CAPTIVI ÎN INTERNET. Jean Claude-Larchet despre NOILE TEHNOLOGII, MODIFICAREA NATURII UMANE și DISTRUGEREA RELAȚIILOR INTERPERSONALE. Singurătatea omului în lumea HIPERCOMUNICĂRII (I)

19-06-2018 Sublinieri

Jean-Claude Larchet, Captivi in Internet:

INTRODUCERE

Că iată moartea intră pe ferestrele noastre
(Ieremia 9, 21)

O societate tot mai bolnavă, dar şi tot mai puternică, a făcut din lumea concretă un spaţiu şi un decor al maladiei sale
(Guy Debord, La société du spectacle)

Nimeni nu contestă astăzi aportul pozitiv al noilor mijloace de informare în masă în materie de comunicare, de informare, de acces la cultură în diversele ei forme; în curând nimeni nu va mai putea să se lipsească de ele, deoarece sunt integrate în modul de funcţionare al diverselor structuri sociale, administrative, comerciale, educative şi chiar religioase.

Se spune în mod curent că inventarea noilor media a provocat în societatea noastră o revoluţie comparabilă cu cea produsă de electricitate sau de noile mijloace de locomoţie. Există însă o mare diferenţă între noile media şi celelalte invenţii care au schimbat în mod profund viaţa omului modern. Nici o altă tehnologie nu s‑a infiltrat în activitatea noastră zilnică pentru un timp atât de îndelungat, nu a solicitat atenţia şi intervenţia noastră atât de constant, nu a invadat atât de mult viaţa noastră privată, familială şi personală, nu a pătruns atât de profund în lăuntrul vieţii noastre sufleteşti. Nici o altă tehnologie nu a transformat atât de mult raporturile noastre cu spaţiul şi timpul, felul nostru de a vedea lumea, relaţiile noastre cu ceilalţi, reprezentarea pe care o avem despre noi, natura şi ritmul activităţilor noastre de la serviciu şi din timpul liber, forma noastră de comunicare, ca şi natura, structura şi forma vieţii noastre psihice şi intelectuale. Şi nici o altă tehnică, prin influenţa exercitată asupra modului nostru de a fi, care constituie textura existenţei noastre, nu a avut un impact atât de important asupra vieţii noastre spirituale.

Numeroase cărţi şi articole au lăudat avantajele şi binefacerile acestor noi media, iar scopul studiului nostru nu este acela de a aduce un elogiu în plus, de altfel redundant şi de prisos, ci – ceea ce este în zilele noastre mai rar şi în fond mai util – acela de a invita la o reflecţie critică asupra folosirii acestor noi mijloace de comunicare, care au devenit pur şi simplu invadatoare şi cu efecte în mod vădit negative, de care însă cei ce se folosesc de ele, cu toate că uneori constată în parte că le afectează propria persoană, copiii sau apropiaţii lor, nu sunt întotdeauna pe deplin conştienţi de răul produs de ele.1

Chiar dacă, în faţa deviaţiilor actuale şi a perspectivelor sumbre asupra viitorului, ni s‑ar părea că importantă şi de dorit ar fi o schimbare a societăţii, scopul nostru are în vedere o stare actuală de urgenţă şi este în primul rând unul pragmatic, şi anume: Pornind de la o mai bună cunoaştere a deviaţiilor provocate de noile media şi a efectelor patologice reale şi potenţiale, să învăţăm să le controlăm şi să reducem utilizarea lor în zona în care produc efecte nedorite.

Scopul studiului nostru, mai înainte de a propune în final câteva direcţii terapeutice şi profilactice, se va preocupa îndeosebi de stabilirea diagnosticului şi a pronosticului patologiilor generate de noile media în diversele sfere ale existenţei sociale – politică, economică, culturală, şi mai ales personală, trupească, psihică, intelectuală şi spirituală –, care produc grave vătămări vieţii persoanelor şi pot chiar să modifice în mod îngrijorător însăşi natura umană.

Numai conştientizând gravitatea acestei maladii care afectează civilizaţia noastră se va putea organiza o rezistenţă faţă de ele; şi numai prin această rezistenţă a utilizatorilor de media se poate declanşa o scădere a ofertei din partea celor care le produc, şi numai prin această scădere ne vom putea gândi la o schimbare în societate care să poată reda comunicării dimensiunea cu adevărat umană şi spirituală ce s‑a pierdut.

***

DISTRUGEREA RELAŢIILOR INTERPERSONALE

Tot prietenul zice: eu am ţinut prietenia cu el; dar el este prieten numai cu numele

(Înţelepciunea lui Isus Sirah 37, 1)

Când ce este departe se apropie prea mult, ce este aproape se îndepărtează

(Günther Anders, L’obsolescence de l’homme)

LUMEA, UN SAT IMAGINAR

Afirmaţia lui Marshall McLuhan că mijloacele de comunicare în masă moderne au transformat lumea într‑un sat a avut un mare succes, iar expresia „sat planetar” e şi astăzi la modă.

Ea ni se pare a fi pertinentă dintr‑un anume punct de vedere: după cum am văzut, noile media au abolit distanţele prin capacitatea lor de a‑i pune pe oameni în comunicare imediată unii cu alţii şi de a aduce la cunoştinţa fiecăruia oricare eveniment din lume, chiar în momentul în care acesta se petrece. Prin urmare, se poate spune, conform expresiei curente, că „lumea e mică”. Pentru că informaţiile, cuvintele rostite în public şi zvonurile circulă mult şi repede, pentru că fiecare face cunoscut tot ce observă – prin fotografii, imagini video şi sunete –, ştie sau crede că ştie, pentru că fiecare se expune până în însăşi intimitatea sa, tot aşa cum se spune „ştie tot satul”, se poate spune „ştie întreaga lume”.

Noile media (Internetul, forumurile de discuţie, Facebook, Twitter…) oferă persoanelor aflate la distanţă posibilitatea de a se întâlni, de a forma grupuri pe baza afinităţilor, tot aşa cum se adună oamenii la sat sau la oraş, ca să schimbe o vorbă, de parcă ar fi unul lângă altul şi apropiaţi.

Dar – vom avea numeroase ocazii să repetăm lucrul acesta – acestor întâlniri şi acestor discuţii le lipsesc substanţa şi bogăţia celor reale. Noile media au întemeiat o societate paralelă, în parte reală, în parte virtuală, din care cel mai adesea lipsesc chipurile şi trupurile, cu întreaga lor densitate şi varietate de nuanţe şi sentimente pe care le oferă comunicării. Persoanele sunt în legătură permanentă, dar în acelaşi timp fiecare este ţintuit în faţa ecranului său şi despărţit de celelalte persoane în carne şi oase, chiar şi atunci când se află în imediată apropiere. În acest fel, fiecare om, chiar atunci când comunică cu alţii, până la urmă nu poate să simtă altceva decât un sentiment de solitudine, chiar de izolare, pe care încearcă la nesfârşit să‑l alunge citindu‑şi frenetic mesajele, aşteptând neliniştit să mai primească unul sau grăbindu‑se să mai trimită unul. Aici se vede că satul planetar nu mai e deloc un sat adevărat, pentru că vecinii nu sunt adevăraţi vecini, apropiaţii nu sunt apropiaţi de‑adevăratelea, iar prietenii nu sunt deloc prieteni adevăraţi.

APARIŢIA LUI HOMO CONNECTICUS ŞI
A LUI HOMO COMMUNICANS

Nu este exagerat să spunem că noile media au format, într‑un timp scurt, un nou tip de om: homo connecticus şi homo communicans. Desigur, orice om este prin fire „în relaţie” şi „în comunicare”; aşa cum a subliniat cu tărie Aristotel acum aproape 2400 de ani, omul este un „animal social”, şi cum au arătat recent, în două moduri diferite, curentul psihanalitic şi curentul personalist, persoana umană nu există şi nu se dezvoltă decât „în relaţie”, limbajul având în această relaţie un rol fundamental.

Dar fiinţa umană are, de asemenea, nevoie, pentru a se dezvolta armonios – pe un plan care nu este doar psihologic, ci şi spiritual – deopotrivă de singurătate şi linişte (două elemente pe care spiritualitatea ortodoxă le pune alături sub numele de isihie). Şi psihologii ştiu foarte bine că adesea omul îşi face noi şi noi relaţii ca să nu rămână singur cu sine înşuşi şi ca să nu fie nevoit să‑şi asume astfel ceea ce Pascal numeşte „condiţia sa mizeră. Tot Pascal numea divertisment” activitatea depusă de om pentru a se îndepărta (divertere în lb. latină) de sine însuşi. Căutarea de legături şi comunicare permanentă a omului modern răspunde adesea acestei nevoi de a se uita pe sine însuşi, iar atunci ia forma unei dependenţe, asemănătoare dependenţelor vechi de când lumea, al căror scop fundamental este de asemenea acela de a evada din sine însuşi, din realitate.

Noile media au constituit trama unui nou mod de viaţă care comportă o conexiune permanentă prin intermediul nenumăratelor aparate şi aparaturi, utilizatorul lor fiind pentru ele nu numai o prelungire, ci un apendice, nu numai slujitorul, ci chiar robul lor. În această comunicare pe care ele o permit sub diverse forme, persoana nu mai are vreme de răgaz, nu doar pentru că aceste dispozitive trimit în permanenţă semnale care sunt tot atâtea apeluri, ci pentru că fără această relaţie mediatică ea se simte nefericită. Conexiunea şi comunicarea mediatică au devenit pentru ea într‑atât o a doua natură, încât pentru mulţi dintre contemporanii noştri este de inimaginat o existenţă lipsită de ele. A trăi fără televizor, fără calculator, fără tabletă, fără smartphone pentru mulţi este ca şi cum ai trăi fără să respiri, fără să te hrăneşti; apar tot mai multe articole în care diverşi inşi obişnuiţi cu o asemenea conexiune şi comunicare vorbesc despre timpul petrecut fără aceste aparate ca şi cum ar istorisi o faptă de mare eroism. Omului nu‑i este de ajuns faptul că este informat printr‑un semnal că a primit un mail sau un SMS, ci simte nevoia să‑şi consulte el însuşi în mod frenetic mailurile, chiar dacă acolo nu găseşte decât informaţia „Nu aveţi mesaje noi”, sau să se uite des pe mobil, ca să constate că rubrica „mesaje” e goală, că n‑a primit nici un nou SMS.

Tot aşa el simte nevoia de a controla în permanenţă numărul de like‑uri primite pe Facebook sau de followers pe Twitter, pentru a se asigura că există şi are valoare în ochii celorlalţi.

După cum notează Philippe Breton, nu numai că „reprezentarea omului ca fiinţă dedicată cu totul comunicării şi supusă tiraniei imaginii (deopotrivă celei care este a sa şi celor care‑i parvin prin media) a devenit în mod major dominantă”2, ci şi „ciberspaţiul” sau „satul planetar” apar ca locuinţe fireşti pentru homo connecticus şi homo communicans, iar ceilalţi membri ai acestei noi specii se prezintă drept concetăţenii, vecinii şi „prietenii” săi (noţiuni care, după cum vom vedea, sunt în mare parte inadecvate şi iluzorii).

La mijlocul secolului al XX‑lea, unii gânditori americani – ca Daniel Bell, Alvin Toffler sau Zbigniew Brzezinski – au prevăzut, odată cu dezvoltarea ciberneticii (strămoş al informaticii), venirea unui al treilea val de civilizaţie (după cele produse de agricultură şi de tehnică), a unei ere noi, plină de promisiuni.

Într‑o viziune pur utopică şi cvasi‑religioasă, unul dintre principalii teoreticieni ai ciberneticii, Norbert Wiener, susţinea că, în faţa entropiei (principiu de dezorganizare) care, sub influenţa unei forţe diabolice, ameninţa cu moartea societăţile moderne, singura şansă de salvare pentru umanitate, într‑o societate bazată în totalitate pe comunicare, erau informaţia şi schimbul permanent de informaţii.3 Wiener crea astfel „noua paradigmă a unui mod de a gândi relaţia, care închide realul în relaţional, şi relaţionalul în informaţional”.4 Confirmând modul de a gândi al lui McLuhan, potrivit căruia mijlocul de transmitere al mesajului este mai important decât mesajul însuşi, Wiener a stabilit că scopul mesajului este acela de a circula, iar al omului, acela de a‑l face să circule.

În concepţia lui Wiener, omul îşi pierde identitatea în calitate de subiect individual şi devine o fiinţă pur relaţională, caracterizată în mod esenţial prin capacitatea sa de schimburi sociale, a cărui existenţă este constituită prin comunicarea pe care o operează şi a cărei valoare se măsoară prin gradul de complexitate al acestei comunicări. Omul încetează de a mai fi ceea ce Kant considera drept caracteristica unei persoane, şi anume un scop în sine, devenind un simplu mijloc şi, prin urmare, în cadrul comunicării, un mijloc de comunicare. Modul în care Wiener defineşte viaţa apare astfel ca o negare deopotrivă a libertăţii personale a omului, cât şi a interiorităţii sale, alte două caracteristici esenţiale ale persoanei umane: „A fi viu înseamnă a participa la un curent continuu de influenţe care vin din lumea exterioară şi de acte acţionând asupra ei, în care noi nu reprezentăm decât un stadiu intermediar.”5 Altfel spus, omul nu trăieşte decât în măsura în care este integrat într‑o reţea de comunicare şi în măsura în care comunică.

Într‑un mod destul de straniu, în viziunea sa despre un om nou şi o nouă societate, înfăţişate ca idealuri, Wiener adopta poziţii antiumaniste, făcându‑se apostolul unei umanităţi fără urmă de interioritate şi al unei comunicări importante prin forma sa, iar nu prin conţinutul său uman. De altfel, el nu şi‑a dat seama că această societate, gândită ca una capabilă să se opună entropiei, până la urmă, dimpotrivă, urma s‑o provoace prin crearea unei lumi globalizate, în care valorile aveau să devină relative şi nediferenţiate, în care identităţile, atât personale, cât şi culturale ori religioase, aveau să fie spulberate.6

Dar, în anumite privinţe, viziunea sa despre un om conectat în permanenţă, dedicat pe de‑a‑ntregul comunicării, trăind prin ea şi extrăgându‑şi din ea valoarea sa, s‑a dovedit până la urmă profetică.

O COMUNICARE LIPSITĂ DE CONŢINUT, CARE‑ŞI ESTE PROPRIA FINALITATE

După cum tocmai am văzut, pentru homo communicans comunicarea în sine este mai importantă decât conţinutul acesteia. Este important şi chiar vital să comunici, nu contează ce şi cui. Comunicarea în sine răspunde unei nevoi, nu ceea ce avem de spus, de citit, de auzit ori de privit.

Lucrul acesta este în mod deosebit adevărat în cazul dependenţelor: cei care sunt dependenţi de televizor se pun în faţa lui mai înainte de a

şti ce‑or să vadă, sau îl lasă să meargă aproape tot timpul, fără să le pese ce program urmăresc; cei care sunt dependenţi de Internet „intră pe Internet” fără să ştie de mai înainte ce caută, sau se exprimă pe forumuri fără să aibă ceva cu adevărat important de spus; cei dependenţi de telefon îl utilizează mai tot timpul pentru a spune banalităţi sau pur şi simplu pentru a fi în contact, ofertele speciale de convorbiri nelimitate în reţea favorizând chiar conexiuni permanente fără alt obiect decât conexiunea însăşi.

Family using new technology, overhead view

Nevoia de a fi în permanentă comunicare însă poate fi percepută, independent de aceste extreme, de asemenea în nevoia continuă de a verifica dacă s‑au primit noi mailuri sau SMS‑uri, de a verifica contul de Facebook sau cel de Twitter, în neliniştea pe care o produce faptul că a trecut ceva timp de când nu s‑au mai primit mailuri, sau de‑a dreptul panica produsă de un calculator aflat în pană, când nu mai există conexiune la Internet sau nu ne mai găsim mobilul.

Philippe Breton face parte dintre cei care au denunţat în modul cel mai viguros acest ataşament al omului modern faţă de „o comunicare lipsită de conţinut care ajunge să‑şi fie propria finalitate”.7 Înaintea lui, Jean Baudrillard a înregistrat această „comunicare de dragul comunicării”, a cărei „miză nu mai este mesajul, ci faptul că ea pur şi simplu comunică ceva”, constituind o lume de socialitate vidă”, „care priveşte necontenit cu aviditate spectacolul propriei sale existenţe nesigure.8

HIPERCOMUNICAREA,
UN MOD DE A SCĂPA DE SINGURĂTATE

Hipercomunicarea omului conectat, prin însuşi faptul că pune forma (comunicarea propriu‑zisă) mai presus de conţinut (natura mesajului transmis), indică îndeajuns de limpede finalitatea sa principală, şi anume aceea de a fi un subterfugiu pentru singurătate.

Nu e de mirare că noile media, în calitate de factori de comunicare pe cât se voieşte şi oricând se voieşte, s‑au dezvoltat într‑o societate ai cărei membri nu mai au atât de multe legături ca în societăţile tradiţionale, o societate în care generaţiile sunt în conflict, în care familiile se destramă, căsătoria e în criză şi uniunea familială instabilă, în care tot mai multe persoane, mai ales în oraşe, dar şi la ţară, trăiesc singure, nu doar când ajung la bătrâneţe, ci chiar la tinereţe. Este o izolare fizică, dar şi psihologică, intensificată de reducerea reperelor şi a valorilor comune pe baza cărora, odinioară, uşor se puteau stabili relaţii profunde. La adolescenţi, această izolare este accentuată de neînţelegerile, de conflictul dintre generaţii, induse de schimbările din societate (atât în privinţa valorilor, cât şi a tehnologiilor), care s‑au produs foarte rapid şi la care părinţii nu s‑au adaptat la fel de uşor precum copiii.

În mod paradoxal, hipercomunicarea nu rezolvă problema singurătăţii, ci într‑o anumită măsură o agravează. Pentru că, după cum vom vedea, ea instaurează o relaţie superficială, care nu atinge acele zone profunde ale personalităţii, unde se resimte sentimentul de singurătate, şi un contact virtual, care nu implică persoanele aflate în relaţie în deplina realitate a fiinţei lor.

Tocmai această lipsă de plenitudine a relaţiei, resimţită în planul calităţii, este cea care duce la înmulţirea relaţiilor în planul cantităţii, extindem relaţiile pe plan cantitativ, într‑o cursă neînfrânată, care nu ajunge niciodată la capătul ei.

NOILE MIJLOACE DE COMUNICARE, OBSTACOLE ALE COMUNICĂRII

Noile mijloace de comunicare sunt adesea, în mod paradoxal, mijloace de non‑comunicare sau de comunicare proastă, de‑a dreptul obstacole în calea comunicării.

Se poate constata de la bun început cum caracterul prin definiţie scurt al SMS‑urilor şi al mesajelor de pe Twitter sărăceşte conţinutul mesajelor, îl lipseşte de orice nuanţă şi de orice subtilitate, ca şi de cele mai elementare formule de politeţe de introducere şi de încheiere.

Putem nota apoi că, atunci când e vorba de comunicări verbale şi faţă către faţă, cu greu pot fi purtate mai mult decât câteva minute fără să fie întrerupte de soneria mobilului unuia dintre interlocutori. Iar în acest caz, mai întotdeauna, nu se ignoră apelul, pentru a da de înţeles apelantului că nu suntem disponibili în acel moment şi că trebuie să revină mai târziu, ci dimpotrivă, i se acordă prioritate, abandonând persoana cu care vorbim şi întrerupând o dată mai mult cursul conversaţiei, care devine astfel fragmentată, scindată, dezlânată.

Aceeaşi problemă apare de asemenea atunci când, acasă sau la muncă, există două telefoane (lucru obişnuit chiar şi pentru persoanele particulare, care au adesea şi un telefon, şi un mobil). În mod frecvent se întâmplă ca discuţia cu o persoană să fie brusc întreruptă printr‑un rapid „Scuzaţi‑mă, trebuie să închid, mă sună cineva!”. Cel astfel expediat are impresia că e mai puţin important decât cel căruia i se răspunde pe dată, când de fapt interlocutorul său răspunde la celălalt apel, gândind că s‑ar putea să fie vorba de ceva urgent şi mai important, ceea ce se întâmplă foarte rar.

NOTE:

1 V.C. Strasburger, profesor de pediatrie la universitatea din New Mexico, observă că: Media reprezintă unele dintre influenţele cele mai sub‑evaluate şi mai puternice asupra dezvoltării copilului normal şi a adolescentului din societatea noastră modernă. Pentru că influenţa acestor media este subtilă, cumulativă şi se produce de‑a lungul unei vaste perioade de timp, se poate ca părinţii, pediatrii şi educatorii să nu fie conştienţi de impactul lor asupra acestora” («Children, Adolescents and the Media», Current Problems in Pediatric and Adolescent Health Care, 34, 2004, p. 54). M. Desmurget notează, la rândul său: „Absenţa coincidenţei temporale dintre expunere şi comportament tinde să ascundă lanţul cauzal care conduce media la simptomele discutate” (TV Lobotomie. La vérité scientifique sur les effets de la télévision, ed. a 2‑a, J’ai Lu, Paris, 2013, p. 28).

2 L’Utopie de la communication. Le mythe du «village planétaire», La Découverte, Paris, 1999, p. 5.

3 Cibernétique et société, Deux Rives, Paris, 1952.

4 P. Breton, Le Culte de l’Internet. Une menace pour le lien social?, La Découverte, Paris, 1999, p. 5.

5 Cibernétique et société, Deux Rives, Paris, 1952, p. 173.

6 S‑ar putea obiecta că astăzi, în lume, identităţile tind să se întărească, dar faptul acesta nu este decât o reacţie la globalizare.

(din: Jean-Claude Larchet, Captivi in Internet, Editura Sophia, 2018)

LEGATURI:

 

Psihiatrul Manfred Spitzer, autorul volumului “DEMENTA DIGITALA”, despre cum utilizarea NOILOR TEHNOLOGII duce la DECLIN MINTAL (Video TVR). SMARTPHONE-ul, printre cei mai periculoși UCIGASI din istorie! In plus: Niciun studiu nu arată că folosirea computerelor în școli e ceva bun. Dimpotrivă!

SCLAVII TEHNOLOGIEI PANA LA PIERDEREA UMANITATII. Izolarea prin supraconectare, pierderea discernamantului prin suprainformare

Avertismentul PS Macarie cu privire la GARBOVIREA OMULUI prin DEPENDENTA de noile tehnologii/ Dependenta de smartphone si DEZECHILIBRELE MENTALE/ Inca un insider de la Facebook: AM CREAT INSTRUMENTE CARE DISTRUG TESATURA SOCIETATII. Exista doar dezinformare si neadevar, iar asta nu este produs de ads-urile rusilor/ Platforma YOUTUBE, acuzata pentru proliferarea EXPLOATARII COPIILOR prin intermediul videoclipurilor

AUTIZAȚI DE TELEVIZOR SI CALCULATOR. Dependenta copiilor si adolescentilor de noile tehnologii are efecte devastatoare (DOSAR ROMÂNIA – REPORTAJ TVR foarte important cu Virgiliu Gheorghe, psihiatrul Raluca Grozavescu s.a). MEDIC NEUROLOG: ”O categorie noua sunt copiii cu autism light, cei care privesc mult la televizor”

GENERATIA AMPUTATA DE DUH. Scrisoare catre elevii dependenti de noile tehnologii/ RETELELE SOCIALE SI ZOMBIFICAREA OMULUI. Interviuri cu Virgiliu Gheorghe. ASALTUL TEHNOLOGIEI SI REPAGANIZAREA LUMII/ Despre distopia revolutiei sexuale (si Video)

Virgiliu Gheorghe despre EFECTELE INTERNETULUI ASUPRA MINTII COPIIILOR [Video]/ Dependenta de internet si viata duhovniceasca

COPIII SI CALCULATORUL – intre necesitate, distractie si DROG PERICULOS

Predica audio a protos. Ioan de la Sihastria Putnei despre IADUL OMULUI CONTEMPORAN, ZBUCIUMAT, INSINGURAT SI AUTO-PECETLUIT PRIN DEPENDENTA DE TEHNOLOGIE: “II citesti rugaciuni de dezlegare, dar dumneavoastra sunteti gata să-l dezlegati de telefon, de televizor, de calculator?” “CU CAT CRESTE IMORALITATEA, CU ATAT SE APROPIE IMPARATIA LUI ANTIHRIST”

VEACUL INSELARII, VEACUL DESFRANARII. Predica Protos. Ioan Buliga (audio + text) despre PROPAGANDA EDUCATIEI SEXUALE si a SODOMIEI, inrobirea economica a tarilor si a familiilor. BUCURIILE PIERDUTE ALE COPIILOR ABANDONATI TEHNOLOGIEI. De unde sa incepem schimbarea in bine?

“Ești ceea ce trăiești”: RĂZBOIUL NEVĂZUT ÎN SOCIETATEA SPECTACOLULUI. “Descătuşarea simţurilor se face lanţ sufletului, iar înlănţuirea simţurilor aduce eliberarea sufletului”

Părintele Sorin Mihalache despre MECANISMELE PLĂCERII ȘI ADICȚIILOR (video, text). “Ai putea crede că TELEFOANELE MOBILE au conexiune directă cu creierele noastre. Puţine lucruri pe care vreodată le-am visat, fumat sau injectat creează o asemenea DEPENDENȚĂ la nivelul creierului nostru precum TEHNOLOGIA”

Să ne întoarcem la VIAȚĂ, să ne (re)venim în FIRE… “Dumnezeu este mult prea important ca să ne mulţumim cu ceva mai puţin decât El”

Presbitera CORINA NEGREANU despre PROBLEMELE IGNORATE ALE NOII GENERATII DE ADOLESCENTI si MAGIA INFERNALA A LUMII VIRTUALE: “Prin acest instrument, puterea demonică și rapiditatea lucrărilor ei devin uriașe. CUTIA PANDOREI A FOST DESCHISĂ, TĂVĂLUGUL S-A PORNIT. Scapă cine poate, cu mila și harul lui Dumnezeu”


Categorii

Jean-Claude Larchet, Noile tehnologii, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “CAPTIVI ÎN INTERNET. Jean Claude-Larchet despre NOILE TEHNOLOGII, MODIFICAREA NATURII UMANE și DISTRUGEREA RELAȚIILOR INTERPERSONALE. Singurătatea omului în lumea HIPERCOMUNICĂRII (I)

  1. “Pascal numea „divertisment” activitatea depusă de om pentru a se îndepărta (divertere în lb. latină) de sine însuşi. Căutarea de legături şi comunicare permanentă a omului modern răspunde adesea acestei nevoi de a se uita pe sine însuşi.”
    Eckhart Tolle spunea: “Cand pierzi contactul cu linistea launtrica, pierzi contactul cu tine insuti. Cand pierzi contactul cu tine insuti, te pierzi in lume.”

  2. 77% dintre americani spun ca standardele morale au decazut.
    Anul trecut, comunistii rusi au dat vina pe mass media pentru “distrugerea unor intregi polulatii din Rusia” si au cerut introducerea cenzurii, ceea ce nu s-a intamplat.
    Este destul de clar ca acelasi plan functioneaza peste tot, nimeni nu face ceva pentru a schimba situatia, in ciuda prezentarii unor lideri drept sustinatori ai unor valori traditionale, iar populatiile se indreapta linistite spre haos.

    77% of Americans say the nation’s moral values have tanked
    81 percent now rate the state of moral values in the U.S. as only fair or poor
    77 percent of Americans overall have a smartphone
    69 percent overall use social media
    https://m.washingtontimes.com/news/2017/may/22/inside-the-beltway-77-of-americans-say-morality-ha/

    The Russian Communist party (KPRF) blames the media for bringing the society to moral and spiritual decline and urges the government to introduce tougher censorship and preserve the country’s culture and traditions.
    The participants of the meeting agreed that modern “aggressive” information environment poses a threat to the youth and children, who are not able to distinguish between the truth and myths.
    “Public speeches on TV and radio abound in strong language and thieves’ talk,” the resolution pointed out. “Dominance of scenes of violence, vulgarity, sex, and evil destroy entire populations in Russia.”
    https://www.rt.com/politics/communists-moral-spiritual-crisis-728/

  3. Citind pricopa Apostolică din Duminca trecută, m-am gândit să mă uit puțin și la trimiterile subsolice la versetele pericopei, mai precis la versetul 11, din cap.XIII, al Epistolei către Romani, și am găsit versetul 34 din cap.XV al Epistolei I către Corinteni, care spune așa:

    34. Treziti-va cum se cuvine si nu pacatuiti. Caci unii n’au cunostinta de Dumnezeu; o spun spre rusinea voastra.
    (cu trimiteri la: FA 26:8, Rm 13:11, 1Co 6:5, Ef 5:14.)

    Și de Duminică și până acum mă gândesc mereu la aceste cuvinte…”treziți-vă CUM SE CUVINE…!” Și îmi dau seama că eu NU sunt “trezit” CUM SE CUVINE din am[girea ;i vraja lumii, și că sunt atât de DEPARTE de acei Părinți NEPTICI, care sunt TREZVITORI și care VEGHEAZĂ continuu la atacurile, încercuirile și PÂNDA vrășmașului diavol, împlinind o altă…”scriptură” din Noul Testament, și-anume cea din Epistola I a Sf. Ap. PETRU, cap.V, vers.8:

    8.”… Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla ca un leu racnind, cautand pe cine sa inghita…;”
    (cu trimiteri la Iov 1:7, Iov 2:2, Is 5:29, Is 35:9, Lc 22:31, 1Co 16:13, Ef 6:12, 1Tes 5:6)

    Textele Bibilice le-am preluat de pe o versiune on line a Bibliei, Ortodoxă, pe care am descoperit-o de curând, și am văzut că are și trimiteri, și nu mai pot de bucurie că am aflat de ea…!

    https://www.crestinortodox.ro/biblia/

    Doamne Ajută!

  4. Pingback: Jean-Claude Larchet: CAPTIVI ÎN INTERNET. Noile medii de falsă socializare, lumea VIRTUALĂ și sărăcirea relațiilor personale REALE (II) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate