DUHUL NIHILIST SI “MISTICA” REVOLUTIEI – marile ispite ale crestinului de azi

Va invitam sa cititi, pentru o mai buna imagine, si:

Mistica violenţei

de Ioan ENACHE

editorial preluat din revista Credinta Ortodoxa

„Mistica violenţei” de care vorbea Părintele Seraphim Rose în anul 1960 (Nihilismul. Rădăcina revoluţiei în epoca modernă, în Scrieri, Sophia, Bucureşti, 2009, p. 546) este „mistica Satanei”. Ea îşi are ţâţâna în mândria care i-a hrănit răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu.

„Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu”, Isaia 14, 13.

Mistica răzvrătirii l-a făcut pe Lucifer să fie primul şi cel mai cumplit revoluţionar, iniţiatorul, dascălul şi conducătorul „spiritual” al tuturor anarhiilor şi revoluţiilor care s-au succedat în istoria omenirii. Şi toate aceste revoluţii, în esenţă satanice, au avut pe fond acelaşi ţel: războiul cu Dumnezeu, mascat de ţinte terestre: distrugerea monarhiei şi a imperiilor, masacrarea bisericii, în general a creştinismului, eliminarea proprietăţii private, disoluţia familiei. Formele statale şi de putere nou create vor fi mereu pulverizate în istoria ultimelor două veacuri de alte şi alte revoluţii, vădind nestatornicia Satanei, instabilitatea şi slăbiciunea puterii lui şi arătând cu claritate că, sub diversiunile sociale, politice, culturale, etnice, sexuale etc., se ascunde scopul de a-L alunga pe Dumnezeu din viaţa oamenilor şi crearea împărăţiei lui Antihrist pe pământ.

Dacă aruncăm o privire simplă asupra violenţelor extreme, masacrelor, genocidurilor săvârşite de oameni împotriva oamenilor în revoluţiile franceză, de la 1848, comunistă sub diverse denumiri, naţional-socialistă şi altele, şi altele, vom observa caracterul cainit, ucigaş de frate, al fiecărei revoluţii, încălcarea violentă a tuturor poruncilor revelate. Progresul, libertatea, democraţia, egalitatea şi alte sloganuri goale de conţinut nu au fost decât îndreptăţiri pentru revoluţia continuă.

Părintele Seraphim Rose a sintetizat magistral liniile directoare ale marşului sângeros al lumii prin acest malaxor al revoluţiilor, aparent haotic şi iraţional, devoalând programul negaţionist al violenţei în creştere a ultimelor secole:

1. Distrugerea Vechii Ordini;

2. Făurirea „pământului nou”;

3. Făurirea „omului nou” (op. cit., p. 541-549).

Nimicirea ordinii creştine a societăţii vieţuind sub har defineşte tendinţa înlocuirii succesive a formelor statale, cu altele noi, până se ajunge la dictatura globală a Noii Ordini Mondiale în care să nu mai rămână nici amintirea Vechii Ordini. Aceasta e violenţa politică. Vechea înfăţişare patriarhală a pământului, cu stabilitatea şi tihna vieţii, sunt înlocuite de cucerirea pământului şi schimbarea lui sub forţa maşinismului, tehnologiilor, civilizaţiei, computerelor şi informatizării, prefacerea lui sub violenţa „creatoare”.

Iar „omul nou”, „supraomul”, „omul dumnezeu” este lucrarea cea mai cumplită a revoluţiei, menită să creeze un mutant cu sufletul schilodit, cu conştiinţa mutilată, cu sinele formatat după chipul diavolului. Violenţa psihică naşte subomenirea. Este suficient să ne gândim la „fenomenul Piteşti” şi la rezultatele programului MKULTRA pentru a înţelege cum se naşte omul demon, omul noii ere.

Oare am reuşit să descoperim printre noi „omul nou”, azi, acum, evoluând în organismele internaţionale, în guverne, pe ecranele televizoarelor, în grupurile interlope, pe stradă, în magazine, la locurile noastre de muncă? Nu? Încă nu? Creştinii cei mai smeriţi probabil că îl observă cu uşurinţă şi se îngrozesc. Vrem nu vrem, omul deformat, mutantul noii ere trăieşte printre noi, ne conduce destinele, ne domină, ne anihilează pe zi ce trece împotrivirea la noua realitate, ne inoculează tainic tuturor „mistica violenţei”. N-aţi citit ziarele ultimelor 10-12 luni, blogurile internauţilor, revistele directorilor de conştiinţe, n-aţi văzut declaraţiile televizate ale bogaţilor şi ale elitelor intelectuale, n-aţi auzit declaraţiile oamenilor simpli? E un cor infernal de voci care cheamă la revoluţie.

„Să-i pulverizăm, să-i nimicim, să se aleagă praful şi pulberea de ei!”

Cine sunt aceşti „ei”? Oamenii din structurile puterii de stat, miliardarii tâlhari, mahării care manipulează la vedere treburile ţării, veniturile, minţile noastre. O mânie terifiantă se acumulează în organismul social până când se va dezlănţui în violenţă stihinică. Fiecare simţim şi credem în sinea noastră că acestea se petrec firesc, datorită acumulărilor de contradicţii din societate. Percepţie eronată! Toate acestea au fost programate minuţios de către elitele din cancelarii, de către lojile masonice, de către organizaţiile care conduc lumea de multă vreme, de către legiunile luminii lui Satan. Încă de la începutul secolului 18 au fost create state, guverne, inclusiv monarhii (de pildă aceea a lui Petru I al Rusiei) care au început să lupte cu propriul popor, în primul rând cu Biserica. De la Revoluţia Franceză încoace terorismul guvernului împotriva poporului pe care îl conducea s-a perfecţionat continuu, a trecut prin stalinism, hitlerism, ceauşism şi tot felul de dictaturi, până când a ajuns la forma actuală, când între guverne şi popoare există un război total. Să ascultăm ce spun părinţii violenţei:

„Puterea politică este violenţa organizată exercitată de o clasă pentru asuprirea alteia” (Marx, Engels – Manifestul Partidului Comunist în Opere alese, Editura politică, Bucureşti, 1966, p. 32).

Asta e, acum guvernele, inclusiv al nostru, iau totul de la populaţie şi nu dau nimic în schimb, doar minciuni pentru justificare. Cum vedeţi, spolierea actuală nu mai e de clasă, precum clamează satanistul Marx, ci clasa politică (provenită din toate mediile) reprezintă doar un instrument al ocultei internaţionale, folosit pentru a constrânge şi asupri popoarele.

Pe acest fond de acumulări ale nelegiuirii, ale nemulţumirilor, ale necazurilor, ale frustrărilor, ale crizelor interminabile, anul 2011 pare a fi, aşa anunţă toţi, timpul revoltei, al răscoalei generalizate, al ridicării mulţimilor împotriva propriilor guverne şi contra structurilor internaţionale. E momentul marilor debarasări. Guvernele naţionale trebuie abandonate, ba chiar şi structurile de putere violentă care au propagat răul în lume, FMI, Banca Mondială, Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterală, Banca Rezervelor Federale, Consiliul de Relaţii Externe, Banca Europeană de Dezvoltare, poate chiar şi ONU cu toate organismele lui, adică toată schelăria sistemului actual de înrobire a lumii, aşa numita Nouă Ordine Mondială în care vieţuim de mai multă vreme.

[Nota noastra, R.C.: Nu este neaparat necesar ca haosul revoltelor sa inlature chiar toate aceste institutii mondialiste, desi e posibila si aceasta ipoteza, dupa modelul antecedent al Ligii Natiunilor, desfiintata in urma al celui de-al doilea razboi mondial si inlocuita cu structuri internationale mult mai solide. Citim insa in Apocalipsa ca antihrist va beneficia si de sprijinul unor “aliati” puternici. Aceste structuri internationale pot fi, in schimb, rearanjate, reconfigurate de insusi Antihrist, ca o promisiune de instaurare a unei stapaniri cu adevarat drepte. In orice caz, este necesara prudenta in privinta interpretarii foarte precise a etapelor si metodelor concrete de realizare a “tainei faradelegii”, atunci cand nu ne bazam pe prorociile sfintilor, ci pe deductii si teorii]

Haideţi la revoluţia finală, generalizată, planetară, care va schimba lumea din temelii! Să ne eliberăm de tiranii ăştia! Greşeală fatală, tragică, faptă irecuperabilă, monstruoasă. Pe care o vom face! Este tragică, pentru că, prin răscolul acesta, nu vom scăpa de tirani, ci le vom presta gratis un uriaş serviciu. Le vom servi pe tavă focul revoluţiei care va mistui toate instrumentele devenite nefolositoare, numite mai sus, vom omorî milioane, poate zeci de milioane de oameni, vom pieri şi noi – nu asta vor şi elitele? – şi vom crea condiţiile prielnice pentru instaurarea o vreme a haosului, ce se va rezolva printr-un haos şi mai mare, al treilea război mondial, iar apoi, la cererea noastră, se va instala o nouă conducere mondială unică. Fireşte, formată din aceleaşi elite care acum ne conduc la dezastru! Practic, prin această revoluţie, prin urnirea unor forţe umane colosale în războiul civil, prin decimarea tuturor nucleelor de rezistenţă, elitele vor instala adevărata Nouă Ordine Mondială, ale cărei noi organisme-instrumente sunt constituite deja în secret. Este capul împărăţiei care creşte din tălăzuirea mulţimilor („apelor”, zice Apocalipsa). Se preconizează un sacrificiu imens de sânge pentru consolidarea tronului Satanei!

Aşadar, bine ne-ar prinde să luăm aminte şi să nu îndemnăm pe alţii la răzvrătire, să nu devenim revoluţionari, să nu ne războim, să nu fim vărsători de sânge, tălăzuitori de mânie şi violenţă în numele unei dreptăţi care îi aparţine lui Dumnezeu.

Oricât de îndreptăţiţi ar părea că suntem, noi nu ştim să facem dreptate, fiindcă suntem orbiţi de păcate şi avem puterile minţii şi ale inimii legate în laţurile diavolului. Să-l rugăm pe Dumnezeu să îndrepte lucrurile. Pentru creştinul ortodox modelul este Mântuitorul, pe El să-L urmăm, să împlinim cuvintele Lui de iubire, de pace, de răbdare din Evanghelie.

Veţi zice, dar El nu a luat un bici de ştreanguri, nu a răsturnat mesele negustorilor şi schimbătorilor de bani şi i-a fugărit din Templu? Asta nu e revoltă, nu e revoluţie, nu e mânie? Acum nu e la fel? Nicidecum! Ce spune Scriptura?

„Templul Meu, locaş de rugăciune se va chema pentru toate popoarele!” (Isaia 56, 7)

iar Domnul Iisus Hristos adaugă:

„Iar voi îl faceţi peşteră de tâlhari!” (Matei 21, 13).

Să nu ne amăgim! Ceea ce a făptuit Mântuitorul în Templul din Ierusalim nu trebuie înţeles la modul propriu, ca toate popoarele să vină acolo să se închine şi, de aceea, trebuie să fie păstrat curat, ci este o pildă pentru fiecare dintre noi. Sfântul Apostol Pavel ne tâlcuieşte această taină:

„Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi” (I Cor. 3, 16-17).

Fiecare persoană, din fiecare popor, este templu al lui Dumnezeu. Dacă eu am preschimbat trupul meu, din templu al Duhului Sfânt, în peşteră de tâlhari, atunci vine Mântuitorul cu biciul, răstoarnă totul şi aruncă afară răul. Vine, dacă vreau eu şi dacă Îl primesc! Deci peştera întunecată sunt eu iar tâlharii – mânia, mândria, desfrânarea, lăcomia, minciuna, ura, slava deşartă, egoismul, hoţia, uciderea, violenţa şi toată banda lor de nelegiuiţi.

Vreau revoluţie? Să fie aceea duhovnicească, să mă revolt împotriva tâlharilor din inima mea, să arunc şerpii afară şi să le sfărâm capul, să asanez peştera pentru a redeveni locaş al Treimii Divine. Unde nu ar face aşa fiecare om din toate popoarele! Însă, pentru că am devenit toţi peşteri de tălhari, ne-a înşfăcat pe noi tâlharul cel mare şi a făcut din toată planeta o tavernă uriaşă de ucigaşi. Imitatorul lui Hristos, maimuţa şi papagalul care este Satana, a inversat lucrurile. Puterea mânioasă dată de Dumnezeu fiecărui om pentru a se lupta cu păcatele şi cu diavolii este dirijată în afară, îl pune pe fiecare să se lupte cu fratele lui, aţâţând războiul tuturor împotriva tuturor, homo homini lupus, mistica duhovnicească este preschimbată în mistica violenţei iar omul în demon.

Mai e nevoie să vă spun, nu-l urmaţi pe diavolul, oricare ar fi motivele-ispitiri, ci urmaţi-L pe Hristos?!”

*

Comentariu Razboi intru Cuvant

Nihilismul si anarhismul revolutionar ca fenomene duhovnicesti actuale

Editorialul dlui Ioan Enache a reamintit un foarte important document duhovnicesc – scrierea ”Nihilismul – o filosofie luciferica”, a celui care pe atunci era inca Eugen Rose, convertit american la ortodoxie, si care mai tarziu va deveni Parintele Seraphim Rose. Acest document este genul de incursiune duhovniceasca care comprima sensul istoriei contemporane la esenta si care identifica cu acuratete boala care dospeste in realitatea nevazuta a acestei lumi, explicand toate relele pe care le traim astazi, dar si deznodamantul tragic al acesteia. Este genul de lectura care cultiva discernamantul si merge dincolo de aparentele si aspectele facile in care se poate cadea atunci cand se abordeaza subiecte de genul ”noua ordine mondiala”.

E de ajuns lecturarea acestui document (ca si a oricarei alte scriituri in mod real duhovnicesti si ortodoxe) pentru a avea o imagine de ansamblu, panoramica si duhovniceasca, negreselnica, a cauzelor reale ce prefigureaza raul pe care il traim. De aceea intotdeauna sa ne amintim ca indreptarul de intelegere al vremurilor de pe urma care au si sosit sunt Scripturile si Predania, profetiile Sfintilor, si nu teoriile sau “dezvlauirile” produse de mintile omenesti – inevitabil limitate (cand nu sunt chiar interesate in amestecarea falsurilor cu adevarurile) si inevitabil impregnate de alt duh –  si perpetuate prin mijloace – unele – pur comerciale.

Despre aceasta, ar trebui sa ne amintim avertismentele eruditului, dar mai ales duhovnicescului autor (actualmente monah) al formidabilei si incomodei carti “Zeul tolerantei…”:

“Literatura ‘conspirativă’ actuală este atât de vastă încât cu greu poate cine­va, fără multă cercetare şi discernământ, să-şi dea seama care surse sunt demne de crezare şi care nu. Cert este căSfinţii sunt întotdeauna cea mai bună sursă de informare, ei grăindu-ne, ca şi profeţii Vechiului Testament, cuvântul Domnului, astăzi. Observând uneori această lipsă de echilibru şi informare la unii credin­cioşi, cei necredincioşi încep să se îndoiască de maturitatea acestora, ajungând chiar să-i dispreţuiască şi să se alieze concepţiei care crede că nu există nici un fel de conspiraţie. Şi cum principala tactică a diavolului este să-i facă pe oameni să creadă că el nu există, după aceeaşi tactică se scriu şi cărţile care condamnă orice fel de „teorie conspiraţionistă”. Unii dintre cei care sunt a-conspiraţionişti au ajuns la această atitudine şi fiindcă au obosit tot căutând să descoasă iţele încurcate ale ierarhiilor oculte. Neavând câteva principii de bază de discernere a duhurilor au preferat mai degrabă soluţia simplă a retragerii superior-dispreţuitoare din această luptă, cu adevărat grea”.

“Nu trebuie să ne batem capul încercând să descoperim care dintre vrăjmaşii Domnului sunt mai furioşi sau mai influenţi, deoarece aceasta este o pierdere de timp. Dar nici nu putem să credem că aceştia nu există sau că nu luptă prin multe mijloace perfide, să denigreze învăţătura creştină, căci necunoscând vrăjmaşul el va amagi multe suflete, trimiţându-le în iad. O minimă cunoaştere a felului cum se mişca lucrurile în lume este importantă şi ea face parte din acea înţelepciune de sarpe (Mt. 10, 16) pe care omul lui Dumnezeu este dator să o dobândească.Dar ea trebuie să fie bazată mai întâi de toate pe cuvântul Domnului şi al Sfinţilor despre istorie şi desfăşurarea ei. De asemenea, cu precauţie şi mult discernământ pot fi folosiţi şi gânditorii ce analizează situaţia lumii, căci ei ne pot scuti uneori de pierderea de timp necesară pentru evaluarea unei situaţii actuale”.

Mai este insa nevoie de inca ceva – actualizarea acestei lecturi si aplicarea ei realitatilor pe care le traim in prezent, lucru pe care incearca sa il faca si autorul editorialului, la care ne-am ingaduit sa adaugam, aici, propriile noastre completari.

Raul esential care bantuie lumea noastra este nihilismul in diferitele sale stadii identificate. Unul din el este nihilismul distrugerii, evocat mai sus, un fel de stadiu agravant si violent al atitudinii negationiste fata de Dumnezeu si randuielile Sale.

Nihilismul este insa acompaniat, in opera sa de distrugere sistematica a lumii vechi, de anarhism – care poate fi rezumat astfel: nu exista ordine. De ce se ajunge insa la astfel de stadii avansate de boala? Am dori aici sa subliniem un fenomen foarte tragic si exponential care se manifesta cu putere mai cu seama in zilele noastre, in prezentul pe care il traim: adoptarea pe scara larga a duhului nihilismului si anarhiei, a vointei de distrugere si de putere, chiar de catre cei alesi, dupa cuvantul Evangheliei. Asa se intampla atunci cand reactionarul devine, la randul sau, revolutionar. Prin definitie, reactionarul (conservatorul, iubitorul de traditie), este diametral opus revolutionarului, caci doreste doar o restaurare, o revenire la fire si la randuiala care se savarseste, ca in Biblie, prin pocainta reala a oamenilor, printr-o prefacere launtrica. Cand, insa, adopta duhul si mijloacele revolutionare, punand accentul pe actiunile exterioare, reactionarul ramane doar in aparenta atasat traditiei, el devenind, de fapt, doar un ideolog voluntarist.

Intr-adevar, forta de hipnoza a acestui duh si puterea sa patrunzatoare (un parinte spunea ca raul are o putere de penetrare mult superioara binelui in zilele noastre) au facut ca el sa nu se manifeste doar in tabara usor de recunoscut a contestatarilor fatisi a lui Dumnezeu si a randuielilor Sale, ci chiar in interiorul Bisericii. Lucrul nu este o noutate istorica. Pe teren politic si social, miscarile fasciste si naziste ale secolului trecut au reprezentat tocmai acest fenomen de adoptare a duhului revolutionar, nihilist, de catre ”dreapta” politica. Revolutia, activismul militant, vitalismul, fanatismul, prigoana, totalitarismul, teroarea, toate acestea apartineau Revolutiei Franceze, iacobinismului, Comunei din Paris, comunismului sovietic. Ele erau ”marca inregistrata” a stangii, fatis luptatoare fata de Dumnezeu si Biserica. Tulburarea majora a sec. XIX a facut insa ca toate cele enumerate mai sus, componente ale duhului nihlismului si ale anarhiei, sa se transfere inspre partea conservatoare, spre partea asa-zis traditionalista a societatii, ceea ce reprezenta insa tocmai o tradare a traditiei si a conservatorismului real. De ce se intampla acest lucru?

Pentru ca nihlismul ”nu este ceva impus de afara sau de sus”; pentru ca istoria nihilista…

”si-a extras sevele dintr-un teren nihilist care a fost multa vreme pregatit in sufletele oamenilor. Toate evenimentele cumplite ale secolului nostru au izvorat dintr-un nihilism al locului comun, dintr-un nihlism cotidian care se descopera vietii, in gandirea si aspiratia oamenilor” (Eugene Rose).

Unul din semnele acestui nihilism sunt, pe langa evidenta filosofie materialista si ateista, o teribila tendinta de simplificare: aflam din cartea citata ca inca din sec. XIX Jacob Burkhard prevedea

”aparitia unei epoci a dictatorilor care vor fi teribilii simplificatori. Prin Lenin si Stalin, Hitler si Mussolini, cu solutiile lor radical de simple pentru cele mai complexe probleme, implinirea acestei previziuni si-a pus inceputurile in domeniul politic. ”Simplificarea” nihilista poate fi vazuta mai profund in prestigiul universal acordat astazi ordinii inferioare a cunoasterii, celei stiintifice, ca si ideilor simpliste ale unor oameni ca Marx, Freud si Darwin (…).”

Existenta acestei ”teribile simplificari” ideologice, propagandistice, a realitatii, era insa perceputa ca un proces de convertire religioasa:

”cele mai multe elemente ale acestui weltanschauung primitiv sunt impartasite astazi de mase, mai ales de tineri, care se simt ”iluminati” si ”eliberati”(…).”

Aplicat realitatilor pe care le traim astazi, in Biserica, observam cu ingrijorare cum tot mai mult suntem ispititi de un duh al nihilismului mascat sub camuflajul cel mai reusit posibil – intocmai al dusmanului sau de moarte – Adevarul. Nu se putea gasi alta lucrare mai diavoleasca de inselare decat insinuarea perversa a acestui duh sub hainele marturisirii si ale ortodoxiei.

Lucrul este mult usurat datorita noului mediu in care traim astazi: mediul in care virtualitatea realitatii nevazute duhovnicesti este inlocuita de virtualitatea realitatii nevazute a internetului. Asa cum spuneam si in alta parte, asistam la o alarmanta transferare a vietii noastre – inclusiv duhovnicesti – in sfera internetului, care devine sfera determinanta pentru viata reala pe care o traim. Pe baza  informatiilor vehiculate aici, care circula “viral” (vezi, de pilda, acest experiment mediatic recent, extrem de relevant!), intr-o cascada necontrolata ce se ia ca reper pe sine insasi, intr-un cerc inchis, ajungem, de pilda, sa catalogam oameni, duhovnici, ierarhi, sa luam decizii capitale de viata si moarte, sa urâm si veneram colectiv, sa ne fanatizam si ne inregimentam, sa actionam sau… sa ne dam iluzia imbatatoare ca o facem.

Astfel, asa cum in secolele trecute cugetarea cumpanita si rationala era inlocuita de gandirea saracita a ideologiilor simplificatorii, asa, in prezent, gandirea provenita in principal din “abisalul” virtual al internetului inlocuieste cugetarea rationala, vie, cumpanita, barbateasca si personala a omului intreg, duhovnicesc.

Mai departe: acest mediu virtual este ideal pentru raspandirea curentelor care, la problemele atat de complexe pe care astazi le traim ca Biserica, vin cu clisee si stereotipuri ”teribil de simplificatorii” care reprezinta, insa, pentru multi, o pastişare si o deturnare a procesului de ”iluminare” si ”eliberare” reprezentat de o convertire reala si de o credinta autentica. Ideologiile fascizante, la vremea lor, abundau de o mitologie revansarda si autosuficienta, falsificand o serie de realitati, transformandu-le in fantasmagorie, in cliseu propagandistic ce ”explica” schematic absolut orice aspect al realitatii.

Astfel, se ajunge ca in iluminism (ce ironie) sau, mai degraba ca in ereziile gnostice ale primelor veacuri (se stie: gnosticismul privilegia o cunoastere iluminatorie secreta, ezoterica), sa se creada ca cei care sunt facuti partasi acestor explicatii de factura ideologica, ar avea, astfel, accesul privilegiat la detinerea unor “chei” secrete, doar de putini stiute, anume nu de catre cei mai imbunatatiti si mai traitori, mai cercati in experientele razboiului nevazut, ci de catre cei ”informati”, care sunt astfel iluminati de o cunoastere superioara omului de rand sau simplului credincios. Credincios care nu stie, bietul de el, decat Evanghelia si Psaltirea, avand insa un bun simt care il ajuta sa descopere pe Dumnezeu dar si lucrarea diavolului in nuantele atat de complicate ale vietii de zi cu zi. Aceasta iluzie a cunoasterii ”eliberatorii”, a descoperirii tutoror ”secretelor” si a ”conspiratiilor” da si iluzia propriei importanţe – caci, nu-i asa, crestem putin in proprii nostri ochi atunci cand ni se pare ca am aflat deja o multime de… lucruri capitale pentru lume. Mai putin si pentru vindecarea si mantuirea sufletelor noastre reci, impietrite si bantuite de talharii necuratiilor care spurca templul Duhului Sfant din noi….

Alaturi de ispita gnostica, exista insa si ispita maniheista – alta erezie a primelor veacuri. Maniheii imparteau in mod gresit lumea in bine si rau – nu exista realitate intermediara pentru ei, nu existau lucruri complexe. Tot ce era trup era coruptie si satanic. La fel si astazi, observam un reductionism prin care lucrurile complexe, care necesita discernamant, privire duhovniceasca, efort de gandire, uneori o cunoastere istorica profunda si onesta, contexualizare onesta a faptelor, cercetare atenta a informatiilor, a probelor, apel la gandirea si metodele Sfintilor Parinti si, nu in ultimul rand,… sfatuire bisericeasca, binecuvantare si… multa rabdare si rugaciune (dar oare astazi cine mai se mai roaga inainte sa se arunce sau sa primeasca o defaimare aruncata asupra cuiva?), – aceste lucruri sunt pur si simplu extirpate din procesul launtric, ca intr-o operatie de lobotomizare a creierului, apelandu-se in schimb la adoptarea schemelor facile si stereotipe de judecare – inchizitoriala – a lumii si a oamenilor.

In fine, rezultatul acestor ”teribile simplificari” este un activism militant care se incadreaza si el la nihlismul distrugerii, nihilismul revolutionar. ”Nelinistea interioara” care ne bantuie nu se poate asunde de ochii constiintei decat printr-o fervoare mistica a militantismului, decat printr-o anulare a propriei personalitati intr-o colectivitate (fie ea si virtuala) condusa de un lider-guru. O anulare prin supra-activitate, a “omului launtric“, a persoanei din noi, prin aruncarea de sine in fanatism si manifestare violenta – fie verbala, fie fizica.

Ca exemplu graitor pentru procesul despre care vorbim este imaginea inregistrata a staretului manastirii athonite zelotiste si schismatice Esfigmenu (foarte laudata de stilisti, dar si de razvratitii simpatizanti ai stilismului si de fanaticii de la noi) care urla din toti porii fapturii sale, nedeosebindu-se decat prin vesminte de un lider de guerilla comunista, slogane instigatoare in fata masei de oameni (in treacat fie spus, astfel de manifestari nu fac decat sa deserveasca profund cauzei anti-supravghere electronica din Grecia, in care sunt angrenate, altminteri, personalitati duhovnicesti din cele mai credibile si ierarhi care s-au delimitat explicit de atitudinile zelotist-extremiste – a se vedea aici si aici). In fata acestui discurs revolutionar socant, se cuvin cateva intrebari de bun simt: oare asa propovaduiau Apostolii? Asa a predicat Petru de a convertit cinci mii de evrei? Asa a predicat Apostolul Pavel in Agora? Asa a propovaduit Hristos pe munte? Acestia au convertit mii si mii de necredinciosi, de uratori si vrajmasi ai lui Dumnezeu, printr-un cuvant strapungator care a intors oamenii la pocainta si la cunoasterea de sine. Unde poate duce insa acest urlet de stadion, nu pentru necredinciosi (acestia se vor fi smintit demult), ci chiar pentru cei prezenti, pentru credinciosi? Care dintre ei s-a strapuns la inima si s-a cunoscut pe sine si pe Dumnezeu? Sau, pasamite, nu avem nevoie, noi, ”cei alesi”? Nu cumva acesta a fost ”discursul” lui Barabas, zelotul impotrivitor al romanilor, evidentiat si pus inainte de farisei pentru a insela oamenii si a cadea in minciuna propagandistica ca Iisus Hristos este calcatorul legii lor ”strabune”? Si oamenii, cuprinsi de betia sangelui, s-au lasat inselati…

Un astfel de ”discurs” de tribuna nu poate duce decat la infierbantarea sangelui, la iesirea din minti, la o stare paroxistica in care “mucenicia”, pana la urma, se va transforma in mucenicirea celorlalti si in practica tortionara. Caci cu astfel de oameni nu e de glumit – ori esti cu ei, ori, daca nu, esti cu siguranta un “tradator”, un “dusman al poporului”, un “deviationist” bun de lapidat (sau macar de executat verbal si colectiv) de catre vigilentii noi “comisari” ai corectitudinii ortodoxiste sau de catre “justitiarii” mercenari imbracati in haina neagra… sau verde. Si da, sa nu ne amagim, unii dintre acestia chiar o vor putea face si fizic, daca vor avea prilejul, actionand intr-o completa intunecare a mintii, ”nestiind ce fac” si crezand ca, ucigand pe fratele (fie cu vorba, fie cu blestemul, fie cu pumnul, fie cu “sabia”), ”aduc slava lui Dumnezeu”.

Iata trista ironie, pe care si altadata o mai notam: urand din toti rarunchii pe ”jidovi” si pe masoni, sa ajungi intruchiparea perfecta a duhului nihilist…

Fie ca Sfintii Parinti si luminatori ai acestui veac intunecat sa ne daruiasca cuget barbatesc si inima de mama pentru a infrunta inselaciunile duhului nihilist, in orice forma s-ar manifesta acesta!

Alte legaturi: