“Dumnezeu stie de noi!” – VOI AI CUI SUNTETI, CUI SLUJITI? VOI CHIAR CREDETI IN MINE? Grijile lumesti si placerile NE INGREUIAZA, NE ADORM SI NE AMETESC SUFLETELE, INCAT SA FIE NEPREGATITE DE INTALNIREA CU HRISTOS (Predici la Duminica a 3-a dupa Rusalii)
Protos. Ștefan – Predică la Duminica a III-a după Rusalii (despre grijile vieții) – Mănăstirea Putna, 25 iunie 2017:
GRIJA ZILEI DE MAINE și INCREDEREA IN IUBIREA TATALUI:
“Dumnezeu stie de noi!”
“Grija zilei de maine ne acapareaza cu totul, a devenit, mai ales astazi, o mare problema cu care ne confruntam. Vremurile nu vor deveni deloc mai prielnice. Povara nici nu va cadea de pe umerii nostri, nici nu se va usura. Si atunci ce vom face? In ce masura poate fi implinit cuvantul lui Dumnezeu de astazi: “Nu va ingrijiti de ziua de maine”?”
***
“… sa nu uitam ca Dumnezeu vine la noi ca un Tata bun si iubitor si nu cere altceva decat sa ne comportam si noi ca niste copii cuminti. Cine se ingrijoreaza peste masura, acela a uitat de Dumnezeu. “Linistea sufletului vine atunci cand omul este constient ca Dumnezeu stie de el” (Parintele Arsenie Papacioc). Dumnezeu stie de noi si se ingrijeste ca un parinte bun de toate ale noastre. Sa nu uitam asta si sa nu lasam recunostinta deoparte! Sa-I multumim, caci asa face un copil bun. Cine se comporta ca un fiu care are incredere in Tatal Sau, nu va intarzia sa-L asculte. Iar pe acesta si Dumnezeu il va asculta, dupa cum a zis avva Mios in Pateric, ca adevarata ascultare are ca rasplata ascultarea. Daca cineva Il asculta pe Dumnezeu, si Dumnezeu Il asculta pe El. El lucreaza la mantuirea noastra: “Tatal Meu pana acum lucreaza si Eu lucrez“. Ce lucreaza oare? Ne gateste locas! Hristos a promis ca Se duce sa ne pregateasca locas. Dar a zis iarasi: “Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui”. Sa nadajduim si noi ca vom vedea fata lui Dumnezeu si ne vom bucura de sederea impreuna cu El in Imparatia cerurilor. Amin!”
***
PS Damaschin Luchian (Man. Sihastria Putnei) – Predică în Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieții), 2017:
DUMNEZEU CA PURTATOR DE GRIJA PENTRU NOI SI PENTRU LUME vs. CUM OMUL TRAIESTE IN RAZVRATIRE FATA DE (PRONIA LUI) DUMNEZEU
– “(…) Si Evanghelia de astazi este un examen pentru noi. Este o Evanghelie cu cuvinte grele, o Evanghelie fata de care ar trebui sa ne punem intrebari foarte serioase. Evanghelia nu este numai ca sa ne mangaie, ca sa ne oblojeasca ranile, nu este numai ca sa ne fie sprijinitor in vremurile de incercare, ci este si o oglinda in care ar trebui sa ne reflectam viata. Nu atat ceea ce spunem, ci mai ales ceea ce traim trebuie sa fie verificat prin cuvintele Evangheliei.
Iar astazi cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos ne interpeleaza si ne intreaba cam asa: Voi cu cine sunteti, de partea cui sunteti, voi cui slujiti? Voi chiar credeti in Mine? Voi chiar credeti in Dumnezeu? Dar nu numai asa din gura! Ci din felul cum ganditi, din felul in care vietuiti, mai ales, voi credeti in Mine? Credeti ca Eu v-am facut? Si mai mult decat atat: credeti ca Eu va sunt Tata, credeti ca Eu va sunt purtator de grija? Credeti ca viata voastra conteaza pentru Mine? Acestea sunt intrebarile lui Dumnezeu pentru noi din cuvintele Evangheliei de astazi…”
[…]
***
Preot Florin Stan (Tg. Lapus) – Cuvânt la duminica a 3-a după Rusalii. Despre grijile vieții (25 iunie 2017):
“[…] Cati dintre oameni nu-si sacrifica tineretea, viata, ca sa obtina bunuri materiale? Nu este bine. Nu spune nimeni sa nu muncesti si sa nu mananci, nu spune nimeni sa nu muncesti si sa nu te-mbraci, dar cand ajungi sa muncesti ani de zile, din greu numai din dorinta sa iti cumperi niste haine scumpe, sau din dorinta de a face o anumita calatorie, de a-ti petrece un concediu nu stiu cand sau nu stiu unde, de a manca o mancare nu stiu de care, super sofisticata, nu e bine. Atunci inseamna ca slujesti mancarii, slujesti mai mult imbracamintii. Or, daca stam sa tragem linie, sufletul nostru este mai valoros decat hrana noastra, pentru ca sufletul nostru este destinat vesniciei. Hrana este perisabila, trupul nostru este mai valoros decat haina pe care o purtam si valoarea noastra nu sta in hainele pe care le avem sau mancarea pe care o mancam, ci-n sufletul nostru si-n trupul nostru, pentru ca ele au fost create de Dumnezeu, mai cu seama in sufletul nostru care este destinat vesniciei.
Deci iata cum ajungem sa-i slujim lui Mamona, atunci cand suntem mai mult preocupati de bunurile materiale decat de Dumnezeu. De ce Iisus Hristos ne indeamna sa nu slujim si lui Mamona? Am spus-o chiar la inceput. Pentru ca Mantuitorul spune foarte simplu: nu putem sa slujim la doi domni. Asa e omul, asa e lumea aceasta; nu poti deopotriva sa iubesti doi domni diferiti. Si de ce nu putem doi domni diferiti? Pentru ca Dumnezeu si idolul sunt contradictorii, se bat cap in cap. Nu putem sa slujim deopotriva si lui Dumnezeu si lumii, ca si cum ar fi Dumnezeul nostru. Si-atunci, Iisus Hristos ne cere, de fapt, sa ne indepartam de Mamona si mai cu seama de slujirea fata de Mamona.
Si asta a spus-o in pilda semanatorului, in care vorbeste despre cuvantul lui Dumnezeu care ajunge in mintea si sufletul oamenilor credinciosi. Si ce ne invata pilda semanatorului? Ca acel cuvant care ajunge la oamenii foarte preocupati de grijile lumii nu rodeste. Si ce zice? Grija acestei lumi si inselaciunea avutiei inabusa cuvantul si-l fac neroditor. Adica daca un om foarte preocupat de Mamona si de bogatiile ei, daca se intampla sa-l primeasca, cuvantul nu rodeste in el, pentru ca grijile, preocuparea pentru lumea aceasta, pentru avere, pentru bogatii face ca cuvantul sa moara, sa se distruga in sufletul lui, sa se piarda, sa fie inabusit, sa n-aiba nicio putere, sa n-aduca nicio roada.
Cand auzi un cuvant, mai cu seama cuvantul lui Dumnezeu, acest cuvant trebuie sa fie roditor. Adica daca numai iti intra pe-o ureche cuvantul lui Dumnezeu si nu se intampla nimic in viata ta, n-ai primit nimic in viata ta, n-ai facut nimic. Noi preotii nu predicam ca sa ne aflam in treaba, nu predicam ca asta ne e serviciul, noi predicam pentru ca vrem sa-i facem pe oameni mai buni, predicam ca sa-i ajutam pe oameni sa fie mai buni, si-atunci noi ne ingrijim ca fiecare predica pe care o rostim este o forma de a semana cuvantul lui Dumnezeu in sufletele dumneavoastra, primind cuvantul il roditi, dati roada, dar noi atragem atentia ca daca vrem ca acest cuvant sa rodeasca in sufletele noastre, trebuie sa curatam aria sufletului nostru de spini, adica de aceasta preocupare de lume si de lucruri materiale.
Ba mai mult, Mantuitorul spune ca in vremurile de pe urma, oamenii, din cauza preocuparii lor fata de mancare si de bautura, de petrecere si de lumea aceasta materiala, vor fi atat de ametiti de aceste lucruri, incat vor uita de Dumnezeu si vor fi prinsi nepregatiti de venirea Mantuitorului – si nu numai de venirea Mantuitorului, ci chiar si de sfarsitul personal. Si-acelasi lucru se intampla, si ce zice el in Evanghelia dupa Luca, capitolul 21: „Luati seama la voi insiva, sa nu se ingreuieze inimile voastre de mancare si de bautura si de grijile vietii si ziua aceea sa vina peste voi fara veste.” Mancarea peste masura, bautura multa, grijile vietii acesteia ne ingreuiaza sufletele, ne orbesc, ne adorm, ne ametesc, incat nu suntem pregatiti cand vine Mantuitorul. […]”.
***
Sfantul Tihon din Zadonsk:
Al cui eşti tu?
Auzim că oamenii se întreabă unul pe altul: al cui eşti tu? Iar cel întrebat răspunde: eu sunt robul cutărui stăpân sau sunt fiul cutărui tată, ş.a.m.d. Dacă însă creştinul este astfel întrebat, ce ar trebui el să răspundă? Cu adevărat, fiecare creştin trebuie să răspundă: „Eu sunt robul lui Hristos“, „căci robul care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului” (1 Cor. 7: 22; Rom. 10: 9; Col. 3: 24).
Însă cercetează-ţi, creştine, conştiinţa şi vezi dacă lucrezi tu oare pentru Hristos, dacă faci voia lui Hristos precum robul face voia stăpânului. Sfinţii mucenici, când erau întrebaţi de chinuitorii lor: „Ai cui sunteţi voi?”, răspundeau cu îndrăzneală: „Noi suntem creştini, noi suntem robi ai lui Hristos”. Dar ei au fost cu adevărat credincioşi Domnului Hristos, încât nu şi-au cruţat sângele şi viaţa pentru mărturisirea sfântului Său nume. Aşa L-au iubit, încât nici cinstea, nici slava, nici bogăţia lumii acesteia, nici plângerea şi lacrimile părinţilor lor, ale soţiilor şi copiilor, nici chinurile înfricoşătoare nu i-au amăgit. „Căci sunt încredinţat că nici moartea… nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu” (Rom. 8: 38-39). Iată adevăraţii robi ai lui Hristos, iată adevăraţii creştini, fiii luminii, fiii Sfintei Biserici, blândele oi ale lui Hristos, soldaţii neînfricaţi ai împăratului Hristos, mădularele preaiubite ale trupului lui Hristos, copiii Dumnezeului Celui preaînalt şi moştenitorii Împărăţiei Lui!
Iar tu, creştine, care îl mărturiseşti pe Hristos, dar trăieşti nesocotind învăţăturile Lui, tu, zic, întreabă-te: „Sunt eu rob al lui Hristos?” Într-adevăr, mare vrednicie este să fii rob al lui Hristos. Această cinste şi vrednicie este cu mult mai mare şi mai înaltă decât a fi odrasla vreunui cneaz slăvit sau a unui împărat pământesc. „În Domnul se va lăuda sufletul meu” (Psalm 33: 3).
Mulţi se laudă: „Eu sunt robul cutârui stăpân binecunoscut sau sunt sluga acelui cneaz, sau moşier, sau a acelui împărat“. Dar creştinii, cu dreptate şi cu vrednicie, se laudă cu Domnul lor: „Noi suntem robii Împăratului Ceresc, ai lui Iisus Hristos“. Într-adevăr, aceasta şi este adevărata laudă, slava, cinstea şi vrednicia cea mai aleasă – să te numeşti rob al lui Hristos. Dar cum să se numească robul lui Hristos cel care slujeşte păcatului, lumii şi propriei persoane, iar nu lui Hristos? Ce folos ai să te numeşti robul lui Hristos, dacă nu eşti robul Lui; să fii creştin după aspectul exterior şi după mărturisire, iar înlăuntru, cu firea să fii păgân sau – chiar mai rău decât atât – să fii dobitoc? Sfântul Apostol ne face cunoscute trăsăturile robilor lui Hristos, ca să ne cercetăm pe noi înşine şi să cunoaştem de suntem robii lui Hristos. „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele” (Gal. 5: 24). Iată însuşirile oamenilor şi robilor lui Hristos!
Răstigneşte-ţi, creştine, trupul, cu patimile şi cu poftele lui, şi vei fi cu adevărat robul lui Hristos. Prin mărturisire şi fapte vei fi creştin. Altfel, mincinos este cel ce se numeşte creştin, dar nu are fire creştinească şi nu trăieşte creştineşte. Fii creştin înlăuntrul inimii, iar nu în afară, şi atunci vei fi rob adevărat al lui Hristos. „Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun?”, spune Domnul (Luca 6: 46). Împlineşte voia Domnului şi atunci îl vei numi Domnul tău şi El te va recunoaşte de rob al Său.
Legaturi:
Omilia Mitropolitului Augustin despre ADORAREA MAMONEI SI INCREDINTAREA IN MANA LUI DUMNEZEU
Sf. Nicolae Velimirovici despre biciul intreit al NECUNOASTERII, al GRIJII si al DEZNADEJDII
Omul coplesit de griji este stresat, este dezamagit, deznadajduit… Cu el, sarmanul, nu mai poti vorbi. Asemeni unui om ametit de vin este “ametit” de prea multele griji si nu mai intelege ce i se spune.
Raul cel mai mare este ca betia vinului trece dupa un somn bun, dar cea a grijilor nu se lasa dusa, pentru ca nici sa doarma nu mai poate cel ingrijorat.
Domnul Dumnezeu, ca un Tata iubitor, ne arata cum sa ne ferim de o asa napasta: cautati Imparatia Cerurilor!
Aveți posibilitatea să publicați “Slujba Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Neamț”, care se prăznuiește mâine ?Doamne, ajuta! Mulțumim frumos.
https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/regionale/transilvania/comunicat-de-presa-apel-la-rugaciune-pentru-obstea-monahala-a-manastirii-ramet-145871.html
https://www.activenews.ro/stiri-social/O-suta-de-voluntari-ai-Fratiei-Ortodoxe-au-pus-umarul-la-reparatiile-de-la-Manastirea-Ramet-156993
Cinste lor.