Vladica Antonie Marturisitorul despre VEACUL RABDARII SI VEACUL PRIGOANEI. “Se apropie asa niste vremuri, incat fara indeplinirea pravilei de rugaciune, nimeni nu va rezista”

Vladica Antonie Marturisitorul, Arhiepiscop de Mihailov si Golânsk (1889-1976):

“Se apropie asa niste vremuri, încât fara îndeplinirea pravilei de rugaciune, nimeni nu va rezista, indiferent de ce rang duhovnicesc va fi”.

Veacul nostru nu este un veac al postului, ci al rabdarii si al bolilor. Iar daca vom lua asupra noastra un post aspru si peste puterile noastre, atunci pur si simplu nu vom fi în stare sa-l tinem. Noi avem nevoie de un post launtric pentru a ne înfrânge pe noi însine si pentru a deveni blânzi, smeriti si rabdatori. Daca Domnul ne îngaduie sa suferim, trebuie sa primim aceasta cu smerenie. Caci ceea ce este îngaduit de Domnul, trebuie primit ca din mâna Lui si trebuie sa rabdam tot. Adevaratul post este atunci când omul suporta cu rabdare si fara suparare toate atacurile si jignirile,  considerând ca le-a meritat pe buna dreptate. Pentru ce? Pentru viata pe care a avut-o în trecut si pentru tineretea usuratica. Mândria noastra este asemenea unei fiare care, daca este atinsa oricât de usor, atunci este gata sa sara si sa-i sfâsie pe toti. Dar este de datoria ta sa o împingi si sa nu o lasi sa iasa. Chiar daca cineva te-a suparat si te-a mâniat si-ti doresti sa-i zici tot ceea ce crezi despre el, atunci procedeaza altfel si spune-i mândriei tale: „Stai acolo si nu iesi!”. Si-n loc sa-i raspunzi cu brutalitate, tu, dimpotriva, vorbeste-i cu blândete. Astfel se dobândeste smerenia. Aceasta este si mucenicia cea fara de sânge. Sfintii mucenici au patimit cumplit dar pentru scurt timp. Aici este un chin nesângeros si nu doar pentru o perioada de un an sau doi, ci pentru întreaga viata. Iar daca Domnul va îngadui mari suferinte sau va începe o adevarata prigoana, atunci, zice Vladica, trebuie sa-ti imaginezi ca mergi la moarte pe Golgota.

Înainte de moartea sa (a lui Vladica) cred ca Dumnezeu a îngaduit sa ne spuna ceea ce ne asteapta pentru ca la un moment dat a zis:

„Iar voi înca este posibil sa suferiti. Si, de va veni aceasta vreme sa nu va înfricosati, ci sa mergeti la moarte pe Cruce cu mare curaj, si cu pieptul deschis, neavând nici o îndoiala si neparându-va rau pentru nimic. Sa primiti totul cu bucurie, pentru ca atunci puterea lui Dumnezeu va va lumina si va va întari si voi veti rezista. Iar daca în gândul tau vei renunta la Cruce, daca se va strecura îndoiala si vei fugi fiindu-ti frica pentru tine si pentru cei apropiati ai tai, sa stii ca-n acea clipa va interveni puterea demonica, harul se va îndeparta de tine, si nu vei face fata suferintelor. Trebuie sa fii constient de faptul ca ti-a venit ceasul când trebuie sa-ti marturisesti credinta si devotamentul fata de Domnul. Sa mergi la moarte cum faceau Sfintii mucenici pe care Domnul îi întarea astfel încât ei nu simteau durerile, iar daca le simteau, atunci întelegeau ca ele sunt trimise pentru curatirea de pacatele de mai înainte. Cereti-I ajutor lui Dumnezeu pentru copii si pentru cei apropiati, însa nu va speriati, deoarece prin suferintele noastre, îi vom ajuta si Domnul îi va milui pe ei. Se apropie asa niste vremuri, încât fara îndeplinirea pravilei de rugaciune, nimeni nu va rezista, indiferent de ce rang duhovnicesc va fi“.

* * *

Adesea Vladica spunea: „Suferintele generatiei ce vine au fost aruncate cu zeci de ani în urma peste acei oameni”. Spunând aceste, el îi avea în vedere atât pe Noii Mucenici si Marturisitori din vremea Revolutiei (1917) cât si pe cei din timpul prigoanei comuniste. Aceasta jertfa ne-a eliberat pentru putin timp din suferintele exterioare pentru ca ei le-au luat asupra lor. Ei pentru noi au suferit, iar Domnul se îndura de noi pentru sângele lor varsat. Crestinii de acum au doar suferinte launtrice. Si împotriva acestor suferinte si boli ale noastre nu exista decât un singur leac: acela de a te lupta cu tine însuti. De te vei învinge pe tine si te vei ridica la rugaciune, atunci Domnul îti va da tarie si putere si nu vei fi biruit de vrajmasi. Dar daca îti va fi mila de tine, atunci vrajmasul te va doborî de tot si îti va fi foarte greu sa te ridici.

* * *

Multi din timpurile de astazi cred ca vremea nevointelor ascetice deja a trecut si ca Vladica Antonie nu este decât o exceptie. Dar viata lui plina de nevointe este o mustrare vie pentru noi cei putin credinciosi si nepasatori. Caci si în vremea noastra se poate trai în nevointe, slujindu-L pe Dumnezeu din toate puterile si iubindu-L din tot sufletul. Adesea, Vladica aducea drept exemplu viata Sfântului Ioan de Kronstadt. El se întrista foarte mult de starea monahismului contemporan în care nu vedea o adevarata viata duhovniceasca. Spunea: „Peste tot – zicea el – numai aparente: se împodobesc, se îmbuiba, iar ostenelile si rugaciunea lipsesc”. Vladica avea vârsta de peste 80 de ani si tot mergea sa-i cerceteze pe fiii sai duhovnicesti, iar atunci când ei îl sfatuiau sa conteneasca calatoriile, el le spunea: „Maica Domnului nu ma binecuvinteaza sa stau pe loc, ci îmi porunceste sa merg si sa pastoresc turma”.

(din: Vladica Antonie Marturisitorul, Calea rugaciunii launtrice. Manualul isihiei, Editura Bunavestire, Galati, 2003, reprodus in: Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum. Antologie de texte de la Sfintii Parinti si autori contemporani, Editura Cartea Ortodoxa, Alexandria, 2008)

Legaturi: