LISTA PREGATITOARE DE SPOVEDANIE – de la Fericitul Parinte Martir Constantin Sarbu (indreptar orientativ, pentru cercetarea constiintei)
“Se scriu numai păcatele săvârşite de la ultima spovedanie şi cele uitate la spovedania anterioară. Nu se mai mărturisesc păcatele spovedite, afară de cazul când au fost repetate. Ultima dată m-am spovedit la data de …
PĂCATE
- Nu-mi fac rugăciunea regulat […]
- Rugăciunea o fac grăbit, superficial, de mântuială.
- Nu asist regulat duminica şi de sărbători la Sf. Liturghie, ci doar cel mult aprind lumânarea şi plec.
- Nu ascult cu atenţie predica sau cazania.
- Vorbesc tare în biserică cu oamenii şi uit că în biserică nu trebuie să vorbim decât cu Dumnezeu.
- La biserică, atunci când am venit, nu m-am gândit să îndemn şi pe alţii să vină cu mine, neştiind că prin aceasta îmi acopăr o sumedenie de păcate […]
- Ba chiar am împiedicat şi pe alţii să meargă la Sf. Biserică.
- Am gândit că mă pot ruga şi acasă, uitând că mersul la Sf. Biserică, duminica şi sărbătoarea, este obligatoriu, căci Iisus se ruga zilnic pe munte, în barcă etc., dar când era sărbătoare mergea la Templu, nu pentru că El avea nevoie, ci ca să ne înveţe pe noi să facem la fel. Căci rugăciunea în Biserică este ca apa de la izvor.
- Duminica după amiază nu am cercetat pe cei trişti, pe cei bolnavi, părăsiţi sau singuri, ci am pierdut vremea ocupându-mă cu lucruri de nimic sau umblând după distracţii.
- Nu m-am rugat pentru stăpânirea lumească, nici pentru preoţi sau duhovnicul meu.
- Nu am ascultat şi nici nu i-am cinstit cu toată recunoştinţa pe părinţii mei, nu-i ajut la nevoie şi nu-i pomenesc la Sf. Liturghie, la Sf. Altar.
- Mi-am neglijat soţul (soţia), copiii şi am fost nestăpânit, nervos; e drept că am fost uneori obosit, dar numai prin devotament şi iubire îmi pot câştiga mântuirea.
- Nu am făcut milostenie în amintirea celor dragi plecaţi dintre noi, nu le-am dat Liturghii pentru iertarea păcatelor, nici sărindare în posturi şi uneori m-am zgârcit să le fac chiar şi parastase.
- Nu ajut Sf. Biserică să-şi îndeplinească misiunea sfântă în lume şi nici pe omul sărac, pentru că sunt egoist şi zgârcit.
- Sunt certat cu cineva, dar nu caut prilejul să mă împac, nici să-i cer iertare, pentru că sunt mândru şi ambiţios, uitând că dacă nu mă împac, darurile mele nu sunt primite la Altar.
- Nu am dat sfaturi bune celor ce au nevoie de ele, ci am fost nepăsător. Uneori am îndemnat chiar la rău, să se răzbune pe bărbat sau pe nevastă, să înşele, să le facă tot felul de necazuri etc.
- Nu mă pot stăpâni şi nu am destulă răbdare ca să pot ierta şi să nu răspund urât celor ce mă supără sau mă necăjesc. Uneori chiar îi blestem şi îi drăcuiesc.
- Am dat exemplu rău celor din jur prin faptele şi vorbele mele necugetate.
- Îmi place să râd de alţii care sunt mai proşti, mai neputincioşi, în loc să-i ajut şi să-i îndrept.
- Sunt invidios, îmi pare rău când cineva are succes sau îi merge bine şi mă bucur când îi merge rău şi are nenorociri.
- Sunt mândru, mă socotesc deştept şi înzestrat cu multe daruri şi uneori îmi pare rău că lumea nu mă cinsteşte îndeajuns, în loc să fiu smerit şi să ajut pe cel mai slab şi mai nepregătit.
- Îmi plac banii nu ca să ajut pe alţii, ci ca să-mi fac plăcerile mele.
- Am gânduri necurate şi chiar de desfrâu, m-am simţit bine când mi s-a făcut curte şi am cochetat cu sexul opus; ba chiar am şi căzut în păcat.
- Sunt lacom, leneş şi munca nu mi-o fac cu drag pentru binele familiei şi al societăţii.
- Mă mânii repede, ţin minte răul şi chiar când iert nu iert cu toată inima, aşa cum a făcut Iisus, chiar răstignit fiind.
- Am vrut să mă sinucid, crezând că astfel pot scăpa de nenorocire […].
- Mi-au plăcut petrecerile, jocurile, balurile, distracţiile porcoase şi am făcut haz de ele.
- Am clevetit vorbind de rău pe alţii şi am fost chiar fericit când am găsit cusur altora, uitând că şi eu am destule şi nici prin minte nu mi-a trecut ca să împiedic bârfirea, ci am terfelit cinstea celui vorbit de rău şi numele bun, crezând că prin aceasta mă înalţ eu, dar dimpotrivă, m-am coborât.
- Nu mi-am păstrat curăţenia trupească înainte de căsătorie şi nici după.
- Sunt căsătorit (ă) cu soţul meu care este de altă religie şi nu m-am gândit să-l conving să treacă la religia ortodoxă, ca să ne rugăm împreună.
- Am băut şi am mâncat peste măsură şi uneori m-am îmbătat.
- Am fumat, deşi acest lucru îmi strică sănătatea şi îmi irosesc banii cu care aş putea face ceva util pentru mine şi pentru suflet.
- M-am împodobit cu tot felul, ca să ademenesc pe alţii şi poate chiar în Sf. Biserică, prin îmbrăcămintea şi podoabele mele am scandalizat pe alţii.
- Am furat lucrul altuia sau chiar de la serviciu, nedându-mi seama că nu mă pot ajuta prin furt, ci dimpotrivă, mai târziu mă pot păgubi mai mult.
- Am luat bani cu împrumut şi nu i-am dat înapoi sau am luat dobândă cât nu trebuia.
- Am înşelat vânzând marfă rea ca bună, am pus apă în vin sau în lapte, etc.
- Am minţit şi am îndemnat şi pe alţii să mintă, uitând că mincinoşii merg în iad (Apocalipsa, cap.21, vers.8).
- Am pârât pentru a face rău şi uneori pe nedrept, în loc să-l îndrept pe cel greşit.
- Nu mă rog Domnului întotdeauna cu căldură şi sinceritate, ci mintea îmi este împrăştiată mai mult la grijile vieţii.
- Am judecat pe preoţi, pe călugări, pe episcopi, uitând că nu m-a pus nimeni judecătorul lor sau al altora şi numai Dumnezeu este judecătorul tuturor şi vor răspunde greu în faţa Lui pentru sminteala ce o aduc oamenilor. Să-i ajutăm în misiunea lor, căci batjocura murdăreşte, dar nu îndreaptă nimic.
- Nu am ascultat sfatul bun al preotului, al duhovnicului care îmi dorea sincer mântuirea.
- Săvârşind tot felul de păcate, m-am gândit că Dumnezeu e bun şi iertător, că pot să păcătuiesc mereu, că Dumnezeu tot mă iartă, că de asta-i Dumnezeu.
- Alteori am căzut în deznădejde, că atât L-am mâhnit pe Dumnezeu cu păcatele mele grele încât nu mai e cu putinţă să dobândesc iertare.
- M-am unit cu cei care sunt împotriva lui Dumnezeu şi a Sf. Biserici şi i-am aprobat.
- Nu am avut curajul să-mi mărturisesc credinţa mea în Dumnezeu atunci când a fost cazul, dacă într-adevăr sunt credincios religiei părinţilor şi strămoşilor mei, pentru că sunt laş. Iar alteori am făcut propagandă religioasă unde nu era cazul, căutând să impun credinţa creştină cu sila în familie, când viaţa mea personală era departe de sfânta noastră credinţă. Iar prin faptele şi atitudinea mea îl făceam de ruşine pe Dumnezeu.
PĂCATE SPECIFICE FEMEILOR
În afară de păcatele de mai sus, femeile mai pot greşi cu păcate pe care ele sunt mai ispitite să le aibă. Iată câteva:
- Am făcut avorturi, uitând că femeia (după Biblie) se mântuieşte prin naştere de fii.
- Am luat buruieni ca să lepăd copilul. Am alergat sau m-am încărcat cu poveri tot ca să lepăd copilul.
- Am dat sfatul altor femei unde să facă avortul sau le-am întovărăşit acolo unde trebuia să facă acest lucru.
- M-am împodobit şi m-am fardat ca să plac altora şi mi-a făcut plăcere să ademenesc sau să fiu admirată de bărbaţi străini.
- Mi-am înşelat soţul ca să mă răzbun, fiind ispitită prea greu sau din cauza patimii pe care n-am putut-o stăpâni.
- Am intrat în Sf. Biserică neacoperită pe cap, nesocotind cuvântul lui Dumnezeu care spune că femeia trebuie să se roage acoperită.
- Nu vin îmbrăcată totdeauna cuviincios la Sf. Biserică, dovedind prin aceasta că nu sunt o creştină serioasă, cu rochia prea scurtă şi decoltată sau în pantaloni.
- Nu m-am supus bărbatului în tot şi toate, aşa cum porunceşte Domnul.
- Am ascultat pe la uşi şi ferestre, să văd ce vorbesc sau ce fac cei din casă.
- Când am fost la soroc sau am avut altă necurăţenie nu m-am dus la biserică să stau în tinda ei, ci am fost bucuroasă că pot sta acasă.
- Am fost uşuratică şi uneori făţarnică, căutând să arăt altora frumuseţi şi adevăruri pe care eu nu le aveam, uitând că Maica Domnului şi Sfintele Femei au fost smerite.
Mă rog Domnului să mă ierte, să-mi dea înţelepciunea, puterea şi harul ca să-mi pot mântui sufletul.
(din: “Un mare marturisitor crestin: Preotul Constantin Sarbu”, Editura Bonifaciu, 2010)
Legaturi:
- PREOTUL MARTURISITOR CONSTANTIN SARBU: “Cat mai aveti preoti, cercetati-i si impartasiti-va!”
- PARINTELE CONSTANTIN SARBU – UN PREOT SFANT, UN MARTURISITOR AL FAPTEI SI UN VAS ALES DE CARE NU AM FOST VREDNICI (I)
- PARINTELE SARBU: PUR SI SIMPLU, UN SFANT (II). Slujirea Liturghiei la Biserica Sapientei in evlavie, profunzime si trezvie: “Hai sa ne rugam! Hai impreuna!”
- PARINTELE SARBU: PUR SI SIMPLU, UN SFANT (III). Sfaturi duhovnicesti. Milostivire desavarsita. MOARTEA MUCENICEASCA, LA ORDINUL SECURITATII
- Pomenirea unui preot martir, icoana de slujire desavarsita: PR. CONSTANTIN SARBU
- Cand Dumnezeu sta ingenuncheat in fata mea… Pr. C-tin Sarbu: Intelesuri vii ale TAINEI SPALARII PICIOARELOR
- PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ca niste Denii ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. Si o meditatie la Evanghelia primei Denii (smochinul neroditor, lucratorii cei rai, darul care se va lua de la noi)
- Lumini de cuvant, din lacrima si har, de la Parintele Constantin Sarbu. Cum sa aprindem lumina din noi?
- Talcuirea adanca, sensibila si zguduitoare a Fericitul preot mucenic Constantin Sarbu asupra RESORTURILOR ACTULUI DE TRADARE A LUI IUDA. Cu invataminte duhovnicesti vitale pentru noi…
- PARINTELE MARTIR CONSTANTIN SARBU ne invata o lectie fundamentala: CUM SUNT ADEVARATII UCENICI AI LUI HRISTOS SI FII AI INVIERII? “Lumea s-a saturat de predici, ea are nevoie de Hristos! Nu vorbe, ci fapte se cer!”
- Cuvinte pline de miez si miere ale PARINTELUI CONSTANTIN SARBU pentru Duminica mironositelor. ZIUA FEMEII… ORTODOXE
- SFANTUL APOSTOL SI EVANGHELIST IOAN, “FIUL IUBIRII”
***
- Parintele Dionisie Ignat de la Colciu despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE (plus audio si video)
- Parintele Gheorghe Calciu: “SPOVEDITI-VA SI IMPARTASITI-VA, NU E NIMIC MAI INALT IN LUMEA ACEASTA!”
- Marturisire si impartasire – Sfantul Grigorie Palama
- Prefacerea rusinii in putere impotriva patimilor, in Taina Pocaintei si a Sfintei Spovedanii
- ARHIM. SOFRONIE – Puterea curatitoare a caintei
- Sfantul Teofan Zavoratul NE AJUTA SA NE SPOVEDIM AUTENTIC SI LUCRATOR
- SPOVEDANIA – LEGAREA RANILOR. CUM SA O FACEM CORECT?
- “Totdeauna recomand pocainta SI marturisire. Niciodata nu recomand DOAR marturisire”!
- CUVIOSUL PAISIE DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE SI DE POVATUITOR DUHOVNICESC
- Sf. Nicodim Aghioritul: ADEVARATA POCAINTA
- SF.NICODIM AGHIORITUL: Cum se vindeca cei ce pacatuiesc in nadejdea ca spovedindu-se si pocaindu-se vor fi iertati
- Sfantul Nicodim Aghioritul despre folosul spovedaniei dese si despre paza de pacat
- “Nu e pacat care sa tina piept pocaintei. Pentru ce sa intarziem?”
- Pregatirea pentru Taina Spovedaniei
- PR. VALENTIN MORDASOV, DUHOVNICUL DE LA PSKOV – “Invataturi si intamplari minunate”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Am gasit pe un alt site ortodox cele 14 reguli canonice de participare la Sfanta Liturghie, daca sunt postate si pe acest site imi cer scuze! Citind ce ne indemna parintele martir Constantin Sarbu sa spunem la Sfanta Spovedanie, m-am gandit sa le scriu aici:
Daca vreti sa fiti fii cu adevarat ai Bisericii lui Hristos celei dreptmaritoare, care ne naste pe noi prin apa si prin Duh la Botez, de aproape 2000 de ani, in Biserica lui Hristos, care este stalp si intarire a adevarului, sa stiti regulile de mergere la biserica, dupa cum urmeaza :
1. Prima conditie canonica pentru a merge la Sfanta Biserica este sa te ierti cu toti. Daca merge mama la biserica, sau tata, sa zica : ” Iertati-ma, mai baieti ! Iarta-ma, sotie !”
2. A doua conditie canonica. Cand mergi la Biserica sa duci un mic dar din casa ta. Macar o lumanarica, macar un banut, o prescura, un pahar de vin, ce poti. Ca prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserica se binecuvinteaza toata averea ta, caci il dai jertfa lui Dumnezeu.
3. A treia conditie canonica. La biserica este bine sa mergi mai de dimineata, ca sa poti apuca Evanghelia Invierii de dimineata si Slavoslovia. Si totodata daca te duci mai devreme, te poti inchina linistit, nu-i lume multa la biserica, te duci la locul tau fara sa deranjezi slujba.
4. A patra conditie canonica. Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar. (parintele Nicolae Tanasa are o alta parere, barbatii in fata in primele randuri, femeile in spatele lor ca sa nu-i ispiteasca).
5. A cincea conditie canonica este sa nu vorbiti in biserica, ca este mare pacat. Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne.
6. A sasea conditie canonica. Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba. Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva. Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos. Asa arata Sfantul Ioan Gura de Aur.
7. A saptea conditie canonica pentru cei ce merg la biserica. Cand va inchinati la sfintele icoane, sa nu sarutati sfintii pe fata , ca-i pacat. Nu-i voie. Daca sfantul este pictat in picioare, ii saruti picioarele, daca este pictat pe jumatate, il saruti la partea de jos.
8. A opta conditie canonica. Sa stiti ca dupa ce da preotul binecuvantare de Sfanta Liturghie, nimeni nu mai are voie sa se inchine la icoane in biserica sau sa mai duca daruri la altar, ca este mare pacat.
Cand auzi ca zice preotul : ” Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor “, este gata ! De atunci fiecare sta la locul lui linistit, nu se mai duce sa se inchine. Chiar de-ai venit cu un dar in biserica, cu lumanare si cu prescura, le dai la urma.
Ca din timpul acela preotul intra in Sfanta Liturghie si nu mai are timp sa ia darul. Ca daca te duci si el se opreste de la Liturghie, ii raman o multime de rugaciuni si are pacat. Deci darurile se dau la biserica pana se da binecuvantarea de Liturghie.
De atunci inainte nu mai este voie nici sa te inchini la icoane, pentru ca ii tulburi pe cei care vor sa asculte Sfanta Liturghie.
9. A noua conditie canonica. Crestinii trebuie sa stea in genunchi cand se sfintesc preacuratele daruri, cand se canta : ” Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam… !” Altii stau in genunchi si la Evanghelie. Nu-i o greseala. La Axionul Maicii Domnului si la Tatal nostru, atunci se sta. Si dupa ce se canta Tatal nostru se face sarutarea pacii. Asa se facea inainte. Acum in unele biserici s-a uitat.
Cei ce au dezlegare si vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa-si ceara iertare de la toti, de la cei mai batrani pana la cei mai tineri. Daca sunt barbati, se duc la cei mai batrani oameni din frunte. si de la care au avut vreo suparare, Doamne fereste, sa ceara iertare : ” Iarta-ma, frate ! Iarta-ma, cumetre sau vecine !”
La fel si femeile sa se duca la cele mai batrane si sa ia iertare, sa le sarute mana, iar acelea sa le sarute pe frunte. Aceasta randuiala se face inainte de a merge la Sfanta Impartasanie. Si apoi iei o lumanarica aprinsa si la iconostas o dai in mana paraclisierului; nu mergi cu ea inaintea preotului, in fata Sfantului Potir.
Pentru ca in fata Sfantului Potir, cand mergeti, nu aveti voie sa fiti cu lumanarea aprinsa, nici sa mai faceti Sfanta Cruce, ca-i mare primejdie. Multi, facand cruce, s-a intamplat ca au lovit Sfantul Potir, pe preot, si au varsat Sfintele. S-a intamplat in multe biserici.
Eu am patit-o. A venit unul de la Sasca Mare la impartasanie; eram staret la Manastirea Slatina, si m-a lovit peste Sfantul Potir si, daca nu-l tineam, il zvarlea in mijlocul bisericii. Aveam Sfintele in el. Si tot mi-a varsat cele noua cete ingeresti. Trei au cazut din acelea. Am avut de facut canon si randuiala.
Un baietan cand si-a facut cruce, a dat peste Sfantul Potir. Si daca nu-l tineam strans mi-l varsa tot si nu mai puteam sa fiu preot din cauza asta . A incremenit si el. Si doar le-am spus, ca erau sute de oameni cu lumanari aprinse : ” Nu mai faceti cruce cand ajungeti in fata Sfantului Potir, si lumanarile lasati-le colo la iconostas !”
Cand mergi in fata Sfantului Potir pui mainile crucis pe piept. Si atunci preotul ia cu lingurita Preasfintele si Preacuratele Taine si ti le da sa ie mananci.
10. A zecea conditie canonica. Dupa ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la usa diaconeasca, ca acolo sa-ti dea anafora si un paharut de vin. Apoi treceti la strana sau in pridvor, sa va cititi molitfele sau rugaciunea de multumire dupa Sfanta Impartasanie.
Trebuie sa stiti ca nimeni nu are voie sa se impartaseasca daca nu si-a citit rugaciunile de impartasire ( molitfele ). Apoi, cele de multumire.
Cel ce s-a impartasit, nu mai are voie sa sarute mana preotului. Pana nu stai la masa nu mai ai voie sa saruti nici sfintele icoane, nimic, ca ai primit pe Hristos atunci. Dupa masa poti sa saruti mana si sfintele icoane.
Dupa impartasanie n-ai voie sa scuipi trei zile si trei nopti. Asa-i dupa randuiala canonica. Dar macar pana a doua zi, macar 24 de ore sa tineti minte. Dar, trei zile arata cartea. Asa este dupa Sfanta Impartasanie.
Cei casatoriti, care vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa pazeasca curatia in familie, macar trei zile, iar dupa ce s-au impartasit sa tina macar doua zile. Iar in posturi, trebuie sa traiasca toate zilele in curatie.
11. A unsprezecea conditie canonica. Cel ce a venit la biserica dintr-o familie, se cheama apostolul familiei. El trebuie sa ia sfanta anafora pentru toti cei de acasa.
Cei de acasa n-au voie, Doamne fereste, in Duminici si sarbatori, sa manance ceva, pana nu vine cel de la sfanta biserica, sa le aduca sfanta anafora, sa se impartaseasca cu sfanta anafora in locul Preacuratelor Taine. Ca sfanta anafora pe greceste se cheama antidoron, adica contra chip, tine locul Preacuratelor Taine pentru cei ce nu pot sa se impartaseasca.
Duminica si in sarbatori, in timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie sa faci mancare, ca este mare pacat. Fa mancarea de sambata seara si pune-o undeva la rece, ca aveti acum frigidere, si o incalzesti cand veniti de la biserica. In caz de mare nevoie, dupa ce iesi de la Sfanta Liturghie, ai voie sa faci mancare. Dar in timpul Sfintei Liturghii, cand preotul leaga cerul cu pamantul si scoate particele pentru milioane de suflete, tu sa nu te apuci atunci sa faci mancare, ca-i mare pacat !
Asa a fost la stramosii nostri. Intrebati batranii. ca asa tineau inainte ! Nu se facea mancare Duminica. Este mare pacat. Nu-i voie sa faci focul si sa faci mancare cand preotul face dumnezeiasca Liturghie pentru atatea milioane de crestini, unde mijloceste iertarea atator suflete, si pentru cei din iad si pentru cei din ceruri si pentru cei de pe pamant.
12. A douasprezecea conditie canonica. Cel ce a fost la sfanta biserica, cand a zis preotul : ” Cu pace sa iesim ! Intru numele Domnului” si a facut otpustul, adica sfarsitul Liturghiei, face trei inchinaciuni in mijlocul bisericii si merge acasa.
De la biserica sa nu se opreasca pana la usa lui. Nu cumva sa-l duca diavolul de la biserica la crasma sau la joc, ca atunci e vai de el. A inceput cu Dumnezeu si termina cu diavolul. Ca asa face vrajmasul : ” Da, oare sa ma duc pe la cutare cumatru; dar, sa ma duc pana la cutare; dar, sa merg oleaca la crasma “.
Bucuria diavolului ca te-a scos din raiul lui Dumnezeu si te duce in iad, caci crasma este gura iadului. Asa o numesc toti Sfintii Parinti.
Dracul, cand ai intrat in crasma iti bate trei cuie. Primul cui, cand ai pus piciorul pe pragul crasmii; al doilea, cand ai stat pe scaun la masa, in crasma; si al treilea, cand ai luat primul pahar. Pe urma esti al lui; te tine el acolo, nu scapi degraba. Ti-a batut trei cuie.
Deci, de la usa bisericii du-te direct acasa !
13. A treisprezecea conditie canonica. Cand mergi acasa, zi o rugaciune la sfintele icoane si cand toti stau la masa, tu sa le povestesti ce ti-a ramas si tie in cap de la biserica. ” Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a tinut predica cutare; uite asa a cantat dascalul, asa frumos a fost !”, ca sa auda si cei ce n-au putut merge la biserica, din motive binecuvantate.
14. A paisprezecea conditie canonica. Dupa ce ai stat si tu la masa, sa te odihnesti doua ore. Apoi trebuie sa te duci in Duminici si sarbatori sa faci vizite si sa cercetezi pe cei bolnavi si saraci.
Daca stii un batran bolnav sau o femeie bolnava sau un copil, sau cineva care zace de multi ani, du-te si-l cerceteaza, ca auzi ce spune Hristos in ziua Judecatii : Bolnav am fost si nu m-ati cercetat (Matei 25, 36).
Daca nu poti duce un dar cat de mic la cel bolnav, du-te si-i spune un cuvant de mangaiere : ” Rabda, frate ! Roaga-te lui Dumnezeu ca te iubeste ! Dumnezeu, pe care-L iubeste, il cearta. Si daca ai sa rabzi in lumea asta, n-ai sa mai rabzi dincolo. Asa a rabdat Iov, asa a rabdat Lazar !”
Deci regula a paisprezecea este sa cercetam pe batrani si pe cei bolnavi in Duminici si sarbatori.
Sper sa nu gresesc, cred ca parintele Ilie Cleopa le-a prezentat in aceasta forma!
Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, invredniceste-ne Tie sa-ti urmam!
Ref. comentariul lui Robert (reguli de participare la Sf.Liturghie), cateva observatii, daca tot s-a adus vorba:
Ce se intampla cand iesi pentru putin timp, de ex. sa aprinzi lumanari, sau in timpul predicii pentru a te odihni putin pe o bancuta in apropiere de intrare (predica auzindu-se la boxe), sau cei cu copii care ies putin pt ca plange cel mic? Este aceeasi situatie cu a lui Iuda?
Eu citisem ca se saruta mainile si picioarele in general.
Le dai la urma, cand? Cand se termina slujba, nu mai primeste preotul. In general se da si in timpul slujbei pentru a putea fi pomeniti. Destul de multa lume intarzie la slujbe.
E valabil, probabil, pentru situatia cand este un singur preot care tine slujba Sf.Liturghii.
In multe biserici nu se sta pentru ca nu e loc suficient, fiind aglomerat.
Si totusi, in majoritatea bisericilor lumea se prezinta in fata altarului pentru a primi Sf. Impartasanie cu cate o lumanare aprinsa.
Foarte putini am vazut sa procedeze asa desi e scris in Canonul 23 Sinodul Ecumenic V-VI: Cei ce vin la Sfânta Împărtăşanie să ţină mâinile cruciş ”în forma crucii”
Si mie duhovnicul mi-a zis ca dupa ce se manaca anafora si vinul care ti se dau dupa Impartasanie, poti saruta icoane. Nu mi-e clar nici cum e cu miruitul dupa, in unele locuri am citit ca cel care s-a impartasit nu se mai miruieste in ziua respectiva, duhovnicul mi-a zis ca se poate mirui.
Nici sa te speli pe dinti (trei zile)?
Foarte frumos, dar oare cati crestini procedeaza asa?
CHIAR AVEAM NEVOIE! Multa nevoie. Multumesc frumos.
NU mai pierd vremea cu comentarii, purced sa-mi intocmesc propria lista.
Doamne, ajuta!
Foarte folositor indreptarul acesta.
Inca ceva foarte important :
Nu se copiaza cuvint, cu cuvint din indreptar pe propria lista apoi sa se citeasca la spovedanie. Acelea nu sunt pacatele tale ci ale cartii (atentie la interpretare )….acestea sunt cuvintele duhovnicului meu. Indreptarul este menit doar sa te ajute, sa-ti aminteasca si reaminteasca pacate facute de tine, dar tu le personalizezi (cand, de cate ori, in ce imprejurari). Si eventual sa-ti arate pacate de care nu erai constient ca sunt pacate. Sper ca nu am gresit…..daca da, iertare si corectie !
“Pelerinul Rus” (traducere de Arhimandrit PAULIN LECCA) incepand de la pagina 132 contine un indrumar de spovedanie al omului launtric:
1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte la spovedanie.
2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine. Sfinţii Părinţi opresc pe cre dincioşi să-şi spună păcatele în toate amănuntele, ci numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât şi duhovnicului.
3. Tu ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, adică îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi indiferent.
4. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai notat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, că urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. în aceste patru păcate se cu prinde toată prăpastia de răutăţi şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.
Spovedania omului lăuntric sau Calea care duce la smerenie
întorcându-mă, cu toată luarea-aminte, înăuntrul sufletului meu şi luând seama la mersul omului nevăzut, mă încredinţez din experienţă că nu-L iubesc pe Dumnezeu, nu am dragoste pentru aproapele, nu cred în nimic din cele ce ţin de religie şi sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Toate aceste păcate grele le găsesc într-adevăr în mine, atunci când îmi cercetez în chip amănunţit simţurile şi faptele mele:
1. Nu-L iubesc pe Dumnezeu. Căci, dacă L-aş iubi, m-aş gândi mereu la El cu o bucurie pornită din adâncul inimii. Orice gând despre Dumnezeu mi-ar aduce în
suflet o plăcere deosebită. Dimpotrivă, eu mă gândesc mult mai des şi cu mai multă desfătare la cele pământeşti, pe câtă vreme cugetarea despre Dumnezeu nu-mi pricinuieşte decât greutate şi uscăciune. Dacă L-aş iubi, atunci convorbirea cu El, care se săvârşeşte în vremea rugăciunii, m-ar hrăni, m-ar mulţumi şi m-ar duce către o neîntreruptă legătură cu El. Dimpotrivă, eu nu numai că nu mă desfăt în rugăciune, ci simt o greutate tocmai în timpul când mă rog: mă lupt cu plictiseala, slăbesc din pricina trândăviei şi sunt gata să mă îndeletnicesc, cu mai multă plăcere, cu orice alt lucru mai mărunt, numai ca să scurtez sau să pun capăt rugăciunii.
în ocupaţiile mele deşarte timpul trece pe neobservate, dar în îndeletnicirile cu lucrurile dumnezeieşti, când mă aflu în prezenţa Lui, orice ceas mi se pare un an. Cel ce iubeşte pe cineva se gândeşte neîncetat, în tot cursul zilei, numai la fiinţa care îi este dragă. Şi-o închipuie, îşi face griji pentru ea şi, în orice îndeletnicire, scumpul său prieten nu-i iese din gânduri. Pe câtă vreme eu, în timpul celor douăzeci şi patru de ore, de abia dacă găsesc un ceas ca să mă cufund în adâncurile cugetării de Dumnezeu şi să mă înflăcărez de dragostea Lui. Iar restul de douăzeci şi trei de ceasuri le aşez cu plăcere şi cu toată râvna pe altarul idolilor patimilor mele !… în vorbirile despre lucrurile nefolositoare, despre chestiunile neînsemnate pentru suflet, eu sunt treaz, simt plăcere, iar în discuţiile despre Dumnezeu sunt uscat, plictisit şi trândav. Şi chiar atunci când, uneori, sunt atras, nevrănd, spre convorbirile dumnezeieşti, caut să trec mai repede la conversaţiile care îmi măgulesc patimile. Sunt stăpânit de o neobosită curiozitate să aflu ceva nou în legătură cu dispoziţiile guvernului şi cu evenimentele politice. Sunt biruit de dorinţa să dobândesc cât mai multe cunoştinţe în ştiinţele lumii, în artă, în economie, în timp ce învăţăturile Legii Domnului, cunoştinţele despre Dumnezeu, despre religie nu lasă nici o urmă în mine, nu-mi hrănesc sufletul. De aceea socot că toate aceste îndeletniciri, departe de a fi nişte ocupaţii de seamă în viaţa unui creştin, nu sunt decât nişte chestiuni lăturalnice şi de prea mică însemnătate, de care ar trebui să mă ocup numai în timpul liber, când nu am altceva mai bun de făcut.
Apoi, dacă dragostea de Dumnezeu se cunoaşte după împlinirea poruncilor Lui – căci El însuşi spune: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele “, iar eu nu numai că nu păzesc poruncile Lui, ci îmi dau prea puţină silinţă să le împlinesc -, atunci trebuie să recunosc cu adevărat că eu nu-L iubesc pe Dumnezeu… Aceasta o întăreşte şi Sfântul Vasile cel Mare, când spune: „Dovada că omul nu-L iubeşte pe Dumnezeu şi pe Hristosul Său este faptul că el nu îndeplineşte poruncile Lui.”
2. Nu am dragoste pentru aproapele, căci departe de a mă hotărî, potrivit Evangheliei, să-mi pun sufletul pentru binele aproapelui, eu nu-mi jertfesc nici măcar cinstea, fericirea sau liniştea în folosul fratelui meu. Dacă l-aş iubi ca pe mine însumi, aşa cum porunceşte Evanghelia, atunci nenorocirea lui m-ar durea şi pe mine, iar fericirea lui m-ar umple şi pe mine de bucurie. Pe câtă vreme eu, după ce ascult cu mult interes povestirile ce privesc nenorocirile aproapelui, nu mă întristez, nu-mi frâng inima de durere, ci stau nepăsător sau, ceea ce e o vină şi mai mare, simt parcă o plăcere când aud astfel de istorisiri. Pe deasupra, nu acopăr cu dragoste faptele rele ale aproapelui, ci le răspândesc şi le osândesc.
Bunăstarea, cinstea şi fericirea lui nu mă înveselesc ca şi cum ar fi ale mele proprii, ci, ca orice lucru cu desăvârşire străin de mine, nu trezesc în sufletul meu nici un simţământ de bucurie, ci, dimpotrivă, stârnesc în inima mea un fel de zavistie sau chiar dispreţ.
3. Nu cred în nimic din cele propovăduite de religie, nici în nemurire, nici în Evanghelie. Dacă aş fi fost cu adevărat încredinţat şi aş fi avut o credinţă tare că, fără nici o îndoială, dincolo de mormânt este o viaţă veşnică, cu o anumită răsplată pentru faptele săvârşite pe pământ, atunci m-aş fi gândit fără încetare la ceea ce mă aşteaptă. Un simplu gând spre nemurire m-ar fi înspăimântat şi mi-aş fi trăit viaţa aceasta ca un pribeag, care e mereu gata să intre în patria cerească. Dimpotrivă, eu nici nu-mi pun problema veşniciei, iar sfârşitul vieţii de aici îl socot ca pe capătul existenţei mele. Uneori, un gând tainic se cuibăreşte în mintea mea: cine ştie ce poate fi după moarte? Şi chiar dacă spun că eu cred în nemurire, o zic numai cu mintea, iar inima rămâne într-o puternică încredinţare în cele vremelnice, ceea ce o dovedesc făţiş toate faptele mele şi necontenita grijă pentru o mai bună întocmire a vieţii mele trupeşti. Dar dacă Sfânta Evanghelie, care este cuvânt dumnezeiesc, ar fi fost primită în inima mea cu credinţă, m-aş fi ocupat mereu de ea, m-aş fi desfătat cu citirea ei, ba chiar o simplă privire aruncată asupra ei ar fi deşteptat în mine o adâncă evlavie, înţelepciunea, fericirea şi iubirea care sunt cuprinse în paginile ei m-ar fi umplut de bucurie, iar eu m-aş fi desfătat cu învăţăturile Legii Domnului zi şi noapte, m-aş fi hrănit cu ele cum te hrăneşti cu pâinea cea de toate zilele şi aş fi purces din toată inima la împlinirea pravilelor ei. Nimic din cele pământeşti n-ar fi fost în stare să mă abată de la această hotărâre. Şi, cu toate acestea, chiar dacă mai ascult sau mai citesc din când în când cuvântul Domnului, o fac fie la nevoie, fie dintr-o curiozitate ştiinţifică. Şi, fiindcă în asemenea împrejurări nu mă pot adânci cu cea mai mare luare-aminte în duhul Evangheliei, simt că mă cuprind o uscăciune, o lipsă de interes şi, ca şi cum m-aş afla în faţa unei cărţi obişnuite, rămân fără nici o roadă şi sunt gata, ba chiar bucuros, s-o schimb pe orice carte lumească, pe care o citesc cu mai multă plăcere şi în care găsesc mai multe lucruri pline de noutate şi de interes.
4. Sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Toate faptele mele dovedesc următorul lucru: ori de câte ori găsesc în mine ceva bun, doresc să-l scot la iveală, ca să mă proslăvesc în faţa altora sau să mă îndulcesc în lăuntrul meu. Deşi, în afară, arăt o oarecare smerenie, totuşi în sinea mea îmi pun toate faptele pe seama propriilor mele puteri şi mă socot, faţă de ceilalţi, cel mai bun sau, cel puţin, nu mai rău decât ei. Dacă văd la mine un neajuns, caut să mi-l îndreptăţesc, să-l acopăr cu o aparentă necesitate sau nevinovăţie. Mă supăr pe cei care nu mă respectă şi îi socotesc nişte nepricepuţi, care nu ştiu să preţuiască oamenii. Mă laud cu binefacerile mele, cârtesc şi mă bucur de nenorocirile vrăjmaşilor mei, iar înfrângerile suferite în lucrările începute de mine mă necăjesc. Şi, chiar atunci când îmi dau silinţa să fac ceva bun, am în vedere ori lauda, ori folosul meu trupesc, ori mângâierea ce vine din partea lumii. într-un cuvânt, eu cioplesc mereu în mine însumi un idol propriu, în faţa căruia săvârşesc o neîntreruptă slujbă, căutând în toate faptele mele fie o plăcere pentru simţuri, fie o hrană pen- tru patimile şi poftele mele iubitoare de desfătări.
Din toate cele înşirate până aici, văd că sunt mândru, neînfrânat, lipsit de credinţă, neiubitor de Dumnezeu şi urător de aproapele. Ar putea fi o stare mai păcătoasă decât aceasta? Starea duhurilor întunericului e mai bună decât a mea, căci dracii, chiar dacă nu-L iubesc pe Dumnezeu, îl urăsc pe om, trăiesc şi se hrănesc cu mândrie, cel puţin, însă, cred şi se cutremură. Dar eu? Poate exista oare o soartă mai grea decât cea care mă aşteaptă ? Şi pentru care alte pricini hotărârea judecăţii va fi aspră, dacă nu pentru o astfel de viaţă dezordonată şi nechibzuită, pe care o trăiesc eu însumi?!”
@ Marian:
Corect, de aceea am si spus in titlu ca are un caracter orientativ si de pregatire, de ajutor pt cercetarea de sine.
Pericopa evanghelica: Luca 11, 47- 54
47. Vai vouă! Că zidiţi mormintele proorocilor pe care părinţii voştri i-au ucis.
48. Aşadar, mărturisiţi şi încuviinţaţi faptele părinţilor voştri, pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiţi mormintele.
49. De aceea şi înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: “Voi trimite la ei prooroci şi apostoli şi dintre ei vor ucide şi vor prigoni”;
50. Ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor proorocilor, care s-a vărsat de la facerea lumii,
51. De la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar şi templu. Adevărat vă spun: Se va cere de la neamul acesta.
52. Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat.
53. Iar ieşind El de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L urască groaznic şi să-L silească să vorbească despre multe,
54. Pândindu-L şi căutând să prindă ceva din gura Lui, ca să-I găsească vină.
Luca 12, 1
1. Şi în acelaşi timp, adunându-se mulţime mii şi mii de oameni, încât se călcau unii pe alţii, Iisus a început să vorbească întâi către ucenicii Săi: Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.
Pericopa apostolica: I Tesaloniceni 4, 18
18. De aceea, mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.
I Tesaloniceni 5, 1- 10
1. Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem,
2. Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea.
3. Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea.
4. Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur.
5. Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.
6. De aceea să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji.
7. Fiindcă cei ce dorm, noaptea dorm; şi cei ce se îmbată, noaptea se îmbată.
8. Dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne în platoşa credinţei şi a dragostei şi punând coiful nădejdii de mântuire;
9. Că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos,
10. Care a murit pentru noi, pentru ca noi, fie că veghem, fie că dormim, cu El împreună să vieţuim.
@ Mirela:
1. Nu, nu e aceeasi situatie. De multe ori se sta la slujba si din curte, cand inauntru e prea aglomerat sau cand se sta cu copiii.
2. Da.
3. Da, depinde si de loc, de randuiala bisericii respective, a parintilor. Oricum, e de dorit sa nu ducem nici prea tarziu si nici sa fie foiala.
4. Nu se opreste oricum nimeni din slujit ca sa ia pomelnice, chiar si daca e unul singur. Se face in paralel, cat canta strana, dar.. e mai greu, ca mai are si de citit rugaciunile, si de pomenit…
5. Sigur, asta e altceva. E vorba mai mult de a constientiza si a participa la momentul Epiclezei.
6. Nu e important daca e cu lumanare sau fara. Iarasi depinde de loc. Totul e sa nu fie mai importanta lumanarea decat Impartasania.
7. La rusi se face asa, la noi nu prea. Pana la urma nu trebuie sa ne centram pe forma unor gesturi. Mai ales in acele momente.
8. Da, se poate, totusi. Duhovnicul tau are dreptate, dar exista si alte obiceiuri si randuieli, mai stricte. Si in multe alte aspecte.
9. Ar fi cu totul exagerat.
10. In orice caz, e de dorit sa faci ceva de ordin duhovnicesc in acea zi.
Un mic comentariu fata de una din regulile de participare la Sfanta Liturghie , anume :
“Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar. (parintele Nicolae Tanasa are o alta parere, barbatii in fata in primele randuri, femeile in spatele lor ca sa nu-i ispiteasca). ”
Sunt de parere ca este cu atat mai important acest aspect AZI , cu cat vedem ca in ultimii (zeci de) ani vin la Biserica multe tinere si femei cu haine mulate pe corp si/sau cu unele necuviincioase (prea scurte , decoltate , extravagante etc) ; in plus neacoperite pe cap , dar cu parul vizibil vopsit sau aranjat cat mai modern .
Ei , cand stai in fata ta sau chiar pe partea stanga mai in fata cu astfel de tinere sau femei , fara sa vrei ti se distrage atentia daca , sigur , nu ai ajuns la o anume masura duhovniceasca …
Si chiar daca “tai” repede privirea sau gandul , de regula tot te strafulgera un gand de judecata asupra respectivei persoane . De aceea , cautand un raspuns la lipsa de atitudine a preotilor , am aflat o posibila justificare : sa nu li se spuna in fata sau la predica pt a nu le indeparta de la Biserica ; pe masura ce vor mai spori isi vor da seama ca trebuie sa se imbrace mai cuviincios . Eu nu contest acest motiv , dar pana atunci ce facem cu cei care sunt distrasi de la slujba , cu barbatii care se smintesc , cu cei care judeca , cu faptul ca si alte tinere (ex. fetita mea de liceu) se considera indreptatite sa vina si ele la fel de necuviincios ?
Daca si sotia preotlui sta in partea dreapta si in fata , ce sa mai zici ?
Sunt de parere ca multi preoti minimalizeaza aceasta chestiune .
Macar de cateva ori pe an si tot cred ca ari fi bine sa se spuna celor prezenti la predica despre regula mentionata , regasita si pastrata inca la multe biserici .
E un indreptar practic,cele clasice fiind greu de parcurs.Lista mi-e folositoare,mai ales ca diavolul are grija chiar si intr-o luna de zile sa uiti multe neputinte.
In ce priveste detalierea pacatelor ne amagim daca credem ca ele nu trebuie dezvoltate.Am experienta unor persoane apropiate care se spovedeau rece,de genul:am barfit,am desfranat…Ori o descarcare a sufletului impovarat presupune si o explicitare,care atrage dupa sine rusinea,parerea de rau.Sa luam ca exemplu si nu intamplator, desfranarea,o patima care cunoaste multe fatete si capcane.Altfel pleci de la doctor nevindecat.Desigur nu asternem povesti la spovedanie.
O alta problema care mi se pare vitala:suntem tentati sa spunem doar pacatele, dar nu aducem Domnului,prin duhovnic,toate framantarile noastre, planurile, ideile noastre despre tot ce ne inconjoara si ne apasa.Si iarasi plecam nevindecati…
De ce ar fi pacat ultimul bullet point din asa numitele pacate specifice femeilor?
Apoi, supunerea aia a femeilor fata de barbati in tot si in toate cred ca ar trebui nuantata la greu caci putin barbati sunt cei care isi iubesc femeile asa cum Hristos iubeste Biserica.
Eu stiu ca sunt o seama de canoane care prevad ca duminicile, in perioada Cincizecimii si la sarbatori sa nu se ingenuncheze. Am intalnit chiar preoti care atrag atentia celor prezenti in biserica sa respecte aceasta randuiala.
@ Mircea:
Era o greseala, am corectat.
“Nu m-am rugat pentru stăpânirea lumească, nici pentru preoţi sau duhovnicul meu.”
Mult mai usor ne e sa criticam preotul cutare, presedintele tarii decat sa spunem o rugaciune pentru indreptare.
Doamne, ajuta-ne Tie sa-ti urmam!
Cate zile nu are voie femeia sa intre in Sfanta Biserica si sa se apropie de cele sfinte atunci cand se afla in perioada lunara?8,10?
Bogdaproste!
Laura, parerea mea e ca de cand incepe chestiunea neplacuta si… pana se opreste. Daca nu exista probleme medicale care sa prelungeasca aceasta stare, banuiesc ca 7-8 zile ar fi normal. Cred ca ai voie sa intri in biserica, doar sa stai mai in spate si sa nu atingi nimic. Va rog sa ma corectati daca gresesc. Doamne ajuta.
@ LauraRo
Conform Levitic 15, 19- 29: “De va avea femeia curgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa. Tot cel ce se va atinge de ea, necurat va fi până seara…”. Intalnim sfaturi fel de fel, de la diferiti preoti, si fiecare ne sfatuiesc in diferite moduri. Pentru ca le-am incercat pe toate si nu mi-au adus liniste decat regula care spune ca femeia sa stea 7 zile acasa in timpul necuratiei ei, iar a opta zi sa intre, pe aceasta o tin. E singura zi binecuvantata pentru mine in care pot sa stau acasa, fara a avea mustrari de constiinta. Nu vreau sa-l contrazic pe parintele Constantin in nici un chip, dar eu, pacatoasa, niciodata nu am simtit bucurie atunci cand a trebuit sa stau acasa din acest motiv, dimpotriva, am plans, mi-a parut rau, dar m-am rugat mai cu umilinta acasa, astfel incat, am simtit-o cu adevarat ca pe o perioada binecuvantata in care se poate sta acasa. Atunci cand am indraznit si am intrat dupa sfatul unor parinti chiar de la facultatea de teologie, am avut neliniste si mustrari de constiinta. Pentru ca am gustat binecuvantarea cand am stat acasa si dimpotriva, am gustat mustrarea cand am intrat, pot recomanda cu mare drag, pe cea dintai, bineinteles, cu conditia, ca acest timp sa fie petrecut in rugaciune si chiar putem merge spre a cerceta persoane singure si bolnave. Nu veti avea decat de castigat. Stand in pridvor, am starnit discutii, trebuia sa spun trecatoarelor de ce stau acolo, si astfel nu aveam liniste. Nu mai spun, ca pe timp de iarna, in unele biserici e greu de suportat si frigul din Biserica, d-apoi pe cel din pridvor. Dumnezeu si Maicuta Sa sa ne lumineze pe toti! Iertati- ma, am spus si eu, ce-am stiut. Astept completari si chiar mustrari!
Ma gandesc ca aceste mustrari de constiinta legate de intrarea in biserica a femeilor la vreme de necuratie sunt mai mult legate de psihologia fiecarei femei. Legate de ce a auzit de la unii si de la altii, de cata incredere a avut in cei de la care a auzit, etc. Nu cred ca asta este o problema cu adevarat. Cum poate Dumnezeu cel bun si milostiv sa se manie ca mergem la biserica cu sufletul smerit? Eu cred ca daca se intra cu sfiala si nu triumfator atunci nu este nici o problema.
Va spun sincer ca statul in pridvor sau la usa bisericii mi se pare ridicol si decat asa mai bine acasa, parere personala. Totusi, acestea nu pot sa fie generalizate si prin urmare nici aici nu ar trebui sa fie reguli ci fiecare sa faca asa cum este sfatuita de duhovnic.
In general, parintii duhovnici din manastiri nu ingaduie intrarea in acesta perioada, iar parintele Ilarion Argatu, desi era preot mirean, nu era de acord nici cu intrarea in curtea bisericii sau a manastirii.
@Mircea
Sa nu-ti imaginezi ca in aceasta stare fiind, poti intra “triumfator” in biserica, ai insa dreptate, in ce priveste sfatul duhovnicului.
In indreptarele de spovedanie, este deasemeni specificat si pacatul intrarii in biserica in perioada necuratiei.
Doamne ajuta!
Toate cele spuse de parinti sunt bune. Numai ca unele sunt pentru clasa I (de viata duhovniceasca), altele pentru a II-a , etc. Atunci cand veti afla mai multe variante pentru aceeasi problema duhovniceasca, fiecare sa o savarseasca pe cea pe care o poate. Nu trebuie sa ne ridicam impotriva celor mai grele ci doar sa le lasam celor cu adevarat smeriti iar noi sa ne intristam de neputinta sau raceala inimii noastre. Din unele comentarii razbate un duh al evangheliilor lumesti, si care parca nu are nici o farama din Sfânta Evanghelie. M-a intristat mult intrebarea Mirlei cu spalatul pe dinti… Cel ce se simte necurat fiind impartasit cu cea mai mare minune de pe acest pamant, trupul si sangele Mântuitorului, acela are voie sa se spele. Nu pot sa inteleg cum sa nu arda foc de dragoste in inima si trupul celui impartasit, pentru Particica de Dumnezeire pe care a primt-O, si sa mearga sa-si spele oasele dintilor de Cel fara de prihana…
@Marian,
Imi pare rau ca te-a intristat comentariul meu si intrebarile puse intr-un duh lumesc si grosier. Trebuie totusi sa ne obisnuim cu ideea ca nu toti am ajuns la acel nivel de induhovnicire si sensibilitate pentru a nu mai fi interesati de aspectele mai pragmatice/lumesti. Exista totusi reguli canonice pe care este bine sa le respectam, caci nu suntem doar duh, ci si trup. Intrebarea cu privire la cum procedam dupa ce ne-am impartasit cu Trupul si Sangele Domnului, nu stiu cum ai inteles-o, nu a fost intr-un sens ironic, daca asta ai inteles, chiar eram interesata sa stiu cum se procedeaza corect, ca sa nu pacatuiesc.
Nu era vorba de a fi sau a te simti curat sau necurat, oricine mananca simte nevoia sa se spele pe dinti. In prima zi, fireste, nimeni nu se gandeste sa se spele pe dinti, caci este pacat. Ma interesa in urmatoarele zile cum se procedeaza, pentru a nu gresi. Duhovnicul mi-a spus ca in primele 24 de ore este important ce faci, caci altfel sunt preoti care nu s-ar mai spala deloc pe dinti. Insa eu auzisem ca la manastire, timp de 7 zile dupa ce se impartasesc, monahii au grija sa nu scuipe, sau oricum nu la canal. Si aceasta ma framanta tocmai fiind constienta de ‘particica de Dumnezeire’ primita. Iarta-ma ca te-am oripilat. Doamne, ajuta.
Dar pacate specifice barbatilor nu exista?
Precum:
Sa nu preacurvesti.
Sa bei alcool.
Sa iti tratezi sotia cu nervozitate sau indiferenta.
Sa te uiti prea mult la meciuri de fotbal sau la televizor.
Sa neglijezi educatia copiiilor.
Sa nu-ti ajuti sotia la treburile casnice, lenevind la televozor.
Sa cauti sa placi altor femei, dar nu si sotiei tale.
Sa flirtezi cu alte femei.
Sa lovesti sotia.
Sa nu te supui sotiei atunci cand ea se dovedeste mai inteleapta, doar pentru ca esti barbat si trebuie sa dovedesti ca esti capul, deci cel mai destept (asa cum zice Sfantul Aportol Pavel ”sa se supuna unii altora”).
Etc.
Mirela, daca te poate ajuta cu ceva iti marturisesc ca intrebarea ta pe mine nu m-a intristat deloc. Ci am considerat ca este chiar o intrebare potrivita. Problema este ca la noi impartasirea rara (stil in cele patru posturi) este realitatea dureroasa. Cand te impartasesti o data sau de doua ori pe an atunci chiar ca te intrebi ce sa faci mai special ca sa-ti arat evlavia. Cand iti doresti sa te apropii de Hristos mai mult si sa te impartasesti cu El, cand Trupul si Sangele lui Hristos sunt o prezenta deasa in viata ta, atunci detaliile alea cu spalatul pe dinti devin cu adevarat detalii in sensul ca devin lucruri firesti (ceea ce chiar asa ar trebui sa fie). Cum bine ai zis, altminteri ar fi preoti care nu s-ar mai spala pe dinti, ceea ce nu stiu cat ar fi de indicat.
Intre altele, sa scuipi nu este bine nici daca nu te-ai impartasit. Dar in Romania se pare ca este sport national de unde si interdictia. De a suipa – se intelege.
@ Deea:
Exista, exista 🙂 Sunt destul de corecte completarile, poate cu unele nuantari in formulare. Totul e sa nu provina dintr-o razvratire de tip feminist (cum stim din alte comentarii, din pacate)… In rest, chiar e in regula. Dar probabil ca parintele s-a gandit, in acea vreme, ca barbatii si asa nu prea ii calcau pragul si nu era necesar sa scrie ceva in mod particular pentru ei.
@Mirela
Iata cum mi-a spus cineva ca procedeaza:
“Am o periuta speciala cu care ma spal numai cand ma impartasesc,timp de 3 zile.Nu folosesc pasta de dinti,ci doar apa,pe care nu o scuip,ci o inghit.Periuta respectiva ,la sfarsit, o spal si pe ea doar cu apa,pe care o arunc la o floare,in ghiveci,sau la un loc curat si ferit,in gradina.”
Poate iti este de folos asta…
Post cu folos,tuturor,in contunuare!
Gluma cu periuta de dinti se ingroasa.Nu cred ca va fi intrebat cineva la judecata despre igiena post-impartasanie.Daca discutam despre paie riscam sa nu vedem barnele din viata noastra…
Iertati,va rog…
🙂 asta mi-a trecut si mie prin gand ca se ingroasa gluma cu periuta de dinti dar cred ca de fapt lucrurile sunt serioase pe fond chiar daca forma pare hilara. Cred ca important este, asa cum am mai spus, felul in care fiecare intelege sa-si manifeste evlavia si nadajduiesc ca fiecare urmeaza sfatul unui duhovnic in manifestarea evlaviei. Ce este potrivit pentru unii nu este potrivit pentru altii si de aceea nici spalatul pe dinti nici nespalatul pe dinti nu are valoare in sine, dupa cum nici spalatul pe maini nici nespalatul pe maini nu are valoare in sine.
Pacat este in esenta orice oamenii fac si nu este dupa voia lui Dumnezeu. Cand voia omului se lipeste de voia lui Dumnezeu atunci nu mai exista pacat iar pe pamant numai Omul si Dumnezeul Iisus Hristos este asa. Toti ceilalti ne straduim care cum putem. Deci cum vad eu ca voia mea se apropie de voia lui Dumnezeu? Prin crestere duhovniceasca, asa cum zice si Sf. Pavel pe undeva pe la Efeseni cum ca orice faptura bine alcatuita creste. Creste in Hristos. Deci cand constiinta fiecaruia dintre noi va fi cea care ne indeamna sa facem una sau cealalta dupa voia lui Dumnezeu atunci asezarea noastra este sanatoasa caci nu fac unele sau altele ca asa am auzit (desi asta n-ar fi rau, depinde de la cine le auzi) ci le fac pentru ca asa este voia lui Dumnezeu. Cei ce se impiedica de spalatul pe dinti mai au de lucru dar si cei se impiedica de altii care se impiedica de spalatul pe dinti si aceia mai au de lucru. Si toti ceilalti mai avem de lucru.
Ceea ce vreau sa spun este ca trairea fiecaruia este importanta pentru ca tine de asezarea sa duhovniceasca iar Hristos festila fumeganda nu va stinge si nici trestie franta nu va rupe, cum zice prorocul Isaia.
Magda, multumesc.
Mircea, a scuipa in sensul de a te clati. Sau, spre exemplu, eu am avut o alta ispita. In ziua in care m-am impartasit, primul lucru cand am venit acasa a fost sa beau apa, caci mi-era sete. Si mi s-a parut ca simt ceva in apa, ca un fel de scama, dupa care, instinctiv, am aruncat apa din gura. Uitasem ca m-am impartasit. Norocul meu (daca pot spune asa) a fost ca nu am arucat-o la canal, ci intr-un ghiveci, caci mi-am amintit ca am binecuvantat apa cu semnul cruciii inainte de a o bea, dar totusi, am gresit.
P.S. Ma impartasesc mai de de doua/patru ori pe an.
Cristi, asa credeam si eu mai demult, totusi mi-am dat seama ca nu e chiar asa. Cuv. Paisie Aghioritul a vorbit despre lipsa de evlavie de cele sfinte (ce poate duce chiar si la demonizare). Cred ca e bine sa evitam sa aruncam apa cu care ne clatim la canalizare, unde sunt multe necuratii (in urmatoarele doua zile care urmeaza zilei in care ne-am impartasit). Cred ca e un subiect important si nu un detaliu.