Sfantul Ignatie Briancianinov: IMPRASTIEREA
Despre viata imprastiata si cea cu luare aminte
“Fiii lumii socot imprastierea un lucru nevinovat, in vreme ce Sfintii Parinti o socot drept inceputul tuturor relelor.
Omul dedat imprastierii are despre orice, chiar si despre lucrurile cele mai insemnate, o conceptie foarte usuratica, foarte superficiala.
Omul imprastiat este de obicei nestatornic: simtirile inimii lui sunt lipsite de adancime si putere, si drept aceea, sunt nestatornice si neindelungate.
Precum fluturele zboara din floare in floare, asa si omul imprastiat trece de la o desfatare pamanteasca la alta, de la o grija desarta la alta.
Omul imprastiat e strain de iubirea de aproapele: el priveste cu nepasare la suferintele oamenilor si lesne pune asupra lor poveri anevoie de purtat.
Necazurile lucreaza cu putere asupra celui imprastiat, tocmai fiindca acesta nu le asteapta. El asteapta doar bucurii.
Daca necazul este puternic, insa degrab trecator, omul imprastiat il uita repede in zarva desfatarilor. Necazul indelungat il striveste.
Imprastierea insasi il pedepseste pe cel dedat ei: cu vremea il plictiseste si el, intrucat nu si-a agonisit nici un fel de cunostinte si intipariri sufletesti temeinice, se lasa prada unei trandavii chinuitoare, fara sfarsit.
Imprastierea, care este atat de vatamatoare indeobste, este deosebit de vatamatoare in lucrarea lui Dumnezeu, in lucrarea mantuirii, care cere priveghere si luare aminte statornice, incordate.
Privegheati si rugati-va, ca sa nu intrati in ispita (Mt. XXV, 41), graieste Domnul catre ucenicii Sai.
Tuturor zic: Privegheati (Mc. XIII; 37), a vestit El la toata crestinatatea – prin urmare si celei a vremurilor noastre.
Cel ce duce viata imprastiata se impotriveste nemijlocit, prin viata sa, poruncii Domnului Iisus Hristos.
Toti sfintii au fugit cu osardie de imprastiere. Ei se adunau in sine neincetat sau cel putin, cat de des puteau, luand aminte la miscarile inimii si mintii si dandu-le indreptare potrivita cu poruncile Evangheliei.
Obisnuinta luarii aminte la sine il pazeste pe om de imprastiere chiar si atunci cand el se afla inconjurat din toate partile de zarva si pricini de raspandire. Cel cu luare aminte la sine ramane insingurat, singur cu sine, chiar si in mijlocul multimii.
Afland prin cercare folosul luarii aminte si vatamarea adusa de imprastiere, oarecare dintre Parintii cei mari a spus: „Fara sa priveghem cu deadinsul asupra noastra nu putem spori in nici o fapta buna”.
Este un lucru lipsit de judecata sa ne petrecem scurta viata pamanteasca, data noua pentru pregatirea de vesnicie, doar in indeletniciri pamantesti, in placeri nimicnice, in nenumarate pofte si dorinte neimplinite, alergand fara seriozitate de la o desfatare a simturilor la alta, uitand sau amintindu-ne rareori si superficial de vesnicia cea mareata si totodata infricosata, de care nu vom putea fugi.
Lucrarile lui Dumnezeu – e un lucru invederat – trebuie sa fie cercetate cu cea mai mare evlavie si luare aminte, altminteri omul nu le va putea nici cerceta, nici cunoaste.
Lucrarea cea mare a lui Dumnezeu – zidirea omului, iar dupa aceea, dupa caderea lui, innoirea prin rascumparare – trebuie cunoscuta in amanunt fiecarui crestin; fara aceasta cunoastere el nu poate sti si implini datoriile crestinesti. Cunoasterea marii lucrari a lui Dumnezeu nu poate fi dobandita de catre cel imprastiat!
Poruncile lui Hristos nu au fost date numai omului dinafara, ci mai vartos celui launtric: ele cuprind toate gandurile si simtamintele omului, pana si cele mai subtiri miscari ale lui. A pazi aceste porunci este cu neputinta fara priveghere statornica si adanca luare aminte. Privegherea si luarea aminte nu sunt cu putinta pentru cel ce duce viata imprastiata.
Pacatul si cel ce foloseste pacatul, diavolul, se furiseaza pe nesimtite in minte si in inima. Omul este dator sa stea necontenit de straja impotriva vrajmasilor sai nevazuti.
Cum va sta la aceasta straja, daca este dedat imprastierii?
Omul imprastiat se aseamana unei case fara usi si fara zavoare: nici o comoara nu poate fi pazita intr-o astfel de casa; ea e deschisa pentru hoti, talhari si desfranate.
Viata imprastiata, plina de griji lumesti, ii aduce omului slabanogire, la fel ca imbuibarea cu mancare si bautura (Lc. XXI, 34). Un asemenea om este tintuit de pamant, e prins numai cu cele vremelnice si desarte; slujirea lui Dumnezeu devine pentru cel imprastiat un lucru de mana a doua; insusi gandul la aceasta slujire e pentru el salbatic, plin de intuneric, nesuferit de apasator.
Viata cu luare aminte slabeste lucrarea simturilor trupesti asupra omului – ascute, intareste, educa lucrarea simturilor sufletesti. Dimpotriva, imprastierea adoarme simturile sufletesti: ea se hraneste prin lucrarea necontenita a simturilor trupesti.
In zadar spun cei imprastiati ca viata imprastiata este un lucru nevinovat! Prin aceasta, ei isi dau in vileag rautatea bolii de care sunt cuprinsi. Boala lor este atat de mare, toceste atat de mult simturile sufletului, ca sufletul bolnav de ea nici macar nu simte starea sa jalnica.
Cei ce voiesc a deprinde luarea aminte, sunt datori a se infrana de la orice indeletnicire desarta.
Implinirea indatoririlor particulare si obstesti nu intra in alcatuirea imprastierii: imprastierea este intotdeauna unita fie cu nelucrarea, fie cu indeletniciri desarte, pe care le putem numara fara a gresi alaturi de nelucrare.
O indeletnicire folositoare, mai ales una de serviciu, de care este legata o anumita raspundere, nu impiedica luarea aminte la sine – ea calauzeste la aceasta luare aminte. Cu atat mai mult calauzesc la luare aminte ascultarile manastiresti, atunci cand sunt implinite in chipul cuvenit. Viata lucratoare este calea neaparat trebuincioasa catre luarea aminte la sine, si aceasta cale este poruncita de catre Sfintii Parinti tuturor celor care vor sa deprinda luarea aminte la sine.
Luarea aminte la sine in adanca insingurare aduce roade duhovnicesti de mult pret; insa de ea sunt in stare numai barbatii ajunsi in puterea varstei duhovnicesti, care au sporit in cucernica nevointa si au deprins deja luarea aminte in viata lucratoare.
In viata lucratoare, oamenii te ajuta sa dobandesti luare aminte, aratandu-ti cand o incalci. Ascultarea este cel mai bun mijloc de a deprinde luarea aminte: nimeni nu il invata atat de bine pe om sa ia aminte la sine ca un mai-mare aspru si cu dreapta socotinta.
In indeletnicirile tale de serviciu, printre oameni, nu iti ingadui sa omori vremea cu vorbire in desert si cu glume proaste; in indeletnicirile de birou, nu te lasa furat de inchipuire: astfel se va ascuti degraba constiinta ta si va incepe sa iti arate orice inclinare catre imprastiere ca pe o incalcare a Legii evanghelice, ca pe o incalcare chiar a bunului simt. Amin”.
(in: Sfantul Ignatie Briancianinov, “Experiente ascetice”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)
Legaturi:
- CUM SA TRAIM CU LUARE-AMINTE IN LUME, “cu candelele aprinse”, in asteptarea Mirelui
- SFANTUL IERARH IGNATIE despre cea mai grea si mai importanta confruntare, de care ne e groaza si de care tot fugim: CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE SALE
***
- Sfantul Teofan Zavoratul: despre “zavorarea” in patima si cum sa iesim din ea: STAREA PACATOSULUI
- Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?
- SFANTUL PETRU DAMASCHIN DESPRE RABDARE, IMPRASTIERE, MANDRIE, MULTUMIRE SI SFATUIRE: “Cel ce nu vrea sa se smereasca ramane in intuneric…”
- PARINTELE IOANICHIE BALAN. Cuvinte de folos (I): “Rugati-va mai mult! Cine vorbeste mult, pagubeste mult”
- TINE CANDELA INIMII APRINSA! – Invataturile esentiale ale Parintelui Serghie despre duhul si practica rugaciunii
- Sfaturi ale Staretului Partenie de la Pecerska DESPRE TREZVIE SI LUPTA DUHOVNICEASCA
***
- Cum sa ducem “lupta cea buna” si cum sa sporim duhovniceste?
- Cuviosul Paisie Aghioritul ne arata cum lucreaza diavolul la nivel personal
- GRIJA SI MUNCA PREA MULTA DEPARTEAZA DE HRISTOS!
- RASUCITI BUTONUL LA HRISTOS!
- NU VA DATI INIMA CELOR MATERIALE!
***
- SFANTUL SERAFIM DE SAROV (2 ianuarie) DESPRE MIZA UITATA SI SCOPUL ADEVARAT AL INSESI EXISTENTEI NOASTRE: “Sunt intru Duhul Domnului ori nu?”
- Sfantul Serafim Rose: INNOIREA DUHOVNICEASCA NU VINE DE LA SINE!
- “Sa nu treaca o zi fara a citi macar o pagina din avva Isaac!”
- Raspunsuri esentiale la problemele veacului acestuia din partea regretatului mare duhovnic PETRONIU TANASE, avva care a refuzat 2 mil.$ de la Gigi Becali: “Omul sa se retraga din cand in cand, ca sa se intalneasca cu Dumnezeu”
- Parintele Petroniu Tanase despre rugaciunea inimii si confuziile privind isihasmul: CUM SE POATE RUGA NEINCETAT UN MIREAN, CE CONDITII SUNT OBLIGATORII?
- SFANTUL MACARIE DE LA OPTINA – SFATURI DUHOVNICESTI PENTRU MIRENI: Sa nu umblam dupa mangaieri si desfatari harice, sa ne socotim slugi netrebnice!
- Sfantul Teofan Zavoratul: INTRAREA INAUNTRU SI CERCETAREA CELOR DE ACOLO
- Pe cine mai intereseaza… VIATA LAUNTRICA? Sfantul Teofan Zavoratul pune degetul pe o inselare ultra-generalizata astazi: viata crestina “de suprafata”
- FRANGEREA INIMII PENTRU PACATE SI HOTARAREA DE A RENUNTA LA ELE – conditiile esentiale ale pregatirii de Impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului
- Hristos ni Se da azi spre mancare. Cum sa-L tinem si sa-L odihnim in casa sufletului nostru si dupa Impartasire?
- PARINTELE SARBU: PUR SI SIMPLU, UN SFANT (II). Slujirea Liturghiei la Biserica Sapientei in evlavie, profunzime si trezvie: “Hai sa ne rugam! Hai impreuna!”
- PARINTELE SARBU: PUR SI SIMPLU, UN SFANT (III). Sfaturi duhovnicesti. Milostivire desavarsita. MOARTEA MUCENICEASCA, LA ORDINUL SECURITATII
- NE VORBESTE PARINTELE ARSENIE PAPACIOC (3) DESPRE VIATA DUHOVNICEASCA. Cum trebuie sa procedezi cand te cuprinde deznadejdea pentru pacate?
- Suflete al meu, pentru ce dormi?
- E vremea sa ne trezim din somn!
- Luati seama ca tare scump este Raiul!
- “Conştiinţă, spune drept, dacă mor amu, mă mântuiesc sau nu?”
- PARINTELE EFREM IN ROMANIA: Cuvinte din Sfantul Munte (I) – Conferinta de la Alba-Iulia, 2000 (prima parte)
- STARETUL EFREM IN ROMANIA. Conferinta de la Bucuresti, 2000 (si video). MESAJ DIN SFANTUL MUNTE: Nu va pierdeti curajul! Duhul Sfant nu iese la pensie!
- SFANTUL GRIGORIE PALAMA. Invatatura despre conditiile vindecarii sufletului de patimi, in sinteza Mitropolitului Hierotheos Vlachos
Imprastierea poate fi si lucrarea omului care il cauta pe Dumnezeu si nu L-a gasit.Uneori nici nu stie ce cauta(mai corect,pe Cine cauta).De ea profita,bineinteles,cel viclean,ce nu se va lasa pana nu te va face de batjocura.
Uneori si dupa aceea, dupa ce Dumnezeu ti S-a descoperit,ea te fura.Dar toate din ingaduinta lui Dumnezeu.Dac I te rogi,cu smerenie, sa-ti dea ceea ce iti lipseste si nu sta in puterea ta sa dobandesti singur,El intotdeauna iconomiseste ca si cele rele sa fie intoarse spre cele bune.
Pesonal,de exemplu,cunosc oameni care amu suferit o viata pt ca nu reuseau sa se simta ca ceilalti;adica sa se simta bine facand ceea ce fac si ceilalti.In mijlocul celei mai zgomotoase si vesele petreceri,ei se simteamu profund nefericiti si singuri,cu atat mai mult cu cat faceau eforturi f mari sa se”integreze “si sa nu se cunoasca adevarata lor stare.Desigur, lucrul acesta a dus la complexe adanci si durerose,care le-au ranit sufletul si hranit egoismul.Dar,cum spuneam,Dumnezeu e Bun si toate le face spre mantuirea noastra.Complexele sufletesti,de orice fel,cum zicea arh.Simeon Kraiopoulos,sunt o materie prima excelenta pt a fi transformate in smerenie,fara de care,totul este in zadar,se pierde…
Slava lui Dumnezeu pt toate!
http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2012/05/rugaciune-la-icoana-maicii-domnului.html
RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI ,,BUCURIE NEAŞTEPTATĂ”
http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2012/04/paraclisul-sfantului-ierarh-ignatie.html
Cît ar fi viaţa de amară
Şi sarăcia de haină,
Credinţa poate s’o învingă
Şi să ne ţină în lumină .
Şi cât de mari forţe şi ură
Vor prigoni sfânta credinţă
Ortodoxia le va’nvinge
P rintruacruci i biruinţ ă.
Că de-i curată şi-i aprinsă,
De-i vie şi de-i lucrătoare ,
Nu e prigoană s’o învingă
Ori să n’o facă (şi) mai tare
Ortodoxia’i ortodoxă
Când biruie prin suferinţă,
Prin lepădările de sine,
Prin dragoste şi nevoinţă.
Căci sufletul smerit prin lipsuri
De desfătările trupeşti,
Pătrunde’n tainele vieţii
Şi’n bucuriile cereşti .
Umanu’adus prin neputinţă,
Pân’la cunoaşterea de sine
Va căuta pe dinlăuntru
Şi’şi va găsi (cerescul) bine.
Îşi va trezi “senzorii tainici”
Care culeg hrana divină
Şi “văd” şi-n cele nevăzute ,
(Prin Duhul Sfânt şi prin lumină),
(Aceia) ce cunosc Dreptatea
Şi Adevărul, (din credinţă)
Şi se “adună” să culeagă,
(Comori) din har şi pocăinţă .
Iar concentrarea lor unită,
E foc de dragoste şi Har
(În lacrimi care vin năvalnic)
Şi ard pe’al inimii altar.
Şi’oricât ar fi de grea prigoana,
Nu va avea nici un folos
În sufletul ce’ortodoxeşte
Se face una cu Hristos.
C’acesta îşi va duce crucea
Cu sete vie şi cu dor,
Pe urmele pline de slavă
A Bunului Mântuitor .
Dar cine-i cel care-şi deschide ,
Trăirea vie în credinţă
Fără Hristos , altar şi taine ,
Făr’de Adevăr şi pocăinţă ?
Fără de sfânta Lui povară ,
(Prin cruce şi prin renunţare
La orice patimă trupească
Minciună fals şi înşelare) ?
Cînd din belşugul desfătării,
Hrănim mândria şi plăcerea,
Ucidem “senzori” luminii
Care ne spun cei învierea.
Distrugem căile simţirii
Duhovniceşti ce vin de sus,
Spre-a nu mai înţelege sensul
Şi rostul vieţii în Iisus .
Şi’n loc s’avem (în trup) dovada
C’am ars în focul pocăinţei
Şi purtăm semnele (şi-n carne),
Ce dovedesc truda credinţei ,
Purtăm dovezile urgiei ,
Şi-a desfătărilor spurcate,
A crimelor prin chiuretaje
Şi a vieţii veşnic vinovate.
A bolilor destrăbălării
Care ne-au stors toată puterea
(Şi energiile vieţii).
Cât am tot scurs din trup plăcerea.
Din energia (ce’am primit-o)
Ce lăsăm lumii moştenire ?
Dumnezei falşi, gunoaie, moarte ??
(Căci am sorbito spre peire)!!!.
Câţi oameni n-au “târât” sub cripte ,
Valori , talent necercetat ,
Imens potenţial de muncă ,
Distrus de patimi şi păcat ?
Cât de amară ar fi viaţa
(Doar noi) ne-o facem mai haină
(Prin patimi şi prin lăcomie)
Şi nu e Dumnezeu de vină,
Că ne urâm unii pe alţii ,
Din egoism, din desfătare ,
Din lăcomie, din trufie ,
Din lene, din neascultare .
Imprastierea e cu adevarat izvorul tuturor relelor!Dar greu se gaseste leac impotriva ei. Tocmai acum cand scriu e mare baieram la vecini din pricina, din cauza si datorita faptului ca e 1 mai. Bubuiturile din boxe pot fi o experienta ascetica de exceptie. Chiar e un atrenament dur. De parca te-ntreaba cineva daca vrei sau nu.:)Am sa ajung la masuri maaari cu vecinii mei (ca dupa data de 1, daca nu v-ati dat seama, urmeaza 2, 3, samd.)!
Cat de mare este “puterea” de schimonosire a “imprastierii” si a “sorei” sale apropiate…”uitarea”!
Sf. Ignatie Briancianinov este unul din cei mai “scumpi” Sfinti ai sufletului meu si unul dintre cei mai pretiosi “invatatori” ai mei despre ceea ce trebuie stiut si facut pentru mantuire…!
Si…ieri, in ziua lui, daca nu intram aseara pe acest site si daca nu vedeam in partea dreapta o sumedenie de icoane si de lucrari ale sale, nu realizam ca este ZIUA LUI!
Practic am uitat cu totul…de Sfantul meu…de Invatatorul meu!
Nici Acatistul nu i l-am facut ca am fost obosit, ci doar am citit ceva in fuga din lucrarea sa “Experiente Ascetice”…!
Insa i-am spus din inima…”asa cum sunt si cum am ajuns…eu NU TE UIT si te iubesc si pretuiesc…”!
Cat de REPEDE si cat de PROFUND ne poate preface si transforma LIPSA NEVOINTEI si a LUCRARII cele adevarate launtrice…!
Salutam cu bucurie intentia ADMINILOR de a Publica din nou CUVINTE VII din Opera Sf. Ignatie!
In aceste vremuri de IMPRASTIERE si RACIRE si SLABIRE si DESconcentrare a sufletului si de “relaxare” primejdioasa a puterilor launtrice…avem nevoie SA NE INTOARCEM la marile “indrumari” ale marilor TITANI ai Ortodoxiei!
De rusine ca am uitat ca 30 Aprilie este Ziua Sfantului Ignatie, aseara nici nu am mai scris nimic…dar MI-AM PROPUS ca SA MA INTORC la INvatatura lui si la OPERA Lui si sa incep sa o RECERCETEZ cu de-amanuntul…!
In viatra ultimului staret de la Optina a Sf. NIKON ni se spune toti calugarii optineni, aveau CANON ca din 3 in 3 ani sa RECITEASCA unele Scrieri Ascetice ca sa isi reimprospateze INVATATURA Sfintilor…!
Si asa mia-mm zis si eu ca ar fi bine sa fac cu Operele Sfintilor Iganatie si Teofan…caci vad ca lumea m-a furat…si jefuit de puterea launtrica pe care nu cu mult timp o aveam in suflet…si care era atat de vie acum cativa ani…
Dumnezeu sa aiba mila de noli toti!