“IUBIREA NEBUNA” A LUI DUMNEZEU si TAINA SLUJIRII: “A te darui, fara sa te impui…”. Parintele Staniloae despre SENSUL CRUCII ca IMPREUNA-PATIMIRE ODIHNITOARE: “Numai Crucea darama zidul; Biserica sta pe iubirea rastignita”

16-09-2014 Sublinieri

crucea-altar

Vedeti si:

Holy Cross, Monastery of Sinai, 12th Century

Reluam, in lumina sarbatorii inchinate Sfintei Cruci, fragmente dintr-o carte minunata, dar prea putin cunoscuta: Pr. M. Costa de Beauregard si Pr. Dumitru Staniloae. Mica dogmatica vorbita. Dialoguri la Cernica, tradusa dupa originalul francez cu titlul mult mai inspirat: “Ose comprendre que Je t`aime” (“Indrazneste sa intelegi ca Eu, Dumnezeu, te iubesc!) si re-editata in 2007 la Editura Deisis.

Este o carte prin care dialogul celor doi teologi si traitori face ca Dogmele si Tainele Bisericii sa devina nu doar ceva mai putin abstract, mai putin “ezoteric” si ermetic, nu doar ca acestea sa fie “traduse” intr-un limbaj accesibil crestinului obisnuit, ci chiar sa dobandeasca cea mai vie, mai concreta, mai calda si mai “dulce” expresie. Cu deosebire primul capitol de mai jos (intitulat “Compasiunea dumnezeiasca in original) ne face prezenta si vie intr-un chip inegalabil Taina Iubirii “nebune” a lui Dumnezeu, care S-a daruit oamenilor pe Cruce si ne arata care ar trebui sa fie consecintele acesteia asupra relatiilor dintre oameni.

S-a spus adeseori ca Parintele Staniloae a fost un teolog prin excelenta al iubirii si al delicatetii, al gingasiei (cuvinte recurente in discursul sau obisnuit), dar toate acestea sunt roade ale Duhului lucrator cu putere in inima si in scrisul sau. Ei bine, energiile harice izvorate din Duhul Sfant as zice ca pot fi “pipaite” cu usurinta printr-o lectura rabdatoare si evlavioasa a cuvintelor de mai jos, iar dupa asimilarea lor cu greu mai poate cineva, credem, sa nu poata sa “inteleaga” cum anume ne iubeste Dumnezeu pe noi! Pentru ca prin darul extraordinar al Cuvantului si al Delicatetii pe care le-a primit si cultivat, Parintele Dumitru Staniloae izbuteste sa-L faca pe Dumnezeu “transparent” (cum ii placea sa se exprime adesea) in plenitudinea sa chiar si numai printr-un text.

2013010400513_120785437

“Crucea Ta, Doamne, s-a preaslavit cu puterea Ta nespusa, ca smerenia Ta mai presus decat toata puterea s-a aratat, prin care cei puternici s-au zdrobit de Pamant si saracii la cer s-au ridicat” (Octoihul, glas 1, duminica, cantarea 9).

Crucea este germenul oricarei impacari, poarta comuniunii dintre toti oamenii, depasirea intregii singuratati

“Crucii Tale ne inchinam, Stapane, si sfanta Invierea Ta o cantam si o marim!” (Inaltarea Sfintei Cruci, 14 septembrie).

Trebuie restaurata comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putinta numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poti deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neincrezatori. Numai o dovada de iubire care merge pana la jertfa prin care omul se daruie celuilalt poate castiga inima celuilalt. Atunci insa Il imitam pe Hristos“. Dar aceasta “imitatie” a lui Hristos este o unire cu El; trebuie ca Hristos sa Se incorporeze in noi si sa ne refaca in Sine dupa El, Modelul nostru originar.

Slava Crucii

1928347input_file0091111Crucea este usa Imparatiei cerurilor. Trebuie sa regasim sensul Crucii ca biruinta asupra mortii spirituale, biruinta a iubirii. “Avem adeseori o reprezentare partiala despre Cruce si despre taina ei redusa la faptul de a suporta o asceza, de a ne infrana de la placeri, de la tot felul de satisfactii. Exista insa si un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranta insa nu putem face totul pentru celalalt daca tinem la placerile noastre egoiste, daca omul este legat de lacomie, pofta de stapanire, mandrie. Aceasta arata insa numai aspectul negativ al Crucii. Pot sa ma apropii de celalalt fara sa-i vorbesc despre Cruce, aratandu-i insa ca sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, ma voi duce la el, voi ramane impreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutati, persecutii, somaj… Iar eu pot sa port impreuna cu el aceasta Cruce.

Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu.

Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos.

Daca trec pe langa el, daca nu raman impreuna cu el, daca nu-l ajut, voi suferi toata viata. Poate ca el se va pierde pentru totdeauna. Va spune: <<Ce fel de preot e acesta? Ce fel de crestin e acesta?>> Astfel, atunci cand sufar pentru el sunt multumit. De aceea Hristos pe Cruce e linistit; Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca El a adormit”.

“Somn invietor in mormant dormind, Hristoase Doamne, din cel greu somn al pacatului ai sculat tot neamul omenesc cel pacatos” (Sambata Mare, Prohodul, starea a 2-a).

Desigur, pe Cruce Hristos spune si cuvantul: “Dumnezeul meu, pentru ce M-ai parasit?(Mc 15, 34). Dumnezeu traieste impreuna cu mine, omul, faptul de a se simti parasit de Dumnezeu. Slava Tie, Hristoase Dumnezeul nostru, Care ai vrut sa impingi tagaduirea de sine pana intr-acolo!

“Hristos a vrut sa dea oamenilor asigurarea faptului ca Dumnezeu nu vrea sa intervina pentru Fiul Sau; nu vrea sa-L razbune. Dumnezeu e lipsit de aparare in fata respingerii oamenilor; nu Se apara pe Sine Insusi. Putea interveni, dar nu vrea sa o faca. Vrea sa dea exemplu suferind pentru oameni, necomportandu-se ca un om, nefiind supus reactiilor.” Isi iubeste Fiul, dar nu-L prefera oamenilor. Il lasa in suferinta.

Cand Hristos spune: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu!”, El afirma ca Dumnezeu exista: “El spune atunci oamenilor: <<Tatal Meu nu vrea sa reactioneze impotriva rautatii voastre: nu vrea sa va pedepseasca nici chiar pentru a-L apara pe Fiul Sau>>. Dumnezeu prefera mantuirea oamenilor odihnei Fiului Sau.

Aceasta dimensiune a “iubirii nebune” a lui Dumnezeu pentru oameni a fost subliniata de Nicolae Cabasila in secolul al XIV-lea. Acest autor duhovnicesc bizantin scrie ca trebuia ca Dumnezeu

“sa faca sa nu fie trecuta cu vederea aceasta iubire, aratandu-i nemarginirea si convingandu-ne ca ne iubeste cu o iubire neasemanata. Atunci gaseste aceasta lepadare de Sine, Se straduieste si Se lasa sa indure rele si incercari pentru a-i atrage, dupa ce i-a convins de iubirea Sa pe cei pentru care a suferit, chiar pe oamenii care fugeau de Bunatatea prin excelenta, convinsi ca erau urati“. (Viata in Hristos)

Oamenii cred ca Dumnezeu este indiferent, incapabil de a suferi pentru ei. Satana, care este “tatal minciunii” (In 8, 44), Il calomniaza pe Dumnezeu in fata oamenilor. Pentru a-Si arata bunatatea si iubirea Sa de oameni, Dumnezeu li se infatiseaza lipsit de aparare si sufera pentru ei.

“Multi spun: exista un Dumnezeu, dar El nu este bun, pentru ca ingaduie suferinta. E un lucru de neinteles pentru lume. In taina Crucii se manifesta bunatatea lui Dumnezeu. El nu pedepseste, nu reactioneaza, accepta totul, chiar suferinta, chiar moartea Fiului Sau din iubire pentru oameni. Daca omul nu se mantuieste, e pentru ca ramane indiferent la aceasta.”

16.jpg

Valoarea persoanei

Valoarea persoanei este vesnica. Daca o diminuam in Dumnezeu, o diminuam si in om. Aici se arata valoarea numelui. In fiecare Sfanta Taina persoana este numita cu numele ei, fiind astfel pusa in valoare pentru totdeauna. Daca persoana are o valoare pentru Dumnezeu, ea are o valoare vesnica. Cata vreme nu luam in serios persoana, nu suntem cu adevarat oameni si-L dispretuim pe Dumnezeu ca Persoana. Mantuirea nu priveste specia umana, ci persoanele. Crestinismul vede valoarea vesnica a omului pentru ca vede importanta persoanelor.

Persoana nu se lasa cunoscuta in intregime in actele ei de iubire si de libertate, ea este totdeauna surprinzatoare, totdeauna noua. Nu este un obiect. E mai aproape de noi decat un obiect si, in acelasi timp, ramane extrem de misterioasa. Pe masura ce o cunosc, isi dezvaluie profunzimile, posibilitatile ei surprinzatoare. Se adanceste. Dumnezeu e simtit ca o persoana foarte apropiata, Care vine la noi si Se ingrijeste de noi.

Persoana nu poate fi izolata. Ea nu exista decat in comuniune. Se realizeaza pe masura interesului ei pentru celalalt si a interesului celuilalt pentru ea. E taina Sfintei Treimi. Hristos arata valoarea vesnica a persoanei umane facandu-se omul personal, cum spune Sfantul Teodor Studitul. In Hristos avem adevarata umanitate, o umanitate cat se poate de personala; si avem de asemenea revelatia Numelor personale ale lui Dumnezeu: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, intru Care e botezat orice crestin. Dumnezeu este numit; si omul este numit. Numele apartine relatiei bipersonale. Dumnezeu Isi descopera Numele Sau si invoca numele persoanei umane daruindu-i-se.

E aici legatura intre Taina Crucii si Taina persoanei. Pe pamant omul trece prin multe incercari. Fiecare sufera o cruce. Ea este grea si lipsita de semnificatie pentru cel care nu are pe cineva sa-l mangaie. Daca ar gasi alaturi de sine o astfel de persoana, Crucea i-ar deveni mai usor de suportat descoperindu-i-se insusi sensul Crucii. Sensul pozitiv al Crucii este acela de a ne ingadui sa ne realizam ca oameni.

“Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi…. Caci jugul Meu e usor si sarcina Mea este usoara (Mt 2, 28-30)

Nu ne putem realiza fara comunicarea noastra celuilalt. Nu putem deschide poarta celuilalt, nu putem darama zidul care-l inchide pe celalalt si zidul care ne inchide pe noi insine, fara experienta Crucii. Hristos a daramat zidul despartitor. Numai Crucea darama zidul. Intram in viata prin comunicarea cu celalalt. Intram la Dumnezeu prin Cruce, primind de la Hristos puterea de a-L insoti. Civilizatia de astazi sufera de aceasta izolare a omului.

Am vazut un spital modern. Am fost izbit de tehnicile extraordinare. Din intamplare, am observat printr-o usa deschisa doua femei intinse, aproape epuizate, neputand sa-si tina ochii deschisi. Nici o persoana alaturi de ele sa le spuna un cuvant….

Nu putem inlocui persoana prin tehnica. Prefer sa raman in saracia mea, dar sa fiu impreuna cu sotia si fiica mea. Pentru aceasta e nevoie de iubire, e nevoie de daruire. Lucru greu, fiindca-mi jeneaza comoditatea. Dar daca evit sa fiu aproape de celalalt, atunci voi suferi poate chinuri vesnice. Crucea care ma mantuieste nu este suferinta mea, ci suferinta celuilalt; sufera el pentru mine sau sufar eu pentru el. Hristos a suferit pe Cruce pentru ceilalti- nu pentru Sine Insusi sau pentru un grup anume in dispretul unui alt grup.”

“Omul poate indura boala, dar duhul abatut cine-l va ridica?” (Pilde 18, 14)

cimabue013.jpg

Cine este celalalt?

“Este omul. Dar nu exista separatie intre Dumnezeu si ceilalti. Pentru ca daca intrand in comuniune cu celalalt gasesc viata, gasesc atunci viata vesnica. Aceasta iubire cu celalalt dureaza vesnic. Dar iubirea nu dureaza decat prin Dumnezeu: Prezenta lui Dumnezeu in iubirea mea pentru celalalt imi da o responsabilitate extraordinara; iubirea mea se va adanci si va dainui. Aceasta arata ca trebuie de asemenea sa ma deschid tot mai mult Tatalui ceresc, iubindu-L. In fiecare semen trebuie sa vad pe Fiul lui Dumnezeu. Daca nu ma deschid Tatalui depasindu-mi mandria, nu-mi pot depasi mandria nici fata de celalalt.

Doamne Iisuse Hristoase, da-mi iubirea si smerenia Ta!

Nu e cu putinta ca omul sa fie uman fara Dumnezeu. O umanitate in afara lui Dumnezeu nu dureaza, nu rezista. Nu putem ramane in iubire fara Dumnezeu. Trebuie sa simtim ca aceasta iubire ne vine de la Dumnezeu, ca avem o responsabilitate fata de celalalt, ca suntem responsabili fata de el inaintea lui Dumnezeu; daca o simte asa, celalalt nu va putea rezista iubirii. Dar iubirea mea e extrem de amenintata: fiecare interes propriu, fiecare impuls egoist slabeste iubirea mea pentru celalalt. Daca acela care ma iubeste se simte responsabil de mine in fata lui Dumnezeu, atunci se trezeste si propria mea responsabilitate. Pot avea sentimentul ca Dumnezeu este Cel care vrea aceasta. Dar si eu am o responsabilitate pentru el in fata lui Dumnezeu. Nu gasesc in mine o responsabilitate totala fata de celalalt pe care-l iubesc decat daca este prezent Dumnezeu: e nevoie de un al treilea, de un martor care ne iubeste. Dumnezeu este acest martor. El imi arata valoarea vesnica a celui pe care il iubesc.

Nu-l putem iubi pe om fara Dumnezeu. Altminteri este vorba de o filantropie lipsita de lumina pe care numai Dumnezeu o poate da iubirii noastre. Celalalt pe care-l iubesc e iubit de Dumnezeu, e scopul lucrarii divine, scopul Crucii lui Iisus. Iisus a murit pentru el; iar aceasta dezvaluie valoarea lui vesnica in ochii lui Dumnezeu.”

staniloae1.jpg

Dobandirea iubirii

Cum sa dobandim iubirea? Ce-i de facut atunci cand descoperim ca nu iubim? Cum sa nu deznadajduim de iubire?

Doamne Iisuse Hristoase, iubire infinit compatimitoare, fara lipsuri si nevoi si daruitoare, da-ne iubirea Ta de oameni. Da-ne sa-i iubim pe cei pe care-i iubim asa cum ii iubesti Tu, Iisuse! Amin.

“Trebuie sa ne impartasim – sa ne daruim impartasindu-ne celuilalt. Multi spun: n-am rabdare in rugaciune; imi vin tot felul de ganduri. Dar daca ne aducem aminte de celalalt in rugaciune, indata rugaciunea primeste in acest fel putere.

Doamne Dumnezeul meu, Te rog ajuta-mi; Te rog insa si pentru fiul si fiica mea, pentru nevasta si prietenul meu. Dumnezeu ramane prezent in rugaciunea mea atunci cand ma gandesc la celalalt care se gaseste in nevoi, simtindu-ma responsabil pentru el.

Daca pe Dumnezeu Il cunosc ca Persoana, atunci persoana umana are o valoare. Daca stiu ca acest om are o valoare vesnica, trebuie sa trag concluzia ca fericirea lui vesnica depinde si de mine. Aceasta innobileaza relatiile noastre. Altfel ma port daca stiu ca nu am de-a face cu un individ dintr-o specie de care pot sa-mi bat joc pentru ca un altul ar putea sa-i ia locul.

Aceasta persoana are o valoare unica; dar depinde si de mine, care ma impartasesc lui, ca el sa devina om si sa se mantuiasca. Atunci voi simti mereu o mare responsabilitate fata de fiecare. Ma voi purta cu mare delicatete fata de fiecare, voi cauta prin toate mijloacele sa-i ajut sa devina oameni. Tema indumnezeirii este in realitate tema umanizarii omului prin iubirea divina.”

“Doamne, Tu stii ca Te iubesc. Iar Iisus i-a zis: Paste mieluseii Mei!” (In 21, 17).

Doamne, Iisuse Hristoase, Care Te-ai facut om din dragoste pentru noi, oamenii, da-ne umanitatea Ta divina, ca sa devenim mai umani. Amin!

Cand stiu valoarea vesnica pe care o are persoana pentru Dumnezeu, cand simt cum Hristos pe Cruce Isi da viata pentru persoana umana, atunci mi se impune un cu totul alt comportament decat cel pe care-l aveam pana atunci. Sufar pentru toate obstacolele care-l impiedica pe celalalt sa se realizeze ca om, si prin aceasta sa dobandeasca viata vesnica.

Marturia fata de Evaghelie sta in calitatea umanitatii noastre. Daca cineva poate gasi in mine un om adevarat, acest lucru il poate misca, incuraja, si-i poate da speranta ca exista un Dumnezeu Care-l iubeste. Toti convertitii s-au convertit pentru ca au gasit un crestin adevarat. Prin umanitate ajungem la Dumnezeu. Inainte de a-L fi vazut ca Dumnezeu, apostolii si ucenicii au vazut mai intai umanitatea lui Hristos. Au vazut un om uman, mergand pe drumuri in sandale, neavand unde sa doarma. Era impreuna cu toti oamenii, mergand la cei bogati ca si la cei saraci, mancand impreuna cu ei, ascultandu-i, vindecandu-i din mila, nu pentru a-si arata puterea.”

Pentru a fi martori ai Evangheliei in lume, in societate, e de ajuns sa fim oameni. “Doar astfel vom putea atrage atentia oamenilor; nu numai predicand“.

cruceathos1.jpg

Legatura Dragostei

Sfantul Duh face din noi doi o unitate; El nu lasa nicio separatie intre noi. Duhul este o Persoana care-I leaga intre Ei pe Tatal si pe Fiul, fara a-I confunda si fara a se confunda El insusi cu Ei. Trebuie sa intelegem intr-un mod foarte real ce spune Iisus atunci cand zice: ceea ce faceti unui bolnav Mie imi faceti. El se identifica cu bolnavul, fara a deveni El Insusi bolnavul; in acest caz, bolnavul n-ar mai simti ca un altul este cel care il mangaie: identificare deci, dar nu confuzie.

Duhul este Cel care face aceasta: El ne identifica fara a ne confunda. In Dumnezeu, El ii uneste desavarsit pe Tatal si pe Fiul fara a-I confunda. El nu face din Tatal si din Fiul aceeasi persoana. Dar are acest rol de unitate, de legatura a iubirii in Treime.

Nu ma pot bucura de un altul fara a asocia bucuriei mele o a treia persoana. Faptul de a o vedea bucurandu-se ma confirma in iubirea fata de celalalt. Exista intotdeauna nevoie de o a treia persoana, pe care sa o pot lua drept martor al bunatatii si frumusetii celuilalt. Iubirea adevarata este intotdeauna intre trei; nu numai eu si tu. Are un ecou, are nevoie de o ambianta, de o simfonie largita, mai bogata. Dumnezeu este Cel care ne leaga unii de altii. De aceea, Il putem lua neancetat drept martor al iubirii noastre.

Iubirea e dragostea desavarsita pe care numai Sfantul Duh o produce. Ea este legata de credinta. Fara credinta intr-un izvor divin, iubirea n-are profunzime. Trebuie sa credem in Dumnezeu. Fara credinta nu ajungem la Cruce, Crucea nu ajunge la practicare, la viata. Sfantul Duh e cel care realizeaza iubirea, care insoteste credinta. La inceput este credinta. Dupa care vine puterea acestei iubiri. Ma simt atunci obiectul acestei iubiri, dupa care simt eu insumi iubire fata de El.

Trebuie sa ajungem sa simtim iubirea lui Dumnezeusi atunci vom simti iubirea noastra pentru El. Trebuie sa ne rugam cu staruinta si ravna ca sa primim acest sentiment de iubire in rugaciune. Atunci ni se vor deschide ochii.”

parintele-dumitru-staniloae

***

Biserica, popor slujitor

Aceasta slujire iubitoare a lui Hristos fata de Dumnezeu si fata de oameni este temeiul Bisericii. Ea este intemeiata pe iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, iubire care la randul sau face pe orice om responsabil in fata lui Dumnezeu si in fata oamenilor. De aceea, Biserica este un popor de slujitori, un popor responsabil in istorie.

Exista o adanca unire intre noi, cei botezati. Simtim profund dependenta noastra, obligatia noastra a unora fata de altii. Incercam sa adancim aceasta solidaritate, unitatea noastra in Dumnezeu. Aceasta ne vine de la Hristos: adancirea Bisericii ca unitate este legata de jertfa lui Hristos, de responsabilitatea lui Hristos. El nu a suferit numai pentru ca oamenii sunt in nenorociri, pentru ca sunt pacatosi si nefericiti; El a suferit pe Cruce, constatand ca oamenii nu-L iubesc. Desi le-a dat atatea dovezi ale iubirii Sale, a fost parasit de oameni.

Poporul Meu, ce am facut Eu voua? Sau cu ce v-am suparat?… Si cu ce mi-ati rasplatit? In loc sa Ma iubiti, pe Cruce M-ati pironit! (Vinerea Mare, antifon 12, glas 8).

El a trait nu numai parasirea Tatalui, dar si parasirea oamenilor. Parasit de Dumnezeu si de oameni… Credinta Crestina pastreaza inca atata adancime pe care teologii trebuie sa o puna in valoare!

Cat de mare trebuie sa fi fost suferinta Maicii Domnului, cand statea la picioarele Crucii!… Daca vom spune (cum a spus ea): <<Iata roaba Domnului, fie voia Ta>>, atunci cuvantul lui Dumnezeu se va salaslui in sufletul nostru si lumea se va umple de iubirea lui Dumnezeu… Dar oamenii nu o inteleg si nu vor s-o primeasca” (Sf. Siluan, Insemnari duhovnicesti).

Cuvantul a devenit pe deplin eficace in noi, provocand un raspuns pe masura lui.

Taina Crucii lui Hristos se poate exprima ca taina a iubirii ignorate sau chiar respinse. Dar in aceasta respingere, iubirea se verifica inca o data mai mult, in gratuitatea si in absolutul ei. Caci acest lucru presupune o suferinta, care ea insasi este si un semn de maretie a iubirii. Cum sa stii daca iubesti cu adevarat pe cineva, daca nu ai suferit pentru el? Cata vreme n-am suferit pentru tine, cum as putea indrazni sa spun ca te iubesc? Suferinta mea este in acelasi timp bucurie pentru ca prin ea se arata maretia iubirii. Este “intristarea care naste bucurie” (Sfantul Ioan Scararul, Scara, Treapta a VII-a).

Biserica sta pe iubirea rastignita. Ea sta pe iubirea lui Dumnezeu Care Se daruie total, daruire de sine care sufera chiar si respingere. Aceasta iubire este o forma de a se darui, retragandu-se, forma care respecta total libertataea celuilalt. A te darui, fara sa te impui: iata slujirea. A-i ajuta pe oameni, a te ruga pentru oameni, a le salva viata, dar fara a le supune libertatea, fara a–i lipsi de libertatea lor: iata responsabilitatea. Fiindca omul nu poate creste decat daca este liber.

Doamne Dumnezeul nostru, da-le Duhul Tau cel Sfant ca ei sa Te cunoasca prin Duhul Sfant. Pleaca-le vointa catre Tine.

Biserica este unirea barbatilor si femeilor, in care constiinta responsabilitatii lor in Hristos a atins un grad mai mare de limpezire. Ei sunt in drum spre o constiinta din ce in ce mai inalta a responsabilitatii lor fata de lume, fata de toti oamenii si nu numai fata de membrii Bisericii: poate ca numai astfel ii putem deschide pe ceilalti Evangheliei. Apostolii si urmasii lor imediati din primele veacuri au castigat atata lume! Acum doar intamplator mai castigam pe unul sau altul. Nu mai avem acel foc al responsabilitatii, acel foc care vine de la Duhul Sfant, dat Fiului, si prin care Fiul Se daruie Tatalui; Duh prin care Hristos a acceptat sa Se jertfeasca pentru noi si prin care a insuflat, a sadit in noi aceasta responsabilitate.

Aceasta responsabilitate trebuie legata de lucrarea Sfantului Duh. Este focul, nerabdarea de a face pentru ceilalti, de a te darui celorlalti, de a te darui lui Dumnezeu. In acest sens, nu putem recunoaste in Biserica Trupul lui Hristos, decat daca ea se daruie. Acest trup primeste de la Hristos focul responsabilitatii prin care cei botezati sunt legati unii de altii, si pe care o revarsa in jurul lor.

Astazi, printre crestini, exista uneori un activism social foarte sincer, dar lipsit de fundament. Avem conferinte in care se vorbeste mult despre evanghelizare si misiune. Se vorbeste mult despre responsabilitate, de faptul de a fi alaturi de cei care sufera, de exemplu, in lumea a treia. Dar nu se spune aproape nimic despre radacina responsabilitatii in Hristos. Lipseste o teologie a responsabilitatii. Oamenii gasesc o ameliorare materiala a vietii lor, dar raman necredinciosi, pentru ca nu le-a fost transmis focul responsabilitatii in Hristos.

Responsabilitatea Bisericii este de a-i ajuta pe oameni sa-L intalneasca pe Dumnezeu in mod personal. Ameliorarea doar materiala a conditiei umane nu e de ajuns. Trebuie ca ea sa fie expresia iubirii, a iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, a iubirii oamenilor haraziti vietii vesnice. Ce castiga omul daca nu-L intalneste pe Dumnezeu, daca nu-L intalneste pe Tatal sau cu iubirea Lui vesnica?

Daca un copil plange, mama ii poate potoli lacrimile printr-un cadou. Dar ceea ce ii cerea copilul este de fapt iubirea. Iata-l frustrat de lacrimile sale: cine-l va mangaia?

Omul se dezvolta in aceasta responsabilitate. Trebuie sa ne desavarsim prin exercitiul acestei responsabilitati, neseparand realizarea de noi insine de unirea noastra, de iubirea noastra reciproca, desavarsita, in vesnicie. Astfel putem face sinteza intre credinta in Hristos si angajamentul social; putem da un temei foarte serios, foarte puternic, plin de foc actiunii noastre.

Altfel, fara o inradacinare foarte riguroasa in iubirea lui Hristos, ne pandeste spiritul de dominatie. Daca toti isi simt responsabilitatea in fata lui Hristos Care traieste in ei si in istorie, exista atunci o posibilitate de a creste in comuniunea reala, intr-o iubire sincera. Putem atunci sa ne simtim, intr-o deplina evidenta, in comuniune cu Tatal, putem sa ne simtim fii ai Tatalui si frati ai lui Hristos. E semnul unei adevarate fraternitati, a unei adevarate infieri divine. Acesta este scopul: nu numai o satisfactie materiala, ci satisfactia care vine dintr-o comuniune spirituala desavarsita, care ii procura omului viata adevarata.

Ca vazand ei faptele noastre, sa-L preamareasca pe Dumnezeu!

Daca se vor alipi de Hristos, intr-o zi toata dezbinarea dintre oameni, toata oscilatia in iubirea lor, toata indoiala vor disparea. Oamenii vor fi cu adevarat intr-o comuniune totala. Nu va mai fi nicio separatie intre celalalt si mine, intre Hristos si mine. Vom avea pe Hristos ca frate, pe Tatal ca tata. Va fi revarsarea tuturor bogatiilor spirituale ale lui Dumnezeu, a iubirii lui Dumnezeu. Va fi viata intr-o bogatie, intr-o deplinatate nesfarsita. Acum traim intr-o saracie nu doar materiala, dar si intr-o saracie spirituala, intr-o foarte mare stramtorare spirituala.

Atunci vom avea o bogatie care va creste continuu, o deplinatate nemarginita, o lumina nesfarsita, o bogatie spirituala, o adancime de sens in iubirea nesfarsita. Ceva cu neputinta de zugravit.

Pare de necrezut ca asemenea cuvinte pot fi pronuntate. Dar ne putem intreba si daca o iubire vrednica de acest nume se poate lipsi de o dimensiune profetica. A iubi presupune credinta intr-o crestere infinita, o perfectibilitate infinita a fiintei iubitoare si iubite. Intrucat iubirea implica intr-un mod indisociabil o dimensiune profetica a credintei, oricine iubeste cu adevarat crede in perfectiunea viitoare a fiintei iubite. A iubi pe cineva inseamna a profetiza asupra lui, inseamna a-l vedea in pefectiunea sa viitoare, in desavarsirea sa.

Pentru ca este intruparea si expresia iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, Biserica are curajul sa profetizeze in istorie. Credinta in “intoarcerea in slava” a lui Hristos este credinta in realizarea plenara a fagaduintelor pe care le contine Evanghelia.

Trebuie sa existe printre noi, crestinii, fiinte care realizeaza pe o treapta foarte inalta aceasta chemare. In acelasi timp, ei isi pot marturisi mereu neajunsurile. Exista fiinte nesatisfacute, care cauta sa mearga mereu mai departe in implinirea Evangheliei, smerindu-se, cerand iertare pentru nedesavarsirile lor, pentru gradul nesatisfacator la care au ajuns. Acestia merg intr-o tensiune continua spre o treapta mereu mai inalta. A tinde cu adevarat, unii mai mult, altii mai putin, a ne indemna reciproc catre aceasta desavarsire, acesta este continutul chemarii lui Hristos. El creeaza in noi aceasta tensiune, chemandu-ne la El.

Putem trai in aceasta tensiune cum o faceau crestinii din primele veacuri. Multi dintre ei mergeau de buna voie la martiriu. Apoi, cand Biserica a devenit in mod oficial acceptata de catre stat, problema martiriului s-a pus altfel; se pleca in desert, se abandona totul, se daruia totul. Si astazi putem manifesta aceasta tensiune in viata noastra, nefiind ca oamenii din lume, care propovaduiesc o ideologie si raman ca toti ceilalti.

Nu trebuie sa spunem ca avem o viata diferita, ci trebuie sa facem evident acest lucru, fara a ne felicita pentru a uimi pe altii.

Multi scriitori si intelectuali isi bat joc de membrii Bisericii; dar, daca vad un crestin adevarat, un preot adevarat, il cauta, il respecta: “cum poate fi astfel? Sa facem si noi asa!” Nu este vorba numai de chestiunea de a gasi cuvantul bun, de a pune in evidenta spiritualitatea invataturii noastre. Trebuie mai cu seama sa fim altfel pentru ceilalti, fara a pretinde ca am si reusit sa fim.

Sa avem curajul de a urma lui Hristos…

“In aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste unii fata de altii” (Ioan 13, 35).

O, prietenilor, vedeti ca frica sa nu va desparta de Mine! Ca desi patimesc, dar pentru lume patimesc! Sa nu va smintiti deci intru Mine, ca n-am venit sa-Mi slujeasca Mie cineva, ci ca Eu sa slujesc si sa-Mi pun sufletul rascumparare pentru lume. Ci, de-Mi sunteti prieteni, urmati Mie: Cel ce voieste sa fie mai mare, sa fie mai mic; stapanul ca si sluga. “Petreceti intru Mine, ca sa aduceti struguri, ca eu sunt Vita vietii” (Joia Mare, stihira, glas 5).

Doamne, Dumnezeul meu, zi sufletului meu: scoala-te, vino si urmeaza mie! Fii indelung rabdator cu mine, caci doresc sa slujesc impreuna cu Tine, Iubitorule de oameni, slava Tie!”

(in: Mica Dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica Părintele Dumitru Stăniloae în dialog cu pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard)

staniloae_dumitru_pr_costa_de_beauregard_marc-antoine_pr-mica_dogmatica_vorbita_dialoguri_la_cernica

Legaturi:

***

***

***


Categorii

2. Special, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Inaltarea Sfintei Cruci, Parintele Dumitru Staniloae, Parintele Marc-Antoine Costa de Beauregard

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la ““IUBIREA NEBUNA” A LUI DUMNEZEU si TAINA SLUJIRII: “A te darui, fara sa te impui…”. Parintele Staniloae despre SENSUL CRUCII ca IMPREUNA-PATIMIRE ODIHNITOARE: “Numai Crucea darama zidul; Biserica sta pe iubirea rastignita”

  1. Mult adevar intaritor am aflat in aceste cuvinte ale Parintelui Staniloae:

    “Multi spun: n-am rabdare in rugaciune; imi vin tot felul de ganduri. Dar daca ne aducem aminte de celalalt in rugaciune, indata rugaciunea primeste in acest fel putere.
    Doamne Dumnezeul meu, Te rog ajuta-mi; Te rog insa si pentru fiul si fiica mea, pentru nevasta si prietenul meu. Dumnezeu ramane prezent in rugaciunea mea atunci cand ma gandesc la celalalt care se gaseste in nevoi, simtindu-ma responsabil pentru el.”

  2. Pingback: “Intru necaz M’ai chemat si te-am izbavit, te-am auzit in mijlocul furtunii si te-am cercat la apa certarii” -
  3. Pingback: SFANTUL SILUAN ATHONITUL da marturie vie despre IUBIREA MILOSTIVA a lui Dumnezeu pentru CEI PACATOSI -
  4. Pingback: Predici si talcuiri audio la PESCUIREA MINUNATA aplicate la realitatile vietii noastre (PARINTII IOANICHIE BALAN si CIPRIAN NEGREANU): “Aceasta e smerenia lui Dumnezeu: ca Se coboara pana si la cele mai mici!” -
  5. Pingback: Predici audio “provocatoare” duhovniceste despre IUBIREA VRAJMASILOR si IUBIREA CASNICILOR. “Lui Dumnezeu Ii place sa-I spunem: NU POT, DOAMNE! Cel mai mult ii place lui Dumnezeu sa-I marturisim neputinta“ -
  6. Pingback: IPS HIEROTHEOS pentru “Lumea monahilor”: “CEA MAI GRAVA BOALA A OMULUI DE ASTAZI ESTE IUBIREA DE SINE. Dragostea nu este un simplu sentiment, nici doar cuvinte de dragoste, ci inseamna asumarea crucii pentru celalalt“. Ce raspuns p
  7. Pingback: PREDICI AUDIO in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, de folos exceptional tuturor celor preocupati de viata duhovniceasca: UN INTELES NEASTEPTAT AL LUARII CRUCII “IN FIECARE ZI”: Sa avem incredere in Dumnezeu! -
  8. Pingback: PREDICI AUDIO la Evanghelia dregatorului bogat (Arhim. Policarp si Nichifor): “Mantuitorul nu a venit sa asigure succesul in lume, nu a venit sa ne asigure pamanteste. SA NU CASTIGAM OBIECTE SI SA PIERDEM OMUL!” -
  9. Pingback: Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la praznicul SFANTULUI MARE MUCENIC DIMITRIE. Durerea iubirii ranite a lui Dumnezeu in fata lepadarilor noastre: “Daca la niste lucruri micute nu renuntam, ce sa mai zicem de cele mai mari?” -
  10. Pingback: Noi sfaturi duhovnicesti pentru infruntarea “razboiului crancen” cu duhurile cazute. PRIMEJDIA STARII DE VISARE sau PATIMA DULCETII LA NIVEL PSIHOLOGIC. “Trebuie sa cerem de la Domnul cu smerenie si cu inima cat mai franta sa ne pazeasca
  11. Pingback: SFANTUL IOAN INAINTEMERGATORUL si MISIUNEA PREOTEASCA in zilele noastre: “Este vremea ca toti clericii sa mai reduca din TEORIE si sa se intoarca la ASCEZA cea adevarata”. CAND (NU) ARE PUTERE CUVANTUL PREOTULUI? | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI INAINTEA LUI DUMNEZEU: “Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga, ar trebui sa se bata pe
  13. Pingback: Arhimandritul Sofronie, scriind DIN ADANCA DURERE A INIMII SI IMPREUNA-PATIMIRE, despre IUBIREA DE PUTERE CARE SFASIE TESUTUL VIETII: “Unora li se pare ca, daca iti pot face vreun rau, trebuie sa se foloseasca de acea putinta, ca omul, de frica raul
  14. Pingback: Experienta SFASIERII LAUNTRICE, ASUMAREA VULNERABILITATII, A RANILOR SI A NEPUTINTELOR in comunitatea Bisericii si in responsabilitatea slujirii preotesti. PUTEREA ADEVARATA IZVORASTE DIN SLABICIUNE. “Menirea noas­­tra nu e de a fi invincibili, ci
  15. Pingback: Experienta SFASIERII LAUNTRICE, ASUMAREA VULNERABILITATII, A RANILOR SI A NEPUTINTELOR in comunitatea Bisericii si in responsabilitatea slujirii preotesti. PUTEREA ADEVARATA IZVORASTE DIN SLABICIUNE. “Menirea noastra nu e de a fi invincibili, ci vul
  16. Pingback: URMAREA LUI HRISTOS PANA LA RASTIGNIRE. Cuvant (audio, text) la Duminica dupa Inaltarea Crucii al unui preot american convertit: “Domnul a venit SA FIE CU NOI IN FIECARE ZI, Domnul TANJESTE SA FIE CU NOI SI IN CELE MAI ADANCI INTRISTARI ALE NOASTRE,
  17. Pingback: IUBIREA CARE INVESNICESTE si IUBIREA SENTIMENTALA, “CU TERMEN DE EXPIRARE”. Exclusivism vs. universalitate. Incotro sa ne directionam dragostea? | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: TAINA CRUCII IN VIATA NOASTRA: Rastignirea mintii prin coborarea dureroasa in inima: “Prin harul Duhului Sfant, STRAPUNGEREA si ZDROBIREA INIMII ii sunt indeajuns crestinului pentru A BIRUI TOATE DUHURILE RAUTATII” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: IUBIND CRUCEA LUI HRISTOS… Conferința de la Ploiești (aprilie 2016) a Părintelui Episcop MACARIE DRAGOI (audio+text) – prima parte: “Atunci când simțim că nu mai avem puterea de a merge mai departe, atunci când simțim că suntem
  20. Pingback: “Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga. INTRAREA E INVERS, DE LA CAPATUL COZII!”. Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI
  21. Pingback: “Dumnezeu ne slujeşte nouă. E incredibil. E altceva! E ceva din alta lume! Hristos este opusul high-life-ului lumii actuale” BADARANIE sau SENSIBILITATE SLUJITOARE? Omul intre IMPARATIA PUTERII si IMPARATIA IUBIRII SMERITE | Cuvântul Ortodo
  22. Pingback: SA AJUTAM LA PURTAREA CRUCII CELOR AFLATI IN SUFERINTA, IN SINGURATATE! SA NE RUGAM PENTRU CEI CARE NE VRAJMASESC – Partea a doua a conferintei de la Ploiesti (2016), “IUBIREA CRUCII”, a PS Macarie: “Cati copii orfani, singuri, ind
  23. Pingback: Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa despre DEPRESIE si IMPLINIRE, EGOISM si IUBIRE AUTENTICA, OBSESIA FERICIRII si VOLUPTATEA PERVERSA A NEFERICIRII: “Dacă n-ar fi întâmpinat de su­fe­rinţă, omul ar fi ex­traordinar de su­per­fi
  24. Pingback: “Dumnezeu ne slujeşte nouă. E incredibil. E altceva! E ceva din alta lume! Hristos este opusul high-life-ului lumii actuale”. BADARANIE sau SENSIBILITATE SLUJITOARE? Omul intre IMPARATIA PUTERII si IMPARATIA IUBIRII SMERITE | Cuvântul Ortod
  25. Pingback: Iubind cu “INIMA NOUA” a omului NASCUT DE SUS sau: LEGATURA CU DUMNEZEU ca TEMELIE A RELATIILOR CU APROAPELE – Conferinta de la Cluj a PARINTELUI ZAHARIA ZAHAROU (septembrie 2015; audio, video, text) | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: SAMBATA MARE A SEMANARII LACRIMILOR – SEMINTELE INVIERII. Durerea sfasietoare si plansul adanc al Maicii Domnului – in poezii si in imnele Bisericii: “Ţi-a fost împunsă coasta, dar şi inima mea a fost împunsă împreună cu Tine. Am
  27. Pingback: CUM NE PRETUIM UNII PE ALTII CA MADULARE ALE ACELUIASI TRUP, CE RELATII (AR TREBUI SA) AVEM INTRE NOI IN BISERICA? Ne purtam de grija unii altora, ca frati intru Hristos? | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: PUTEREA SFINTEI CRUCI. “Dumnezeu ne-a arătat pe faţă cât de mult ne iubeşte, nu prin simple vorbe frumoase, ci îmbrăţişându-ne cu mâinile Sale însângerate” | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: IUBIREA DE STĂPÂNIRE, DE ÎNTÂIETATE ȘI DE CINSTIRI. “Mesajul lui Dumnezeu este primit de cel ce s-a smerit şi a suferit şi nu de cel puternic…” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate