A SPUNE CA 2+2=4 SAU DESPRE MARTURISIREA SI LEPADAREA ADEVARULUI INCOMOD

23-06-2008 Sublinieri

“Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mântuire”.

***

“La ce bun să afirmi întristat că unirea ortodocsilor cu Biserica Romană s-a făcut în mod silnic ori să te ridici cu vehementă împotriva cotropirii otomane în perioada cînd altele erau chestiunile arzătoare la ordinea zilei: chestiunile arzătoare la ordinea zilei erau închisorile, erau procesele însotite de recunoasteri si autoacuzări ale inculpatilor, erau pedepsele administrative; a le denunta pe acestea ar fi însemnat să rostesti că doi si cu doi fac patru“.

1246428543_7f6f05986c.jpg

“În legătură cu aceasta apare si teribila problemă a lui 2+2=4. Exemplul lui Tudor Vianu si al altora ca el, care tineau cursuri serioase si conferinte instructive ori rosteau fraze armonios si temeinic înjghebate, ne era mereu dat – dat, de nu chiar zvîrlit în fată. Dar nu vorbesc oare în desert? întrebam noi. Nu, ni se răspundea, deoarece afirmarea adevărurilor vesnice este oricînd bine venită, e întotdeauna sănătos si util să arăti că doi si cu doi fac patru. (Doi si cu doi fac patru reprezenta formula bunului-simt, a dreptului natural, a nestricăcioaselor axiome.) Povestea aceasta cu doi si cu doi fac patru eu o stiam încă mai de mult. Stiam bunăoară de la Camus că “vine mereu în istorie o clipă cînd cei care afirmă că doi plus doi fac patru sînt pedepsiti cu moartea“. Iar de la Dostoievski, în alt fel, că doi ori doi fac patru nu mai e viată, ci obîrsie a mortii. Omului, zice Dostoievski, i-a fost neîncetat frică de această regulă; o tot caută, de dragul ei străbate oceanele, îsi jertfeste viata în căutarea aceasta, dar se înspăimîntă la gîndul că va da de ea. E un principiu de moarte, si bun lucru este că uneori doi si cu doi mai fac si cinci. Orwell, însă, crede altminteri, crede că libertatea înseamnă libertatea de a spune că doi plus doi fac patru si că, de îndată ce lucrul acesta e recunoscut, restul tot urmează de la sine (…)

Secretul, asadar, coană Lenută, iată-l: nouă ne revine de fiecare dată sarcina s-o aritmetizăm. A spune că doi si cu doi egal patru nu înseamnă a declara ca Tudor Vianu că Goethe a scris Poezie si Adevăr; că Voltaire a murit în 1778 ori că Balzac, domnilor, e un realist romantic. Sau a tine, ca G. Călinescu, admirabile inedite prelegeri despre viata si opera lui Eminescu. Cînd alături de tine oamenii sînt tăiati cu ferăstrăul, dacă vrei să enunti că doi si cu doi fac patru înseamnă că trebuie să urli cît te tine cosul pieptului: este o nedreptate strigătoare la cer ca oamenii să fie tăiati în două cu ferăstrăul.

Sub domnia lui Robespierre afirmau că doi si cu doi fac patru cei care se revoltau împotriva faptului că niste oameni erau trimisi la ghilotină numai pentru că se născuseră nobili. (Prevestise el ceva, Beaumarchais, dar nimerise pe de lături, ca Ieremia!) Sub Calvin la fel, cei care nu puteau să nu se cutremure văzînd că sînt sortiti mortii toti cugetătorii care nu aprobau întocmai teologumenele lui maître Calvin. Sănătoasă aritmetică ar fi făcut cine i-ar fi expus lui Caligula îndoielile sale cu privire la putinta de a conferi calitatea de consul unui cal. Si asa mai departe de fiecare dată. Pe doi ori doi fac patru, alde Vianu, Călinescu sau Ralea l-ar fi putut aritmetiza vorbind, bunăoară, despre Canal, drumul cel fără pulbere (…)

La ce bun să afirmi întristat că unirea ortodocsilor cu Biserica Romană s-a făcut în mod silnic ori să te ridici cu vehementă împotriva cotropirii otomane în perioada cînd altele erau chestiunile arzătoare la ordinea zilei: chestiunile arzătoare la ordinea zilei erau închisorile, erau procesele însotite de recunoasteri si autoacuzări ale inculpatilor, erau pedepsele administrative; a le denunta pe acestea ar fi însemnat să rostesti că doi si cu doi fac patru“.

(Din: “Jurnalul fericirii“)

nicolae-steinhard-jurnalul-fericirii.jpg

***

Zic unii oameni: ce vreţi? ce pot face? ce vreţi să fac? Am nevastă, am copii mici, am părinţi bătrâni, am şi eu o căsuţă, o brumă de bunuri, o oarecare situaţie, ce vreţi, n-am ce face! De voie, de nevoie, n-am încotro, mă lepăd de Hristos, măcar de formă şi numai cu vorba. Acesta, nu este un raţionament creştinesc.

Adevăratul raţionament creştinesc, conform textului evanghelic şi fidel atât libertăţi cât şi spiritului său este: deşi am nevastă, copii ş. a. m. d., măcar că am nevastă, copii ş. a. m.d; eu tot nu mă lepăd de Hristos, eu Îl mărturisesc. Pe nimeni altcineva nu iubesc mai mult în lumea aceasta decât pe Hristos, la nimeni în lumea aceasta nu ţin mai mult decât la Hristos.Nevasta, copiii ş. a. m. d. nu-mi sunt mie piedică în mărturisirea lui Hristos.

Îmi iubesc familia, rubedeniile, fiinţa, dar stabilesc o ierarhie: în primul rând Îl aşez pe Hristos, iar pentru dragostea ce o port alor mei nu vreau să le dau o pildă rea, să ajungă a se ruşina de mine. Zic unii oameni: nu mă lepăd de Hristos, Îl iubesc, Îl mărturisesc, Îl venerez, însă în inima şi în sufletul meu, înlăuntrul sinei mele, în ascunzişul persoanei mele intime. Cu gura, cu glas puternic şi înalt nu-mi dă mâna să o fac. Ei şi! nu aceasta trage greu la cântar. Esenţial nu-i oare ce credem, ce mărturisim în sinea noastră, în adâncul fiinţei noastre spirituale? Vorbele nu-s decât sunete şi părelnicii, alcătuiri şubrede şi de suprafaţă, zboară, se pierd în vremelnicie. Nici raţionamentul acesta nu-i creştinesc. Luaţi aminte: Nu ajunge credinta launtrica, nu ajunge dragostea nemarturisita în afara, oricât de sincera, de fierbinte. E fatarnica. Cum adica fatarnica de vreme ce este sincera, ba si calda? E fatarnica pentru ca nu se da pe fata, e pe jumatate: numai înlauntru, e dramuita. Fatarnica este aceea manifestata doar la exterior. Înjumatatita, necompleta, necurata este si aceea care se ascunde în interior, se piteste în gaoace si se teme de lumina.Ca asa este, ca am dreptate rezulta din însusi textul Sfintei Scripturi. Ma refer la Epistola catre romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 10, versetul 10. Sa citim si textul acesta, cum nu se poate mai limpede: Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mântuire. (…)

Exista lepadari indirecte, nu mai putin reale totusi decât apostazia de odinioara. Ne lepadam de Hristos aderând la o doctrina, participând la adunari ateiste, dându-ne în orice fel consimtamântul la o miscare ateista. Sau rusinându-ne si ferindu-ne sa ne facem semnul sfintei cruci, rusinându-ne si ferindu-ne sa fim vazuti intrând într-o biserica ori rostind acele cuvinte sau facând acele gesturi care ne-ar putea descoperi drept crestini.(…) Da, frati crestini, asa e cu Hristos. Cu Hristos e pe viata si pe moarte, nu-i de joaca, nu-i de saga, nu-i cu jumatati de masura, nu-i cu fofârlica, nu-i cu ‘uite popa nu e popa’, nu-i cu ‘sa vezi ca’, nu-i cu ‘ce putem face’, cu ‘împrejurarile m-au silit’…(…)

Hristos e bun, blând, milostiv, mângâietor si dulce, dar e si teribil, e Cel care n-a pregetat a Se lasa rastignit. El ne cere sa luam foarte în serios situatia noastra de crestini. Cu El nu-i de saga si de joaca. Pe oameni îi putem minti, însela, amagi, duce cu vorba si cu muia. Pe Domnul nu-L putem minti, însela, amagi, duce cu vorba si cu muia. Daca ne lepadam si ne rusinam de El, El se va lepada si rusina de noi la Judecata din urma. (…) Domnul ne scoate din robia pacatului si totodata ne elibereaza din tirania fricii. Ne daruieste cele doua nestemate: libertatea si curajul. Asa fiind, crestinului nici nu-i incumba îndatoriri mai sfinte si mai de seama decât a iubi si a-si dovedi curajul”.

(Din: “Daruind, vei dobandi“, vezi cuvantul integral la: LEPADAREA DE HRISTOS)

– Cititi si:

nicolae-steinhard-daruind-vei-dobandi.jpg


Categorii

Duminica Tuturor Sfintilor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Parintele Nicolae Steinhardt

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

59 Commentarii la “A SPUNE CA 2+2=4 SAU DESPRE MARTURISIREA SI LEPADAREA ADEVARULUI INCOMOD

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: A SPUNE CA 2+2=4 SAU DESPRE MARTURISIREA SI LEPADAREA ADEVARULUI INCOMOD « Valydorneanu’s Weblog
  2. Cum sa martirisim credinta pe care o avem daca faptele noastre o tagaduiesc… i.e. eu zic ca-s ortodoxa, dar nu e nevoie sa ma iei la bani prea marunti ca sa vezi ca tocmai porunca iubirii aproapelui o incalc; si-atunci… parintele Nicolae vorbeste de marturisire in situatii limite, dar eu nu sunt pusa in situatii limita (sau poate sunt atat de invartosata incat nici nu-mi dau seama ca sunt si ca ma lepad???).. si atunci in ce consta marturisirea mea?

  3. Dar daca participi la o adunare care isi propune sa aduleze istoria masluita a unui neam care , pe linga ca nu-i crestin, dar ii ia in ris pe crestini, ce este oare, e o lepadare indirecta? Ca parintele meu duhovnic n-are deloc impresia ca ar fi…si mi-a recomandat cu caldura sa nu rup rindurile ca sa nu fiu luata la ochi!
    M-a acoperit Dumnezeu si nu m-a luat nimeni la ochi.

  4. Exista o nuanta care i-a scapt parintelui Senhardt redata de parintele Roman Braga in cartea care a aparut la Alba Iulia in anii 90.
    Prin 1948 parintele Roman ar fi dorit sa iasa in strada sa-l marturiseasca pe Hristos in gura mare, provacand regimul comunist, adica sa spuna in gura mare ca 2 x 2 = 4. Afland de aceasta un duhovnic l-a luat si i-a explicat ca aceasta forma de marturisire a credintei nu era potrivita pt acele vremuri – parintele ar fi ajuns la inchisoare iar roadele ar fi fost putine. L-a invata ce trebuie sa faca, dar nu la modul provocator. Parintele Roman din cate stiu a facut puscarie in anii 50 pt marturisirea credintei, dar in acelasi timp a devenit preot misionar in America aducand rod bogat Bisericii.

    Cine citeste viata cuviosului facator de minuni, Nicodim Mandita, va afla ca acesta cu smerenie a tiparit in ilegalitate literatura religioasa impreuna cu ucenicii sai pana la inceputul anilor 60. Prinsi de securitate, au fost toti arestati si condamnati la multi ani de inchisoare. Eliberarea a avut loc in 1964.
    ESTE SINGURUL CAZ PE CARE IL CUNOSC CAND UN DUHOVNIC ESTE CONDAMNAT IMPREUNA CU TOTI UCENICII PENTRU MARTURISIREA CREDINTEI SI CAND TOTI SUNT ELIBERATI ! ( Dupa eliberare parintele Nocodim nu a incetat sa se roager zile si nopti pana ce nu au fost pusi in libertate ultimii ucenici. )

    Afirmatia partintelui Steinhardt este in principiu foarte buna, dar de la caz la caz trebuie avuta in vedere DREAPTA SOCOTEALA. Cazurile par Roman Braga si ierom Nicodim Mandita sunt de mare importanta.

  5. >Adevăratul raţionament creştinesc, conform textului evanghelic şi fidel
    >atât libertăţi cât şi spiritului său este: deşi am nevastă, copii ş. a.
    >m. d., măcar că am nevastă, copii ş. a. m.d; eu tot nu mă lepăd de
    >Hristos, eu Îl mărturisesc. Pe nimeni altcineva nu iubesc mai mult în
    >lumea aceasta decât pe Hristos, la nimeni în lumea aceasta nu ţin mai
    >mult decât la Hristos.

    In anii 90 discutam cu parintele Ghelasie de la Frasinei cazul unui profesor care avea un director de scoala sectant. Dorea sa intre intr-un conflict deschis cu acel director, pe probleme de prozelitism si cerea binecuvantarea parintelui in acelasi timp spunandu-i ca are familie si copii si ca ar putea ramane fara servici.

    Parintele l-a intrebat daca ar putea face fata ispitei. A primit raspuns ca nu.

    Vazand parintele ca nu are anvergura duhovniceasca pentru aceasta abordare, i-a dat o pravila de rugaciune. ERA CEEA CE STATEA IN PUTEREA ACELUI OM IN SITUATIA DATA.

    Am dedus ca nu trebuie sa te arunci intr-o ispta decat in conditia in care esti prtegatit duhovniceste pentru aceasta.

    Citeam pe undeva – mi se pare ca in cartea domnului Dumitru Bordeianu – ca la Pitesti au rezista cei care avusesera o viata ascetica dupa principii monahale dar care nu aveau functii importante in miscarile politice din care facusera parte. Unii din cei care au avut unele functii politice de conducere, au cazut, pentru ca nu se deprinsesera cu nevointa duhovniceasca.

    Este bine ca toti sa marturiseasca in orice situatie ca 2 x 2 = 4, numai ca duhovnicul trebuie sa decida cum si cand sa o faca.

    Sfantul Petru a fost cel mai curajos dintre apostoli: a fost singurul care l-a urmat pa Mantuitorul la judecata lui Caiafa. totusi pt ca in noaptea arestarii nu s-a rugat impreuna cu Mantuitorul ci a dormit, nu a avut puterea sa marturiseasca Adevarul pana la capat. Caderea lui a fost mai mare decat a ucenicitor care s-au risipit atunci can pastorul a fost batut.

    Nu vreau sa se inteleaga gresit ca as fi impotriva marturisirii. Vreau doar sa avertizez ca marturisirea fara binecuvantarea si dreapta socoteala a duhovnicului, fara rugaciune si viata duhovniceasca te poate duce la caderi cumplite.

  6. E buna completarea, desi cred ca trebuie duse nuantarile mai departe. E clar ca trebuie multa dreapta socoteala!

    O astfel de marturisire nu se face oricum, nu provocator si nu la indemnul “sangelui” infierbantat, ci numai intrucat si cand simti o chemare clara a Duhului (autentificata prin roadele Lui), chemare care – in exemplele date de Steinhardt – se poate manifesta si ca dragoste indurerata pentru aproapele nedreptatit, abuzat, torturat, ucis. Dragostea nu poate suferi ca fratele meu sa fie “taiat cu ferestraul” si eu sa stau indiferent si linistit, vazandu-mi de treburile mele si marturisind numai acele “adevaruri” general valabile care nu supara pe nimeni si, cel putin in acel moment, nu ajuta pe nimeni. Cand esti biruit de dragostea lui Hristos (incluzand aici dragostea pentru El-Cel ascuns in ‘cei mai mici frati ai Lui’) nu mai stai prea mult sa calculezi si simti nevoia sa te solidarizezi, sa sari in apararea celui chinuit.

    Din pacate, logica lui “ce rost are?; nu rezolvam nimic, nu e eficient” a facut ca Romania sa aiba cei mai putini dizidenti si cele mai slabe reactii de impotrivire fata de teroarea comunista si a cautionat, prin tacere, toate ticalosiile savarsite, lasandu-i singuri pe putinii care au avut curajul sa ridice glasul si sa marturiseasca. A se vedea cazul cel mai clar: parintele Gheorghe Calciu, tocmai cel pe care parintele Steinhardt il considera modelul de urmat pentru toti!

    Dar fara indoiala ca “nu trebuie sa te arunci intr-o ispta decat in conditia in care esti pregatit duhovniceste pentru aceasta“! Numai ca trebuie sa ne pregatim cu totii, pentru ca la un moment dat ni se poate cere asta fiecaruia, fara ca noi sa ne expunem sau sa provocam explicit. Si… acesta e si sensul Evangheliei de duminica, “talcuita” aici. Cumva, candva, prin lucruri mai mici sau mai mari, suntem oricum fiecare dintre noi pusi la incercare, cernuti si avem de ales intre marturisire si lepadare. Dar, cum spunea un parinte, fara ajutorul Duhului Sfant sau in starea de mandrie a lui Petru (“eu niciodata nu ma voi lepada de Tine!”), cu certitudine vom cadea imediat. Marturisirea nu inseamna bravada goala si infierbantare a sangelui, a ravnei patimase, trupesti.

    Numai ca… uneori ni se cere si mult mai putin si fara prea mari riscuri. De pilda in timpuri de “pace”, cand nu ai de pierdut neaparat serviciu, familie, casa, libertate, viata… Uneori e de ajuns sa nu fii orb, sa nu fii egoist sau sa nu fii excesiv de meschin si de las. Si sa spui ce vezi, simplu, precum copilul din Hainele imparatului al lui Andersen sau precum orbul din Evanghelie. Nu sa fii marele marturisitor, nu se pune problema asta, dar… sa nu te rusinezi de Cel care ti-a daruit vederea!

  7. Sa ramanem la cuvantul lui Nicolae Steinhardt, pentru ca alfel asa de usor ne inseala diavolul…

  8. >Din pacate, logica lui “ce rost are?; nu rezolvam nimic, nu e eficient” a
    >facut ca Romania sa aiba cei mai putini dizidenti si cele mai slabe
    >reactii de impotrivire fata de teroarea comunista si a cautionat, prin
    >tacere, toate ticalosiile savarsite, lasandu-i singuri pe putinii care au
    >avut curajul sa ridice glasul si sa marturiseasca.

    O fi avut Romania cei mai putini detinuti politici pe vremea lui ceausescu, dar a dat mult mai multi martiri in anii 50; martiri pt credinta. A avut de asemenea multi luptatori in munti tot in anii 50.

    Dupa parerea mea pe vremea lui Ceausescu, solutia potrivita de marturisire era cea a poetului Ioan Alexandru. Cu binecuvantarile parintilor Cleopa, Argatu si Galeriu, l-a marturisit pe Hristos public in fata studentilor la Fac de Romana din Bucuresti (civlizatie ebraica veche) sau la Faultatea de arte plastice din Bucuresti (poezie bizantina – Imnele lui Roman Melodiul, Sf Efrem Sirul sau Simeon Noul Teolog ) Am asistat la multe din aceste cursuri, din 1981 pana in 1986. Cursurile s-au tinut cu intreruperi datorita vicisitudinilor vremii.
    Parintele Argatu spunea ca daca ar fi fost chemat la judecata lui Dumnezeu in anii 80 ar fi ajuns in ceata ierarhilor pentru apologetica pe care o facea.
    In noaptea de 21 decembrie a stat in Piata Universitatii.

    Unele erezii pe care le-a promovat in special dupa 1989, prietenia cu ereticii baptisti, il pun intr-o lumina nefavorabila ca ortodox.

    Daca din conferintele sale eliminam anumite abateri de la dogma ortodoxiei, Domnul Ioan Alexandru, ramane totusi pentru perioada de dictaturii ceausiste un model de apologet ortodox; un model de rezistenta anticomunista ortodoxa, ocultata de raportori din clasa Tismaneanu.

  9. @ Stefan:

    Nu stiu, poate ne-ai inteles fratia-ta gresit. Nu il contraziceam pe parintele Steinhardt. Nuantarile nu sunt lipsite de importanta.

    @ Romeo:

    E adevarat, nu ma referisem la anii 50.

    Da, si poetul Ioan Alexandru a marturisit in felul sau, a avut dragoste si curaj, n-a tacut, i-a pasat, i-a fost ‘aminte’, cum se zice! Si ca personalitate, nu era genul care sa stea deoparte si sa-si roada in liniste “osul”, dimpotriva, ardea pentru Biserica si pentru fratii sai. Lipsa de masura in aceasta ardere l-a facut si mai vulnerabil apoi la acele atacuri. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l rasplateasca vesnic pentru iubirea Sa sincera fata de El!

    Raman insa la parerea ca parintele Calciu ramane pilda crestina cea mai graitoare (si) pentru perioada ceausista:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/11/26/cea-mai-grea-lovitura-cea-de-la-frati/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/11/21/parintele-gheorghe-calciu-sau-nebunia-pentru-hristos/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/11/22/parintele-calciu-stai-ca-un-stalp-neclintit-in-fata-satanei/

  10. ma bucur de felul echilibrat in care se pune problema, ca nimeni nu trebuie sa se arunce in ispita, fara dreapta socoteala si, mai ales, fara indrumare duhovniceasca… foarte adesea, Domnul ne cere foarte putin, in locsorul umil unde suntem. noi sa ne straduim sa facem ‘putinul’ acela, caci numai asa putem avea nadejde a fi in stare sa facem si ‘multul’, de ne va gasi Domnul vrednici de asa ceva.

    sa nu cadem in amagirea de sine de a ne tot intreba ‘oare ce vrea Domnul de la mine?’, caci aceleasi sunt poruncile evanghelice si pt un ierarh, si pt un cersetor. dc noi facem tot ce depinde de noi sa tinem aceste porunci, dc ne luptam cu propria mandrie (ca de ‘zdrobit’ in veci n-am putea-o zdrobi de unii singuri, fara ajutorul Lui!) o sa ne ajute Dumnezeu si in marile ispite, care ar fi peste puterile oricarui biet suflet sa le poata duce singur.

    evident, oricare dintre noi ar trebui sa fim in stare, dc ne-o cer imprejurarile, sa-L puteam marturisi pe Hristos pe deplin, chiar cu pretul vietii ori al pierderii a orice altceva pamantesc. insa sa ne fereasca Domnul a cauta noi insine ‘imprejurarile’! noi sa ne straduim a pune toate gandurile, toate activitatile noastre in fata duhovnicului, iar prin acest slujitor al Lui ne va lumina Domnul cand sa facem mai mult sau mai putin, cand sa tacem si cand va vorbim… sa ne ferim de increderea in sine a bietul Sf Petru (si vai ce mult a mai plans pt asta mai pe urma!), zicandu-I Domnului ca ‘eu niciodata nu o sa ma lepad de Tine’, ci sa stam cu vesnica frica si rusine, zicandu-ne ‘miluieste-ma Doamne, sa nu ma lepad vreodata de Tine, nu ma lasa, caci stii ce slab sunt si eu Te-as lasa…’

    si a nu ne lepada de Domnul incepe de la lucrurile mici. cand nu zambim cuiva si puteam sa-i fi zambit, cand am mancat prea mult si am ascultat de pofta, nu de nevoia trupului, cand am tinut mai mult la a ne exprima o parere ‘perfect indreptatita’ (sa ne luam apararea noua insine cand suntem judecati pe nedrept) decat sa tacem – atunci ne-am cam lepadat de El. nu mai zic de alte pacate si mai evidente.

    in alta ordine de idei, dar tot legat de aceasta postare, este cumplit de dureros ce se intampla zilele acestea in Biserica noastra, dar mi se pare un pic cam fatarnica atitudinea in care am putea cadea, de a ne durea mai tare de soarta Bisericii si nu de pacatele noastre. noi suntem Biserica si curatia noastra, a fiecaruia, o poate ajuta sa se curateasca. rugaciunea unui om induhovnicit, fie el si nerecunoscut ca sfant (ca doar Domnul ii stie pe sfintii Sai) de genul ‘si ajuta-L, Doamne, pe ierarhul cutare, sa ne calauzeasca potrivit Adevarului Tau!’ sigur ar putea face mai mult decat orice critici, oricat de bine intentionate…

    e buna si utila critica, dar nu ‘zideste’ nimic… iar dc la inima acestor bieti rataciti de toate rangurile nu ajunge cuvantul mustrator al atator duhovnici care au autoritatea sa critice (de aceea este perfect indreptatit ce face a cest site, ofera o ‘tribuna online’ celor ce vorbesc nu de la ei insisi, ci de la Duhul Sfant!), tare ma tem ca acestia care nu vor sa se indrepte nu vor asculta nici de altii, de niste ‘mireni prosti’ ca noi… dar noi sa ne rugam, neincetat sa ne rugam, caci critica nu-i inmoaie, adevarurile de credinta evidente nu-i indupleca, insa mereu sa nadajduim la Domnul ca o mica rugaciune pt ei le poate fi de folos.

    a nu se intelege din cele de mai sus ca:
    – as gasi vreo cat de mica scuza/aparare pt apararea ereziilor ecumeniste sau a celor care nu apara viata celor nevinovati, desi purtau pe umeri sarcina de a marturisi asa ceva;
    – as gasi cumva vreo vina acestui site ‘militant’ (ca de ar fi asa n-as mai citi si n-as mai comenta aici, nu?) – toate lucrurile spuse aici trebuie spuse, numai Domnul stiind ce rod vor da aceste ‘seminte’ in inimile oricaror cititori;

    ceea ce vreau sa spun este sa nu uitam vreo clipa ca, dupa ce ne vom fi indeplinit rolisorul fiecaruia (cum putem fiecare, cum stim, cum suntem indrumati de duhovnic, care pe un blog, care prin comentarii) in ‘a marturtisi public’ cele in care credem, nu trebuie sa uitam ca ‘adevarata marturisire’ de-abia apoi incepe, in tacere, in noi insine, in rugaciune. sa-L marturisim pe Hristos intai si intai in fata neputintelor noastre, in fata demonilor ce ne dau tarcoale, in fata celor cu care ne ‘imbuiba’ poftele si ne amageste ratiunea, si numai asa putem nadajdui ca, pe nesimtite, sa fim o cat de mica ‘luminita’ pt cei din jur.

    iertati-ma si aveti un gandulet bun pt mine, cum ma straduiesc sa am si eu pt toti cei care tin acest site si intra pe el!

  11. Asa cum spus si in alt comentariu, ar fi o dovada de mandrie sa credem ca glasul nostru (sau rugaciunea) ar putea schimba ceva la cei care fac de rusine Biserica. Nu asta este sensul luarii de atitudine, ci nevoia sa se vada ca nu suntem inca morti, ca mai sunt oameni vii, care au reactii, care nu simt o lehamite fata de toate acestea (si, deci, dispret fata de soarta Bisericii si a lui insusi, de fapt). Este important acest lucru, inca este important. Va veni vremea cand si astfel de luari de atitudine nu vor mai fi adecvate, pentru ca va fi mult prea rau. Atunci dea Domnul sa fim de partea Lui si sa nu avem mustrari de constiinta ca nu am facut tot ce se putea in acultarea poruncii Apostolului: “Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă.

  12. draga ‘admin’, sunt cu totul de acord si sa multumim Domnului pt aceasta unitate in cuget!

    noi sa marturisim aici nu cu gand de a indrepta pe cineva, ci cu nadejdea ca – numai prin mila Lui, nu ‘meritele’ noastre! – ce postati aici si ce unii ca mine comenteaza ar putea fi de folos celor care inca mai sunt ‘sovaitori’ si ar putea primi credinta ortodoxa, viata adevarata, dar inca nu stiu cum. si toti trebuie sa stie cum e cu Ortodoxia – ‘totul sau nimic’, ‘moarte sau viata’, ‘rai sau iad’, nicidecum o ‘cale’ ca oricare altele…

    sa incercam macar ca nimeni sa nu gaseasca niciun fel de ‘echivoc’ la noi in privinta marturisirii credintei, in elementele ei fundamentale, de la care nu putem ceda nimic. si orice i-ar sminti la noi ca pacatosi, cand or vedea ce ‘imperfecti’ si lipsiti de dragoste suntem, macar un lucru sa nu gaseasca, ca ar exista cumva ortodocsi care ‘cred in mai multe feluri’ – credinta e numai una!!!

    exista inca si multi ‘ortodocsi teoretici’ (iar acest pacat imi sta inaintea mie insumi pururea…), exista si atei care inca mai pot veni la credinta, exista si eretici de toate soiurile pe care sunt sigur ca Domnul nu vrea sa-i lase in ratacire, exista inca suflete care cauta orbeste un rost pe lume. iar fata de toti acestia nu putem fi decat sinceri.

    nu sa mergem dupa oameni pe strazi, ca iehovistii si mormonii, nu sa tragem lumea de maneca cu propaganda, ci sa ne exprimam ferm opiniile aici, incat, numai Domnul stie cum anume, de va veni cineva catre acest site in cautarea adevarului, sa-L intrevada pe El, Adevarul, dincolo de imperfectiunile noastre omenesti.

    desigur ca, prin orice am face si am sminti pe un altul vom da socoteala – dc eu, ca ortodox ce ma cred, ar vorbi urat, as fi betiv, curvar, manios, nerabdator, ingamfat etc… de toate mi se va cere socoteala. dar parca pt toate aceste slabiciuni am nadejde in Domnul ca pot avea parte de iertare, de ma voi pocai. insa ar fi chiar hula impotriva Duhului Sfant, un pacat de neiertat, sa marturisim un alt fel de Ortodoxie, convenabila veacului astuia, ‘politically correct’, echivoca etc… sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva!

  13. foarte utile trimiterile, multumesc! o comoara siteul asta si, desi de mai multe luni il consultam sporadic, iata ca atentia atrasa de fratele Laurentiu m-a facut si sa citesc mai mult, si sa postez comentarii! dar folositor nu e doar cititul si comentatul, ci sa dea Dumnezeu ca toti sa ramanem cu cat mai multe lucruri folositoare in inima!

  14. Pingback: Război întru Cuvânt » Interviu cu Dan Puric: “Noi nu vom sta să aplaudam”!
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE NICOLAE STEINHARDT - 20 DE ANI DE LA PLECAREA LA HRISTOS. “Jurnalul fericirii” in actualitate
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » DUMINICA TUTUROR SFINTILOR: URMAREA LUI HRISTOS, ALEGERILE DUEROASE SI MARTURISIREA LUI INTREAGA
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » Vom putea spune si noi ca “n-am stiut”?
  18. Pingback: Război întru Cuvânt » CRESTINISMUL RESPINGE PROSTIA SI PASIVITATEA LAŞĂ CA PE EREZII
  19. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL: In spatele Filocaliei, asumarea, pentru Adevarul credintei, a prigoanei sangeroase dinauntrul Bisericii
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » SFINTII TREI IERARHI, MODELELE NOASTRE DE LUPTATORI
  21. Pingback: Război întru Cuvânt » POMENIREA PARINTELUI NICOLAE STEINHARDT, PATIMITORUL FERICIT CA A URMAT LUI HRISTOS PE GOLGOTA. “Daca va voi spune, nu veti crede!”
  22. Pingback: Război întru Cuvânt » Trei predici de aur la Duminica Tuturor Sfintilor
  23. Pingback: Război întru Cuvânt » EVANGHELIA CEA MAI “SCANDALOASA”. Care este sabia lui Hristos?
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » PREDICA P.S. SEBASTIAN LA DUMINICA TUTUROR SFINTILOR: Sfintenia este posibila si este poruncita si pentru mireni, si pentru cei casatoriti!
  25. Pingback: Război întru Cuvânt » TOT CE ESTE EXTERIOR ESTE IMPORTANT. E NEVOIE DE MANIFESTARE, DE COMUNICARE. De ce conteaza sa (si) vorbim, sa ne sprijinim, sa fim PREZENTI?
  26. Pingback: PARINTELE NICOLAE STEINHARDT - 99 de ani de la nastere: "Habotnicia stramta si zavorata in sine este si ea o mostenire fariseica, asadar, o calamitate"
  27. Pingback: Parintele Steinhardt profetic: INVAZIA DERBEDEILOR, DOMNIA SMECHERILOR, FLAGELUL BANUIELII. “Atunci multi se vor sminti si se vor uri unii pe altii…” -
  28. Pingback: PARINTELE NICOLAE STEINHARDT – cuvintele unui om nobil intr-o lume a celor smecheri, turnatori, nemilosi… -
  29. Pingback: PROFETICUL STEINHARDT DESPRE OMUL INDOBITOCIT DE AZI, Europa, recursul ipocrit la scuze: “Stati si va uitati cu totii si nu stiti ce va asteapta!” -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate