SI…?

24-06-2008 Sublinieri

puricm.jpg

De o vreme incoace, observam cum spatiul autohton ortodox, cu toate tarele sale, cunoaste o imbucuratoare si exploziva diversitate de manifestari cultural-duhovnicesti “intrupate” sau animate de personalitati laice sau monahale, iesind din sablonistica prafuita a discursului teologic sau moralist previzibil si lemnos, pentru a se adresa unor oameni satui de falsitate, oameni care inseteaza in adanc dupa viata, dupa adevar.

Una din personalitatile de care vorbim mai sus este si Dan Puric, un adevarat fenomen in plina desfasurare, cum este descris tot mai des. Am avut, de altfel, si noi, pe acest site, privilegiul de a developa intelesurile crestine ce se pot desprinde din vizionarea montarii sale originale pentru Don Quijote. In afara spectacolelor care problematizeaza, Dan Puric este binecunoscut pentru stradania de a redestepta si pastra identitatea de neam crestin-ortodox in fata unei adevarate ofensive menite a confuziona, sterge si aplatiza memoria valorica si reperele religios-morale ale poporului nostru. Aceste stradanii s-au reunit si intr-o carte ce se intituleaza Cine suntem, pe care o salutam cu bucurie. Intr-adevar, credem si noi ca este o nevoie urgenta de a ne aminti de identitatea noastra de neam crestin – adica de comunitate care traieste in mod real, nu doar ca afisare, dupa randuieli crestine. Dar stradania cu care ne identificam si noi deplin este mai ales marturisirea jertfei sfintilor inchisorilor, a acestor miei junghiati pentru a se spala multele pacate … ale cui? Tocmai ale noastre, ale acestui neam, iar nu ale altora…

Importanta si anvergura misionara a lucrarii lui Dan Puric sunt de netagaduit. Dar vrem si avem nevoie, plecand chiar de la indemnul sau (preluand un cuvant naeionescian) de a ne lamuri reciproc, indemn adresat publicului la lansarea de la Bucuresti a cartii sale, de a ne expune framantarile si propriile noastre nedumeriri cu privire la unele aspecte ale mesajului sau.

Plecam chiar de la punctul de interogatie cu care si-a inceput cuvantul sau, sub chipul acelui copil speriat care isi uitase poezia si cerea, rugator, cu un siiiii…?!” existential, ajutor din partea celor din jur. Acest “si…? este intrebarea tulburatoare pe care multi i-a urmarit de la iesirea din sala si multa vreme dupa evenimentul de la Sala Rapsodia. Noi am gasit-o pe undeva echivalenta cu acel ce sa facem? rostit de catre multimea de oameni care il asculta pe Sfantul Apostol Petru la Cincizecime, strapunsi la inima de cuvintele de foc ale Duhului Sfant care vorbea prin acesta.

Ca un alt apostol, un artist marturisitor vine astazi in fata noastra, ne rascoleste cu chemarea sa, ne scoate din comoditate, ne scutura bine, ne strapunge la inima… Si apoi, harul trezitor lucreaza si provoaca si in noi aceeasi cautare si aceeasi intrebare existentiala profunda si urgenta” SI…? SI CE SA FACEM ACUM? Ce urmeaza dupa ce am ascultat acest cuvant inaltator si minunat? La ce sunt eu chemat?

Raspunsul valabil din veac pana in veac -si mai mult decat oricand, astazi, la sfarsit de istorie si la vremea de “inceput al durerilor” – ramane acelasi pe care l-a dat la Cincizecime Sfantul Apostol Petru:

“Pocaiti-va (…) si veti primi darul Sfantului Duhsi… “mantuiti-va de acest neam viclean!”

Raspunsul pe care Dan Puric pare sa ni-l dea este mai degraba pe linia: “sunteti buni, sunteti neam nobil. Afirmati-va”. Trezirea este pe scurt moment, scuturatura zdravana este urmata de o mangaiere consolatoare pe crestet. Ne trezim, dar exista riscul sa adormim la loc. Suntem neam apostolic. Suntem victime ale istoriei, intotdeauna facuta de altii. Suntem vesnic nedreptatiti. Suntem valorosi. Ne lipseste doar ambitia, curajul de a ne afirma, de a arata lumii cine suntem. Oare doar atat?

Sa ne intelegem. Este adevarat ca suntem nedreptatiti. Este adevarat ca istoria o fac altii si ca lumea intreaga zace sub stapanirea celui rau, care nu suporta neamurile crestine si vrea sa le robeasca. Dar asta este doar o parte din adevar. Mai este una, cea profetica, pe care acest tip de mesaj o trece cu vederea. Perspectiva la care ne referim, absolut necesara pentru a ajunge la constientizarea urgentei pocaintei, poate fi regasita in aceste cuvinte ale Parintelui Rafail Noica:

“Pe meleagurile noastre se întâmplă ce se întâmpla cu evreii din Vechiul Legământ. Conştientizaţi de descoperirea dumnezeiască că ei sunt poporul ales, bineînţeles că păcatul şi-a tras spuza pe turta lui şi atuncea au început să se mândrească. Care este primul cuvânt de propovăduire al glasului Cuvântului lui Dumnezeu, adică Ioan Botezătorul? – Troparul zice că e glasul Cuvântului, glasul cel din pustie – “şi să nu vă ziceţi vouă că sunteţi sămânţa lui Avraam că zic vouă că din pietrele acestea Dumnezeu poate să ridice fii lui Avraam“.[…] Toate sunt la îndemână, dar o luăm de bună, şi fiindcă o luăm de bună o pierdem fiindcă păcatul îşi trage spuza pe turta lui, păcatul fiind indiferenţa, păcatul fiind nepăsarea, păcatul fiind mândria că noi suntem popor aşa şi pe dincolo, poporul lui Dumnezeu. Vă spun că din popoarele pe care le-am cunoscut nu este nici un popor care să nu fie buricul pământului. Sunt zeci de burice dintre care, bineînţeles, sunt eu şi poporul meu. Ăsta este păcatul şi spuza care şi-o trage, pentru asta poporul lui Dumnezeu pe Dumnezeu l-au răstignit şi pe Dumnezeul lor şi tradiţia lor au pierdut-o.”

Intr-adevar, se poate lua de la noi! Este o realitate, la care contribuim din plin de ceva veacuri incoace. Dar sa il ascultam pe acelasi parinte Rafail:

Sfantul Ioan Botezatorul avea destula dragoste si destula sfintenie ca sa-i trateze pe cei din poporul lui ca “pui de naparca”... Eu n-am nici dragostea, nici sfintenia lui si n-as indrazni sa zic asa ceva, dar vreau sa zic ca… gandul meu este, esential, cam pe aceleasi linii… Noi nu trebuie sa ne falim cu ce avem, ci sa ne socotim cu ce nu avem, ca sa nu cadem de la Pronia noastra. Cu ajutorul lui Dumnezeu, daca ne vedem pacatul, intunericul neamului nostru, importanta este nu uraciunea pacatului pe care-o vedem, ci important este ca… o vedem! Si asta vreau sa v-o spun ca sa ajut sa se trezeasca o insuflare in neamul nostru. Imnului acesta, “Desteapta-te, române” as putea sa-i fac o parafraza minunata, duhovniceasca, ca sa iesim din ieftinismul acestei eroistici patriotarde, inspre ceva duhovnicesc… Poate ca a venit vremea ca sa ne desteptam, fie si ca o Cenusareasa, oarecum prea tarziu. Domnul sa miluiasca, asa cum stie El!”.

Dam aceste citate nu pentru a crea opozitii false sau pentru a crea alte tabere intr-un spatiu ortodox oricum faramitat, ci pentru a ne exprima nevoia noastra de a merge mai departe, de a nu ne opri si limita la trezirea sentimentelor nationale si la a nu risca nici sa ramanem blocati intr-o exaltare mai curand bovarica, amagitoare si nelucratoare si sa ne uitam principala si adevarata noastra chemare, identitate si menire: de a fi traitori in real ai vietii dupa Duh, de a fi crestini lucratori.

Ne recuperam pe noi insine ca neam doar daca vom avea grija sa nu ne umflam in pene cu nobilitatea noastra, ci sa ne rugam la Domnul ca altadata iudeii dusi in robie de propriile lor desfranari (adica pacate de necredinta fata de Dumnezeu). Iata pilda atat de frumoasa, la care se racordeaza, peste veac, un Valeriu Gafencu, de pilda! Este vorba de glasul profetic al tinerilor iudei aruncati in cuptor de catre regele idolatru si tiran:

“Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul; că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre: Că am păcătuit, că am făcut fărădelege, depărtându-ne de la Tine”.

Altfel, suntem doar pui de naparca, si pietrele au mai multa valoare in fata lui Dumnezeu si a Sf. Ioan Botezatorul decat noi, pentru ca… macar bolovanii astia nu si-au batut joc de harul dumnezeiesc primit prin Botez. Ne recuperam pe noi insine numai in masura in care ne intoarcem, ne schimbam viata, randuielile, revenim in Biserica. In masura in care… in care, in care… [si… si…]…

ne pocaim! Ei da, iata cuvant chiar incomod, reactionar si desuet: pocainta. 🙂 Da, despre pocainta nu se prea vorbeste, in general, sau… se vorbeste gaunos, moralist, sec. Mai intai pentru ca este inteleasa ca ceva pesimist, defetist si negativ, frangand aripile si punand plumb elanurilor navalnice si viselor marete. Este respinsa mai cu seama de firile active si “razboinice”, care au nevoie de ceva constructiv, “afirmativ” si care cred ca pocainta ii conduce la resemnare si pasivitate. Mai apoi pentru ca nu pica bine, pentru ca te coboara la realism. E ca paharul cu apa rece primit in fata. Valeriu Gafencu a starnit si el aversiune printre fratii sai impreuna-patimitori, fiind acuzat de defetism si chiar de tradare, pentru ca ii chema la cainta si la descoperirea vietii launtrice. Nu intamplator si Ioan Ianolide, ca un credincios legatar al testamentului duhovnicesc lasat de sfantul sau prieten, si-a intitulat cartea-marturie Intoarcerea la Hristos, adresand oamenilor aceeasi chemare profetica, si ea dispretuita astazi de catre unii, dezamagiti, care asteptau, pesemne un nou manifest legionar…

Desigur, in acest proces de revenire la sinea cea adevarata este necesar sa ne aducem aminte ca suntem un neam crestin. Desigur, este vital sa pastram identitatea noastra in fata tavalugului globalizant si reeducator (despre care am scris si noi aici). Desigur, e foarte important sa ne stim bine istoria noastra. Dar nu si suficient si nu este prima intr-o ierarhie de prioritati si de scopuri! Tinta noastra nu este neamul, ci mantuirea, viata duhovniceasca. Se intreba retoric Dan Puric: “cum este sa iti pierzi tatal, mama, apropiatii tai… dar cum este sa iti pierzi… neamul?” Tragismul interogatiei este romantic. Omeneste, m-as resimti mult mai profund sa ii pierd pe cei apropiati ai mei decat neamul, entitate abstracta, oarecum mai usor de iubit, pentru ca nu are consistenta. Dar din punct de vedere duhovnicesc, tragedia capitala a omului nu este sa isi piarda neamul, cat sa isi piarda credinta. Si daca mama, tatal, prietenii si neamul intreg se pun intre tine si Hristos, atunci singura alegere mantuitoare este Hristos. In realitate insa, pierderea credintei este si cauza pierderii neamului sau a identitatii de neam.

Precizam cu fermitate ca ne distantam de orice fel de autoculpabilizare bolnavicioasa, fatarnica si vicleana, asa cum se practica in vremurile noastre. Nu consideram ca suntem vinovati ca neam, de pilda, de holocausturi imaginate sau de discriminari fata de nu stiu ce etnii tribale, sau de alte asemenea “victime” create de propaganda political correctness de azi. Nu avem nicio afinitate, de aseamenea, cu intelectualul elitist si frustrat care isi striga cu toate prilejurile rusinea sau scarba ca este roman, simtind nevoia morbida de a-si lepada radacinile si a-si denigra neamul ori, cel putin, de a se detasa condescendent de “inferioritatea” si de “mizeriile” datului sau identitar. Nu, ci perspectiva noastra este una hristocentrica si duhovniceasca, iar vina noastra este una singura, ba chiar doua: Că două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, şi şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă.

Nici nu negam prin aceasta rolul neamurilor in istorie sau in fata lui Dumnezeu. Vom fi judecati in functie de context, iar contextul nostru este neamul acesta. Dar fi-vom judecati in primul rand pentru harul pe care l-am primit si pe care, sa dea Domnul sa nu il dispretuim, ci sa il ridicam din noroi si sa il inmultim prin Insusi Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

In concluzie…Siiii… ce sa facem? Sa nu ramanem la morala, sa nu ne oprim la nationalism si patriotism (si mai ales sa nu ne oprim la a le trai pe acestea prin desarta inchipuire!), sa nu ne amagim cultivand doar steril si retoric o emfaza si o euforie nationalista, crezand ca ele ne vor dispensa de la obligatia de a trai viata Duhului Sfant sau vor tine locul despatimirii launtrice. Sa mergem mai departe de ele, asumandu-ni-le pe toate, nu negandu-le! SA NU NE OPRIM NICAIERI IN DRUM, cum zice marele duhovnic al Apusenilor. Cine suntem? Suntem ai lui Hristos si ai Duhului inainte de toate! Ce sa facem? Acelasi lucru ca si in vremea Apostolilor, acelasi lucru pentru care s-a si nascut astazi pentru noi Inaintermergatorul, dar astazi mai imperios necesar si mai urgent ca niciodata: sa ne pocaim, sa ne schimbam efectiv viata, sa ne lasam de pacate si sa pornim razboi personal cu patimile si cu duhul lumesc, sa ne intoarcem la Hristos cu toata inima, cu toata fiinta noastra, urmandu-I cuvantul! Si toate celelalte ni se vor adauga noua!

1jb10.jpg

Legaturi:


Categorii

Meditatii duhovnicesti, Parintele Rafail Noica, Pocainta, Razboiul nevazut, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

58 Commentarii la “SI…?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Mda, noi zicem ca matura e in mainile fiecaruia, de la cel mai mic puric la cei mai mari artisti, si de la vladica la opinca. Inclusiv pentru orgoliu.

  2. nu ca as vrea cumva sa-l ‘periez’ pe admin (pe care nici nu-l cunosc personal), insa cam asa imi pare si mie ca stau lucrurile, toti avem o ‘matura’ in maini. numai de cand m-am apucat eu sa comentez pe blogul asta mi-am dat seama ca, de fapt, a-ti spune parerea este un imens exercitiu de ‘maturare’ prin sine insuti…

    a te expune, a-ti asuma riscul de a primi pareri contrarii, de a-ti fi desfiintate sau doar amendate ale tale, plus nevoia destul de deasa de a te ‘reexplica’ este un bun exercitiu a carui valoare este data numai de sinceritatea ta. poate fi si o cadere in slava desarta, dar poate fi si o buna cale tocmai de a-ti birui mandria.

    caci mandria nu sta numai in cele ce se vad, cele ce se pot recepta de ceilalti ca gesturi mandre, ci poate fi mai cumplita in interior, cand te poti prabusi in genul de ganduri:
    – ‘eu stiu totul, ce nevoie am de sfaturi?’
    – ‘la ce bun parerea mea?’
    – ‘astia sau ceilalti nu merita sa le impartasesc parerea mea’
    – ‘nimeni nu ma intelege, de ce m-as mai obosi sa comunic ceva cuiva?’
    – ‘oamenii duhovnicesti nu vorbesc despre viata duhovniceasca, deci aici e doar pieerdere de vreme’
    – ‘e inutil sa ai opinii, cand si asa nu pt ele esti osandit sau mantuit, ci pt cum te pocaiesti tu insuti, acolo unde doar Domnul te vede’
    – ‘nici eu n-am ce invata din parerea altuia, nici pe altul n-am ce invata cu parerea mea’
    – ‘ce pot invata eu d p un site, nu mai bine stau doar la rugaciune?’
    – etc… etc… etc…

    poate parea greu de inteles, caci de obicei atitudinea de ‘a tine la parerea ta’ vine insotita de o sumedenie de capcane ale mandriei, insa la fel de periculoasa este atitudinea ‘eu nu vreau sa am pareri, eu vreau sa fac doar voia Domnului, eu nu vreau sa am de a avea pareri’.

    desi risc ca iarasi sa fiu neinteles, parerea mea este ca a-ti spune ‘eu nu vreau sa ma mandresc’ este in sine o forma de mandrie. mai degraba spui ceva, bun sau prost, in masura in care iti pare ca ai ceva de spus si esti sincer cu tine insuti, decat sa taci, sa ascunzi totul in tine… iar astfel, spunand ceea ce la un moment dat ‘simti’ ca ai de spus (chiar si prea des, inc azul unui grafoman ca mine ;), te lasi in voia Domnului, iti admiti riscul ca El sa te smereasca intr-un fel sau altul (prin interlocutorii tai sau prin propria constiinta, cand constati ‘am spus ceva ce nu trebuia sa fi spus’), iar el poate El sa-ti indrepte mandria.

    fara El nu se poate nimic, nu se poate afla masura propriilor ganduri si erori. pustnicii au ajuns la treapta in care sunt ei si cu gandurile lor, nestand nimic intre ei si Dumnezeu, ba inca si aceia pot avea caderi din mandrie. dar noi, cei de aici din lume, trebuie sa comunicam unii cu altii sub o forma sau alta. apoi, desigur ca, trebuie sa ne gasim si interlocutorii adecvati, ca doar n-o sa mergem la strand, la discoteca, la mici si bere in parc, si sa vorbim cu oricine de acolo despre credinta noastra, ci cu oameni precum cei de pe acest site – la fel de imperfecti ca noi insine, cu aceleasi slabiciuni, dar care traiesc in aceeasi unica credinta mantuitoare.

    si numai de la astfel de oameni ‘la fel de imperfecti’, dar, in acelasi timp ‘mai buni ca noi’ (ca pe nimeni nu trebuie sa privim de sus!) putem invata ceva. de fapt, eu de aceea m-am si apucat de blogging, apoi de comentat pe siteul asta – din nevoia de a-mi cauta interlocutori de la care sa simt ca invat ceva, sa simt ca parerea lor, chiar si cand s-ar ‘ciocni’ de o parere de-a mea, este nascuta dintr-o buna-credinta pe care nu prea o resimti pe alte bloguri, forumuri, piete publice, cand oamenii parca ar fi gata sa se sfasie… cu sute de oameni (din vreo 6 tari) m-am intalnit in ultimele luni, de la toti am avut ceva de invatat, insa era o ‘invatatura’ numai pt lumea de aici…

    in schimb, este ceva uimitor, un dar de la Dumnezeu cand esti pus in relatie cu alt fel de oameni, cu ‘frati de credinta’ (cum am gasit intre ortodocsii din Scotia) cu care, dpvd omenesc, ai foarte putine in comun, dar dpvd duhovnicesc – ai totul, aceeasi nazuinta catre viata adevarata, impreuna cu Domnul!!!

    cine ‘tace’ intr-o chilie se sfinteste, dar cine ‘tace’ aici, intre oameni, nu face decat sa se lase prada demonilor, fie ca atacul lor se manifesta sub forma unei boli psihice sau nu. si eu am ‘tacut’ mult, apoi m-am descurajat initial vazand ca, din cele ce spun, mai mult indiferenta starnesc sau suparare, condradictie, iritare, desi eu eram convins ca ‘doar binele l-am vrut’. mi-am zis ‘la ce bun, Doamne, sa ai , dc ele nu pot fi pricina de ceva bun nimanui, nu cumva servesc ele doar setei mele de slava desarta?’.

    ei bine, prin mila Domnului, am vazut ca uneori sunt si oameni care se bucura de parerile mele si povestile mele, care se simt intariti sau se regasesc in cele ce spun, la fel cum si eu m-am regasit in cele spuse de atatia altii! si este o bucurie imensa (si nu MANDRIE!!!), cand te bucuri ca ti-a dat Domnul un dar bun, ca ceea ce ai comunicat (care tie iti parea fara sens, eventual doar cu sensul de a-ti gadila propriul orgoliu) este receptat drept ceva folositor de un altul! in aceasta situatie, trebuie sa fii de-a dreptul smintit si ratacit sa-ti arogi vreun ‘merit’, sa-ti zici ‘ce tare sunt eu, iata ca am reusit sa si contez pt cineva cu parerea mea!’… nu este deloc asa ceva, ci este bucuria de a sti ca, dc ai facut ceva bun, numai de la Domnul puteai sa-l fi facut, ca a fost un dar de la El, cum este tot binele pe lume, care nu se naste din intunecimea noastra!

    Dan Puric spune ceva, unii frati au obiectii si indoieli fata de ce anume si cum spune, proprietarii siteului au surprins si ei acest lucru, l-au pus in discutie… – SI? si ce daca? care-i problema? nu este nimic rau in a pune ceva in discutie, raul vine numai din noi insine, din atitudinea cu care intram in discutie, pe care doar Domnul ne-o stie. ca unii pot parea isterici si inversunati, dar de fapt nu-s, ci au o ravna buna prost folosita, altii au vorbe mieroase si neutre, dar sunt niste vicleni – doar Dumnezeu ne stie pe fiecare, si Fiul Sau, Caruia I-a dat Tatal toata judecata, ne va judeca! insa sa nu ne mai temem de ‘interactiune’, caci alta cale nu-i de a ne descoperi pe noi insine si propriile pacate!

  3. Nici nu nu vrem sa te periem, dar ne-a placut ce ai scris (mai putin lungimea 🙂 ) si suntem de acord… Din pacate nu avem cu ce sa te ‘ciocnim” de data asta. 🙂 Asa ca, cu cat spunem lucrurile mai drept, cu atat… trebuie sa avem mai mare grija la constiinta proprie si sa ne mustram singuri mai mult. Ca ceilalti, in unele cazuri, nu au de ce s-o faca daca au buna-credinta si nu-s carcotasi de meserie.

    In alta ordine de idei, daca mai are cineva vreun dubiu despre cat de mult sau putin il iubim si il apreciem noi pe Dan Puric… este rugat sa citeasca intreaga colectie de articole, grupate acum intr-o categorie, in care am scris despre sau de la Dan Puric, incepand, eventual, cu interviul sau din ziarul Crisana, adaugat astazi.

    PS: Din pacate, Razvan Bucuroiu “o comite” in ultimul numar din “Lumea credintei” exact in sensul in care ne temeam, cel putin prin titlu si prin concluzie: vorbind despre “Cura de neamolatrie la care ne supune, dupa parerea sa, Dan Puric. Ar fi foarte grav daca ar fi asa, pentru ca “latria” (gr. λατρεια) , adica adorare, se cuvine exclusiv lui Dumnezeu!

    Poate ca e folosit neglijent cuvantul, dar e un termen dogmatic cu un sens foarte strict, cu care nu te prea poti juca stilistic, de dragul unui titlu interesant, fara a risca nimic mai putin decat erezia! Nici macar pentru sfinti nu se foloseste termenul acesta, ci cel de “cinstire” sau “venerare” (dulia, gr. δουλια) sau “preacinstire”, “supravenerare” (hyperdulia, gr. ὑπερδουλεία) (al doilea exclusiv in cazul Maicii Domnului). Cu atat mai putin pentru neam! Adorarea neamului ca pe Dumnezeu sau in locul sau era exact in ceea ce ne temeam sa nu cada oamenii, desi e clar ca asta nu e vina lui Dan Puric, pentru ca el nu propovaduieste asta (el ar putea incerca doar sa nuanteze mai mult), ci a celor care-l rastalmacesc!

  4. cu ‘lungimea’ am si eu propriile nemultumiri 🙂 cat despre mustrarea constiintei, asta tot din interactiune vine. cand stai singur cu gandurile tale, necomunicate nimanui, totul poate sa-ti para ‘grozav’ – de ce te-ai mai mustra?! de-abia cand acele ganduri sunt lansate in lumea reala, in interactiune cu ceilalti, cunosti valoarea lor, le poti ajusta si te poti pocai de rele ce le vezi in tine din urma interactiunii cu ceilalti. pocainta asta nu ar fi venit de la sine, stand ca un ou rasclocit in gandurile tale, care, cu cat s-ar fi ‘imputit’ mai tare in tine, cu atat mai mult mandria te-ar putea imbata de ‘mireasma’ lor!

    altfel, orice om ca Dan Puric, ‘iesit in arena’ va fi interpretat, calomniat, periat, denaturat, ‘inregimentat’ intr-un fel sau altul, dar asta nu trebuie sa ne sminteasca. nu s-au intamplat doar atatea si atatea grozavii in istorie, crime inimaginabile, in numele Preabunului si Preagingasului nostru Mantuitor (imi place din calea-afara descrierea asta a Sf Cuv Iustin Popovici!)? nu poate fi sluga mai mare decat Domnul sau! orice etichete primeste DAn Puric, nu e nimic neobisnuit, dar noi sa ne rugam pt el, la fel cum trebuie sa ne rugam si pt noi insine!

  5. Cum suntem periati, intram linistiti in cochilia noastra. Da, aveti dreptate: niciodata nu e de-juns pentru marturisire, caci Dumnezeu e “egoist’: ne vrea toata fiinta; niciodata nu suntem destul de smeriti, caci n-am cazut in acea “prapastie de smerenie”, de care vorbea pr. Arsenie Papacioc: niciodata nu stii ce reverberatie provoaca un cuvant de-al tau in apa sufletului vecin. Dar noi stam la adapost(de pietre si de nume) si comentam.
    Dan Puric e pe scena, in fata ghiulelelor, cu numele lui adevarat si cu gandurile lui de bun crestin si roman, cu discursul lui briliant, in care citeaza liber din surse duhovnicesti si culturale.
    De aceea MATURA e tot la el. Pentru unii intelectuali, discursul sau e chiar aratura, fiindca abia acum desteleneste, atragand atentia asupra nevoii de credinta, de cautare identitara, prin ortodoxism.
    El ara. Eu doar privesc- si nu intotdeauna stiu sa-i apreciez efortul, sinceritatea credintei si jertfelniciei.
    Dan Puric trezeste la responsabilitate! El chiar lucreaza. Face parte din categoria “fecioarelor intelepte”. Maturand, el “a luat untdelemn in candela”. Eu nu…! E deosebirea dintre A FACE si a vorbi despre facere.
    De aceea MATURA e tot la Dan Puric.

  6. Multumim pentru malitiozitate, Tatiana! 🙂
    Sper ca ai citit si celelalte materiale de la noi despre sau cu Dan Puric.
    Doamne, ajuta!

  7. Frate Admin,
    Iata ca ne intalnim iarasi…
    Nu vreau sa intru cu nimeni in polemica.
    Va spun doar atat:
    Daca sufletul Pr.Ghelasie e in iad, nu puteti sa-i faceti vreun rau mai mare, orice ati scrie despre el.
    Dar daca este in Rai, va faceti rau voua insiva…
    In plus, ne sfasiati inima noua, celor care l-am cunoscut personal pe parintele… Ne-a primit pe fiecare asa cum eram, in zdrente si sangerand, ne-a spalat, ne-a vindecat si ne-a adus in Casa lui Dumnezeu, Sfanta Biserica Ortodoxa! Daca suntem aici, este pentru ca L-am vazut clar pe Hristos Viu in acest parinte. Iar daca trebuie sa suferim durerea de a-i vedea memoria intinata, o vom face fara sa va purtam pica, rugandu-ne cu dragoste pentru voi, asa cum ne-a invatat parintele…
    Dumnezeu sa va binecuvanteze!
    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi, pacatosii!

  8. Frate Eugen,

    Ne pare sincer rau si ne cerem iertare pentru durerea pe care v-o pricinuim si va marturisim cu toata sinceritatea ca va intelegem, va credem si va respectam ceea ce simtiti si ca nu dorim sa va sfasiem in niciun fel inima.

    In acelasi timp insa, ne pare rau ca ne puneti in seama un lucru pe care nu l-am facut: si anume nu am intentionat NICIUN MOMENT sa intinam memoria parintelui Dvs. drag, sa-l defaimam sau sa starnim scandal. Am si precizat expres, de altfel, ca nu excludem defel ca parintele Ghelasie a fost, poate, un mare traitor si un om care a facut mult bine, ajutand la mantuirea multor suflete. Pentru aceasta merita toata plecaciunea noastra sincera.

    Tot ceea ce am facut a fost – si inca la nivel de simple comentarii, iar nu ca articol, si inca numai “provocati” de un alt frate care ne-a intrebat aici (vezi mai sus comentariile lui Romeo) sa ridicam o problema reala si sa ne facem datoria sa reluam ceea ce altii cu muuuuult, infinit mai cu discernamant si cu intelepciune decat noi au spus. Am facut-o cu toata buna-credinta si fara vreo patima indreptata impotriva cuiva, si martor ne este Dumnezeu ca asa este si ca nu avem nimic cu nimeni (pana acum nici cunoscand pe cineva dintre ucenicii parintelui Ghelasie).

    Nu puteti nega ca acesti mari duhovnici si unii parinti de acum au tot dreptul sa supuna dezbaterii si sa se pronunte cu privire la scrierile si la unele invataturi ale parintelui Ghelasie. Ei au facut niste avertismente publice si nu cred ca vreun crestin responsabil poate sa le nesocoteasca cu usurinta, sa nu-si puna niste mari semne de intrebare. Oare parintele Iustin sau Staniloae sau Ioanichie sau Arsenie sau Holbea sau Amfilohie… or fi innebunit ori s-au inselat cu totii sau aveau ura fata de parintele Ghelasie ori chiar niciunul nu l-a inteles deloc?!

    Ne exprimam totodata parerea de rau si nedumerirea profunda provocate de faptul ca se refuza dialogul si problematizarea pe acest subiect, devenit dintr-o data tabu si accesibil doar “initiatilor” (si ne referim acum si la alte mesaje primite de la ucenici ai p. Ghelasie care ne interziceau sa abordam subiectul). Aceasta nu face, din pacate, decat sa sporeasca suspiciunile ca “ceva e la mijloc” si ca se refuza cercetarea/verificarea duhovniceasca, in lumina invataturii Parintilor Bisericii. Este cunoscut ca de multe ori, si la mari parinti din Pateric, uneori se strecurau, din pizma diavolului, si invataturi sau practici gresite – care se descopereau altor avvi – pe langa faptele si trairile dumnezeiesti incontestabile ale acelora. De aceea intotdeauna Biserica a mers pe calea imparateasca a dreptei socoteli si a cercetarii amanuntite a duhului si invataturilor unui parinte inainte de a-l proclama drept sfant sau a-l recomanda drept dascal negreselnic al credinciosilor.

    Nu cred ca ajuta pe nimeni sa se nege faptul ca parintele Ghelasie, vrand-nevrand ESTE un parinte controversat si ca este nevoie de multa smerenie, bunavointa si iubire de Adevar din toate partile pentru a ajuta la elucidarea partilor mai putin clare sau contestate din invatatura parintelui, de a cere Domnului sa ne descopere daca si unde ar fi (sau nu ar fi) eventuale greseli, inselari, etc.

    Va multumim pentru intelegere si va cerem inca o data din inima iertare, asigurandu-va ca, in duhul dragostei si fratietatii in Hristos, nu ne este indiferent daca aducem rana unui frate, insa, in acelasi timp, credem ca este nevoie sa ridicam o discutie, o dezbatere, pentru a nu risca – dupa parerea noastra si a parintilor invocati – o rana mai mare adusa, poate, unei multimi mai mari de credinciosi.

    PS: Pana luni este posibil sa fim plecati si sa nu intram pe site cei doi frati care am tratat acest subiect (dar va fi un alt administrator care va aproba comentariile si va publica postarile urmatoare), de aceea va propunem sa reluam discutia saptamana viitoare, daca doriti si daca Domnul va vrea si vom fi sanatosi cu totii. Oricum, acum alt subiect arde mult, mult mai tare Biserica… Doamne, ajuta, iarta si binecuvanteaza pe toti!

  9. In numele Tatalui, si-al Fiului si-al Sf.Duh! Amin!
    Fratilor Administratori,
    (am inteles ca sunteti 3)
    Va multumesc pentru modul crestinesc in care mi-ati raspuns!
    Voi face insa cateva precizari pe care eu le socotesc necesare:
    1. “Ceea ce altii cu muuuuult, infinit mai cu discernamant si cu intelepciune decat noi au spus”. Fratilor, acesti oameni ai lui Dumnezeu care si-au exprimat opinia referitor la pr.Ghelasie, fie nu l-au cunoscut prea indeaproape (nicidecum sa sustina un dialog fata catre fata vreme de cateva ceasuri), fie i-au lasat jos cartile din mana dupa primele 2-3 pagini sau dupa o sumara rasfoire… Deasemeni, si-au dat cu presupusul asupra vietii si scrierilor unui om plecand urechea la ceea ce le-au spus oameni in care aveau incredere…
    2. “Nu puteti nega ca acesti mari duhovnici si unii parinti de acum au tot dreptul sa supuna dezbaterii si sa se pronunte cu privire la scrierile si la unele invataturi ale parintelui Ghelasie.” Fratilor, nu numai ca au dreptul sa supuna dezbaterii si sa se pronunte, au chiar obligatia s-o faca, inainte de a emite judecati de valoare! Pr.Ghelasie si-a dorit toata viata sa vina cineva la el si sa-i arate clar, pe text (cu citate biblice si patristice) unde anume se inseala! Nimeni nu a facut-o, cel putin din cate stiu eu! Chiar imi doresc din suflet ca sa se limpezeasca situatia aceasta, dar sa se analizeze smerit si echidistant, viata si scrierile acestui om, macar cata vreme mai traiesc marii nostri duhovnici (atatia cati mai sunt) si cat mai pot da marturie parintii de la Sf.Manastire Frasinei, in frunte cu Pr.Staret Neonil (care l-a ocrotit si l-a binecuvantat).
    3. “Ei au facut niste avertismente publice si nu cred ca vreun crestin responsabil poate sa le nesocoteasca cu usurinta, sa nu-si puna niste mari semne de intrebare.” Cand faci avertismente publice trebuie sa fii foarte atent la ce anume avertizezi si cum anume avertizezi… Nu imediat, cum iti pare ceva nelalocul lui, sa sari cu vertismentul! Repet, nimeni pana acum (din cate stiu eu si din cate am vorbit cu ucenicii pr.Ghelasie) nu s-a aplecat in amanunt asupra vietii si operei sale! Doar opinii subiective, luate ca norme tabu de cei pentru care cuvantul acelor parinti este litera de Evanghelie!
    4. “Oare parintele Iustin sau Staniloae sau Ioanichie sau Arsenie sau Holbea sau Amfilohie… or fi innebunit ori s-au inselat cu totii sau aveau ura fata de parintele Ghelasie ori chiar niciunul nu l-a inteles deloc?!”
    Doamne fereste, fratilor! Nimeni nu-si pune problema in acest mod! Ci pur si simplu, este vorba doar de o ne-aprofundare, atata tot si o exprimare superficiala a unor opinii personale! Cat despre pr.Holbea, un ucenic al pr.Ghelasie, Florin Caragiu (care-l cunoaste personal pe pr.Holbea si si-a dat niste examene cu sfintia sa) mi-a spus ca pr.Holbea nu are absolut nimic impotriva pr.Ghelasie! Este cuvantul dumneavoastra impotriva cuvantului lui Florin Caragiu, unul dintre ucenicii apropiati ai pr.Ghelasie. Pe ceilalti parinti enumerati de dumneavoastra, cati mai sunt in viata, ii rog in Numele Domnului Nostru Iisus Hristos, sa se adanceasca in rugaciune si sa ceara Lumina de la Dumnezeu inainte de a lua atitudine in privinta pr.Ghelasie! Si poate mai intreaba si pe altii, ii mai citesc fila cu fila si scrierile pr.Ghelasie… Ciudat, chiar dumneavoastra spuneti ca “de multe ori, si la mari parinti din Pateric, uneori se strecurau, din pizma diavolului, si invataturi sau practici gresite – care se descopereau altor avvi – pe langa faptele si trairile dumnezeiesti incontestabile ale acelora”… Dar se pare ca o aplicam doar pr.Ghelasie, nu si altor oameni ai lui Dumnezeu… Nu spun ca parintele nu a gresit in nimic, era om ca fiecare dintre noi, dar nu putem nici sa le conferim “infailibilitate papala” unor oameni ai lui Dumnezeu in necunostinta de cauza (sau superficialitate) despre acest parinte…
    5. “Ne exprimam totodata parerea de rau si nedumerirea profunda provocate de faptul ca se refuza dialogul si problematizarea pe acest subiect, devenit dintr-o data tabu si accesibil doar “initiatilor” (si ne referim acum si la alte mesaje primite de la ucenici ai p. Ghelasie care ne interziceau sa abordam subiectul).” Uite, fratilor, ca eu nu numai ca nu refuz dialogul si problematizarea subiectului, ci chiar le recomand cu caldura, in Numele Domnului… Si asta fara sa consider cava “tabu” si fara sa ma dau vreun “initiat”… Nu stiu ce ucenici v-au interzis abordarea subiectului, asa cum ii cunosc eu, nu ar fi trebuit s-o faca… Nu ar mai fi in duhul Pr.Ghelasie facand aceasta… Poate ca v-au recomandat, ca si mine, documentare si rugaciune inainte de a lua o pozitie, atata tot…
    6. “De aceea intotdeauna Biserica a mers pe calea imparateasca a dreptei socoteli si a cercetarii amanuntite a duhului si invataturilor unui parinte inainte de a-l proclama drept sfant sau a-l recomanda drept dascal negreselnic al credinciosilor.” Fratilor, Dascal Negreselnic e Unul Singur: Domnul si Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Invatatorul Lumii! In toti ceilalti veti gasi cate o pata, cel putin, (in cuvinte si in fapte) numai Domnul si Pracurata Sa Maica au fost neprihaniti cat au vietuit in trup! Si apropo, nimeni nu-l proclama “sfant” pe vreun om, decat numai Bunul Dumnezeu! Sf.Sinod nu face decat sa constate, sa certifice sfintenia unui om, atat si nimic mai mult!
    7. “Nu cred ca ajuta pe nimeni sa se nege faptul ca parintele Ghelasie, vrand-nevrand ESTE un parinte controversat si ca este nevoie de multa smerenie, bunavointa si iubire de Adevar din toate partile pentru a ajuta la elucidarea partilor mai putin clare sau contestate din invatatura parintelui, de a cere Domnului sa ne descopere daca si unde ar fi (sau nu ar fi) eventuale greseli, inselari, etc.” Fratii mei, toti oamenii mari ai lui Dumnezeu au fost, cel putin o data, puternic contestati! Reciproca insa, nu e valabila: nu totii marii contestati sunt oameni ai lui Dumnezeu! Dupa cum nici contestarea cuiva nu e semn clar de ratacire a acestuia! Chiar ma rog (si cred ca si dvs. o faceti, fratilor) ca smerenia, bunavointa si iubirea de Adevar sa ajute la elucidarea partilor neclare sau contestate din invatatura Parintelui! Sa cerem Domnului cu sinceritate sa ne descopere daca sunt sau nu greseli si inselari in scrierile sale! Foarte frumos ati spus aici, fratilor, va multumesc din suflet si va imbratisez! Cat despre trairea Parintelui, sa ne ajute Dumnezeu sa mai fie astfel de calugari duhovnici printre noi, ca prin rugaciunile si sfaturile lor mai supravietuim si noi in lumea asta departe de Biserica lui Hristos ca pamantul de cer…
    Va apreciez, fratii mei dragi, ca v-ati cerut iertare si va iert in Numele Sfant al Domnului, asa cum ne-a invatat Parintele pe toti fii lui duhovnicesti… Bucurati-va si voi, Parintele Ghelasie va iarta, de acolo, din Vesnicie, asa cum a facut (cand vietuia in trup) cu toti cei care-l contestau!
    Va multumesc ca mi-ati oferit, cu dragoste frateasca, posibilitatea de a-mi exprima opinia. Pentru mine, pr.Ghelasie este omul care m-a nascut din Apa Cuvantului si din Duhul Rugaciunii pentru Biserica Vie a lui Hristos. Sunt destui care au fost intorsi de la ratacirile religiilor orientale de catre Parintele si pot da marturie oricui in acest sens… Si stiti cum facea Parintele? Nu certa pe nimeni, nu-i numea spurcati, inchinatori la diavol, lepadati de Hristos, etc. ! Avea dialog cald si apropiat cu fiecare, il lasa sa se exprime liber, ii scotea la suprafata tot ce avea omul mai bun in el… Apoi, il facea sa-si constientizeze golul si nimicnicia conditiei umane in absenta de Dumnezeu si Il arata Viu pe Hristos, in toata stralucirea Sa! E foarte usor sa acuzi incredintarile gresite ale cuiva, dar cati dintre marii nostri duhovnici pot sa arate clar limitarile religiilor orientale si sa ofere ulterior traire spirituala in specific isihast? Parintele Ghelasie asta a facut, printre altele: a fost omul lui Dumnezeu care a adus in Biserica o mare parte a generatiei debusolate de yoga si de practicile magice energetice ale anilor ’90.
    I-am dedicat o poezie Parintelui meu drag. Sper sa nu va suparati pe mine si s-o publicati… E scrisa din inima, in memoria unei inimi mari care a batut la unison cu Inima lui Dumnezeu!

    Ne-Apus

    Te-ai dus, Părinte bun şi drag… Te-ai dus
    Sub orizont de Soare neapus…
    Eu am rămas, pe Domnul să-L aştept
    În rana care-mi sângeră în piept:
    Un biet nebun în veacul înţelept…

    Ca fulgerul mi-a luminat pe cer
    Cuvântul tău în noaptea mea de ger:
    Doar cât să pot şi eu să-ntrezăresc
    Sub Chipul Sfânt, de Taină, Îngeresc,
    Chipul de Fiu al Tatălui Ceresc…

    Ţi-ai dus menirea până la sfârşit…
    O, Doamne, ce păcate-ai săvârşit?!…
    De ce mai marii noştri te-au crezut
    „Yoghin“ sau „zăpăcit“ sau „încrezut“
    Şi numai noi, cei simpli, te-am văzut?…

    O, cât mă doare!… Nu te-au înţeles
    Cei ce şi-acum te-acuză de eres…
    Ce trebuia să faci?… Să mergi pe ape?!…
    N-a fost de-ajuns Iubirea de aproape
    În care chiar Hristos – întreg – încape?…

    Biserica şi Dumnezeu ţi-au fost
    Cât ai trăit, al vieţii tale rost:
    Ruga şi postul – hrană ţi-au fost ţie,
    Iar slavă, ucenici sau avuţie
    N-ai dat pe-a Cerului Împărăţie…

    Ai fost Duhovnic văzător cu duhul,
    De draci Alungător, sfinţind văzduhul,
    Vindecător al patimilor noastre
    Şi Iconar Cuvintelor Albastre:
    În toate-ai fost ca Luna printre astre…

    În trupul tău, Altar şi Sfântă Cruce,
    Ai adunat ce n-am putut noi duce:
    Te-a copleşit păcatul cel oribil,
    O, Avvă – Moş cu Duh de Prunc sensibil,
    Că prea ai fost curat şi accesibil!…

    Ai suferit, dar fără să te plângi,
    N-ai încetat Cuvântul ca să-L frângi…
    Şi ai trecut de Tainicul Hotar
    În stih de acatist – al Maicii Dar
    Şi-n îngerească Mărturie – Har!…

    Arsenie, Taumaturg măiastru
    Şi Neofit, al cerului Sihastru,
    Te-au sărutat ca pe Arhanghel – crinii,
    Ca pe Iisus – piroanele şi spinii,
    În dulcea Isihie a Luminii…
    sâmbătă, 3 mai 2008
    Părintelui Ghelasie,
    Omul Hotarului de Taină…

    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi, pacatosii!

  10. De acord cu Tatiana.
    Doamne ajută.

  11. Romeo2110 scria:

    “In unul sau doua din filmele care circula pe internet (DC++, ODC) dl Dan Puric vorbeste de ’sfinti catolici’. Pot fi intru totul de acord ca Don Qujote reprezinta “ultimul suspin crestin al Europei – apusene”, dar de aici si pana la ’sfinti’ catolici de dupa 1054 exista o mare prapastie.
    Exista riscul -mic deocamdata- ca dl Dan Puric sa devina un al doilea Teofil Paraianu sau Ioan Alexandru”.

    Din pacate, ai avut dreptate:
    http://www.luxsublima.ro/yoga_magazin_revista.php?id=116&rub=258

    Si nu e singurul exemplu, dar celelalte sunt private. Pacat!

  12. @admin:

    Referitor la Dan Puric nici nu stiu ce sa (mai) spun: trist…pacat…
    vedeti voi?! D-aia-i minunat site-tul asta: te-ajuta sa te vezi bine, sa vezi pe unde calci, pe urmele cui, daca te poticnesti cum sa ‘iesi’…, daca te impiedici si cazi…cum sa te ridici, nelamurirea unora – in anumite privinte – poate e si a ta…raspunsul primit rezoneaza sau nu cu fiinta ta, iei sau nu, aminte!

  13. Doamne ajuta, frati si surori,

    Am vizitat si linkul oferit de admin si am citit si eu interviul din “Yoga Magazin” al lui Dan Puric. Unii dintre noi ar putea sa se intrebe, ce cauta Dan Puric acolo? S-a ratacit? I-a slabit credinta? O scapare a lui Dan Puric? Autorul contributiei apologetice “Evanghelia versus Iuda” sa fi devenit cumva un “new-agist”?

    Totusi, mai este un alt mod de a privi acest interviu: o tentativa misionara de a-l propovadui pe Hristos in mijlocul “desfranatilor spirituali” (daca tentativa a fost reusita sau nu, oportuna sau nu, o idee buna sau nu, va ramane de vazut). O figura centrala in interviu este Tutea. Dan Puric aminteste de Tutea de trei ori: in primul rand, face referinta la paradoxul citat de Tutea “Inrobeste-ma, Doamne, ca sa fiu liber” (si este clar ca Tutea nu se referea la falsul Dumnezeu al ratacitilor yoghini); in al doilea rand, in referire la poporul roman, “caruta de tarani a tinut in sah imperii” care este “umilit de istorie, dar inaltat de Dumnezeu” (referinta implicita evidenta la credinta ortodoxa care a tinut aproape de Dumnezeu neamul romanesc); in al treilea rand, il considera pe Tutea ca model spiritual (acelasi Tutea dupa care “mai multe adevaruri = nici un adevar” – asta n-o spune explicit, insa oricine stie, inclusiv cei carora le vorbeste Dan Puric, acesta fiind unul dintre cele mai vehiculate pasaje din Tutea). Mentioneaza de doua ori pe Parintele Staniloae (o data ideea de “popor-punte”, a doua oara ideea “trezirii omului din fiara” – o idee ce ar merita cu adevarat sa fie supusa atentiei “desfranatilor sprirituali”). Deci pe parcursul interviului, Dan Puric ofera niste repere care ***ar putea*** sa-i conduca pe cei rataciti catre Hristos. Sa nu ne grabim sa judecam.

    P.S. Este prima data si ultima data in viata mea cand citesc un articol din “Yoga Magazin” – pentru asta-i multumesc lui admin 🙂

    P.P.S. Gabriel Marcel e considerat “filosof crestin” insa NU cred ca a fost ortodox – cum afirma Dan Puric – desi pasajul citat, “Occidentul are probleme, iar Orientul are taine” ar fi o buna tema de reflectie pentru ratacitii yoghini, atata timp cat accepta Orientul ca semnificind Biserica Rasariteana.

    Doamne ajuta!

  14. “Mie personal mi s-a petrecut ceva extraordinar. Din intamplare nascut crestin ortodox, intotdeauna m-am inteles admirabil cu budisti, cu brahmani, cu mozaici, cu tot ce vrei. Dar nu m-am inteles niciodata cu impostorii, cu ateii si cu bigotii. Un crestin autentic respecta religia celorlalti si, culmea, fuzioneaza cu ceilalti pe niste canale formidabile. In sensul acesta dialoghez si cu alte credinte. Si eu ma regasesc. Cu tibetanul, cu cel care practica meditatia zen… Nu inseamna ecumenism, din punctul meu de vedere, ci un respect profund fata de toate achizitiile umanitatii in drumul divin. Adica pana la venirea lui Iisus Cristos au fost minti luminate, au fost spirite inalte, nu poti sa le negi. Este un fel de pregatire, un fel de primenire pentru intampinarea lui Cristos. Omul sa fie antrenat, ca sa aterizeze ingerii. Apropo de Osho, el zice ceva extraordinar, importanta nu este superioritatea sau inferioritatea barbatului, ci unicitatea lor. Este un lucru pe care el, ca indian, l-a sesizat. De-asta mi se pare, in calitatea mea de crestin, ca este firesc sa recuperezi orice gandire benefica in suportul umanitatii. Acesta este crestinul ortodox adevarat“.

  15. Pe de alta parte, fragmente ca acestea (oricat de disonante ne-ar parea, inclusiv referinta la dubiosul Osho) ar putea avea meritul tehnic de a focaliza atentia celor rataciti, motivandu-i sa citeasca mai cu atentie interviul, pentru ca apoi, fie din curiozitate, fie din interes fata de persoana Dan Puric, sa faca putini pasi ceva mai departe, lecturand materiale *cu adevarat* ortodoxe (interviul lui Dan Puric NU este un text de referinta ortodox, in mod sigur nici nu si-a dorit asta), sa se apropie de credinta mantuitoare, sa se scuture de rataciri, si apoi sa devina ortodocsi.

    “m-am facut pentru iudei ca un iudeu; pentru cei de sub lege, ca unul sub lege”.

  16. Am inteles, vra sa zica, dupa aceasta noua credinta ar trebui, ca sa atragem pe eretici la credinta (si ca sa nu cumva sa fim socotiti bigoti!)- sa ne apucam sa afirmam macar o parte din ereziile lor, sa ne declaram de acord cu ei, sa amestecam adevaruri si lucruri bune cu minciuni si erezii… Deci si Corneanu sau Sofronie au facut o treaba foarte buna si toti cei care tradeaza azi ortodoxia fac la fel, foarte bine, se fac masoni cu masonii ca sa-i atraga pe masoni la ortodoxie. Buna treaba, nu ne prinsesem pana acum…

    Haideti mai bine sa lasam sofismele si indreptatirile celor ce trebuie INDREPTATE, nu justificate, daca nu vrem sa punem altceva sau pe altcineva in locul Adevarului. Intamplator cunoastem si alte detalii private din care am aflat, cu mare tristete, ca nu este un accident acest interviu.

    (Dumnezeu sa-l miluiasca pe cel care ne socoteste “jigodii” si sa-i ierte si pe cei care il instiga si il smintesc, umflandu-i vanitatea si trimitandu-l pe caile neascultarii. A bon entendeur, salut!)

  17. @Gheorghe

    Adica: ‘m-am facut putin frate cu dracu’ca sa trec pe cati mai multi…puntea’! 🙂 Si asta, cu riscul de a se rupe puntea: si cu mine, si cu ei! Tehnica asta chiar te omoara!

  18. @ Magda

    Cand Sf. Apostol Pavel spunea “m-am facut pentru iudei ca un iudeu; pentru cei de sub lege, ca unul sub lege”, asta nu se traduce prin “m-am facut putin frate cu dracu’ca sa trec pe cati mai multi…puntea” 🙁

    @ admin

    Sper ca am fost (macar relativ) clar, nu vreau sa apar TEXTUL interviului dat de Dan Puric (pe de alta parte nici voi nu puteti sa-l incriminati bazandu-va NUMAI pe acest text particular, reprezentand un interviu dat intr-un CON-TEXT particular, cu INTENTIA – dupa parerea mea – de a-i aduce pe “desfranatii spirituali” iapoi la ortodoxie; ar trebui, ca sa aveti un caz, sa aratati ca in toate scrierile sale s-ar exprima in mod similar, ceea ce nu este cazul – dar poate ca voi aveti mai multe informatii… sa le zic “neoficiale” [?] 🙂 ), ci doar sa subliniez ca este foarte probabil ca INTENTIA sa fie una MISIONARA in randurile ratacitilor yoghini. Nu vreau sa comentez despre acuzatiile de bigoti sau jogodii, nu stiu la cine se referea Dan Puric, oricum e trist cind se ajunge la asa ceva.

    @ admin & Magda

    Oricum, un calduros “A bon entendeur, salut!” si din partea mea. Doamne ajuta!

  19. Of, of, mai, mai…cam asa! Fiecare intelege ce doreste! Apostolul se referea la faptul ca, s-a ‘coborat’ la nivelul fiecaruia, in sensul ca s-a pus in locul acelora pentru a-i/le intelege modul de gandire/simtire/rationare…pentru a stii cum sa-i aduca…pe CALE dar, NU le-a imprumutat SI ideile, apucaturile, metehnele!

    Pana una, alta…ceea ce sugerezi tu si Dan Puric inseamna ce-am scris mai sus: infratirea cu cine nu trebuie prin asimilarea intr-un intreg a unui ghiveci de credinte cu manifestari cu tot, ca deh! fiecare are ceva ‘bun’ si frumos zornaitor la ureche!

    P.S. Recomandare calduroasa: “tine-ma Doamne de urechi, ca sa nu te vand ca Iuda”

  20. E grav si trist ceea ce se intampla. Dan Puric ar fi putut fi, prin forta de atractie, prin talentul cu care stie sa vorbeasca oamenilor, un calauzitor de suflete. Din pacate, acum poate sa devina un pierzator al lor. inca odata, e pacat!
    Pe langa lucrurile spuse de admin in comentarii as vrea sa ma mai refer la ceva:
    “Poporul acesta este plin de armonie. In el se imbina intr-un mod dumnezeiesc ratiunea, spiritul occidental al emanciparii ratiunii, precum si acea taina a Orientului. Din punctul acesta de vedere poporul roman are o misiune extraordinara, mai ales acum, cand se vorbeste atat de mult de categorii, diferente si in acelasi timp se insista pe conceptul de globalizare.” se desprinde de aici un nationalism care e departe de credinta crestina, in ciuda faptului ca este invocat Parintele Staniloae. Adica noi suntem perfecti, suntem sublimi si desavarsiti, toata lumea, Occidentul si Orientul deopotriva, sa vina sa invete de la noi, ca sa fie si ei in randul lumii. Asa cum spunea si admin in Si…, primul lucru pe care trebuie sa il faca crestinul este sa se smereasca, sa se pocaisca. Aceasta adulare a neamului, care ma pune intr-o inchipuita perfectiune este paralizanta duhovniceste. Nu mai am pacate, nu mai am nimic, faptul ca sunt roman ma pune intr-o relatie automata si privilegiata cu Dumnezeu, daca sunt bun roman sunt deja mantuit.
    Ca o concluzie, Dan Puric nu dovedeste ca ar constientiza implicatiile teologice si duhovnicesti ale spuselor lui. Ar trebui ca publicul sa fie mai prudent in aprecieri. Ma tem insa ca vor fi mari sminteli…
    Paul

  21. @ Magda

    Pai tocmai, nici Dan Puric nu le-a imprumutat “ideile, apucaturile, metehnele”! Eu ca ortodox nu citesc un asemenea articol (si nu l-as fi citit fara indemnarea voastra), dar un ratacit yoghin il poate citi si, dupa cum am sugerat mai sus (nu am pretentia ca am demonstrat nimic insa pe de alta parte nici voi nu ati demonstrat nimic atata timp cat va bazati pe acest singur text particular, in contextul sau particular) ar exista o sansa sa se intoarca catre adevarata credinta.

  22. 1. Nu vad ce sansa i se da unui yoghin sa se intoarca la dreapta credinta cand i se spune, practic, doar ca si calea pe care merge el este foarte buna si ca, iata, pana si Dan Puric, ortodoxul, se regaseste si fuzioneaza foarte bine cu ea, ba o si gireaza cu numele sau in revista lor, cu femei semi-goale care chipurile fac yoga.

    2. Nu punem la indoiala buna intentie, dar nu intotdeauna e suficient sa ai buna intentie. Mai e nevoie si de ascultare de Biserica, de duhovnici, de dreapta socoteala, de Sfintele Taine, etc.

    3. De acest articol am aflat abia acum 2 zile, cand am auzit ca tocmai noua ni se imputa ca am fis scris pe marginea lui si ca l-am fi facut pe Dan Puric yoghin sau asa ceva! Credem ca exista persoane interesate in intoxicarea artistului, ca si in momirea lui subtila spre alte directii (da, avem unele informatii particulare foarte serioase si nu cred ca e de folos sa le spun, dar sunt si citatele date de userul Romeo2110 referitoare la “sfinti catolici”), de aceea mesajul nostru este acesta: trebuie sa ne rugam Domnului pentru Dan Puric si sa fim si noi cu foarte, foarte mare bagare de seama, luand ce-i bun, dar fiind prevazatori si cu ce nu este bun sau adevarat! Daca isi inchipuie cineva ca noi am fi avut ceva cu domnia sa, sa citeasca toate articolele de la “categoria” Dan Puric de pe site, inclusiv acesta (cu mai mare atentie). Va multumim!

  23. @ admin

    Doamne ajuta, frate.

    1. Nu, Dan Puric nu spune ca “pana si calea pe care merge [yoghinul] e foarte buna”. La intrebarea despre existanta unor “posibile cai spirituale, cai de apropiere de Dumnezeu” (pusa de yoghin in sens destul de smecher/viclean, in sensul ECHIVALENTEI), Dan Puric NU spune cum ca da, exista mai multe “cai echivalente”. Ci le spune, diplomat, CA PENTRU MINTEA UNUI YOGHIN, ca de fapt celelate cai ar fi “pregatire, un fel de primenire pentru intampinarea lui Cristos”. Deci NU e vorba practic de o echivalenta. Bineinteles, crestinii ortodocsi deja intariti in credinta au o pozitie mult mai ferma vizavi de “celelalte cai” (care, dogmatic, nu pot puse de fapt intr-o relatie de ordonare liniara “culminand cu crestinismul”). Insa yoghinul ce-si va zice? Ca daca Dan Puric zice asa, ia sa vad si eu ce este cu calea pentru care asta zice ca “m-am pregatit”. Si face ceva cercetari. Si poate, poate descopera ADEVARATUL CRESTINISM, mantuitor, cel ortodox.

    2. E adevarat ce spui, nu e suficienta buna intentie! Pe de alta parte, o statistica mai detaliata a luarii-aminte a lui Dan Puric fata de Biserica, de duhovnici, de dreapta socoteala, si de Sfintele Taine – nu numai in aceasta situatie particulara, dar in general – ar putea arata ca daca se “trage linia”, Dan Puric poate ca n-ar sta prea rau. Din contra, poate ca sta mai bine decit multi dintre noi. El nu este nici episcop, nici preot, nici calugar ci doar un mirean ca noi toti. Care lucreaza si el cum poate la “maturatul potecii spre Biserica”. Sa participam cu totii, fiecare dupa puterile noastre, si in ascultare, evident, si sa contribuim cum putem CHIAR DACA UNEORI NU SUNTEM DE ACORD. Atunci se va vedea efectul cumulativ.

    3. Referitor la indemnul de rugaciune pentru Dan Puric si “sa fim si noi cu foarte, foarte mare bagare de seama, luand ce-i bun, dar fiind prevazatori si cu ce nu este bun sau adevarat”, sunt perfect de acord, siniciodata n-am sustinut altfel. Este bine ca l-ati criticat, si este bine ca am schimbat cateva idei, si poate, mai stii, daca viziteaza acest blog, si Maestrul Puric, ca si noi toti, vom invata ceva din aceasta discutie. (P.S. “Daca isi inchipuie cineva ca noi am fi avut ceva cu domnia sa” ? Nu, eu nu imi inchipui una ca asta).

    Doamne ajuta!

  24. Pingback: Război întru Cuvânt » POCAITI-VA!
  25. Pingback: “Celalalt Noica” despre relatia de tensiune duioasa dintre filosoful Constantin Noica si fiul sau, parintele Rafail. ADEVARATA IMPLINIRE A NOIMEI NOTIUNII DE “DEVENIRE INTRU FIINTA” -
  26. Pingback: Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. De ce a fost pedepsit Zaharia? Pe cine trebuie sa certam cu asprime si cui putem descoperi noi pacatele, dupa modelul Proorocului Ioan? -
  27. Pingback: DAN PURIC la Antena 3, de Craciun: ROMANIA E MUTILATA, E UN PROCES DE DE-ROMANIZARE si DESCRESTINARE (Video)/ CUI II E FRICA DE UN ACTOR CU DISCURS NATIONALIST-ORTODOX? Cum se explica “jihadul” securist dezlantuit in urma ultimelor sale aparit
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate