JOIA CEA MARE A CINEI DE TAINA. Cand Dumnezeu ingenuncheaza in fata mea… POT EXISTA CUVINTE MAI PROFUNDE SI MAI COPLESITOARE DECAT ACESTEA?

21-04-2011 Sublinieri

Pr. Constantin Sarbu: Intelesuri vii ale TAINEI SPALARII PICIOARELOR

Alte cuvinte MINUNATE, incarcate de Lacrima si Har, zamislite din inima sfredelita de suferinta si iubire dumnezeiasca a unui preot mucenic: PR. CONSTANTIN SARBU

Cand vrei sa speli pe cineva, cand vrei sa-l mustri, cand vrei sa te ocupi de murdaria pe care o are el, ca sa-l poti spala cu adevarat trebuie sa te cobori pana la picioarele lui. Trebuie sa fii in stare sa te apleci langa el, pana la starea in care sa poti cuprinde picioarele lui. Trebuie sa fii in stare sa te apleci langa el, pana la starea in care sa poti cuprinde picioarele lui la inima ta, ca intr-o imbratisare plina de dragoste pentru curatia lui. Cine nu poate iubi atat de mult si nu se poate apropia atat de dulce, nu va putea spala si curati niciodata in chip mantuitor pe nimeni.

Un îndrumător îndrăzneţ nu este chiar totdeauna de folos, dar unul înţelept este totdeauna necesar. Fiindcă în înţelepciune este totdeauna şi îndrăzneală, dar în îndrăzneală nu este totdeauna şi înţelepciune.

***

Tot pentru aceasta sfanta si mare zi, va mai propunem:

***

“… Inţelegi tu, care citeşti acum? Şi mai ales înţelegi că ceea ce este scris aici este scris tocmai pentru tine?”


S-a dezbracat de hainele Lui…

Numai acela care, plin de mangaiere, stie ca de la Dumnezeu a venit si ca la Dumnezeu se duce, numai acela are putere sa se dezbrace pe sine de sine. Acela se poate dezbraca de orice mandrie, de orice pretentie, de orice interes, de orice lauda si de orice merite. Acela se poate dezbraca de hainele lui, pentru a le da celui mai dezbracat ca el. Se poate lipsi de painea lui, spre a-i potoli foamea semenului sau mai flamand ca el. Se poate lipsi de dreptul sau, in folosul altuia mai lipsit ca el (1 Cor. 10, 33).

Acela poate, dar numai acela poate.

Cel care nu poate face aceasta cu bucurie adanca si din toata inima, acela nu este al lui Hristos (Rom. 8, 9), caci nu are Duhul Lui.

Cand eram odata intr-un loc pustiu si eram foarte insetat, am intalnit pe drum doi cunoscuti, care duceau un vas plin cu apa. Stiind ca aduc apa de departe, i-am rugat zicand: “Daca puteti sa-mi dati cu bucurie putina apa sa beau, va rog!”. Dar ei mi-au raspuns: “Nu putem cu bucurie!”. „Atunci nu voi mai bea!”, le-am raspuns si nu am mai baut.

Tot ceea ce ne cere Dumnezeu sa facem pentru El, doreste sa facem cu bucurie si din toata inima (Coloseni 3, 23) si tot ce facem pentru semenii nostri sa fie tot asa.

In ce ma priveste, m-am hotarat de mult ca tot ce fac sa ma straduiesc sa fie cu bucurie si din tot ce primesc, sa iau numai ceea ce mi se poate da cu bucurie.

Daca intrebi pe cel venit la tine: “Vrei sa mananci?”, nu numai ca nu-ti va spune: “Vreau!”, dar vazand ca nu-i dai bucuros, va refuza, chiar daca te prefaci ca vrei sa-i pui pe masa. Cine intreaba nu da bucuros. Cine da bucuros, nu intreaba.

Daca poftesti pe cineva in casa la tine si, voind sa intre, te va vedea uitandu-te cu groaza la incaltarile lui, mai curand se va grabi sa plece la altii ,,decat sa-ti aduca vreun fir de praf pe covoarele tale“. Si astfel te vei lipsi pe tine de multe ori de un mare har (Evrei 13, 2).

Ce minunat este acel suflet credincios, care, ca si Domnul sau, se poate dezbraca de toate hainele sale! Care Ii slujeste Domnului, fratilor si tuturor semenilor sai cu o inima plina de bunatate, de darnicie si lepadare de sine.

Ce multe astfel de suflete am cunoscut! Cred ca datorita lor Dumnezeu a iertat multe Sodome si mai rabda inca multe Gomore (Facere 18, 24-32)!

Draga suflete, invata si invata mereu de la Domnul tau cum sa faci voia Lui si cum sa-I implinesti cuvantul. Caci nu vei putea fi in stare niciodata sa speli picioarele nimanui, daca nu ai invatat mai intai sa te dezbraci de toate hainele tale, de toate dorintele si planurile tale, de toate visele si chiar trebuintele tale. Desigur ca nu vei putea, daca nu te-ai invatat sa te rupi de orice lucru de pe pamant si sa poti renunta la orice drept al tau. Sa ajungi pana acolo pana unde ai putea sa-ti urasti chiar si viata ta, daca slava lui Dumnezeu, cauza lucrarii Sale si mantuirea cuiva ti-ar cere si acest pret (Luca 14, 26).

Pana nu ai ajuns la aceasta stare, nu vorbi de spalarea picioarelor!

Slava Tie, Doamne, Care Te-ai putut dezbraca pe Tine insuti nu numai in seara Cinei, spre a spala picioarele celor mai apropiati ai Tai, ci cu mult mai inainte, cand ai primit sa Te dezbraci de slava Ta cereasca si sa iei chip de rob, facandu-Te asemenea oamenilor si smerindu-Te pe Tine Insuti pana la cea mai grea si mai rusinoasa ascultare (Filipeni 2, 7-8), ascultarea mortii, ca sa ne inveti pe noi ce este ascultarea!

Slava Tie, Doamne, care ne-ai spalat noua tuturor intinaciuni mult mai mari decat noroiul sau praful de pe picioare si ne-ai curatat cu pret mult mai scump (1 Petru 19; Evrei 9, 12) decat o ingenunchere!

Slava Tie pentru toate acele suflete sfinte care au invatat de la Tine nu numai litera dinafara a cuvantului, ci mai ales Duhul dinlauntrul cuvantului, care au inteles ceea ce Tu ai vrut sa ne inveti. Astfel ca nu numai in dezbracarea din afara, ci mai ales in dezbracarea launtrica omul nostru cel nou sa se curateasca din zi in zi, dupa chipul Tau si dupa pilda Ta, pe care ne-ai lasat-o (Colos. 3, 10).

Cu stergarul cu care era incins…

Iata clipa cea mai cutremuratoare din cate au fost pana acum si inceputul tuturor celorlalte care urmeaza de aici pana la sfarsit. Domnul Iisus Se scoala de la masa, Se dezbraca de hainele Lui, Se incinge cu un stergar, toarna apa intr-un lighean si incepe sa spele picioarele ucenicilor Sai si sa le strearga cu stergarul cu care era incins.

Cu stergarul cu care era incins…

Ca sa stergi picioarele cuiva cu un stergar cu care esti incins, trebuie sa te pleci pana la pamant. Cand i-a spalat, Mantuitorul a ingenuncheat inaintea fiecaruia din ei, dar cand i-a sters, a trebuit sa se plece si mai mult.

Cand vrei sa speli pe cineva, cand vrei sa-l mustri, cand vrei sa te ocupi de murdaria pe care o are el, ca sa-l poti spala cu adevarat trebuie sa te cobori pana la picioarele lui. Trebuie sa fii in stare sa te apleci langa el, pana la starea in care sa poti cuprinde picioarele lui. Trebuie sa fii in stare sa te apleci langa el, pana la starea in care sa poti cuprinde picioarele lui la inima ta, ca intr-o imbratisare plina de dragoste pentru curatia lui. Cine nu poate iubi atat de mult si nu se poate apropia atat de dulce, nu va putea spala si curati niciodata in chip mantuitor pe nimeni.

Dar cand stergi intinaciunea cuiva, cand vrei sa-i acoperi pacatul, sa-i indepartezi nelegiuirea facuta, cand vrei sa-l ierti si sa-l infatisezi neprihanit (Isaia 40, 2; Colos. 1, 22), atunci trebuie sa te apleci si mai mult. Trebuie sa te smeresti si mai mult, atat de mult incat sa te anulezi pe tine pentru el, sa te uiti pe tine si sa calci pe tine pentru a-l inalta pe el. Acesta este lucru dumnezeiesc si cel mai greu cu putinta pentru oameni.

Orice bine pe care-l faci altuia iti cere mai intai sa-ti faci un rau de aceeasi marime. Cu cat pui pe altul mai presus de tine, cu atat trebuie sa primesti a te aseza mai intai pe tine mai prejos. Cu cat vrei sa imbraci pe altul, cu atat trebuie mai intai sa te dezbraci pe tine; cu cat vrei sa faci altuia un loc mai larg, cu atat trebuie mai intai sa-l restrangi pe al tau.

Ca sa se poata sfinti ucenicii cu adevarat, Domnul a trebuit sa Se sfinteasca mai intai pe Sine Insusi; ca sa-i poata face sa moara, a murit mai intai El; ca sa-i poata invia si inalta la cer, a facut aceasta mai intai cu Sine Insusi. Numai dupa toate acestea El se ridica in fata tuturor si, pentru a le cere cea mai mare si mai stralucita jertfa, le spune:

Eu v-am dat o pilda si o masura. Atat cat v-am iubit Eu, sa va iubiti si voi (Ioan 13, 34). Asa cum am facut Eu, sa faceti si voi (Ioan 13, 15) si asa cum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi semenilor vostri (Ioan 13, 14).

Slava vesnica Tie, Doamne, Care ne-ai aratat cel mai de pret si cel mai fericit drum spre slava: umilinta; cea mai curata si cea mai sfanta implinire a voii lui Dumnezeu: iubirea; si cea mai desavarsita fericire: aceea de a indrepta si sfinti pe altii, prin iertarea Ta.

In seara aceasta a Cinei celei de Taina, tot ceea ce ne-ai invatat este Taina si Minune, pe care ni le arati cu pilda Ta acum, cand vrei sa ne deschizi mintea asupra celor dintai trepte pe care putem sui la cer: umilinta cea mai adanca atunci cand cercetam vina altora; dragostea cea mai adanca atunci cand mustram; tacerea cea mai mare atunci cand iertam; si bunatatea cea mai deplina in toate acestea. Amin.

Doamne, Tu sa-mi speli mie picioarele…!?

Lucrurile cu neputinta de priceput si de cuprins nu le poate face decat dragostea. Doar dragostea este aceea care le poate face pe toate, fiindca singura ea poate sa acopere totul, sa creada totul, sa nadajduiasca totul, sa sufere totul (1 Cor. 13, 7).

Ceea ce nu ai face pentru nici un pret din lume esti in stare sa faci, fara sa astepti nimic in schimb, cand ai o adevarata iubire.

Cand esti parinte adevarat, esti in stare sa veghezi zile si nopti la un capatai preaiubit, chinuit de febra; sa astepti zile si nopti fara numar un chip plecat departe; sa plangi zile si nopti fara numar o fiinta neuitata, pe care nimic in lume nu o mai poate inlocui.

Cand esti sot adevarat, esti in stare sa-ti dai picatura cu picatura sangele si viata ta pentru a o salva pe a sotiei, esti in stare sa induri orice, macar pentru o nadejde.

Cand esti fiu adevarat, esti in stare de o ascultare desavarsita, de o recunostinta nemarginita si de o iubire totdeauna indatoritoare si respectuoasa.

Cand esti frate adevarat, esti in stare sa ierti si sa uiti orice jignire, sa depui orice osteneala, sa arati orice bunatate, sa biruiesti orice piedica, sa te alipesti de orice suflet, sa asculti orice cuvant, sa dai orice jertfa.

Cand esti păstor adevarat, esti in stare sa-ti dai viata pentru oile tale (Ioan 10, 11). Vei cauta usile lor, pasunea lor, pacatele lor si mantuirea lor. Si nimic din ce ar putea face rau sau bine oilor tale nu ti-ar fi indiferent.

Oricare ar fi relatiile dintre oamenii care se iubesc, ei isi cauta unii altora numai binele. Deci intelegem si asteptam ca sa faca unii pentru altii lucruri neobisnuite altor stari, dar obisnuite dragostei, cand aceasta este adevarata.

In seara aceea si in clipa aceea (Cina cea de Taina), intre Hristos si ucenicii Sai totul se petrecea neobisnuit, chiar si pentru ei, care incepusera de mult sa se obisnuiasca cu ceea ce era neobisnuit. Cand Iisus le vorbise despre Trupul si Sangele Sau (Ioan 6, 53-69), cei mai multi dintre ucenicii Lui L-au parasit. N-au putut să sufere şi să înţeleagă vorbirea neobişnuită pe care o auziseră. Dar acum era o faptă cu totul neobişnuită. Era mult mai de neînţeles. Zece din apostolii Domnului se supuneau în tăcere, plini de smerenie şi de cutremur. Numai doi, Petru şi Iuda, cel dintâi şi cel din urmă dintre ei, cel mai sincer şi cel mai viclean, cel mai gata să moară pentru Hristos şi cel mai gata să-L omoare, priveau totul altfel decât ceilalţi.

Petru, uimit şi copleşit cu totul, nici nu ştia ce trebuie să facă: să primească să-i spele picioarele Hristosul lui Dumnezeu, când până la slava Acestuia abia putea ajunge cu priceperea credinţei sale, sau mai degrabă să se împotrivească, fiindcă ceea ce făcea acum Domnul i se părea chiar şi lui prea de tot. Prea de tot!

Iuda, ca unul care avea gândul diavolului în el, nu mai vedea acum nimic decât cu vrăjmăşie şi cu dispreţ. Tot ce privea, judeca rău şi răstălmăcit. Şi orice nouă dovadă a dragostei lui Hristos faţă de el şi faţă de alţii îi stârnea un nou val de ură, cu atât mai aprinsă cu cât dragostea Domnului se arăta mai binevoitoare. Cât rău poate face chiar şi numai un gând satanic, când omul se lasă împins de el spre iadul cel mai negru!

Te rugăm, Doamne, păzeşte pe fiecare din ucenicii Tăi neîncetat, pentru ca niciodată satana să nu poată pune un gând al său nici unuia din ei, ca nu cumva gândul rău să-i facă inima rea, ochiul rău şi mintea blestemată, spre a ajunge apoi el însuşi un diavol. Dă-ne, Doamne, gândul Tău cel bun şi-l pune statornic în inima noastră, spre a putea primi tot ceea ce ne faci Tu cu smerenie şi credinţă adâncă, chiar dacă încă nu putem înţelege ceea ce ne faci.

Ce fac Eu, tu nu pricepi acum…

Când tu lucrezi cu Dumnezeu sau când El lucrează cu tine, cele mai multe din întâmplări nu le înţelegi la timpul lor. Câte din lucrările Domnului, câte din descoperirile Sale, câte din cuvintele şi minunile Lui le-am înţeles noi oare la timpul lor? Şi de câte ori am răstălmăcit noi – înţelegând fricos sau sucit, îngust sau dureros – multe din cele mai frumoase şi mai fericite din lucrările Lui cu noi? Numai după aceea, câteodată mult mai târziu, începem să vedem. Atunci ne cade ca o maramă de pe ochii minţii şi realizăm falsa impresie pe care ne-o formasem, sucitul gând pe care ni-l făcusem în clipa întâmplării. Atunci ne luminăm, ca şi cum am ieşi dintr-un îndelungat şi întunecos mormânt. Şi mai întâi simţim durerea ascuţită şi amară: de ce n-am înţeles atunci…?

Existenţa noastră nu se încheie nici cu experienţele, nici cu moartea. Experienţele sunt tratarea seminţei, moartea este semănarea ei în pământ, spre alt rod pentru care este rânduită, spre continuarea existenţei veşnice, pentru care a creat-o înţelepciunea şi Dragostea Veşnică. Fiindcă altfel, de ce nu ne naştem cunoscând de la început totul, pentru a realiza în această viaţă totul, dacă această viaţă e totul? De ce această viaţă ne e doar ca o şcoală şi abia când suntem bătrâni cunoaştem ceva? La ce ne-ar folosi această cunoaştere la sfârşitul vieţii de aici, dacă numai aceasta şi numai atât ar fi viaţa?

Cine face experienţe costisitoare dacă nu va avea când să se folosească de învăţămintele lor? Cine tratează o sămânţă pe care ar îngropa-o să putrezească fără nici un viitor şi fără nici un folos, fără nici o nădejde?

Nu, suflete al meu! Totul are un dumnezeiesc şi minunat înţeles. Să nu te îndoieşti de nimic, niciodată! Tot ce nu înţelegi acum, nu te grăbi să înţelegi greşit, fiindcă va veni timpul să înţelegi cu adevărat, dar mai târziu. Dacă se petrec în viaţa ta, fără voia ta şi fără o urmare directă a faptelor tale, întâmplări de neînţeles, nu te grăbi să-ţi formezi încă o părere, pentru ca nu cumva să te întristezi degeaba, când de fapt ar trebui să te bucuri; ca să nu cârteşti, când de fapt ar trebui să lauzi pe Domnul; ca să nu te descurajezi atunci când de fapt ar trebui să te umpli de îmbărbătare sfântă şi de bucuroasă nădejde. De aceea, când lucrul de neînţeles ţi se întâmplă ţie sau vezi că se întâmplă cu lucrarea Domnului, crede adânc că mâna Lui lucrează. Şi dacă nu-L poţi lăuda plin de bucurie, cel puţin taci plin de smerenie, căci după aceea, foarte fericit, ai să înţelegi totul.

In faţa minunilor Tale, Doamne, dăruieşte-ne o credinţă smerită şi ascultătoare, plină de încrederea că totul se va sfârşi cu bine şi cu bucurie pentru Tine şi pentru noi, iar încrederea aceasta să n-o pierdem, oricât de lung ar fi drumul de la faptă până la înţelesul ei.

Dacă nu te spăl Eu …

Dacă nu te spală Sângele lui Hristos, nimeni, niciodată nu te va mai putea spăla şi nu-ţi va putea spăla păcatul tău (Ioan 22).

Dacă nu primeşti preţul Sângelui scump al Mielului lui Dumnezeu Celui fără de prihană să te răscumpere din deşertăciunea în care trăieşti, nu mai există şi nu va mai exista în vecii vecilor nici un alt preţ de răscumpărare pentru tine (1 Petru 1, 18).

Dacă nu vii la Hristos, dacă nu îngenunchezi la Crucea iertării şi a răscumpărării pe care o dă Hristos, dacă nu-ţi zdrobeşti inima în pocăinţă, dacă nu-ţi varsă ochii lacrimi amare pentru toată viaţa de până astăzi trăită în păcat şi dacă nu-i ceri Lui din tot sufletul să te spele şi pe tine de tot ce ai făcut rău, să ştii, suflete, oricine ai fi tu, că în veci nu vei putea avea deloc parte cu Hristos şi cu lumina iertării sufletului tău.

Nimeni pe lume nu poate face întoarcerea ta, rugându-se în locul tău! Oricine te iubeşte, se roagă pentru tine şi suferă pentru tine poate face mult pentru tine înaintea lui Dumnezeu, dar oricât te-ar iubi altcineva, oricât de mult ar vrea să facă şi ar face pentru tine, dacă tu însuţi nu faci nimic şi nu vrei să faci nimic, totul este în zadar. Poţi să fii fiul unui părinte credincios sau soţul unei soţii credincioase sau părintele unor fii credincioşi, poţi să trăieşti toată viaţa ta lângă suflete credincioase, dar dacă tu însuţi nu te-ai născut din nou, dacă tu însuţi n-ai adus inima ta la Domnul ca să ţi-o spele, vei muri în păcatele tale, fără să vezi împărăţia lui Dumnezeu, fără să fii mântuit şi vei fi despărţit pe veci de iubiţii tăi care au fost credincioşi (Ioan 3, 3; Cor. 6, 9-11; Efes. 2, 1-6; Tit. 3, 5; Evrei 10, 19-22).

Suflete drag, ajuns aici, te rog ia bine seama la ceea ce citeşti, înţelege întocmai ceea ce îţi spune şi îţi cere Hristos! Iată, Hristos stă acum şi înaintea ta aşa cum stătea atunci în faţa sfântului Său apostol, gata să-l spele şi pe el aşa cum făcuse cu toţi ceilalţi dinaintea lui şi aşteaptă consimţământul tău. Aşteaptă supunerea şi predarea ta; nu te împotrivi, primeşte spălarea Lui! Inchipuie-ţi ce ar fi fost dacă sfântul Petru ar fi stăruit ani de zile în hotărârea lui de a se împotrivi cu înverşunare încercării Domnului de a-i spăla şi lui picioarele, la ce înjositoare aşteptare L-ar fi supus el pe Domnul!

Şi totuşi, unii dintre noi facem aceasta de atâta vreme cu El, fără să ne îngrozim ce facem faţă de Hristos. Ne împietrim inima în necredinţă, ne adormim conştiinţa în nepăsare, ne înjosim sufletul în faptă păcătoasă şi nu ne pasă de Domnul, Care aşteaptă de atâta vreme întoarcerea noastră (Isaia 30, 18; Apoc. 3, 20).

Inţelegi tu, care citeşti acum? Şi mai ales înţelegi că ceea ce este scris aici este scris tocmai pentru tine?

Dumnezeu să te binecuvinteze şi să te spele, de-I vei asculta chemarea!

Doamne, nu numai picioarele…

Sufletele curate sunt gata să-şi recunoască şi vinovăţii pe care nu le au. Sunt gata să-şi ceară iertare şi pentru păcatele pe care nu le-au făcut, sunt gata să-şi spele şi ceea ce nu şi-au întinat, fiindcă smerenia lor îi face să creadă că oricând ar putea să facă şi ei aşa ceva şi nu tăgăduiesc niciodată că nu ar putea fi în stare să cadă.

Picioarele se întinează cel mai adesea, pentru că ele duc greutăţile cele mai multe. Ele umblă prin locurile cele mai de jos, ele sunt mădularele cele mai nebăgate în seamă şi ele sunt îndrăgite cel mai puţin.

O, inima Domnului, care le-a iubit tocmai pentru aceasta! De acele gloate nebăgate în seamă, iubite cel mai puţin, împovărate cel mai mult, spălate şi uşurate cel mai rar, de acelea a avut cea mai mare milă, de poporul năpăstuit, de mulţimile apăsate, de gloatele ca nişte turme lăsate fără păstor (Matei 9, 36]! Şi El singur, numai El singur a venit să-i caute şi să-i mântuiască mai ales pe aceştia, îngrijindu-i ca pe nişte picioare crăpate, rănite, bolnave şi bătătorite de chinuri prea lungi, prăfuite de drumuri prea grele şi gârbovite de poveri prea nemiloase. Cu câtă milă şi bunătate spală Domnul şi unge astfel de suflete!

Dar nu numai picioarele au nevoie să fie spălate mai des; la fel au şi mâinile şi mai ales capul. Adică cei care lucrează pentru alţii şi cei care conduc pe alţii.

Lucrătorii şi lucrătoarele Domnului au nevoie nu numai să fie spălaţi de către Cuvântul sfânt, ci au nevoie să se scalde ei înşişi, să se scufunde ei înşişi, cu toată conştiinţa datoriei şi trebuinţei de a se curaţi, în plinătatea lui Hristos. Picioarele au nevoie să fie spălate, dar mâinile şi capul au nevoie de şi mai mult.

Picioarele au nevoie de mai puţine mustrări şi de mai multă îngăduinţă când nu umblă chiar deplin curat, dar mâinilor şi capului li se cuvin mai multă mustrare şi mai puţine dezvinovăţiri când nu umblă în toată curăţia, fiindcă ele ştiu şi pot oricând să se cureţe, pe când picioarele nu pot oricând.

In locurile pe unde te-ai întinat cel mai mult, caută să nu mai treci niciodată. Pe căile care te murdăresc nu mai umbla. Pragul caselor stricate nu-l mai trece şi cu oamenii a căror tovărăşie te înjoseşte nu mai umbla niciodată!

Dacă eşti păstor, urmează pilda Mântuitorului şi caută mai ales oile cele slabe, cele mai de la margine, cele din urmă, cele mai neputincioase şi ajută-le să se poată curaţi şi vindeca şi ele. Caută să împodobeşti mai frumos mădularele care au preţul cel mai din urmă (1 Cor. 12, 23) şi îngrijeşte cu milă mai ales pe cei dintre mădularele Bisericii care sunt picioare.

Iar când Domnul îţi cere un lucru, fă întocmai cum îţi cere El, nu face cum era gata să facă sfântul Apostol Petru: întâi nu voia să facă nimic, iar îndată după aceea voia să facă mai mult decât cerea Hristos. Şi asta numai aşa, ca să nu fie cum voia Domnul, ci ori mai puţin, ori mai mult.

Ce minunat este sufletul liniştit, care face voia lui Dumnezeu în chip smerit şi cumpătat: nici mai devreme, nici mai târziu, nici mai mult, nici mai puţin. Căci Domnul Care a poruncit ştie adevărul şi numai atunci facem bine, când facem întocmai cum ne-a spus. Altfel, putem să stricăm chiar şi în ceea ce suntem prea zeloşi, când facem prea mult unde nu este cazul.

Binecuvintează, Doamne, toate sufletele simple şi smerite care poartă greul lucrării Tale şi care adesea au de stat şi de umblat prin locuri grele şi neplăcute! Spală-le mereu cu cuvântul Tău şi pune mereu mâinile Tale sub capul lor, să le spele, să le cureţe, să le vindece cu mila, cu smerenia şi cu dragostea Ta! Dar ai milă, Doamne, şi de aceia pe care i-ai rânduit să fie mâinile lor slujitoare şi capul îndrumător al altora. Intotdeauna ei să fie curaţi, spre a putea vedea şi ajuta şi pe alţii să se cureţe, nu să se întineze.

Voi sunteţi curaţi, dar nu toţi…

Un suflet curat este numai acela care se curăţeşte neîncetat pe sine şi care umblă neîncetat să curăţească şi pe alţii. Sufletul care nu luptă mereu spre o şi mai mare curăţire a sa şi a altora o va pierde curând şi pe cea pe care i se părea că o are.

Mântuitorul le-a spus: Cine s-a scăldat, nu are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi. Aceasta înseamnă că, oricât de curaţi ni s-ar părea nouă că suntem, să nu uităm niciodată că umblăm pe pământ şi că mereu trebuie să privim cu smerenie la noi înşine, fiindcă totdeauna ne putem întina sau prăfui, umblând printre alţii. Oricât te-ai păzi tu, nu te păzesc alţii. Şi chiar dacă tu te fereşti să nu te stropeşti cu noroi sau să nu te umpli de praf, umblarea stricată a altora uşor te poate murdări.

Inţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?

Celui ce înţelege nu trebuie nici să-i faci mult, nici să-i arăţi mult, nici să-i vorbeşti mult. Aceluia Duhul Adevărului uşor îi poate descoperi înţelesul cel drept.

Ucenicii Domnului Iisus, câţi erau curaţi, au înţeles atunci limpede că ceea ce făcuse Mântuitorul când le spăla picioarele nu însemna un nou obicei, ci că dincolo de fapta însăşi trebuiau să se pătrundă de înţelesul ei cel nemuritor şi general:

  • Mai întâi că doar acela dintre fraţi este mai mare, care din adâncul inimii lui poate să se smerească mai prejos ca toţi, în tăcere şi iubire.
  • Apoi că, păstrându-ne pe noi înşine în necurmată curăţie, trebuie să privim cu grijă şi simţ de răspundere la fraţii noştri, dorind şi lucrând neîncetat pentru ca ei să poată ajunge tot mai curaţi.
  • Niciodată nu vom putea spăla pe nimeni numai cu vorbele noastre, ci doar cu mâinile noastre, adică cu rugăciunile noastre şi cu ostenelile noastre.
  • Celui cu adevărat mare nu-i este greu să se smerească în faţa oricui.
  • Celui cu adevărat curat nu-i este greu să spele pe oricine.
  • Celui cu adevărat sfânt nu-i va fi greu a face totul în tăcere şi cu cea mai discretă duioşie.
  • Cel cu adevărat iubitor va face întotdeauna totul cu plăcere, cu bucurie, cu blândeţe, cu prietenie.
  • Cel cu adevărat înţelept va păstra esenţa adevărului tuturor lucrurilor. Dar vai, cât de puţini ucenici înţeleg ce a făcut Domnul şi ce a dorit El să înţeleagă ei din ceea ce a făcut El!

Voi Mă numiţi bun şi bine ziceţi!

Până mai ai pe cine numi „învăţătorul meu”, „Domnul meu”, „Mântuitorul meu” sau „Binefăcătorul meu”, cu lumină în ochi şi cu fior în inimă, să şopteşti aceste sfinte denumiri şi să te pătrunzi de fiorul lor fericit!

Câtă vreme este încă lângă tine Invăţătorul şi Domnul tău, până n-a plecat încă Mântuitorul şi Binefăcătorul tău, îndreaptă-ţi neîncetat spre El inima ta şi glasul tău. Caută-L mereu cu dragostea şi recunoştinţa Ta. Spune-I numele Lui cel iubit şi sfânt pentru tine, mereu mai cald şi mereu mai cu dor, căci nu-i nimic mai frumos şi mai vrednic din partea ta ca acest lucru rar, tot mai rar întâlnit azi printre oameni.

Dacă spui Domnului Iisus: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!“, ca Toma (Ioan 20, 28), atunci caută să nu-I mai fii necredincios niciodată!

Dacă îi spui învăţătorului Ceresc: “Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu!“, ca Petru (Matei 16, 16), bine faci, dar caută să nu te mai lepezi de El niciodată!

Şi dacă ştii şi crezi Cuvântul Său Sfânt că este Adevărul şi Viaţa veşnică (Ioan 6, 68; 17,12), atunci preţuieşte acest cuvânt ca pe cea mai de preţ comoară a sufletului tău, iar ascultarea şi trăirea lui să-ţi fie cea mai cutremurătoare grijă în fiecare clipă a vieţii tale!

Slavă Ţie, Doamne şi Mântuitorul nostru! Sufletul meu este plin de fericire ori de câte ori pot îngenunchea recunoscător şi îţi pot strânge cu dragoste picioarele Tale la inima mea. Doresc să rostesc totdeauna sfântul Tău Nume cu tot fiorul evlaviei recunoscătoare şi doresc ca orice cuvânt îmi spui, să-l ascult cu scumpătate şi să-l trăiesc cu credincioşie. La aceasta te rog să mă ajuţi în fiecare clipă!

Eu v-am dat o pildă…

Adevărata pildă este aceea pe care o trăieşte însuşi cel care ţi-o predică. Adevăratul învăţător este acela care crede şi urmează mai întâi el însuşi ceea ce propovăduieşte altora. Şi totdeauna să urmezi numai învăţătura aceluia care este în stare nu numai să trăiască cu viaţa sa ceea ce spune, dar şi să pecetluiască cu moartea sa ceea ce a spus. In chip cu totul desăvârşit numai Hristos a putut face astfel, iar dintre ai Săi, numai acei care au avut credinţa Lui.

Viaţa Domnului Iisus Hristos a fost pe pământ în întregime o pildă. Toate pildele Lui de smerenie, de iubire, de blândeţe, de jertfă, de iertare, de curăţire, de bunătate, au întregit viaţa Lui trăită dumnezeieşte. Trecând fără de păcat prin toate ispitele care sunt cu putinţă să vină într-o viaţă de om, Hristos ne-a dat cel dintâi exemplu că învăţătura Sa este cu putinţă a fi împlinită cu fapta de către orice om, numai dacă acel om voieşte cu adevărat aceasta. Domnul Iisus de la nivelul firii omeneşti a pornit, arătând doar că singura condiţie necesară este să ai dragoste de Dumnezeu şi iubire de semeni. De altceva nu mai ai nevoie de nimic, pentru a putea trăi aşa cum a trăit Iisus (1 Ioan 2, 6).

Robul nu este mai mare decât Domnul…

Credincios adevărat este acela care, făcând binele, nu se măsoară cu semenii săi, ci cu învăţătorul său, căci cine se măsoară cu alţii, totdeauna se va mândri, dar cine se măsoară cu Domnul, acela îşi va găsi totdeauna măsura smereniei sale.

Un adevărat rob al lui Hristos nu este acela care caută slobozenia prin neascultare, ci e acela care simte slobozenia cea mai dulce trăind într-o neîncetată ascultare de Domnul său, între fraţii săi. Când îţi iei o prea mare slobozenie faţă de Hristos, devii robul tău însuţi. Numai când te poţi robi pe tine cu adevărat, atunci devii cu adevărat slobod.

Cu adevărat slobod este acela care are numai un singur lanţ – neprihănirea, o singură cătuşă – dragostea, un singur proces – conştiinciozitatea, şi o singură sentinţă – datoria împlinită fericit. Un om slobod a fost Robul Cel Neprihănit, care tocmai prin acest fel de a fi S-a făcut Slobozitorul tuturor (Isaia 53, 11), luând asupra Sa poverile nelegiuirilor noastre.

Mai mare decât Domnul n-a ajuns nici un rob al Său. Dar dacă tu nu ai ajuns să eliberezi chiar pe nimeni din robia păcatului, atunci să ştii că nu eşti nici în cea mai mică măsură un slobozit al lui Hristos. Căci a fi cu adevărat ucenic al lui Hristos înseamnă a învăţa neîncetat cum poţi să faci mai bine acest lucru, anume eliberarea altora din robia păcatelor.

Cu un singur cuvânt poţi alunga mulţi nori, cu un singur suflet mântuit poţi acoperi multe păcate (Iacob 5, 20) şi cu o singură viaţă poţi înlătura multe morţi (1 Tim.4, 16; Rom.11, 14; 1 Cor. 9, 22). Căci sunt oameni sfinţi aceia care, chiar dacă încă nu au făcut nici o faptă de sfinţenie, doresc şi caută aceasta cu cea mai mare sete şi râvnă. A şi ajuns apostol şi ucenic al lui Hristos – chiar dacă nu a făcut nici o minune – acela care cu sinceritate şi smerenie munceşte şi se roagă pentru asta. Din aceste stări n-ai voie să te cobori spre oameni decât pe calea unei adânci iubiri, spre a le face bine. Dar trebuie să fii întotdeauna bine înarmat, pentru că satana care îi ţine robi îşi apără prada cu toată puterea. O săgeată a lui te va răni. Alinând rănile altora, tu nu ţi-o dezveli pe a ta niciodată, iar preţul tău veşnic va fi acela al sufletelor pe care le-ai slobozit, al timpului pe care l-ai răscumpărat, al adevărului pe care l-ai strălucit. Vei fi atunci şi tu ceva din Domnul tău.

Dacă ştiţi – dacă faceţi…

In Hristos, a face înseamnă mai întâi a şti.

După cum Dumnezeu a început facerea lumii mai întâi prin lumină, tot aşa nici adevăratul credincios nu va reuşi să facă vreodată ceva sănătos şi vrednic dacă mai întâi nu va căuta să cunoască cum trebuie şi când trebuie făcut ceea ce este nevoie să facă. Nu poţi face binele decât dacă ştii bine.

Niciodată nu vei putea fi o călăuză bună pentru alţii dacă mai întâi nu ai o cunoaştere clară a drumului pe care mergi. Un îndrumător îndrăzneţ nu este chiar totdeauna de folos, dar unul înţelept este totdeauna necesar. Fiindcă în înţelepciune este totdeauna şi îndrăzneală, dar în îndrăzneală nu este totdeauna şi înţelepciune. Sunt vremi de mare binecuvântare pentru lucrarea lui Hristos atunci când în fruntea ei se găsesc cât mai mulţi bărbaţi plini de Duhul Sfânt, căci totul este mai întâi înţelepciune, apoi putere.

Este binecuvântată acea familie şi biserică ce are în mijlocul ei cât mai multe astfel de suflete, care au strălucirea cunoaşterii peste toate întinderile faptei. Vai însă acolo unde se munceşte fără lumină, unde se ştie fără să se facă şi unde se face fără să se ştie!

Fericire este numai acolo unde Adevărul lucrează Dragostea.

(din: Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011)

Legaturi:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Din aceeasi carte:

Despre Parintele martir Constantin Sarbu:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Joia Mare, Parintele Constantin Sarbu, Preotie (pentru preoti), Razboiul nevazut, Saptamana Mare, Spalarea picioarelor, Talcuiri ale textelor scripturistice, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

47 Commentarii la “JOIA CEA MARE A CINEI DE TAINA. Cand Dumnezeu ingenuncheaza in fata mea… POT EXISTA CUVINTE MAI PROFUNDE SI MAI COPLESITOARE DECAT ACESTEA?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: VESTIREA PATIMILOR DOMNULUI si CEARTA APOSTOLILOR. Intre lupta salbatica pentru intaietate care striveste pe cei slabi si puterea dragostei smerite -
  2. Pingback: “Harul in catuse”: PARINTELE CONSTANTIN SARBU, MUCENICUL (video): “Puteti sa ma chinuiti cat vreti, dar nu ma lepad de Hristos!… Tare bine ma simt in casa saracului” -
  3. Pingback: PARABOLA BUNULUI SAMARINEAN. Chemarea la slujire in iubire -
  4. Pingback: BARBATIE si MILA versus DISPRET si INJOSIRE. Cum ne recapatam DEMNITATEA de FII AI LUI DUMNEZEU? Cum se poate ODIHNI in noi PRUNCUL HRISTOS? “In acest post se vede, poate, cel mai mult, mila lui Dumnezeu“ (si AUDIO) -
  5. Pingback: BICIUIREA SI BATJOCORIREA LUI HRISTOS. Ne rusinam sa mai cautam placerile sau sa mai cartim? “Cum te rabda inima sa inmultesti inca ranele lui Iisus?” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI INAINTEA LUI DUMNEZEU: “Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga, ar trebui sa se bata pe
  7. Pingback: PARINTELE MARTIR CONSTANTIN SARBU († 23 octombrie 1975): “Nu-ti irosi viata! Grabeste-te cat mai ai timp!” | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: PREOTUL MARTIR CONSTANTIN SARBU. Predici miscatoare intru pomenirea unui parinte desavarsit: “Transformati-va voi, rugati-va, traiti in Hristos!” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: Trei predici ale IPS Bartolomeu Anania la Duminica a 5-a a Postului Mare: LEGEA CEA NOUA: SLUJIREA – “LITURGHIA FRATELUI TAU”! (audio) | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: “Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga. INTRAREA E INVERS, DE LA CAPATUL COZII!”. Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI
  11. Pingback: “Dumnezeu ne slujeşte nouă. E incredibil. E altceva! E ceva din alta lume! Hristos este opusul high-life-ului lumii actuale” BADARANIE sau SENSIBILITATE SLUJITOARE? Omul intre IMPARATIA PUTERII si IMPARATIA IUBIRII SMERITE | Cuvântul Ortodo
  12. Pingback: “Dumnezeu ne slujeşte nouă. E incredibil. E altceva! E ceva din alta lume! Hristos este opusul high-life-ului lumii actuale”. BADARANIE sau SENSIBILITATE SLUJITOARE? Omul intre IMPARATIA PUTERII si IMPARATIA IUBIRII SMERITE | Cuvântul Ortod
  13. Pingback: BUNATATEA – conditia uceniciei si prieteniei cu Hristos | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: DENIA DIN SFANTA SI MAREA JOI (video, audio, predici) | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: “O, prietenilor! Vedeţi să nu vă despartă de Mine vreo FRICĂ… N-am venit să-Mi slujească cineva Mie, ci SĂ SLUJESC EU. Ci de-mi sunteți PRIETENI, urmați Mie”. DUMNEZEIASCA TAINĂ A IUBIRII MIELULUI JUNGHIAT, a “Ospățulu
  16. Pingback: “O, prietenilor! Vedeţi să nu vă despartă de Mine vreo FRICĂ…”. Dumnezeiasca TAINĂ A IUBIRII MIELULUI JUNGHIAT, a “Ospățului Stăpânului” Care PE SINE SE DĂRUIEȘTE spre Mâncare de nemurire | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: PĂRINTELE EPISCOP MACARIE - MÂNGAIERE ȘI ÎNTĂRIRE pentru cei care se simt claustrați, singuri, zdrobiți, înfricoșați: "Chiar dacă ți-e greu, chiar dacă te simți zdrobit, nu ești singur, frate drag, nu ești singură, surioară scumpă.
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate