Maica Macrina Vassopoulos (II) despre PUTEREA RUGACIUNII, ASCULTARII SI TREZVIEI: “Rugaciunea este cel mai mare dar pentru om. Sa nu traim usuratic, fara profunzime, SA NU FIE VIATA NOASTRA SUPERFICIALA SI DE NIMIC. Cand omul are luare-aminte si rugaciune, il umbreste Harul lui Dumnezeu”

29-07-2015 Sublinieri

nun with dog

***

Credeti-ma ca de multe ori am vazut cete de demoni, unul poreclea pe altul, celalalt pe vecinul sau si tot asa unul pe altul, de se facea ceva infricosator. Cel intelept insa, va lua metanierul si va incepe: „Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul”. Cand Manastirea este inarmata cu rugaciunea, atunci ce va face? Va pleca si va privi de departe. Dar afla apoi loc si se intoarce. Pe una o prinde de gat, pe alta de mana, pe alta de picior si apoi, sfarsitul lumii. In acea vreme, credeti-ma, ii vad pe demoni cum trec in clipeala ochiului. Vedeti cum trec avioanele si elicopterele? Tot astfel si demonii“.

Mai 1985

Odata am pornit cu Staretul sa mergem la o Manastire. Pe drum am intalnit un caine ciobanesc care s-a repezit asupra noastra, voind parca sa ne sfasie. De indata ce Parintele Evghenie si Parintele Nicolae l-au insemnat cu semnul Crucii, cainele a ramas nemiscat. Atunci parintele s-a apropiat de el si i-a spus:

„In numele Sfintei Treimi iti pun canon ca de astazi inainte sa nu mai musti nici un om. Ia aminte, acum sa mergi la maici si sa le lingi picioarele”.

Maica Domnului!”, am zis eu cand cainele s-a apropiat de noi si a inceput sa ne linga picioarele. Apoi Parintele i-a spus:

Acum vei merge inaintea lor, sa le arati drumul“.93066d1399312601-greek-shepherd-greek

Si intr-adevar, era greu drumul pe acolo. Iar cainele a facut ascultare. Si-a plecat capul, a mers la picioarele parintilor, i-a mirosit ca si cum le-ar fi facut metanie si a inceput sa mearga inaintea noastra. Dupa ce am mers cam un ceas, am ajuns. Am tras clopotelul si a iesit in poarta Stareta, care de indata ce a vazut cainele, ne-a spus:

„Dar acest caine v-a insotit? Pe acesta il cauta toti sa-l omoare, cum voi…”.

Vezi ce face canonul? Intr-adevar, canonul l-a facut sa ne insoteasca si sa ne astepte pana ce aveam sa plecam. A stat acolo toata ziua afara, fara sa manance nimic. Cand am pornit, ne-a urmat si ne-a lasat exact acolo unde i-au pus Parintii canon. Dupa ce am plecat de acolo, ne tot uitam in urma, iar cainele statea acolo si ne privea, asa cum l-au legat Parintii. Nu voi uita aceasta niciodata. Ceva de necrezut!

Rugaciunea este cel mai mare dar pentru om. Cel care cultiva rugaciunea, se va si desfata de ea si va simti mireasma de flori, dulceata, mierea Harului. Se va invrednici sa se uneasca cu Dumnezeu, sa se faca una cu Dumnezeu. Sa se faca indumnezeirea in sufletul omului, sa se faca dumnezeu dupa Har. Sa nu traim usuratic, fara profunzime, sa nu fie viata noastra superficiala si de nimic. Sa fim amme [maici duhovnicesti – n.n.].

nun-prayingLucrarea sa se faca cu cumpatare, cu frica lui Dumnezeu. Cand facem lucru de mana, sa nu vorbim in desert, ci sa spunem Rugaciunea – „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma” sau „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi“. Cand soptiti Numele lui Dumnezeu si luati aminte la toate, veti vedea ce maretie veti simti: mintea va avea lumina, iar sufletul mare binecuvantare.

De multe ori mintea noastra se goleste si se incetoseaza din pricina lucrurilor lumesti, nefolositoare, iar cand vine ispita, nu avem puteri sa-i stam impotriva. Dumnezeu vrea sa ne dea in dar Harul Sau, iar noi, din neatentia noastra, ne lipsim si respingem darurile Lui. Vrem sa ne mantuim, dar nu ne lasa trupul, voia proprie si pofta. De pilda, poftesc sa mananc ceva. Dar oare trebuie sa mananc? Este de ajuns ceea ce mancam la trapeza. Dupa aceea sa stapaneasca infranarea. Mai demult Parintii se infranau si de la mancare si de la haine. Cautau sa aiba numai cele absolut necesare in chiliile lor. Si cu cat aratau mai multa lepadare de sine, cu atat mai mult ii umbrea Harul lui Dumnezeu.

Sa nu ne biruiasca patimile. Toti avem patimi si neputinte. De indata ce prinde radacini o patima, trebuie s-o smulgem, sa nu prinda radacini adanci si apoi sa nu se mai poata dezradacina. Gandul ne spune sa dormim mai mult? Nu vom dormi. La orice ceas ne desteapta ingerul pazitor, in acel ceas sa facem rugaciune. Sa nu ne lasam prada lenevirii. Rugaciunea vindeca durerile, patimile si neputintele. Soarele usuca namolul, il intareste si orice insecta exista in el o alunga, o omoara. Nu poate rezista pentru ca soarele arde si namolul se face pamant. Tot astfel se face si in sufletul omului, [atunci cand ne rugam – n.n.] Harul lui Dumnezeu vine ca glontul, mai ales la ispita, si nu ne lasa sa pacatuim. Sa nu ne vaicarim. Ne lupta si ne mananca diavolul cu „de ce acela?” si „de ce celalalt?“. Credeti-ma ca de multe ori am vazut cete de demoni, unul poreclea pe altul, celalalt pe vecinul sau si tot asa unul pe altul, de se facea ceva infricosator. Cel intelept insa, va lua metanierul si va incepe:

Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul”.

Cand Manastirea este inarmata cu rugaciunea, atunci ce va face? Va pleca si va privi de departe. Dar afla apoi loc si se intoarce. Pe una o prinde de gat, pe alta de mana, pe alta de picior si apoi, sfarsitul lumii. In acea vreme, credeti-ma, ii vad pe demoni cum trec in clipeala ochiului. Vedeti cum trec avioanele si elicopterele? Tot astfel si demonii.

Este trebuinta de multa luare-aminte si rugaciune. Cand omul are luare-aminte si rugaciune, il umbreste Harul lui Dumnezeu. Cand cineva se gandeste mereu la ceasul mortii, adica are pomenirea mortii, va fi mereu cu lacrimi in ochi. Sa fixam bine in mintea noastra faptul ca moartea noastra este Judecata lui Dumnezeu. Unde vom merge, in iad sau in Rai? Pornim sa mergem la Voios. Dar oare stim daca ne vom mai si intoarce? Ne impiedicam si cadem, murim, nu stim ce se va intampla. Mergem si deodata cadem, asa cum am cazut eu data trecuta si m-a acoperit Harul lui Dumnezeu, si murim. Puteam sa ma lovesc la cap si sa se fi terminat totul. Sa cad de la atata inaltime pe scari, sa ma rostogolesc si sa nu ma lovesc la cap, ca sa mor pe loc?! Acesta ce este? Maica Domnului m-a izbavit, ca sa ma pocaiesc, sa plang, pentru ca nu fac voia lui Dumnezeu. Undeva am schiopatat. Undeva L-am mahnit pe Dumnezeu.

Sa nu ne impotrivim. In mijlocul ostenelii se afla Dumnezeu. Fara osteneala nu se face nimic. Va spun aceasta din marea mea experienta, desi sunt nevrednica si pacatoasa, dar in mijlocul ostenelii L-am vazut pe Dumnezeu. Cand omul evita osteneala, stramtoarea, devine iubitor de sine, se pazeste pe sine si mereu spune: „Vai, sa nu merg acolo”, „Vai, sa nu fac aceea“.

Va aduceti aminte ce citeam la Parintele Ioachim? Toata ziua aduna masline, iar din pricina oboselii, parintii il sprijineau sa nu cada. Cand ajungea la coliba, Staretul lui ii spunea sa mearga la presa sa inceapa treaba. Acela facea metanie si pleca la presa de ulei. Pe atunci nu existau masinile de astazi. Parintii insisi se inhamau ca animalele si invarteau piatra de moara ca sa scoata untdelemn. Dupa putin a mers un monah si, aflandu-l pe Parintele Ioachim inhamat si invartind piatra, l-a intrebat:

„Cum merge, Parinte Ioachim?”.

Iar acela i-a raspuns:

„Cu rugaciunile lui Gheronda, nu simt mare oboseala”

si si-a continuat lucrul.

Cand noi spunem ca nu putem, ca nu rezistam, facem voia lui Dumnezeu? Ne facem treaba cu acrivie? Ce lucru placut lui Dumnezeu facem? Ne facem rugaciunea asa cum vrea Dumnezeu? Cand vine moleseala, raspandirea sau altceva, sa iesim putin afara, sa ne dam cu putina apa pe fata, sa ne spalam mainile si iarasi sa ne nevoim pentru dragostea lui Hristos. Daca nu ne nevoim, nu ne incununam.

Parintii traiau in pesteri. Oare nu le era cald vara si nu inghetau de frig iarna? Nu le era foame acestor oameni? Sfantul Sava din Kalimnos manca o lingura de grau inmuiat. Cate o lingura luau si mancau si toti ceilalti pustnici si apoi se nevoiau. Il aveau pe Dumnezeu in sufletele lor si le dadea putere sa faca aceasta asceza, sa ajunga la indumnezeire.

Unul de buna voie pustniceste, altul traieste in Manastire si ca mintea sa se afla in pustie, gandindu-se cum traiau Parintii, pustnicii, in soare, in nisip, in cele mai adanci locuri ale pustiului, unde era multa caldura. Altul isi are mintea la Mucenici. Cum au marturisit Sfintele? Ce simteau in acel ceas in care intrau in locul de mucenicie? Ce le daruia Dumnezeu, de le aruncau in cuptoare inrosite, le taiau sanii mainile, picioarele, le infigeau in trup cuie inrosite, le chinuiau si pe toate le rabdau? Oare ce le dadea Dumnezeu ca sa poata rabda mucenicia? Aveau trup ca si noi. Mancau, beau, dormeau, insa bunavointa lor le-a invrednicit sa devina Mucenite. Si gandul nostru sa mearga la Mucenici, la Cuviosi, la cei din vietile de obste care au facut ascultare cu acrivie. Astfel de contemplatii sa avem toata ziua. Dar mintea noastra paşte si umbla la diferite lucruri nefolositoare, care nu au valoare. Si aceasta pentru ca suntem oameni trupesti si ne ingrijim numai de noi insine. Asadar, silire, sa existe silire de sine, sa cautam sa lucram pentru Dumnezeu in fiecare clipa. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu, aceasta este unirea, adica sa-L iubim pe Dumnezeu cu adevarat. Daca simtiti aceasta in inimile voastre, veti face aripi si veti zbura. Veti vedea schimbarea; veti vorbi telegrafic, pentru ca nu va va lasa inima sa rostiti nici un cuvant, ca nu cumva sa pierdeti comuniunea cu Dumnezeu. Stii ce inseamna comuniunea cu Dumnezeu? Sa fii in comuniune toata ziua cu Dumnezeu. Mare lucru! Ia incepe sa vorbesti cu Dumnezeu si nu lasa nici o clipa Numele Lui. Cum te gandesti la mama ta, la tatal tau sau la o persoana draga tie? Logodnica ce face? Se gandeste la logodnicul ei toata ziua si este robita; sta si brodeaza si face meditatii cu el. Dar oare noi nu trebuie sa facem meditatii pentru Logodnicul nostru, Hristos? Este obositor acest lucru? Sa nu obosim deloc, nici o oboseala sa nu simtim. Sa avem aripi si sa nu dam importanta la cele pamantesti. Tu cauta la Dumnezeul tau, adora-L. Pune inima ta in mintea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu sa te aiba neincetat in mintea Sa.

Ia gandeste-te la bolnavii de pe patul durerii. Sa facem o vizita ganditoare ca sa-i cercetam, sa le spunem doua cuvinte, sa-i mangaiem, sa rostim un sirag de „Doamne Iisuse“, sa spunem doua cuvinte lui Hristos.

„Mangaie-i in aceasta cruce mare pe care le-ai dat-o, Hristoase!”

Ia gandeste-te acum la aceste suflete care au limbile, urechile si picioarele umflate, iar ochii holbati. Ce vom vedea daca vom merge si la spitale? Cancerul loveste lumea fara mila. Noi suntem sanatoase, dar nu facem rabdare si ne vaicarim atunci cand avem ceva neinsemnat. Toata ziua vrajmasul ne are robite si nu ne lasa deloc, considerand poveri mari si de nesuferit chiar si cele mai mici lucruri.

Ochiul vostru sa observe totul. Sa spuna:

Acest lucru este prafuit, este murdar. Acolo sunt gunoaie, dincolo trebuie sa arunc o privire. Sa arunc putina apa; acolo sa fac asta, dincolo sa fac cealalta”.

Asa este omul care-L lauda pe Dumnezeu, cu multi ochi. Nu spune:

„Heruvimii cei cu ochi multi si Serafimii cei cu cate sase aripi”?

Asadar, omul se face cu ochi multi si alearga de colo-colo. Ai vazut, cei cu ochi multi aleaga mereu, Il lauda pe Dumnezeu: „Sfant, Sfant, Sfant“. Heruvimii cei cu ochi multi si Serafimii cei cu cate sase aripi „in clipeala ochiului” fac ceea ce vrea Dumnezeu. Numai cu un semn; numai atat le face si indata se savarseste voia Sa, intr-o clipa. Cand omul devine duhovnicesc, ii vede ganditor – nu vorbim despre inselari si vise – ii vede pe Heruvimii cei cu ochi multi si pe Serafimii cei cu cate sase aripi in chip simtit in sufletul sau si face multa ascultare, ascultare fara impotrivire. „Sa fie binecuvantat“, spune.

In obstea de maici pe care a avut-o Staretul Iosif, odata o sora a cusut o rasa. Apoi a mers la Staretul Iosif si i-a spus:

– Iertati, Gheronda, dar mi-am facut o rasa.

– Rasa? Mergi la balta aceea – plouase in acea dupa-amiaza – bag-o in noroi si calc-o in picioare, apoi usuc-o, imbraca-te cu ea si vino la biserica.

– Bine, Gheronda, dar chiar in noroi?

– Da, in noroi.

– Sa fie binecuvantat!

Si asa a facut. A bagat-o in noroi, a calcat-o in picioare, s-a imbracat cu ea si a mers la biserica. O alta sora isi privea mainile si i-a spus Staretului:

– Gheronda, gandul imi spune sa-mi privesc mainile, pentru ca sunt frumoase.

– Mergi acolo unde sunt doua tinichele de smoala si baga-le inauntru.

A mers si le-a bagat si pentru o bucata de vreme le-a avut murdare cu smoala. Atunci sa fi vazut!… Acum noi nu mai spunem (n.tr. la spovedanie ca ne ingrijim) cum ne sunt mainile, cat de frumoase sunt, cum ne este parul, etc. Dar cel putin a plecat mania, razboiul trupesc, furia, vorbirea de rau de unul sau de altul? Nimic nu a plecat, ci patimile sunt incuiate inlauntrul nostru.

In acea obste monahiile aveau multe lacrimi, plans, iar nu minciuni. Fara lacrimi nu mancau, nu mergeau, nu dormeau, nu sedeau; din multa Rugaciune iesea mireasma din gurile lor, pana si locul acolo unde stateam, langa ele, se umpluse de mireasma. Disciplina este cea care smereste sufletul. Sa fi vazut acolo cum lucrau mainile si unde mergeau hainele cele apretate si calcate, sa fi vazut ce frumos… direct in mocirla. Sufletele lor aveau Har si sa fi vazut cum il simteau pe Staret si ce dragoste aveau pentru el.

Cand omul Il are pe Dumnezeu in sufletul sau, ia aminte sa nu cleveteasca si sa nu mahneasca pe cineva. Aceasta face Harul lui Dumnezeu, nu te lasa, te pazeste sa nu-l mahnesti pe fratele, sa nu-l amarasti, sa nu te porti urat cu el, sa nu-l clevetesti. Harul lui Dumnezeu le face pe toate acestea. Iti indulceste sufletul, ti-i face „eter“; precum este eterul, asa iti face sufletul, plin de noblete, cu purtari alese. Cand Harul lui Dumnezeu este in suflet, vine nepatimirea, milostivirea si multa dragoste. Poti sa te ocarasti, sa te bati, sa te desconsideri, sa-ti spui vorbe urate atunci cand te iubesti mult? Tot astfel trebuie sa-l iubim si pe fratele si pe aproapele nostru. Dumnezeu ne-a adus in acest „chivot” al Sau si ne-a dat toate mijloacele ca sa ne mantuim. Ne-a dat si marele dar al petrecerii monahale, care are mult Har si maretie. Ca monahii, purtam Marea si ingereasca Schima si avem Mire ceresc si Parinte Atottiitor, Caruia sa-I bine-placem.

(din: Stareta Macrina Vassopoulos, “Cuvinte din inima”, Editura Evanghelismos, 2015)

mare_Cuvinte_din_inima_de_Macrina_Vassopoulos_stareta_editura_Evanghelismos

Legaturi:

***


Categorii

Maici duhovnicesti, Minuni si convertiri, Razboiul nevazut, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), RUGACIUNEA LUI IISUS (Rugaciunea mintii/ inimii), Stareta Macrina Vassopoulos

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Maica Macrina Vassopoulos (II) despre PUTEREA RUGACIUNII, ASCULTARII SI TREZVIEI: “Rugaciunea este cel mai mare dar pentru om. Sa nu traim usuratic, fara profunzime, SA NU FIE VIATA NOASTRA SUPERFICIALA SI DE NIMIC. Cand omul are luare-aminte si rugaciune, il umbreste Harul lui Dumnezeu”

  1. Pingback: Stareta Macrina Vassopoulos: “MAICA DOMNULUI VREA SA-I VORBIM, SA-I SPUNEM UNA SI ALTA… Si Hristos vrea sa strigam la El, vrea sa-L chemam. El este Cel iubit si vrea ca toata dragostea noastra sa I-o dam Lui” | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: AJUTOR SUPRAFIRESC, INDULCIRE HARICA SI “SATURARE CEREASCA” IN TIMPUL FOAMETEI SI IN VREMEA OCUPATIEI. Icoana rastignirii varsand sange – semn al inceputului razboiului. MAICA MACRINA: “Dumnezeu mi-a dat sa inteleg ce anume da El i
  3. Pingback: “CUVINTE DIN INIMĂ” ale Cuvioasei Starete Macrina (III): “S-O IUBIM MULT PE MAICA DOMNULUI! Nici nu poate pune cineva in mintea sa nemasurata dragoste a Maicii Domnului…” | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: RUGACIUNEA LUI IISUS versus YOGA si MEDITATIILE ORIENTALE. Deosebirile ireconciliabile intre budism si crestinism. TREZVIA, OSANDIREA DE SINE si DUREREA INIMII – esentiale in lucrarea personala a CHEMARII NUMELUI DOMNULUI | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: STARETA MACRINA, sfanta ucenica a sfantului Iosif Isihastul, “cea asemenea cu ingerii” (†4 iunie 1995) | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: “O noapte în pustia Sfântului Munte”: ISPITE SI RĂTĂCIRI ÎN PRACTICAREA RUGĂCIUNII LUI IISUS. Care sunt condițiile pentru a scăpa de înșelare și cum pot fi deosebite roadele rugăciunii de deghizarea diavolului în înger de lumină
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate