Cuvant al Parintelui Ioan Buliga la Duminica Fiului Risipitor: DE CE OAMENII UCID DRAGOSTEA?

30-01-2010 Sublinieri

Un om avea doi fii. Omul este Dumnezeu, Care întru smerenia Sa se numeşte astfel, iar fiii sunt oamenii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multă vreme, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfătări. Într-o pildă totul are o semnificaţie; prin cel mai tânăr a vrut să zică cel mai fără de minte, adică cel mai păcătos, pentru că lucrurile păcatului sunt copilăreşti şi nebuneşti, iar faptele bune sunt „bătrâneşti”, adică înţelepte. Ce-a vrut să zică prin ţară depărtată? Dacă este vorba de Dumnezeu, ce altceva este departe de Dumnezeu decât păcatul, deci a plecat în ţara păcatului, depărtându-se de la împreună vieţuirea cu Dumnezeu.

După ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Foamea aceasta mare este pierderea harului. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Adică s-a făcut slugă a diavolului, păzind cele ale lui; porcul reprezintă păcatul pentru că porcul mănâncă şi doarme toată ziua, iar din lăcomie şi lenevie izvorăsc toate relele, mai ales desfrânarea; când spunem să păzească cele sfinte, adică cele ale lui Dumnezeu: faptele bune; iar când spunem să păzească porcii, adică cele ale păcatului. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Roşcovele sunt nişte poame care la început îndulcesc gura, apoi gura devine vâscoasă şi amară, ele închipuiesc păcatul care la început este dulce, iar la sfârşit totul devine dezamăgire şi amar. Nimeni nu-i dădea, adică nimeni nu-l sătura, pentru că păcatul nu satură pe nimeni, ci, dimpotrivă, pe măsură ce-l practici, parcă devii tot mai înfometat, nimeni nu ajunge la saturaţie în desfrânare sau lăcomie, ci este din ce în ce mai aţâţat de pofte, adică din ce în ce mai flămând de păcat.

Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat.

Prin încă departe fiind el, vedem iubirea tatălui care l-a iertat fără să-i ceară socoteală, fără să facă vreun canon de fapte bune, pentru că smerenia şi pocăinţa iartă multe păcate. Cine nu ştie ce bucurie are un părinte când un fiu pierdut se întoarce? Stă la gard cu ochii lungiţi să vadă: nu cumva vine? Aşa ne aşteaptă Dumnezeu să ne întoarcem la gardul dintre lumea aceasta şi cealaltă, la gardul dintre păcat şi bine.

Pilda aceasta însă mai are şi o a doua variantă: ce este de făcut atunci când fiul risipitor nu se mai întoarce? Un om simplu ar putea să dea răspunsul: dacă eşti un tată iubitor şi ai un fiu pierdut care nu se mai întoarce atunci te duci şi-l cauţi. Câtă durere are acel părinte! În cartea Viaţa şi minunile Sfântului Ioan Rusul, se povesteşte despre o femeie care avea un singur fiu şi care într-o zi nu s-a mai întors de la şcoală. Mama s-a dus la şcoală să se intereseze de dânsul, iar acolo i s-a spus de către colegi că fiul său nu mai vine la ore şi că s-a amestecat cu desfrânaţi şi drogaţi.

„Lovită parcă de trăsnet, nu mai vede înaintea ei nimic; pieptul i se striveşte şi în gât i s-a pus un nod care o îneacă. Vrea să plângă, însă nu poate. Lacrimile i-au secat plângându-şi bărbatul. A plecat la oraş. «O să merg pe drum şi-o să întreb: N-aţi văzut pe băiatul meu?». A lăsat tot ce avea şi a colindat toate drumurile”.

Cum vă închipuiţi o femeie cinstită umblând pe la case de desfrânaţi sau prin locurile drogaţilor? Cât de mare este dragostea unui părinte pentru fiul său şi ce nu ar face pentru el! Aşa şi Părintele ceresc, în căutarea omului pierdut, a lăsat toată slava cerească. Şi-a dat coroana jos, porfira împărătească, a luat chipul umil al robului şi S-a dus în ţara aceasta depărtată, în ţara păcatului, în căutarea celui pierdut. Însă câtă durere este atunci când cel cu care ai fost împreună odată, cu care ai împărţit pâinea, pentru care ai dat ceva din tine, să nu te mai cunoască. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit (Ioan 1, 11). Te ţine în prag şi nu te invită în casă, într-o clipă îţi aduci aminte toate acele clipe când le-aţi petrecut împreună. „Nu-ţi aduci aminte, îi spune; atunci, odată… Nu-ţi aduci aminte, îi spune Dumnezeu omului, atunci când te-am făcut cu mâna Mea din ţărână, când am rupt ceva din Mine şi ţi-am dat viaţă, când ne bucuram împreună în rai, când din coasta ta am făcut-o pe Eva ca să te bucuri cu dânsa?”

Nu, oamenii nu-şi mai aduc aminte, au uitat de Dumnezeu. Asta a fost durerea lui Hristos pe cruce, să te vezi bătut, batjocorit, răstignit de cel pe care odată l-ai iubit. De ce oamenii ucid dragostea?

Vedem din familiile noastre: pentru ambiţii, pofte, dorinţă de a fi mai mare sau de a căuta ceva nou, îl părăsim pe cel de lângă noi pentru că suntem târâţi de pofte şi căutăm aventuri noi, plecăm într-o ţară îndepărtată a păcatului şi zburdăm de parcă ne-am elibera de ceva; oare cel drag a devenit o povară? Vrem să fim liberi, dar, vai, ne facem robi păcatului, intrăm într-o lume necunoscută, care ştie doar să profite, care este foarte bună atunci când ia ceva de la tine, apoi, când nu mai ai ce să-i oferi, când te apropii de neputinţe, îţi întoarce spatele. Atunci ne vom aduce aminte şi noi cum, odată, cuiva şi noi am întors spatele, poate atunci ne vom aduce aminte şi de Dumnezeu, pe Care de mult L-am uitat. Poate atunci vom înţelege deşertăciunea poftelor şi a dorinţelor noastre şi ni se va face dor, ni se va face foame de ceea ce a fost odată. Cât de emoţionantă este reîntâlnirea!

Deşi ai suferit pentru cel drag, niciodată nu vei rămâne deşert. Deşi totul părea pierdut, atunci când nimeni nu se aştepta, totul s-a întors, durerea lui Hristos a mers până la sfârşit şi S-a făcut pierdut până la capăt, până ce a ajuns pe cruce. Acolo, când toţi L-au părăsit, când părea să fie ceea ce se zicea prin proorocul: în zadar m-am trudit, am născut vânt, atunci a venit biruinţa. Atunci s-a dat iertare lumii, atunci s-a făcut împăcarea; a dat Hristos tot ce a avut mai bun; când propovăduia, oamenii stăteau încremeniţi; citeam că înainte de minunea cu înmulţirea pâinilor în pustie oamenii au stat trei zile nemâncaţi ascultându-L pe Hristos. Mă gândeam: oare ce le-o fi spunând?

Oamenii mă ascultau şi stăteau fără grai şi aşteptau să audă sfatul meu. După ce le vorbeam eu, ei nu mai spuneau nimic şi cuvântul meu cădea asupra lor picătură cu picătură. Mă aşteptau precum aştepţi ploaia şi căscau gura lor, ca pentru bura de primăvară. Dacă le surâdeam, nu-şi credeau ochilor şi surâsul meu nu-l lăsau să se piardă. Le arătam care este dreapta cale şi stăteam mereu în fruntea lor, stăteam ca un împărat între ostaşii săi şi, oriunde-i duceam, ei veneau după mine. Iar acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine; cel ce şi-a deznodat ştreangul robiei mă asupreşte şi tot aşa cel ce şi-a scos zăbalele din gură. Prietenii mei îşi bat joc de mine, dar ochiul meu varsă lacrimi înaintea lui Dumnezeu. Chipul meu s-a înroşit de plânset şi umbra morţii s-a sălăşluit în pleoapele mele. Cât aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, cât aş vrea să fie săpate pe aramă. Fraţii mei s-au arătat înşelători şi sunt uimiţi că au avut încredere; când sosesc lângă uscatele puhoaie sunt uimiţi (Iov 29, 21-25; 30, 1-11; 19, 23; 16, 16-20; 13, 14).

Acesta este Cel din care curgeau izvoarele înţelepciunii, ziceau ei, Cel care ridica morţi? Să Se izbăvească acum pe sine însuşi, să se dea jos de pe cruce. Părea să fie la capătul puterilor, şi copiii orfani îşi pierdeau orice nădejde. Pentru aceştia mă voi scula, zice Domnul, îmi voi lua în dinţi carnea mea şi viaţa mea o pun în mâna mea.

Iar învinuirea scrisă de potrivnicii mei, voi purta-o pe umărul meu, voi înnoda-o în jurul capului meu, ca o cunună (Iov 31, 35-36).

Şi-a făcut Dumnezeu din ocară cunună, batjocura a dus-o pe umăr ca pe o pradă, a ridicat-o sus şi a arătat-o la toată lumea. Priviţi, acesta este rodul ostenelilor Mele, am slujit oamenilor şi ei Mi-au răsplătit. Dacă atunci, odată, curgeau pentru voi izvoarele înţelepciunii, acum, la capăt, curg tot pentru voi izvoarele durerii. Iată că nu s-a uscat izvorul, tot mai are ceva de dat, şi nu vă întristaţi că e durere, ci vă bucuraţi că vine din dragoste. Din dragostea Lui pentru om, Dumnezeu a dat tot ce-a avut şi, de aceea,

scăpat de chinurile sufletului Său,va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire se va sătura. Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa (Isaia 53, 11-12).

Când totul părea să se îndrepte spre un deznodământ amar, din acele ultime puteri, din sângele care curgea, a izvorât viaţa, iertarea lumii.

Câtă osteneală pentru căutarea fiului pierdut şi câtă emoţie la întâlnirea dintre Dumnezeu şi om! De dorul acesta, măruntaiele mele tânjesc în mine, spunea Iov (19, 27).

Dacă toată lumea se bucură pentru regăsirea fiului pierdut, iată că se găsesc şi din cei care să se întristeze de această întoarcere. Puţin lucru ar fi dacă s-ar întrista diavolul, cel care l-a pierdut pe fostul său slujitor. Tristeţea adevărată este că însuşi fratele celui întors s-a mâniat de întoarcerea şi mai ales de buna primire a celui pierdut. Şi în zilele noastre se aude: fratele meu îmi poartă duşmănie pentru că vrea să-i rămână casa. Şi asta este o răutate fără de minte ca să strici ceva veşnic şi atât de frumos, adică dragostea dintre fraţi, pentru un lucru care peste câţiva ani o să se dărâme şi nicidecum nu-l poţi lua cu tine în veşnicie.

Invidia şi răutatea fratelui care a stat tot timpul în preajma tatălui sunt acelea ale fariseilor şi cărturarilor care, spuneau ei, tot timpul au stăruit în legea Domnului şi de ce acum Iisus nu-i laudă, ci-i laudă pe cei păcătoşi care se întorc; este răutatea iudeilor care nu se bucură de întoarcerea neamurilor la credinţă, şi astăzi, spun ei: noi iudei am fost de la început, de ce veniţi voi goimii (păgânii) să spuneţi că Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul vostru?

Este răutatea poate şi a unora dintre noi care, ducând o viaţă căldicică, adică mai ne dăm cu Dumnezeu, dar nici de cele deşarte nu ne lepădăm, mai mergem la Biserică, dar ne plac şi confortul, petrecerile sau serialele TV, deci noi, care de mici spunem că am trăit oarecum cu Dumnezeu, ne mirăm cum vin unii care se convertesc de la alte religii sau de la păgânism şi devin mult mai buni ca noi şi chiar adevăraţi stâlpi ai bisericii: Sfântul Apostol Pavel, care la început era prigonitorul creştinilor, Sfântul Ciprian, care fusese vrăjitor, Sfânta Maria Egipteanca, care fusese mare desfrânată, Fericitul Augustin şi câţi alţii.

Şi în zilele noastre, mulţi întorcându-se de la alte credinţe sau de la o viaţă destrăbălată devin adevăraţi mărturisitori ai Ortodoxiei. De ce? Pentru că ei, după ce au gustat din roadele amare ale vieţii în întuneric, când dau de această comoară a adevărului, ştiu să o aprecieze, pe când noi nu ştim să apreciem ceea ce de mici avem şi suntem nepăsători faţă de credinţa noastră. Ei, cei ce se întorc când dau de această comoară, lasă toate şi-şi dedică viaţa acestei bogăţii pe care au descoperit-o. Noi am îngropat această bogăţie în poftele noastre lumeşti, ne ducem la spovedanie pentru a curăţa această bogăţie a sufletului, haina botezului, iar apoi ne întoarcem iarăşi în ţări îndepărtate, adică în ţara păcatului, până ce ni se face iarăşi foame, când pierdem Harul şi devenim zbuciumaţi şi neliniştiţi.

Nu se vorbeşte despre două întoarceri ale fiului risipitor, ci de una singură, pentru că cine gustă cu adevărat din Dumnezeu, moare pentru lumea aceasta, „nimeni nu poate să-L vadă pe Dumnezeu şi să rămână în viaţă”, să rămână în viaţa pe care a petrecut-o în desfrâu, ci el moare pentru această viaţă trecută şi învie pentru Dumnezeu într-o viaţă nouă. Dacă noi după ce ne spovedim ne întoarcem iarăşi la cele vechi, înseamnă că dacă nu am murit pentru cele vechi încă nu am văzut faţa lui Dumnezeu; în momentul în care Îl vezi pe Dumnezeu, te contopeşti cu El; noi dacă nu ne-am unit cu Dumnezeu înseamnă că încă ne ţinem departe de El, adică că încă nu ne-am dăruit lui Dumnezeu.

Trebuie să ne dedicăm viaţa lui Dumnezeu, în zadar aducem la spovedanie doar păcatele, trebuie să ne dăruim pe noi;

nu mai vreau să păcătuiesc, vreau să trăiesc cu Tine, Doamne, ajunge cât am mâncat roşcovele dulci ale păcatului, acum m-am amărât, ajunge cât am slujit în ţara îndepărtată a dezmăţului şi desfătărilor porceşti, niciodată nu mă satur din acestea, vreau acum să rămân cu Tine, Doamne, să-Ţi slujesc Ţie oricât ar fi de greu”.

Aceasta este întoarcerea fiului risipitor: mort a fost şi a înviat, pierdut a fost şi s-a aflat.

Legaturi:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Fiul Risipitor, Ieromonah Ioan Buliga, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Pocainta, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

59 Commentarii la “Cuvant al Parintelui Ioan Buliga la Duminica Fiului Risipitor: DE CE OAMENII UCID DRAGOSTEA?

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Duminica Fiului Risipitor si descoperirea marii taine: CUM NE IUBESTE DUMNEZEUL NOSTRU?
  2. Foarte bun si explicit articolul!Este valabil pentru fiecare dintre noi si pentru toti laolalta,si ca indivizi, si ca popor.Este foarte,foarte actual. Daca am avea toti ochi de vazut si urechi de auzit ce bine-ar fi.Numai ca noi ne varam capu-n pamant, ca strutul, si nu vrem nici sa vedem,nici sa auzim.De ce? Numai Dumnezeu stie.

  3. Imaginea pictata a acestei pilde o am in casa, ca sa nu uit ca si eu am pacatuit indepartandu ma de sfanta credinta ortodoxa.
    O secta ce se numeste Martorii lui iehova ,m a atras in bratele ei si devenisem oarba si surda pana in momentul in care secta mi a cerut sa renunt la icoane si la Sfanta Cruce.
    Domnul Dumnezeul meu si Fiul sau si Maica Domnului cu toti ingerii au fost alaturi de mine si mi au dat putere si forta sa revin pe calea cea dreapta
    Si stiu ca Niciodata,Nimeni nu va putea sa ma mai faca sa renunt la sfanta noastra ortodoxie
    Dumnezeu sa ma ierte pantru pacatele mele ,si sa le ierte si pe ale voastre!
    Amin

  4. Tare multe intelesuri se pot trage din pilda asta!
    Acest “fiu risipitor” e (cel putin) in aceeasi masura si “fiu ratacit” (putea sa-si risipeasca averea si fara sa plece in acea tara indepartata si sa-si vina apoi in sine!).

    Sfântul Nicolae Cabasila spunea ca :” Iisus a venit asa de târziu in lume pentru a-l lasa pe acesta sa faptuiasca TOATE relele posibile si, prin rastignire, sa ne mântuiasca astfel de TOATE aceste pacate”.

    P.S. Oare aceasta pilda cu cei 2 frati sa aiba vreo legatura cu “caldicelul” respectiv “fierbintele” de la Sf. Apostol Pavel !?

    P.P.S. Spunea Garabet Ibraileanu ca :”Distanta dintre dragoste si ura e atât de mica incât poate fi parcursa intr-o clipita”!

    Doamne, ajuta!

  5. In mantuirea pacatosilor se spune asa:
    “Fata de Dumnezeu sa avem inima de fiu,fata de aproapele sa avem inima de mama si fata de noi insine,inima de judecator”. Aceasta este dragostea ce
    nu trebuie ucisa.Mai zice Parintele Iustin Parvu ca “MILA ESTE LATURA CEA
    MAI FRUMOASA A DRAGOSTEI,MILA ESTE DRAGOSTE ACTIVA…”
    “caci unde DRAGOSTE nu e, NIMIC nu e…”
    Cine are in suflet iubirea,viu este inaintea Domnului,cine uraste,se osandeste mortii.
    Dumnezeule,picura in inimile noastre din DRAGOSTEA Ta!

  6. “Iubitilor” – cum am citit si am ascultat inflexiunea vocii Parintelui Galeriu cand spune :”iubitilor”…il auziti si voi?!- e minunat ca nu suntem singuri, ca nu suntem uitati, ca e Cineva care ne stie, ne cunoaste, ne asteapta, se ingrijeste de noi…e minunat si nu e de la noi aceasta … minune! Noi…ca fiul risipitor, ca fiul nemultumitor…E minunat ca avem in inima nostalgia dupa ceva care nu e din lumea asta…si nici aceasta nostalgie nu e de la noi…suntem atat de iubiti…si noi risipim…si nu multumim…Sa ma iertati!
    Am copii. Ma gandesc ca parinte cum e cand te doare ca nu mai vine fiul plecat…departe… E raspundere mare … Sa avem grija parinteasca si noi, unii de altii! Cat putem ! Va multumesc !

  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Nu poate sa fie adevar fara dragoste si nu poate sa fie dragoste fara adevar! Poate sa nu te copleseasca dragostea lui Hristos? – CUVANT AL PR. MIHAI ALDEA
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii Isaac si Efrem Sirul (28 ianuarie): ESTE NADEJDE: HRISTOS!
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » DUMINICA FIULUI RISIPITOR – DE LA RAUL BABILONULUI IN BRATELE PARINTESTI
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Ioan Sismanian la Duminica Fiului Risipitor (2011): PUTINI INTELEGEM CU CINE SA LUPTAM SI PE CINE SA IUBIM!
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Talcuri adanci si vii pentru noi desprinse din Pilda Fiului Risipitor: DE CE FUGIM DE ASCULTAREA LUI DUMNEZEU? Despre nebunia mandriei si a deznadejdii
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA: “Avem nevoie de multa rugaciune si priveghere! Neamul si omenirea intreaga gem, dorind rugaciunea!”
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Dr. Ioan Gandu: SA LUPTAM LUPTA CEA BUNA (II). “Stiti voi, fratilor, care este arma cea mai puternica a omului pe pamant?…”. De ce o lepadam tocmai pe ea?
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » ASTAZI HRISTOS-DUMNEZEU PENTRU NOI PATIMESTE SI SE RASTIGNESTE…
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » ASTEPTAND INVIEREA, SA LUAM AMINTE: “Eu stiu cum crestinii care acum plang patimile, asteapta sa invieze Cel Rastignit, ca sa-L puna iarasi pe Cruce…”
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Sofian Boghiu si IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei: UNDE IL GASIM PE HRISTOS CEL INVIAT, CINE SI CUM IL POATE RECUNOASTE?
  17. Pingback: NERECUNOSTINTA SI OPORTUNISM. Cat iubim si cat ne amagim cu inchipuiri si surogate? PANA CAND NE VA MAI RABDA DUMNEZEU?
  18. Pingback: NOI SI FIUL RISIPITOR. Cum incepe caderea de la pacate mici si cum trebuie sa fie ridicarea si intoarcerea. PREDICI EXCEPTIONALE ALE SF. TEOFAN ZAVORATUL -
  19. Pingback: Judecata Iubirii parintesti – “adanca pana in adancul inimii noastre”. DAR NOI… AVEM INIMA DE FII? ALEGEM INCREDEREA SAU INCRANCENAREA? -
  20. Pingback: CUM E POSIBIL SA-L BICIUIM SI NOI PE HRISTOS, CHIAR IN SAPTAMANA PATIMILOR SI DE PASTI? Cum ne pregatim de Inviere si ce ospat asteptam? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  21. Pingback: PREDICI AUDIO ZGUDUITOARE la DUMINICA FLORIILOR: IPS Bartolomeu Anania, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Gheorghe Anitulesei si Ierom. Hrisostom (Putna) -
  22. Pingback: BICIUIREA SI BATJOCORIREA LUI HRISTOS. Ne rusinam sa mai cautam placerile sau sa mai cartim? “Cum te rabda inima sa inmultesti inca ranele lui Iisus?” -
  23. Pingback: PREDICA Sfantului Luca al Crimeei la DUMINICA SLABANOGULUI: “De ce oamenii raspund atat de des cu nerecunostinta si ii defaimeaza pe binefacatorii lor?” -
  24. Pingback: “Lu­minatorul trupului este ochiul…” PARINTELE MIRON MIHAILESCU despre porunca de a vedea lumea prin ochii lui Dumnezeu si despre DUREREA IROSIRII -
  25. Pingback: INVIEREA FIULUI VADUVEI DIN NAIN. Predici si talcuiri de exceptie (text, audio, video): PS SEBASTIAN, PR. COMAN, PR. CALCIU si Parinti de la Manastirile PUTNA si SIHASTRIA PUTNEI -
  26. Pingback: INVITATIA LA NOBLETE SI TRAGICUL NOSTRU REFUZ COTIDIAN/ Care este cel mai puternic cuvant?/ RUGACIUNEA LUI IISUS – SCUT VITAL SI LEAC DUMNEZEIESC/ De cate ori sa ne spovedim?/ INIMA DE MAMA SAU DUREREA DE A IUBI (Recomandari duhovnicesti) - Razboi
  27. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul despre PACATUL DE A INJURA SI A BLASFEMIA NUMELE DOMNULUI SI CELE SFINTE -
  28. Pingback: Predica puternica a Parintelui Longhin de la Banceni (2011, video): LUATI-L PE HRISTOS IN VIATA VOASTRA, IN FAMILIA VOASTRA, IN DUREREA VOASTRA! -
  29. Pingback: FIUL RISIPITOR. Predica audio a Parintelui Hrisostom de la Putna -
  30. Pingback: VENIREA IN FIRE -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate