Incep cu adevarat vremurile grele pentru romani… DAR ACUM NI SE DA SI SANSA DE A RASCUMPARA TIMPUL SI DE A FI O BISERICA VIE (I)
In timp ce mass-media ne asediaza in fiecare zi, prin declaratii-soc, cu prabusiri virtuale ale Europei sau ale SUA, dupa caz, mult mai aproape de noi dar mult mai nebagat in seama se intampla fenomenul acumularii unor imprejurari care vor face viata sociala tot mai grea, impingand-o pana la marginea suportabilitatii. (…)
(…) Credem ca este timpul ca aceasta “noua era” a problemelor sociale sa fie constientizata mai adanc de fiecare dintre noi, in ciuda iuresului informational cu care suntem ametiti in fiecare zi. De acum, sa stim ca ceea ce se prefigura devine, pe zi ce trece, realitate. Asta in timp ce mass-media, cu unele scapari mai degraba neintentionate, invarteste o serie de teme total straine de urgenta actualitatii pe care o traim (viata lui Nicu Ceausescu, amantii Elenei Ceausescu, divorturi si nunti, s.a.), atunci cand nu manipuleaza de-a dreptul.
Toate acestea le spunem pentru a fi pregatiti duhovniceste si pentru a ne aminti de ceea ce spunea Cuviosul Paisie despre astfel vremuri: ele pot fi prilej pentru noi de a ne apropia unul de altul, de a intelege ca fara a trai crestineste la modul concret, prin intrajutorare si comuniune, nu prea vom mai putea supravietui nici altfel… decat cu mari si grele compromisuri sau cu mari suferinte provenite din izolare si singuratate. Sa ne amintim ca… nu ne mantuim si nu ne pierdem singuri.
Multi din Biserica problematizeaza pasivitatea noastra in sens militant, uitandu-se cu jind la alte popoare ortodoxe, cum ar fi grecii, de pilda. Insa prea putini sunt ingrijorati de pasivitatea noastra, a romanilor, in cele elementare ale credintei crestine, adica in simtamantul acesta de responsabilitate fata de celalalt, in dorinta simpla de a ne apropia sufleteste si nu numai, unul de celalalt, de a avea, astfel, …o biserica vie. Nu doar cu pliante si vociferari aratam ca suntem crestini, ci prin modul in care ne randuim viata, prin manifestarea noastra obsteasca. Parca ne caracterizeaza prea mult individualism, prea multa nepasare fata de aceste subiecte si probleme care, totusi, sunt reale si vor deveni, iata, inevitabile si dureroase… Cat ni se potriveste acest cuvant al Sf. Ioan Gura de Aur:
“Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”.
Si cat de usor ne-ar fi noua, crestinilor acestor vremuri, chiar daca ar veni puhoi de necazuri peste noi, daca am trai minunea comuniunii intru marturisire si suferinta, ca pilda minunata a sfintilor cei 40 de mucenici sau a sfintilor inchisorilor…
Cititi si:
- E VREMEA DE A STRANGE RANDURILE
- Cuviosul Paisie Aghioritul: “LUMEA ARDE. PRICEPETI ASTA?”
- UNDE ESTE “A PLANGE CU CEI CE PLANG”? (I). Despre inselarea motivelor fals-duhovnicesti ale “ne-tulburarii” pentru a justifica nepasarea si pasivitatea
- Cuviosul Paisie despre folosul ce se dobandeste dintr-o prietenie duhovniceasca si despre vatamarea mediilor si tovarasiilor lumesti
- TOT CE ESTE EXTERIOR ESTE IMPORTANT. E NEVOIE DE MANIFESTARE, DE COMUNICARE. De ce conteaza sa (si) vorbim, sa ne sprijinim, sa fim PREZENTI?
- “Nu ne mantuim si nici nu ne pierdem singuri”
- “Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”
- Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia: FORTA COMUNIUNII MARTURISITOARE
- “OBSTEA” DUHOVNICEASCA DIN INCHISOAREA AIUDULUI SAU MICA FILOCALIE A TEMNITEI
- Taina prieteniei sau ZIDUL INTARIT AL UNIMII IN HRISTOS versus “taina dezbinarii”
- SATANA II VANEAZA PE CEI IZOLATI
- Cuviosul Sofronie: MANTUIREA NOASTRA STA IN UNIREA NOASTRA
- PARINTELE CALCIU DESPRE SINGURATATE SI UNIREA INTRU BISERICA
Doneaza pentru filmul "Scrum"
admin,
Ce parere aveti despre recensamantul ce se apropie cu pasi repezi? Am citit chestionarele si mi se par mult prea detaliate pentru o simpla statistica asa cum se prezinta a fi.
Doamne-ajuta!
Spunea Cuviosul Paisie despre astfel vremuri: ele pot fi prilej pentru noi de a ne apropia unul de altul, de a intelege ca fara a trai crestineste la modul concret, prin intrajutorare si comuniune, nu prea vom mai putea supravietui nici altfel… decat cu mari si grele compromisuri sau cu mari suferinte provenite din izolare si singuratate. Sa ne amintim ca… nu ne mantuim si nu ne pierdem singuri.
Facem ceva in acest sens, in ceasul al 12-lea?
Sfaturi, sfaturi dar nici nu stim cine sunteti, cum va cheama si asa mai departe.Nu mi se pare corect
Iubirea lui Dumnezeu !
http://www.youtube.com/watch?v=PBqtw0eVEiY
Daca tot nu va spuneti identitatea de ce pretindeti adresa de mail si numele celor care comenteaza, de ce nu se poate anonim la fel ca voi??????
@Maria:
Ne-am expus parerea aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/09/22/recensamant-cu-informatii-de-la-vecini-preot-sau-primarie-pentru-ca-fiecare-conteaza/
Va rugam sa comentati acolo.
@ Eliza:
Iertati-ne daca v-am suparat, dar daca ati sti numele v-ar ajuta la ce? Cartea noastra de vizita este ceea ce scriem de aproape 5 ani aici. Sunt destui care ne citesc care ne-au cunoscut si personal. Cei in care si noi am avut incredere (uneori ne-am si inselat) si care au avut, la randul lor, incredere. Sunt destui parinti duhovnicesti care au scris aici, cu care a fost evidenta si explicita colaborarea. Nu incercam sa va convingem de nimic. Am cerut ceva pentru noi? Am lansat in “eter” niste indemnuri care nu ne apartin, in esenta, si fiecare reactioneaza acolo unde este asa cum ii spune constiinta. Nu va place acest site si nu vi se pare corect ce scriem noi, nu-i nimic: chiar nu trebuie sa fiti de acord cu noi si absolut nimeni nu va sileste sa cititi sau sa scrieti aici, daca nu va regasiti. Si asa mai departe…
Doamne, ajuta!
@ Eliza:
Nu am cerut numele real nimanui! De unde ati scos asta?! Adresa noastra de mail e publica si ni se pare fair sa fie si pt cei care comenteaza, pt simplul fapt ca de la adrese inexistente se lanseaza, de regula, cele mai multe calomnii, diversiuni, provocari, injurii, etc.
Dar unele adrese de mail contin numele si prenumele real al utilizatorilor. Daca la rublicaq nume se poate pune orice, la adresa de mail nu. Trebuie sa fie o adresa de mail valida, ori ca sa cometentez aici nu as vrea sa imi fac o adresa de mail cu alt nume sau altceva.
pt eliza
poate ca m-am gandit si eu putin la identitatea admin sit-ului, la inceput, acum cativa ani cand l-am descoperit, in sens pozitiv si chiar admirativ pentru discernamantul si trairea de care dau dovada(care cred ca e evidenta pentru cei care urmaresc postarile), dar nu mai prezinta importanta acum acest aspect.
E mult m imp. sa ne folosim de invataturile postate.
Ei/admin. (din timpul lor )impart mare parte cu alti frati intru Hristos…..ca nu ne mantuim singuri. ….
Dumnezeu sa le ajute sa isi continue lucrarea si sa le rasplateasca jertfa de timp si iubire de semeni.
@ Eliza:
Si noi ce vina avem ca nu doriti nimic? Aveti idee insa ca Google, de pilda, stie oricum totul despre dvs. doar pentru ca acesati paginile de internet, nemaivorbind de lasat comentarii? Puneti atunci orice doriti, dar cel mai bine este sa ne ignorati, de vreme ce nu aveti incredere. Puteti sa va suparati, dar chiar nu are sens sa fie monopolizata si divagata discutia de o problema de ordin personal. Va multumim pt. intelegere.
@eliza
Experienta a dovedit ca o cunoastere a identitatii intr-o astfel de lucrare misionara nu face decat sa puna tunurile pe persoanele in cauza si sa le distruga.
Sa nu ne facem iluzia ca baietii cu ochi albastrii nu cunosc pe fratii de la .Sunt atenti monitorizati,dar nu au prezentat interes pentru ca ei indeamna la un razboi prin rugaciune.Cine nu calca pe la Biserica crede ca o astfel de “revolutie” nu are nici o sansa.Dar poate va ajuta Dumnezeu sa culegem si roadele jertfei lor.
Ne-am invatat mereu cu lideri,ca in politica.Sa nu facem eroi din truditorii acestui site pentru ca atunci ii vom pierde.
Ca si Cristi_G se vede, asa va raspund si eu, Eliza : iata insemnul ca sa recunoasteti pe cei care vorbesc de aici catre noi toti : http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/09/21/indemn-la-rugaciune-staruitoare-in-vremurile-tulburi-pe-care-le-traversam/
Doar o precizare, cu ingaduinta admin, ca sa nu divagam de la subiectul articolului, caci nu e prima oara cand scriu persoane deranjate de faptul ca li se cere adresa de e-mail.
In primul rand, pe orice blog/site la rubrica comentarii se cere numele (un nume fictiv, nu neaparat si real, pt a li se putea raspunde – exista si useri care si-au luat numele de Anonim, pur si simplu), mai exista o casuta unde se cere un e-mail (poate fi si fictiv, dar preferabil sa fie unul valid, in cazul in care administratorul doreste sa ii raspunda in particular), si/sau o casuta cu adresa de site (pt cine are si doreste sa il faca public).
Doar pt cine nu a mai vizitat in viata lui un site/blog cu comentarii i se poate parea aceasta o noutate, cu atat mai mult una deranjanta. Este o chestiune STANDARD pe absolut toate blogurile. Si, intre noi fie vorba, daca ai pretentia sa iti apara gandurile/ideile pe un blog, macar atat poti oferi la randul tau, in schimbul acestei posibilitati (de altfel au putut posta si cei care nu si-au dat adresele reale, desi cine face asta nu poate fi prea mult luat in serios, caci daca nu acorzi incredere, la randul tau, nu poti primi incredere).
Inca ceva, adresele de e-mail sunt cerute pe mai toate site-urile care fac inregistrari (facebook, youtube si multe altele), acolo nu deranjeaza sa fie postate? Exista posibilitatea si obisnuita pt marea majoritate a utilizatorilor de net, pe langa adresa de e-mail care are in componenta numele si prenumele, mai ales daca doreste sa fie anonim, sa isi faca o a doua adresa de e-mail care sa nu cuprinda intregul nume. E o chestiune de logica, nu iti place sa iti lasi numele in stanga si in dreapta, dar stii ca ti se cere mai peste tot adresa de e-mail, atunci iti faci o alta adresa.
Simplu ca buna ziua.
“Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”.
adevarat. dar nu numai in sensul ca suntem egoisti ( si ca nu ne pasa de altii.)
sunt atatea si atatea dovezi ca la mare nevoie oamenii uita de ei si ajuta pe cei aflati in mare primejdie azi in intreaga lume, exista multi multi oameni buni, si acesta e singurul lucru care ma intereseaza. si ca Adevarul e in Biserica Ortodoxa, care de fiecare data, a fost la inaltime prin Sfintii mucenici cu harul lui Hristos, cand a venit in mod real vremea muceniciei, care va veni din nou, in ACEST secol, SAU NU . nimeni nu stie ziua, cel mult vede niste tendinte si face niste aprecieri.
sa luam 9/11. eu vad sute de oameni intrand sa salveze vietile a mii de oameni in doua edificii lovite mortal de o mana de oameni. asta am pierdut–sa vedem spiritul de sacrificiu a sute de oameni care au uitat de ei ca sa-i salveze pe altii in pericol de moarte. in schimb vedem in 9/11 un semn al vremurilor care vin peste noi. este si asta. dar cel mai important nu cred ca e asta, ci SPONTANEITATEA cu care au sarit in ajutor acele sute de oameni. nu cutremurul teribil din Japonia, ci cei care isi risca viata sa gaseasca si sa salveze supravietuitorii.
am pierdut acea privire libera si inteleapta spre TOT CE ESTE BUN IN LUME.
Da, se pare ca se aduna norii la orizont. Sa speram ca nu ne vom face de rusine. Il vom tine pe Dumnezeu de mana si vom merge mai departe.
Sanatate multa celor de la Razboiintrucuvant, ca deseori ne mai sprijinim si de ei. Avand in vedere ca raul, nesimtirea, vulgaritatea, reaua vointa, etc le intalnim la tot pasul, cei mai multi venim -in prea putinul timp liber- pt o gura de oxigen, de frumos, liniste si bun simt. Am face mai bine sa luam aminte cat putem la cele scrise aici si sa ne rugam sa se prinda macar cat de putin si de capul nostru; iar daca, un picut, vom putea aduce in firea nostra, putem spune ca, o farama, lumea s-a urnit spre bine
Doamne ajuta, admini!
ceva off topic, m-am gandit ca poate va intereseaza. Am vrut sa pun aceste link-uri la materialele pe care le aveti pe site despre Man. Banceni, dar nu am timp acum.
Numai bine si Dumnezeu sa ne-ajute sa rezistam in tot ceea ce se-ntampla acum si, mai ales, in ceea ce ne asteapta…
http://www.patriarchia.ru/md/db/text/1637320.html
http://www.patriarchia.ru/md/db/text/1637327.html
http://www.patriarchia.ru/md/db/text/1635700.html
http://www.patriarchia.ru/md/db/text/1636728.html
samaritenii erau dusmani de moarte ai iudeilor, si totusi printr-un… samaritean necredincios da Iisus acel exemplu de ce e nevoie azi si in orice timp… de INTRAJUTORARE… adica si noi sa luam exemplele bune de la ce se intampla in lume, nu? sa avem ochii deschisi si sa recunoastem binele oricine l-ar face, nu sa vedem numai negru peste tot
29. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu?
30. Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.
31. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături.
32. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături.
33. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă,
34. Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.
35. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.
36. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?
E bine sa ramanem uniti in Hristos in aceste vremuri tulburi din toate punctele de vedere, sa ne putem intari si incuraja unul pe altul, iar aceasta unitate cel putin eu cred ca s-a intamplat deseori pe acest site, de unde ne-am tras seva de imbarbatare duhovniceasca de cele mai multe ori. Fratilor va multumesc pentru ceea ce scrieti, sa ne ajute Sfintii cerului si Maica Domnului sa mai putem ramane uniti macar prin aceste pagini de oxigen, cum spunea cineva mai sus, sa ne rugam sa invatam sa ne rugam si sa invatam sa fim uniti, caci ce se vede la orizont nu ne va aduce nici confort duhovnicesc, nici material.
Doamne ajuta.
@admins
asa-s de bucuros ca imi dau seama de niste lucruri care , din pacate lipsesc cu desavarsire din imaginea despre lume pe care o produceti voi aici, si constat cu durere, sa stiti
dar sunt bucuros ca totusi e Cuvantul Mantuitorului , cel despre aproapele, pe care acum il vad altfel…
deci nu pot decat sa va spun, chiar daca nu publicati 🙂 —
DOMNUL HRISTOS SA VA BINECUVANTEZE! daca nu erati voi, poate nu ajungeam sa ma gandesc la acestea, si ca oamenii sunt mai importanti decat semnele/interpretarea lor 🙂
noapte buna!
Cu alte cuvinte…sa mai punem si umarul la fapte, sa mai facem si ceva roade si da, strangerea randurilor este foarte importanta.
Cata dreptate are Sf-ul Ioan Gura de Aur.
Constatarea lui este foarte buna pentru azi cand totul in jurul nostru indeamna la egoism…..parca nu era deajuns bietei fiinte umane care oricum e inclinata spre lene si egoism. Mare atentie mare.
Chiar daca suntem obositi sau nu “avem chef”, sa-i venim in ajutor aproapelui, trebuie sa ne straduim rugandu-ne ca Domnul sa ne dea putinta.
Nimeni nu ne indeamna sa mutam muntii. Fratilor conteaza nu numai o vorba buna spusa cuiva la nevoie, de multe ori mangaietor pentru aproapele este chiar si numai sa-l asculti plangandu-si durerea.
Subiectul acestei postari trebuie aprofundat pentru ca este crucial si merita toata atentia deoarece se refera la noi insine, la cum putem deveni cu adevarat crestini vii! Nu generalizez, dar se pare ca nu prea exista constiinta a faptului ca, de fapt, noi nu suntem cu adevarat crestini, ca degeaba ascultam cu urechea cuvantul Evangheliei, degeaba suntem pusi la punct d.p.d.v. dogmatic, degeaba cunoastem multe despre erezii, ecleziologie sau morala, degeaba citim si cunostem vietile Sfintilor, daca nu punem in practica toate acestea. Suntem stapaniti de un egoism fara margini! Pana si slujbele Bisericii, Cantarile, cuvintele Parintilor, icoanele, etc. trebuie sa ne satisfaca si sa ne bucure pe noi! Noi nu trebuie sa bucuram pe nimeni. Noi nu avem nimic de dat. Noi trebuie sa primim nu sa dam, iar cand dam ceva trebuie sa ni se poarte recunostinta vesnica! Cu adevarat ni se potrivesc cuvintele:
“Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”.
Sa ne uitam putin la noi insine, cei care umplem bisericile! Ne inchidem intr-un soi de bula “ortodoxa” si suntem multumiti. Suntem stapaniti de o mare nepasare fata de aproapele! De aici vine puterea celui rau! Oare cati ne-am gandit la cuvintele I.P.S Bartolomeu “Devenim un popor de salbatici si de nesimtiti!” incluzandu-ne cu adevarat in categoria aceasta? Realitatea care ne inconjoara ne tradeaza pe noi insine, pe fiecare. Pe cat ne credem noi de crestini ortodocsi, pe atat nu suntem cum ar trebui.
Ce-i de facut? Cum putem sa ne scoatem sufletul din aceasta amorteala, pe langa rugaciune si celelalte?
Credeti ca e vorba de miscari de amploare, cantine pentru saraci, colectari de fonduri sau cine stie ce alta forma care necesita organizare, mobilizare si efort comun? Uneori e nevoie si de acestea, dar cred ca nu despre asta este vorba ci trebuie inceput la scara redusa, fiecare cu noi insine. Eu cred ca fiecare trebuie sa priveasca in jur, in imediata lui apropiere si sa-L gaseasca pe cel care are, intr-un fel sau altul, nevoie de ajutor concret si sa i-l dea. Uneori poate fi cineva chiar din familie, alteori un vecin, cineva de la servici, nu conteaza. Iar asta, nu o singura data ci tot timpul, ca un exercitiu duhovnicesc permanent. Daca am face macar asta multe s-ar schimba. Pentru ca nici nu este suficient sa aruncam un banut unui cersetor pe strada mangaindu-ne apoi la gandul ca noi, cu asta, ne-am facut milostenia si ne-am facut datoria si putem sa ne vedem mai departe linistiti de treaba, fericiti ca suntem in regula.
Si eu consider ca vom putea trece peste aceste vremuri asa cum se cuvine numai daca vom fi uniti, atat prin rugaciune cat si la nivel practic, financiar.
Nu vorbesc de pomana gratuita ci de o atitudine frateasca adevarata gen: mi s-a stricat chiuveta din bucatarie; decat sa-l chem pe nea X de la scara 2 mai bine il chem pe un frate ortodox care stiu ca se pricepe la instalatii. Il ajut in felul asta sa se intretina, mie mi se face o lucrare serioasa si, poate, chiar binecuvantata. Idem pentru orice domeniu economic sau mestesugaresc.
Daca vom reusi sa gandim si sa actionam ca mai sus cred ca putem trece cu bine (adica fara disperari, murit de foame, caderi din Biserica, samd) peste orice fel de criza.
Subiectul e mai dificil decât ne putem imagina. Aproape toţi românii vor trece prin încercări grele şi ele nu se vor reduce doar la lipsurile materiale. Însingurarea va fi din ce în ce mai mare. Cei care au familii mai mult sau mai puţin numeroase vor trece prin aceste vremuri mai uşor, pentru că vor avea sprijin sufletesc şi material. Cei cu familii se vor putea aduna mai uşor în grupuri care să se sprijine reciproc la nevoie, chiar şi în marile oraşe. Cei care sunt singuri vor fi din ce în ce mai singuri. Adică cei care au, vor avea mai mult, iar cei care au puţin, vor avea din ce în ce mai puţin. Să nu ne facem iluzii. Ajutorul, chiar şi în biserică între credincioşi nu se face pe baze duhovniceşti, ci pe baze lumeşti, şi într-un fel e firesc să fie aşa. Fiecare se împrieteneşte cu cei cu care se potriveşte mai bine şi cu care are afinităţi şi preocupări comune. Prietenia nu este ceva impus, ci ceva ce vine de la sine şi care poate ţine o viaţă întreagă. Şi în biserică ca şi în afara bisericii oamenii au uşurinţa de a-şi face mai mulţi sau mai puţini prieteni. Este ceva cu care te naşti sau nu. Poate fi cultivat, dar nu forţat. Mai contează şi familia din care te-ai născut şi împrejurările vieţii prin care ai trecut, care la unii au fost mai favorabile, iar la alţii mai vitrege. Este după cum dă Dumnezeu fiecăruia. Putem face milostenie. Asta e foarte bine, dar aceasta, oricât de mult ar ajuta, nu înlocuieşte prietenia şi iubirea pe care numai în cadrul familiei o întâlneşti în deplinătatea ei. Una este să te duci la un azil de bătrâni cu mîncare, bani sau medicamente, şi alta e să iei acasă unul dintre acei bătrâni şi să ai grijă de el, şi să-l iubeşti ca pe părintele tău. Oricât de buni am fi în viaţa noastră particulară, oricât de îduhovniciţi, împletim dragostea cu interesul, în sensul bun al cuvântului, şi din formula asta ies relaţiile strânse de prietenie, acea prietenie pe care te poţi baza şi care îţi alină sufletul şi-ţi dă siguranţă că poţi trece prin orice greutate. Ori eu văd în biserică tot mai mulţi oameni singuri, de toate vârstele, şi mai ales femei. Eu cred că e o problemă pe care fiecare o poate sau nu rezolva în funcţie de ce-i oferă viaţa şi de capacitatea înăscută de a stabili relaţii de prietenie, şi nu în ultimul rând de şansa de întâlni oameni cu care să fie compatibil şi cu care să se împrietenească. În rest trebuie să ne punem nădejdea mai mult în Dumnezeu decât în oameni, pentru că Dumnezeu nu ne trădează niciodată, este mereu alături de noi, ne iubeşte şi ne ajută necondiţionat.
Sper că m-am făcut cât de cât înţeleasă.
Fiecare sa ajute pe aproapele său cu ce poate, atat cat ii sta cu putinta, si bineinteles, sa nu faca rau, sa nu mahneasca pe nimeni, sa nu se razbune (chiar si cu o vorba), sa nu nedreptateasca. Sa nu spunem “nu”, mai ales atunci cand este nevoie de noi (la modul direct mai ales).
Va rog sa veniti cu sfaturi si pt crestinii care sunt in strainatate.In afara tarii nici de cip nu se pomeneste,ba daca mai intrebi pe unu,pe altul, zic ca e mai degraba benefic.
antuza@
Cred ca inteleg ce vrei sa spui. Nu e usor din multe puncte de vedere. Din pacate, “emancipandu-ne”, noi am pierdut firescul bunicilor si inaintasilor nostri in comportament, chiar in a face binele. Ei il faceau pur si simplu. Nu ar fi putut face altfel. Nu puteau ramane indiferenti dar nici nu faceau caz de asta. Daca cel ajutat isi arata recunostinta se simteau jenati si spuneau ca n-au facut nimic ca sa merite asta. Si atunci oamenii se imprieteneau dupa aceleasi criterii, afinitati, etc., dar exista mai putina raceala si nepasare in inimile lor fata de cei din jur. Nu mai suntem in stare sa batem la usa unui vecin, mai ales daca nu-l cunoastem bine si sa-l intrebam ce mai face sau daca are nevoie de ceva. Relatiile interumane s-au schimbat mult, in rau, chiar si fata de cum erau ele pe vremea copilariei mele. Un batran singur nu era neaparat si insingurat. Nu era nevoie sa-l ia cineva acasa la el, daca era in putere, ca sa nu se simta singur. Ii avea pe vecini dintre care cineva se apropia, poate, mai mult si-l ajuta. Insemna mult si sa-i faca cineva niste cumparaturi sau sa-l duca la doctor. Exista mai multa caldura sufleteasca. Trebuie sa reinvie bunavointa si simplitatea in noi. Trebuie incalzita putin inima aceasta de piatra ca sa putem sa facem ceea ce ar trebui, fara sa asteptam recompense, nici macar apreciere.
http://www.gandul.info/news/pitesti-o-eleva-la-liceul-de-arta-dinu-lipatti-a-incercat-sa-se-sinucida-din-cauza-singuratatii-8838085
Iertaţi-mă! Doamne, ajută!
Si totusi cum se poate intelege “Mantuieste-ti sufletul tau !” din Facerea 19.17 si “Acum este vremea sa ne mantuim pe furis” citat de la parintele Iustin Parvu,luand in considerare ca in vremurile actuale suntem tot mai inconjurati de ecumenisti,atei,new ageisti,secte,in general oameni care nu cred sau nu prea mai cred,sau nu au crezut niciodata in lucrurile nevazute bazate pe credinta…putem totusi sa ne mantuim individual ?
@ Doktoru:
Nu stim ce a vrut sa spuna parintele Iustin si nici cat de fidela este redarea cuvintelor sale. Probabil inseamna ca e vorba de o vietuire mai ascunsa, mai discreta, mai putin afisata. Sa nu stie stanga ce face dreapta, sa nu batem toba, sa lucram mai mult in taina poruncile lui Dumnezeu.
Nu am inteles insa cu ce ne impiedica multimea ecumenistilor, ateilor, sectantilor, necredinciosilor, etc sa gasim si FRATI de credinta, impreuna cu care sa ne intarim si sa mergem pe calea mantuirii. Iar aceasta cale nu este individuala, ci personala, ceea ce este cu totul altceva, iar persoana se defineste si se implineste numai in relatie, in comuniune – dupa cum a aratat stralucit in repetate randuri marele Parinte pe care il comemoram astazi, Dumitru Staniloae. Noi suntem in Biserica si formam Biserica. Daca mantuirea ar fi fost pur individuala, atunci Hristos nu ar fi intemeiat Biserica si nu ne-ar fi dat porunca iubirii si a slujirii intreolalta.
Cand Scriptura sau Parintii ne indeamna “sa ne mantuim sufletul” ne cheama sa iesim din mijlocul lumii moarte, adica a duhului lumesc, sa ne smulgem din desertaciune, sa nu asteptam sa se schimbe mai intai ceilalti sau sa ne luam dupa ei. Sa incepem noi pocainta si sa ne apucam sa traim noi duhovniceste, cautand parinti si frati duhovnicesti de un cuget, rugandu-ne unii pentru altii si purtandu-ne sarcinile unii altora.