SI…?
De o vreme incoace, observam cum spatiul autohton ortodox, cu toate tarele sale, cunoaste o imbucuratoare si exploziva diversitate de manifestari cultural-duhovnicesti “intrupate” sau animate de personalitati laice sau monahale, iesind din sablonistica prafuita a discursului teologic sau moralist previzibil si lemnos, pentru a se adresa unor oameni satui de falsitate, oameni care inseteaza in adanc dupa viata, dupa adevar.
Una din personalitatile de care vorbim mai sus este si Dan Puric, un adevarat fenomen in plina desfasurare, cum este descris tot mai des. Am avut, de altfel, si noi, pe acest site, privilegiul de a developa intelesurile crestine ce se pot desprinde din vizionarea montarii sale originale pentru Don Quijote. In afara spectacolelor care problematizeaza, Dan Puric este binecunoscut pentru stradania de a redestepta si pastra identitatea de neam crestin-ortodox in fata unei adevarate ofensive menite a confuziona, sterge si aplatiza memoria valorica si reperele religios-morale ale poporului nostru. Aceste stradanii s-au reunit si intr-o carte ce se intituleaza Cine suntem, pe care o salutam cu bucurie. Intr-adevar, credem si noi ca este o nevoie urgenta de a ne aminti de identitatea noastra de neam crestin – adica de comunitate care traieste in mod real, nu doar ca afisare, dupa randuieli crestine. Dar stradania cu care ne identificam si noi deplin este mai ales marturisirea jertfei sfintilor inchisorilor, a acestor miei junghiati pentru a se spala multele pacate … ale cui? Tocmai ale noastre, ale acestui neam, iar nu ale altora…
Importanta si anvergura misionara a lucrarii lui Dan Puric sunt de netagaduit. Dar vrem si avem nevoie, plecand chiar de la indemnul sau (preluand un cuvant naeionescian) de a ne lamuri reciproc, indemn adresat publicului la lansarea de la Bucuresti a cartii sale, de a ne expune framantarile si propriile noastre nedumeriri cu privire la unele aspecte ale mesajului sau.
Plecam chiar de la punctul de interogatie cu care si-a inceput cuvantul sau, sub chipul acelui copil speriat care isi uitase poezia si cerea, rugator, cu un “siiiii…?!” existential, ajutor din partea celor din jur. Acest “si…?“ este intrebarea tulburatoare pe care multi i-a urmarit de la iesirea din sala si multa vreme dupa evenimentul de la Sala Rapsodia. Noi am gasit-o pe undeva echivalenta cu acel “ce sa facem?“ rostit de catre multimea de oameni care il asculta pe Sfantul Apostol Petru la Cincizecime, strapunsi la inima de cuvintele de foc ale Duhului Sfant care vorbea prin acesta.
Ca un alt apostol, un artist marturisitor vine astazi in fata noastra, ne rascoleste cu chemarea sa, ne scoate din comoditate, ne scutura bine, ne strapunge la inima… Si apoi, harul trezitor lucreaza si provoaca si in noi aceeasi cautare si aceeasi intrebare existentiala profunda si urgenta” SI…? SI CE SA FACEM ACUM? Ce urmeaza dupa ce am ascultat acest cuvant inaltator si minunat? La ce sunt eu chemat?
Raspunsul valabil din veac pana in veac -si mai mult decat oricand, astazi, la sfarsit de istorie si la vremea de “inceput al durerilor” – ramane acelasi pe care l-a dat la Cincizecime Sfantul Apostol Petru:
“Pocaiti-va (…) si veti primi darul Sfantului Duh” si… “mantuiti-va de acest neam viclean!”
Raspunsul pe care Dan Puric pare sa ni-l dea este mai degraba pe linia: “sunteti buni, sunteti neam nobil. Afirmati-va”. Trezirea este pe scurt moment, scuturatura zdravana este urmata de o mangaiere consolatoare pe crestet. Ne trezim, dar exista riscul sa adormim la loc. Suntem neam apostolic. Suntem victime ale istoriei, intotdeauna facuta de altii. Suntem vesnic nedreptatiti. Suntem valorosi. Ne lipseste doar ambitia, curajul de a ne afirma, de a arata lumii cine suntem. Oare doar atat?
Sa ne intelegem. Este adevarat ca suntem nedreptatiti. Este adevarat ca istoria o fac altii si ca lumea intreaga zace sub stapanirea celui rau, care nu suporta neamurile crestine si vrea sa le robeasca. Dar asta este doar o parte din adevar. Mai este una, cea profetica, pe care acest tip de mesaj o trece cu vederea. Perspectiva la care ne referim, absolut necesara pentru a ajunge la constientizarea urgentei pocaintei, poate fi regasita in aceste cuvinte ale Parintelui Rafail Noica:
“Pe meleagurile noastre se întâmplă ce se întâmpla cu evreii din Vechiul Legământ. Conştientizaţi de descoperirea dumnezeiască că ei sunt poporul ales, bineînţeles că păcatul şi-a tras spuza pe turta lui şi atuncea au început să se mândrească. Care este primul cuvânt de propovăduire al glasului Cuvântului lui Dumnezeu, adică Ioan Botezătorul? – Troparul zice că e glasul Cuvântului, glasul cel din pustie – “şi să nu vă ziceţi vouă că sunteţi sămânţa lui Avraam că zic vouă că din pietrele acestea Dumnezeu poate să ridice fii lui Avraam“.[…] Toate sunt la îndemână, dar o luăm de bună, şi fiindcă o luăm de bună o pierdem fiindcă păcatul îşi trage spuza pe turta lui, păcatul fiind indiferenţa, păcatul fiind nepăsarea, păcatul fiind mândria că noi suntem popor aşa şi pe dincolo, poporul lui Dumnezeu. Vă spun că din popoarele pe care le-am cunoscut nu este nici un popor care să nu fie buricul pământului. Sunt zeci de burice dintre care, bineînţeles, sunt eu şi poporul meu. Ăsta este păcatul şi spuza care şi-o trage, pentru asta poporul lui Dumnezeu pe Dumnezeu l-au răstignit şi pe Dumnezeul lor şi tradiţia lor au pierdut-o.”
Intr-adevar, se poate lua de la noi! Este o realitate, la care contribuim din plin de ceva veacuri incoace. Dar sa il ascultam pe acelasi parinte Rafail:
“Sfantul Ioan Botezatorul avea destula dragoste si destula sfintenie ca sa-i trateze pe cei din poporul lui ca “pui de naparca”... Eu n-am nici dragostea, nici sfintenia lui si n-as indrazni sa zic asa ceva, dar vreau sa zic ca… gandul meu este, esential, cam pe aceleasi linii… Noi nu trebuie sa ne falim cu ce avem, ci sa ne socotim cu ce nu avem, ca sa nu cadem de la Pronia noastra. Cu ajutorul lui Dumnezeu, daca ne vedem pacatul, intunericul neamului nostru, importanta este nu uraciunea pacatului pe care-o vedem, ci important este ca… o vedem! Si asta vreau sa v-o spun ca sa ajut sa se trezeasca o insuflare in neamul nostru. Imnului acesta, “Desteapta-te, române” as putea sa-i fac o parafraza minunata, duhovniceasca, ca sa iesim din ieftinismul acestei eroistici patriotarde, inspre ceva duhovnicesc… Poate ca a venit vremea ca sa ne desteptam, fie si ca o Cenusareasa, oarecum prea tarziu. Domnul sa miluiasca, asa cum stie El!”.
Dam aceste citate nu pentru a crea opozitii false sau pentru a crea alte tabere intr-un spatiu ortodox oricum faramitat, ci pentru a ne exprima nevoia noastra de a merge mai departe, de a nu ne opri si limita la trezirea sentimentelor nationale si la a nu risca nici sa ramanem blocati intr-o exaltare mai curand bovarica, amagitoare si nelucratoare si sa ne uitam principala si adevarata noastra chemare, identitate si menire: de a fi traitori in real ai vietii dupa Duh, de a fi crestini lucratori.
Ne recuperam pe noi insine ca neam doar daca vom avea grija sa nu ne umflam in pene cu nobilitatea noastra, ci sa ne rugam la Domnul ca altadata iudeii dusi in robie de propriile lor desfranari (adica pacate de necredinta fata de Dumnezeu). Iata pilda atat de frumoasa, la care se racordeaza, peste veac, un Valeriu Gafencu, de pilda! Este vorba de glasul profetic al tinerilor iudei aruncati in cuptor de catre regele idolatru si tiran:
Altfel, suntem doar pui de naparca, si pietrele au mai multa valoare in fata lui Dumnezeu si a Sf. Ioan Botezatorul decat noi, pentru ca… macar bolovanii astia nu si-au batut joc de harul dumnezeiesc primit prin Botez. Ne recuperam pe noi insine numai in masura in care ne intoarcem, ne schimbam viata, randuielile, revenim in Biserica. In masura in care… in care, in care… [si… si…]…
… ne pocaim! Ei da, iata cuvant chiar incomod, reactionar si desuet: pocainta. 🙂 Da, despre pocainta nu se prea vorbeste, in general, sau… se vorbeste gaunos, moralist, sec. Mai intai pentru ca este inteleasa ca ceva pesimist, defetist si negativ, frangand aripile si punand plumb elanurilor navalnice si viselor marete. Este respinsa mai cu seama de firile active si “razboinice”, care au nevoie de ceva constructiv, “afirmativ” si care cred ca pocainta ii conduce la resemnare si pasivitate. Mai apoi pentru ca nu pica bine, pentru ca te coboara la realism. E ca paharul cu apa rece primit in fata. Valeriu Gafencu a starnit si el aversiune printre fratii sai impreuna-patimitori, fiind acuzat de defetism si chiar de tradare, pentru ca ii chema la cainta si la descoperirea vietii launtrice. Nu intamplator si Ioan Ianolide, ca un credincios legatar al testamentului duhovnicesc lasat de sfantul sau prieten, si-a intitulat cartea-marturie Intoarcerea la Hristos, adresand oamenilor aceeasi chemare profetica, si ea dispretuita astazi de catre unii, dezamagiti, care asteptau, pesemne un nou manifest legionar…
Desigur, in acest proces de revenire la sinea cea adevarata este necesar sa ne aducem aminte ca suntem un neam crestin. Desigur, este vital sa pastram identitatea noastra in fata tavalugului globalizant si reeducator (despre care am scris si noi aici). Desigur, e foarte important sa ne stim bine istoria noastra. Dar nu si suficient si nu este prima intr-o ierarhie de prioritati si de scopuri! Tinta noastra nu este neamul, ci mantuirea, viata duhovniceasca. Se intreba retoric Dan Puric: “cum este sa iti pierzi tatal, mama, apropiatii tai… dar cum este sa iti pierzi… neamul?” Tragismul interogatiei este romantic. Omeneste, m-as resimti mult mai profund sa ii pierd pe cei apropiati ai mei decat neamul, entitate abstracta, oarecum mai usor de iubit, pentru ca nu are consistenta. Dar din punct de vedere duhovnicesc, tragedia capitala a omului nu este sa isi piarda neamul, cat sa isi piarda credinta. Si daca mama, tatal, prietenii si neamul intreg se pun intre tine si Hristos, atunci singura alegere mantuitoare este Hristos. In realitate insa, pierderea credintei este si cauza pierderii neamului sau a identitatii de neam.
Precizam cu fermitate ca ne distantam de orice fel de autoculpabilizare bolnavicioasa, fatarnica si vicleana, asa cum se practica in vremurile noastre. Nu consideram ca suntem vinovati ca neam, de pilda, de holocausturi imaginate sau de discriminari fata de nu stiu ce etnii tribale, sau de alte asemenea “victime” create de propaganda political correctness de azi. Nu avem nicio afinitate, de aseamenea, cu intelectualul elitist si frustrat care isi striga cu toate prilejurile rusinea sau scarba ca este roman, simtind nevoia morbida de a-si lepada radacinile si a-si denigra neamul ori, cel putin, de a se detasa condescendent de “inferioritatea” si de “mizeriile” datului sau identitar. Nu, ci perspectiva noastra este una hristocentrica si duhovniceasca, iar vina noastra este una singura, ba chiar doua: Că două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, şi şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă.
Nici nu negam prin aceasta rolul neamurilor in istorie sau in fata lui Dumnezeu. Vom fi judecati in functie de context, iar contextul nostru este neamul acesta. Dar fi-vom judecati in primul rand pentru harul pe care l-am primit si pe care, sa dea Domnul sa nu il dispretuim, ci sa il ridicam din noroi si sa il inmultim prin Insusi Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
In concluzie…Siiii… ce sa facem? Sa nu ramanem la morala, sa nu ne oprim la nationalism si patriotism (si mai ales sa nu ne oprim la a le trai pe acestea prin desarta inchipuire!), sa nu ne amagim cultivand doar steril si retoric o emfaza si o euforie nationalista, crezand ca ele ne vor dispensa de la obligatia de a trai viata Duhului Sfant sau vor tine locul despatimirii launtrice. Sa mergem mai departe de ele, asumandu-ni-le pe toate, nu negandu-le! SA NU NE OPRIM NICAIERI IN DRUM, cum zice marele duhovnic al Apusenilor. Cine suntem? Suntem ai lui Hristos si ai Duhului inainte de toate! Ce sa facem? Acelasi lucru ca si in vremea Apostolilor, acelasi lucru pentru care s-a si nascut astazi pentru noi Inaintermergatorul, dar astazi mai imperios necesar si mai urgent ca niciodata: sa ne pocaim, sa ne schimbam efectiv viata, sa ne lasam de pacate si sa pornim razboi personal cu patimile si cu duhul lumesc, sa ne intoarcem la Hristos cu toata inima, cu toata fiinta noastra, urmandu-I cuvantul! Si toate celelalte ni se vor adauga noua!
Legaturi:
- PARINTELE RAFAIL: Care este sensul adevarat al pocaintei si ce ne va salva de valurile urgiei care va urma?
- Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?
- SE POATE LUA SI DE LA NOI…
- “Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc”
- A cui este vina pentru toate nenorocirile care ni se (vor) intampla?
- Sfantul Valeriu: “E VREMEA, E VREMEA POCAINTEI!”
- SFANTUL MARTURISITOR VALERIU – OMUL IN CARE VIA HRISTOS
- Despre pocainta, fatarnicie si indreptatirile legaliste
- Alte aspecte din invatatura Parintilor despre pocainta ca viata in Hristos
- Sf. Prooroc Daniil si Sfintii trei tineri din cuptorul babilonian – modelele noastre de rugaciune
- “Tu te-ai increzut in frumusetea ta si, folosindu-te de renumele tau, ai inceput sa te desfranezi”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Uhh, fratilor “razboinici”, rascolitor text. Aveti dreptate in tot ce spuneti. Fiecare cuvant e bine rostuit, niciunul nu e aruncat la-ntamplare. Nadajduiesc sa nu fie socotit de cineva ca o lupta intre doua tabere, Pr. Rafail vs. Puric. Cred ca niciunul dintre cei pomeniti nu si-ar dori asta.
E clar ca toti cei ce ne aflam in Biserica intr-o oarecare masura suntem tributari unei paternitati, unei linii duhovnicesti. Suntem diferiti, citim carti diferite, avem chiar si pravile diferite. Fiecare, dupa cum ii e firea si dupa s-a asternut Duhul in inima lui la inceput de drum, merge pe cale cu Hristos. Pe toti insa ne uneste Duhul lui Dumnezeu, acelasi duh care da Viata. Cu totii, fii duhovnicesti ai Pr. Rafail sau ai Pr. Cleopa, ai Pr. Arsenie Boca, ai Pr. Ghelasie sau ai Pr. Ilarion (ca sa pomenesc 5 Parinti fff diferiti), vin in fata altarului si primesc pe Datatorul de Viata-Hristos si atunci nu mai e “nici elin, nici iudeu”, nici unul al lui Pavel, si altul al lui Apollo… nici unul al Puric, si altul al lui Noica.
Unii descopera pe Hristos prin frumusetea muzicii bizantine, altii prin iconografie, altii prin cartile Pr. Staniloae sau Sf Siluan Athonitul, prin Savatie sau Danion. Unii aleg casatoria, altii monahismul. Mergem cu totii pe versantii aceluiasi Tabor.
Suntem, vrand-nevrand, tributari ai inceputurilor noastre pe Cale si, poate, al intalnirilor si lecturilor de zi cu zi. Nu putem fi trasi la indigo, stim ca Apostolul Pavel se mai ciondanea cu Petru, la fel si Vasile cu Grigorie, insa toti au fost iubitori de Dumnezeu. Tot astfel, unii ajung la Hristos prin framantarea aceasta tamaduitoare, desteptatoare de neam in care-i “arunca” Puric, la fel cum ajung si citind linia duhovniceasca Siluan-Sofronie-Rafail.
Ne putem aseza intr-o “tabara” fiecare (oricum in tacere o facem) si putem vorbi indelung despre asta, dar nu cred ca-i ziditor.
Fiecare se asaza, in timp, unde-i este locul pe Cale.
Laurentiuî
http://www.laurentiudumitru.ro
Eu inclin sa cred ca asa cum spunea parintele Calciu “ne vom mantui in randul cetei noastre” adica, precizeaza parintele Calciu, in randul neamului nostru. Eu cred ca in relatia noastra de iubire de la persoana la persoana cu Dumnezeu noi ne definim implicit si neaparat si ca neam. Asa cum ma cheama Teodor dupa botez ma cheama si Popescu dupa familie si Roman dupa neam. Nu cred ca apartenenta la neam este ceva exclusivist sau restrictiv ci cred ca e o necesitate de identificare voluntara si de definire ca persoana.
In unul sau doua din filmele care circula pe internet (DC++, ODC) dl Dan Puric vorbeste de ‘sfinti catolici’. Pot fi intru totul de acord ca Don Qujote reprezinta “ultimul suspin crestin al Europei – apusene”, dar de aici si pana la ‘sfinti’ catolici de dupa 1054 exista o mare prapastie.
Exista riscul -mic deocamdata- ca dl Dan Puric sa devina un al doilea Teofil Paraianu sau Ioan Alexandru. Inca de prin 1981-1982, dl Ioan Alexandru lauda la cursurile de Civilizatie ebraica veche, stradania masoretilor de a da un canon al Vechiului Testament (definitivat in sec IX). IPS Bartolomeu, atragea atentia ca dimpotriva textul este de nefolosit deoarece in mod intentionat au fost falsificate anumite pasaje pt a contesta scripturistic dogma ortodoxa. Ca poet ii poti scuza domnului Ioan Alexandru gresala; pt absolventul de teologie Ioan Alexandru, care a facut un curs de dogmatica printre altele este greu de admis.
Eu cred ca domnului Dan Puric ii lipseste rigoare dogmatica a marturisirii, la standartele Sf. Iustin Popovici.
MI-AS DORI FOARTE MULT SA VAD O ORTODOXIE EXPLICIT ANTIECUMENISTA SI FERMA MARTURISITA DE DL DAN PURIC.
Paradoxal, in mediocritatea lui Gigi Becali a avut mai multe luari de pozitie FERM anti-ecumeniste – poate de aia nici nu l-au lasat sa-si faca un post de televiziune.
Din nefericire, cel ce stie sa vorbeasca nu vorbeste de pericolul anti-ecumenist, iar cel ce n-are pregatirea de a vorbi masturiseste credinta in exactitatea ei.
@ Teodor:
Frate, reciteste, te rugam cu atentie si vezi ca nici noi n-am scris altceva, numai ca am pus niste accente si am aratat ca nu ne putem culca pe urechea asta, cu mantuirea impreuna cu neamul si lasa deoparte relatia noastra personala cu Hristos.
@ Laurentiu:
Ufff, frate 🙂 … Pai daca si noi n-am fi scris negru pe alb asa, as mai fi zis ca se putea ridica aceasta obiectie intristatoare:
“Dam aceste citate nu pentru a crea opozitii false sau pentru a crea alte tabere intr-un spatiu ortodox oricum faramitat, ci pentru a ne exprima nevoia noastra de a merge mai departe, de a nu ne opri si limita la trezirea sentimentelor nationale si la a nu risca nici sa ramanem blocati intr-o exaltare mai curand bovarica, amagitoare si nelucratoare si sa ne uitam principala si adevarata noastra chemare, identitate si menire: de a fi traitori in real ai vietii dupa Duh, de a fi crestini lucratori“.
Cred ca e absurd sa fim acuzati ca avem ceva cu Dan Puric, atata vreme cat ne-am exprimat de nu stiu cate ori admiratia, l-am elogiat in mai multe articole si l-am recomandat fara rezerve de fiecare data. Nu cred ca este atat de greu totusi de descifrat ceea ce am vrut sa spunem: ca nu e suficient, ca trebuie sa mergem mai departe, pana la asumarea pocaintei si pana la Hristos. Nu e nicio “ciondaneala” si nicio opozitie, dupa cum nu este o critica a lui Dan Puric, ci este un pas inainte, catre cele propriu-zis duhovnicesti, catre adevaratul nostru sens si scop, care este unic si de care nu trebuie sa uitam
Puric isi aduce contributia sa hotaratoare si rolul sau astazi este colosal, am spus asta si n-am spus-o din complezenta! Dar, in acelasi timp, trebuie sa fim foarte constienti (si din surse apropiate… duhovniceste de artist, stim ca el insusi este constient!) de limitele sale inerente ca discurs crestin! Puric te poate aduce pana in pragul Bisericii, esential este apoi sa nu ramai aici, sa nu crezi ca asta a fost tot, ci sa faci pasul decisiv INAUNTRU, sa ajungi la pocainta si la Hristos cel Viu! Asta n-are nicio legatura cu linia Siluan-Sofronie-Rafail, este pur si simplu linia intreaga a Bisericii! Atata tot am vrut sa spunem: ca trebuie sa fim sinceri si sa cautam raspunsul la intrebarea capitala: ce sa facem?. Renasterea neamului romanesc nu e ceva de facut… si, daca suntem realisti, nu mai e nici ceva de utopizat (si o sa revenim zilele astea cu un mesaj in acest sens primit in aceste zile de la un parinte, altminteri, … mai mult decat nationalist). Pentru ca, iarta-ne, Laurentiu, dar poruncile lui Hristos raman aceleasi si de la ele nimeni nu ne da scutire sau vacanta doar pentru ca ne umplem de bucurie ascultandu-l sau vazandu-l pe Dan Puric. Asta e adevarul, daca nu ne mintim: ne place sa fim gadilati un piculet intre coarne, dar nu sa primim dusul rece al mustrarii care sa ne intoarca la Hristos si sa ne faca sa lasam deoparte orice nu este esential! 🙂
In plus, cred ca este foarte neproductiv (ca sa spun eufemistic) ca unii isi fac din Dan Puric un idol, fara exagerare, ca il urca pe un piedestal atat de inalt, incat nu mai pot vedea nicio limita a sa si ca… il transforma in ceea ce nu este, intr-un avva, intr-un “patriarh”. Si lui i se face foarte mult rau prin asta. Cred ca trebuie sa pastram simtul masurii si, fara a-i micsora cu nimic meritele exceptionale, sa nu ajungem sa cadem intr-o fascinatie necritica, care sa ne faca sa trecem cu vederea si pe Sfintii Parinti, si Evanghelia si sa credem ca ne ajunge Dan Puric ca sa ne mantuim. Am intalnit asa ceva si de aceea tinem sa spunem asta raspicat, oricine s-ar supara pe noi.
La o conferinta ASCOR maica Ecaterina (Monica Fermo) fiind intrebata daca ar recomanda cuiva sa se apuce de actorie a spus ca are mari rezerve ca acel om ar putea trai practicandu-si meseria: el ar fi obligat sa reprezinte scenic pacatul, sa fie prin meseria sa un propovaduitor al acestuia; a adus si mai multe argumente in acest sens.
Dl Cornel Constantin Ciomazga la o conferinta tinuta la Pitesti cu mai multi ani in urma, atragea atenti asupra faptului ca aproape tot ce inseamna media, inseamna promovare de interese comerciale; cei mai bine platiti oameni din domeniu, cele mai mari inteligente, fac studii pt a retine cu orice pret omul in fata televizorului. Nu opereaza cu criteriile virtute sau pacat, ci cu acela de profit si performanta. Dl Ciomazga avertiza imperativ ca prin televizor pactul vine si te loveste napraznic chiar daca nu constientizezi pe moment. NU TE POTI APARA.
Prin 1995, parintele Visarion de la Clocociov -care avea darul inainte-vederii-, mi-a dat imperativ un sfat: sa nu mai ma uit la filme (artistice, seriale).
Am vazut 4 filme cu Dl Dan Puric date la TVR (1 pe TVR1 3 pe TVR Cultural). Pe TVR1 filmul incepea cu o secventa dintr-o piesa moderna, in care dl. Dan Puric aparea in compania unei actrite cu sanii practic dezgoliti. In filmele de la TVR Cultural, erau interpuse niste scene in care un soi de balerine dansatoare, erau sumar imbracate sugerand voluptos senzualitatea.
Dupa parerea mea in aceasta situati nu exista decat o solutie extrem de dureroasa, pe care mi-a povestit-o parintele Valerian (fostul actor Aurel Dragos Paslaru): multor actrite, li s-a cerut dupa 1990 sa joace in roluri sau piese imorale sau blasfemiatoare. Au preferat sa renunte la meserie si sa se faca femei de servici.
@ Romeo:
Atata vreme cat pastreaza relatia si ascultarea de parintele Iustin, DP va putea evita acel pericol de care spui. Daca, in schimb, va fi tarat in alta directie, cum stiu prea bine ca se incearca, profitand de limitele lui teologice, ar fi foarte trist. Din pacate (desi nu despre asta era articolul), influenta parintelui Neofit nu credem ca este cea mai buna. Iar revista Sinapsa… are tot atat de putina legatura cu neamul, cata are si cu Ortodoxia 🙁 Ne propuneam sa scriem si despre revista asta, care si-a creat o mini-strategie de marketing folosindu-se de Dan Puric si impotriva careia s-a pronuntat si parintele Iustin, si alti parinti cu care am stat de vorba. Parintele Iustin a spus, exagerand putin, ca acolo este “yoga crestina”, iar parintele Gheorghe Holbea ca este vorba de un ezoterism dubios (in discutii particulare, ambele). Dar asta se poate vedea si cu ochiul liber de catre oricine. Chiar am fost sfatuiti sa dam acest mesaj, desi nu stim daca si cum ar ajunge la “destinatar”: Dan Puric sa intrebe pe parintele Iustin in legatura cu orientarea revistei Sinapsa.
O sa riscam, probabil, sa scriem si despre asta – desi vedem ca mari neintelegeri apar si pentru cele mai banale observatii duhovnicesti pe care le facem unui fenomen -, desi chiar pe fratia-ta riscam sa te suparam, probabil, dat fiind ca ai adus vorba de Frasinei si de parintele Ghelasie…
Din nefericire dupa parerea mea, dl. Dan Puric a sustinut politic la ultimele alegeri PNTcd – am vazut niste pliante de sustinere a candidatului la primaria Bucurestiului.
Nu in sine sustinerea PNTcd e rea, ci faptul ca acolo sunt multi greco-catolici in functii cheie. Este foarte probabil ca ecumenismul lui ioan Alexandru sa fi fost exacerbat si de pastorul baptist Dugulescu sau de greco-catolicii din acest partid. este periculos ca in numele dragostei si prieteniei sau a idealului politic comun, sa intri in comuniune cu acestia.
(Mai nou fostul prim ministru Vasile Radu aducea pe Antena 3 elogii lui Ioan Paul al II lea, desi se vedea de la o posta ca nu are tangente cu teologia catolica).
In ce priveste parintele Ghelasie Gheorghe nu am de ce sa ma supar.
Experienta sa ascetica si duhovniceasca este de exceptie. Cartile nu i le inteleg si de aceea nici nu le cumpar si nici nu le citesc. Ramane ca pe viitor sa se ronunte cei in drept.
Nu vad ce repros s-ar putea aduce Sf. Manastiri Frasinei; POATE biblioteca este departe de a avea cartile aparute in ultimii 20 sau 70 sau … ani si sa fie din acest punct de vedere un deficit care sa se manifeste in vreun fel sau altul; trairea si nevointa duhovniceasca sunt la standarte athonite.
Auzisem ca l-a sustinut pe Pavelescu la primarie, pentru ca parea sa aiba mesaj crestin, ortodox. (Desi avocatul, cand era cu Basescu si tanara speranta a PD, facea propaganda fatisa si agresiva pro-homosexualitate. Sa speram ca intre timp s-a produs ceva si convertirea sa e sincera). Mai mult nu vreau sa speculez, sper sa nu se duca intr-acolo, pentru ca e clar a cui politica o face PNTCD-ul…
Nu e vorba de Frasinei in general, era vorba doar de unele lucruri mai ciudate ale parintelui Ghelasie (foarte promovat acum, inclusiv prin SINAPSA), iar “cei in drept” – adica parinti ca Dumitru Staniloae, Ioanichie Balan si Iustin Parvu s-au pronuntat deja, primii chiar de foarte mult timp, evident. Dar inca ezitam sa aducem toate astea acum in discutie si n-am vrea nici sa deviem acum de la subiect. Dar ca sa nu sa creada ca ne eschivam dupa ce am aruncat “fitilul”, cei interesati pot citi ceea ce am trimis in cele doua comentarii de aici:
http://hristofor.wordpress.com/2007/11/15/ce-inseamna-sa-fii-ecumenist/#comment-464
http://hristofor.wordpress.com/2007/11/15/ce-inseamna-sa-fii-ecumenist/#comment-466
Termenul de pocainta zgarie urechea multor ortodocsi, pentru ca este asociat cu sectantii. Daca ii vorbesti aproapelui tau despre pocainta, te banuieste ca esti sectant. Pocainta ne este insa necesara tuturor. Despre articolul in sine: prea multe vorbe si prea inalte despre un subiect atat de simplu. Parerea mea. Sau pocainta a devenit ceva atat de complicat, incat cere pagini multe?
Pocainta ca indemn nu cere pagini multe, ci doar cuvantul Sf. Ioan Botezatorul, scurt, e adevarat.
Faptul ca ne referim la un mesaj public transmis de o personalitate ca Dan Puric fac necesare insa contextualizaream, explicarea, lamurirea. Nu sunt niciodata de prisos nuantarile, pentru ca nu avem intelepciunea sa vorbim si sa scriem apoftegmatic, ca in Pateric. Si nici nu cred ca ar lipsi, fara nunatarile necesare, interpretarile eronate, scoaterile din context, eventual smintelile. De aceea ne-am straduit sa scriem astfel. Ar fi fost mai usor pentru noi sa scriem scurt, dar nu s-ar fi inteles decat ca avem o problema cu Dan Puric sau ca mesajul lui nu e bun deloc. Si cum nu e cazul, am incercat sa depunem toata osteneala sa se inteleaga bine ce vrem sa spunem.
@ Bogdan:
Nu cred ca a devenit ceva atat de complicat, cat ceva atat de uitat, de ignorat, de trecut la categoria “da, da, bla-bla…, stim noi” si pus la coada, pe lista de asteptare, dupa alte deziderate care par mult mai inalte si mai atragatoare.
De fapt, articolul este despre justa ordine de prioritati, de valori si de sensuri ale unui crestin. Din pacate, se vede ca uneori e nevoie de mai multe cuvinte ca sa explici lucrurile simple, tocmai fiindca noi ne-am complicat foarte mult gandirea si viata si ne-am pierdut, ne-am incurcat reperele pe drum.
foarte interesant pusa problema! in sfarsit, incetul cu incetul, depasim elanul lui Heliade Radulescu ‘scriti, baieti, numai scriti’ (a se traduce prin ‘marturisiti Ortodoxia!’) si ne intrebam ‘cum anume’ trebuie facuta marturisirea. faptul ca ne punem aceasta intrebare (‘Si-ul’ titlu) imi pare un inceput bun…
din pacate, nu cred ca vom ajunge prea departe daca persistam intr-o abordare de a vedea, chiar si cu un aparent duh smerit si dorinta de indreptare a celorlalti, ce ‘nu fac altii bine’ sau sa ne dam parerea legat de ‘ce ar putea face aceia si mai bine’. Dan Puric a iesit in arena, Il marturiseste pe Hristos cum stie el, cum poate el, cum il calauzeste Pr sau duhovnicesc si Duhul Sfant. eu nici nu absolutizez asta (‘vai ce lucru minunat face omul acesta’), nici nu cutez a-i aduce vreo cat de mica critica. mi-e drag ca om care are curajul de a-L marturisi pe Domnul si Mantuitorul sau, dar nu judec in niciun fel cat de bine o face ori ce ar putea face mai bine. are Cine sa judece. acela ce ma va judeca si pe mine! orice apreciere a unui om dupa cat de ‘bine le zice’, dupa calitatile lui intelectuale, nu vine din dragoste. si idolatria, si invidia vin cam din acelasi pacat, mandria noastra…
personal, nu cred in ‘asocieri programatice’ pt marturisirea credintei. ce sa mai ‘asociem’ pacatosii de noi, cand Mangaietorul, Duhul Adevarului, a asociat El Insusi, Biserica Una a Lui Hristos?
da, sunt bune in plan civic (impotriva casatoriilor gay, a avorturilor etc), insa nu le vad rostul in a-L marturisi pe Hristos orice incercari de ‘asocieri’. singurul lucru care ne uneste este Sf Potir, si singurele care ne despart sunt pacatele noastre. dc va voi Domnul, vom face si marturisirea impreuna, si fiecare in felul sau… dar noi, fiecare dintre noi, mai intai sa-L marturisim pocaindu-ne, indreptandu-ne propriile vieti, apoi va gasi El cum sa ne faca si marturisirea ‘publica’. Mantuitorul nostru nu are nevoie de ‘PR’, ci sa-I dam Lui inimile noastre, apoi va sti ce sa faca din ele!
iertati, asta-i parerea mea, cam neclar expusa, poate si pt ca sunt intr-un moment al vietii de mare cumpana – vedeti ca imediat vine ‘gandul autojustificator’ in noi?! in loc sa recunosc posibilitatea ca si eu sa gresec… cand si eu, si altii, nu ne-om mai gasi scuze si vom incerca a indrepta pe oricare altul doar fata in fata (sa zicem prin corespondenta personala), atunci vom fi inceput si noi sa fim ortodocsi, sa ne venim in firea ce ne-a dat-o Domnul. Doamne ajuta!
@ MunteanuK:
Mda, se pare ca fiecare citim si intelegem altceva, probabil in functie de propriile noastre ganduri, framantari, preocupari…
Nu ne-am pus problema sa-l indreptam noi pe Dan Puric, nu lui i-am adresat acest articol. Si daca ar fi fost asa, observatia si indreptatea frateasca nu au legatura cu judecata, sa nu le confundam. Daca ar fi asa, toti am tacea chitic, ca totul ar fi judecata. Inclusiv mesajul fratiei-tale 🙂 Iar observatiile noastre sunt la fel de publice ca si laudele noastre, dupa cum public e si demersul sau. Pentru chestiuni de morala personala se pune problema pe care o ridicati, de sfatuire privata. Insa si asa, nu cred ca, si daca am avea adresa lui, ar avea vreme sa citeasca sutele sau miile de mailuri primite. Dar noi incercam sa ne adresam publicului sau, spre a-l ajuta, dupa puterile noastre, sa duca lucrurile pana la Capat.
In rest, credem ca aveti dreptate, dar nu vedem legatura cu subiectul. Nu stim care sunt acele “asocieri programatice”.
Incerc si eu un rezumat al articolului: vrajmasul are multe cai de a ne pierde, nu numai de-a stanga, ci si de-a dreapta, prin cele bune. De multe ori, esuam pe calea catre mantuire amestecand mijloacele cu scopurile sau formele cu fondul; de pilda absolutizand anumite idei, anumite persoane, anumite virtuti sau anumite forme, piedem pe drum scopul nostru adevarat.
De exemplu, morala e foarte buna, ca Dumnezeu nu ne vrea imorali, dar… nu doar atat, e mult prea putin, nu era nevoie sa-Si verse Sangele Sau scump pe Cruce pentru atata lucru. Asa si cu patriotismul, nationalismul, etc. Toate sunt bune, rau insa este numai gandul viclean care ne poate veni de la diavol sa facem din toate astea scopurile noastre ultime, sensul vietii. Pana la urma toate acestea devin “diversiuni” (nu sunt in sine asa ceva, dar devin, prin intrebuintarea noastra), adica divagatii, deraieri de la drumul nostru adevarat. Devin surogate comode, inlocuind calea cea stramta a Crucii si lupta pentru dobandirea Duhului Sfant. Vrajmasul ne pacaleste trimitandu-ne altundeva si convingandu-ne sa ramanem acolo, unde nu e ceva rau si urat, dimpotriva! Dar undeva unde sa fim trasi pe linie moarta si sa nu mai putem tinde inainte spre Tinta Duhului.
Pentru mai multe lamuriri (sper):
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/03/17/crestinul-postmodern-intre-babilonia-sensurilor-si-dreapta-intelegere/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/02/21/parintele-rafail-pocainta-intre-intelegerea-eretica-si-intelegerea-dreapta/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/03/28/parintele-nicolae-steinhardt-cuvinte-si-pilde-pentru-dreapta-socotinta-si-ne-absolutizarea-virtutilor/
este firesc sa avem opinii divergente, caci pana si Sf Parinti au avut intre ei, la un moment dat, ceea ce nu impiedica ‘unimea’ noastra in Domnul – nu-mi place cuvantul ‘unire’, ca unii ar intelege ca trebuie sa ne unim cu papistasii si alti eretici 🙁 nici macar n-am vrut sa sugerez ca l-ati criticat pe Dan Puric, daramite sa ‘va cert’ pt asta. dimpotriva, cum ii dau credit lui pt ce face, asa va dau si voua, care aveti un site minunat!
voiam doar sa-mi exprim parerea, probata din atatea si atatea experiente personale, ca nu prea cred in ‘observatii’ publice. nu va pun nicio clipa la indoiala buna credinta, dar eu stiu ca, ori de cate ori eu vreau sa spun ‘public’ cuiva ca greseste, ori sa-i ‘ajustez’ doar o opinie, fac eu ce fac si nu-mi iese bine… desigur, asta nu inseamna nici ‘sa tacem malc’ ori ca ce eu nu-s in stare sa fac, din slabiciunile mele, m-as indoi ca Domnul nu-i poate calauzi pe altii sa faca mai bine.
din mii si mii de experiente de pe blogul meu si alte situatii de viata m-am convins de exact acelasi lucru cu care incepeti rasp catre mine ‘se pare ca fiecare citim si intelegem altceva’ – exact asa este!!! comunicare desavarsita nu exista decat intre Persoanele Preasfintei Treimi si, in masura credintei fiecaruia, in interioriul Cetei Sfintilor (din Rai si de aici), intre duhovnic si ucenic…
eu insumi blogger, n-as putea sa neg ca trebuie sa ne manifestam credinta si online, mai ales ca, desi tinand un blog laic in care se intrevede credinta mea nu fac nimic fara binecuvantare. doar voiam sa atrag atentia vizavi de exact acelasi lucru pe care l-ati observat, ca prea adesea ‘una vorbim, basca ne intelegem :)’
si de aici temerea mea ca, dupa ‘Si-ul’ vostru, pot urma (cel putin in mintile unora) initiative de genul ‘sa facem, sa dregem, sa ne cunoastem, sa ne mobilizam’ cand, de fapt, nici unul dintre noi nu are ce alta lupta sa duca decat cu propriile pacate. si dc poarta lupta respectiva cum trebuie, este imposibil ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa nu-l duca si spre a-si marturisi credinta intr-un chip sau altul. Domnul sa se milostiveasca de noi toti!
doar ca va mai atrag atentia cu toata dragostea, atragandu-mi si mie insumi, ca toti acestia care avem daruri intelectuale, acces la internet (un privilegiu in sine!), bloguri si ne pare ca avem ‘lucruri de spus’, nu trebuie sa nadajduim decat la cel mai mic loc in Imparatia cereasca… peste noi – de ne vom invrednici sa ajungem Acasa! – vor fi sfintii din toate vremurile, chiar contemporani cu noi, din sate unde nu este nici curent electric, daraminte net, unde penticostalii si mormonii se infiltreaza, unde preotul e betiv iar episcopul ecumenist, dar acolo sunt totusi credinciosi care, in ciuda tuturor acestor sminteli, nu-L leapada pe Hristos! nadajduiesc ca pt rugaciunile unora ca acestia tine Domnul lumea, chiar si pe pacatosul de mine…
oricum, nimic din ce am spus a nu se interpreta ca vreo ‘nemultumire’. aveti un site extraordinar si sa dam slava lui Dumnezeu ca ne putem intalni aici, unde desi poate avem ‘idei’ divergente, nadajduiesc ca nu avem absolut nicio divergenta ca suntem parte din Biserica Una, Sfanta, Apostoleasca si Soborniceasca – si ca ‘alta cale’ nu-i. aici suntem, cu pacatele noastre, de care fiecare trebuie sa ne pocaim de ele in felul sau, dar eu doar vreau sa-I multumesc Domnului ca imi pot spune parerea (fie ea si gresita, admit asta), in mod liber, pe un site liber, ‘ne-ecumenist’ si nefatarnic.
Dragul nostru frate, iti multumim si suntem incredintati ca ai scris aceste randuri cu toata bunavointa si suntem, in acelasi timp, increzatori ca nu suntem condamnati chiar la o totala neintelegere reciproca. 🙂 Vezi linkul de mai sus cu babilonia, confuzia limbilor, din parintele Rafail.
As vrea sa precizez insa ca exact asta este scopul materialului de mai sus, ce ai scris si fratia ta – “nici unul dintre noi nu are ce alta lupta sa duca decat cu propriile pacate.”
Chiar nu vedem motive pentru care cineva ar putea avea idei de misiune si de intiativa in urma articolului nostru, in care “mai mult”-ul nostru este POCAINTA. Citez chiar din paragraful final:
“In concluzie…Siiii… ce sa facem? Sa nu ramanem la morala, sa nu ne oprim la nationalism si patriotism (si mai ales sa nu ne oprim la a le trai pe acestea prin desarta inchipuire!), sa nu ne amagim cultivand doar steril si retoric o emfaza si o euforie nationalista, crezand ca ele ne vor dispensa de la obligatia de a trai viata Duhului Sfant sau vor tine locul despatimirii launtrice. Sa mergem mai departe de ele, asumandu-ni-le pe toate, nu negandu-le! SA NU NE OPRIM NICAIERI IN DRUM, cum zice marele duhovnic al Apusenilor. Cine suntem? Suntem ai lui Hristos si ai Duhului inainte de toate! Ce sa facem? Acelasi lucru ca si in vremea Apostolilor, acelasi lucru pentru care s-a si nascut astazi pentru noi Inaintermergatorul, dar astazi mai imperios necesar si mai urgent ca niciodata: sa ne pocaim, sa ne schimbam efectiv viata, sa ne lasam de pacate si sa pornim razboi personal cu patimile si cu duhul lumesc, sa ne intoarcem la Hristos cu toata inima, cu toata fiinta noastra, urmandu-I cuvantul! Si toate celelalte ni se vor adauga noua!”
Pe de alta parte, cred ca prea multe scrupule risca sa ne lipseasca de firescul unei comunicari. Nu cred ca e bine, la nivelul nostru, sa ramanem inchisi in noi insine si unii fata de altii. Avem, totusi, incredere, ca firescul isi poate face loc intre noi, ca discutia, fie si publica, e posibila, ca nu se considera nimeni infailibil, si ca putem exprima unele lucruri fara sa fim fatalmente si fara iesire sabotati de patimi.
Cat priveste cum ne consideram noi pe noi insine…nu putem decat sa fim de acord cu fratia ta in ceea ce priveste privilegiile prea mari pe care le avem de la Domnul, fata de nevrednicia noastra totala si sa ne straduim din toata puterea sa nu ingramadim manie si urgie prin ceeea ce facem. Nu avem pretentii prea mari si nu ne dorim, sincer, mai mult decat cel mai din urma coltisor de rai. Dar nu prin ceea ce facem pe site ne indreptatim sa-l castigam, bineinteles! Cu adevarat ceea ce facem noi e “boierie”, fata de suferintele si tragediile multora dintre fratii nostri.
Dumnezeu sa ne ierte si… tu, si voi sa ne iertati pentru ceea ce, inevitabil, gresim!
Iti multumim!
PS: Scrii cumva la Gandul, la pagina externa?
de fapt, eu fata de articolul in sine nu prea aveam obiectii, ci mai degraba de unele discutii sterile dintre comentarii. ‘poate un actor sa fie marturisitor ori ba? poate avea simpatii politice ori nu?’ – pur si simplu nu ma intereseaza asa ceva, nu acestea il condamna sau il mantuiesc pe om… inevitabi, fara voia voastra poate, atingand aceste subiecte ‘triviale’, atentia cititorilor a fost denaturata de la esenta articolului – sa ne pocaim cu adevarat, aici si acum, nu doar sa citim in cartile sfintilor despre asta! practic, dc stau bine si ma gandesc, asta mi-era oarecumva pricina de ‘nemultumire’, ca tema articolului era intr-adevar fundamentala, dar, comentariile prea se indepartasera de ea…
in schimb, cu articolul in sine (catre care mi-a indreptat atentia primul dintre comentatorii de mai sus 🙂 nu pot fi decat de acord – mai ales cu ceea ce ati citat cu litere ingrosate in comentariul de mai sus. noi prea putinul nostru sa-l aducem, pocainta sincera, iar toate celelalte ni se vor adauga noua!!!
si chiar asa este. nadajduiesc ca si fratiile voastre v-ati convins de atatea ori, ca, pt ce putin bine facem noi (si niciodata singuri, noi doar ca ‘alegem corect si in mod liber’, dar El ne lumineaza alegerile bune, ca de-am fi dupa capul nostru, vai si amar ar fi…), ne copleseste Dumnezeu cu daruri. insa daruri asa ‘folositoare’, nu ca sa ‘ne rasfete’, caci numai cine traieste in credinta poate pricepe ceea ce este de nepriceput pt duhul lumiii, ca si o boala, si cand trecem prin situatii pe care mintea noastra le-ar cataloga drept ‘absurde’, tot daruri sunt!
si dc nu v-am deranjat (eu zic ca nu 🙂 poate ca o sa mai revin pe blogul vostru si in ipostaza de comentator, nu doar de cititor, cum eram de mai multa vreme. ma intreb cumva de nu ‘smecherul’ care a postat primul comentariu tocmai de aceea mi-a atras atentia asupra articolului, sa ma provoace la comentarii? 🙂 Doamne ajuta!
Un parinte mi-a spus mai de mult:”daca ramai in morala pentru tine inseamna ca nu s-a rastignit Hristos ci ai ramas in litera Vechiului Legamant”
Ma bucura aprecierile pe care le faceti la adresa maestrului Dan Puric.Totodata tin sa precizez ca anumite lipsuri, pe care dvs le-ati descoperit cu atata abilitatea , le-a recunoscut chiar domnia sa marturisind ca el este doar:”unul care matura calea spre Biserica”.Lucrarea domniei sale este una de marturisire a valorilor acestui neam care a dainuit prin marturisirea dreptei credinte.In contextul lumii de azi avem nevoie de acest Om care sa puncteze radacinile,valoarea si sensul spre care ne indreptam.Mai apoi urmeaza propria noastra schimbare launtrica,pe care din belsug ne-o ofera aceste modele sfinte ale ortodoxiei si neamului romanesc.Astazi ne situam intr-o stare de inflatie in cea ce priveste discutiile despre pocainta si dragoste.Atunci tot noi ne gasim destoinici sa le aratam altora ce le lipseste?Cu atat mai mult cu cat Dan Puric este unul care ,in fata Tainei Ortodoxiei ,isi pleaca capul spre a adulmeca faramiturile de la masa Stapanului.Recunoasterea acestui tezaur al neamului romanesc nu inseamna a te vedea “buricul pamantului”.Oare nu in lumina lui HRISTOS ne vedem nimicnicia noastra?Si atunci,in fata lui HRISTOS ,ce e mai importanta,daruirea sau nimicnicia noastra?Fara indoiala ca daruirea!Prin ea il avem si pe HRISTOS si ramanem si cu nevrednicia noastra…Daca Petre Tutea(de a carui verticalitate nu cred ca se indoieste nimeni)spunea ca neamul romanesc este:”marsul triumfal al lui Dumnezeu pe pamant”,tot el spunea ca:”ii multumesc neamului romanesc ca mi-a facut CINSTEA de a suferi pentru el”.Iata cat de minunat convietuiesc in sufletul unui Roman valoarea si modestia!In concluzie nu ne ramane decat sa ne bucuram de lucrarea acestor oameni ,fie si ea marunta(vazuta de unii),si sa-i sustinem in demersul lor sincer si bun.Caci atata vreme cat ne uneste acelasi Ritual Liturgic Ortodox, nu se cade sa ne banuim unii pe altii de tot felul lucruri incerte si nefondate.Fie ca unii l-au urmat pe pr CLEOPA,altii pe pr Arsenie,sau Ghelasie,ai lui HRISTOS suntem,si madulare ale aceleasi Biserici.Inchei prin a va multumi si aprecia pentru lucrarea pe care o faceti .P.S Chiar si marii parinti au avut pareri contradictorii,dar aceste contradictii au fost constructive datorita sinceritatii lor.Asta nu inseamna ca nu au avut cu totii dreptate!In felul lor…
“Fiecare merge la judecata cu neamul lui, pentru ca pana acolo merge responsabilitatea!
Vom fi intrebati:
Ce-ai facut in viata pentru tine?
Ce-ai facut in viata pentru familia ta?
Ce-ai facut in viata pentru neamul tau?”
Spunea un parinte.
@ Calinic si Ramona:
Of, iertati-ma, dar daca ati citi mai cu atentie si nu asa in graba… ati vedea ca nici noi n-am contrazis ceea ce spuneti si ca altul era mesajul nostru, adresat nu lui Dan Puric, ci unora din cei care il asculta si nu au deja pusa baza pocaintei, riscand sa se limiteze la niste convingeri nationaliste sentimentale sau teoretice.
Pe de alta parte, eu cred ca este o inflatie a discursurilor moarte, nesincere, proaste pe teme duhovnicesti sau… exista doar discursuri si nu si fapta in sine, a pocaintei, a schimbarii vietii. Le consideram prea usor subintelese, de multe ori, toate aceste lucruri esentiale, care constituie sensul nostru final. Daca vreti, am incercat numai sa completam acele puncte de suspensie de dupa “si…” cu continutul evanghelic care, vai, in realitatea vietilor noastre si a Bisericii reale este sublim, dar lipseste aproape cu desavarsire. Si chiar trebuie sa ne asumam asta si sa plangem ca neamul nostru este pe celea pierzarii, pentru ca noi toti am tradat credinta prin viata noastra si “impreuna netrebnici ne-am facut”.
In plus, mai cred ca trebuie sa fim si mai constienti de ceasul pe care il traim acum, sa simtim duhul vremurilor si sa mergem la esente:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/06/26/traim-un-ceas-de-urgenta/
Aveti dreptate, si e bine ce ati scris, la fel articolul e foarte bine alcatuit. Am stat mult si m-am gandit daca sa scriu sau nu putinele cuvinte. Daca voi fi inteleasa sau nu! Acum, daca le-am scris, raman asa.
Eu nu fac nimic, nici pentru mine, nici pentru familia mea, daramite pentru neamul meu!
Cuvintele pe care le-am scris, nu sunau ca un repros. Va admir munca, si, trebuie sa recunosc, cu mult timp in urma, cand gaseam multitudinea de informatii si cuvinte duhovnicesti de aici, credeam ca sunteti un grup mare de persoane. Dar voi trei faceti mai mult decat 100 de oameni:)
Cuvintele acelea erau adresate tuturor, noua, celor care trecem pe aici.
E dificil sa comunici ce doresti prin intermediul acesta. Nu vezi reactiile celor carora te adresezi, si nu stii daca te-ai facut inteles.
Repet, e bine venit cuvantul vostru si inspirat.
Doamnezeu sa va binecuvinteze!
nu am descoperit decat aseara siteul acesta insa ma intriga. nimeni nu are nici un drept sa isi dea cu parerea despre nimeni.Mi se pare ca se vorbeste in necunostinta de cauza in ceea ce priveste revista Sinapsa – Dan Puric – Pr. Neofit.Revista Sinapsa are o legatura foarte buna cu neamul dar cu neamul acela care nu este apropiat de Dumnezeu asa cum ar trebui si care poate fi cumva prin stiinta. Sau mai bine zis Stiinta sa fie apropiata mai mult de Dumnezeu, de altfel, chiar denumirea de Sinapsa ne trimite la anumite corelatii. Este simplu sa vorbesti cand nu cunosti. Ne intereseaza tot felul de chestii materilae si lipsite de importanta in loc sa luam ceea ce este folositor sufletului nostru. Cui credeti ca ii pasa cine ce a zis in afara de dvs care disecati firul in 14, exact cum fac astia care incep sa scoata nu stiu ce dosare ale preotilor asa si dvs gasiti tot felul de dialoguri le postati le comentati si ce rezolvati ??? In concluzie, nu este nimeni in masura sa stabileasca nimic. Luati ca atare ce credeti ca face rau sufletului indepartati, nu smintiti pe altii
O saptamana binecuvantata!!!
“nimeni nu are nici un drept sa isi dea cu parerea despre nimeni”
E formidabil si unic ce auzim! Eventual cu exceptia dumneavoastra, nu? 🙂
Nici parintii Iustin Parvu, Arsenie Papacioc, Staniloae sai Ioanichie nu au dreptul si sunt in necunostinta de cauza, pentru ca despre ei era vorba? Daca spunem ca nu ne pasa ce spun ei, atunci si dubiile noastre par tot mai intemeiate.
Pai incercam sa “rezolvam” exact ceea ce spuneti: sa indepartam ceea ce face rau sufletului, sa punem niste semne de intrebare si sa trezim niste bune nelinisti acolo unde cei mai mari duhovnici ne atrag atentia ca poate fi vorba de… cel putin ceva indoielnic, daca nu de inselare!
Eu nu imi dau cu parerea, doar ca nu mi se pare normal ce se intampla si inca ceva, certitudinea ca parintii ar fi spus asa ceva este mica …. sunt niste postari care pana una alta am dreptul sa nu mi le insusesc cum i-as sfatui si pe altii. Cred ca ar fi bine sa va ocupati de sufletul dvs sa va puneti intrebari dvs nu sa incercati sa ii ajutati pe altii care sigur isi gasesc raspuns. Ati facut asa site folositi-l in scopul in care l-ati creat nu in a sminti lumea creand controverse pe o tema proaspata. Stiti la noi in popr daca se face nu e bine ca e habotnicism daca nu se face suntem un popr indolent, oameni buni cum este bine ? Si in fiecare lucru gresit este imposibil sa nu existe ceva bun. La un om cu 1000 de defecte cu siguranta ii gasesti o calitate care te face sa il iubesti mai mult decat pana atunci. Haideti sa ne vedme fiecare de treaba noastra iar daca avem un adevar ne marturtisit sa il marturisim prin fapte nu prin vorba multa si fara folos.
Doamne Ajuta !!!
Draga Andreea, treaba noastra este sa intelegem credinta in care o traim, urmand Sfintilor Parinti si marilor parinti duhovnici. Fara discernamant, ne putem rataci usor. Acesta este unul din scopurile site-ului, de altfel.
In ceea ce priveste cazul acesta concret, cu toata parerea de rau (crede-ma, ne-ar fi mai usor si comod sa nu atragem atentia asupra p. Ghelasie, pentru ca nu ne-am pomeni cu atatea critici, ca cea a ta, da pilda) afirmatiile parintilor Dumitru Staniloae, Arsenie Papacioc si Ioanichie sunt cat se poate de reale si certe, verificabile. Ele se gasesc in cartea “Ne vorbeste p. Arsenie, vol II” – se poate descarca de aici:
http://www.scribd.com/doc/2450518/Ne-vorbeste-Pr1-Arsenie-Papacioc-vol-2
Editura la care a aparut cartea este a Manastirii Sihastria, deci este o sursa de prima mana, cat se poate de credibila. Desigur, daca nu ne convine putem contesta orice sursa, dar e copilaresc.
Apoi, repetam: Pr. Gheorghe Holbea (prof. universitar la Fac. de Teologie) ne-a relatat ca intr-o discutie personala avuta de dumnealui cu pr. Dumitru Staniloae, acesta si-a exprimat mari rezerve fata de p. Ghelasie, rezerve asumate de altfel si de pr. prof. In fine, numele parintelui se afla pe lista de parinti rataciti cu practici eretice de la chilia Sf. Iustin Parvu. Cine se indoieste de acest lucru, poate vizita Manastirea si poate consulta documentele afisate la usa chiliei parintelui. In plus, poate vorbi personal cu parintele Iustin, care s-a exprimat negativ fata de revista, in cunostinta de cauza.
Avand in vedere acest lucru, ne vedem de treaba noastra, de a avertiza asupra unui fenomen pe care parintii nostri duhovnici il priveau cu mari, mari rezerve. Desigur, in orice rau poti gasi si un bine… Toata problema e daca gasesti si raul, ca sa te feresti de el si sa iei numai partea buna, care nu ne indoim ca exista si in acest caz. E posibil ca parintele Ghelasie sa fi avut o viata si o traire deosebite, nu negam asta, si poate doar scrierile si cuvintele sale sa fie mai ciudate. Dar e bine de stiut. Oricum, ceea ce se intampla acum, prin cultul care i se inalta de catre p. Neofit si de catre altii si prin plasarea sa alaturi de parintele Staniloae (culmea!) in galeria celor mai mari teologi romani este foarte, foarte exagerat, ca sa nu zicem mai mult…
Draga Andreea,”admin” are intr-un fel dreptate…toti ne putem exprima parerea despre toate.DAR…sa ne asumam pe deplin responsabilitatea celor spuse.Asumate deplin si personal!Avand in vedere ca mistica noastra ortodoxa este dialog cu HRISTOS, dincolo de conflicte ,as dori sa iesim din aceasta “zona de razboi” la limanul lamuririlor,certitudinei si odihnei sufletesti…”admin” nu cred ca face aceste afirmatii din rautate,mai degraba din nestiinta.Cei sinceri(si-n cer)vor descoperi pana la urma lumina adevarului.Ridic si eu aici o problema,spinoasa pentru unii,si anume convietuirea sfinteniei cu patima omeneasca in interiorul aceleasi persoane.Admitem veridicitatea celor afirmate despre parintele Ghelasie ,de catre parintii nostri pomeniti mai sus…Oare ei sustin cu tarie absoluta aceste afirmatii?NU CRED!La sfintenia vietii lor isi pot permite “mici incapatanari” dar, cu siguranta nu decizii absolute cu privire la sfintenia unei persoane sau a alteia.In acest sens as dori sa aruncam o privire asupra ceea ce s-a intamplat cu SF Chiril al Alexandriei in atitudinea sa “rautacioasa” asupra Sf Ioan Gura de Aur http://www.credo.ro/proloage.php?data=1801&i=3 Ascultarea de parinti nu inseamna divinizarea lor,ca in religiile antice,ci urmarirea nestirbita a tintei spirituale care este HRISTOS.Parintii ne indruma spre a deveni niste teodidacti, nu ne formeaza prin anumite sabloane mentale ale lor.Fiecare din noi suntem diferiti,chiar in spiritualitatea ortodoxa,asta fara sa fim dezbinati.Asadar atat revista SINAPSA ,cat si parintele Neofit,nu isi propun un cult al personalitatii parintelui Ghelasie,ci evindentiaza acest dor de Dumnezeu pe care parintii BISERICII(in general),si pr Ghelasie(in particular),l-au cultivat in sufletele lor.E important de subliniat particularitatea fiecarui limbaj ce nu stribeste unitatea de Duh.Deci nu suntem ciudati,ci evidentiem pe HRISTOS in particularitatea noastra.Sfintii Parinti traitori in Duh,isi permiteau pana si nebunia,si atunci in ce sabloane ii mai incadram?Recunoasterea sfinteniei nu este o chestiune mentala ci a discernamantului de Duh.Revista SINAPSA se adreseaza nu neaparat “Fiilor Casei”…cat mai ales ea se face “punte de legatura”intre Biserica si cei ce in adancul lor o cauta cumva si nu o gasesc…Printr-un limbaj accesibil celor ce cauta,si prin respect fata de valorile pe care le au cautatorii,membrii aceste reviste ,imbraca pe cei lipsiti cu haina duhovniceasca a Bisericii.Asa cum pot si ei…Fixismele,procesele prea multe de constiinta si sabloanele mentale sunt un real pericol in dezvoltarea vietii duhovnicesti.Au dreptate si astia cand ne acuza ca suntem fundamentalisti… Nefiind capabili sa asimilam TAINA CREDINTEI,nu suntem capabili nici sa o facem inteleasa altora.Apeland la “litera” si cramponadu-ne intr-un limbaj de lemn nu vom rezolva nici pe departe problema celor insetati de adevar…Caci limbajul se face de la inima la inima…E necesar sa privim cu atentie si fara respingeri preconcepute si scrierile pr Ghelasie si sa asimilam “cu dintii nostri de lapte” atat cat putem.Sa cultivam acest dor dumnezeiesc si discernamant duhovnicesc,spre care parintii nostri ne-au indrumat si asa sa le acordam cinstirea duhovniceasca pe care atat de mult au dorit-o si asteptat…
Calinic, nu este vorba de a da verdicte cu privire la o persoana, ci de un lucru mult mai simplu si de altfel foarte folosit in traditia ortodoxa: anume, de a cerceta in lumina Sfintilor Parinti invatatura propusa de cineva. Nimeni dintre cei care au ramas in memoria Bisericii drept repere nu s-a ferit de o asa verificare.
Ne indoim puternic de faptul ca parintii duhovnicesti mentionati mai sus aveau micile lor incapatanari, ci de faptul ca, intrand in contact cu invataturile p. Ghelasie, nu au regasit duhul Sfintilor Parinti. Marturisim ca si noi insine ne raportam in acelasi mod la scrierile p. Ghelasie. Totusi, Sfintii Parinti, oricat de prigoniti sau neintelesi au fost de catre unii dintre contemporani, au scris inteligibil si verificabil. Nu pentru ca nu erau intelesi erau prigoniti, ci din invidie. Sf. Chiril, ca sa abordam exemplul dat de tine, era destul de tanar si subordonat lui Teofil al Alexandriei in momentul in care nu il asuma pe Ioan Hrisostom. Ulterior l-a asumat integral, citindu-i operele si folosindu-l in luptele sale impotriva ereticilor. Nu vedem cum poate fi pus in legatura cu cazul p. Ghelasie, care este controversat pentru invatatura pe care o propune.
Particularitatea noastra de intelegere si traire a credintei trebuie sa treaca de testul verificarii. Altfel, se pune in discutie insasi apartenenta noastra la Acelasi Trup, daca intelegerea noastra este atat de opaca pentru celelalte madulare ale Bisericii.
Am citit si noi articolele din Sinapsa si vedem cu greutate cum poate ea sa implineasca o cautare sincera de Biserica. Sunt articole hiper-intelectualizate, care trateaza teme abstracte si culturale, de parca insetarea dupa Biserica ar fi un mal a l’aise intelectual si nu o cautare a unui sprijin concret, lamuritor si parintesc.
Pana una alta, scrierile si invataturile p. Ghelasie sunt controversate. Ele nu au trecut de testul verificarii in lumina invataturilor Sfintilor Parinti, atat in ceea ce priveste mesajul general, cat si sfaturile practice (P. Arsenie, de pilda, atrate atentia asupra practicii painii harice). In lipsa acestui test, in prezenta propriilor noastre rezerve fata de invatatura zisa, parerea parintilor nostri duhovnici (dintre care Dumitru Staniloae…numai de lipsa de cultura teologica nu poate fi banuit) capata o greutate in plus. Nu suntem sablonarzi, dar nici sa dam la o parte ce spun parintii. In plus, cum am spus si mai sus, sa il promovezi pe p. Ghelasie drept un teolog de talia unui p. Dumitru Staniloae, sau chiar mai mare, sa il pui pe picior de egalitate cu Cuv. Sofronie Saharov este cel putin hazardat si intareste rezerva. Macar din acest motiv – scrierile celor doi mari teologi sunt foarte limpezi si verificate de dogma si predania patristica.
Strict pentru cine conteaza ce spun marii nostri duhovnici si pentru cine are o minima incredere in noi, recomandam atat: prudenta si cercetare cu discernamant si atentie! Iar pentru Dan Puric repetam indemnul primit dinspre Petru-Voda: sa intrebe personal pe parintele Iustin despre revista pe care o promoveaza!
Si ce sa faca dupa ce intreaba sa vina sa posteze aici ? 🙂
In adevar limbajul din Sinapsa este destul de greu de accesat dar nu imposibil, este pt o anumita categorie de oameni care nu au habar de biserica si de comuniunea cu Dumnezeu si care nu pot fi atrasi decat tot cumva printr-un antidot, si acela al limbajului pe care cu siguranta ei il abordeaza. La fel ca si fenomenul Dan Puric …. nu prinde la toata lumea, pentru ca inca auzi pe ici colo oameni care dau din umeri si spun ca nu stiu cine este. De aceea fiecare pachet de informatie sa zic asa desi este destul de comercial, se adreseaza anumitor categorii de cititori, cunoscatori sau doritori de traire duhovniceasca
Doamne ajuta !!!
Doamne, ajuta- ne!
L-am ascultat pe Dan Puric.
Am citit toate comentariile. Le-am recitit pe cele situate in divergenta.
-SI????
Avem un discurs doxat, bine articulat duhovniceste, ori, dimpotriva,intrigat si nervos asternut, pe hartie si inauntru. Dar, mai ales, avem orgoliul parerii noastre.
-Ei, SI???
-Pai,MATURA a ramas tot la dan Puric.