JOIA MARE. Cina cea de taina, instituirea Impartasaniei cu Trupul si Sangele lui Hristos, spalarea picioarelor. NESFARSITA DRAGOSTE SI COPLESITOARE SMERENIE A DOMNULUI!

Parintele Petroniu Tanase:

Sfanta si Marea Joi

Mirele Hristos ne-a chemat la ospatul cel de taina al nuntii Sale. De aceea in aceasta zi, El ne daruieste fara economie darurile Sale; si nu numai darurile, ci Insusi pe Sine, izvorul tuturor darurilor.

Patru lucruri mari praznuim in aceasta zi:

• sfanta spalare;
• Cina cea de Taina;
• Rugaciunea din Ghetsimani si
• prinderea Domnului,

intamplari dumnezeiesti pline de taina si necuprinse de minte.

„Sa ne apropiem dar toti, cu frica, de masa cea de taina, sa luam painea cu suflete curate, petrecand impreuna cu Stapa­nul, ca sa vedem cum spala picioarele ucenicilor si sa facem precum am vazut, plecandu-ne unul altuia, caci asa a poruncit Hristos ucenicilor Sai…”(Icosul peasna a 6-a).

Sfanta spalare ne arata taina cea necuprinsa de minte a sme­reniei Domnului, “care, din nemasurata Sa bunatate, ne-a ara­tat calea cea mai buna de urmat -smerenia – cand a spalat picioarele ucenicilor Sai” (Otpustul zilei).

Sa ne uitam dar, cum spala Stapanul picioarele ucenicilor. Mantuitorul Isi scoate haina, se incinge cu stergarul, toarna apa in spalator si, rand pe rand, spala picioarele colbaite si ostenite ale ucenicilor. Dar de ce nu zic nimic ucenicii? De ce nu se impotrivesc cand le spala picioarele? Cum, acesta era un lucru obisnuit, firesc pentru Invatatorul lor? Numai Petru, cel mai varstnic, isi da seama de nepotrivire:

„Nu, Doamne, in veac nu vei spala picioarele mele!“.

Fie, ucenicii primesc sa li se spele picioarele, dar apoi de ce nici unul nu se grabeste sa spele picioarele Mantuitorului? De ce nici Petru? Ucenicii se simt bine cu picioarele racorite, dar pe ale Domnului nu I le racoreste nimeni? Bieti oameni, ce suntem noi! Nu daruieste Domnul atatea mangaieri, atatea bu­curii necontenit, in tot ceasul si pe El nu-L bucuram cu nimic! Nimeni nu se grabeste sa-I spele picioarele ostenite pentru noi, pacatosii. Numai uitare si nerecunostinta.

De fapt, invatatorul era sluga ucenicilor Sai: „Iata, Eu sunt cel ce slujeste“, zice El si „N-am venit ca sa Mi se slujeasca ci ca Eu sa slujesc‘‘. Necontenit El le purta de grija ca unor copii ai Sai; de aceea si spalarea nu li se va fi parut asa de neobis­nuita.

Totusi aici este si o adanca taina, pe care ucenicii au slujit-o, fara sa-si dea seama. Domnul venise pentru a spala pe toti oamenii de intinaciunea pacatului, iar El, Curatia, Sfintenia cea mai desavarsita, nu avea nevoie de spalare. Omenirea insa, fara de spalarea Lui nu putea avea parte de Dansul:

„Daca nu te spal, ii zice lui Petru, nu ai parte de Mine!“

La sfarsitul Sfintei Liturghii se face randuiala spalarii pi­cioarelor. Altadata ea se savarsea pretutindeni in Biserica Ortodoxa; acum ea a ramas doar la Ierusalim, la Roma… prin unele manastiri smerite si in sufletele simtitoare ale crestinilor, care privesc uimite si coplesite de nespusa smerenie a Dom­nului. Nu pot uita uimirea cu care am descoperit-o intr-o zi, cand o batrana de la tara, intr-o Joi Mari, mersese la o bolnava ce zacea la pat, ii dusese un dar si-i spalase picioarele. „Domnul Hristos, zicea ea, sa spele azi picioarele ucenicilor si eu sa nu fac nimica? Macar atata am facut si eu; am spalat picioarele Marioarei lui Gavril si i-am tras coltuni noi in picioare!“.

Lectia cea mare de smerenie pe care ne-a dat-o Domnul spaland picioarele ucenicilor, lectia slujirii aproapelui, „taina fratelui”, „am venit ca sa slujesc“, abia acum, dupa doua mii de ani, incepe crestinatatea sa o invete!

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai aratat noua masura smereniei, intru plecarea Ta cea preainalta si ne-ai invatat pe noi sa slujim unul altuia, inalta-ne si pe noi cu smerenia cea dumnezeiasca...” (Rugaciune la spalare).

La Cina, deja incep Sfintele Patimi:

„Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care se frange pentru voi…; beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, care se varsa pentru voi si pentru multi…“.

Acum incepe trupul sa se franga si sangele sa se verse si nu va conteni pana la sfarsitul veacurilor: „Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea!“.

Nesfarsita dragoste si coplesitoarea smerenie a Domnului la Cina cea de Taina! La nastere, la taierea imprejur, pe Golgota, Dumnezeu, desi imbracat cu trup asemenea noua, totusi este vazut prunc in iesle, tinut in brate, „om al durerilor”. In Sfanta Impartasanie insa, este cu totul ascuns; ia chipul painii si al vinului, ca sa ni se poata darui intreg de-a pururi, fara im­piedicare, „pentru iertarea pacatelor si pentru viata de veci“.

Jertfa de pe Cruce este deplina, rascumpara pentru totdea­una pe om; totusi acesta poarta semnele stricaciunii aduse de pacat, este supus mortii si de aceea Sfanta Impartasanie sea­mana in trupul cel stricacios samanta invierii, arvuna vietii vesnice, „leacul nemuririi”, dupa cuvantul Parintilor, caci ne incredinteaza Domnul:

„cine mananca Trupul Meu si bea San­gele Meu, are viata vesnica si Eu il voi invia pe el in ziua cea de apoi“ (Ioan 6, 54).

Liturghia euharistica este Liturghia smereniei Domnului, Liturghia dragostei Sale, testamentul iubirii Sale de oameni: „Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea!” Şi, in adevar, la fiecare Sfanta Liturghie se reinnoieste jertfa intru amintirea Domnului, Care mereu se jertfeste, ca mereu sa ne sfinteasca si sa ne traga la Sine. Cu adevarat, nu este mai mare lucru pe lume decat acesta. Lucrare dumnezeiasca, minune necontenita, piatra de poticnire:

• vezi paine si vin si gusti carne si sange;
• iei o farama si ai intregul neimputinat;
• este aici pe acest altar si in acelasi timp pe toate altarele crestine din lume!

Minunea dumnezeiasca, ce se savarseste imediat la cererea preotului liturghisitor, Dumnezeu Cel atotputernic este la dis­pozitia omului!

Minune permanenta, dragoste nemasurata, smerenie nea­junsa a lui Dumnezeu, pe toate le vedem in fiecare zi pe Sfantul Prestol. Şi totusi… slujitorii Sai Il trec cu vederea, il lasa uitat, il nesocotesc, umbland imprejur fara evlavie si fara cutremur, discutand lucrurile cele mai straine de locul si momentul dum­nezeiesc care se savarseste. Ce se intampla atunci in altar? Ras­tignim iar si iar pe Iisus Hristos, dar nu spre mantuire, ci spre osanda, spre pierzarea si aruncarea noastra in intunericul cel mai dinafara.

„Biserica Ortodoxa, inalt euharistica, cu totul euharistica, nu poate fi adusa iarasi la frumusetea si puterea ei primara, decat atunci cand preotii ei vor inflori ca merii de iubire catre Hristosul cel Euharistic; cand inimile noastre vor fi candele aprinse si cadelnite inmiresmate de tamaie la picioarele Im­paratului din Altar“. (Gala Galaction)

„Cinei Tale celei de Taina, astazi Fiule al lui Dumnezeu, partas ma primeste…’‘

Cu rugaciunea din Ghetsimani si cu prinderea Domnului deja am intrat in Vinerea cea Mare a Sfintelor si infricosatoarelor Patimi.

(din: Protosinghel Petroniu Tanase, “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”, Editura Doxologia, Iasi, 2012)

***

Sfantul Luca al Crimeei:

CUVANT IN JOIA MARE

Cina cea de Taină a lui Hristos

Cina cea de Taină a lui Hristos este atât de tainică, de adâncă şi nesfârşit de însemnată, încât inimile noastre se umplu de cutremur: căci la această sfântă Cină Domnul Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, a rânduit Taina Sfintei Împărtăşanii şi a săvârşit pentru întâia dată această Taină, pentru întâia dată i-a împărtăşit pe ucenicii Săi.

Domnul a arătat cu fapta preamarea Sa smerenie, spălând picioarele pline de praf ale ucenicilor, pe care acest lucru i-a uluit nespus: „Cum aşa, Marele nostru învăţător, Domnul nostru să ne spele nouă picioarele!” În mirarea lor, toţi tăceau – şi s-au supus plini de fior Domnului Iisus Hristos. Numai înflăcaratul Petru nu a răbdat: „Cum! Învăţătorul meu, Domnul meu Iisus Hristos îmi va spăla mie picioarele! Nu, Doamne, nu ai să-mi speli picioarele!” – la care Domnul i-a răspuns: „Tu nu înţelegi ceea ce fac, dar mai târziu vei înţelege”. „Nu, Doamne, în veac nu-mi vei spăla picioarele”. „Dacă nu-ţi voi spăla picioarele, nu vei avea parte cu Mine”.

Auzind vorbele acestea, Sfântul Petru s-a cutremurat. „Doamne! Doamne! Nu doar picioarele, ci şi mâinile spală-mi-le, spală şi capul meu, dar de împărtăşirea cu Tine nu mă lipsi!” iar Domnul i-a răspuns: „Celui curat nu trebuie să i se spele mai mult decât picioarele prăfuite”. Şi încheind această minunată, mântuitoare şi mare faptă a Sa, Domnul Iisus Hristos a zis:

„Iată Eu, Domnul şi învăţătorul vostru, v-am dat pildă ca să vedeţi cum se cuvine să vă purtaţi şi voi. Dacă Eu, Domnul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă faceţi acelaşi lucru unii altora” (v. In. 13, 4-15).

Cât de uimitoare este această faptă a Domnului! Domnul a spălat picioarele robilor Săi! Se mai întâmplase oare aşa ceva pe lume? Dar Domnul se purta în toate privinţele aşa cum nimeni dintre oameni nu se mai purtase, Domnul vorbea despre toate aşa cum nimeni dintre oameni nu mai vorbise. Suntem datori să ascultăm fiecare cuvânt al Lui cu multă luare aminte şi mult cutremur şi să ne străduim a pătrunde în sfântul lor înţeles.

Ce înseamnă cuvintele pe care Domnul le-a spus Sfântului Apostol Petru: „Dacă nu-ţi voi spăla picioarele, nu vei avea parte cu Mine”? De ce a rostit Domnul aceste spuse înfricoşătoare? Fiindcă Sfântul Petru se tulburase în chip atât de firesc şi nu putea nicidecum să-şi dea picioarele spre spălare Marelui său învăţător? De ce n-ar fi avut împărtăşire cu Hristos dacă I s-ar fi împotrivit până la capăt? Fiindcă n-a dat însemnătatea cuvenită acestei mari fapte a Domnului şi a cutezat să I se împotrivească fără să-L înţeleagă. Trebuie să avem evlavie adâncă faţă de Domnul Iisus Hristos şi să primim cu frică şi cutremur fiecare cuvânt al Lui, fără a îndrăzni vreodată să ne abatem de la voia Lui cea dumnezeiască. El a zis:

Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi (v. In. 13, 10).

Aşadar, le lipsea ceva. Erau curăţiţi şi sufletele lor erau sfinţite în urma celor trei ani petrecuţi cu Domnul Iisus Hristos şi a învăţăturii pe care o primiseră în inimile lor. Erau curaţi. Dar dacă Domnul a găsit că este neapărată nevoie să le spele picioarele pline de praf, înseamnă că rămăsese în ei o oarecare neputinţă păcătoasă omenească, iar Domnul voia ca ei să fie întru totul sfinţi şi fără de prihană înaintea lui Dumnezeu. Aceasta e o lecţie pentru noi. Suntem datori să ne aducem aminte întotdeauna de mulţimea necurăţiei din noi, chiar şi după ce ne-am pocăit şi ne-am împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. Şi numai Domnul poate spăla această necurăţie.

Suntem datori, de asemenea, să ne amintim şi să împlinim porunca lui Hristos:

Deci, dacă Eu, Domnul şi învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora: că v-am dat vouă pildă ca precum v-am făcut Eu vouă, şi voi să faceţi (In. 13, 14-15).

Ce înseamnă să ne spălăm picioarele unul altuia? Înseamnă că suntem datori să ne smerim adânc în faţa tuturor oamenilor, să nu ne semeţim în faţa nimănui, să îi slujim pe toţi aşa cum a slujit Domnul Iisus Hristos. Înseamnă că suntem datori să slujim aproapelui în toate, după cuvântul Domnului: Care între voi va vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru (Mt. 20, 26).

Fără nici o silă, fără nici un dezgust trebuie să spălăm, să legăm şi să doftoricim rănile trupeşti urât mirositoare, pline de puroi ale fraţilor noştri. Tot cu mare smerenie şi dragoste trebuie să doftoricim şi rănile duhovniceşti ale fraţilor noştri, să purtăm neputinţele celor neputincioşi, aşa cum porunceşte apostolul Pavel; să le slujim, nu să le fim stăpâni; să nu poruncim nimănui, ci să ne facem slugă tuturor.

Domnul a săvârşit şi un alt lucru, încă mai însemnat, la Cina cea de Taină din ziua a cărei pomenire o facem acum plecându-ne în rugăciune, în această zi, Domnul Iisus Hristos a întemeiat cea mai mare dintre Tainele creştineşti: Taina Împărtăşaniei. El a săvârşit un lucru neobişnuit de tainic şi de sfânt: a luat pâinea, a binecuvântat-o, şi-a înălţat privirile către cer, a lăudat pe Dumnezeu, a frânt pâinea şi a dat-o ucenicilor Săi spunând uluitoarele, cu totul neobişnuitele cuvinte pe care le auziţi la fiecare Sfântă Liturghie:

Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor.

După aceea, Domnul Iisus Hristos a binecuvântat potirul cu vin şi, dându-l ucenicilor, a grăit:

Beţi dintru acesta toţi: acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Mt. 26, 28; Lc. 22, 19).

Noi facem asta spre pomenirea Lui în fiecare zi la sfânta Liturghie prin Taina Euharistiei. Mai înainte, El spusese:

Eu sunt Pâinea vieţii… Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci – iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu… Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (In. 6, 48-51, 53-56).

Aceste cuvinte au fost atât de şocante când oamenii le-au auzit pentru prima dată încât mulţi, chiar dintre ucenicii Lui, L-au părăsit, neputând înţelege cum avea El să le dea de mâncat Trupul Său şi de băut Sângele Său, cum putea să îşi dea numele de „Pâinea Cerească”.

Dar cei doisprezece apostoli, pe care Domnul Iisus Hristos i-a întrebat: „Nu vreţi şi voi să Mă părăsiţi?”, i-au răspuns prin gura Sfântului Apostol Petru:

„Doamne, unde să mergem? Doar Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (v. In. 6, 67-68).

Apostolii au primit, au făcut loc în inimile lor pentru cuvintele tainice ale Domnului, au crezut în faptul că Domnul Iisus Hristos este Pâinea vieţii, care s-a pogorât din cer – iar acum, la Cina cea de Taină, când El le-a dat Trupul şi Sângele Său sub chipul pâinii şi al vinului, şi-au amintit cu adâncă credinţă de ceea ce le spusese Hristos.

Şi noi, creştinii, suntem datori să primim în inimile noastre aceste mari şi sfinte cuvinte ale lui Hristos, suntem datori să ne amintim ce ne-a spus Hristos în minunatul Său cuvânt despre viţa de vie:

Eu sunt Viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie, şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum, voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă – şi le adună, şi le aruncă în foc, şi ard (In. 15, 1-6).

Dacă noi suntem mlădiţe ale Viţei lui Hristos, înseamnă că ne hrănim cu seva acestei Viţe, aşa cum viţa de vie obişnuită se hrăneşte cu seva pe care o primeşte de la rădăcinile sale. Nu putem trăi fără această hrană tainică primită de la Viţa lui Hristos, ale cărei mlădiţe El ne-a învrednicit să fim.

Dar care este seva Viţei lui Hristos? Este Sângele Lui, este Trupul Lui, pe care El ne porunceşte să le bem şi să le mâncăm. Iar dacă nu ne vom hrăni cu Trupul lui Hristos şi cu Sângele lui Hristos, atunci, aşa cum a zis Domnul, nu vom avea viaţă în noi şi El nu va petrece întru noi, şi noi întru El. Iată cât de însemnată este această Taină a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos, pe care Domnul însuşi a întemeiat-o acum la Cina cea de Taină, poruncindu-ne să o săvârşim spre pomenirea Lui.

Suntem datori să credem din toată inima în faptul că, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos sub chipul pâinii şi al vinului, cu adevărat mâncăm Trupul lui Hristos şi bem Sângele Lui. Şi nimeni dintre noi să nu se îndoiască văzând că pâinea rămâne pâine şi vinul rămâne vin şi că ele au gust de pâine şi de vin. Să nu se îndoiască nimeni de faptul că nu sunt pâine simplă şi vin simplu, ci adevăratul Trup şi adevăratul Sânge al lui Hristos. Dat fiind că noi avem dezgust fată de carnea crudă şi nu putem bea sânge, Domnul nu ne pune să mâncăm Trupul Lui şi să bem Sângele Lui sub chipul cărnii şi al sângelui. În Taina Euharistiei, Domnul săvârşeşte prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos, şi trebuie să credeţi cu toţii în faptul că această prefacere are loc cu adevărat.

Nimeni nu trebuie să creadă, asemenea protestanţilor, că Liturghia este doar o imagine a ceea ce a săvârşit Domnul nostru la Cina cea de Taină, faţă de care ar avea numai o asemănare formală.

Mulţi s-au îndoit de faptul că pâinea şi vinul se prefac cu adevărat în Trupul şi Sângele lui Hristos. De multe ori Domnul i-a învăţat minte în chip minunat. De pildă, a ajuns până la noi prin predanie următoarea întâmplare adevărată. O oarecare femeie din Roma cocea prescuri şi le aducea Sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei. Odată, când Sfântul Grigorie, urmând să o împărtăşească, spunea cu voce tare rugăciunea dinaintea împărtăşirii, ea a zâmbit. Papa a întrebat-o: „De ce zâmbeşti?” „Cum să nu zâmbesc”, a răspuns ea, „când am copt pâinea asta cu mâna mea, iar tu spui că este cu adevărat Trupul lui Hristos?” Sfântul Grigorie şi-a înălţat ochii către cer şi s-a rugat lui Dumnezeu ca El să o încredinţeze pe femeie că se va împărtăşi cu adevăratul Lui Trup şi Sânge. Şi, cu rugăciunile lui, femeia a văzut în loc de pâine şi de vin Trup şi Sânge omenesc, şi s-a cutremurat de frică. Iar Sfântul Grigorie s-a rugat din nou, iar Trupul şi Sângele Domnului au căpătat din nou înfăţişare de pâine şi de vin.

Despre faptul că în Taina Euharistiei, care se săvârşeşte la Liturghie, se săvârşeşte cu adevărat neasemuita minune a prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos a dat mărturie Domnul şi prin alt mijloc – fiindcă ştim şi din Viaţa Cuviosului Serghie din Radonej că, săvârşind el Liturghia şi chemând Duhul Sfânt, când a rostit cuvintele săvârşitoare ale acestei mari Taine: „Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt”, unul dintre sfinţii lui ucenici l-a văzut pe Cuvios înconjurat cu totul de văpaie, după care acea văpaie, depărtându-se de la el, sa făcut ghem şi a intrat în potirul cu Sfintele Daruri.

Oare nu ne ajung dovezile acestea? Oare le vom socoti drept legendă? N-au decât să vorbească de legende necredincioşii – însă noi credem că lucrurile stau aşa cu adevărat; iar episcopii şi preoţii care săvârşesc cu mare evlavie Taina Euharistiei, simt limpede că se petrece o Taină foarte mare, simt cum Se pogoară Duhul Sfânt asupra pâinii şi a vinului.

Deci, să întindem mâinile şi picioarele noastre murdare Atotmilostivului Domn Iisus Hristos şi să-L rugăm să spele murdăriile noastre. Şi după ce le va spăla prin Taina pocăinţei, ne vom apropia de marea Taină a împărtăşaniei cu frică şi cutremur, cu credinţă adâncă în faptul că sub chipul pâinii şi al vinului ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos, că se împlinesc asupra noastră cuvintele lui Hristos:

Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu întru Mine rămâne şi Eu întru el. Amin.

3 mai 1945

(Din: Sfantul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

PENTRU SFANTA SI MAREA JOI, VA MAI RECOMANDAM:

***