SUB MANA CEA TARE A LUI DUMNEZEU/ “Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii!”
Domnul ne va da usurare
Şi ingerul Domnului i-a zis: „Intoarce-te la stapana ta si supune-te sub mainile ei. Domnul ti-a auzit necazul”. (Facere 16, 9, 11)
Agar a fugit de la Sara. I s-a parut ca nu va putea suporta persecutiile acesteia. Dar ingerul Domnului i-a dat porunca sa se intoarca la indatoririle sale.
In paharul suferintei omenesti nu trebuie sa se afle nicio picatura de prisos. Nu-i mare lucru sa fugi de o incercare, dar ce crezi ca poti obtine facand asa ceva? Sa nu ne luam soarta in nepriceputele noastre maini, ci sa ne smerim „sub mana cea tare a lui Dumnezeu” (I Petru 5, 6), sa ne lasam in seama Lui. Smerindu-ne, vom capata binecuvantare de Sus.
Agar ajunsese la disperare, cand a primit vestea unor indurari nemaitraite pana atunci. Ingerul i-a spus ca i se va naste un fiu, Ismail. „Ismail” se talmaceste „Domnul mi-a auzit glasul”.
Chiar daca oamenii raman surzi la nevoile noastre, chiar daca ne umilesc si ne defaimeaza, sa nu ne tulburam; Domnul ne aude. Iar atunci cand ne trimite usurarea Sa, mila Sa, acestea depasesc intr-atat suferinta prin care am trecut, incat am si dat-o uitarii. Sa fim multumiti ca Domnul ne asculta, sa punem capat cartelii si jelaniilor. Domnul nu ne va supune niciodata unor incercari pe care n-am fi in stare sa le suportam. El Insusi ne va conduce, ne va ajuta sa trecem marea necazurilor si lacrimilor noastre. Sa vedem in toate mana lui Dumnezeu, a Dumnezeului celui viu, precum Agar, cand s-a smerit in fata Lui, cand a tinut seama de glasul Lui, stiind ca i-a inteles suferinta.
“Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii” [1]
Daruindu-ne viata, Dumnezeu ne incredinteaza cate ceva fiecaruia, care se cuvine pastrat, folosit, pazit si, in cele din urma, inapoiat lui Hristos, nevatamat, neirosit. Hristos i-a putut spune Tatalui ceresc la capatul vietii Sale pamantesti: „Niciunul dintre ei n-a pierit, decat fiul pierzarii” (Ioan 17,12)
Cand vom ajunge la capatul ostenelilor noastre pamantesti, sa dea Dumnezeu sa-I putem restitui Lui totul, zicand: „Toate cate le-am primit din mainile Tale le-am pastrat neatinse; nimic din cele ce mi-ai dat nu s-a pierdut si n-a fost vatamat”.
Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei:
„Nu nesocoti harul care este intru tine“ (I Timotei 4, 14),
intelegand prin acest har ravna intru propovaduirea invataturii lui Hristos. Timotei era pe atunci tanar, el trebuia sa pastreze curata credinta care i se descoperise. Asijderea fiecare tanar crestin trebuie sa se fereasca de influentele lumii si, strabatand calea vietii, sa se straduiasca a se pazi pe sine neatins, nepatat.
Se spune ca mica jivina numita helge (hermina) se ingrijeste atat de mult sa-si pastreze curata blanita, incat prefera sa moara, decat sa si-o murdareasca. Ar fi de dorit sa vedem la tinerii aflati la inceputul vietii acelasi instinct de aparare in sens moral. Este de preferat sa consimti la orice sacrificiu, la orice suferinta, numai pentru a-ti pastra inima curata si viata neatinsa de niciun viciu.
Cand mama isi tine pruncul in brate, avand constiinta ca Insusi Dumnezeu i l-a trimis, ce-ar putea fi mai sfant pentru ea decat a purta de grija si a pazi sufletul inocent al copilului care i-a fost incredintat, pentru a fi predat candva in mainile lui Dumnezeu intreg, neatins, spre viata vesnica? […]
Cea mai buna mostenire pe care un parinte poate sa o lase copiilor sai este un nume cinstit; ei trebuie sa-l considere o sfanta chezasie si sa-l pastreze pe de-a-ntregul curat. Daca numele pe care ni-l dau parintii se cuvine pazit cu atata grija, ce sa mai spunem de numele de crestin? Raspunderea crestinului este imensa, trebuie sa fim constienti de ea oriunde si cu oricine ne-am afla.
Sa stim ai cui suntem, pe Cine slujim si al Carui nume il purtam. Domnul si Invatatorul nostru vrea sa fim „credinciosi si in mic”, credinciosi fata de tot ce ni s-a incredintat. Pentru aceasta trebuie sa primim, in fiecare zi, de la Domnul ceva ce ni se da in pastrare, sa ne improspatam zilnic fortele, pentru a ne duce crucea pana la capat.
[1] Apocalipsa 2, 10.
(din:“Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“, Editura Sophia, 2008)
Legaturi:
- MANA LUI DUMNEZEU – parintele Gheorghe Calciu
- Cuviosul Paisie despre purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de om
- TINE-TE DE DUMNEZEU si LUPTA!
- MERSUL PE APA IN MIJLOCUL FURTUNILOR VIETII: “Trebuie sa stim sa cerem ajutor. Sa intindem mana, asa cum a facut-o Petru, sa ne incredintam Domnului”
- “ABANDONATI-VA IN MAINILE LUI DUMNEZEU!”
- DIN SCRISORILE VLADICAI IOAN MAXIMOVICI: “Cei care se pun in slujba lui Dumnezeu, chiar daca sufera… simt mana lui Dumnezeu care ii pazeste”
- PARINTELE ARSENIE MUSCALU: Ce sa facem ca sa traim bucuria Invierii, cum sa pastram harul, cum sa ne reinsufletim ravna si bucuria de a trai?
- CUM SE PASTREAZA SI CUM ESTE ALUNGAT DUHUL SFANT?
- SFATURI DUHOVNICESTI DE LA GHERON IOSIF: “Daca acum nu te silesti, va veni timpul cand, si sa vrei, nu vei mai putea sa faci ceea ce acum treci cu vederea”
- Intre Cruce si tradare. CARE ESTE LECTIA MUCENICULUI EVGHENIE PENTRU NOI SI VREMURILE NOASTRE?
Din aceeasi carte:
- Cum Il urmam noi pe Hristos? Conditiile bunului raspuns la chemarea lui Dumnezeu: SMERENIE, ASCULTARE SI RAVNA
- VIE IMPARATIA TA, FACA-SE VOIA TA… Cugetari duhovnicesti pentru Duminica a III-a dupa Rusalii (“despre grijile vietii”) – “Exista o singura ordine fireasca: DUMNEZEU PE PRIMUL LOC! Domnul nu primeste JUMATATILE DE INIMA”
- DUREREA ALTUIA – DUREREA NOASTRA. Cum dobandim rabdare si ce folos avem din incercari? ISPITELE INSINGURARII
- DOAMNE, RAMAI CU NOI! Cum devine INVIEREA o realitate tainic lucratoare in concretul zilelor vietii noastre?
- INCREDEREA LUI DUMNEZEU IN NOI, coplesitoarea Iubire care ne da lumina
- ORBIREA DUHOVNICEASCA si LUMINA IUBIRII LUI HRISTOS
- “AJUNGE ZILEI RAUTATEA EI…”
- El, Cel ce-i vindeca pe cei cu inima zdrobita…
- SA NE GRABIM SA TURNAM MIRUL COMPATIMIRII ASUPRA APROAPELUI NOSTRU! Sa tindem spre Lumina care va straluci in mijlocul intunericul raului din lume!
- LUCRATI IN SLUJBA DOMNULUI CAT TIMP ESTE ZIUA, căci “vine noaptea, cand nimeni nu mai poate sa lucreze”!
- DUHUL ADEVARULUI SI AL IUBIRII, Duhul lui Dumnezeu, Care Se roaga in noi si ne calauzeste tainic “la pamantul dreptatii”. STIM AI CARUI DUH SUNTEM?
- SMERENIA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. “Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez”. Cine mai refuza astazi ISPITA COMPETITIEI pentru marire?
- Gustari duhovnicesti satioase, pline de miez si sarate cu har din OSPATUL CUVINTELOR SI VIETII SFANTULUI APOSTOL PAVEL: “Le astampara foamea cu paine cereasca”
De mare folos, aceste cuvinte, trezitoare, regeneratoare de râvna, smeritoare, revigoratoare de nadejde, de auto-supraveghere, de rugăciune, de nevoinţă. Raportarea la Dumnezeu, la desăvârşire, trebuie prin tot și prin toate, ținută trează, vie, aprinsă, lucrătoare, pentru că toate ale lumii, ale pământului, ale trupescului, trag la pământ, la auto-conservare, suficienţă, etc, la plafonare la formal, la simbolic.
În fiecare zi mă cheamă
La viaţă sfântă Dumnezeu.
În fiecare zi am pildă
(Şi rugător), un sfânt al său.
Că fiecare zi-mi’oferă
Prilej, model, pildă şi har
(Şi rugător curat şi sincer),
Cîte un sfânt din calendar.
În orice zi sfinţii mă cheamă
La rugăciune şi căinţă,
La Adevăr, la curăţie
Şi la adânca pocăinţă.
În orice clipă mintea-mi poate
Să cerceteze viaţa lor,
Şi să înţeleagă’ortodoxia
Din pocăinţa sfinţilor.
Că-n orice zi sfinţii ne’arată
Credinţa, (nu din teorie,
Ci din concretul vieţii sfinte
Şi-a faptelor), din mărturie.
Oricare sfânt, face dovada
Cuvintelor transpuse-n faptă
A pocăinţei lor smerite
Şi-a bucuriei ce ne’aşteaptă,
A curăţiei şi-a iubirii,
A lepădărilor de sine
A dragostei nevinovate
Şi-a răului învins prin bine.
În acest veac al înşelarii
Şi-al teoriilor înalte
Concretul ortodox vorbeşte
Prin viaţa lor plină de fapte.
În fiecare zi mă cheamă
La viaţă sfântă Dumnezeu
În orice zi ortodoxia
Ne’nvaţă-(n sfinţi), Cuvântul său.
Şi fiecare zi mă cheamă
La viaţă demnă şi smerită
Iar fapta lor mi-arată calea
Cu’adevărat nerătăcită.
Mai marii zilei pot să tragă
Întreaga turmă’n rătăcire,
Dar sfinţii în oricare vreme
Ne sunt reper şi ocrotire.
(De fiecare data cand intru pe site, imi place sa parcurg Sfintele icoanele si fotografiile din dreapta paginii, una dupa alta. Chipuri blande si smerite. Privindu-le, traiesc sentimentul ca ma aflu intr-o casa in care gazda a pus la indemana musafirului sau tot ceea ce are mai de pret – viata sa cu insasi credinta, convingerile sale. Si dragostea intru Hristos se revarsa asupra sufletului, mijlocitori fiind Parintii si toti cei ce raspandesc cuvintele lor…
Sa va intaresca Domnul pe cale, in toate cele de folos!)
Admini!
🙂
Multam’!
In legatura cu fuga de pericole, undeva parintele Cleopa arata ca sunt situatii cand trebuie sa fugim, sa ne aparam (cum a facut si parintele fugind in pustie). Si arata aici, ca exemplu, fuga in Egipt. Nu stiu daca am inteles eu bine, dar cred ca este cam asa: cand inca nu esti copt, nu ai putere duhovniceasca, stai mai la o parte ca nu cumva expunandu-te sa cazi. Cand insa esti intarit duhovniceste (barbat nu prunc duhovnicesc) atunci poti sa dai piept cu pericolele.
In legatura cu aceasta, am gasit undeva ca pr. Arsenie Boca nu le-a lasat pe maicutele de la Prislop sa se opuna fatis prgoanei comuniste (cand au fost alungati monahii din manastiri) spunandu-le ca o parte dintre ele nu sunt inca pregatite duhovniceste si vor cadea.
@ Sanziana:
Da, asa este. Subiectul este tratat pe larg si nuantat aici:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/07/01/apostazia-si-marturisirea/
Sa ne intareasca Dumnezeu sa putem rabda,in incredibila situatie traita in familii si la servicii…mediul nostru de viata cel mai frecvent intalnit….