ta­nar, daca sufla vantul tare, il stramba; daca-i punem arac, sta drept si creste drept, daca insa nu-i punem si se-ndoaie, ramane pentru totdeauna indoit, stramb; daca va creste asa si va prinde radacini si vom vrea sa-l indreptam, atunci va trebui sa-l ciuntim si sa-l taiem. La fel si cu co­piii mici: cand sunt mici sa-i intarim cu credinta, in frica lui Dumnezeu, sa-i imprejmuim si sa-i ingradim cu inva­tatura si cu exemplul cel bun, pana cand le vor creste ra­dacini si se vor inradacina in virtute si buna-cuviinta, si atunci nu se vor mai teme de primejdii. „in faptele in care se obisnuieste in copilarie, in acelea va ramane mereu”.

Am vrut multe sa spun, iubitilor, despre educatia copiilor, dar ora fiind inaintata, termin aici cuvantul meu. Doar doua istorioare pilduitoare mai aduc spre a se ade­veri cu limpezime cat foloseste educatia, buna sau rea, la foloasele si reusita copiilor, la a ajunge oameni buni, folositori si virtuosi sau la a se nenoroci si a ajunge oameni rai si plini de napasta.

S-a intamplat odata ca un talhar care facuse multe ja­furi si rautati si crime a fost condamnat la pedeapsa cu moartea. In clipa cand calaul era gata sa-l decapiteze, talharul a rugat sa i se dea voie sa-si vada mama, caci avea un motiv important sa o vada. I-au dat voie, a venit mama lui, care plangea nemangaiata si-si batea pieptul. A che­mat-o fiul sau mai aproape spre a-i spune un cuvant de taina. Dar cand s-a apropiat, talharul a muscat-o de ure­che. Infricosator talhar, a zis intreaga asistenta, s-o raneas­ca tocmai pe cea care l-a nascut? Talharul, netulburat, le-a zis: „Nu va mai scandalizati! Daca astazi eu sunt pedepsit cu moartea, cauza acestui lucru este mama mea. Daca ea, atunci cand mic copil fiind, ma pedepsea cand furam oua de la vecini, daca ma strunea la vreme, nu eram astazi in aceasta situatie”.

Acum, daca v-am aratat o pilda rea, sa va povestesc si o pilda buna.

In Constantinopol, cu doi ani in urma, traia un stapan bogat, care era si foarte milostiv. Din multele fapte de mi­lostenie si din celelalte fapte bune, ca asa de multe erau, locuitorii l-au numit „Milostivul” si asa il stiau toti. Aces­ta avea o sotie virtuoasa, insa aceasta a murit de tanara si l-a lasat vaduv. Nu s-a recasatorit, ci s-a refugiat in faptele cele de milostenie si in educatia copilului, caruia i-a sadit in suflet bucuria virtutii, precum pe pomul tanar il sadesti si-i adaugi diferite ingrasaminte. De vreme ce s-a marit ta­narul nostru, tatal sau intr-o zi s-a imbolnavit si urma sa moara, asa ca l-a chemat pe fiul sau si i-a zis: „Fiule, eu voi muri in putin timp, ce vrei sa-ti las? Vrei bogatii, case, bani sau sa le dau pe acestea saracilor si sa te las in grija lui Dumnezeu? Ce preferi, fiul meu, aurul sau pe Hristos? Ce credeti ca a raspuns fiul? Deoarece fusese inva­tat spre bine si spre virtute de catre tatal sau, cu frica lui Dumnezeu, cu citirea Sfintelor Scripturi, a inteles ca omul, de e bogat, nu trebuie sa-si puna inima in bogatii, caci de va muri nu va lua nimic cu sine. A inteles ca toata slava omului e ca floarea campului si ca desertaciuni sunt toate cele omenesti, care nu merg dupa moarte, unde nu este nici bogatie, nici slava. Si de vreme ce a inteles toate acestea, a dat raspunsul intelept: „Prefer, tata, a zis el, mai mult decat toate bunurile pamantesti, sa raman cu Hristos. Daca le-as avea pe toate si nu L-as avea pe Hristos, cu nimic nu ma voi folosi. Daca insa Il am pe Hristos aparator si proniator, va fi cu putinta sa-mi dea toate cate-mi sunt de nevoie si de folos, si bunurile vremelnice mi le va da, si pe cele vesnice”. Auzind acestea tatal si bucurandu-se foarte, a impartit toate bogatiile si averile sale saracilor, fara sa-i lase fiului sau nici macar un ban, si si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu. A ramas fiui sarac si de vreme ce nu mai avea cu ce sa-si agoniseasca cele de trebuinta, s-a angajat cu ziua si dadea de mancare la animale fara sa se mahneasca ca tatal sau daduse totul la saraci.

In acelasi oras traia un barbat cucernic si virtuos care avea o singura fata, inteleapta si foarte buna, de care avea mare grija si pe care voia s-o marite. Pentru aceasta l-au rugat pe Dumnezeu de multe ori sa le trimita un om cu­viincios si bun, caci multi cerusera fata, insa parintii nu fusesera de acord. Intr-o duminica, cei doi parinti l-au ru­gat pe Dumnezeu, zicand: Omul pe care l-ai harazit, Doamne, ca mire pentru fata noastra sa-l gasim la usa bi­sericii, inainte de a veni oamenii. Au mers a doua zi la biserica dis-de-dimineata, inainte de a veni preotul, spre a-l intalni pe tanarul harazit. De-abia au ajuns la biserica si vad – o, minunile Tale, Hristoase Imparate! o, netarmu­rita Ta purtare de grija pe care o porti celor ce nadajduiesc in Tine! -, vad pe acel tanar, pe fiul omului bogat, al „mi­lostivului”. Acesta, pentru ca nu avea bani, era imbracat tot cu hainele cu care-l lasase tatal sau si care acum erau asa de rupte de munca, incat vedeai prin ele. Cum l-au vazut in asemenea stare si nerecunoscand cine era, atat de tare s-au mahnit, incat au inceput a spune: asa de pacatosi suntem, incat Dumnezeu ne-a parasit! Nici n-ar fi vrut sa-l salute, dar, din curiozitate, s-au apropiat si l-au intre­bat din ce motiv venise la biserica asa de dimineata. Tana­rul cu fata blanda si glas dulce le-a zis: „Tatal meu, pe lan­ga multe alte sfaturi bune pe care mi le-a dat cat timp a trait si apoi si pe patul de moarte, mi-a spus sa merg intot­deauna la biserica primul; si eu ma straduiesc sa impli­nesc poruncile lui”. „Si cine a fost tatal tau?”, l-a intrebat barbatul. „Cutare stapan”, a explicat tanarul. S-a minunat omul si l-a intrebat: „Bogatul acela multmilostiv, acel om bun?” Caci fusese cunoscut tatal sau pentru faptele sale bune si pentru virtutile sale nu numai in Constantinopol, ci si in imprejurimi. „Da”, a raspuns tanarul. „Si cum, de vreme ce tatal tau a fost atat de bogat, tu esti atat de sarac si asa zdrentaros?” Tanarul le-a explicat: „Tatal meu ina­inte de a muri m-a intrebat ce prefer sa-mi lase, pe Hristos sau aurul sau, iar eu L-am cerut pe Hristos, Cel purtator de grija si Atotbun. Si auzind tatal meu asa, a impartit tot ce avea la saraci. Eu insa sunt bucuros ca in sudoarea fruntii imi scot painea”. Acestea auzindu-le, l-au imbrati­sat pe tanar si i-au propus casatoria, sarutandu-l. „Bucura-te, i-au zis, caci, pentru ca L-ai dorit pe Hristos, Acelasi Hristos iti da acum si bogatie, si pe fata noastra curata si frumoasa spre a fi fericiti”. Si multumind lui Dumnezeu ca le-a ascultat rugaciunea, l-au luat pe tanar in casa lor, l-au facut ginerele lor si stapan si atotputernic peste toate cele ale lor…

Vedeti, iubitii mei, ce face buna educatie si invatatura cea buna? Nu cereti ca sa puteti lasa bogatii copiilor vos­tri, caci puteti sa-i nenorociti. Bogatia naste trufie, lenea trandavie, care este mama tuturor relelor.

Toate cele spuse despre parintii trupesti ne privesc si pe noi, parintii duhovnicesti, caci si noi, arhierei si preoti, ca parinti duhovnicesti, daca nu le dam exemplul cel bun fiilor nostri duhovnicesti si celorlalti crestini, daca nu ii in­vatam cele bune, daca nu-i sfatuim, daca nu le cercetam comportarea, daca nu le indreptam pacatele, suntem si noi raspunzatori si vom da raspuns in ziua judecatii.

Invata-i pe cei credinciosi, sfatuieste Sfantul Apostol Pavel pe Timotei, nu fi nepasator fata de harul care este in tine… fa-te pilda credinciosilor cu cuvantul, cu purtarea, cu dra­gostea, cu duhul, cu credinta, cu curatia… ia aminte la ci­tit, la indemnat, la invatatura… Propovaduieste cuvantul, staruieste cu timp si fara de timp, mustra, cearta, indeamna…

Acestea sunt pentru parintii cei duhovnicesti si tru­pesti. Astfel se folosesc copiii, ajungand sa-si cinsteasca, sa-si respecte si sa-si asculte parintii; tot astfel sa faca si crestinii fata de ierarhi si preoti, ca parinti ai lor duhovni­cesti. Toti copiii si credinciosii care nu-si cinstesc si nu-si respecta si asculta parintii sfarsesc prin a fi oameni rai, fara de lege, niste ratati.

Daca parintii trupesti si duhovnicesti isi hranesc copiii cu sfaturi si mustrari in Domnul, atunci si copiii ii vor cin­sti si respecta, le vor asculta sfaturile si mustrarile si astfel vor petrece restul vietii in bucurie, fericire si bunastare, iar in veacul ce va sa vie se vor invrednici de viata cea fara de sfarsit si de imparatia cea vesnica, de bunatatile cele de negrait, pe care ochii nu le-au vazut, urechile nu le-au au­zit si la inima omului n-au ajuns; cu aceste bunatati ne ru­gam neincetat sa ne fericeasca, cu harul Sau, Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile Preacura­tei Stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarea, a sfintilor celor intai intre apostoli Petru si Pavel….

(în: “Călător spre cerViaţa şi predicile fericitului Filotei Zervakos”, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2002)

13409701230388492280

Legaturi:

***


Categorii

Crestinul in lume, Fericitul Filotei Zervakos, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Viata de familie, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Predici ale Fericitului Filotei Zervakos la SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL

  1. “Şi a văzut că nu este nici un om şi S-a mirat că nimeni nu mijloceşte. Atunci braţul Lui I-a venit în ajutor, şi dreptatea Sa a fost sprijinul Său.” (Isaia 59:16) * Mijlocirea sfinţilor. Dar în ce fel mijlocesc sfinţii? “În conflictele lui cu demonii, Antonie dovedea adesea puteri miraculoase. Alunga demonii din cei posedaţi şi era în stare să vindece mulţi bolnavi care veneau la el. Totuşi, Atanasie a accentuat în repetate rânduri în biografia sa faptul că Antonie “vindeca nu dând ordine, ci rugându-se şi invocând numele lui Hristos, aşa încât era limpede pentru toţi că nu el era cel ce făcea aceasta, ci Domnul, care le arăta oamenilor bunătatea şi iubirea Lui şi îi vindeca pe suferinzi prin mijlocirea lui Antonie”.” (Jaroslav Pelikan, Tradiţia creştină, Iaşi, Ed. Polirom, 2004, Vol. I, pag. 155) http://binevestitorul.wordpress.com/2012/11/18/cinstirea-sfintilor-in-sfanta-scriptura/

  2. Expresii pauline
    “A vorbi in numele cuiva,inseamna a avea o imputernicire din partea persoanei respective.Tu esti numai un instrument prin care altul isi exprima gandurile,simtamintele ,hotararile.El este prezent in tine in chip nevazut,dar real.Tu esti prezenta fizica,el e prezenta spirituala.Natural,tu primesti instructiunile necesare si le transmiti:nu e vorba asadar de o prezenta imediata,desi nevazuta,in tine a persoanei in numele careia vorbesti.Uneori ai impresia ca duhul ei e prezent in tine si glasuieste prin tine.A invoca numele cuiva este a intra in comuniune cu el;cu atat mai mult unde se numeste numele lui Iisus,acolo este si El prezent.De aceea crestinii sunt “cei ce cheama numele lui IIsus,cei ce prin acest nume se mantuiesc,adica prin Iisus Hristos.Care e prezent ori de cate ori este rostit numele Lui cu credinta.E o prezenta tainica dar plina de putere.Dovada:numele Lui face minuni,dar”nu numele ca atare lucreaza,ci persoana lui Iisus ,care-i sta in spate si cu care omul intra in relatie”,nu extern,ci launtric in credinta.A se ruga,a se boteza,a porunci,a lucra “in numele lui IIsus”este a fi in comuniune intima cu Hristos.A multumi pentru toate in numele Domnului,lui Dumnezeu,este a fi in comuniune cu Hristos si in aceasta comuniune a multumi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile.Nu numele insusi separat de persoana sfinteste,ci faptul ca numele implica prezenta persoanei celei nevazute a lui IIsus.A te boteza in numele Lui,este a te uni cu Hristos Insusi,a intra in sfera Lui de putere,a deveni proprietatea Lui.
    “In numele lui Hristos”este o expresie a prezentei mistice a lui Hristos,si a unirii cu El.
    O alta expresie “Prin Hristos”,o intalnim de 34 de ori in Epistolile Pauline.In ea Hristos apare ca mijlocitor intre Dumnezeu Tatal si cosmos,mijlocitor al creatiei si mantuirii.Prin El avem mangaierea,pacea cu Dumnezeu,biruinta,harul si revarsarea Duhului Sfant in Taina sfantului Botez ,facandu-ne mostenitori ai vietii vesnice.[…]El participa la toate actiunile credinciosilor din momentul nasterii lor in viata cea noua;”Prin Hristos”se coboara tot darul divin si se inalta toata fapta omului catre Dumnezeu.
    O alta expresie:”In Hristos Iisus”,o intalnim la tot pasul in Epistole si arata caracterul dinamic al prezentei mistice a lui Hristos ;Hristos este un centru energic care produce si determina toata viata crestinului.Ea este “expresia specific paulina a comuniunii celei mai intime cu Hristos”.[…]De aceea”cei ce sunt in Hristos”,nu mai stau sub osanda ,sub robia pacatului si a mortii,ei sunt fii ai lui Dumnezeu,cetateni ai cerului:”Nu mai este iudeu,nici elin,nu mai este rob,nu mai este parte barbateasca si femeiasca,pentru ca toti sunteti unul in Hristos Iisus”.
    “Hristos in voi”-o alta expresie paulina ,adica omul cel vechi nu mai traieste,eul adamic a fost detronat si inlocuit cu Hristos.Iar “de este Hristos in voi”,sunteti o faptura noua.Putem cunoaste ca Hristos locuieste ” in inimile noastre”,daca Il vom lasa pe El “sa ia chip in noi”,sa fie principiul formativ al existentei noastre in asa fel,incat chipul lui Hristos sa straluceasca in toata faptura ,in toate actiunile noastre:El sa vorbeasca in noi,simtamintele Lui sa le avem,purtarea lui sa infloreasca in toate atitudinile noastre,iar Cel ce locuieste in noi-are ca limita ideala ajungerea tuturor”la starea barbatului desavarsit dupa masura deplina a varstei lui Hristos”.
    “De este “Hristos in voi”,atunci trupul este mort pentru pacat,iar duhul este viu pentru sfintenie”.”Deci precum ati primit pe Iisus Hristos Domnul,in El sa umblati,inradacinati si ziditi fiind in El”.Caci noi propovaduim taina cea mare a locuirii lui “Hristos in voi”ca sa infatisam pe tot omul desavarsit in Hristos Domnul”.
    (Cateva expresii pauline extrase din cartea “Hristos -viata noastra” talcuite de mitropolitul N.Mladin.)
    Greu si infricosator(pentru mine).

  3. Pingback: SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL si DUMINICA A TREIA DUPA RUSALII (“despre grijile vietii”). Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu. Pr. Marian Vild (video) la “Biblia in istorie” -
  4. Pingback: SFANTUL APOSTOL PAVEL SI IUBIREA “NEBUNA” CARE SE GOLESTE DE SINE. Riscul jertfelnic de a promova binele si de a vorbi in apararea celui calomniat, intr-o epoca a barfei generale, in care se scoate in evidenta numai raul | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: CUVINTE INSUFLETITOARE la SARBATOAREA SFINTILOR PETRU SI PAVEL, marii ravnitori si iubitori de Dumnezeu si apostolii TRANSFORMATI DE HRISTOS, inaintemergatorii nostri pe “drumul intoarcerii catre inima lui Dumnezeu” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: Cuvânt al PĂRINTELUI PETRONIU TĂNASE la Sfinţii Apostoli PETRU ȘI PAVEL (29 iunie): “Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos?” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate