PĂRINTELE HRISOSTOM DE LA PUTNA: “Nu le plac celor mari să spunem lucrurilor pe nume, nu le plac adevărurile rostite cu voce tare – şi, iată, Ioan Botezătorul aceasta a făcut! Vor rezista acestor vremuri cei care se mulţumesc cu puţin” (VIDEO, TEXT)

„Mustrarea necuviinței acestor zile” – Predică a Protos. Hrisostom (Mănăstirea Putna) la Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 29 august 2020:

“[…] Nu este nicio figură, să spunem aşa, niciun sfânt, nici în Vechiul Testament, nici în Noul Testament şi nu va fi atât de tragică precum este cea a Sfântului Ioan Botezătorul. El, de care Sf. Isaia Proorocul a zis că este glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, netede faceţi cărările Lui!, el nu a făcut nicio minune în viaţa aceasta. El s-a lăsat permanent la urmă, permanent în planul secund, cum spunem noi, permanent s-a retras, cum Însuşi a spus: Eu trebuie să mă micşorez şi Acesta să crească – Acesta, adică Hristos. El s-a retras în pustie, trimis fiind de Tatăl, de Dumnezeu-Tatăl. Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe el înaintea Fiului Său şi i-a spus: <Tu, când vei vedea Duhul Sfânt în chip de porumbel aşezându-se peste Fiul Meu, pe Acesta Îl vei arăta lumii, spunând: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii.> Tatăl l-a trimis în pustie și el, din momentul acela, nu a mai trăit pentru sine. Mânca miere sălbatică şi ce se găsea prin pustie, se îmbrăca într-o haină din păr de cămilă, care este foarte aspru, după cum probabil ştiţi, ziua ars de soare, suferind noaptea de îngheţ, el nu trăia pentru sine, ci pentru Hristos, ca să-L arate pe Hristos lumii.

Şi acest Ioan Botezătorul, deşi era cinstit ca un prooroc până chiar şi de Irod, a fost prins şi a fost întemniţat pentru că a spus lucrurilor pe nume, pentru că a îndrăznit să mustre pe conducătorul poporului evreu, pe împăratul Irod, să-i spună: Nu ţi se cuvine ţie să ai de femeie pe cumnata ta! Nu i-a plăcut aceasta. Nu le plac celor mari să spunem lucrurilor pe nume, nu le plac adevărurile rostite cu voce tare, nu le place să fie arătaţi cu degetul – şi, iată, Ioan Botezătorul aceasta a făcut! Pentru că el nu se temea decât de Dumnezeu și se temea şi de faptul că poporul lui Dumnezeu, pentru care Hristos se va fi răstignit, să nu se piardă cumva.

El, care era prietenul Mirelui, ştia că ceea ce iubeşte mai mult Mirele este omul. Aceasta este mireasa lui Hristos: Biserica – care suntem noi toţi, împreună, şi fiecare în parte, cum spune Sfântul Pavel. Aşa încât, ca un adevărat prieten al Mirelui, suferea pentru această Mireasă, se ruga şi făcea tot ceea ce putea pentru ca ea să nu fie depărtată de Mirele ei ceresc. Iubind pe Dumnezeu, L-a iubit până la sfârşit, aşa cum şi Hristos, spune Sfântul Evanghelist Ioan, iubindu-i pe ai Săi, i-a iubit până la sfârşit. Un adevărat prieten al Mirelui.

Şi acesta nu a făcut nicio minune, pentru că Hristos era Acela Care a pogorât cerurile pe pământ. Însă ne-a lăsat câteva învăţături, pentru că, venind la el din toate categoriile sociale, venind la el să primească botezul, care era un botez al pocăinţei, adică un botez de pregătire pentru adevăratul botez din apă şi din Duh pe care l-a trimis Hristos, deci venind la el, el le spunea tuturor ceea ce aveau nevoie să audă, nu ceea ce le-ar fi plăcut să audă, ci ceea ce era de trebuinţă. De aceea, când i-a văzut pe cărturari şi farisei venind să se boteze, dându-şi seama că veneau de ochii lumii, i-a certat, numindu-i Pui de năpârcă, cine v-a învăţat pe voi să fugiţi de mânia viitoare? Celorlalţi, însă, le vorbea cu blândeţe. Serios, dar cu blândeţe. Şi oştenilor le spunea să se mulţumească cu solda lor, să nu asuprească pe nimeni; celor căsătoriţi din lume le spunea să se mulţumească cu ceea ce au în casele lor, cu ceea ce primesc de la soţiile lor, să facă tot binele pe care-l pot face. Lucruri simple, foarte simple! Îi învăţa, într-un cuvânt, dacă ar fi să adunăm toată această învăţătură pe care Sfântul Ioan Botezătorul a dat-o fiind la răul Iordan, botezând, am concentra-o în această scurtă propoziţie: <Mulţumiţi-vă cu puţin!>

Sfântul Ioan Botezătorul a venit, cum spune chiar Hristos, cu puterea şi duhul lui Ilie, cel care va fi înaintemergătorul celei de-a doua Veniri a lui Hristos. Prin urmare, cuvintele lui sunt cuvinte prooroceşti care se aplică, mai ales, în zilele de pe urmă. Aşa încât această învăţătură simplă – <Mulţumiţi-vă cu puţin!> – este una care e nepreţuită în aceste vremuri. Vor rezista acestor vremuri cei care se mulţumesc cu puţin, cei care încearcă să facă, după putere, cât bine pot ei, cei care nu încearcă să asuprească pe ceilalţi, cei care se mulţumesc cu ceea ce au. Cei care se mulţumesc cu ceea ce au nu înseamnă să nu vrea mai mult, nu doar atât, ci înseamnă chiar să fie mulţumitori pentru ceea ce au!

Aceasta este una dintre învățături care am zis că le concentrează pe celelalte pe care le-a dat la răul Iordan. Însă a mai lăsat o învăţătură, în mod indirect am spune, chiar înainte să moară. Vedeţi, noi de multe ori vânăm – în sensul cel bun zic <vânăm> – cuvintele oamenilor mari, spuse mai ales pe patul de moarte, mai ales înainte să moară, pentru că orice om, înainte să moară, ştiind că i se apropie sfârşitul, caută să lase ca moştenire ceea ce ar concentra viaţa lor şi învăţătura lor. Cu atât mai mult ar trebui să facem în ceea ce-l priveşte pe Sfântul Ioan Botezătorul. Şi el, fiind în închisoare, ucenicii lui, care rămăseseră încă cu el – vedeţi, mulţi îl părăsiseră şi el nu s-a opus, nu s-a agăţat de ucenicii lui, nu s-a gândit că scopul e să-şi facă cât mai mulţi ucenici. Nu, scopul era să-i îndrepte către Hristos. Şi cei care s-au dus după Hristos, lăsându-l pe Ioan, aceia au fost consideraţi chiar de Sfântul Ioan Botezătorul a fi fericiţi, cum au fost Andrei sau Ioan sau Iacov, fratele lui, cei dintâi dintre Apostoli.

Deci cei care rămăseseră cu el începuseră să-şi piardă nădejdea. Se descurajaseră şi începuseră să aibă îndoieli asupra misiunii învățătorului lor, adică Ioan Botezătorul,  şi asupra Însuşi a lui Iisus. Şi spune Sfântul Ioan Gură de Aur că, atunci, Ioan Botezătorul nu s-a clătinat în credinţa lui, însă nu mai găsea cuvinte să-i întărească pe ucenicii lui, care începuseră deja, din îndoială, să intre în cârteală. Şi atunci i-a trimis, ca şi cum întrebarea era a lui, la Mântuitorul Hristos să-L întrebe: Tu eşti Cel Ce va să vină sau pe altul să aşteptăm? Deşi el propovăduise de atâta timp lucrul acesta, iată că cei apropiaţi ai lui nu înţeleseseră până acum în mod deplin şi erau cuprinşi de îndoială, se sminteau deja. Hristos era chiar după minunea înmulţirii pâinilor şi, auzind această întrebare din partea lor – El ştia că nu Ioan a întrebat asta – le-a spus: Uitaţi-vă în jur şi vedeţi că orbii văd, şchiopii merg, leproşii se curăţesc, săracilor li se binevesteşte. Și mergeți şi spuneţi lui Ioan că fericit este cel care nu se sminteşte întru Mine. Adică cel care, odată venit la Mine, rămâne acolo.

Cuvintele pe care le-a rostit Mântuitorul sunt cuvintele Sfântului Prooroc Isaia. Ei ar fi trebuit să recunoască aceste cuvinte şi să-şi dea seama că Hristos, de fapt, le-a deschis ochii. I-a îndreptat acolo unde era nevoie să se uite: <Uitaţi-vă în jur şi înţelegeţi că proorocii pe Mine M-au anunţat, că Eu fac, Eu săvârşesc ceea ce au propovăduit mai înainte de Mine proorocii Vechiului Testament. Uitaţi-vă în jur şi încercaţi, străduiţi-vă să citiţi aşa cum se cuvine filele vieţii voastre, filele acestei lumi. Uitaţi-vă dincolo de aparenţe, fiindcă fiecare pom după roade se cunoaşte. Uitaţi-vă şi vedeţi!> Şi, după aceea, s-a întors către ceilalţi care erau de faţă şi le-a zis: Ce aţi venit să găsiţi? Om îmbrăcat în haine moi? Dar aceştia sunt în casele împăraților. Prooroc aţi venit să vedeţi? Cu adevărat prooroc şi mai mult decât prooroc, pentru că Ioan Botezătorul este mai mare decât oricine născut din femeie. Şi, totuşi, cel mai mic din Împărăţia Cerului este mai mare decât Ioan Botezătorul. De ce a spus lucrul acesta? După ce a spus că nu este om născut din femeie care să fie mai mare decât Ioan Botezătorul, a spus, totuşi, că Ioan este mai mic decât cel mai mic din Împărăţia Cerului. Pentru că El încă nu Se preaslăvise, Hristos încă nu Se coborâse la iad ca să scoată de acolo pe cei adormiţi, încă nu înviase, nu Se înălţase la Tatăl, şi de aceea toţi drepţii Vechiului Testament rămâneau în iad, fiind robi morţii, până ce nu va fi venit El, Hristos, Mântuitorul, Stăpânul nostru, să-i izbăvească din această robie.

Ioan Botezătorul atât de mult s-a făcut pe sine glasul celui care strigă în pustie, încât a devenit însuşi mesajul. Atât de mult s-a lăsat pe sine la urmă, încât până şi chipul i s-a şters, aproape, ca şi cum numai glasul era de el. Atât de mult răsuna, atât de tare şi de puternic răsuna glasul lui: Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor! încât el cu adevărat se micşorase într-atât încât doar Hristos strălucea. Aceasta este ultima lui învăţătură înainte să moară, înainte să treacă pragul acesta al morţii şi să se ducă dincolo de ea, să urmeze voii Tatălui şi să fie Înaintemergător al lui Hristos chiar şi în iad. Bucurându-se a făcut aceasta. Bucuria lui era cu adevărat să împlinească voia Tatălui.

Şi el, dacă a văzut că oamenii sunt neputincioşi şi se smintesc uşor, atunci le-a dat această învăţătură: <Uitaţi-vă acolo unde trebuie, căutaţi-L pe Hristos și întrebaţi-L pe El şi Hristos vă va arăta felul în care El, Dumnezeu, lucrează în lume.> Pentru că s-a văzut după aceea câte a pătimit Sfântul Ioan Botezătorul din partea celor care, în loc să-l caute pe Dumnezeu, au căutat propriile lor plăceri. Moartea lui a fost urmarea unei ruşini; Irodiada, soţia ilegitimă a lui Irod, a pus-o pe fata ei, Salomeea, să danseze la masă, la ospăţ, acolo unde nu făceau altceva decât să se îmbuibe. Şi dansul ei lasciv, desfrânat, a plăcut tuturor. Bineînţeles că a plăcut tuturor – de câte ori nu ne avertizează Sfinţii Părinţi că, dacă vezi semnele desfrânării, este clar că mai înainte a fost lăcomia care i-a deschis drum. Bineînţeles că cei care se îmbuibă se uită foarte indulgent la desfrânare. Și ne mirăm că astăzi Sodoma şi Gomora sunt legiferate? Bineînţeles că sunt, pentru că cei la putere se uită cu indulgenţă. Acestora le face plăcere dansul acesta desfrânat al Salomeei.

Şi atunci a promis Irod că-i va da orice va cere, până la jumătate din Împărăţie. Şi ea s-a dus la mama ei şi a întrebat-o ce să ceară. Şi mama ei, care era arsă, pur şi simplu, de mustrările lui Ioan Botezătorul, nu mai suporta, i-a zis: <Capul lui Ioan să-l aduci pe tipsie.> Lucru pe care l-a făcut! Nu s-a îngrozit nimeni! Aţi auzit cântările noastre zicând că au adus capul lui Ioan ca pe o mâncare în blid. Nu s-au îngreţoşat, nu s-au înfricoşat, nu s-au îngrozit văzând lucrul acesta! Vedeţi? Îmbuibare, desfrânare, teroare. Lucruri de care orice om cu bun simţ, orice om normal s-ar fi îngrozit peste măsură. Ei nu. Se uitau cu indulgenţă. Le făcea plăcere.

Spune, totuşi, în Evanghelie că Irod s-a întristat când a auzit că i s-a cerut capul lui Ioan, pentru că ţinea la Ioan, îl cinstea ca pe un prooroc. Însă pentru jurământ şi pentru cei care erau de faţă, a acceptat. Pentru jurământ… – de unde? Nici vorbă! Pentru că, aşa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, ce i-ar fi fost lui să spună că Ioan Botezătorul valorează mai mult decât jumătate din împărăţia lui? Pentru că îl şi preţuia aşa, nu ar fi minţit! Însă mai mult i-a fost lui de cei care erau de faţă. Nu asta facem? Ne comportăm după cum se aşteaptă cei din jurul nostru să ne comportăm. Ne e ruşine, chipurile, de feţele lor, ne e ruşine de cei din jurul nostru. Şi uite aşa fac și eu păcatul, faci şi tu păcatul, face și el păcatul şi, pentru că suntem din ce în ce mai mulţi care facem păcatul, gata, îl legiferăm. Păcatul nu mai este păcat; gata, este virtute! O luăm cu totul razna! Pentru ce? Pentru că n-am deschis ochii la timp. Pentru că n-am căutat acolo unde se cuvenea să căutăm. Foarte frumos i-a spus Sfântul Ioan Botezătorul lui Irod: <Nu ţi se cuvine ţie, o, rege…! Nu este cuviincios ceea ce faci! Nu aşa trebuie să se comporte un om!> Un om se comportă cuviincios. Vorbim atât de des despre bunul simţ, despre cei şapte ani de acasă, dar habar n-avem ce înseamnă! Nu ţi se cuvine... Nu ştim noi din Scriptură că Dumnezeul nostru este Dumnezeul orânduielii, nu al neorânduielii?

Uitaţi-vă în jur şi vedeţi care sunt roadele lui Dumnezeu şi care sunt roadele satanei! Vedeţi, este pace? Este război? Avem oameni care au chipul luminos? Vedem în jurul nostru astfel de oameni? Dacă vedem, înseamnă că Dumnezeu lucrează în ei. Vedem oameni care se tem de umbra lor şi ne ameninţă şi pe noi să facem la fel? Înseamnă că nu Dumnezeu este acolo! Vedem noi oameni care s-au vindecat închinându-se la sfintele moaşte? Vedem! Totuşi, aruncăm cu pietre în Biserică. Totuşi, cerem să se dezinfecteze sfintele moaşte. Unde este Dumnezeu şi unde nu este? Aceasta este învăţătura pe care a lăsat-o Sfântul Ioan Botezătorul chiar înainte să moară: Mergeţi şi-L căutaţi pe Iisus! Şi El vă va arăta unde să vă uitaţi! El vă va învăţa cum să citiţi filele acestei lumi, cum să citiţi printre rânduri chiar! Mergeţi şi-L căutaţi pe Iisus! Uitaţi-vă la ceea ce este nepieritor! Cum spune condacul praznicului de astăzi: S-a făcut ucidere fără de lege pentru că fata aceea, în loc să caute viaţa cea vie, a căutat-o pe cea vremelnică şi trecătoare şi amăgitoare. Căutaţi semnele vieţii veşnice, spune Sf. Ioan Botezătorul, şi acolo veţi găsi drumul care vă va duce în Împărăţia Cerului. Căutaţi-L pe Iisus şi întoarceţi-vă cu spatele de la semnele neorânduielii şi necuviinţei acestei lumi. Întoarceţi-vă cu spatele la aceste fărădelegi şi cu faţa către Hristos! Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor! Aşa întâmpinăm noi Împărăţia Cerurilor? Cu spatele? Nu ne întoarcem cu faţa? Dumnezeu a creat lumea, spun Părinţii Bisericii, în zâmbetul feţei Sale. Şi noi ne încruntăm, noi ne întoarcem faţa, mofturoşi?

Glasul celui care strigă în pustie, acesta este Ioan Botezătorul. Noi cinstim chiar şi tăierea capului său pentru că, prin aceasta, el şi-a continuat drumul. El a continuat să împlinească voia Tatălui şi a vestit celor care sufereau în iad, care stăteau în întuneric, în latura şi umbra morţii, a vestit venirea lui Hristos. S-au bucurat chiar şi cei din iad văzându-l pe Ioan.

Nu ne vom bucura şi noi, avându-l mijlocitor înaintea lui Dumnezeu? Pentru că la Judecată, de-a dreapta lui Hristos va sta Maica Sa, iar de-a stânga Lui va sta Ioan, cel care este glasul celui care strigă în pustie. Să auzim acest glas care vine peste veacuri astăzi, aici, la noi şi să nu îl întristăm iarăşi şi iarăşi, făcând în aşa fel încât glasul acesta să nu răsune în pustie, ci să răsune în pustiu. Să ascultăm glasul acesta care vine peste veacuri la noi şi să-l urmăm. Să ne uităm în jur şi să citim cu atenţie urmele lui Dumnezeu. Cum spunea Nicolae Iorga: “În istorie se aud bubuind [trosnind] paşii lui Dumnezeu”. În istorie! Dar în Scriptură nu? Suntem în Biserica lui Dumnezeu; nu ştim să citim nici măcar aici, în Biserică? Şi aici, fiind lângă Dumnezeu, ne temem?! Şi aici ne înfricoşăm, şi aici ne uităm cu suspiciune unii la ceilalţi?!

Chiar şi aici uităm de glasul celui care strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, netede faceţi cărările Lui? Ce înseamnă netede faceţi cărările Lui? Şi Hristos are nevoie de noi, pentru că trebuie să Se odihnească în sufletele noastre. Însă inima noastră este ca un drum colţuros care trebuie netezit. Să netezim inimile noastre, să-I facem loc de odihnă Dumnezeului nostru şi, aşa, glasul care vine peste veacuri, va lucra în noi aici şi acum, în veci. Amin.

Legaturi: