Pr. Tudor Ciocan – Cuvânt în Duminica a 9-a după Rusalii, a umblării pe mare – 22 august 2021 „Preacucernici părinți și iubiți frați creștini, Evanghelia este întotdeauna actuală și așa va fi până la sfârșitul veacurilor. Printre altele, și …
Articole cu eticheta (tag): adancire
Pr. Tudor Ciocan, Cuvânt la Denia de marți seara (SFÂNTA ȘI MAREA MIERCURI) 27 aprilie 2021: “Toată viața noastră ar trebui să fie o viață în care să ne îndreptăm către Dumnezeu. Aceasta înseamnă de fapt pocăința. Și spune …
Protos. Hrisostom (Putna) – Predica la Duminica a 31-a dupa Rusalii, a Vindecarii orbului din Ierihon (2 decembrie 2018): SMERENIA PRILEJUIEȘTE VEDEREA (ÎNȚELEGEREA) DUHOVNICEASCĂ “Suntem cu o duminică mai aproape de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, suntem cu un pas …
Diacon Adrian Sorin Mihalache, “Ești ceea ce trăiești: Câteva date recente din neuroştiinţe şi experientele duhovniceşti ale Filocaliei”: Ce facem în fiecare zi ne zideşte Astfel, dacă până acum o serie de studii arătau că meditaţia are efecte semnificative într-o …
“Unii se tem de faptul că sunt nevoiţi să facă acest salt în adâncul lor. Se tem să vadă adâncul lor aşa cum este, să-şi scoată la suprafaţă subconştientul sau să se scufunde în adâncul lor. Când văd tot acel …
“Familia ortodoxă”, nr. 12 (107) /2017 „Să mergem iarăși cu duh arzând în viaţa duhovnicească” Preasfinţitul Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei Calea este una singură, cea a Evangheliei lui Hristos, pe care însă o eludăm adesea în gândurile şi faptele …
Protos. Ieremia – A ieșit Cuvântul să rostească cuvântul Său (predică la Duminica a XXI-a după Rusalii – pilda semănătorului – și pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul VII Ecumenic): – transcrierea unui fragment – “[…] A doua este acel …
SĂ NE CULTIVĂM SIMȚURILE DUHOVNICEȘTI! Transcrierea primelor doua raspunsuri la intrebari din Conferinta Mitropolitului Ierotheos Vlachos de la Iasi, “Viata duhovniceasca a crestinului in societatea actuala” – 30 aprilie 2017: – Care consideraţi că este cea mai mare sau cea …
*** Monahul Moise Aghioritul: Tăcerea cea bine grăitoare Intr-o epocă bogată în cuvânt, ştiri, informaţii, dezbateri, dialog, comunicare, pare mai degrabă ciudat ca cineva să vorbească despre tăcere. In vremuri de decădere a cuvântului în minciună, jignire, linguşire, ironie, înşelăciune …
Trinitas TV: Biserica Azi. La răscrucea realităților (22. 06. 2016) – moderator: Ciprian Olinici Transcriere dupa: Roman ortodox in Franta: Ierom. Pantelimon Șușnea: “Orice patima exercita o presiune asupra gandirii”, si cand privesti pe un om il vezi prin lentilele patimii. …
Va mai recomandam: *** Arhimandritul Zaharia Zaharou: ADÂNCUL INIMII, NOI ENERGII ŞI ADEVĂRATA SMERENIE (fragment) “[…] Din pricina firii noastre căzute, când suntem în necaz ne răzvrătim, ne plângem şi ne văităm, iar atunci când suntem bucuroşi, în loc să …
Pentru Duminica Sfântului Grigorie Palama va mai recomandam: Arhimandritul Zaharia Zaharou: “INTRĂ ÎNLĂUNTRU ŞI VEI AFLA ODIHNĂ” Am ascultat odată spovedania unei doamne din Rusia, o scriitoare celebră. Era uşor derutată şi i-am zis: „Mintea dumneavoastră e precum un …
(sursa portret: Gabriela Mihaita David) Din credință spre credință […] De bună seamă, la început credinţa noastră nu are maturitatea necesară, ea trebuie să crească şi să sporească înlăuntrul nostru. Această credinţă de început este însă de mare însemnătate, fiindcă …
Cititi si: *** Doxologia: Predică la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci/ Convorbirea lui Iisus cu Nicodim – 2015 (catedrala Iasi) – a Pr. Roger Coresciuc “Iată că Biserica ne pune în faţă o pericopă evanghelică profundă şi care prin ea …
CUM ERA PARINTELE ROMAN BRAGA? “Eu tuturor tinerilor le spun: „Vorbeşte cu Hristos!” Ce să vorbeşti? Despre toate…” “Noi trebuie să ne căim înaintea lui Dumnezeu și să plângem pentru copiii aceștia. Tinerii care cresc ne văd pe noi și …
“Daca vom vedea ca, oriunde se afla, orice ne spune, HRISTOS NE VORBESTE DE PE CRUCE – atunci ni se va descoperi DUHUL EVANGHELIEI” “As vrea sa mor de Pasti, in rasunetul clopotelor”. IEROMONAHUL VASILE [Roslyakov, (1960-1993)]: *** “[…] In …
Rugaciunea de taina Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau Care este intru ascuns; si Tatal tau, Care vede intru ascuns, iti va rasplati la aratare. (Matei 6, 6) La temelia fiecarei …
18. MÂNĂ LA ADÂNCUL INIMII! 29-09-2014
Din aceeasi carte: * *** Adevarata nevointa se savarseste in adancul tainic al inimii, precum Mantuitorul i-a spus Sfantului Apostol Petru sa mane la ape adanci: „Mana la adanc, si lasati in jos mrejele voastre, ca sa pescuiti.” /Luca 5,4/ …
„Auzit-ati ca s’a zis celor de demult: Sa nu ucizi (Ies. 20:13)… Dar Eu zic voua: ca tot cel ce se manie asupra fratelui sau in desert, vinovat va fi judecatii… Auzit-ati ca s’a zis celor dedemult: Sa nu preacurvesti …
VIATA DUHOVNICEASCA – SINGURUL “ANTIDOT” DE REZISTENTA LA REEDUCARE † 18 februarie 1952 FLUVIUL DE IUBIRE CARE INMUIA SI PIETRELE si patimitorul fara limite pentru dragostea lui Hristos *** MARTURII INDITE DESPRE HARISMELE-VIRTUTI ALE FERICITULUI NOU MARTURISITOR VALERIU Fericiti cei …
Legea lui Dumnezeu: intelegerea lui Hristos si intelegerea fariseica. Adevaratul sens al randuielilor religioase exterioare [Evanghelia dupa Marcu – (Capitolul 2, versetele 13-28)] Aici, Evanghelistul Marcu noteaza pentru prima data dezacordurile ce incepusera sa se arate intre Iisus Hristos si …
Pentru aceeasi Duminica, va recomandam: Alte legaturi:
Sfaturi ortodoxe: Dialog cu Parintele Arsenie – Ne spuneti un cuvânt despre rugăciune? – Intâi, ce trebuie spus e că se vorbeste prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea si …
Puterea rugaciunii nu sta in multa vorbarie, ci in sinceritatea suspinului de rugaciune. (Sfantul Nectarie)
“Pentru multi, dacã nu pentru majoritatea crestinilor ortodocsi, Postul Pastelui constã dintr-un numãr limitat de reguli si prescriptii exterioare, predominant negative: abtinerea de la anumite mâncãruri, de la dans si alte distractii. Aceastã întelegere exprimã gradul nostru de înstrãinare fatã …