Cum se manifesta Duhul Sfant in suflet? CINE NU ARE COMOARA SI FOCUL DUHULUI IN SINE SA NU INDRAZNEASCA SA PREDICE ALTORA!

Usurinta in implinirea poruncilor nu o da puterea omului, ci puterea Duhului

„Avem comoara in vase de lut” – spune Pavel. Duhul este comoara care lucreaza in noi implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Si cel ce are aceasta comoara lucreaza cu usurinta toate virtutile. Ca niste cersetori saraci sa-L rugam pe Tatal sa ne trimita aceasta comoara. Cel ce sta in pacat, oricat s-ar stradui, nu poate produce rodul Duhului Sfant. Usurinta in implinirea poruncilor nu o da puterea omului, ci puterea Duhului. Si numai cel ce a luptat mult, a cautat si a rabdat necazuri obtine aceasta putere de sus. Cei bogati in Duhul Sfant nu se golesc niciodata vorbind altora si inviorandu-i, ci din contra: luminandu-i pe altii, ei se lumineaza pe sine insusi si mai mult. Din ei tasneste duhul afara ca dintr-un izvor ce nu mai seaca.

Insa cei saraci in Duhul Sfant, chiar daca stiu sa vorbeasca duhovniceste, din memorie, din ceea ce au citit prin carti si au invatat de la altii, acestia nu poseda o comoara proprie a Duhului si raman goi, iar pe altii ii invioreaza doar momentan, neavand putere sa lucreze in inimile lor. De aceea, mai inainte de a cauta sa fim de folos altora, sa cerem lui Dumnezeu sa ne trimita noua insine comoara Duhului, sa ne curateasca pe noi insine mai intai, sa ne zdrobeasca inima, sa ne inflacareze credinta, sa ne dea siguranta vietii vesnice. Sa ne vindecam inainte pe noi insine, si apoi sa trecem la vindecarea altora. Numai din inimile celor ce-L iubesc cu adevarat pe Domnul, vor curge rauri de apa vie. Cine nu simte focul aprins in inima pentru Hristos sa nu indrazneasca sa predice, caci va induce in eroare si pe atii si va da socoteala pentru aceasta.

Viata harica a sufletului este foarte, foarte variata. Cei care sunt nascuti de sus, care au in ei lumina lui Hristos, sunt condusi de Duhul Sfant in foarte multe feluri. Uneori sunt plini de o mare bucurie, ametiti ca de o betie sfanta, alteori simt o pace adanca si o mare liniste. Alta data plang si se tanguiesc amarnic de mila intregului neam omenesc cazut. Duhul plange in ei „cu suspine negraite”. Iubirea pentru omenire ii face sa sufere pentru aceasta. Alta data ii cuprinde un foc de iubire pentru toti, indiferent ca sunt rai sau buni; pe toti ar dori sa-i stranga la piept, fara deosebire. Alta data se coboara in smerenie si se cred mai josnici si mai spurcati decat toti oamenii. Iarasi sunt ridicati in bucurie negraita. Si uneori se simt gata de lupta cu dusmanul, plini de curaj si eroism, dorind „sa calce peste scorpii si peste serpi”. Alta data, sufletul se linisteste cu totul, simte nevoia de tacere mare si de singuratate si intuieste adevaruri si intelegeri noi, pe care nu le cunostea si pe care harul divin i le descopera. Iar alta data sunt ca niste oameni de rand, obisnuiti.

Duhul Sfant conduce sufletul cum vrea si incotro vrea El, si in felurite chipuri il prelucreaza pe om ca sa-i desavarseasca sufletul. Astfel prelucrat, sufletul ajunge la curatire si unire cu Domnul. Duhul se uneste cu Duhul si sufletul devine tot o lumina, un ochi, un suflet, o bucurie, o placere, o veselie, o dragoste, o indurare, o bunatate, o blandete. Unul ca acesta se face chip al lui Hristos.

Sa-L rugam deci pe Dumnezeu sa ajungem si noi sa nu mai traim noi, ci Hristos sa vietuiasca in noi – sa ajungem la masura Lui. Sfintiti in suflet si in trup si pironiti pe Crucea lui Hristos, sa ne invrednicim de mostenirea Imparatiei Cerurilor.

(din: POCAINTA sau INTOARCEREA LA DUMNEZEU. Extrase din Omiliile duhovnicesti ale Sfantului Macarie Egipteanul, Editura Bizantina, Bucuresti)

Legaturi:

***