HRISTOS CEL INVIAT – SINGURA NOUTATE ADEVARATA IN LUME (Sf. Iustin Popovici)/ Parintele Staniloae despre PUTEREA IRADIANTA IN NOI A RANILOR LUI HRISTOS

13-05-2013 Sublinieri

the_desent_into_the_hades__

Imbratisarea cu Dumnezeu

Predica la a Doua Inviere

Hristos a inviat! Adevarat a inviat!

Iata, in patru cuvinte, intreaga soarta a tuturor oamenilor din  toate timpurile!  In patru cuvinte, intreaga istorie a neamului omenesc! In patru cuvinte, istoria ta si a mea. In patru cuvinte, cea mai mare revolutie in toate lumile omenesti, cea mai importanta cotitura, cel mai mare macaz. Atunci cand trenul vietii omenesti, care alerga pe sinele mortii, si-a schimbat dintr-odata directia spre nemurire, totul s-a schimbat. Intorsatura nemaivazuta! Ce s-a intamplat cu neamul omenesc?

Prin a Sa Inviere, Domnul ne-a scos din iad si ne-a inaltat in Rai. A smuls din moarte neamul omenesc si l-a inaltat la nemurire. Din nimicnicie, din nefiinta, Domnul a adus fiinta omeneasca la Viata vesnica. L-a smuls pe om de la diavol si l-a pus in bratele lui Dumnezeu. Acesta este Pastele! Aceasta este Invierea! Cu adevarat cea mai mare revolutie din toate lumile. Singura revolutie desavarsita si implinita – caci ce se daruieste omului prin ea? Viata vesnica! Viata vesnica, in care intram prin Adevarul vesnic, prin Dreptatea vesnica, prin Dragostea vesnica, prin Bucuria vesnica.

Iata ziua pe care a facut-o Domnul! (Psalmul 117,24) – se canta astazi intr-o minunata cantare bisericeasca. Si cine a facut pana acum zilele oamenilor? Cine a creat zilele vietii tale si ale mele, ale fiecarui om – cine? Moartea! Moartea a facut zilele tale si ale mele si prin pacat ne-a aruncat in bratele diavolului, iar diavolul ne-a aruncat in iad. Iata cine a creat zilele neamului omenesc si zilele vietii omenesti. Pacatul, moartea, diavolul – iata creatorii zilelor noastre, iata soarele negru in noaptea cumplita a pacatelor si a mortii in care a petrecut neamul omenesc pana la venirea Domnului Hristos. Ce au facut ei pana la Domnul Hristos? Au ridicat statui. Cui? Mortii si diavolului! Caci orice pacat este o statuie pe care omul o ridica diavolului. Si aceasta lume pana la venirea Domnului Hristos fusese transformata intr-un nesfarsit teren de joaca, arhiplin de dumnezei mincinosi. Aceste statui le-au inaltat oamenii, oamenii cu pacatele lor. Lumea cea plina de idoli, lumea plina de dumnezei mincinosi. Ele toate l-au facut pe om sa se minta prin pacat, prin patimi pacatoase.

statuie in fata Parlamentului EuropeanAceasta cauta omul si astazi, dupa Invierea Domnului Hristos, atunci cand nu vrea sa-I urmeze Lui. Si astazi, prin pacatele sale, el inalta statui diavolului, creeaza idoli de toate felurile, dumnezei mincinosi carora li se inchina. Cati oameni nu se inchina astazi dumnezeilor mincinosi? Cati oameni nu sunt astazi nesimtitori inaintea Domnului Hristos Celui inviat? Oamenii traiesc intr-o cultura mincinoasa. Cultura europeana: idolatrie, cumplita idolatrie, legiuire  mincinoasa, imparatie si regat mincinos, dictatura mincinoasa, tirani mincinosi. Toate acestea fara Hristos si impotriva lui Hristos – si altfel nu poate fi! Altfel nu poate fi! Oamenii ridica necontenit statui diavolului, oamenii isi duc mereu viata printre dumnezei mincinosi daca nu cred in Domnul Iisus Cel inviat.

Aceasta lume fara Hristos – ce este ea? Ţinut al mortii? Morga? Un imens mormant! Si l-au pus in el pe om, hoit dupa hoit, mort dupa mort, putreziciune dupa putreziciune. Asta este lumea fara Domnul Hristos! Insa impreuna cu El, cu Mantuitorul, aceasta lume devine inviere, devine rasadnita nemuririi, devine primavara inmiresmata a vesniciei. Aceasta a facut-o Invierea Domnului Hristos.

Si noi, crestinii, ce suntem, cine suntem noi? Noi suntem morti care am iesit din morminte, am inviat din morminte si vietuim in aceasta lume. Ce a facut Domnul Hristos cu noi prin Invierea Sa? Ce a daruit Domnul Hristos neamului omenesc biruind pe cel mai mare dusman al nostru, moartea si diavolul si pacatul? Ce ne-a daruit Domnul Hristos? Ne-a daruit Viata, Viata fara de moarte, Viata vesnica, in care moartea nu mai poate sa intre, in care diavolul nu mai poate face rau, in care niciun pacat nu poate vatama. Domnul a preschimbat fiecare fiinta omeneasca intr-o faptura nemuritoare. Noi, crestinii, traim in aceasta lume 264_224b-e1367558552814ca niste morti inviati. Ce este Sfantul Botez, prin care Il urmam pe Hristos? Sfantul Botez nu este nimic altceva, dupa cum invata Sfanta Evanghelie, decat ingropare impreuna cu Domnul Hristos si inviere impreuna cu El (Romani 6, 3-4). Si noi, prin botez, ne ingropam impreuna cu Hristos, precum se spune in minunatele cantari ale Canonului Invierii:

Ieri m-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase; astazi ma ridic impreuna cu Tine, Cel ce ai inviat…

Da, inviez impreuna cu Tine, Doamne! Acesta este crestinul.

Crestinul este omul care a inviat impreuna cu Domnul Hristos si astfel traieste in aceasta lume: ca un mort care a iesit din mormant, a biruit toate mortile si trece prin aceasta viata ca un nemuritor pe care niciun fel de moarte nu-l mai poate vatama. Niciuna, caci chiar daca toate mortile l-ar ataca pe omul lui Hristos, nimic nu-i pot face! Nemuritor -mai puternic decat toate mortile, mirandu-se de orice moarte si nimicind-o cu puterea Domnului Celui inviat.

Precum Hristos S-a ingropat, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi, cei ce traim in aceasta lume, intru innoirea vietii (1 Corinteni 15, 20; Romani 6, 4),

spune Sfantul Apostol Pavel. Aceasta este nevointa noastra, nevointa crestina in noua Viata. In ce fel de Viata? In Viata fara de moarte.

Esti crestin. Intristarile vin in aceasta lume, dar stii, tot ceea ce faci este nemuritor. Totul merge in Viata vesnica impreuna cu tine.

Cel ce este in Hristos este faptura noua (2 Corinteni 5, 17),

spune Sfantul Apostol Pavel. Este faptura noua. De esti intru Hristos, de ai credinta in Hristos, iata, esti om Christ enters Paradisenou, om botezat, om nemuritor. Iata, tu esti un om nou, tu esti un mort inviat, ai o inima noua, un suflet nou, inima nemuritoare, suflet nemuritor si bucurie nemuritoare intru Domnul Cel inviat.

Cele vechi au trecut, iata, toate s-au facut noi (2 Corinteni 5,17).

Cele vechi au trecut, a trecut omul cel vechi, muritor, si s-a facut om nou, nemuritor intru Hristos. A trecut duhoarea vietii omenesti si s-a facut primavara a vietii omenesti, primavara vesnica. Au trecut vechile simtiri, vechile cugete, moartea cea cu greu miros, si, de la Hristos, a rasarit in om, simtirea cea noua, nemuritoare si vesnica, raspandind buna-mireasma in Ceruri. Simtirea si cugetele crestinului, ale omului celui nou, raspandesc buna-mireasma in Ceruri.

Nimic nu este nou sub soare cu exceptia Unuia, cu exceptia Domnului Hristos! Acesta este Singurul Nou. Si oamenii care voiesc sa aiba in ei insisi acest Nou, acest Nou Vesnic, care niciodata nu imbatraneste, iata il au intru Domnul Hristos. Dar reusesc sa ajunga la aceasta numai cu credinta in El, cu credinta in Domnul Iisus Cel Inviat. Caci in aceasta lume, frate, nimic nu este vesnic afara de ceea ce nu moare, afara de ceea ce este mai tare decat moartea – si acesta este Domnul Hristos si tot ceea ce este de la El si intru El. Acesta niciodata nu moare, acesta este Noul Vesnic. Noul Vesnic si pentru mine si pentru tine si pentru fiecare om, caci aceasta putere dumnezeiasca de a invia, pe care Domnul a daruit-o omului, aceasta Viata vesnica, aceasta Dreptate vesnica sunt puterile cele vesnice pe care nicio moarte nu le poate nimici, nici nu le poate scoate afara de la tine, omule al lui Hristos.

Da, in aceasta lume numai crestinii sunt vesnic noi, tineri vesnici, caci nu exista moarte intru sufletele lor. Nimic nu-i poate imbatrani. In aceasta lume omul imbatraneste din cauza pacatelor, imbatraneste din cauza mortii, pana ce nu moare cu totul se descompune in mocirla sa. Iar omul lui Hristos este vesnic tanar. Cu cat traieste mai mult, devine tot mai tanar, caci astfel este vesnicia pe care o daruieste Domnul, astfel este Puterea vesnica, Dreptatea Vesnica, Viata vesnica pe care le daruieste Domnul celor care Ii urmeaza Lui.

98ybgbDomnul a venit in aceasta lume ca sa arate si sa adevereasca aceea ca numai prin mijloace bune omul poate deveni bun, ca numai cu ajutor dumnezeiesc poate deveni dumnezeu dupa har, ca numai cu ajutorul lui Dumnezeu, poate deveni desavarsit in aceasta lume, desavarsit in bine, in dreptate, in adevar, in iubire. Fara de aceasta, lumea se inabusa in ucideri si in rautati. Necontenita ucidere – aceasta este istoria neamului omenesc. Ucidere necontenita, fara de Hristos si impotriva lui Hristos. Un minunat Sfant, Sfantul Simeon, Noul Teolog, a spus: Binele care nu se face cu intentie buna, nu este bine”. Aceasta este invatatura evanghelica, frate. Binele se poate obtine numai prin procedee bune. Da, ceea ce este bun se poate obtine numai cu ajutorul lui Dumnezeu, iar nu cu ajutorul diavolului. Viata vesnica, Adevarul vesnic, Dreptatea vesnica se pot obtine numai cu ajutorul lui Dumnezeu, al Domnului Hristos, nu prin inselaciunile diavolesti, nu cu ajutorul diavolului.

Iar noi, crestinii, incepem de la Botez. Aceasta este singura putere, singurul nou, si este daruit de Domnul Hristos fiecaruia dintre noi. Si noi ne distingem de ceilalti oameni prin aceea ca credem in Invierea lui Hristos si in invierea noastra proprie. Si noi, crestinii de astazi, crestinii veacului al douazecilea, desi suntem slabanogi si schilozi, marturisim, impreuna cu Sfintii Apostoli un singur adevar. Ce fel de marturisire? Marturisim pe Domnul Cel Inviat! Domnul a inviat, omul a inviat! Aceasta este marturisirea noastra. In aceasta lume, noi, fiecare dintre noi ca si crestin, propovaduim neincetat un singur lucru, marturisim acelasi lucru: pe Domnul Inviat si pe noi insine inviati. Si vietuiesti in aceasta lume ca un mort inviat, care a biruit moartea, a biruit toate mortile, si astazi, si maine, si in vecii vecilor. Prin cine? Prin Domnul Iisus Hristos Cel inviat.

Hristos a inviat! Adevarat a inviat!”

(din: Cuviosul Iustin de Celie, Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita, 2013)

***

Lumina de Duminica:

PARINTELE DUMITRU STANILOAE: Hristos cel înviat – izvorul vieţii creştine

Duminica a doua după Paşti (a Sfântului Apostol Toma)

[…] În Hristos cel înviat este viaţa dumnezeiască, pentru că în El e şi moartea omului luat în El însuşi şi amândouă acestea sunt active şi în noi.

Noi totdeauna purtăm în trup moartea lui Hristos, ca şi viaţa Lui să se arate în trupurile noastre“ (2 Cor. 4, 10).

Din puterea morţii, dar şi a Învierii Lui murim păcatului şi viem lui Dumnezeu.

Iar dacă Hristos locuieşte în voi, trupul vostru este mort pentru păcat… Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Hristos din morţi (deci şi Duhul lui Hristos, n.n.), locuieşte în voi,… vii va face şi trupurile voastre(Rom. 8, 10-11).

Locuri ca acestea se pot înmulţi încă foarte mult. Conţinutul lor a fost făcut explicit în multe feluri de Sfinţii Părinţi. Acest conţinut se poate rezuma în următoarele: Trupul lui Hristos cel înviat este un trup ridicat la deplina transparenţă duhovnicească şi în această calitate s-a umplut de sfinţenie, de îndumnezeire, aflându-se aşa în faţa Tatălui. Dar această sfinţenie, transparenţă şi îndumnezeire ni se comunică şi nouă prin împărtăşire de trupul Său şi deci Învierea lui Hristos înseamnă nu numai o comuniune a Lui cu Tatăl, ci şi intrarea Lui în deplină comuniune cu noi, comuniune la început pentru noi virtuală, dar având să devină comuniune actualizată, prin sălăşluirea lui Hristos prin Duhul Său în fiinţa noastră.

Hristos şi trupul Său jertfit, iar prin aceasta sfinţit, pnevmatizat şi transparent pururea în faţa Tatălui, e ca un miros de bună mireasmă înaintea Lui, arătând prin aceasta deplina predare a Sa, ca om, Tatălui, deplina comuniune cu Tatăl în Duhul Sfânt. Acesta e sensul spiritual al expresiei jertfă întru miros de bună mireasmă, atât de des folosită de Sfântul Chiril din Alexandria.

00003136Starea Lui de jertfă binemirositoare în faţa Tatălui e starea de completă predare Tatălui, ca opusă oricărei posibilităţi de afirmare de Sine a Sa ca om. E o stare destinată să fie izvorul unei stări asemănătoare în ceilalţi oameni. De aceea, Hristos trebuie să Se afle permanent în această stare. Nicolae Cabasila zice:

Hristos S-a gândit să păstreze pe trup mărturia jertfei Sale şi să poarte pe El pururea urmele rănilor Sale dobândite în clipa răstignirii, vrând să arate prin aceasta că şi la venirea a doua oară în lumina orbitoare va fi pentru robii Săi acelaşi răstignit şi împuns, rănile acestea ţinând loc de podoabe împărăteşti1.

Aceste răni nu sunt numai nişte amintiri, ci au o actualitate permanentă în Hristos. Dar ele sunt şi puterea Lui care iradiază în noi. El e într-o continuă predare a Sa Tatălui, ca izvor de moarte jertfelnică pentru orice om faţă de păcat, ca izvor din care fiecare se împărtăşeşte de buna mireasmă a jertfei Lui spre a o înfăţişa Tatălui, ca opusă relei miresme a păcatului, a afirmării unei independenţe în plăcere şi mândrie.

Nu e nici o îndoială că păcatul este în noi o stare tristă şi rău mirositoare. Viaţa tristă şi rău mirositoare se transformă însă prin Hristos într-o bucurie. Prin credinţă, Hristos transmite omului buna mireasmă. Noi ne oferim prin Hristos lui Dumnezeu, căci El este cel ce curăţeşte prin jertfa Sa pe păcătoşi şi spală spiritual pe cei ce se află în necurăţie. Prin Hristos ne oferim şi noi, prin El avem curajul, noi, cei necuraţi, să ne apropiem. Dar noi ne apropiem prin credinţă şi ne oferim Tatălui ca bună mireasmă numai dacă încetăm să existăm pentru noi, dacă avem în noi numai pe Hristos ca bună mireasmă spirituală2.

Dar această stare de jertfă reală în care Se află El e şi o stare de compătimire reală cu noi, care ne pătrunde şi pe noi.

Cum se vede, sfinţenia ca transparenţă pnevmatică sau ca bună mireasmă, deci ca predare a lui Hristos ca om în faţa Tatălui, ne face părtaşi şi pe noi la ea, deci şi la dragostea Tatălui faţă de noi, realizând comuniunea noastră cu El. Aşa cum s-au urcat preoţii şi fruntaşii lui Israel cu Moise şi Aaron pe munte, aşa ne ridicăm şi noi la Tatăl, cu Hristos şi ajungem aproape de El, curăţindu-ne în sângele Lui, Care

Şi-a dat trupul întru miros de bună mireasmă3.

Căci prin Hristos

avem aducerea noastră la Tatăl şi am ajuns aproape de El4.

Am câştigat această intimitate cu Tatăl, pentru că am intrat într-o familiaritate cu Hristos, Fiul Lui.

Tatăl şi Dumnezeu îi învredniceşte de privire şi îi cunoaşte numai pe cei ce au o familiaritate duhovnicească cu Fiul şi care s-au recunoscut prin Duhul în El şi s-au îmbogăţit prin El.5

Ne învredniceşte pentru predarea lui Hristos, dar şi pentru compătimirea Fiului Său faţă de noi, Euharistiastare în care rămâne El permanent. „Familiaritatea duhovnicească“ cu Fiul înseamnă o unire cu Hristos prin Duhul, Care e o transparenţă a Lui pentru noi ca să ne facă şi pe noi transparenţi Lui, penetrându-ne în Euharistie de trupul Lui.

Pe măsură ce devenim şi noi transparenţi lui Hristos, El nu mai e o realitate obiectivă pentru noi, nici una subiectivă, ci El şi noi ne aflăm într-o unitate reală, dincolo de obiectivitate şi subiectivitate. El e în noi şi noi în El, fără să ne confundăm. În relaţia cu Hristos am depăşit subiectivitatea, ne aflăm în Hristos ca în realitatea cea mai obiectivă, dar şi cea mai subiectivă. Această transparenţă trupească înseamnă şi o transparenţă sufletească, şi prin amândouă se realizează transparenţa lui Hristos ca persoană, care înseamnă o mare sensibilitate şi iubire a Lui. Aceasta ne face şi pe noi sensibili faţă de El şi delicaţi între noi.

Prin Înviere, prin faptul că trupul Lui transparent, iradiant de iubire, ne penetrează, Însuşi El ne-a devenit propriu împreună cu sufletul şi cu dumnezeirea din El. Iar noi, înduhovnicindu-ne, am devenit proprii lui Hristos, întrucât ne-am deschis Lui prin credinţă.

Hristos Se sălăşluieşte deplin în noi prin împărtăşirea Duhului şi nu S-a împărţit, cum spune Pavel (1 Cor. 1, 13)6.

Punându-Şi sângele pentru noi, a desfiinţat moartea şi a nimicit stricăciunea; şi aşa ne face ai Săi, ca unii ce nu mai trăim viaţa noastră, ci mai degrabă viaţa Lui7.

eikones23-5 009La iubirea Lui, răspundem cu iubirea noastră, prin care renunţăm la noi, cum a renunţat El la Sine.

Cei ce sunt în această intimitate cu Fiul primesc prin Duhul o lărgime în viaţa şi cunoştinţa lor, din lărgimea vieţii Fiului ca om, înaintând spre statura spirituală a lui Hristos:

Hristos ni Se dă nouă mort, înviat şi înălţat la cer, lărgind prin Duhul în chip spiritual inimile celor ce-L primesc8.

Viaţa lui Hristos a devenit viaţa noastră. Incoruptibilitatea trupului Său înviat lucrează în noi în vederea învierii noastre. Orizontul nostru s-a lărgit prin Hristos cel înviat, a depăşit orizontul fenomenelor fizice şi psihice care se repetă în fond, sfârşind în moarte. Legea ne închidea orizontul, lăsându-ne în afara comuniunii cu Dumnezeu în Hristos.

Căci ne lărgim şi noi prin credinţă (prin încredere) şi iubire, dar numai înrădăcinându-ne în Hristos. Pentru că legea era strâmtă şi mintea închinându-se la idoli era îngustă.9

Cu Hristos, care a urcat prin Jertfă şi Înviere, urcăm şi noi la vârfurile cunoaşterii lui Dumnezeu şi ale vieţii dumnezeieşti prin curăţire de patimile egoiste. Acum privim cu faţa descoperită, prin transparenţa trupului lui Hristos, slava neplafonată şi veşnică la care s-a ridicat omul în El. Prin aceasta ea se oglindeşte şi în noi (2 Cor. 3, 18)10.

Dacă Fiul îi înfăţişează Tatălui buna mireasmă a omului predat cu totul Lui, şi odată cu El şi pe noi, nouă Fiul ne comunică nu numai puterea acestei bune miresme a predării, şi deci a renunţării la orice egoism, ci şi buna mireasmă a cunoaşterii de Dumnezeu la care a ajuns prin aceasta omul în Hristos, sau buna mireasmă a cunoaşterii celei mai înalte de Dumnezeu prin umanitatea Lui Hristos.

Căci prin Sfinţii Apostoli Domnul nostru Iisus Hristos ni S-a arătat ca miros de bună mireasmă a cunoaşterii lui Dumnezeu şi Tatăl.“11

Slava ce o avem este una cu iradierea acestei bune miresme, dar este totodată iradierea Persoanei unice divino-umane, pentru Care trupul nu-i o barieră. Căci, deşi trupul e prilejul trăirii comuniunii cu Persoana lui Hristos, uităm de trupul Lui, cum uităm şi de al nostru, cum spune Sfântul Apostol Pavel (2 Cor. 5, 16; 12, 2). Desigur, toate acestea sunt în mare măsură o virtualitate pentru aproape toţi credincioşii; dar o virtualitate reală, din care luăm puterea spre învierea noastră pentru viaţa viitoare.

Căci cele în Hristos sunt făptură nouă şi ne-am înnoit în El spre sfinţenie şi nestricăciune şi viaţă.12

Hristos cel înviat este începutul creaţiei celei noi, pentru că ne cuprinde în starea j12ertfită şi înviată a trupului Său în mod actual pe toţi care credem nu numai prin comunitatea de natură ce o are cu noi, ci şi prin cuprinderea noastră personală în El şi prin petrecerea Lui în noi.

E de prisos să mai spunem că aceasta înseamnă şi o cuprindere a noastră în memoria Lui (virtual îi cuprinde şi pe cei ce nu cred în El). El prezintă în Sine Tatălui pe toţi cei ce cred în El, deci sunt alipiţi de El. Ei sunt văzuţi în El de Tatăl, dar îi are înscrişi şi în memoria Lui veşnică. Şi Tatăl îi vede înscrişi în memoria Lui. Totodată vede imprimat şi pe Hristos în ei, în starea Lui de jertfă şi de înviere.

În faţa lui Hristos îi vede pe toţi cei care cred în El, căci pe faţa Lui se reflectă gândul lui Hristos la fiecare, şi în faţa fiecărui credincios vede imprimat pe Hristos. Îl vede pe Hristos progresând în transformarea fiecărui credincios după chipul Lui până îl va aduce la starea Sa de înviere. În aceasta constă comuniunea progresivă a Tatălui cu toţi cei ce cred în Fiul Său. Astfel unindu-ne cu Sine, Hristos ne uneşte cu Tatăl.

A devenit departe, cu noi, pentru noi, pentru ca şi noi să ne facem împreună cu El şi în El aproape de Tatăl… Căci făcându-ne părtaşi la El prin Duhul, ne unim cu Dumnezeu şi Tatăl, prin El.13

Prin trupul înviat al lui Hristos iradiază neîmpiedicată puterea Celui ce a făcut acest trup nestricăcios, conducând pe toţi cei ce se vor împărtăşi de El la înviere şi la nestricăciune, ba conducând întreaga creaţie la incoruptibilitate şi la transparenţă, adică la maxima transfigurare şi comunicabilitate între persoane prin Duhul şi la o totală personalizare a cosmosului, în Hristos şi în oameni; pentru că există o continuitate ontologică între materia trupului şi materia cosmosului.

Căci, după naşterea din trup, este frate acestora provenind din Adam, protopărintele în acest veac prezent; dar odată ce, prin înviere, trupul Său mort Şi l-a făcut duhovnicesc şi ni-l oferă nouă spre mâncare, sădeşte şi în noi prin el puterea vivificării spre învierea după moarte; prin aceasta ne-a devenit cauză a unei astfel de firi duhovniceşti în veacul viitor şi a unei stări nemuritoare şi incoruptibile a trupurilor noastre stricăcioase de acum… Căci pentru noi, pe care ne va învia în trupuri duhovniceşti, va restabili întru nestricăciune şi corpurile din jurul nostru, corespunzătoare celor ce locuiesc, umblă, vieţuiesc şi petrec întru ele, pentru că şi creaţia însăşi se va elibera de robia stricăciunii, spre slava libertăţii fiilor lui Dumnezeu, Care S-a făcut om şi frate şi părinte al nostru şi spune: Iată Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu.14

Starea aceea va însemna o biruinţă a persoanelor şi a libertăţii lor asupra naturii care robeşte, o biruinţă a comuniunii lor, din comuniunea cu Persoana divină, sau supremă, devenită şi Persoana umană eliberată, prin suportarea morţii de bunăvoie, de stăpânirea morţii, care e suprema tiranie a naturii învârtoşate, supremul duşman al persoanei sau al comuniunii interpersonale. Tot ce ne e dat acum ca natură se va personaliza, va sluji eternei comuniuni personale. Slava împărătească a Persoanei supreme devenită şi Persoana umană va deveni slavă a tuturor celor ce se vor deschide Persoanei supreme şi centrale.

Prin toate se va vedea Persoana supremă, prin toate se vor vedea persoanele între ele. Nu se va maicommunion_of_the_apostles vedea o natură care face greu de sesizat persoana. Vom vedea „faţă către faţă“ pe Dumnezeu, dar ne vom vedea „faţă către faţă“ şi între noi, neacoperiţi nici de natura manifestată în trebuinţe materiale, în slăbiciuni trupeşti, în boli, supusă morţii, nici de natura devenită exclusivistă prin tot felul de pasiuni. În veacul de acum, împărtăşindu-ne de Hristos, vestim moartea Lui, care rămâne şi în forma ei trupească în existenţa noastră, pentru a ne ajuta să o umplem şi să o transformăm spre folos prin moartea noastră faţă de egoism.

Dar când va veni în slava Tatălui, nu vom mai oferi mărturisirea cuvenită despre patima Lui, ci Îl vom cunoaşte în chip curat ca Dumnezeu „faţă către faţă“… Căci atunci nu-L vom mai cunoaşte din cele ce sunt ale omului, ci Îl vom cunoaşte din cele ce sunt ale lui Dumnezeu adevărat, fiind trecută iconomia prin care a devenit şi trup. Căci vor înceta, cum se cuvine, raţiunile întrupării şi va intra o cunoştinţă mai mare şi ne va veni de la El o strălucire şi o vedere şi o înţelegere a mântuirii celei întru slavă.15

Trupul nu va înceta, dar el va fi transparent, încât vom vedea prin el nemijlocit pe Dumnezeu întru slavă, fiind totul înduhovnicit, toţi şi toate vor aparţine tuturor, dincolo de împărţirea în subiectiv şi obiectiv, dincolo de lanţurile naturii, de lupta pasionată pentru a stăpâni natura şi pe ceilalţi văzuţi ca obiecte exterioare, de lupta fiecăruia pentru a se apăra de ceilalţi. Singură învierea ne deschide perspectiva scăpării de fatalitatea naturii care duce la moarte, deschide un plan demn de noi şi de năzuinţele noastre; iar odată cu aceasta, perspectiva unei tot mai adânci sensibilităţi şi delicateţi. Numai învierea ne va scăpa de lupta greşită pentru a ne asigura o existenţă efemeră, cu preţul profitării de alţii, cu preţul unor imaginare experienţe de împlinire prin plăceri, prin orgolioase şi găunoase realizări.

Numai perspectiva învierii ne dă puterea să ducem adevărata luptă cerută de ea: lupta împotriva pasiunilor, lupta pentru sensibilizare, pentru transparenţă, pentru comuniune, pentru asemănarea cu Hristos, puterea Celui care a înviat susţinându-ne pe această cale.

(* Preotul profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pp. 181-189.)

(Titlul articolului şi sublinierile din text aparţin redacţiei Ziarului Lumina)pr.D. Staniloae

Note:

1 Despre viaţa în Hristos, trad. rom. de Teodor Bodogae, Sibiu, 1946, p. 138.

2 Sfântul Chiril, Închinare în Duh şi Adevăr, XV, P.G. 68, col. 973.

3 Idem, Glaphyra, P.G. 69, col. 517 C.

4 Ibidem, col. 507 C.
5 Ibidem, col. 332 D.
6 Ibidem, col. 425 A.
7 Ibidem, col. 437 B.
8 Ibidem, col. 242 A.
9 Ibidem, col. 240.
10 Ibidem, col. 233 D.
11 Ibidem, col. 172.
12 Ibidem, col. 172 B.
13 Ibidem, col. 517 A.
14 Leonţiu de Bizanţ, Adv. Nest., libr. V, P.G., 1, col. 1744 D-1745 A.
15 Sfântul Chiril al Alexandriei, Glaphyra, P.G. 69, col. 429.

Hristos dupa Inviere

Legaturi:

***


Categorii

1. Slider, Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica Tomii (Duminica Tomei), Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invierea Domnului (Sfintele Pasti), Parintele Dumitru Staniloae, Sfantul Iustin Popovici, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Taina Botezului si Taina Mirungerii, Teologie ortodoxa

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “HRISTOS CEL INVIAT – SINGURA NOUTATE ADEVARATA IN LUME (Sf. Iustin Popovici)/ Parintele Staniloae despre PUTEREA IRADIANTA IN NOI A RANILOR LUI HRISTOS

  1. Pingback: SPOVEDANIA SINCERA A LUI TOMA CEL INDOIELNIC si “SPOVEDANIA” LUI HRISTOS sau: Cine Il cauta onest pe Dumnezeu, pe acela… Dumnezeu Il va gasi negresit! -
  2. Pingback: DUMINICA MIRONOSITELOR. “Urmati-va calea, fara sa priviti inapoi sau in jurul vostru. Nu luati seama la cele ce va inconjoara; nu ascultati vorbe goale!” -
  3. Pingback: El, Cel ce-i vindeca pe cei cu inima zdrobita… -
  4. Pingback: Predica Sfantului Iustin Popovici la DUMINICA SFINTILOR PARINTI DE LA SINODUL INTAI ECUMENIC. Martorii Vietii vesnice traite inca din trup, la care este chemat FIECARE dintre noi -
  5. Pingback: PARINTELE ARSENIE de la MAN. CORNU in “Familia ortodoxa” despre PARTASIA VIE CU DUMNEZEU, RASTIGNIREA IUBIRII DE SINE si ASTEPTAREA INVIERII: “Suntem meniti pentru o alta viata, dar ne legam de viata asta. Vor fi razboaie, dar sa nu ne c
  6. Pingback: Cuvinte la Duminica Invierii: “PRAZNUIM OMORAREA MORTII, SFARAMAREA IADULUI SI INCEPATURA ALTEI VIETI, VESNICE”. Cum “sa ne curatim simtirile” ca sa vedem Invierea lucratoare si intru noi, simtind si bucuria ei? -
  7. Pingback: TAINA IUBIRII ascunsa in verticala si orizontala CRUCII -
  8. Pingback: “IUBIREA NEBUNA” A LUI DUMNEZEU si TAINA SLUJIRII: “A te darui, fara sa te impui…”. Parintele Staniloae despre SENSUL CRUCII ca IMPREUNA-PATIMIRE ODIHNITOARE: “Numai Crucea darama zidul; Biserica sta pe iubirea rastigni
  9. Pingback: CUTREMURATOAREA BUCURIE A INTALNIRII CU HRISTOS: “Unde vom gasi un stapan mai bland, un Tata mai bun, un Frate care sa puna umarul acolo, cand ne este greu, un Mire care sa Se jertfeasca in locul nostru si pentru noi?” | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: Cuvinte de invatatura (si VIDEO, AUDIO) la DUMINICA SFANTULUI TOMA “CURAJOSUL”: Domnul poarta ranile noastre si are incredere in noi | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: VENIȚI DE LUAȚI LUMINĂ! “Auzi? Înviază Hristos! Adică tu, adică eu, adică toţi aceştia pentru care plângem!” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: PREDICI AUDIO si meditatie la DUMINICA TOMII: Sfantul Apostol Toma, “geamanul” nostru. Chiar a fost “necredincios”? | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: “În zilele noastre atât de viclene, în care criza îi îngenunchează pe mulți, CUM SE POATE BUCURA CINEVA DE ÎNVIERE?” – Parintii Moise Aghioritul si Zaharia Zaharou ne invata CUM SA PRIMIM HARUL INVIERII SI SA GUSTAM PREZENTA LUI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate