De la DRAGOSTEA TRUPULUI SI SANGELUI, a firii cazute catre IUBIREA DUHULUI SFANT, prin pocainta si lepadare de sine
Despre iubirea de aproapele
“Ce poate fi mai minunat, mai desfatator decat iubirea de aproapele? A iubi este o fericire, a uri este un chin. Toata Legea si proorocii, stau in iubirea catre Dumnezeu si catre aproapele (Mt. 22, 40).
Iubirea catre aproapele este calea care duce la iubirea catre Dumnezeu, caci Hristos a binevoit a se imbraca tainic in fiecare aproape al nostru, iar in Hristos este Dumnezeu (1 Ioan).
Sa nu crezi, preaiubite frate, ca porunca iubirii de aproapele a fost prea apropiata inimii noastre cazute: porunca este duhovniceasca, iar pe inima noastra au pus stapanire trupul si sangele; porunca este noua, iar inima noastra – veche.
Iubirea noastra fireasca a fost vatamata de cadere; ea trebuie omorata – Hristos o porunceste – pentru a putea agonisi din Evanghelie iubire sfanta catre aproapele, iubire in Hristos.
Insusirile omului nou trebuie sa fie toate noi; nici o insusire veche nu i se potriveste.
Inaintea Evangheliei nu are nici un pret iubirea aparuta din miscarea sangelui si din simtirile trupesti. Si ce pret poate sa aiba aceasta, atunci cand ea jura, cu sangele aprins, sa-si puna sufletul pentru Domnul, iar peste cateva ceasuri, atunci cand sangele s-a racit, se jura ca nu-L cunoaste? (Mt. 26, 33, 35, 74).
Evanghelia leapada iubirea ce atarna de miscarea sangelui, de simtirile inimii trupesti. Ea spune:
“Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa si pe nora de soacra sa. Si dusmanii omului vor fi casnicii lui”. (Mt. 10, 34, 35, 36).
Caderea a supus inima stapanirii sangelui si, prin mijlocirea sangelui, stapanirii stapanitorului acestui veac. Evanghelia slobozeste inima din aceasta robie, din aceasta silnicie, si o aduce sub calauzirea Sfantului Duh.
Sfantul Duh ne invata sa iubim pe aproapele in chip sfant.
Iubirea aprinsa, hranita de Sfantul Duh este foc. Prin acest foc se stinge focul iubirii firesti, trupesti, stricate de caderea in pacat. (Scara. Cuvantul 15, cap. 3).“Cel ce spune ca poate avea amandoua aceste iubiri se amageste pe sine insusi”, a spus Sfantul Ioan Scararul (Cuvantul 3, cap. 16).
In ce cadere se afla firea noastra! Cel care prin fire e in stare de a-si iubi cu aprindere aproapele, trebuie sa-si dea o silinta neobisnuita sa-l iubeasca asa cum porunceste Evanghelia.
Cea mai inflacarata iubire fireasca se preface cu usurinta in dezgust, in ura neimpacata. (2 Imp. 13,15). Oamenii si-au aratat dragostea fireasca si cu pumnalul. Ce plina de rani e iubirea noastra cea fireasca! Ce rana adanca e pe trupul ei – impatimirea! Inima stapanita de impatimire e gata de orice nedreptate, de orice nelegiuire, numai de si-ar indestula iubirea ei bolnavicioasa.
“Cantarul stramb este uraciune inaintea Domnului, iar cantarirea dreapta este placuta Lui” (Pilde 1 1, 1). Iubirea fireasca aduce doar cele pamantesti celui iubit al sau; la cele ceresti ea nici nu se gandeste.
Ea se razvrateste impotriva Cerului si a Duhului Sfant: pentru ca Duhul cere rastignirea trupului. Ea se razvrateste impotriva Cerului si a Duhului Sfant: pentru ca se gaseste sub carmuirea duhului viclean, duhului necurat si pierdut.
Sa ne apropiem de Evanghelie, preaiubite frate, sa ne privim in aceasta oglinda! Privindu-ne in ea, sa lepadam hainele cele vechi in care ne-a imbracat caderea si sa ne impodobim cu vesmantul cel nou pe care ni l-a pregatit Dumnezeu.
Vesmantul cel nou este Hristos. “Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat”. (Gal. 3, 27). “Va veti imbraca cu putere de sus” ( Lc. 24, 49), a spus Domnul despre acest vesmant. Crestinii se imbraca in insusirile lui Hristos, prin lucrarea Atotbunului Duh.
Pentru crestin este cu putinta sa imbrace acest vesmant. “Imbracati-va in Domnul nostru Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte” (Rom. 13, 14), spune Apostolul.
Mai intai, lasandu-se calauzit de Evanghelie, leapada vrajba, mania, osandirea si toate cele ce lucreaza de-a dreptul impotriva iubirii.
Evanghelia porunceste sa ne rugam pentru vrajmasi, sa binecuvantam pe cei ce ne blesteama, sa facem bine celor ce ne urasc, sa iertam aproapelui orice ar face impotriva noastra.
Tu, cela ce vrei sa urmezi lui Hristos, straduieste-te sa plinesti cu fapta toate aceste porunci. Nu e defel deajuns sa citim doar, cu multumire, poruncile evanghelice, si sa ne minunam de inalta duhovnicie pe care acestea o cuprind in sine. Din pacate, multi se multumesc cu asta. Atunci cand vei purcede la plinirea poruncilor Evangheliei, cu indaratnicie se vor impotrivi la aceasta stapanii inimii tale. Acesti stapani sunt starea ta trupeasca, in care te afli supus trupului si sangelui, si duhurile cazute, a caror tara supusa este starea trupeasca a omului.
Cugetarea trupeasca, dreptatea ei si dreptatea duhurilor cazute iti pretind sa nu te lepezi de cinstea in care te afli si de celelalte foloase pamantesti, iti pretind sa le aperi. Tu, insa, poarta cu barbatie razboiul cel nevazut dus de Evanghelie, dus de Domnul Insusi.
Jertfeste tot pentru plinirea poruncilor evanghelice. Fara acesta jertfa nu vei putea fi plinitor al lor. Domnul a zis ucenicilor Sai: “Daca cineva voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine”. (Mt. 16, 34).
Atunci cand Domnul este cu tine – sa crezi in izbanda: Domnul nu poate sa nu fie biruitor. Cere biruinta de la Domnul, cere-o cu rugaciune si plans statornic. Si va veni pe neasteptate lucrarea harului in inima ta: deodata vei simti prea desfatata incantare a iubirii duhovnicesti fata de vrajmasi. Inca mai ai de luptat! Inca trebuie sa faci dovada de barbatie! Uita-te la lucrurile pe care le iubesti: iti plac foarte mult? S-a legat foarte tare de ele inima ta Leapada-te de ele.
Domnul cere de la tine aceasta lepadare, El, Care a asezat legea iubirii nu ca sa te lipseasca pe tine de iubire si de cele iubite, ci ca tu, lepadand iubirea trupeasca, sa primesti iubirea duhovniceasca, neprihanita, sfanta, care este cea mai mare fericire.
Cela ce a simtit iubirea duhovniceasca va cauta cu scarba la dragostea trupeasca, va privi la ea ca la o schimonosire hada a iubirii. Intrebi cum sa te lepezi de cele ce le iubesti, caci ele au prins, parca, radacini in inima ta? Spune despre ele lui Dumnezeu:
“Acestea, Doamne, sunt ale Tale, iar eu cine sunt? Zidire neputincioasa, care nu are nici o insemnatate”.
“Astazi, inca mai calatoresc pe pamant, inca mai pot fi de folos cu ceva celor iubiti ai mei; maine, poate, voi pieri de pe fata pamantului, si nu voi mai fi nimic pentru ei!”.
“Voiesc sau nu voiesc, va veni moartea, vor veni alte cumpene, smulgandu-ma in chip silnic de cei pe care ii socoteam ai mei, iar ei deja nu vor mai fi ai mei. De fapt, nici nu erau ai mei; intre mine si ei era o oarecare legatura; amagindu-ma cu aceasta legatura, eu ii numeam, ii socoteam ai mei. Daca ar fi fost cu adevarat ai mei, ar fi ramas ai mei pentru totdeauna”.
“Zidirile sunt numai ale Ziditorului: El este Dumnezeul si Stapanul lor. Ceea ce este al Tau Iti dau, Doamne al meu: acestea mi le-am insusit pe nedrept si in zadar”.
Pentru ei este lucru mai de nadejde sa fie ai lui Dumnezeu. Dumnezeu este Vesnic, PretutindeneaFiitor, Atotputernic, cu nemarginire Bun. Pentru cel care este al Sau, El este Cel mai credincios, Cel mai de nadejde Ajutator si Acoperitor.
Dumnezeu da omului cele ale Sale: si pentru om oamenii devin “ai sai”, vremelnic dupa trup, vesnic dupa duh, atunci cand Dumnezeu binevoieste sa dea omului acest dar.
Adevarata iubire de aproapele se intemeiaza pe credinta in Dumnezeu, “Ca toti sa fie una“, a strigat Mantuitorul lumii catre Parintele Sau, “dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una“ (In. 17, 21).
Smerenia si incredintarea in voia lui Dumnezeu omoara implinirea trupeasca. Aceasta inseamna ca cea din urma traieste prin parerea de sine si necredinta.
Fa pentru cei pe care ii iubesti ceea ce poti sa faci folositor si ceea ce este legiuit; dar totdeauna sa ii incredintezi lui Dumnezeu – si iubirea ta oarba, trupeasca, nesocotita se va preface, incetul cu incetul, intr-o iubire duhovniceasca, intelegatoare, sfanta.
Iar daca iubirea ta este o impatimire ce se impotriveste legii, atunci s-o lepezi ca pe o uraciune. Atunci cand inima ta nu este libera, acesta este un semn al impatimirii. Atunci cand inima ta este inrobita, acesta este semnul patimii nebunesti, pacatoase. Iubirea sfanta este curata, libera, intreaga in Dumnezeu. Ea este o lucrare a Sfantului Duh, care lucreaza in inima in masura curatirii acesteia.
Lepadand vrajba, lepadand patimirea, lepadandu-te de iubirea trupeasca, afla iubirea duhovniceasca; “fereste-te de rau si fa bine” (Ps. 33, 13).
Da cinstire aproapelui ca unui chip al lui Dumnezeu – cinstire care sa fie in sufletul tau, nevazuta pentru ceilalti, descoperita doar constiintei tale. Faptele pe care le savarsesti sa fie, in chip tainic, pe potriva starii tale sufletesti.
Da cinstire aproapelui, fara sa iei seama la varsta, fara sa faci deosebire intre barbat si femeie, fara sa te uiti la rangul pe care-l are in lume – si iubirea sfanta va incepe, treptat, sa se faca aratata in inima ta. Pricina acestei iubiri nu sunt trupul si sangele, nu inraurirea simturilor, ci Dumnezeu.
Cei lipsiti de slava numelui de crestin nu sunt lipsiti de cealalta slava, pe care au primit-o cand au fost ziditi: ei sunt chipul lui Dumnezeu.
Daca chipul lui Dumnezeu va fi aruncat afara, in vapaia cea cumplita a iadului, si acolo sunt dator sa il cinstesc.
Ce treaba am eu cu vapaia, cu iadul! Chipul lui Dumnezeu a fost aruncat acolo potrivit judecatii lui Dumnezeu: treaba mea este sa pazesc cinstirea fata de chipul lui Dumnezeu, si prin aceasta sa ma pazesc pe mine insumi de iad.
Da cinstire si orbului, si leprosului si celui bolnav la minte, si pruncului de tata, si raufacatorului, si paganului – cum se cuvine chipului lui Dumnezeu. Ce ai tu cu neputintele si neajunsurile lor! Ia seama la tine insuti, ca sa nu sufere un neajuns iubirea ta.
In crestin, sa dai cinstire lui Hristos, Care a spus spre povatuirea noastra, si inca va mai spune atunci cand se va hotara soarta noastra in vesnicie: “Ceea ce ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut“. (Mt. 25, 40).
Atunci cand ai de-a face cu aproapele sa ai in minte acest cuvant evanghelic si te vei face tainuitor al iubirii de aproapele. Tainuitorul iubirii de aproapele intra prin ea in iubirea de Dumnezeu.
Dar daca socoti ca il iubesti pe Dumnezeu, iar in inima ta traieste un simtamant de neplacere fie si fata de un singur om, sa stii ca te afli intr-o vesnica amagire de sine.
“Daca zice cineva“, graieste Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, “iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este… Aceasta porunca avem de la El, ca cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau”. (1 In. 4, 20, 21).
A arata iubire duhovniceasca fata de aproapele este semnul innoirii sufletului prin Sfantul Duh. “Noi stim ca am trecut din moarte la viata”, graieste iarasi Cuvantatorul de Dumnezeu, “pentru ca iubim pe frati; cine nu iubeste pe fratele sau ramane in moarte”. (1 In. 3, 14).
Desavarsirea crestina sta in desavarsita iubire de aproapele. Desavarsita iubire de aproapele sta in iubirea de Dumnezeu, care nu cunoaste desavarsire, intru care nu este sfarsit sporirii. Cresterea in iubirea de Dumnezeu este nesfarsita, pentru ca iubirea este Nesfarsitul Dumnezeu. (1 In. 4, 16). Iubirea de aproapele este temelia zidirii iubirii. Iubite frate! Cauta sa sporesti in tine iubirea duhovniceasca de aproapele: intrand in ea, vei intra in iubirea de Dumnezeu, pe portile invierii, pe portile Imparatiei Cerurilor. Amin”.
sursa online: Manastirea Saraca
(din: Sfantul Ignatie Briancianinov, “Experiente ascetice”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)
Legaturi:
- Omul intre “binele” firii cazute si lucrarea launtrica a Duhului
- Predica “grea” a Sfantului Ignatie Briancianinov: CUM DEVENIM AI LUI HRISTOS? CAT VALOREAZA “DREPTATEA” NOASTRA?
- Sfantul Ignatie Briancianinov despre diverse forme de INSELARE si despre cauza lor esentiala. INVATATURI FUNDAMENTALE (1)
- Sfantul Ignatie Briancianinov despre diverse forme de INSELARE si despre cauza lor esentiala: LIPSA POCAINTEI, A INIMII INFRANTE (partea a doua)
- “DREPTATEA” CRUCII. LEGEA LUI HRISTOS CERE RASTIGNIRE. Scrisori ale Sf. Ignatie Briancianinov despre necazuri, lepadare de sine, dragoste si indreptatire
- Sfantul Ignatie Briancianinov – vederea pacatului propriu, dar dumnezeiesc
- SFANTUL IERARH IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie): Cursele stapanitorului lumii acesteia
- SFANTUL IERARH IGNATIE despre cea mai grea si mai importanta confruntare, de care ne e groaza si de care tot fugim: CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE SALE
- SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie) despre obiceiurile care devin patimi si despre lupta cu ele
***
- Jean-Claude Larchet ne talcuieste porunca dupa care vom fi judecati: IUBIREA (PORUNCITA) NU ESTE UN SENTIMENT, NU ESTE CEVA SPONTAN SI USOR
- MILOSTENIA – INTRE ACTIUNE CONCRETA, RELATIE PERSONALA SI LUCRARE LAUNTRICA: “A-i iubi pe oameni in general inseamna a nu iubi pe nimeni”, “Milostenia nu inseamna doar pomana, inseamna daruire de sine” (LARCHET)
- Iubirea este criteriul Judecatii de Apoi. DAR CARE IUBIRE?
- Sfantul Teofan Zavoratul: CE ESTE DRAGOSTEA ADEVARATA SI CUM SE AJUNGE LA EA?
- “FRATELE MEU ESTE VIATA MEA”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
“Definitia iubirii: sporirea prieteniei fata de cei ce ne ocarasc.”
(Sf. Diadoh al Foticeii)
Incercam cateodata sa explicam celor dragi, anumite simtiri, insa cuvintele sunt sarace si urechi sa auda nu sunt:
“Fa pentru cei pe care ii iubesti ceea ce poti sa faci folositor si ceea ce este legiuit; dar totdeauna sa ii incredintezi lui Dumnezeu – si iubirea ta oarba, trupeasca, nesocotita se va preface, incetul cu incetul, intr-o iubire duhovniceasca, intelegatoare, sfanta.
Iar daca iubirea ta este o impatimire ce se impotriveste legii, atunci s-o lepezi ca pe o uraciune. Atunci cand inima ta nu este libera, acesta este un semn al impatimirii. Atunci cand inima ta este inrobita, acesta este semnul patimii nebunesti, pacatoase. Iubirea sfanta este curata, libera, intreaga in Dumnezeu. Ea este o lucrare a Sfantului Duh, care lucreaza in inima in masura curatirii acesteia.”
Bogdaproste!
Iubirea fara Dreptate este oarba.
Dreptatea fara Iubire este cruda.
Descurca-te daca poti…
Din ce scrie aici in ce relatie trebuie sa te afli cu rudele prietenii si etc?Sa inteleg ca dupa moarte vom fii despartiti pe vecie de cei dragi?
@Dani
Cred ca se constrasteaza dragostea lumeasca cu dragostea duhovniceasca, “IUBIREA DUHULUI SFANT”, care depaseste toate simtamintele trupesti, de sange, sociale, etc., si alunga toate legaturile impuse de acestea. In Imparatia Cerurilor toata lumea este precum Ingerii si se iubeste in mod egal; adica toti devin cei dragi.
@ Dani
Nu, dar dragostea fireasca, singura, nu ajunge pentru a dobandi vesncia fericita.
Da,toti se iubesc im mod egal, asta inteleg,dar spre exemplu daca cineva drag se duce in iad? Bucuria din rai mai este deplina? In cazul in care ajungi in rai bineinteles si celalalt in iad.Adica toata ortodoxia se bazeaza pe viata de dupa moarte, adevarata viata, trebuie sa formam o imagine bine intiparita in minte si logica ptr a putea crede nemijlocit,neconditionat.nu?
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/04/10/criza-si-salvarea-tinerilor-traitori-in-vremea-nihilismului/#more-2653
@Dani
Pai nimeni nu se “duce in iad” decat daca vrea. Acela nu se mai poate numi unul drag. Am folosit ghilimele pentru ca iadul nu este un loc unde Dumnezeu trimite oameni in mod arbitrar, ci o stare sufleteasca prin care o persoana se separa in mod voluntar si total de Dumnezeu si astfel nu mai poate fi izbavit de o astfel de existenta; nu ca Dumnezeu si-ar dori vreodata asa ceva. Si nu ca iadul nu ar fi un loc de chin, dar totusi un chin care nu poate fi justificat decat pentru faptul ca cei din iad nu raspund la Dragostea si Mila Infinita a lui Dumnezeu de dragul patimilor. Deci nu este vorba ca cei “din rai” se bucura pentru chinul celor din iad, ci acest lucru este tratat cu indiferenta pentru ca nimeni nu poate schimba nimic; numai cei din iad se pot schimba(pocai) pe ei insisi. Si totusi de ce nu primeste Dumnezeu un om nepocait in rai? Pentru ca ar distruge raiul facand nedreptate la nesfarsit. Deci dreptatea isi are si ea cuvantul, dar nu fara motiv foarte intemeiat.
Dar sa nu cadem in deznadejde, sa nu credem ca nu ne mantuim noi sau aproapele, ca altfel nu mai poate fi vorba nici de dragoste adevarata, ci doar de frica si mandrie (ca eu ma mantuiesc mai mult, sau mai putin ca altul, sau nu ne mantuim ). Cred ca articolul recomandat de admin ne poate ajuta in acest sens.
@cristi_g
“Iubirea fara Dreptate este oarba.
Dreptatea fara Iubire este cruda.
Descurca-te daca poti…” – 🙂 Interesanta dilema! Dreapta socoteala – cred ca-i raspunsul!
in opinia mea, pe scurt ortodoxia se bazeaza pe Fecioria Maicii Domnului (inainte de nastere Fecioara si in nastere Fecioara si dupa nastere tot Fecioara ) si pe Hristos, Dumnezeu-Omul,Nascut cu trup din Fecioara, Viu si Vesnic si Inviat.
credinta nu rezulta dintr-o ratiune/logica elaborata si inalta, ci mai mult din Ascultare.E mai mult (ar trebui sa fie) o atitudine, de e posibil a firii intregi si nu o stare mentala sau emotionala
Nu ai inteles.Nu consider ca nu ar avea dreptate ortodoxia.e singura religie adevarata.Vroiam doar niste rasp la chestiile de genul asta ptr a ma intari atunci cand am nedumeriri.Nu intra in calcul alta religie.Doar ca vreau raspunsuri la unele intrebari.Si la intrebarea mea.Sunt sigur ca multe lume(ortodocsi) isi pun intrebari de genu.
@Dani
“daca cineva drag se duce in iad? Bucuria din rai mai este deplina? In cazul in care ajungi in rai bineinteles si celalalt in iad.Adica toata ortodoxia se bazeaza pe viata de dupa moarte, adevarata viata, trebuie sa formam o imagine bine intiparita in minte si logica ptr a putea crede nemijlocit,neconditionat.nu?”
Daca cineva drag ajunge in Iad, tu – daca mai ai timp – dai sarindare la Manastiri din 40 in 40 de zile sau, direct pe un an de zile, reinnoind;
-e cel mai indicat si bun lucru pe care poti sa-l faci pentru el/ea;
-apoi, ceri binecuvantare duhovnicului pentru a citii anumite rugaciuni, faci milostenie in numele lui si pentru el/ea;
-nadejdea milostivirii, credinta in viata veacului ce va sa vie, dragostea fata de cel/cea care este in Iad alaturi de sfatul duhovnicului – poti sa-l/s-o scoti din Iad…pana la Judecata Finala;
Se spune (Pr.Cleopa dar si Pr.Paisie Aghioritul) ca, atunci cand ajungi la Judecata particulara si ti se stabileste locul, chiar daca ajungi in Rai iar aproapele tau drag este in Iad, nu ai supararea/disperarea ca el/ea este acolo si, nu cu tine!
De ce?! Fiindca altele sunt rationamentele cand dai pasul ‘dincolo’;
-se spune ca, examenul constiintei si misterul mortii te fac sa pricepi intr-o clipita tainele Universului, motivul pentru care ai fost adus in lume, talantul care ti-a fost dat spre lucrare si capeti stiinta vazatoare ca a lui Adam dinainte de cadere;
-daca ti-e randuit sa ajungi bine, EXAMENUL la care ai fost supus si l-ai trecut cu bine, nu te mai aduce in starea de ingrijorare pentru ceva sau cineva, cum aveai pe pamant!
Mergi din putere in putere, din slava in slava la infinit de dragoste pentru Dumnezeu DAR tu, ramanand la locul tau, potrivit darului pe care l-ai lucrat, ocupand un anumit loc din ceata ingerilor care-au cazut si care, ai avut onoarea s-o completezi prin prezenta ta!
“9.Oamenii se iubesc unii pe altii fie in chip vrednic de lauda, fie in chip vrednic de ocara, pentru aceste cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubeste cel virtuos pe toti, atat pe cel virtuos cat si pe cel ce inca nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc parintii pe copii si invers; sau pentru slava desarta, cum iubeste cel slavit pe cel ce-l slaveste; sau pentru iubirea de argint, cum iubeste cineva pe cel bogat pentru a primi bani; sau pentru placere, ca cel ce-si slujeste stomacul si cele de sub stomac.Dragostea cea dintai este vrednica de lauda; a doua e mijlocie; celelalte sunt patimase.
10. Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti nici nu-i urasti, pe altii iarasi ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care cere sa iubesti pe tot omul deopotriva.”
(Filocalia vol.II – Sf. Maxim Marturisitorul – A doua suta a capetelor despre dragoste)
Sfantului Ignatie ne arata ca adevarata iubire pentru aproapele,se intemeiaza pe credinta profunda in Dumneze-ca toti sa fie una-
Am adunat din acest articol cateva din invataturile evanghelice care ni se cer ca o prima conditie de a intra in Imparatie,inaintea celei dintai,de a iL iubi pe Domnul Dumnezeu din toata inima noastra si din tot cugetul nostru.
Sfantul ne invata ca Domnul a cerut legea iubirii nu ca sa ne lepadam de iubire,ci,ca noi lepadand iubirea trupeasca(iubirea de sine),sa putem primi iubirea duhovniceasca,neprihanita,sfanta-cea mai mare fericire!
:”Cela ce a simtit iubirea duhovniceasca,va cauta cu scarba la dragostea trupeasca,va privi la ea ca la o schimonosire,hada a iubirii”,”Acestea le-a dobandit Sfantul prin rugaciune multa si curata la care ne indeamna.”Si atunci iubirea noastra oarba,nesocotita,se va preface incetul cu incetul intr-o iubire duhovniceasca,intelegatoare,sfanta”.”Atat cat inima ta nu este libera,acesta este un semn al impatimirii nebunesti,pacatoase,iubirea sfanta este curata,libera,o lucrare a Sfantului Duh care lucreaza in inimi in masura curatirii acesteia”.”Lepadand vrajba,lepadand patimirea,LEPADANDU_TE DE IUBIREA TRUPEASCA,afla iubirea duhovniceasca”;”fereste-te de rau si fa bine”(Ps.33,13)
Ne mai invata ca sa dam cinstire aproapelui ca a unui chip al Lui Dumnezeu,:”cinstire care sa fie in sufletul tau,NEVAZUTA PENTRU CEILALTI,DESCOPERITA DOAR CONSTIINTEI TALE.FAPTELE CARE LE SAVARSESTI SA FIE IN CHIP TAINIC,PE POTRIVA STARII TALR SUFLETEST”.”DA CINSTIRE APROAPELUI,FARA SA IEI SEAMA LA VARSTA,FARA SA FACI DEOSEBIRE INTRE BARBAT SI FEMEIE,FARA SA TE UITI LA RANGUL PE CARE IL ARE IN LUME-SI IUBIREA SFANTA VA INCEPE TREPTAT,SA SE FACA ARATAT IN INIMA TA”.Ce invataturi puternice si temeinice!Si iata pana unde ajunge iubirea descrisa de El:”Daca chipul Lui Dumnezeu va fi aruncat in afara,in vapaia cea cumplita a iadului,si acolo sunt datoar sa il cinstesc.Ce treaba am eu cu vapaia,cu iadul!Chipul Lui DUmnezeu a fost aruncat acolo potrivit judecatii lui Dumnezeu,treaba este sa pazesc cinstirea fata de chipul Lui Dumnezeu,si prin aceasta sa ma pazesc pe mine insumi de iad”
Am meditat si m-am intrebat,oare cati dintre noi ajung la aceasta performanta duhovniceasca?Si raspunsul mi-a venit nu dupa mult timp,vizionand filmuletul cu Parintele Mihail jar-Omul cel mai fericit!-tata spiritual a 400 de copii orfani si tata oficial pentru 33 de copii infiati,cei cu problemele cele mai grave,de teama de a nu-i lua altcineva.
Dumnezeu ia luat totul de mic copil ca sa-i daruiasca apoi,prin plans cu amar,suferinta si credinta profunda ,bucurii ceresti si sfinte.Model desavarsit pentru noi toti de ascultator al Poruncilor si al Fericirilor dupa care vom fi judecati.El spune ca nu vom fi judecati atat pentru pacate,cat vom da socoteala pentru binele pe care l-am putut face si am nu l-am facut.
http://www.impantokratoros.gr/sfintele-teodosia.ro.aspx
@Dani
E, intr-adevar, o problema pe care cei mai multi si-o pun atunci cand o iau pe calea cea stramta a mantuirii. Magda ti-a dat deja unele sfaturi, o sa incerc sa adaug si eu cate ceva, dar timid, caci tema nu e simpla si, mai ales, nu de nasul meu, ci al celor care inteleg mai bine lucrurile acestea. As zice ca primul indemn trebuie sa fie sa sporesti tu, cat poti, in apropierea de Dumnezeu, sa plangi la rugaciune pentru tine si pentru cei pe care-i iubesti, vii sau adormiti. Sa nu uitam ca Domnul Se indura pana la al miilea neam de cei ce Il iubesc. Fii convinsa ca la Dumnezeu totul este posibil si ca El le aseaza pe toate cu marea Sa iubire de oameni, fiecare om e chemat de nenumarate ori la mantuire. Sigur, nu-l poate mantui pe om daca omul nu vrea, dar stim noi oare intotdeauna ce este in adancul sufletelor celor pe care-i iubim dar care par ca se tin departe de Dumnezeu? Roaga-te, deci, cu credinta.
Sunt unii parinti care au mai “scapat” cate ceva despre marea indurare a lui Dumnezeu. De exemplu, parintele Sofronie zicea de un pustnic care plangea de multa vreme cu lacrimi amare cat de greu le este calugarilor sa se mantuiasca si inca cu mult mai greu, daca nu imposibil, mirenilor. Dumnezeu i s-a aratat si i-a zis ca se va indura de oricine I-a chemat numele macar o data in viata. Pustnicului i-a venit, atunci, in gand intrebarea de ce mai e atunci nevoie calugarilor sa se nevoiasca. Dumnezeu a raspuns gandului lui spunand ca, daca de aceia Se va indura, cei ce s-au nevoit vor fi prietenii Lui. Mi se pare ca si parintele Arsenie Papacioc are un cuvant de incurajare pe tema asta, nitel mai “codat”: http://www.youtube.com/watch?v=ALAAGw8NvNo
Dar sa fie acestea spre incurajare in privinta mantuirii celor dragi, nu ca sa ne culcam noi pe-o ureche. Fara a mai vorbi, desigur, despre vederea in lumina Duhului sau asezarea in Rai, pe care eu nu mi le pot imagina, dar despre care cred, ca si Magda, ca ii vor duce pe cei vrednici de ele la o intelegere dincolo de disperarea caderii celor dragi de la dragostea lui Dumnezeu. Dar sfintii vor mijloci pentru noi pana la sfarsit, incercand sa scape cat mai multi, deci e o lupta continua
In caz ca m-am hazardat in vreo afirmatie, ii rog pe fratii admini sa ma corecteze. Doamne, ajuta!