MANA LUI DUMNEZEU – parintele Gheorghe Calciu
Mâna lui Dumnezeu
Niciodată să nu deznădăjduiţi, pentru că în cea mai grea împrejurare Dumnezeu te scapă. Aş putea să vă spun sute de cazuri din viaţa mea personală, când în momentul în care tot orizontul părea închis, când nimic nu se mai deschidea pentru mine, în clipa aceea Dumnezeu deschidea o poartă. De zeci de ori în viaţa mea, în special în închisoare, Dumnezeu m-a scos din păcat şi din lumea aceasta.
Mi-aduc aminte când am fost numit profesor la Seminar. Am fost numit în vară şi în toamnă a venit Patriarhul Iustinian la Seminar şi mi-a spus:
“Să te pregăteşti de preoţie!”.
Eu, care nu aveam o pregătire prea adâncă teologică, adică făcusem numai Facultatea, nu făcusem şi Seminarul, aveam nişte cunoştinţe, dar nu mă simţeam în stare! Când m-am gândit că Sfântul Ioan Gură de Aur a fugit când a fost să fie preoţit, Sfântul Grigorie la fel, şi a şi scris despre fuga sa, m-am speriat şi eu! Adică ei, care erau sfinţi, s-au temut de preoţie, că era o mare răspundere, dar eu cine eram? Apoi a venit Patriarhul a doua oară, în toamnă, şi a spus:
“Joi vei fi făcut diacon!”,
căci joi era hramul Seminarului. Şi m-am speriat iarăşi, mai ales că a adăugat:
“Iar duminică vei fi făcut preot!”.
Şi aşa a fost. Am încercat să mă rog. Mi-a spus:
“Gata!”.
Şi am fost preoţit.
Multe lucruri s-au întâmplat în viaţa mea care ar fi tulburătoare pentru mulţi. Dar Dumnezeu din toate m-a scos, ca şi cum îngerul meu păzitor m-ar fi luat de ceafă şi m-ar fi scos din toate împrejurările. Nu mă refer la situaţii fizice, materiale, ci la viaţa spirituală. Atunci erau ispite foarte mari, de forţă, ispite de puşcărie, cu care eram ameninţat. Toate erau asupra mea ca un nor, dar Dumnezeu mă scotea din norul acesta. Şi chiar când am fost în închisoare, Dumnezeu m-a scos şi de acolo.
Astăzi, dacă mă duc în sat la mine şi mă întâlnesc cu colegii mei de şcoală primară, din toţi mai trăiesc doi-trei, şi n-au trecut prin greu. Dacă mă duc să mă întâlnesc cu colegii mei de liceu, mai trăiesc vreo zece. Toate aceste lucruri pe care Dumnezeu le face cu noi trebuie să le vedem. Să vedem mâna lui Dumnezeu în toate împrejurările. Să nu ne lăsăm duşi de ispita că sunt puternic, bogat, că sunt deştept, că pot să fac şi să câştig bine…
Să nu ne lăsăm duşi de nici un fel de ispită, ci totdeauna să spunem: “Cu voia lui Dumnezeu se va face şi aceasta, şi aceea”... Şi se va face. Să nu vă închipuiţi că întâmplarea, norocul sau destinul vă guvernează viaţa. Viaţa noastră este guvernată de Dumnezeu. Să ne amintim că Mântuitorul a spus aşa:
„Nici un fir de păr din capul vostru nu se va clinti fără ştirea Mea”.
(extrase din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009)
Legaturi:
- Cuviosul Paisie despre purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de om
- Cuviosul Paisie Aghioritul: ACOLO UNDE NU POATE OMUL, AJUTA DUMNEZEU!
- DOAMNE, SPORESTE-NE CREDINTA! – Cuviosul Paisie Aghioritul ne invata
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre sensul cel mai adanc al vietii
- “DOAMNE, SCAPA-NE!”
- INCREDEREA IN HRISTOS
- Sf. Ioan Gura de Aur: Sa nu ne chinuim in zadar cu grijile lumesti!
- “ABANDONATI-VA IN MAINILE LUI DUMNEZEU!”
- “DUMNEZEU ARE GRIJA DE MINE” – Povestea minunata a Gabrielei si a pruncului ei
- Sf. Nicolae Velimirovici despre biciul intreit al necunoasterii, al grijii si al deznadejdii
Minunate si adevarate cuvinte. Am simtit nu o data mina lui Dumnezeu asupra mea cind imi era foarte greu. Cu o conditie: sa Il chemi in ajutor.
Una din rugaciunile foarte puternice este Paraclisul Maicii Domnului. Toti cei aflati in intristare, ispita, disperare, greutati de orice fel ar trebui sa il citeasca zilnic.
Doamne ajuta
Doamne, iarta-ne si ajuta-ne pe toti!!!
Daca Pr.Calciu spune sa nu deznadajduim, el – care a trecut prin ce-a trecut…stie ce spune!
Cred ca nu exista om care sa nu recunoasca ca, in unul din momentele dificile ale vietii sale n-a fost ajutat, sprijinit; chiar cand totul parea irecuperabil fiind lovit rau, greu…tot iesi la liman; ca, perioada de covalescenta (recuperare) trupeasca sau sufleteasca este mai mica sau mai mare, vindecarea vine sigur.
“problema” vine atunci cand, nerecunoscator si neinvatat din patanie nu realizezi/recunosti ca ai fost ajutat de Dumnezeu – atunci, ingaduie Dumnezeu sa patesti unele asemanatoare sau mai dihai doar, doar…te smeresti si bagi la cap.
-Suntem noi creştini ortodocşi ??
-Am fost botezaţi în Biserica lui Hristos,
Ortodoxă, Unica şi Adevărata Biserică şi
am devenit membri ai comunităţii creştine, ucenici ai lui Hristos.
Am ajuns adulţi, tineri sau maturi, vârstnici sau bătrîni, dar oare suntem noi acum creştini ortodocşi, adevăraţi ucenici ai Mântuitorului ??
Răspunsul este mai degrabă negativ!
Trăim cu mult sub nivelul ORTODOXIEI,
lumina noastră s-a prefăcut în luminiţă şi multe umbre sau chiar întuneric al necredinţei.
Suntem cu mult sub nivelul de ucenici ai lui Iisus Hristos.
Ne nevoim eretic şi suntem prinşi în acest duh modernist ca într-o revărsare de ape mari.
De nu ne vom întoarce cu pocăinţă la Biserică, la Hristos Dumnezeu, la Sfintele Taine, atunci ne vom coborî treptat pînă la gurile iadului şi ne vom pierde sufletul pentru veşnicie…
Iisus, Îţi cerem îndurare.
Iisus, Îţi cerem îndurare,
Şi îndreptare’n conştiinţă,
Spre-a nu ne păgubi, când râvna
Ne duce’n critici de credinţă.
Primeşte rugăciunea noastră
Pentru credinţă şi popor,
Şi dă-ne preoţi şi modele
De vrednic , viu şi sfânt păstor.
Să nu mai ridicăm noi critici
În chip şi-n duh de judecare,
-Care ni-i risc, ni-i şi povară-
Şi dă-le celor mari, certare.
Că nu trăim doar pentru critici,
Şi nici nu ne’arătăm credinţa,
Când ridicăm -cu frică- glasul
Căci greu ne’apasă conştiinţa.
Noi nu suntem mai buni ca alţii
Nici mai profunzi, nici mai deştepţi
Ci numai dornici de acestea
Şi-n Adevăr ,doar conştienţi.
Strigând şi aducând acuze
Nu am dorit să înfierăm
-Să judecăm păstori şi semeni-
Ci cu durere, constatăm.
Nu comentăm viaţa privată.
Pe nimeni nu dispreţuim.
Doar ne’apărăm dreapta credinţă
Cu ce putem şi cu ce ştim.
Nu violent şi nici spre schisme
Şi nici prin cultivarea urii,
Ci criticând rostul şi scopul
Şi relele ,, învăţăturii.
Că nu avem altă putere
Iisuse drag decât cuvântul,
Şi slaba noastră rugăciune
Ce fuge pe întreg pământul.
Noi suntem slabi. Ei sunt puternici.
Noi suntem cei dispreţuiţi.
Consideraţi răi şi habotnici
Neascultători sau chiar smintiţi.
Pe noi ne mustră, ne zdrobeşte,
Sub grea povară conştiinţa,
Şi îngroziţi strigăm cu frică
Că se falsifică credinţa.
Că după DVERĂ se ascunde
Politica şi în altar,
Şi-n motivaţii ortodoxe,
S-ascund cei ce ne smulg din har.
CĂ ŞI-N BISERICĂ SE MINTE,
Dumă metode rafinate,
Şi ne’întrebăm cum de sinodul,
Oricând e’n unanimitate ? ??
Iar dacă nu-i cine s’opune,
Şi ce s’ascunde’acolo sus,
Şi n’avem voie să cunoaştem,
În Adevărul Tău, Iisus ???
Cum să tăcem –sub ascultare-
Şi să-i urmăm mereu cuminţi
Văzînd cum ne târăsc afară
Din calea sfinţilor părinţi ?
Cînd folosesc laptele turmei
Pentru politica globală
Manipulînd cu iscusinţă
Doar latura sentimentală.
,,Ortodoxia’’ lor i-axată
Pe cele cu efect lumesc,
Sentimental , manipulabil
Înalt , dar slab duhovnicesc.
Ei n-au copii, iar viitorul
Nu-i perocupă ca pe noi,
Cei ce purtăm crucea durerii,
În asuprire şi-n nevoi.
Nădejdea ni se ruinează
Şi munca-i doar zădărnicie,
Când totul trage-n modernisme,
Şi-n duh înalt, spre erezie.
Când oameni culţi, ce nu-s adesea
Modele vii, duhovniceşti
Fac cultul,, nou’’ şi academic,
Modelul vieţii creştineşti.
Şi-şi fac un cult al ctitoriei
Ce-i ca şi-un un maxim în Iisus,
Iar viaţa ne duhovnicească,
Dacă-i morală e de’ajuns.
Noi îndrăznim Doamne Iisuse,
Să criticăm traiul lumesc,
Din viaţa cea bisericească,
Când n-are scop duhovnicesc,
Dar are scuze ,, ortodoxe’’
Şi profunzimi convingătoare,
Ce fac din viaţa ortodoxă,
Paradă, fast şi înşelare.
Şi acuzăm că ,, osteneala’’
Este marcată de trufie,
Smintelă noua, dusă-n titluri,
Şi multul lux, în sărăcie.
Noi spunem ce le ce n-au cinste,
-Findcă cei mari, nu le rostesc,
Spre-a nu î-şi pierde privilegiul
Şi starea’n care vieţuiesc.
Greu ne apasă conştiinţa.
Atât de jos cât şi de sus.
Poverile ne sunt cumplite
Şi-adesea ne zdrobesc Iisus.
Cuvîntul însuşi , care-l spunem,
Nu-i bucurie nici plăcere,
Ci grea povară’n conştiinţă,
Amar adânc şi grea durere.
Dă-ne Iisuse’n ierarhie,
Model de’adevărat păstor,
Precum Ioan, precum Vasile,
Duhovnicesc şi trăitor.
Să se ocupe de cei care,
Nu vor nimic de la apus,
Ci viaţa cea adevărată,
În Duhul ortodox, Iisus.
cuvinte al unui Parinte atat de aproape de Dumnezeu incat transmite trairea si emotia sa doar prin cateva vorbe…
Slava lui Dumnezeu ca ne-a daruit noua romanilor un Gheorghe Calciu un Arsenie Boca un Valeriu Gafencu un Mircea Vulcanescu un Constantin Brancoveanu un Corneliu Zelea Codreanu…etc etc etc… Slava lui Dumnezeu
Binecuvanteaza,Doamne poporul tau cel binecredincios!INTARESTE-NE CREDINTA SI CURAJUL SI TARIA, SA PUTEM PURTA CRUCEA BISERICII TALE,PRINTRE VICLENI!
Ca a Ta este Imparatia si Puterea si Slava,in vecii vecilor.Amin!
@ Petru:
Mda, tocmai scrisesem ca doar ne laudam cu ei, le folosim numele, dar nu-i urmam si nu-i ascultam. Iar pe Codreanu nu-l bagam printre sfinti, sa avem iertare.