Din SCRISORILE SFANTULUI NECTARIE catre ucenicele sale monahii – pilde de IUBIRE SI GRIJA PARINTEASCA PLINA DE DISCERNAMANT: “Cu trupuri bolnavicioase nu se poate ajunge la sporire duhovniceasca pentru cei care nu s-au desavarsit. Voi AVETI NEVOIE DE SANATATE PENTRU A PUTEA SA LUCRATI…”

9-11-2015 Sublinieri

sf-nectarie

“Să nu deznădăjduiţi atunci când cădeţi încontinuu în păcatele vechi. Multe dintre ele sunt puternice din firea lor, dar şi din obişnuinţă. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, cu sârguinţa voastră, acestea vor fi biruite. Nimic să nu vă facă să cădeţi în deznădejde. Să cereţi şi veti primi de la Domnul”.

***

Scrisoarea a V-a

Atena, 7 martie 1905

Iubita mea fiică întru Domnul Ecaterina, bucură-te!

Am primit scrisoarea ta şi am aflat noutăţile de la voi. Boala ta m-a întristat, precum şi faptul că aţi răcit din cauza umidităţii din chilie. Mă minunez de felul cum gândiţi: de vreme ce starea chiliei este în felul acesta, aţi putea-o repara cu puţini bani. De ce nu mi-aţi scris să vi-i trimit, ca să nu răciţi şi să vă primejduiţi în felul acesta viaţa? Şovăiala voastră si reţinerea de a-mi cere un lucru atât de mic m-au întristat. Credeţi că m-aţi fi deranjat dacă mi-aţi fi mărturisit problema şi mi-aţi fi cerut banii de care aveaţi nevoie pentru a vă proteja sănătatea? N-aţi făcut bine! Scrieţi-mi chiar acum care sunt costurile, pentru a vă trimite banii. Sănătatea este prima de care trebuie să vă îngrijiţi. Cu excepţia lui Filio, toate sunteţi suferinde, cu nervii slăbiţi.

Felul vostru de viaţă trebuie să fie caracterizat de multă luare-aminte şi grijă. Cu trupuri bolnăvicioase nu se poate ajunge la sporire duhovnicească pentru cei care nu s-au desăvârşit. Voi aveţi nevoie de sănătate pentru a putea să lucraţi în acest scop. Aflaţi că cei care încă nu sunt sporiţi duhovniceşte – ca să nu mai vorbesc de cei abia intraţi în arena de luptă – dacă nu au sănătatea bună, vor fi înfrânţi, fiind lipsiţi de puterea duhovnicească care-i întăreşte pe cei înaintaţi. Sănătatea, pentru cei care încă nu s-au desăvârşit, este carul care-l poartă pe atlet la capătul luptei.

De aceea vă recomand să aveţi discernământ în toate şi înţelepciune şi vă sfătuiesc să vă feriţi de extreme. Asprimea trebuie să înainteze în paralel cu măsura virtuţii. Cel ce nu are virtuţi morale înalte şi se luptă împreună cu cei desăvârşiţi, vrând să trăiască aspru precum sfinţii asceţi, este ameninţat să fie cuprins de înaltă cugetare şi va cădea. Felul vostru de viaţă să se îmbine cu smerenia inimii, întrucât sunteţi începătoare, pentru a vă acoperi mila lui Dumnezeu. Aş vrea ca fiecare dintre voi să se străduiască a se cerceta pe sine cu smerită cugetare şi să cheme ajutorul lui Dumnezeu pentru a o întări. Să fie cu mare luare-aminte încât să nu judece sau să osândească pe vreo altă monahie, căci poate provoca întristare, şi întristarea este începutul rupturii şi despărţirii. Dacă vreo soră se sminteşte de vreun lucru, s-o spună cu dragoste, fără să vrea să se impună pentru a fi ascultată. Iar dacă nu se linişteşte aşa, să-mi scrie, încât s-o liniştesc eu.

Să tânjiţi spre cele duhovniceşti. Cele trupeşti să slujească duhului. Acestea le scriu pentru tine, Ecaterina, fiindcă te-ai îmbolnăvit şi acum ai nevoie de vindecare.

S-o rogi pe Filio – căreia îi urez din inimă să se vindece trupeşte şi sufleteşte – să te însoţească, pe tine şi pe Angeliki, la doctor. Trebuie ca medicul să le consulte, pentru a vedea dacă nu cumva răceala a lăsat urme, iar tu trebuie să urmezi sfaturile lui. Dacă sunteţi sănătoase, veţi spori, altfel, ostenelile voastre vor fi zadarnice.

Atunci când citiţi capitolul despre post, să vă gândiţi că este necesar ca postul să meargă împreună cu sănătatea, încât să nu fiţi nevoite să părăsiţi monahismul şi să vă refugiaţi în lume, pentru a vă trata trupul bolnav. Nu veţi da răspuns în faţa lui Dumnezeu pentru ce mâncaţi. Aş dori ca, pentru a nu vă întoarce în lume, să mâncaţi orice găsiţi, de dragul sănătăţii voastre, dar să rămâneţi rugându-vă în obşte.

Vă trimit prin poştă şaizeci de drahme pentru nevoile chiliei şi am anunţat-o pe Isidora să aibă grijă să primească banii. Să chemaţi meşterul şi să-l întrebaţi care sunt costurile reparaţiilor…

Prin poştă vă trimit şi o sticluţă de colonie* [*In trecut, astfel de produse erau făcute din extracte concentrate din plante, uleiuri esenţiale etc, astfel încât le puteai lua liniştit ca leac], ca medicament. Astăzi doctorii mărturisesc că aceasta are un loc mai bun în farmacii decât în magazinele cu parfumuri, de aceea să nu pregetaţi s-o folosiţi ca medicament, din cauza asprimii vieţii voastre. Iar dacă vreuna dintre voi nu poate suporta durerile să nu refuze medicamentul recomandat, iar când îl foloseşte să nu-i fie ruşine de surori.

Vă binecuvântez pe toate din inimă şi-mi doresc să aflu că sunteţi sănătoase. Să-i spui lui Hrisanthi că-i voi trimite mamei sale cele cinci drahme, până când va găsi cu ce să trăiască, iar în vară să vină acolo. De asemenea, doamnei Elena Zervou-lakou îi trimit regulat câte zece drahme.

După Duminica Tomii, voi avea grijă să vin să vă văd.

Am aflat că v-aţi tulburat ca nu cumva s-o trimit pe Mosha. Sunteţi împuţinate la suflet şi aţi lăsat tulburarea să vă cuprindă cugetele, neţinând seamă de faptul că nimic nu voi făptui fără ca mai înainte să mă gândesc dacă nu cumva v-ar supăra. Vă îndemn deci să rămâneţi liniştite. Domnul ştie dacă o voi trimite, văzând cum stau lucrurile cu voi.

Vă urez să treceţi sănătoase perioada sfântului post. Întrucât Ecaterina s-a îmbolnăvit, dacă nu puteţi să citiţi toată slujba, citiţi mai puţin, iar în restul timpului rostiţi Rugăciunea lui Iisus.

Revin la chestiunea cu Mosha, pentru că mi-am amintit de Angeliki. Îmbolnăvirea nervilor lui Angeliki a provenit de la maşina de cusut. Fiindcă a lucrat la maşină de mic copil, i s-a zdruncinat sistemul nervos şi va ajunge să nu poată sta pe picioarele ei. Domnul Konstantinos Iavopoulos, doctorul, văzând simptomele ei a spus că are reumatism şi că trebuie să meargă vara la băi, la Methana.

Reumatismul a cuprins-o pentru că a găsit sistemul nervos slăbit. Starea ei m-a făcut să mă gândesc să trimit o tânără care să poată învăţa să coasă la maşină stând lângă Angeliki şi apoi să lucreze în locul ei. Astfel m-am gândit la Mosha, dar dacă voi nu sunteţi de acord, atunci sunt de părere că trebuie ca altcineva să se ocupe cu maşina de cusut. Angeliki, dacă va continua să lucreze, nu se va vindeca.

Vă trimit şi un termometru, puţină mentă şi chinină. Atunci când îmi scrii, te sfătuiesc să ai în faţă epistola mea şi să-mi răspunzi la toate cele scrise acolo.

Mă rog pentru voi.
Părintele vostru duhovnicesc,
Nectarie al Pentapolei

***

Scrisoarea a VI-a

Atena, 14 martie 1905

Fiicele mele iubite întru Domnul, bucuraţi-vă!

Am primit cele două scrisori ale lui Filio, pe care le-a trimis pe 8 şi pe 12 martie, şi mă grăbesc să vă răspund.

In legătură cu fata aceasta despre care îmi scrieţi, aş dori ca mai întâi s-o văd şi s-o întreb câteva lucruri. Oricum, dacă arde de iubire dumnezeiască, dacă iubeşte din inimă rugăciunea şi este cuprinsă de râvnă pentru ea, dacă are lepădare de sine, dacă-şi poate tăia propria voie, dacă poate face ascultare de voia altuia, dacă le poate făptui pe cele care sunt împotriva voii ei, dacă poate să nu se împotrivească şi să primească poruncile fără cârtire, dacă poate să spună către Domnul „nu precum voiesc eu, Doamne, ci precum voieşti Tu”, dacă poate să rabde ispita, dacă are cu totul încredere în pronia dumnezeiască şi, în fine, ca să nu adaug mai multe, dacă poate să ierte toate surorile înainte de apusul soarelui, după cum cere porunca iubirii; aşadar, dacă le primeşte pe toate acestea, s-o mărturisească în prezenţa voastră, în faţa icoanei Domnului din biserică, şi să daţi slavă Lui Dumnezeu pentru că a chemat-o la monahism, şi după ce vă rugaţi pentru ea s-o întărească Domnul, s-o îmbrăţişaţi toate şi s-o păstraţi ca soră. Ca stareţă, căreia va face ascultare în toate, o va avea pe Hrisanthi.

Acestea am avut să le spun despre ea. Dumnezeu s-o acopere şi s-o păzească în veci. S-o dovedească vrednică de chemarea ei şi s-o aşeze în ceata fecioarelor celor înţelepte, aşa cum mă rog pentru voi toate. Amin.

Îmi scrieţi că v-a aflat oarecare ispită şi v-aţi înspăimântat ca nişte prunci. Vai şi amar dacă vă speriaţi şi deznădăjduiţi atât de repede. Dacă nu răbdaţi ispitele, nu vă veţi desăvârşi. Să faceţi răbdare, chiar dacă sunteţi lovite. Domnul este cu voi. în fiecare zi cântaţi cu noi este Dumnezeu” şi totuşi se pare că nu înţelegeţi bine asta. Vă încredinţez că, atunci când veţi înţelege aceste cuvinte, inima voastră se va linişti.

Aflaţi că împotriva voastră se vor ridica puterile celui potrivnic, dar voi să cântaţi cu noi este Dumnezeu, de frica voastră nu ne vom teme, nici ne vom tulbura, căci cu noi este Dumnezeu şi celelalte. Întăriţi-vă şi statorniciţi-vă, căci Dumnezeu este cu voi. Dacă veţi răbda până la capăt, numele voastre vor fi scrise în Cartea Vieţii. Vreau să aflu că v-a vizitat harul dumnezeiesc şi v-aţi liniştit.

Tânăra fată, dacă Dumnezeu a chemat-o să rămână, cred că ar fi foarte bine să înveţe să lucreze la maşină, ca să se odihnească Angeliki.

[…]

Scrisoarea a IX-a

Atena, 17 mai 1905

Fiicele mele iubite întru Hristos, bucuraţi-vă!

Vă trimit în această scrisoare patru cântări, pe care le-am compus către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru ca inima voastră să se umple de bucurie şi s-o cinstiţi pe Maica Domnului prin noi cântări. Şi vă doresc ca bucuria dăruită de harul Sfântului Duh să reînvioreze veşnic sufletele voastre, să vă odihnească tainic şi să vă facă fericite. Aveţi grijă să păziţi această bucurie în inimile voastre şi să nu-i îngăduiţi vrăjmaşului să le umple cu amărăciune. Fiţi cu luare-aminte, încât Raiul care se află înlăuntrul vostru să nu se preschimbe în iad. Să fiţi mereu pregătite, să vă rugaţi să nu intraţi în ispită. Să nu deznădăjduiţi atunci când cădeţi încontinuu în păcatele vechi. Multe dintre ele sunt puternice din firea lor, dar şi din obişnuinţă. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, cu sârguinţa voastră, acestea vor fi biruite. Nimic să nu vă facă să cădeţi în deznădejde. Să cereţi şi veti primi de la Domnul.

Transmiteţi binecuvântările mele bunei doamne Elena Zervoulakou, a cărei filantropie arată mulţimea virtuţilor ei. De asemenea, transmiteţi binecuvântările mele doamnei Evtihia, doamnei Afrodita, doamnei Sofia şi doamnei Hrisi.

De asemenea, mă rog să primiţi ajutor şi ocrotire dumnezeiască de sus.

Al vostru rugător către Dumnezeu, Nectarie al Pentapolei

(din: Sfantul Nectarie al Pentapolei, Scrisori de la un sfant, Editura Egumenita, 2015)

934199

Va mai recomandam:

Legaturi:

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Calugaria / viata monahala, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Razboiul nevazut, Sfantul Nectarie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Din SCRISORILE SFANTULUI NECTARIE catre ucenicele sale monahii – pilde de IUBIRE SI GRIJA PARINTEASCA PLINA DE DISCERNAMANT: “Cu trupuri bolnavicioase nu se poate ajunge la sporire duhovniceasca pentru cei care nu s-au desavarsit. Voi AVETI NEVOIE DE SANATATE PENTRU A PUTEA SA LUCRATI…”

  1. Există spații sacre prin excelență, locuri unde sfinții vorbesc cu localnicii, biserici unde ocrotirea cerească este evidentă. Din încredințarea PS Vasile Someșanul, am slujit Sfânta Liturghie la Capela Centrului de Îngrijiri Paleative Sfântul Nectarie din Cluj-Napoca. Tocmai am redescoperit un astfel de spațiu. Sfântul Nectarie este Viu! Și ajută pe fiecare bolnav, lăcrimând, suspinând, îngenunchind.

    În mijlocul metroplei, la mică distanță de calea ferată, poate exista un colț de paradis. Aici experimentezi toată teologia, pe viu. Aș fi vrut ca liturghia să nu se mai termine, atât a fost de frumos….

    Fiecare clipă l-am simțit aproape pe Sfântul Nectarie. Negreșit, el este patronul acestui loc. Nu e nici o îndoială. Am regăsit ceva ce consideram pierdut: taina fratelui, iubirea sinceră, viața creștină. Fără falseturi, fără behăituri, fără comicării. Asta e, de fapt, rețeta patronului ceresc. Avem o Eghina la Cluj… În fața prestolului, am retrăit cuvintele Bibliei: Mântuirea vine doar prin Iisus Hristos (în fața bolii, acest adevăr vindecă). Speranța este vie, ancorată în intermedierea patronului. Moștenirea este nepieritoare. Nădejdea mântuirii se bazează pe sfințenie. Patronul este ferm, îndemnâmdu-ne la dragoste frățească.

    În casa sfântului, ospeția este paradisiacă. Așa se întâmplă când proiectul episcopului vicar este preluat de Secretariatul Raiului… Asta este puterea exemplului bun (păstrarea unei purtări bune, chiar printre păgâni). Patronul ne vestește viața veșnică. De aceea ne rugăm, că să îi mulțumim Învățătorului mesianic pentru cadourile zilnice. Mulțumim, Frate! Mulțumim, patroane, prieten al Mirelui!

  2. Pingback: Sfantul Ioan Gura de Aur despre SCOPUL si PUTEREA POSTULUI CELUI ADEVARAT. “Dar dacă trupul tău este slab şi nu poţi să posteşti mereu, poţi însă să te rogi şi să fii înfrânat!”. POSTIREA – INDEPARTAREA DESFATARILOR TRUPEST
  3. Apropo de Evanghelia zilei (Luca XV, 1-10 – pilda drahmei pierdute) si de extreme, am primit chiar azi pe mail, de la o doamna minunata, o predica interesanta:

    „E în firea oamenilor să nu piardă un lucru de preţ fără regret, iar dacă îl regăsesc să se bucure. Aşa e şi Dumnezeu – zice Domnul Hristos. Păstorului îi lipseşte un animal din turmă, ceea ce l-a determinat să plece în căutarea lui. Unei femei îi lipseşte o drahmă, ceea ce a determinat-o să aprindă o făclie şi să măture casa şi s-o caute cu grijă până ce a găsit-o. Ambele pilde se încheie cu un cuvânt al Mântuitorului că în cer se face mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care n-au nevoie de pocăinţă. Pentru faptul regăsirii oii pierdute şi a drahmei pierdute, atât păstorul, cât şi femeia organizează o petrecere la care îşi invită prietenii, ca să-şi împartă bucuria cu ei. Aşa cum păstorul se bucură de oaia adusă acasă, iar femeia de drahma regăsită, tot aşa se bucură şi Dumnezeu de cei care se întorc la El. Acest lucru îl arată sentinţa care încheie pericopa evanghelică în discuţie: „Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte.” (Lc 15, 10).
    Se face aici referire la viitor, la Judecata de apoi; Dumnezeu se va bucura când printre mulţi drepţi va afla şi un păcătos dispreţuit în ochii „drepţilor” asupra căruia El să poată pronunţa iertarea. De ce? Pentru că Fiul Omului a venit în lume să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.
    Aceasta este una din învăţăturile fundamentale ale Evangheliei. E o învăţătură care ne umple de nădejde şi de bucurie. Au existat însă şi mai există oameni care nu pot înţelege acest lucru. E vorba de cei ce se socotesc „drepţi”. Aceştia nu pot să preţuiască iubirea şi harul lui Dumnezeu, nu pot să-L înţeleagă pe Dumnezeu aşa cum este El: „bun şi iubitor”, „îndelung răbdător şi mult milosârd”. Aceşti oameni se încred în „dreptatea” lor ajungând să deformeze şi să falsifice însăşi credinţa despre Dumnezeu. Aceştia îşi imaginează un dumnezeu care ar putea să privească în mod nepăsător pierzarea celor mai mulţi dintre fiii Săi. Într-o astfel de greşeală au căzut fariseii şi cărturarii, pe care Evanghelia îi prezintă ca adversari ai Mântuitorului. Atunci când vameşii şi păcătoşii s-au apropiat de Domnul Hristos ca să-L asculte, fariseii şi cărturarii cârteau, zicând:
    „Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.” (Lc 15, 2).
    După cum Îl înţelegeau pe Dumnezeu, El nu putea fi pentru cei păcătoşi decât un Judecător nemilos. Se vede că oricât erau ei de „cărturari” (titlu care indica în mod special „calificarea” lor de „specialişti” în Biblie), ei tot nu au priceput un lucru esenţial despre Dumnezeu: anume că El este iubitor de oameni, că El iubeşte creaţia Sa, că El „nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu” – cum a spus oarecând profetul Iezechiel.
    Dumnezeu se bucură pentru un păcătos care se întoarce. Părintele Arsenie Boca a spus în „Cărarea Împărăţiei” că:
    „Dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai mare sfânt om după Dumnezeu.”.
    Aşadar bucuria lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte este negrăită. Este o bucurie la care Dumnezeu asociază cerul întreg şi la care se cuvine să se asocieze şi toţi fiii Săi credincioşi pe pământ. Dumnezeu este asemeni tatălui fiului risipitor care cu fiul întors acasă face risipă de daruri. Nu-l iartă numai şi nici nu-i aduce aminte de trecut, ci îl cinsteşte în mod deosebit:
    „Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.” (Lc 15, 22 – 24).
    Pilda fiului risipitor (care este în continuarea celor două pilde din pericopa evanghelică pe care o avem în atenţie), poate fi numită pe drept cuvânt „pilda tatălui iubitor”. De fapt – spune părintele Teofil Părăian – din pilda cu fiul risipitor învăţăm mai puţin de la fiul risipitor decât de la tatăl iubitor:
    „Fiul risipitor este un om obişnuit, un om ca mulţi alţii, un om care s-a depărtat de bine şi s-a scufundat în rele, un om care nu a ţinut seama de tatăl său dar care, când a ajuns la necaz, şi-a adus aminte că are un tată. Poate că lucrul acesta este cel mai important din câte se spun despre fiul risipitor: şi-a adus aminte că are un tată. Când a plecat, nu i-a păsat că are un tată! Dar când a ajuns într-o situaţie grea, şi-a adus aminte că are un tată! A ştiut despre tatăl său că este aşa cum trebuie să fie un tată, că are inimă de tată.
    Este foarte important să luăm aminte asupra acestui fapt: tatăl l-a primit pe fiul său pentru că de fapt niciodată nu l-a părăsit! Fiul l-a părăsit pe tatăl, tatăl însă nu l-a părăsit pe fiu! Tatăl a rămas în aşteptarea fiului. Aşa este şi Dumnezeu Tatăl faţă de noi oamenii. Chiar dacă unii din noi îl părăsim, El este Tatăl nostru, care răsare soarele peste cei buni şi peste cei răi, care trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”
    Aşadar, Dumnezeu este „Tatăl nostru bun şi iubitor de oameni”, „Tatăl nostru milostiv şi iubitor de oameni”; Dumnezeu care are milă şi îndurări şi iubire de oameni. Aşa-L prezintă Sfânta noastră Biserică pe Dumnezeu şi aşa îl înţelegem şi noi pe Dumnezeu – Tatăl nostru.”

    Meditatie la Evanghelie: Pr. P.I. Ilea – preot slujitor la Biserica Ortodoxa “Schimbarea la Fata” Cluj

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate