TINE CANDELA INIMII APRINSA! – Invataturile esentiale ale Parintelui Serghie despre duhul si practica rugaciunii
25 iulie – 22 de ani de la adormirea intru Domnului a Cuviosului Serghie Sevici
ŢINE CANDELA INIMII APRINSĂ.
de Jean-Claude Larchet
(fragmente din Partea a treia – “CUVINTE DE MÂNTUIRE”)
- Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.
- Ţine candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Şi se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăşi cu ea. Iar candela nu-i alta decît rugăciunea.
- Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
- La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
- Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
- Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
- De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
- De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
- De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
- Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
- Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.
- Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
- Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
- De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
- Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
- Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
- Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
- Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
- Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
- Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
- Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
- Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
- În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!
- Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).
- Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
- Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
- Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
- Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
- Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
- Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
- Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării duhovniceşti.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
În lumea patimilor..
În lumea trupurilor, iată
Am legături fireşti şi grele,
Ce numai mila Ta şi Jertfa,
Mă pot scăpa curat din ele.
O , câte mii şi mii de fire,
M –au prins de ea şi m-au robit
Şi câte datorii am Doamne,
Pe-această lume de plătit ..
Dulceaţa poftei vinovate,
Prin trup mă trage cu tărie
Viclean, cu forţă ucigaşă,
Din calea Ta sfântă şi vie.
O , cât de greu a fost Iisuse
Să văd şi să-Ţi ascult cuvântul
Să cred şi să urmez luminii,
Şi cât de greu m-a tras pământul .
Chemarea Ta la mântuire
Şi adevărul ce l-ai spus
-Adânc în inima-mi pustie-
M-au renăscut Doamne Iisus.
Dar cât de viu este şi astăzi,
Pământu-acesta-n trupul meu,
Încât să vieţuiesc cu Tine
Iisuse-mi este foarte greu.
Spre lumea Ta, vie şi sfântă,
Spre sfânta Ta împărăţie,
Tind zi de zi şi ,,mor’’ prin lege
Acestei lumi ce reânvie.
Mor ei prin post şi rugăciune,
Prin spovedanie adâncă,
Dar lumea iar în trup renaşte
Mai viu, mai tare ca o stâncă.
Sparg azi o poartă spre lumină
Şi gândul mi-l înalţ spre cer,
Plutesc în marea de iubire,
Dar ea mi-o nchide ca să pier.
Noian de duhuri necurate,
Închid fereastra spre lumină
Iar poftele renasc în suflet,
Şi iar m-afund Iisus în vină.
Secătuit şi ars de cărnuri,
De-această lume de păcate,
Mă ofilesc precum o plantă,
În întunericul de moarte.
Şi cine Doamne să-mi ajute,
În morte şi-n întinăciune
În taina luptei nevăzute,
Decât smerita-mi rugăciune?
Că cei pe care-i cred aproape,
Nu mă-nţeleg chiar dac-ar vrea,
Trăind în trup o luptă stearpă,
Că existenţa-n lume-i grea.
Că viaţa cere zilnic muncă
Cere efort şi dăruire,
Şi-ţi dă în schimb perfid, confortul
Şi un ocean de risipire.
Dă desfătări la prţuri grele,
Ce poartă moartea-n jugul lor
Şi bucurii pline de vină
Şi de păcat pustiitor.
O , .. lume, lume, trup şi demoni,
M’a-ţi prins, vi-s rob şi m’a-ţi supus,
Şi nu-mi lăsaţi nici o portiţă
Spre Ţara Domnului Iisus.
Dar voi scăpa de voi prin Domnul ,
De tot ce mi-aţi adus spre rău,
Că viaţă sfântă şi putere
Iau prin potir, din Trupul Său.
Că-n El se află veşnicia,
Şi toate-n El vi se plătesc,
Ca eu în sfântă libertate
Smerit şi sincer să-Liubesc.
O , Doamne de n-ai fi cu mine,
Când sub povara cea mai grea,
Cad nimicit fără putere,
Aş renunţa la calea Ta.
De n-ai fi Tu iubire sfântă,
Să mă ridici, să mă trezeşti,
Să î-mi dai viaţă şi putere,
Şi forţe noi, duhovniceşti
Şi dorul vieţii Tale sfinte
Şi visul patriei divine,
Să ard întru iubirea-Ţi sfântă,
Pe veci m-aş rătăci de Tine.
Că-n Valea Plângerii mă soarbe,
Prin trup ispitele de moarte,
Cu forţa Iadului ce’nghite
Întreaga lume prin păcate.
Tu faci din om, fiu al luminii,
Tu-i dai Iisuse drag valoare
Şi viaţă veşnică, de-ascultă,
Atât de sfânta Ta chemare.
Tu faci din cel ce Te urmează,
Un sfânt al patriei cereşti
Că sprijin viu, pe drumul crucii,
Şi trup şi sânge-Ţi dăruieşti.
Din hrana Ta sfântă şi vie
Îi dai puteri mântuitoare
Lumină, har şi mii de daruri
Şi dragostea-Ţi nemuritoare .
Trăim iubirea ortodoxă ?
Iiubirea cea adevărată,
Este iubirea dăruită,
Curată, dezinteresată,
Prin Dumnezeu şi-i gratuită .
Într-u credinţa ortodoxă ,
Doreşte totul să jertfească ,
Spre Dumnezeu şi către semeni ,
Că-i dragoste duhovnicească.
Nu se deschide către sine ,
Prin egoism –numai în eu –
Ci către cei în suferinţă ,
Şi-n legile Lui Dumnezeu .
Nu nu vrea cîştig fără dreptate,
Şi totul î-şi oferă-n dar ,
În curăţie şi-n dreptate ,
Şi totul îşi doreşte-n har .
Cel ce o are-i om puternic ,
În duh , în pace şi-n răbdare ,
În milostenie ,în rugă ,
În modestie şi-n iertare .
Iubirea cea adevărată ,
Nu îşi doreşte pentru sine ,
Decât să poată să iubească ,
Curat şi sincer pe oricine.
Nu vrea putere omenească ,
Slavă ,dreptate-n răzbunare ,
Ci duh smerit,milostivire ,
Despătimire şi iertare .
Vrea să preia oricând povara ,
Celor ce sunt în suferinţă ,
Mai mult de cât îi stă-n putere ,
Şi să–i întoarcă la credinţă .
Vrea să arate tuturora ,
Cine a fost Domnul Hristos ,
Cât ne iubeşte cât ne iartă ,
Şi omul cât e de frumos .
Vrea să arate că iubirea ,
E dar ceresc şi e putere ,
E viaţa cea adevărată ,
E biruinţă , e înviere .
Ea pune-n practică credinţa ,
Fără cuvinte măiestrite ,
Ci în puterea ei divină ,
Concret prin faptele trăite .
Ea este predica cea vie ,
Rostită fără de cuvînt ,
Şi înţeleasă-n profunzime ,
De orice om în Duhul Sfânt .
Domnul Iisus a luat povara,
Oricărui suflet păcătos ,
Şi a plătit-o’n chinul crucii ,
Neurmărind nici un folos .
Puternic şi fără de vină ,
A acceptat să pătimească ,
Să ducă El vina osândei ,
Că n-a venit să pedepsească .
Noi vinovaţi , El fără vină ,
El osândit şi noi iertaţi ,
Prin pedepsirea Lui noi oameni ,
Am devenit din nou curaţi .
A îndurat fără de vină ,
A fost bătut, scuipat, hulit ,
Pâ’n a strigat în suferinţă ,
Că Dumnezeu L-a părăsit .
Că a vrut Tatăl să ne-arate,
Că-şi lasă Fiul său în lume ,
Să rabde pentru noi tot răul ,
Deşi putea să îl răzbune.
Putea să ierte pur şi simplu ,
Fără atâta suferinţă ,
Dar noi n-am fi trăit iubirea,
În libertate şi-n credinţă .
Putea Iisus chiar de pe cruce ,
Să nimicească omenirea ,
Dar El ne-a dăruit ierarea ,
Milostivirea şi iubirea .
N-am fi-nţeles iubirea-i sfântă ,
Nici cât de bun e Dumnezeu ,
De nu răbda pentru noi crucea,
Şi înviind prin Fiul Său .
N-am fiştiut noi niciodată ,
În felul nostru omenesc ,
Că Dumnezeu este iubire ,
Şi-i Tatăl nostru cel ceresc .
N-am fi’nţeles ce e iubirea
Şi forţa ei cât e de mare ,
În mica inimă umană ,
Prin Dumnezeu şi prin iertare.
Să fii tu creatorul lumii ,
Şi să cobori atât de jos ,
-Fără de vină – prin iubire ,
În locul celui păcătos ,
Să-i iei osânda şi ocara,
Şi condamnarea lui la moarte ,
Tu cel ce eşti Atotputernic ,
Să-i porţi povara de păcate,
Să rabzi ce este imposibil,
Şi-apoi să mori prin răstignire ,
Spre a plăti păcatul lumii ,
Iată ,imensa Lui iubire .
Iubirea noastră , oameni , însă ,
I –atât de mică şi străină ,
De Dumnezeu şi de iertare ,
Şi de iubirea Lui divină ,
Că nici măcar privirea noastră ,
Nu se arată iertătoare ,
Către duşmani sau către semeni ,
Pentr-o greşeală oarecare .
Adesea nici o vorbă bună ,
Nu o găsim şi nici o milă ,
Pentru săracii fără şansă ,
A căror cazuri ne fac silă
Iisus nu s-a scârbit de omul ,
Pe care l-a sluţit ocara,
Destrăbălările şi ura ,
Ci i-a luat –iubind – povara .
La curăţat şi i-a dat totul ,
L –a împodobit şi l-a sfinţit ,
Pe noi –că noi suntem aceia –
O , oameni dragi , că ne-a iubit .
Noi ce iubim ? iubim păcatul ,
Ne dezbinăm , şi ne certăm ,
Ne furăm munca ,cinstea şansa ,
Şi trupul ni-l destrăbălăm .
Primim iubirea egoistă ,
Spre-a ne-afunda în degradare,
Întru dispreţul către semeni ,
În trai comod şi-n nepăsare .
Durerea semenului nostru ,
Nu ne priveşte, nici Iisus ,
Nu ni-i modelul , nici iubirea ,
Nu o primim pin ce ne-a spus .
Cu bani nu câştigăm iubirea ,
Ci doar iubirea pentru –eu-
Dar întru dânsa nu încape ,
Iubirea cea din Dumnezeu .
Cu indulgenţe cumpărate,
Cu lumânâri şi cu mulţi bani,
Încă n-ajungem la iubirea,
Desăvârşită spre sărmani .
Sunt bune şi folositoare ,
Acestea toate , dar iubirea ,
E mult mai mult într-u credinţă ,
Ea-i adevărul şi trăirea .
Ea este cea care renunţă ,
La tot ce aparţine lumii ,
Iubirii noastre egoiste ,
Mândriei poftei şi minciunii .
Ea suferă cu cei în lipsă ,
Şi îi ajută la durere ,
Le poartă crucea cât se poate,
Spre adevăr şi spre-nviere .
Acel ce are aşa iubire ,
Nu poate fi nepăsător ,
La răul ce distruge lumea ,
Şi creştinismul în popor .
La răul care ne înşeală
Prin libertăţi destrăbălate ,
Prin lipsa milei şi-a ruşinii ,
Şi prin minciunile savante.
Prin formalismul ce ne minte ,
Că suntem buni şi-avem iubire ,
Cu surogate de credinţă ,
Şi cu reforme-n mântuire .
Nimic nu ne obligă oameni ,
Să învăţăm tot ce-i pe lume ,
Să admirăm , să dăm crezare ,
Filozofiilor minciunii .
Dar viaţa cere adevărul ,
Ne cere să trăim curaţi ,
Să ne iubim unii pe alţii ,
Să fim creştini adevăraţi .
Să ştim ce-i viaţa în iubire ,
Şi pentru ce ne-am botezat ,
Să înţelegem cursa morţii ,
Din desfătarea cu păcat.
Să ştim unde ne duce viaţa ,
Prin adevăr şi prin iubire ,
Ortidoxiia cea curată ,
Şi cele ce dau rătăcire .
E timpul să decidem singuri ,
Ce am ales ca să iubim ,
Ori pe Iisus , total şi sincer ,
Cu scopul să ne mântuim ,
Ori o credinţă adaptată ,
Prin surogate şi mimare ,
Prin simulare de faţadă ,
Şi osteneli foarte uşoare .
Ori cu Iisus şi cu dreptatea ,
Ori pe alături cu cărarea .
Iubirea nu-i în nedreptate ,
Şi în minciuni ca înşelarea .
De nu zdrobim tot egoismul,
Şi poftele destrăbălate ,
Şi tot ce-am strâns întru necinste ,
Şi bucuriia din păcate ,
De nu trăim pentru credinţă ,
În dragoste şi în iubire ,
Ne înşelăm de bună voie ,
Şi nu luptăm spre mântuire ,
E dreptul nostru să decidem ,
Şi suntem liberi să iubim ,
Ce am ales şi ce ne place ,
Ce învăţăm şi cum trăim .
Dar consecinţele iubirii ,
Ce-o vom alege , prin trăire ,
Decurg din cele ce vom face ,
În bine-n, rău, în rătăcire .
Iar adevărul este unic ,
Chiar dacă noi prin nedreptate ,
Îl defăimăm şi nu ne pasă ,
De Dumnezeu şi de dreptate .
Şi suferinţa e reală ,
La cei ce i-am nedreptăţit ,
Le-am răpit , cinstea munca, şansa ,
De a fi om , de-a fi iubit .
Şi orice-am face , adevărul ,
Rămâne unic prin ce-a spus ,
-Ne face liberi , ne disculpă-
Sau ne condamnă prin Iisus .
Astazi – praznicul Sfintei, dreptei si dumnezeiestii Maici Ana, mama Nascatoarei de Dumnezeu
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/09/09/predica-a-fericitului-filotei-zervakos-la-praznicul-dumnezeiestii-maici-sfanta-ana/
http://calindragan.wordpress.com/2009/07/25/25-iulie-adormirea-sf-ana-maica-maicii-domnului-icoana-adormirii-sf-ana-%C8%99i-alte-reprezentari-ale-sale-in-iconografie/
Tot astazi – praznuirea biruintei Bisericii impotriva ereziei origeniste, care cauta sa revina si acum, in forta, pe usa din dos, atat in teologia academica, cat si in duhul si gandirea credinciosilor obisnuiti:
http://calindragan.wordpress.com/2009/07/25/25-iulie-marea-biruin%C8%9Ba-asupra-apocatastazei-praznuirea-celor-165-de-parin%C8%9Bi-de-la-sinodul-v-ecumenic/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/07/25/sfintii-parinti-ai-sinodului-al-v-lea-ecumenic-impotriva-nihilismului-origenist/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/09/25/despre-libertatea-pierzarii-si-despre-durerea-rugaciunii-pentru-lume/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/01/20/sfantul-cuvios-lavrentie-de-la-cernigov-sau-plansul-iubirii-pentru-iadul-pe-care-l-alegem/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/10/04/iubirea-de-vrajmasi-porunca-imposibila
Tot astazi facem praznuirea Sfintei Cuvioase Olimpiada diaconita – ucenica, impreuna-patimitoarea si prietena duhovniceasca a Sfantului Ioan Gura de Aur: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/07/25/sfanta-olimpiada-mangaierea-pentru-cei-ce-care-poarta-launtric-crucea-vremilor-de-cumpana/
“Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării duhovniceşti”…la ce fel de ispita se refera?
Pai, probabil, la cele descrise de Sf. Ignatie in “Despre inselare” sau la tot felul de altele, despre care ne invata si parintele Arsenie aici:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/11/29/cuvinte-spre-trezvie-spre-intarire-si-spre-dreapta-socoteala-de-la-parintele-arsenie-boca/ (a doua parte)
Ideea e ca cine este mai rugator, are de-a face si cu ispite din ce in ce mai subtile, cu amagiri “de-a dreapta” mai multe.
“Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.”
Iata aceasta nu pot sa o inteleg sau poate trebuia cuprinsa intr-un context. Pentru unul ca mine, haituit si cu putine sanse, adica un lesinat sufletesc fara nici un fel de cucernie, un las, ce-mi mai ramane in afara de vointa, pe care mi-o manifest, printre altele, atunci cand vreau sa ma rog? Sau rugaciunea se spune in urma unei dorinte sau miscari sufletesti? Nu trebuie sa astept prea mult pt a ma cai pt necainta mea? Si atunci nu este vointa singura scapare si truda celui care trage de sine catre rugaciune? Si in urma acestui inceput, nu trebuie sa raman incordat in continuare (in rugaciune, nelasandu-ma pagubas, pt ca asa vreau eu)? Rog tare mult o explicatie plamadita, intru indreptarea gandurilor mele. Daca nu publicati mesajul nu-i problema, aveti adresa mea, pe mine ma macina problemele mele deocamdata. Multumesc!
Ba da, Emil, ai dreptate… de altfel ai vazut ce spune mai inainte tot Cuviosul Serghie despre silirea la rugaciune, indiferent de chef sau altele de acest fel. Dar ideea acelui cuvant este sa nu se confunde cu o traire ratacita, cu geul de atitudine “teapana” a yoghinilor, care pun pret DOAR pe concentrare, pe vointa de fier omeneasca. Scopul rugaciunii – chiar daca inceputa cu silire, cu mai mult efort de vointa – este sa “brodeze” INIMA, sa lucreze asupra ei in primul rand. Este vorba si de smerenie aici, de umilinta. Sa nu avem o stare batoasa, rigida, de cremene, cum au multi dintre cei care fac din rugaciune un prilej de mandrie si un scop in sine, nu un mijloc de a se smeri dintru adancuri.
am descoperit acest site acum,un semn ca Bunul Dumnezeu lucreaza pt oamenii lui. ma bucur enorm sa citesc aceste cuvinte atat de adevarate.Bunul Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti.