MARCEL PETRISOR – marturii despre Parintele Adrian Fageteanu si invataminte esentiale: “Incercarea in viata e pe masura pretentiilor pe care le are omul”

5-10-2011 Sublinieri

Cateheza la Antim: ”Părintele Adrian Mărturisitorul”. Invitat dl. Marcel Petrișor – 29.09.2011

INTEGRAL AUDIO – AICI

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.


Transcriere partiala a cuvintelor scriitorului, profesorului si fostului detinut politic MARCEL PETRISOR si ale parintelui MIHAIL STANCIU, rostite la Manastirea Antim (29 septembrie 2011):

[…]

– Cand l-ati cunoscut pe parintele Adrian si cum l-ati vazut?

– Pai l-am cunoscut fiind in aceleasi imprejurari si locuri cu el, in partea din urma, inainte de a ne elibera din Aiud… (…) Parintele Fageateanu in perioada aia cand era in puscarie, vai de mine, ce om era, era intransigent! Ca in definitia ortodoxiei… o spunea el, si ma rog nu numai el: Ortodoxia este legea asta a noastra, a Bisericii care pretinde cea mai mare austeritate, deci neingaduinta cu sinele, lupta cu sinele, dar si cea  mai mare ingaduinta  cu aproapele. Dincolo de asta, era o foarte mare putere de iubire! Ca se spunea in puscarie in perioada aia: Ortodoxia e ca voia bunului Dumnezeu care lasa ploaia sa cada si peste spini si peste ciulini.

Parintele Adrian impunea o mare austeritate in ceea ce priveste propriul lui comportament, avea o fire de jandarm, el a fost si comisar chiar in timpul Legiunii, si, in sfarsit, vedea ca oamenii trebuiesc incadrati si in niste stanoage, cum zicea de multe ori, ca zice, altfel scapa precum caii in ovaz, asa ca trebuie tinuti indeaproape in frau, dar trebuie si iertati, pentru ca, in orice caz, fiecare se straduieste dupa puterea lui. Si dadea si un imbold foarte mare acestei laturi a iertarii, dupa cum si a sfatului – ce sa faca omul ca sa nu cada in necazuri…

Spunea, intr-adevar, ca cea mai mare virtute crestina este smereniaEl, stiti de ce o spunea asta, fiindca spunea asa: stiti cate am patit… Am patit foarte multe din pricina ca am vrut sa fac eu singur o serie de lucruri si pe urma mi-am dat seama ca nu se pot face lucrurile de unul singur, fara ajutorul lui Dumnezeu. Si in dosul pojghitei asteia de rigurozitate – ca poate la spovedanie ati vazut ca era foarte aspru, cu unii a fost foarte aspru, cu altii mai putin – dar in dosul austeritatii, asprimii asteia, se ascundea un om cu o nemaipomenita putere de iubire.

La Lainici s-a dus la Manastire acolo, s-a dus sus in varf, la schit, si stiti cum se numea schitul? Locurele. Locuri rele. Si parintele Adrian, intodeauna cand l-am intrebat: de ce ai ales Locurele? Zice in locurile rele nu se duc decat oamenii… si pe urma completam noi: oamenii care, ca si dumneavoastra, s-au dus si pe front in Rusia… Asa era el, intr-adevar, se ducea unde era mai greu. Si intotdeauna avea evidentele astea: ca nu poate face totul numa’ singur si cu pornire asa… sufleteasca de a face bine neaparat si de a-l indrepta pe om spre lucrurile cele mai  nimerite, potrivite  firii lui, ca scape de rau. Ati vazut si cum spune aici: Se ce poporul roman e atat de napastuit? … Ei, si in perioada cand era in Aiud, in inchisoare, si asta… spunea: din pricina femeilor. Pai cum, din pricina femeilor? Pai, zice, suntem tara cu cel mai mare numar de avorturi. De unde si hotararea lui de atunci sa sanctioneze ori de cate ori, dupa aceea in libertate, cand a venit aici la manastire si pe unde a mai fost, chestiunea asta o sanctiona foarte  tare. Uciderea de prunci este un dezastru pentru care Dumnezeu, zice, a ingaduit peste noi sa vina ceea ce a venit. (…)

– Dar cu rusii cum v-ati purtat?  – Pai, zice, era sa ma port aspru, spunea el cand eram in inchisoare, dar cand am vazut saracii ca erau foarte  multi dintre ei care-si ingropasera icoanele si trecusera prin ce nu trecuseram noi, zice, m-am inmuiat… Si sigur ca pricina tuturor relelor, pentru el era o pricina ascunsa, mistica cum se spune, adica ingaduita sa opereze in lume, datorita faptului ca prin suferinta pe care vremurile o aduc peste oameni, oamenii ispasesc, si in felul asta, in lumea de dincolo raspund altfel la Judecata.

Era si in controverse deseori cu parintele Papacioc, cu parintele Iustin, cu ceilalti parinti care erau acolo si in jurul carora discutiile erau asa: dom’le oamenii astia, totusi, daca majoritatea suferinzilor mai cartesc, se zvarcolesc,  regreta si... astia [cei care sufereau in inchisorile comuniste, n.n.] au fost stalpii care au tinut Biserica. De fapt se si spunea ca daca nu se prabuseste cerul peste lume, peste Romania este datorita turlelor Bisericii care le sustin si datorita celor dinlauntrul Bisericii care fac fata napastuirii respective suportand si expiind [ispasind] in locul necajitilor care ar trebui sa sufere altfel si mai mult. (…)

Si parintele Staret spunea mai inainte, cat statusem de vorba, ca [Parintele Adrian] datorita parintelui Papacioc a venit si a imbracat haina monahala. Avea putere de atractie foarte mare. Dar dupa ce te atragea te si “scarmana”, ca sa zic asa, nu se lasa pana nu te rascolea in toate cotloanele. Si asta datorita faptului ca in timpul si a puscariei si a vietii pe care a avut-o pe front, si a celorlalte experiente, dar mai ales in puscarie oamenii “s-au scarmanat” foarte tare unul  pe altul. Biserica, si in general crestinismul, nu se sprijina pe  teze de licenta sau pe doctorate, sau pe… Adica te descosea sa vada ce ganduri ai avut, de ce ai facut ceea ce ai facut, ce ceri, ce vrei sa ti se dea si daca asta are cate o motivare. Bineinteles ca fiecare stiti, pe de alta parte, din relatiile pe care le-ati avut cu el, ca era repet si foarte aspru, dar si foarte ingaduitor. Eu cred ca pentru foarte multi se ruga ca Dumnezeu sa-l ajute in cele bune omului ca sa-l scape de napastele care erau peste el. (…)

(…)

De aia spunea el ca trebuie sa fim uniti intotdeauna, si mai ales in fata primejdiei – de aia dadea si citatul cu dacii care daca ar fi uniti ar inspaimanta pe toate lumea cu puterea lor. Cand il intrebam: de ce nu sunt oamenii uniti?  Pai nu sunt uniti din cauza mandriei, a orgoliului ca fiecare vrea sa fie ceva mai mult ca alalalt… (…)

– Unde l-ati intalnit pe parintele Adrian in temnita?

– La Aiud.

(…)

– Spuneati ca in puscarie era un regim ca in pustnicie.

– Exact, si asta este foarte adevarat. Cum stiti ca inainte vreme in Romania, de pilda cand era sa-l surghiuneasca pe cineva, nu-l baga in puscarie, il trimitea la manastire. Pai si Vacarestiul aicea cum a fost? A fost cand manastire, cand puscarie. (…)

Vedeti, ideea asta, ca la un moment dat in puscarie [regimul] a fost foarte aspru, mai ales la Aiud, in perioada dinainte de eliberare – si era foame, frig, intuneric, singuratate pentru foarte multi; sigur ca pentru altii coplesirea intr-un mediu in care toti iti sunt dusmani, ca au fost si chestii de-astea, dar la toate dificultatile astea pe care le-a pus vremea acolo, am vazut ca cei mai grozavi oameni care au facut fata la toate astea fara sa faca concesii, n-au fost intelighentii, n-au fost domnii, au fost monahii astia, oameni foarte simpli unii dintre ei. Stiu ca unii nu sunt bine cunoscuti dar noi ii cunoastem, ma rog, pe cei care au fost atuncea pilonii rezistentei. Erau parintele Papacioc, si Adrian, Si Sofian, si altii… mai, care nu se plangeau niciodata nici de foame, nici de frig, nici de stramtoare, nici de izolare, nici de prea multa coplesire a celor care napadeau pe tine intr-un grup in care toti iti spuneau „Domne’ fă aşa ca noi…, zi ca noi”. Ei, astia au rezistat. De ce? In orice caz, in general, asa au rezistat in inchisoare acesti parinti, incat cand ieseam din inchisoare, cand a dat drumul lotului nostru, si atunci am iesit multi, da, era un lot mare, nu pot sa uit ca un gardian de acolo spunea: “Eee, iese sfintenia pe poarta!”, cand l-a vazut pe Papacioc iesind asa… Iesea vesel parca ar fi mers la claca sau la... Ei, poate ca datorita oamenilor astora Dumnezeu ne-a tinut si ne tine, pana cand o sa dam si noi socoteala de… ceea ce trebuie sa dam socoteala pentru cele facute in viata asta, bune si rele.

Părintele Mihail: – Şi Dl. Marcel Petrişor evită să spună aşa, în amănunt, ce regim de tortură a avut în închisorile comuniste, pentru că erau foarte greu suportabile, chiar şi numai cu auzul metodele şi urâciunile la care erau supuşi.

Marcel Petrişor: Dar încercările în viaţă sunt pe măsura pretenţiilor pe care le are omul. Dacă eu cred că fac, că dreg, că nu ştiu mai ce (…), apăi încercarea a venit pe măsura respectivă.

A fost foarte încercat. Şi-n război, şi după aceea şi-n puşcărie, şi-n puşcărie n-a fost o glumă.

Eee, sigur că pentru chestia asta să zici: „vaai, domne’ ce ne-a chinuit.. Intrebarea este: „da’  de ce a îngăduit Dumnezeu să ne chinuie aşa? La chestia asta dacă răspunzi, nu mai osândeşti prea tare pe cel care te-a chinuit.

Ba erau şi cazuri când, tot în închisoare se povestea la un moment dat, tot între monahi, călugări şi aştia veniţi de pe nu ştiu unde, zice: „Stii cine a fost tov. Stalin?” (erau discuţii…). “Nu, cine?”“Sfântul Apostol Petru a încercat să facă creştinismul cu buna [cu binele; de bunavoie] şi n-a reuşit. Cred că acum a venit a doua oară, sub chipul lui Stalin şi vrea să-l facă cu băţul…”. (…) Da, aşa a fost, oamenii îşi puneau şi astfel de gânduri la bătaie. “De ce suferim atata?” “Pai, uite de ce, ca daca nu a mers cu buna, poate ca si cu bata se face mai mult…”

[…]

Astia au fost cativa stalpi care nu stiu cum s-au intepenit si i-a tinut si Dumnezeu drepti, ca nu s-au clintit. Cativa. Sigur ca marea majoritate, cum sa zic, s-a cam indoit, dar in Biserica Ortodoxa sunt cateva momente din-astea cu niste oameni care nu s-au lepadat de Hristos. Uite si in Rusia au fost. Ati auzit de niste orase ca Novgorod, si Manastarca, etc. Domn’e, loc in care sa strangi zece mii de preoti cu episcopul in frunte, sa-i impusti daca nu vor sa conlucreze cu Statul. Pai asta este un martiriu de proportii. Intrebarea pe urma este: de ce a fost nevoie si la rusi si la noi de un astfel de martiriu de proportii? Stiti de ce? Era un mare teolog-ganditor, Berdiaev, care spune ca “toate astea sunt facute pentru ca macar partea asta de lume sa-si ispaseasca pacatele si sa arate lumina in celelalte parti”. De aceea spunem si ca “lumina vine de la Rasarit”.

Vedeti, stam de vorba, si umblam prin lume, auzim atatea si vedem ca totusi, parca asa cum ar fi, tot de aici, de la noi, sunt lucrurile mai luminoase. I-am asteptat pe americani atata amar de vreme. Au venit acuma. Ei, daca umbli pe la sate si-i intrebi pe oameni: ei, cum e mai bine, inainte cum a fost? Oamenii spun: rau inainte a fost, dar parca acuma e si mai si, si mai al naibii.

(…)

Parintele Mihail: Mi-aduc aminte ca in predicile Parintelui Adrian, pe care le rostea de obicei seara, miercurea si vinerea; duminica predicand mai rar, fiind Parintele Sofian sau Inaltul Teofan, cel putin in vremea in care eram si eu aici, dupa 1997.

Una dintre temele centrale ale predicii parintelui era unitatea, apelul la unitate. Si ne arata ca si intre Apostoli, desi Mantuitorul a stat trei ani si jumatate intre ei, erau certuri pe intaietati, care sa fie primul, care sa stea de-a dreapta si de-a stanga Mantuitorului. Si spunea asa, mai metaforic:

S-au dus Iacov si cu Ioan si cu mama lor, ca avocata, ca sa obtina promisiunea de la Mantuitorul ca ei vor fi prim-ministru si ministru de interne, acolo Sus, adica sa stea de-a dreapta si de-a stanga Mantuitorului. Bineinteles, cand ceilalti ucenici au aflat ce-au vrut, s-au certat cu totii intre ei, asa cum spune si Sfanta Evanghelie. Ei, unde este dorinta de a sluji celorlalti, ca si temei al unitatii?”

Asta este temeiul unitatii si in ortodoxie…

Marcel Petrisor: Cine vrea sa fie primul, trebuie sa fie sluga tuturor. Si notiunea de ministru inseamna… ministerium= servire. Asta este specificul crestinismului. Cine vrea sa conduca si sa fie primul, trebuie sa stie ca trebuie sa fie sluga si responsabil pentru toti, dar vedem ca in politica noastra este cu totul altfel. Noi suntem robii, iar ministrii sunt…. hai sa nu zicem chiar calaii, dar sunt executorii unei ingaduinte divine.

Parintele Mihail: Asta era una din temele Parintelui Adrian: apelul la unitate. O a doua – zice: “Rugati-va sa scoata Dumnezeu lucratori la secerisul Lui”, referindu-se si la mahnirea Mantuitorului, ca “mi-e mila de popor ca nu au pastori, deci si voi rugati-va, si pe toti din biserica ne indemna sa ne rugam, sa scoata Dumnezeu la seceris oameni buni, jertfitori care sa slujeasca Biserica.

Alta tema din predicile Parintelui Adrian era apelul la pocainta, pocainta ca stare si lucrare neincetata de ascultare de Dumnezeu si de dovedire a iubirii fata de Dumnezeu si fata de semeni. O pocainta fara roadele iubirii e egala cu zero, e o iluzie, e o inchipuire, o fantasma. Deci ne indemna de asemenea sa punem inceputul bun de fiecare data in spovedanie si sa dovedim apoi prin celelate fapte bune ca aducem roade vrednice de pocainta. Insista de asemenea pe faptul ca e importanta spovedania si dorinta de indreptare. Spunea: nu e important sa te impartasesti cat sa te spovedesti curat si sa primesti iertare de pacate, ca si Iuda s-a impartasit, dar fiind viclean a mers direct in Iad.

Si iarasi combatand dezbinarea, ca si pacat fundamentat al romanilor, care are la baza orgoliul, mandria, ne indemna sa ne rugam mai mult unii pentru altii. Lipsa exercitiului acesta al rugaciunii a unuia pentru altul, a unuia pentru toti, sa stiti ca este si asta o cauza a dezbinarii dintre noi. Cand te rogi pentru altul, cand iti pui din timpul tau, din viata ta pentru altul, Dumnezeu iti umple altfel viata, de fapt iti da ca s-o dai mai departe, s-o prelungesti, si nu se poate sa nu aiba rod rugaciunea pentru altul, pentru mantuirea lui. Si Parintele Adrian sa stiti ca se ruga foarte mult pentru toti, chiar daca ne cerea de multe ori sa-i scriem pomelnicele cu litere mari, el sa stiti ca vedea bine, mai lua si lupa si facea pe detectivul in Sfantul Altar, dar sa stiti ca se ruga pentru toti si mari si mici si fosti dusmani. Il intrebam daca mai are resentimente fata de cei care l-au persecutat in temnite si fata de tortionarii care i-au ucis prietenii, fratii de suferinta din temnita. Si Parintele zicea ca nimic nu se intampla fara voia si fara stirea lui Dumnezeu.

Marcel Petrisor: Ingaduinta lui Dumnezeu. Ca voia e una, ingaduinta e alta. (…). Si intr-adevar primejdia cea mai mare este mandria, ca din asta pornesc toate, si intelectul: “ca eu sunt mai destept decat altul”,”eu sunt mai bun decat toti”. (…) Si s-a vazut ca pe masura ce la nivelul ala, la care au fost incercarile atuncea, se vedea, se urmarea acest lucru care era cel mai important: spargerea unitatii, despartirea unuia de celalalt.Da’ tu nu vezi ca esti mai destept decat ala, nu faci, nu intelegi…”. De aceea se spune ca in iad dracii stau singuri, in timp ce [in rai] ingerii stau perechi. Vedeti?

Si pe urma mai vine si intrebarea asta: “Mai ai vreun resentiment fata de astia?“. E adevarat ca trebuie sa-ti ierti dusmanul “de saptezeci de ori cate sapte”, dar parca poti? Adica e o lupta cu asta, asa… Dupa ce-au trecut lucrurile, bine, ti-l ierti, ca poate ti-l inchipui si pe el mort, si daca-ti inchipui un dusman mort, zici: “no, fie!“. Dar asa se intampla: ca de la neputinta de a-l ierta pe celalalt, ca de multe ori te osandesti pe tine. Te osandesti pe tine: nu-i spui ca tu stii ca ai facut ceea ce ai facut, dar arati barna din ochiul lui nu pacatul de fapt care sta in tine. Si atuncea dusmanul asta, cum sa-l ierti cand de fapt in sinea ta nu te poti ierta pe tine, sau, in orice caz, te duci la spovada si il rogi pe parintele sa te ajute, sa faca, sa dreaga. Dar lupta asta cu sinele, ca e cea mai mare batalie, e mai mare ca pe front, Doamne, cand ne sondam ce gasim in noi? Apocalips nu altceva. Dar in aceasta lupta cu sinele, cine reuseste sa se stapaneasca, nu sa biruie de tot, ca asta e mai greu pana atunci, acela face cel mai mare lucru. Si iertarea respectiva cand o dai, sa o dai pentru totdeauna, desi parintele Adrian zicea: “Domn’le te iert dar cu conditia sa nu mai faci! Dar ca sa nu mai faci, uite, astea sunt regulile”. si daca ala spunea “nu le pot respecta“, el zicea, “vino incoa la mine si daca nu le-ai putea respecta, vom vedea ce-om mai putea gasi”. Asa se faceau spovedaniile si discutiile despre spovedanie, ca daca te duci numai formal si spui asa…

***

  • Ascultati si: Emisiune Radio România Cultural dedicată Părintelui Adrian (29.09.2011)

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Creatori între sacru și profan

Tema:

”Părintele Adrian Făgețeanu Mărturisitorul (1912-2011)”

Realizator: Cristian Curte

Invitați: Arhim. Mihail Stanciu și dl. Marcel Petrișor

***


Categorii

Avort, Biserica rastignita, Ce este pacatul?, Mandria, trufia, Marcel Petrisor, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Adrian Fageteanu, Parintele Mihail Stanciu

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “MARCEL PETRISOR – marturii despre Parintele Adrian Fageteanu si invataminte esentiale: “Incercarea in viata e pe masura pretentiilor pe care le are omul”

  1. A 7-a Rugăciune către Iubitorul de oameni Dumnezeu şi Tatăl.

    Mulţumim Ţie, întru-tot-bunule Stăpâne, Părintele cel mai presus de fiinţă, şi mai presus de minte, şi mai presus de cuvânt; Întemeierea cea mai presus de fiinţă şi ascunsă, şi Întărirea cea neclătită; Născătorule cel prea-fără-de-început al Fiului Tău cel Dumnezeieşte-începător, şi Pricinuitorule de-a pururea vecuitor al Duhului Tău cel de viaţă făcător, a Cărui mărime nu este cu putinţă chiar a o spune, pentru nemărginirea şi ne-hotărârea, Cel singuratec, şi mai presus de singurime şi de unime; Cel decât toată înţelegerea mai înalt, Bunătatea cea prea-nemărginită şi nepovestită; că ne-ai dăruit nouă, nevrednicilor, cu slobozenie şi cu fericire a zice numele Tău cel negrăit şi ne-însemnat şi necuprins. Şi lucrul cel mai înfricoşat, Tată a Te chema pe Tine, Cel întru cei din înălţime neînţeles.
    Mulţumim Ţie, Dumnezeule, cel ce bine ai voit a se face om Unul-născut Fiul Tău, prin care vecii ai făcut. Şi prin înfricoşatele Lui Patimi şi prin Crucea cea mântuitoare, din tirania diavolului şi din stricăciunea morţii ne-ai slobozit.

    Mulţumim Ţie, Doamne al puterilor, Cela ce în ceasul al treilea ai vărsat Duhul Tău cel Prea-sfânt peste Sfinţii Apostoli, şi i-ai umplut pe ei de Darul şi de înţelepciunea şi de priceperea cea de la Tine, pentru mântuirea neamului nostru.
    Însuţi, Iubitorule de oameni Stăpâne, auzi graiurile gurii mele, şi primeşte rugăciunea mea, a păcătosului. Şi precum m-ai zidit, pentru singură bunătatea Ta, aşa mă şi mântuieşte pentru dânsa. Că din lucrurile mele nici urmă întunecoasă de mântuire nu îmi este mie, ci aşteptare de munci de multe feluri. Că dacă pentru un cuvânt deşert mi se va cere seamă în ziua cercetării, pentru nenumăratele mele fărădelegi care am greşit, ticălosul, ce dare de răspuns voi dobândi eu? Pentru aceasta, dinspre toată îndreptarea cea din fapte deznădăjduindu-mă, la singură a Ta bunătate alerg, ceea ce covârşeşte pe tot cuvântul şi pe toată mintea, pe care şi ţinându-o ca pe o tare ancoră a nădejdii, mărturisindu-mă, mă rog.

    Am greşit, curăţeşte-mă, Doamne; am nelegiuit, iartă-mă, Stăpâne; Te-am întărâtat, îmblânzeşte-Te; şi păzeşte de-aici ticălosul meu suflet neîntinat şi curată conştiinţă având. Izbăveşte-mă şi mă mântuieşte de valul cel mult învăluit şi mult tulburat al greşalelor mele celor de voie şi celor neştiute, şi mă îndreptează la limanul cel cu totul lin al voii Tale celei de viaţă făcătoare şi mântuitoare. Dă-mi mie în cuvântul Tău înţelepciune, şi în frica Ta suflă tărie. Adu-Ţi aminte de mine întru milă, Doamne, când chem eu numele Tău cel sfânt şi închinat, şi-mi dăruieşte mie şi rămăşiţa zilei acesteia paşnică şi fără de păcat.

    Învredniceşte-mă a Te iubi şi a mă teme de Tine din toată inima mea, şi a face întru toate voia Ta cea sfântă. Pentru rugăciunile Prea-curatei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor Tăi. Că Bun şi Iubitor de oameni eşti, şi Ţie slavă şi mulţumită şi închinăciune înălţăm, împreună şi Unuia-născut Fiul Tău, şi Prea-sfântului, şi Bunului, şi De-viaţă-făcătorului Tău Duh, totdeauna, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

  2. A 7-a Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos.

    Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieşte-mă. Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, ajută-mi mie. Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, sădeşte frica Ta în inima mea. Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, pătrunde cu frica Ta cărnurile mele. Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul Tău. Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, acoperă-mă despre toată bântuiala cea rea şi vicleană a împotrivnicului. Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, acoperă-mă dinspre întunecarea vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi care fac rău. Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, goneşte gândurile cele rele şi viclene şi urâte şi hulitoare şi cârtirile de la ticălosul şi ticăloşitul meu suflet. Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, goneşte de la mine pe tot vrăjmaşul şi împotrivnicul, văzut şi nevăzut. Doamne Iisuse Hristoase, fă cu mine ceea ce îmi este de folos. Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, miluieşte-mă.

    Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, ajută-mi mie. Iisuse, Numele cel mântuitor, mântuieşte-mă. Iisuse, Mântuirea mea, întăreşte-mă pe mine întru frica Ta. Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, curăţeşte-mă de toată necurăţia şi fărădelegea. Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, învaţă-mă să fac voia Ta cea sfântă şi să păzesc poruncile Tale. Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, acoperă-mă dinspre limba mea. Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu celui viu, păzeşte-mă în ziua aceasta, şi noaptea, fără de păcat, fără de sminteală şi nesupărat de toată bântuiala cea rea şi vicleană a urâtorului de bine şi stricătorului de suflet diavol. Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, slobozeşte-mă de toate patimile.

    Doamne Iisuse Hristoase, izbăveşte-mă de necunoştinţă şi de uitare. Doamne Iisuse Hristoase, fereşte-mă de toată ispita şi de mai-nainte prinderea în minte. Doamne Iisuse Hristoase, dă plâns şi smerenie în inima mea. Doamne Iisuse Hristoase, dă-mi suspin neîncetat, şi umilinţă, şi aducere aminte de moarte. Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, deschide ochii inimii mele, ca să văd folosul rugăciunii şi al citirii. Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, învaţă-mă cum se cade să mă rog şi să chem numele Tău cel sfânt. Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu şi Dumnezeule prea-dulce, Cela ce pentru mine cu trupul Cruce şi moarte ai răbdat, cum ştii şi cum voieşti miluieşte-mă pe mine, păcătosul şi nevrednicul robul Tău. Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Dumnezeule Mântuitorul meu, Dulceaţa cea negrăită, Numele cel mântuitor, dăruieşte-mi mie, nevrednicului robului Tău, umilinţă şi luminare inimii, ca luminat fiind, să vărs cu dulceaţă lacrimi întru rugăciune curată, ca prin puţine lacrimi să ştergi zapisul cel mare al păcatelor mele, şi prin puţină suspinare, să stingi focul cel ce arde. Că de îmi vei da să plâng aicea, Stăpâne, mă voi izbăvi de focul acela nestins.

    Şi ştiu cu adevărat, ştiu, îndelung-răbdătorule Doamne, că în fiecare zi şi ceas peste măsură Te întărât şi Te mânii pe Tine; ci bunătatea şi îndelungă-răbdarea Ta biruiască răutatea şi amărăciunea mea. Că dacă maica necinstindu-se de copilul său, nu sufere să-l treacă pe el cu vederea, de ale sale milostiviri biruindu-se, cu cât mai vârtos bunătatea Ta, de ale Tale nemărginite îndurări mişcându-se, poate să biruiască răutatea mea. Aşa, Dumnezeule al milei şi al îndurărilor, izbăveşte-mă de meşteşugirile cele rele şi viclene ale spurcatului şi cumplitului războinic, care în fieştece ceas ţine şi necăjeşte sufletul meu în gânduri rele şi viclene şi urâte. Puterea Ta cea negrăită, Hristoase, care a certat valurile mării, să-l certe pe dânsul, şi nelucrător să-l facă, şi departe de la mine, robul Tău, să-l arunce. Că în fiecare zi îşi înnoieşte asupra mea măiestriile lui, şi se sârguieşte să stăpânească cugetul meu cel slab, şi să mă despartă de la Tine şi de la Dumnezeieştile Tale porunci; ci trimite, Stăpâne mult-milostive, degrab ajutorul Tău, şi goneşte de la mine, netrebnicul robul Tău, pe balaurul cel mare, împreună cu toate gândurile lui cele viclene şi spurcate; ca curat să Te laud şi să Te slăvesc pe Tine, împreună cu cel fără de început al Tău Părinte, şi cu De-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

    A P A N T H I S M A

  3. Pingback: INEDIT - PARINTELE ADRIAN FAGETEANU - Ultimul sau interviu TV (2009): "Toti oamenii din viata mea au fost mult mai buni cu mine decat meritam"
  4. Pingback: DE CE AVEM CONDUCATORI TIRANICI SI EPISCOPI NEVREDNICI? RASPUNSUL CATEGORIC DE LA DUHUL SFANT: „Fiindca nu am gasit altii mai rai!”
  5. Pingback: SANDU TUDOR impotriva extremismelor politice si pentru trezirea crestina: "Nu slujim nici dreapta, nici stanga. Sa ne dezmeticim, cat mai e vreme!".
  6. Pingback: Parintele Adrian Fageteanu despre tineri. SA NE LEGAM DE CATARG CA ULISE, PRIN RUGACIUNE!
  7. Pingback: SFANTUL TEODOR STRATILAT: INTRE CREDINTA IN ASCUNS SI MUCENICIE. Raspunsuri si pentru cei de astazi -
  8. Pingback: Ce ne spune INVATATURA ORTODOXA A SFINTILOR PARINTI despre mucenicie si ispitirea lui Dumnezeu (II) -
  9. Pingback: Razboiul e aproape, iar sfarsitul la usi. CE SA FACEM, DECI? -
  10. Pingback: MARCEL PETRISOR, marturii despre viata in inchisoare si nu numai la emisiunea TV Cuvinte din taceri [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: MARTURISIREA SI APOSTAZIA in istoria Bisericii si in vremurile noastre. Intre RUSINAREA DE HRISTOS si PROVOCAREA CU DINADINSUL A PERSECUTIEI -
  12. Pingback: SFANTUL PROOROC ILIE SI LUMEA NOASTRA IDOLATRA. Ce ne-ar spune astazi Sfantul de foc care va reveni in vremea Antihristului? DRUMUL DE LA DREPTATE LA MILA -
  13. Pingback: PARINTELE ADRIAN – DE 2 ANI LA DUMNEZEU. “Dumnezeu vrea ca unul sa nu moara, sa spuna la altii ce s‑a intamplat. Nu e rezistenta mea” -
  14. Pingback: Sfantul Isaac Sirul despre FOLOSUL INCERCARILOR si TINDEREA SPRE “CELE DE PRET” ALE LUI DUMNEZEU: “Tot ce se primeste usor repede se si pierde. Fiecare lucru dobindit cu du­rerea inimii e si pazit cu grija” -
  15. Pingback: Sfantul Isaac Sirul despre FOLOSUL INCERCARILOR si TINDEREA SPRE “CELE DE PRET” ALE LUI DUMNEZEU: “Tot ce se primeste usor repede se si pierde. Fiecare lucru dobindit cu du­rerea inimii e si pazit cu grija“ -
  16. Pingback: PREDICI AUDIO ale PARINTELUI CIPRIAN NEGREANU care aduc in actualitate Evanghelia despre TANARUL BOGAT: “NOI suntem FARISEII. Primim incercari si ispite LA MASURA LA CARE NE-AM FATARNICIT sau AM JUDECAT PE ALTII” -
  17. Pingback: PARINTELE ADRIAN FAGETEANU (†27 septembrie 2011) [audio, inedit]: “Eu mandrie, tu mandrie, dragoste un` sa mai fie? SA NU OSANDIM PE NIMENI!”. Plus: “Sa va rugati cu rugaciunea… românului!”. Care e aceea? -
  18. Pingback: PARINTELE ADRIAN (inedit, audio) despre MARILE STRAMTORARI ALE VREMURILOR DIN URMA si caracteristica timpului antihristic: “EPOCA HAOSULUI SI A DEZNADEJDII, CAND NU MAI POTI DESLUSI ADEVARUL DE DEZINFORMARE” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Parintele Adrian Fageteanu: VINE TIMPUL RABDARII SI AL CERNERII! NUMAI RUGACIUNEA NE MAI SCAPA… | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate