Cuviosul Sofronie: MANTUIREA NOASTRA STA IN UNIREA NOASTRA

11-08-2009 Sublinieri

metropolitan-panteleimon-of-belgiumvisit-at-the-patriarchal-monastery-of-saint-john-the-baptist-maldon-in-essex-and-meeting-with-the-late-archimandrite-sophrony-1991.jpg

Cum se naste cuvantul pentru cei de fata. Cum se imbina cele netarmurit de mari cu cele mai simple lucruri din viata noastra. Nu dreptului este pusa legea: trebuie sa ascultam glasul lui Dumnezeu. Despre neintelegeri. Cuviosul Siluan – pilda a libertatii fata de orice concurenta. Mantuirea noastra sta in unire. De la rugaciunea pentru manastire la rugaciunea pentru intregul Adam. Urmati duhovnicilor. Greutati din pricina intelegerii partiale a unora. Pentru paza principiului general. Rugaciunea cea mai presus de chip. Greu este a gasi o limba pentru cuvant.

p6148881.jpg

“Astazi v-am chemat sa veniti la cuvantarea noastra care, indeobste, este numai intre noi.

Noi acum ingaduim oaspetilor sa vina la sinaxele noastre, care intotdeauna sunt foarte intime, precum intima este si porunca lui Dumnezeu. Eu tot mereu am incercat sa va explic cum se naste cuvantul lui Dumnezeu in inima omului. Acest proces nu este atat de simplu, si totusi el este foarte limpede si definit. In ce chip sa auzim, in locul glasului nostru patimas, glasul lui Dumnezeu in inima noastra? In ciuda sarcinii nespus de marete ce ne sta inainte, viata noastra ramane totusi cat se poate de simpla in manifestarile ei exterioare. Atunci cand cuvantarile noastre erau in prezenta oaspetilor, desi cuvantul meu se adresa noilor incepatori, am observat ca, in chip curios, rugaciunea mea pentru a primi cuvant ii includea si pe ei. Iar a include si pe ei – inseamna a schimba cuprinsul cuvantarii. Astfel incat, cand suntem singuri, ma simt mai liber, in ciuda reactiilor si starilor diferite a celor prezenti aici. Si totusi, nici in acest caz nu ne simtim total liberi, si nu dobandim unimea cuvantului, deoarece cuvantarea noastra nu se poate adresa unui nivel comun tuturor, caci fiecare se afla la un alt nivel.

Cu atat mai mult acum, cand manastirea noastra se mareste, si numarul membrilor obstii creste considerabil, pentru mine devine ca un lucru de neaparata trebuinta, iara si iara sa va repet: Ziditi aceasta manastire cu rugaciunea voastra, si nu uitati marele tel al mantuirii, chiar daca in viata de zi cu zi sunteti prinsi de treburile cele mai simple. Acest lucru netarmurit de mare se imbina cu cerintele zilnice, cat se poate de simple, oarecum intr-un chip firesc.

Atunci cand mintea noastra este cu de-a-ntregul indreptata catre Dumnezeu, cand nu avem alta viata, fara numai pe Dumnezeu, atunci ne slobozim de anumite forme exterioare, numite de obicei “canon” sau “pravila”. Pravila, fiind ceva ce trebuie obligatoriu sa se repete ani, zeci de ani de zile, ramane totusi si de neaparata trebuinta, si ceva care stramtoreaza. Apostolul Pavel o spune simplu: “Nu dreptului este pusa legea”. [1] Cine vrea sa fie povatuit de Duhul Sfant, acela nu trebuie si nu poate sa se lege cu pravile.

Orice as spune in prezenta celor din afara, inclin mereu sa ma intreb: Inteleg ei oare ce este monahismul? Caci monahismul, asa cum il constientizeaza oamenii, nu corespunde nici pe departe cu adevarata maretie a acestei culturi. Aceasta cultura a duhului – este nevointa noastra. Noua tuturor ne este de neaparata trebuinta sa ne dezvoltam pana la a auzi fara gres glasul Domnului – nevointa care cere necontenit, zi si noapte, atentia launtrica. Astfel viata simpla, in cele din afara, devine o necontenita impartasire cu Dumnezeu. Cei ce vin din exterior nu pot vedea adevaratul proces al vietii noastre. Chiar atunci cand ne adunam singuri, nu ajungem totusi la unimea duhului: nu pentru ca nu voim, ci pentru ca experienta noastra difera. Si fiecare intelege lucrurile in limitele experientei lui.

In ce priveste pe cei nou-veniti, i-am recunoscut ca fiind inruditi cu noi in duh. Si bineinteles ca ne revine sarcina de a-i include in viata noastra, pentru ca fratia noastra sa devina ca un singur om.

Daca ne vom insusi acest gand, atunci vom indeparta toate neintelegerile de multe feluri. Atunci va disparea orice urma de “concurenta”, si toata buna faptuire, tot cuvantul cel bun va zidi manastirea noastra, o va intari. Si dimpotriva, tot cuvantul care este manifestarea neputintei noastre, a patimilor noastre, iar nu a voii Dumnezeiesti, naruie manastirea. Nu uitati aceasta, rogu-va! Ma simt nevoit sa va vorbesc cu insistenta despre acestea, pentru ca, oricat ar parea de curios, inca nu simt ca voi toti faceti asa cum va cer – adica sa va rugati pentru toti si pentru fiecare, si pentru viata noastra de obste, si pentru fiecare in parte. Daca ati fi primit gandul meu, viata noastra ar fi decurs cu totul altfel. Incerc sa dobandesc un cuvant pentru a va lamuri mai limpede gandul meu. Şi vă spun adevărul: Acum eu nu aflu un astfel de cuvânt, pentru că [noi] încă nu am dobândit cunostiinta că în viata mănăstirii de obste se exprima forma ideală ă vieţii omeneşti pe Pământ.

Sa luam pildă din cuvintele celui nesfârşit de preţios Părintele nostru duhovnicesc Siluan. El spune că sunt unii cărora li se încredinţează ascultarea de a fi împăraţi, altora de a fi patriarhi, celor de-al treilea – de a săvârşi vreo lucrare mai puţin de obşte, specializată, chiar de ar fi simpli tâmplari. Şi în conti­nuare scrie:Şi toate acestea sunt neînsemnate“. [2] Uitaţi-vă cât de slobod era omul acesta de orice zavistie, de orice concurenţă, de orice lepădare a aproapelui.

Să mă ajute Dumnezeu să lămuresc acest gând. Când prin rugăciunea voastră pentru toţi si pentru fiecare începe să crească în voi conştiinţa nevoii neapărate a unirii noastre în Dumnezeu, atunci vă veţi afla pe adevărata cale. Vă puteţi ruga şi în chilie, vă puteţi ruga şi în vremea slujbelor noastre. Neîncetat rugati-va! Am incercat să scriu acestea în cărţile mele, începând cu prima, care este cea mai importantă – despre Sfântul Siluan. Când fiecare îşi săvârşeşte ascultarea pe care o are, conform cu darurile proprii, atunci dispare orice motiv pentru vreo concurenţă sau invidie sau altceva asemănător. Fiecare bună făptuire, de oricine ar fi săvârşită, devine viaţa noastră, dacă ne mântuim.

Să-mi ajute Domnul să găsesc cuvinte, iar vouă să vă ajute Domnul să moşteniţi câteva principii ale marii culturi, aş zice ale celei mai măreţe dintre toate culturile cunoscute omului pe Pământ. Cu satisfacţie am auzit cuvintele unuia dintre noii membrii ai frăţiei noastre, care zicea: ,,Trăirea împreună cere multă înţelepciune de la fiecare dintre noi”. Om tânăr, suflet tânăr, dar iata, el a înţeles că nu lucru mic este. Gândiţi-va că Domnul spune ucenicilor: „Dacă voi veţi avea dragoste între voi, atunci veţi fi ucenicii Mei, şi toţi vă vor cunoaşte ca atare, adică ai Mei ucenici.” [3] De aci, rogu-vă, înţelegeţi extrema importanţă a depăşirii unui oarecare egoism. Orice s-ar face – toate trebuie să facă parte din viaţa noastră cea mântuită. Iar dacă în noi trăieşte această conştiinţă, atunci veţi vedea că viaţa va curge întru cu totul alt chip. Pe Pământ sunt mai mult de patru miliarde de oameni. Dar iată că nouă Domnul ne-a dat să ne aflăm un mic grup de oameni, adunaţi prin unimea credinţei noastre în Hristos Iisus. Şi fie ca această mică parte din trupul întregii omeniri să fie grija fiecăruia dintre voi: Iată familia mea, iată viaţa mea, şi tot ce fac, voiu face spre a întări această viaţă.

Din unirea, şi din cea tare unire dintre noi, mare mântuire se va naşte. Rogu-vă, însuşiţi-vă această începătură, însuşiţi-vă această pravilă! Şi aşa să judecaţi în ce vă priveşte pe voi înşivă: Dacă noi trăim într-un mic grup de oameni, şi dăinuie elementeleunei oarecari comparaţii cu ceilalţi, sau concurenţe, întreceri ş.a.m.d., înseamnă că nu suntem încă pe calea cea bună. Luptaţi-vă cu un astfel de element, care dezbină viaţa noastră.

Fiecare om, cu toată personalitatea sa unică, este oarecum reprezentantul unei anumite clase sau unui anumit tip de oameni. Iar când ne vom învăţa, în limitele monastice, unirea, atunci voiu fi recunoscător lui Dumnezeu, şi atunci datoria mea va fi împlinită înaintea voastră. Aşadar, dacă voi în rugăciunea pentru viaţa mănăstirii noastre veţi ajunge ca, fie şi în parte, viaţa noastră să devină totuşi potrivit poruncilor lui Hristos, atunci va deschide Dumnezeu înaintea noastră uşile – iar noi vom putea cuprinde în inimă un număr neasemuit mai mare de oameni, şi cu neasemuit mai multă dragoste.

In ce constă greutatea poziţiei mele? – Eu mi-am luat asupră-mi o sarcină cu neputinţă de realizat: a fi canalul duhului părintelui nostru duhovnicesc Siluan. Eu insumi nu am dobândit starea lui. Dar voiesc ca voi toţi să dobândiţi tocmai starea lui Siluan: nu o oarecare gândire intelectuală, doar abstractă, ci o reală stare a duhului nostru. De aci, în vârtutea iubirii pentru fiecare mădular al familiei noastre, se va naşte o dorire de a asculta pe tot omul.

Noi nu putem ocoli legile vieţii de obşte a omenirii pe Pământ. Iar una din răsfrângerile lor constă în faptul că, deşi ne rugăm pentru toţi, într-o mai mare măsură ne rugăm pentru cei cărora le revine o răspundere mai mare, adică pentru igumen şi pentru duhovnic. Incer­caţi să purtaţi în conştiinţa voastră gândul: „Un astfel de igumen, şi astfel de duhovnici ne-a dat Dumnezeu”. Şi învăţaţi-vă treptat să urmaţi lor, aşa încât conştiinţa noastră să nu ne învinuiască întru nimic. Şi atunci va veni încunoştiinţare de la Duhul lui Dumnezeu, că ne mântuim. Stareţul Siluan spunea despre aceasta în astfel de cuvinte: „Am început să fac precum m’a învă­ţat Domnul, şi mintea mi s-a curăţat, iar duhul măr­turisea mântuirea”. [4]

Care este greutatea vieţii noastre bisericeşti? – Adesea cei ce ocupă poziţii de răspundere insistă asupra înţelegerii lor parţiale ca fiind de o desăvârşire finală, şi resping tot restul. Dar iată, Apostolul Pavel scrie că, deşi sunt diferite slujiri între oameni, dar toate trebuie să fie după Dumnezeu şi să ducă la unire şi la dragoste [5]. Orice ivire a dezbinării năruie viaţa noastră si nu ne aduce mântuire. Dacă cerem lui Dumnezeu ceva in rugăciune, şi altcineva, iar nu noi, o „reali­zează,” noi respingem orice gând că „De ce nu eu?”. Dumnezeu a auzit rugăciunea mea şi a săvârşit acea lucrare pentru care mă rugasem, chiar dacă altcineva a realizat-o. Şi dacă acea lucrare duce la slavă, atunci nu îi voiu zavistui slava: Primească el slava pentru cele săvârşite, iar mie important îmi este săvârşirea ţelului nostru de obşte. Iar ţelul nostru este unirea duhului într-un vecinic cuvânt al iubirii în Dumnezeul cel vecinic, atunci când vreme nu va mai fi, precum se jură Ingerul în Apocalipsă: Şi îngerul (…) s’a jurat (…) că vreme nu va mai fi. [6] Iar atunci nu va mai fi nici o clătinare, ci viaţa întreagă – şi a lui Dumnezeu, şi a tuturor oamenilor – este viaţa mea, chiar dacă eu nu am făcut nimic.

Inţelegeţi această nuanţă: Una este „să fie după voia mea”, asa cum ne dictează patima iubirii de cinstire, sau iubirii de stăpânire, sau tânjirea către stăpânire; şi alta, ca omul să fie slobod de această tânjire după stăpânire, iar atunci, oricine ar fi să facă o lucrare bună – „fie vecinic binecuvântat Numele Dumnezeului nostru!”

Poate veţi spune că vă vorbesc despre nişte lucruri nelimpezi, şi că ar trebui să dau drept pildă împrejurări concrete. Insă dacă luăm pilde concrete, vom pierde din vedere însuşi principiul vieţii.

Aşa cum am scris în carte, Stareţul Siluan, părin­tele nostru duhovnicesc, ţinea pravila următoare: Dacă după vedenia lui Hristos îi fusese dat să trăiască întreaga omenire în inima lui, atunci dorea să păzească acesta pentru tot restul vieţii. [7] Aşa şi noi, cu toate slăbiciunile noastre, în ciuda părerii despre noi înşine, trebuie cumva să ne slobozim de tot egoismul… Eu nu cred că o astfel de lucrare se poate săvârşi în câteva minute. Pentru aceasta trebuie să ne rugăm mult, şi să suferim, şi să trăim aşa încât să pătrundă în fiinţa noastră ca propria ei însuşire şi stare…

In tot acest timp am încercat să vă vorbesc cerând lui Dumnezeu să vă descopere adevăratul cuprins al cuvântului meu. Rugaţi-vă, iar Dumnezeu vă va descoperi adevăratul înţeles a ceea ce am zis. Rugaţi-vă, şi încercaţi să vă însuşiţi aceasta.

Când vorbim în rugăciune sub formă de chipuri concrete, atunci în realitate rugăciunea noastră este încă nedesăvârşită. Rugăciunea mai presus de chipuri concrete – iată mintea curată. Când vom trece în cealaltă sferă şi vom trăi de acum în afara vremii şi în afara întinderii, mai presus de vreme şi de întindere, acolo nu vor mai fi chipuri concrete, ci numai o stare mai presus de orice formă. Iată pentru ce este aşa de greu să vorbim, exprimând acestea în cuvântul nostru... Şi deci, rogu-vă, fără a fi văzuţi de cei ce vin la noi, adică fără a vă manifesta în exterior – rugaţi-vă neîncetat, şi pentru cei ce ne cercetează, şi pentru cei vii, şi în general pentru întreaga noastră făptură. Iar atunci rugăciunea, purcezând de la lucruri simple, lucruri mici şi de toate zilele, treptat se va înălţa pana la rugăciunea pentru lumea întreagă. Rugaţi-vă şi pentru mine. Treizeci de ani am tăcut, şi de-abia acum, înaintea ieşirii mele, m-am hotărât să vorbesc.

Şi să facă fiecare dintre voi totul ca pentru propria familie. Tatăl sau mama îşi trăieşte întreaga familie în inima sa, pe toţi copiii împreună, toate împrejurările de obşte, iar copiii, fără nici o grijă, se ocupă de câte ceva în parte…”


[1] Cf. 1 Tim. 1:9.[2] Intre iadul deznădejdii…, op. cit., p. 102.

[3] Cf. Io. 13:35

[4] Intre iadul deznădejdii…, op. cit., pp. 177 şi 170

[5] Cf. 1 Cor. 12:6 şi urm.

[6] Cf. Apoc. 10:5-6.

[7] Cf. Viaţa şi învăţătura…, op. cit., p. 225

(in: Arhimandritul Sofronie, Cuvantari duhovnicesti”, vol. 1, Editura Arhiepiscopiei Alba Iulia – Reintregirea, 2004)

pe-banca-impreuna-cu-un-monah-tanar.jpg


Categorii

Calugaria / viata monahala, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Sofronie Saharov, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

48 Commentarii la “Cuviosul Sofronie: MANTUIREA NOASTRA STA IN UNIREA NOASTRA

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PARINTELE CIPRIAN GRADINARU (Namur, Belgia) – sau RAVNA PENTRU “RAIUL” FRATIETATII INTRU HRISTOS in vecinatatea “Fiarei” europene. Model si inspiratie pentru regasirea COMUNITATII ORTODOXE AUTENTICE, astazi prea-uitate…
  2. Pingback: RUGACIUNEA PENTRU UNIRE a Arhimandritului Sofronie Saharov -
  3. Pingback: DUREREA ALTUIA – DUREREA NOASTRA. Cum dobandim rabdare si ce folos avem din incercari? ISPITELE INSINGURARII -
  4. Pingback: Lupta rugaciunii: SA NE TINEM STRANS DE MANA LUI DUMNEZEU! -
  5. Pingback: Moravuri ecleziale: EGOISMUL “DREPTMARITOR” SI RAVNA DIN MANDRIE -
  6. Pingback: PREDICA la DUMINICA INMULTIRII PAINILOR de la Putna (audio). LECTIA COM-PATIMIRII: “Lasati-va inimile sa primeasca, sa poarte durerea fratilor, si cu astfel de inimi mergeti la Hristos. Dumnezeul nostru este APROAPE” -
  7. Pingback: RUGACIUNEA PENTRU CEILALTI (I): “De ce te gandesti doar la tine, bunul meu copil, si nu te gandesti putin si la lumea care sufera? Cati nu striga in aceasta clipa: ‘Ajutor! Ajutor!’ si nu exista nimeni langa ei ca sa-i ajute?” -
  8. Pingback: IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Pa
  9. Pingback: CUVIOSUL SOFRONIE (†11 iulie 1993) DESPRE ORBIREA OMULUI CONTEMPORAN: “In afara smereniei sau fara smerenie nu este si nici nu poate fi iubire” | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: PARINTELE CIPRIAN din Namur, Belgia despre lucrarea RUGACIUNII comunitare: “CANDELA” – ca forma de supravietuire si rezistenta duhovniceasca in vremurile din urma: “Rascumparati vremea, ca zilele rele sunt” | Cuvântul Ortodo
  11. Pingback: CAT DE VINOVATI SUNTEM? – Intre legea dreptatii si legea iubirii | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: IUBIREA CARE INVESNICESTE si IUBIREA SENTIMENTALA, “CU TERMEN DE EXPIRARE”. Exclusivism vs. universalitate. Incotro sa ne directionam dragostea? | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: Iubind cu “INIMA NOUA” a omului NASCUT DE SUS sau: LEGATURA CU DUMNEZEU ca TEMELIE A RELATIILOR CU APROAPELE – Conferinta de la Cluj a PARINTELUI ZAHARIA ZAHAROU (septembrie 2015; audio, video, text) | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX, vazatorul luminii necreate si cunoscatorul neinselat al lui Dumnezeu. EXPERIENTA HARULUI si PUTEREA RUGACIUNII CU DURERE. Ce se intampla cand omul nu-si schimba viata dupa ce s-a savarsit cu el o vindecare minunata? CARE E C
  15. Pingback: CU O SINGURA INIMA, IN TRUPUL LUI HRISTOS. Cand “darurile unuia devin comoara tuturor”… CHEILE CARE NE DESCHID USA ADANCULUI INIMII | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: Sfantul Tihon din Zadonsk despre RAZBOIUL CRESTINILOR IMPOTRIVA FRATILOR LOR: “O, in ce stare de plans a ajuns crestinatatea: sa se chinuiasca si sa se manance unul pe altul! ODINIOARA CRESTINII SE AJUTAU UNUL PE ALTUL, DAR ASTAZI SE ALUNGA SI SE ST
  17. Pingback: Interviu important cu PARINTELE CIPRIAN GRADINARU din Belgia despre FAMILIA DUHOVNICEASCA A PAROHIEI, NEVOINTA IN BISERICA, FRATIETATEA SI PRIETENIA DUHOVNICEASCA, SLUJIREA SI PURTAREA NEPUTINTELOR FRATILOR | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: CUM NE PRETUIM UNII PE ALTII CA MADULARE ALE ACELUIASI TRUP, CE RELATII (AR TREBUI SA) AVEM INTRE NOI IN BISERICA? Ne purtam de grija unii altora, ca frati intru Hristos? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate