Sa ne intoarcem la VIATA, sa ne (re)venim in FIRE… “Dumnezeu este mult prea important ca sa ne multumim cu ceva mai putin decat El”
“De ce ne potopesc atâtea achiziţii de lanţuri ale artficialităţii şi superficialităţii? Pentru că întotdeauna lupta împotriva lui Dumnezeu este însoţită şi urmată şi de atacul împotriva firii!”
Grija cea lumească s-o mai lepădăm…
Mulți dintre noi se scufundă în grijile lumești. Nu au timp decât pentru mâncare, chitit și lucru. Altceva nici nu știu să facă. Au impresia că aceasta este viața.
Însă nu poți trăi asemenea unor plante sau animale. Viața e ceva mai mult. În primul rând, e un dar divin, apoi – o misiune, una plină de responsabilitate, de jertfă și de nevoință. Apoi, viața e comunicare cu semenii și cu Dumnezeu. Viața este iubire!
Vai de cei care se leagă prea mult de cele pământești! Pur și simplu îi compătimesc. Ajung niște nenorociți, neîmpliniți… muritori. Or, omul este chemat spre viața veșnică, de care ne gătim de aici, de pe pământ.
Doar forțele lăuntrice îl pot ridica pe om, îl pot înălța, îl pot face dornic să se rupă de cele vremelnice. A fi religios e cel mai firesc mod de trăi al omului, iar religiozitate înseamnă: legătura liberă și conștientă a omului cu Dumnezeu.
Desacralizându-se, omenirea s-a dezbrăcat de valori şi a devenit pur consumistă. Astfel, am ajuns să avem o societate bazată pe tot ce vrei, numai nu pe principiile moralei creștine. Oamenii, necrezând și necomunicând cu Adevăratul Dumnezeu, cred în restul și comunică sau, mai bine zis, se judecă unul pe altul.
Nici nu vă imaginați ce se întâmplă cu un copil sau tânăr pe care reușești să-l rupi de rețelele de comunicare, de jocurile electronice, de filmele fantastice… Dintr-o oarecare ființă (pe care încă nu am definit-o) acesta începe a se transforma în una umană. Vorbește cu cei din jur, zâmbește, deschide o carte, învață o poezie, vrea în curte la joacă, începe să comunice cu semenii. Altfel spus, se trezește cu adevărat la viață. Același lucru l-am observat în timpul posturilor, când nu mai sunt ceremonii, când mai deconectezi televizorul, calculatorul… într-un cuvânt te rupi de spațiul informațional – devii alt om.
Dar să vedeți ce se întâmplă cu lumea care măcar pentru câteva clipe se rupe de realitățile acestei vieți trecătoare și încearcă să se plaseze într-un timp și spațiu sacru. Intră în lumea divină, în eternitate, gustă din dumnezeire și astfel se simte împlinit.
Uneori, când revenim dintr-o călătorie sau după ce am fost impresionați de ceva, vrem să implementăm imediat în viața noastră de zi cu zi lucrurile bune și frumoase pe care le-am văzut. Tot aşa se întâmplă şi cu omul rugător, care măcar pentru câteva clipe reușește să lase toată grija cea lumească de dragul celei cerești. Atunci dobândește alte dimensiuni și nu mai pune accent pe cele vremelnice, chiar se lasă de acestea de dragul celor veșnice.
Dacă ne-am întâlni măcar o dată cu Dumnezeu și am gusta din El, cu siguranţă n-am prețui altceva mai mult, am vedea că El e Totul. Or, Domnul zice:
„Oricine bea din apa aceasta (pământească) va înseta iarăşi; Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică… Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată.” (Ioan 4, 13-14; 6, 35).
„Oare, ce-i rămâne omului din toată munca lui şi din grija inimii lui cu care s-a trudit sub soare?” (Eccleziast 2, 22) – se întreabă împăratul Solomon, iar Apostolul ne răspunde: „Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi.” (I Petru 5, 7).
Fie ca în mintea și chiar în inima fiecăruia să răsune cântarea heruvimică din cadrul Sfintei Liturghii:
„Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim,
Şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem,
Toată grija cea lumească să o lepădăm
Ca pe Împăratul tuturor, să primim,
Pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngereşti.”
Preot Octavian MOŞIN
***
PARINTELE IOAN BUTE (Man. Sf. Ioan Casian):
Adevărul se oglindeşte în inima curată (I)
(fragment)
Pentru omul de azi însuşi cuvântul adevăr apare stingheritor şi aspru în auz, cu vădit disconfort şi neliniştea inimii a celui ce îşi simte ameninţată libertatea personală deplină. Căci în însăşi noţiunea de adevăr inima percepe însoţirea cu sau trimiterea la nuanţe şi înţelesuri înrudite: rost, rânduială, lege, înţelepciune, dreptate, responsabilitate, luciditate, raţiune, ş. a. Pesemne că ceea ce face asperitatea adevărului în auzul slab şi bruiat al omului întâmplării este bănuiala nelămurită că „adevărul” presupune implicit stricteţea unui fapt cert, cu neputinţă de înlăturat, implacabil, deci maxim de constrângător. (Ceea ce e imprecis căci adevărul e eliberator.)
In cugetul unui tânăr adăpat cu apele tulburi ale relativizării criteriilor într-o lume în care fiecare îşi confecţionează cum vrea propriul adevăr, e de înţeles de ce idealul unui „adevăr suprem” sau „spiritual şi transcendent”, sau, mai simplu, religios, apare ca severitatea unei cetăţui medievale pe un vârf greu accesibil de stâncăraie abruptă şi în care domnesc legi stricte şi învechite. De altfel, omul postmodern caută în viaţă ce e profitabil, nu ce e adevărul absolut, de care oricum timp nu are. Şi iată un paradox (sau poate o damnare?): în epoca torentelor informaţiei adevărul nu se mai vede, iar glasul nu i se mai aude, tot aşa cum un lan firav de grâu primăvara care cu greu se deosebeşte de iarbă este înecat de mulţimea mare a buruienilor. Iar omul, nerecunoscându-se după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, îşi caută un adevăr după chipul şi asemănarea sa. In loc să se modeleze pe sine după adevăr, îşi modelează un adevăr după sine. Dar oare, omul face adevărul sau adevărul face pe om?
De unde provine acest tsunami de anormalitate în lume dacă nu tocmai din părăsirea esenţialului vieţii omului, a vocaţiei şi menirii lui pe pământ? Întorcând spatele lui Dumnezeu, nu facem altceva decât să întoarcem faţa spre sensul opus Lui, adică spre neant, pentru că El este Izvorul vieţii. Păcatul nu e numai gest de despărţire de Dumnezeu, ci şi act împotriva firii noastre. Dumnezeu este Adevărul, iar Adevărul este sănătatea fiinţei. Ciuntirea adevărului duce la denaturarea firii umane, iar un om ce se mulţumeşte doar cu un adevăr parţial şi călătoreşte pe jumătate de adevăr ajunge şi el jumătate de om, iar nu om deplin. Tot astfel cum plantele verzi nu pot creşte fără soare, plămânul nu poate respira fără aer, picioarele nu pot merge în imponderabilitate, iar ochiul nu poate vedea fără lumină, nici sufletul nu poate fi sănătos şi întreg fără comuniunea cu Dumnezeu, fără ca să-L cheme cu dragoste: „Tată”. Tocmai pentru că Dumnezeu e Cel Care a creat fiinţa umană şi a facut-o din dragoste pentru dragoste, a pus în ea dorul filial după Tatăl ceresc, setea fiinţială după dragostea Lui. Acesta este adevărul: Dumnezeu este dragoste şi omul însuşi are menirea de a deveni dragoste, după asemănarea Lui.
Şi degeaba cercăm prin patimi, deşertăciuni sau toleranţă indiferentă să înăbuşim în străfundurile fiinţei noastre dorul ei după dăinuirea veşnică şi fericită în dragostea Tatălui ceresc, pentru că neliniştea şi neîmplinirea noastră cresc, şi rupându-ne de Dumnezeu cădem din întregimea şi sănătatea fiinţei noastre. Viaţa cu Dumnezeu şi în Dumnezeu e cerută de însăşi firea creată de Dumnezeu. (E precum simplul fapt că o unealtă realizată pentru un scop nu va putea fi folosită dacă i se schimbă destinaţia prevăzută în proiect, ci ori va strica ori se va strica.)
De aceea oamenii se întorc azi chiar împotriva firii şi a vieţii în ordine naturală, bălăcindu-se într-un sistem consumist menit a ne înstrăina de noi înşine, uitând de noi prin materialism, drog, vis, exuberanţa plăcerilor, extravaganţa pasiunilor, fantezia televizuală aruncând deşeuri în conştiinţă, shopping exacerbat cu alimente chimizate şi modificate genetic, nesiguranţa zilei de mâine, planning familial şi avort, dictatura biometrică ş. a. De ce ne potopesc atâtea achiziţii de lanţuri ale artficialităţii şi superficialităţii? Pentru că întotdeauna lupta împotriva lui Dumnezeu este însoţită şi urmată şi de atacul împotriva firii!
Aşadar, Dumnezeu este mult prea important ca să ne mulţumim cu ceva mai puţin decât El. El ne e mai intim decât ne suntem noi nouă înşine, El ne cunoaşte mai bine decât ne putem cunoaşte noi, El ne iubeşte mai mult decât ne-am putea Iubi noi, El ne poartă de grijă mai bine şi mai sigur decât ne putem noi purta de grijă, El dă sens vieţii noastre cum nu o putem face noi prin noi înşine.
[va urma]
(din: Ieromonah Ioan Bute, “Misterul florii albe de crin” * “Limba sufletului romanesc“, Editura Boldas, Constanta, 2011)
Pentru Duminica a III-a dupa Rusalii, va mai recomandam:
- Crestinul contemporan intre MAMONA GRIJILOR PRISOSITOARE, A VOCILOR AMAGITOARE DE SIRENA si LINISTEA DE A NE INCREDINTA SUFLETUL LUI DUMNEZEU. “Drogurile” patimilor lumesti care ne tin despartiti de Dumnezeu
- URMAREA CHEMARII LUI DUMNEZEU SI INCREDINTAREA IN PURTAREA SA DE GRIJA IUBITOARE. Predica audio a Parintelui Ciprian Negreanu: “Dumnezeu nu bate obrazul omului care se intoarce”. CE FEL DE COPII NE VREA TATAL?
- “AJUNGE ZILEI RAUTATEA EI…”
- VIE IMPARATIA TA, FACA-SE VOIA TA… Cugetari duhovnicesti pentru Duminica a III-a dupa Rusalii (“despre grijile vietii”) – “Exista o singura ordine fireasca: DUMNEZEU PE PRIMUL LOC! Domnul nu primeste JUMATATILE DE INIMA”
- Predici audio la DUMINICA GRIJILOR VIETII: “Sa ne coboram la omul nostru launtric, acolo unde vine Imparatia lui Dumnezeu!”
- Predica P.S. Sebastian Pascanu despre grijile vietii: INGRIJORARE SAU INCREDINTARE IN VOIA DOMNULUI? “Oare diavolul este stapanul nostru?! Oare in mana lui suntem? Oare el hotaraste ce se intampla sau nu cu noi?”
- Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu! – CUV. PAISIE DESPRE PURTAREA DE GRIJA A LUI DUMNEZEU FATA DE OM
- GRIJA SI MUNCA PREA MULTA DEPARTEAZA DE HRISTOS!
- Cuv. Paisie Aghioritul: SIMPLIFICATI-VA VIATA!
- RASUCITI BUTONUL LA HRISTOS!
- NU VA DATI INIMA CELOR MATERIALE!
- OMILIA SFANTULUI IOAN GURA DE AUR LA EVANGHELIA GRIJILOR VIETII: “Hristos ne spune: „Cautati pe cele ceresti!”, dar noi nu le cautam nicio clipa…”
- Omilia Mitropolitului Augustin despre ADORAREA MAMONEI SI INCREDINTAREA IN MANA LUI DUMNEZEU: “Are grija Dumnezeu!”
- Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (4): “TOATA GRIJA ARUNCATI-O DOMNULUI, EL ARE GRIJA DE VOI”
- Sf. Nicolae Velimirovici despre biciul intreit al NECUNOASTERII, al GRIJII si al DEZNADEJDII
- NU PUTEM SLUJI LA DOI DOMNI…
- DIN SCRISORILE VLADICAI IOAN MAXIMOVICI: “Cei care se pun in slujba lui Dumnezeu, chiar daca sufera… simt mana lui Dumnezeu care ii pazeste”
- “Luminatorul trupului este ochiul…” PARINTELE MIRON MIHAILESCU despre porunca de a vedea lumea prin ochii lui Dumnezeu si despre DUREREA IROSIRII
- “LUMINATORUL TRUPULUI ESTE OCHIUL” – Predica Sf. Luca al Crimeei despre lumina si intunericul duhovnicesc
- Parintele Teofil Roman: MAREA NOASTRA CADERE – INCREDEREA IN SINE SI VIATA TRAITA “PE CONT PROPRIU”, IN AFARA VOII LUI DUMNEZEU. Cum putem ajunge a dobandi pacea lui Hristos si a lepada “grija cea lumeasca” la Liturghie?
- “ABANDONATI-VA IN MAINILE LUI DUMNEZEU!”
- MANA LUI DUMNEZEU – parintele Gheorghe Calciu
- “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!”. OARE NOI AVEM CREDINTA?
- PARINTELE ILARION DAN, BANCHERUL CARE L-A CASTIGAT PE HRISTOS (II). “Traim intr-o lume in care mecanismele de pervertire sunt mai sofisticate… Omul contemporan cauta cu disperare, dar nu gaseste decat surogate”
- VOIA TA SAU VOIA MEA, DOAMNE? “O, Hristoase al meu, suntem niste oi viclene. De aceea si Dumnezeu nu face milostenie cu aceasta tara, fiindca noi, clerul si poporul, ne-am abatut de la voia Sa“
- CAUTATI MAI INTAI (DE DIMINEATA)… RUGACIUNEA – Parintele Cleopa despre GANDUL LA HRISTOS, MUNCA si “dracul inaintemergator, generalul iadului” (VIDEO)
11 Commentarii la “Sa ne intoarcem la VIATA, sa ne (re)venim in FIRE… “Dumnezeu este mult prea important ca sa ne multumim cu ceva mai putin decat El””