HRISTOS S-A NĂSCUT… PENTRU TINE! “Ţie, aşadar, căruia ţi-a murit ce ţi-a fost drag, ţie, celuia care te vezi păcătos, bicisnic, ţie, pe care viaţa te-a zdrobit şi pe care te paşte deznădejdea, iată că ȚI S-A NĂSCUT PRUNC!”/ Mesaje pastorale arhierești pline de sensibilitate si adâncime: SINGURĂTATEA LUI IISUS ȘI SINGURĂTATEA OMULUI (ÎPS Iosif și Nicolae, PS Macarie și Ignatie)

25-12-2017 Sublinieri

Fericitul Martir Mircea Vulcanescu: TIE TI S-A NASCUT PRUNC!

Prunc ni S-a născut nouă!

Oamenii se nasc, cresc, se frământă, năzuiesc, suferă şi pier. La fel ca oamenii, se ridică neamurile şi Împărăţiile cresc, înfloresc o clipă, dăinuiesc şi cad. Şi, la fel cu oamenii şi cu Împărăţiile, dar în alt ritm, se aprind stelele cerului, luminează o vreme şi se sting…

Şi, prefacerea aceasta pare omului inelară, condiţia naşterii din nou e moartea, totul trece, totul se întoarce fără de sfârşit. Şi, din adâncul amărăciunii sale, Înţeleptul, care pare că presimte-n El, totuşi, altă chemare, fie măcar ca în vis, o fărâmă de năzuinţă spre vecinicie, rosteşte cu amărăciune (de unde, oare, amărăciunea asta, dacă în lume sunt toate cum au fost?): „Zădărnicie a zădărniciilor, totul e zădărnicie!

În faţa acestei deznădejdi a sufletului omenesc rămas de sine şi văduvit de Dumnezeu, de bucurie, Biserica, creştinii lumii întregi răspund, din toate vremurile, cu un fapt, cu unul singur: Crăciunul… Şi, tocmai acestei strădanii, a cărei culme, pentru noi, creştinii, este Maica Domnului, acest suspin al firii după mântuire  – îi răspunde, nu ca un ţel, dar ca o împlinire, însemnătatea zilei de Crăciun.

În ea, aşteptarea omenirii întregi şi-n omenire, a fiecăruia din noi, aşa cum suntem, cu patimile noastre, cu păcatele şi cu minciunile noastre, îşi află un răspuns, o dezlegare. E semnul că strădania noastră nu e în zadar, că nu în zadar năzuim către mai bine. Că strădania noastră s-a auzit la cer şi că nu mai suntem de acum sortiţi risipei, că glasul a aflat răspuns la Scaunul Domnesc, că, în sfârşit, vom avea parte de dreptate. Spre asta năzuieşte, de o mărturiseşte sau nu o mărturiseşte, toată străduinţa omenească.

Sterpi suntem toţi prin firea noastră şi robi suntem toţi prin fire. Ne robim tuturor; ne robim ţelurilor făptuirii noastre, ne măcinăm în luptă cu puterile lumeşti, să-nfăptuim visurile care ne-au robit; ne robim şi nouă înşine, şi unii altora, numai şi numai ca să avem parte de-mplinire. Ba, chiar şi atunci când, mândri, revoltaţi, asemeni lui Spartacus, vrem să ne azvârlim lanţurile şi să fim [liberi], nu facem decât să ne schimbăm robia.

Şi iată că, dintr-o dată, avem semn: că stârpiciunea noastră şi-a aflat limanul, că goliciunea noastră şi-a aflat îmbrăcăminte, că năzuinţa noastră şi-a aflat întruchipare, că s-a născut Domnul nostru adevărat, care ne va face dreptate.

Ţie, aşadar, căruia ţi-a murit ce ţi-a fost drag, ţie, căruia ţi s-a stricat jucăria, ţie, celuia care te vezi păcătos, bicisnic, ţie, celuia care ai ucis atâtea lucruri sfinte, ţie, pe care viaţa te-a zdrobit şi pe care te paşte deznădejdea, iată că ţi s-a născut prunc. Ţie. Acesta a venit, anume pentru tine, ca să îţi zică să nu fii întristat, să vindece rănele tale, să şteargă lacrimile tale, să-ţi spună că, la El, nimic din tot ce avu preţ nu are moarte; că strădania ta nu va fi zadarnică; că ruga ta s-a auzit la cer; că El a venit să mântuie tocmai ceea ce era pierdut.

La El ai să recapeţi curăţia, ai să redobândeşti gustul de viaţă, ai să te afli iar întreg, pe tine însuţi strălucitor, împlinit până la statul fiinţei tale adevărate, cu tot ce ai încercat, tot ce n-ai izbutit şi ai să vezi că la El nu e pentru nimic moarte, ci numai Înviere, Bucurie, Strălucire şi Viaţă fără de sfârşit.

O, dacă ar putea, numai, ochii tăi, ochii mei, să vadă Bucuria îndurării Sale. Poate că am orbi, de bucurie“.

***

“Hristos S-a născut să ne fie Frate, prea-umil Slujitor, care ne spală picioarele și ne șterge lacrimile. S-a născut, aici, jos, în mijlocul durerii și nevoii, să nu ne lase singuri, părăsiți”

[…]

Astăzi S-a născut Hristos, preaiubiții mei! S-a născut pentru tine, mamă care-ți mângâi pruncul; pentru tine, cel care te apropii de zenitul vieții; pentru tine, cel care muncești ca un rob pentru ziua de mâine; pentru tine, cel care ai plecat din țară pentru că nu-ți găseai rostul; pentru tine, tinere, care privești neliniștit în zare; pentru tine, cel ce ești copleșit sau pentru tine cea care ești copleșită de zdroaba vieții și a zilei; pentru tine, mamă, căreia ți s-au răpit copiii. Pentru noi, toți, S-a născut Hristos!

Nici noi nu ne naștem pentru noi. Ne naștem pentru celălalt. Ne naștem unii altora, încă de la început, când ne naștem unui tată și unei mame. Ne naștem ca o jertfă, iar întrebarea de căpetenie de al cărei răspuns depinde mântuirea noastră este: cui vom fi aduși sau ne vom aduce jertfă? Lui Baal sau lui Dumnezeu? Vom fi jertfiți egoismului, eu-ului nostru, sau ne vom jertfi pentru celălalt? Fi-vom jertfe ale Mamonei, sau fi-vom jertfe ale Împăratului Ceresc?

[…]

***

***

† Mitropolitul IOSIF

Scrisoare pastorală la Nașterea Domnului 2017

Iubirea mântuitoare a lui Hristos

« Și s-a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numește Bethleem… împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea sa nască, și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. » (Lc. 2, 7)

Atunci când ne apropiem cu inima de taina Nașterii Domnului ne întâlnim, în afară de cetatea Bethleemului atât de neprimitoare, și cu singurătatea lui Iisus, Pruncul, în mijlocul omenirii pentru care Se năștea să o mântuiască. Atât de singur și uitat de către toți cei care ar fi trebuit să Îl vadă și să Îl primească! Așa precum și noi facem astăzi, Îl uităm singur în ieslea Lui de odinioară. Nu Îl mai vedem din spatele preocupărilor noastre așa-zis “sărbătorești”, din spatele munților de mâncare și băutura pregătite oarecum pentru venirea Lui. Aproape că ne recunoaștem cu toții în această imagine a profitorului de pe urma sărăciei Celui ce S-a făcut sărac pentru noi în cele materiale și pământești, pentru a ne îmbogăți în cele cerești și netrecătoare. Cine poate vindeca orbirea noastră cea lăuntrică care nu ne lasă să vedem adevărul cel ascuns în peștera din Bethleem din cauza prea multei lumini materiale și prea marii bunăstări?

În peșteră Mântuitorul deja S-a întâlnit cu singurătatea noastră, născută și înrădăcinată în firea omenească din păcat, și a primit-o și a făcut-o sieși singurătate și a dus-o “tot mai singur până pe Golgota”.

Cetatea – pe care mulți dintre noi au văzut-o în realitate pe parcursul pelerinajelor pe care le facem în Țara Sfântă – L-a primit, dar nu în casele sale bune, ci în grajdul animalelor celor necuvântătoare. Înțelegem că Dumnezeu venind către ai Săi, la ai Săi, retrăiește și singurătatea pe care omul însuși o trăiește în tumultul vieții și al lumii. Omul a ales să rămână singur, încă de la refuzul ascultării de porunca lui Dumnezeu, când s-a izolat în propria lui voie și dorință și a refuzat astfel comuniunea cu Dumnezeu prin ascultarea de voia Lui. Retrăiește și singurătatea și refuzul iubirii omului de către om, și a lui Dumnezeu de către om.

Iubiți credincioși,

În ciuda potrivniciei omenești, moștenirea pe care o avem de la protopărinții noștri Adam și Eva, Pruncul Iisus o transformă în binecuvântare prin întruparea Lui din Fecioara, pentru a-l întâlni pe om față către față și a-i vesti bunătatea și dragostea lui Dumnezeu-Tatăl pentru om și pentru lumea întreagă. În ieslea animalelor din Bethleem, Pruncul Sfânt transformă potrivnicia și dușmănia lumii în prietenie, prin venirea magilor din neamurile străine! Singurătatea omului a schimbat-o în comuniune între cer și pământ prin venirea îngerilor și a păstorilor! Orbirea duhovnicească a lumii a schimbat-o în vederea celor cerești prin deschiderea cerurilor care lăsau să se vadă cetele de îngeri proslăvind Slava lui Dumnezeu care umple pământul! Teama a schimbat-o în bucurie prin lumina stelei care a însoțit pe magi până la locul Nașterii și a vestit întregii zidiri venirea Împăratului! Moartea a biruit-o cu viața prin întruparea Vieții Însăși din Fecioara, firea omeneasca primind în sine pe Făcătorul Său! Cu toate că omul L-a lăsat singur, “Dumnezeu a pus lângă Iisus toată omenirea prin Maica Sa, Preacurata Fecioara Maria”.

Când Dumnezeu l-a făcut pe om, nu a avut niciun alt motiv decât bunătatea și dragostea Sa pentru el.

Desăvârșirea bunătății Sale – spune Sfântul Grigorie de Nisa – este în aceea ca îl face pe om să treacă de la neființă la ființă, sau de la a nu fi la a fi, și în faptul ca nu îl lipsește de niciun bine… ceea ce înseamnă deasemenea că face natura umană participantă sau părtașă la tot binele.” (La creation de l’homme, Cerf, 2002, p. 156-157)

Dacă ne-a făcut Dumnezeu părtași la tot binele, să umblăm în viața noastră după fapta bună în tot ceasul. Am amintit de singurătatea și uitarea în care a fost lăsat Pruncul Iisus în ieslea din Bethleem. Și dacă vorbim despre ea, nu este oare cazul să ne gândim și la singurătatea celor pe care i-am părăsit sau i-am lăsat singuri plecând în țări străine? Aș vrea să vă reamintesc aici din nou despre o atitudine pe care o avem mulți dintre noi, care face un mare rău în familiile noastre astăzi. Câți dintre noi nu și-au abandonat părinții în vârstă, lăsându-i singuri! Câți dintre noi nu și-au abandonat copiii, lăsându-i cu anii în grija bunicilor sau în grija altor rude sau apropiați! Sunt sute de mii uitați sau abandonați. Indiferența rece față de cei care i-au născut sau față de cei pe care i-au născut, naște apăsarea singurătății și sentimentul abandonului. Doar pentru că grija câștigului și a comodității de cele mai multe ori sunt mai puternice decât dragostea părintească. Dacă Dumnezeu-Tatăl nu ne-a abandonat în păcatul și neputințele noastre, trimițând pe Fiul Său, prin singurătatea din ieslea celor necuvântătoare sau prin ispitele pustiei Carantaniei, să luăm aminte!Dumnezeu este iubire” (1 In. 4, 8) și rămâne izvorul iubirii și toată lucrarea Lui, pentru om și cu omul, o face din iubire, ca să ne crească și pe noi în iubire. Afirmăm credința noastră, o arătăm cu vorba de multe ori. Dar

cel ce iubește pe Dumnezeu nu poate să nu iubească și pe tot omul ca pe sine însuși, deși nu are plăcere de patimile celor ce nu s-au curățit încă. De aceea, când vede întoarcerea și îndreptarea lor, se bucură cu bucurie mare și negrăită”. (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, București 1993, pag. 63).

Dumnezeu nu ne abandonează și nu ne lasă singuri nici în păcatul și neputința noastră, ci ne însoțește cu dragostea și chemarea Lui, precum pe fiul cel risipitor l-a reprimit în iubirea lui părintele cel fericit că i s-a întors fiul din rătăcire. După noi, fiii cei rătăciți din Adam cel vechi, Părintele Ceresc trimite pe Însuși Fiul Său, Adamul Cel Nou, care Se face Fratele nostru, ca să nu ne lase singuri pe drumul de întoarcere, să ne arate calea și să ne mântuiască. Să ne reamintim cuvântul Mântuitorului care Îl privește direct și care ne descrie relația lui Dumnezeu-Tatăl cu noi, oamenii:

Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea”. (In. 3, 16-17)

Iubiți frați și surori în Domnul,

“Precum amintirea focului nu încălzește trupul, așa credința fără dragoste nu lucrează în suflet iluminarea cunoștinței” – ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul (Filocalia 2, București 1993, pag. 65). Iar “roadele iubirii sunt – ne spune tot el : a face bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduință și a folosi lucrurile cu dreaptă judecată”(pag. 66). Singuri și încercați în tot felul de ispite, pelerini prin această viață dăruită de către Dumnezeu, să nu căutăm greșit pe Hristos Cel născut în ieslea Bethleemului, adică în cele ale lumii: mâncare, băutură, cadouri, îmbrăcăminte, într-un fel de “dorința sărbătorească”. În darul Sfintei și dumnezeieștii Liturghii Dumnezeu-Tatăl ni-L aduce pe Hristos Cel din trecut, Cel din prezent și Cel din viitor. Prunc plăpând, vulnerabil, născut în sărăcie, caută sufletul nostru singur și sărac de El, postitor, rugător și căutător al Lui! Caută sufletul nostru singuratic pe care să îl cucerească cu iubirea Lui, cu frățietatea Lui, cu simplitatea Lui, cu lumina Lui care luminează mintea celui care caută să Îl cunoască și să Îl primească!

Tuturor vă doresc, acum, la ceas de mare sărbătoare, ca lumina lui Hristos din ieslea Bethleemului să vă lumineze inimile și să vă aducă darul întoarcerii neîncetate către Mântuitorul, pace și încredere, bunătate și dragoste, dor după toate faptele cele mântuitoare!

Anul Nou să vă fie binecuvântat!

La mulți ani!

Al dumneavoastră de tot binele doritor și rugător către Hristos Domnul nostru,

† Mitropolitul Iosif

Paris, Nașterea Domnului 2017

***

Pastorală la Praznicul Naşterii Domnului 2017

† NICOLAE
din mila lui Dumnezeu
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii și
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

Iubitului cler şi dreptslăvitorilor creştini,
pace şi bucurie de la Hristos Domnul cel născut în ieslea Betleemului,
iar de la noi arhierească binecuvântare.

„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14)

Preacucernici Părinţi, Iubiţi Credincioşi,

Împreună cu îngerii aducem laudă lui Dumnezeu şi în acest an pentru că ne-a binecuvântat să prăznuim împreună Naşterea Domnului, sărbătoarea speranţei şi a bucuriei, sărbătoarea familiei şi a monahilor, sărbătoarea pogorârii lui Dumnezeu pe pământ. Iar această pogorâre este izvor de bucurie negrăită căci Dumnezeu este cu noi. Această bucurie este vestită de îngeri nu numai păstorilor, ci întregii creaţii. În Condacul praznicului spunem că pământul peşteră Celui neapropiat aduce, iar în alte cântări că peştera şi ieslea L-au primit. Întregul univers participă la pogorârea lui Dumnezeu pe pământ şi se bucură de trimiterea Mântuitorului. Cerul şi pământul astăzi s-au împreunat născându-se Hristos, spune o cântare de la slujba Vecerniei.

Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie, citim în cartea Facerii 1, 27. Creat după chipul lui Dumnezeu, omul se împărtășea de dragostea și comuniunea cu Dumnezeu, omul era în stare de împăcare cu Dumnezeu și cu întreaga creație. Creat din țărâna pământului și primind duhul de viață dătător al lui Dumnezeu (Facere 2, 7), omul era și întru sine împăcat, sufletul și trupul lui fiind în deplină armonie. Sf. Grigorie Palama spune: ”Au văzut atunci ochii îngerilor sufletul omenesc, unit cu simțire și cu trup, ca pe un alt dumnezeu,… ca o ființă deplin unitară” (Despre purcederea Sfântului Duh).

Încetând să împlinească voia lui Dumnezeu, ascunzându-se de la fața lui Dumnezeu și refuzând pocăința (Facere 3, 10-12), omul se îndepărtează de Dumnezeu și pierde harul Lui ce ținea toate împreună, omul pierde pacea cu sine însuși și armonia cu lumea. Omul începe să considere materia, în special propriul trup, care este parte a materiei, ca realitatea cea mai apropiată și cea mai accesibilă, uitând să mai privească spre Dumnezeu și să dorească harul Lui. Lumea nu mai este văzută ca și creație a lui Dumnezeu în care Acesta își descoperă rațiunile, ci doar prin perceperea simțurilor. Sf. Maxim Mărturisitorul numește această atitudine iubire de sine, egoistă, iubire care aduce ne-împăcare chiar în ființa umană și care este izvorul tuturor patimilor. (Capete despre dragoste 3, 8).

Dar Dumnezeu nu l-a lăsat pe om în ne-împăcare, nici lumea pe care a creat-o în lipsă de armonie. La plinirea vremii l-a trimis pe însuşi Fiul Său să își asume natura umană dezbinată în ea însăși şi să fie primit de creaţia ce se îndrepta spre pieire. O cântare de la slujba Utreniei spune:

Văzând Ziditorul pe omul pe care l-a zidit cu mâinile pierind, plecând cerurile S-a pogorât şi pe acesta, întrupându-Se din dumnezeiasca Fecioară, îl zideşte cu totul din nou.

Iar o altă cântare spune:

Cumplita vrajbă între Ziditor şi făptură prin venirea Sa, tăind-o Stăpânul, a pierdut de tot pe pierzătorul vrăjmaş şi lumea unind cu puterile de sus, a apropiat pe Ziditor de oameni.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu a re-adus pacea dintre om şi Dumnezeu, a re-aşezat întreaga făptură în relaţia primordială de comuniune, de împărtăşire a harului lui Dumnezeu către creatură. Născându-se din Fecioara Maria, fără dorința trupului, ci prin pogorârea Duhului Sfânt, Hristos a asumat firea noastră deplin, dar fără de păcat. El a suferit foame și sete în pustia Karantaniei, a arătat frică de moarte în grădina Ghetsimani, pe toate biruindu-le ca Dumnezeu și eliberând omul de tirania lor. Dumnezeu fiind în trup omenesc, Hristos a re-adus împăcarea în însăși făptura umană:

”El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii, desființând vrăjmășia în trupul Său, legea poruncilor și învățăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să îi zidească într-un singur om nou și să întemeieze pacea, și să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniți într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmășia” (Efeseni 2, 14-16).

Tâlcuind aceste versete, Sf. Ioan Gură de Aur vorbește despre împăcarea adusă de Hristos între iudei și elini, dar și despre re-împăcarea ființei omului (Comentariu la Epistola către Efeseni). Omul rezidit în Hristos este împăcat în ființa sa, este în pace cu lumea și cu Dumnezeu. Darul Întrupării Fiului lui Dumnezeu este evident în această împăcare pe care o trăiește creștinul.

Dacă înţelegem aceste rosturi ale Naşterii Mântuitorului, se cuvine să facem pasul următor şi să trăim acum această şansă pentru fiecare. Hristos se naşte, slăviți-L, cântăm cu toţii folosind timpul prezent. Naşterea Domnului este un eveniment prezent şi semnificativ, acum în timpul nostru şi în locul unde ne aflăm. Primindu-L pe Hristos în sufletele noastre, făcându-I sălaș ca în ieslea Betleemului, fiecare creștin poate fi un hristofor, un purtător de Hristos în lume. Creștinul purtător de Hristos este cel ce a primit împăcarea Lui, cel ce își află ființa împăcată întru sine și cu semenii, cel ce oferă această pace lumii.

Ce dar mai frumos am putea oferi în zilele Crăciunului decât pacea? Lumea noastră continuă să fie tulburată de atentate și persecuții. Lumea noastră se împotrivește tot mai mult rânduielilor Ziditorului și proclamă o autonomie a omului și o dezmembrare a familiei. Numai creștinul pacificat în sufletul său se poate opune acestei îndepărtări a omului de Dumnezeu. Numai creștinul care se roagă stăruitor, care participă la tainele Bisericii, care face parte deplină din comunitatea Bisericii, poate ajunge la starea de împăcare cu sine și cu semenii, stare pe care să o comunice acestei lumi tulburate. Rugăciunea este izvorul păcii, al împăcării noastre personale și comunitare, iar tainele Bisericii sunt căile sfințirii noastre. Într-o lume a aparențelor și a violenței, creștinul rugător și participant la tainele Bisericii Îl poate primi pe Hristos în Sfânta Euharistie și Îl poate oferi real și eficient lumii biruind falsele lumini și purtând pe chipul său lumina Nașterii lui Dumnezeu ca om în Betleem.

Cu aceste gânduri, urez tuturor preoților și credincioșilor să redescopere sensul viețuirii creștine și să aducă mărturie vie a speranței și bucuriei Nașterii lui Hristos. Să vestească bucuria Crăciunului celor dragi și celor îndepărtați, celor singuri și bolnavi, celor înstrăinați de Biserică și celor care caută o lumină în viața lor.

Îl rog pe Dumnezeu să lumineze pe fiecare preot şi credincios, să ocrotească fiecare parohie și mânăstire a Mitropoliei noastre. Noul An să ne fie binecuvântat, să ne înmulţim speranţa şi să creştem în credinţa în Dumnezeu.

Vă îmbrăţişez frăţeşte în Hristos Domnul şi vă urez să petreceţi sfintele sărbători ale Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei cu sănătate, pace şi bucurii duhovniceşti!

La Mulţi Ani!


Al vostru frate întru rugăciune către Dumnezeu
și doritor de tot binele ceresc,

† Mitropolit NICOLAE

Chicago, Praznicul Naşterii Domnului, 2017

 

Legaturi:

Hristos, Dumnezeul Cel marginalizat, născut în iesle și scos în afara cetății și marginalizații lumii. PREASFINȚITUL MACARIE DRĂGOI, EPISCOPUL COLINDĂTOR și COLINDĂTORII DE PE VALEA ȚIBLEȘULUI (video)

IARĂŞI CRĂCIUNUL: “Din iubire, Hristos Se face Prunc neputincios, la fel ca noi…”. S-a născut NOUĂ Mântuitor! (poem duhovnicesc)

“Colind sarac” de FERICITUL MARTIR MIRCEA VULCANESCU

O, CE VESTE… UITATA! sau: UNDE ESTE HRISTOS DE CRACIUN?

Sf. Teofan Zavoratul: CUM TRAIM NASTEREA DOMNULUI, CUM SI PENTRU CE NE BUCURAM?

HRISTOS S-A NASCUT! Dumnezeu S-a intrupat ca sa ne vesteasca ca NU SUNTEM SINGURI, ca Ii pasa de noi…

HRISTOS S-A NASCUT!

HRISTOS SE NASTE!

NASTEREA DOMNULUI. Pastorala Mitropolitului grec Nicolae despre MESAJUL INTRUPARII LUI DUMNEZEU IN MIJLOCUL APOSTAZIEI GENERALE de astazi. Care este sensul marii sarbatori si solutia la dramele veacului?

În pastorala și în cuvântul său video de Crăciun, ÎPS TEOFAN îndeamnă la veghe duhovnicească, la înțelegerea vremurilor și la O ATITUDINE MĂRTURISITOARE în ceea ce privește DREAPTA CREDINȚĂ, APĂRAREA FAMILIEI și AFIRMAREA VALORILOR NEAMULUI. Nașterea lui Hristos ne aduce atât BUCURIA de a fi creștin, cât și chemarea la PĂTIMIRE

Crăciunul este… al lui Hristos. CUM NE PREGĂTIM PENTRU NAȘTEREA DOMNULUI? (video)/ PS SEBASTIAN avertizează asupra pericolului INDIVIDUALISMULUI RELIGIOS, al “PRIVATIZĂRII” LUI DUMNEZEU ȘI A SĂRBĂTORII. Pastorală MUSTRĂTOARE și cuvânt video DE ACTUALITATE: “Deși este ziua Lui de naștere, din ce în ce mai puțini creștini se mai străduiesc să-L caute și să-L invite și pe El la aceasta. ÎȘI MAI FACE CINEVA TIMP ȘI PENTRU EL?”

TRAGEDIA CRACIUNULUI FARA HRISTOS “Craciunul” sau “Nascutul”? CE SI CUM SARBATORESTE OMUL DE AZI? De la TAINA INTRUPARII la IZGONIREA LUI DUMNEZEU din lume. In cautarea duhului pierdut al Nasterii Domnului


Categorii

Cuvantul ierarhilor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Iosif Pop, IPS Nicolae Condrea, Mircea Vulcanescu, Nasterea Domnului (Craciunul), Pastorale, PS Ignatie Mureseanul, PS Macarie Dragoi, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “HRISTOS S-A NĂSCUT… PENTRU TINE! “Ţie, aşadar, căruia ţi-a murit ce ţi-a fost drag, ţie, celuia care te vezi păcătos, bicisnic, ţie, pe care viaţa te-a zdrobit şi pe care te paşte deznădejdea, iată că ȚI S-A NĂSCUT PRUNC!”/ Mesaje pastorale arhierești pline de sensibilitate si adâncime: SINGURĂTATEA LUI IISUS ȘI SINGURĂTATEA OMULUI (ÎPS Iosif și Nicolae, PS Macarie și Ignatie)

  1. In filmele americane,se arata cum un spiridus incearca sa “fure” Craciunul. In zilele noastre duhul adevarat al sarbatorii Nasterii Domnului incearca sa fie furat de duhul secularist,umanist,golit de divinitatea Dumnezeului-Om Hristos.
    Pentru multi dintre crestini,Craciunul inseamna doar mancare,bautura si petrecere. “Prea degeaba sange,prea degeaba patimi” ar spune Tudor Gheorghe,referindu-se la evenimentele din decembrie 89 si la toate jerfele poporului roman,realizate pentru o lume mai buna,care intarzie sa apara. Nu ii dam insa dreptate. Exista si destui credinciosi care incearca sa traiasca Nasterea Domnului asa cum se cuvine. Si pentru acestia,jerfele nu au fost facute in zadar.”Nu te teme,turma mica…”
    Pentru acei putini credinciosi care cred in adevaratul duh al Craciunului,se da o lupta din toate partile ca sa le taie acest elan. “Indrazniti,Eu am biruit lumea” zice Hristos. “Ridica-te Gheorghe,ridica-te Ioane” ne imbarbateaza Radu Gyr,nu pentru cele materiale,ci pentru cele duhovnicesti,pentru “vazduhul tau liber de maine”. Daca facem astfel,Dumnezeu,la timpul potrivit,va arata si in vietile noastre “lumina din urma a furtunii”.Craciun fericit!

  2. Pingback: Alte PASTORALE impresionante și importante ale Crăciunului 2017, mărturisind IUBIREA, STRĂPUNSĂ DE DURERE, DE NEAM ȘI DE FAMILIE: "Credința, Familia, Biserica și Neamul nu se trădează ori negociază, ele se păzesc și se apără cu sfințe
  3. Va doresc sa aveti zile pline de pace si de bucurii duhovnicesti!
    Domnul sa va rasplateasca munca pe care o faceti pentru noi si sa va inmulteasca dragostea!
    Am dorit inca de ieri sa va urez o zi de Craciun frumoasa alaturi de Pruncul Sfant, dar se pare ca a fost o defectiune ceva, pentru ca nu am reusit. Sper sa nu fie prea tarziu acum.
    Cu drag si multa, multa recunostinta.

  4. Pingback: IPS IOSIF (video): "Nimeni nu mai suportă numele de creştin... Să îndrăznim să ne mărturisim credința, chiar dacă vom suferi!"/ "DEMONIZAREA" SOCIALĂ, ABOLIREA DREPTURILOR ȘI A LIBERTĂȚII DE CONȘTIINȚĂ A CREȘTINILOR di
  5. Pingback: SINGURI DE CRĂCIUN | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate