Nu spargeti oglinda!
OGLINDA CARE ARATA CUSURURILE FETEI
“Ceea ce sunt petele pe fata, aceea sunt pacatele in suflet. Ceea ce este oglinda pentru fata si pentru cusururile ei, aceea este cuvantul care vadeste sufletului pacatele lui. Oglinda ne arata ceea ce avem pe fata: daca sunt pete pe fata, pe acelea le si arata. Pacatele ce sunt in suflet, pe acelea si cuvantul le vadeste; iar pe cele ce nu se afla in suflet, pe acelea nici cuvantul nu le vadeste. Daca omul, vazand pe chipul sau cusururi, le indreapta, atunci nici oglinda nu le mai arata; tot astfel, daca sufletul se leapada de pacate, curatindu-se prin pocainta, nici cuvantul nu il va mai da in vileag. Iar ceea ce face cuvantul, aceea face si constiinta sufletului omenesc. Caci constiinta este asemenea legii si cuvantului care vadeste. Adevarata este marturia acestui marturisitor launtric: ceea ce vede in suflet, aceea marturiseste si pe aceea o vadeste; iar ceea ce nu vede, aceea nici nu poate vadi.
Astfel Dumnezeu a randuit doi martori si acuzatori ai sufletului omenesc: in afara – legea Sa; inlauntrul sufletului – constiinta. Acestia marturisesc si ne vadesc cu dreptate si intr-un singur glas si vor da marturie la A Doua Venire a lui Hristos. Cele ce facem astazi, acelea vor marturisi atunci. Daca am pacatuit aici, acolo vor descoperi pacatele noastre. Daca aici ne-am pocait si ne-am indreptat faptele noastre, ei nu le vor vadi acolo. Daca aici am facut fapte bune, si ei le vor marturisi acolo si ne vor aduce lauda pentru ele.
Aceasta o vedem si astazi. Daca facem binele, atunci ele ne aduc lauda. Ne lauda legea pentru bine, ne lauda si constiinta; legea lauda milostenia, o lauda si constiinta; pe cei blanzi si rabdatori ii fericeste legea, ii fericeste si constiinta; pe cel care, fara de vina, rabda ocara, hula, lanturi ori alt fel de strambatate, il mangaie cuvantul lui Dumnezeu, il mangaie si constiinta. Caci asa cum insusi pacatul este un chin pentru om, tot asa virtutea insasi este recompensa si rasplata.
De aici urmeaza ca:
1) Propovaduirea legii dumnezeiesti este necesara pentru ca oamenii sa-si cunoasca prin ea pacatele lor, asa cum din oglinda isi cunosc cusururile fetei si, astfel, cunoscandu-le, sa se indrepte cu pocainta si cu credinta si sa se pazeasca de ele mai departe. Aceasta lucrare se refera in primul rand la pastori.
2) Sa nu ne maniem pe nimeni pentru cuvantul care ne vadeste. Nu te manii, omule, pe oglinda pentru ca iti arata cusururile fetei: de ce, asadar, sa te manii pe propovaduitori, care prin cuvant iti vadesc pacatele tale? Oglinda iti arata ceea ce ai pe fata: tot asa si cuvantul descopera ceea ce se afla in sufletul tau.
3) Daca cineva se manie pentru cuvantul ce i s-a spus, se vede de aici ca el are in sine acele pacate pe care cuvantul indeobste le vadeste. Caci aceasta inseamna ca in ceea ce aude spunandu-i-se, in aceea il vadeste si constiinta lui. Omule, daca te manii pe acela care iti graieste cuvantul, atunci manie-te si pe constiinta ta care te vadeste, insa chiar de te si infurii, ea nu inceteaza sa te dea in vileag si pururea iti va grai ceea ce vede in tine. Mai bine este sa te manii pe tine insuti pentru ca ai pacatuit si ti-ai ranit constiinta. Pocaieste-te si inceteaza sa savarsesti ceea ce o vatama; si constiinta nu te va mai mustra, iar cuvantul nu va mai vorbi despre tine. Atunci, cu harul lui Dumnezeu, se va salaslui in sufletul tau odihna, pacea si bucuria.
4) Asa cum oglinda este folosita pentru ca petele de pe fata sa se vada si astfel sa fie sterse, tot asa si cuvantul, nu pentru alta pricina se cade a fi rostit, ci numai pentru aceea ca oamenii sa-si cunoasca pacatele si astfel sa se caiasca si sa se indrepteze“.
Legaturi:
- DE CE FARDAREA E PACAT? Icoana pe care o stricam prin “infrumusetare”
- “CUMPLITA ESTE NEOMENIA! Mai lesne le va fi atunci sodomitilor, necredinciosilor, inchinatorilor la idoli, decat unor asemenea crestini…”
- Sf. Tihon din Zadonsk ne arata IN CATE FELURI NE PUTEM LEPADA DE HRISTOS
- Sf. Tihon din Zadonsk: ADEVARATII SI FALSII CRESTINI
- Lasa-vom sec si de rautate, de cleveteala, de duh lumesc?
***
- “Nu poti tu sa pedepsesti pe pacatos mai aspru decat propria lui constiinta”
- NECESITATEA DE A NE SMULGE DIN INERTIA INCONSTIENTEI
- PE CINE LOVESTE SAGEATA PACATULUI SI CARE ESTE EFECTUL FIZIC AL MORALEI SI AL SFINTENIEI?
- INTRE CONSTIINTA SI MINCIUNA
- SIMTIREA PACATOSENIEI IL MISCA PE DUMNEZEU – Cuviosul Paisie Aghioritul
- Indreptatirea de sine – izolatorul cel mai puternic intre om si Dumnezeu
- “Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui”
- Talcuri adanci si vii pentru noi desprinse din Pilda Fiului Risipitor: DE CE FUGIM DE ASCULTAREA LUI DUMNEZEU? Despre nebunia mandriei si a deznadejdii
- Arhimandritul Simeon Kraiopoulos despre FORTAREATA EULUI BOLNAV sau despre INCAPATANAREA DE A NE APARA DE DUMNEZEU SI A NE REFUZA IZBAVIREA
- DULCEATA SI DURERE DUHOVNICEASCA DE LA AVVA SELAFIIL SIBERIANUL (II): “Domnul nu impinge cu umarul in usa, dragul bunelului…”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
PSAMUL 135
Aliluia.
1. Marturisiti-va Domnului ca este bun, ca in veac este mila Lui.
2. Laudati pe Dumnezeul dumnezeilor, ca in veac este mila Lui.
3. Laudati pe Domnul domnilor, ca in veac este mila Lui.
4. Singurul Care face minuni mari, ca in veac este mila Lui.
5. Cel ce a facut cerul cu pricepere, ca in veac este mila. Lui.
6. Cel ce a intarit pamantul pe ape, ca in veac este mila Lui.
7. Cel ce a facut luminatorii cei mari, ca in veac este mila Lui.
8. Soarele, spre stapanirea zilei, ca in veac este mila Lui.
9. Luna si stelele spre stapanirea noptii, ca in veac este mila Lui.
10. Cel ce a batut Egiptul cu cei intii-nascuti ai lor, ca in veac este mila Lui.
11. Si a scos pe Israel din mijlocul lor, ca in veac este mila Lui.
12. Cu mana tare si cu brat inalt, ca in veac este mila Lui.
13. Cel ce a despartit Marea Rosie in doua, ca in veac este mila Lui.
14. Si a trecut pe Israel prin mijlocul ei, ca in veac este mila Lui.
15. Si a rasturnat pe Faraon si ostirea lui in Marea Rosie, ca in veac este mila Lui.
16. Cel ce a trecut pe poporul Lui prin pustie, ca in veac este mila Lui.
17. Cel ce a batut imparati mari, ca in veac este mila Lui.
18. Cel ce a omorat imparati tari, ca in veac este mila Lui.
19. Pe Sihon, imparatul amoreilor, ca in veac este mila Lui.
20. Si pe Og, imparatul Vasanului, ca in veac este mila Lui.
21. Si le-a dat pamantul lor mostenire, ca in veac este mila Lui.
22. Mostenire lui Israel, robul Lui, ca in veac este mila Lui.
23. Ca in smerenia noastra si-a adus aminte de noi Domnul, ca in veac este mila Lui.
24. Si ne-a izbavit pe noi de vrajmasii nostri, ca in veac este mila Lui.
25. Cel ce da hrana la tot trupul, ca in veac este mila Lui.
26. Marturisiti-va Dumnezeului ceresc, ca in veac este mila Lui.
Va multumesc din inima pentru aceste cuvinte patrunzatoare si ziditoare! Domnul sa va ajute si sa va indrume, ca mult bine faceti!
Înfricoşează Adevărul ?
Se teme răul de dreptate ?
Și…, Adevărul i’o putere ?
Ce’aduce’n lume răutate ?
Da . Adevărul e putere
Imensă, de nebiruit
Pe care moartea nu-L distruge
Ci-l face şi mai strălucit .
Puterea lui nu-i ucigaşă
Ci-i vie şi-i mântuitoare.
Ea lămureşte, nu distruge
NIMIC, din ce este valoare .
Căci Adevărul e puterea
Zidită’n suflete, de cer .
Dar şi pământul ne’a dat una,
Prin…,fals, prin mândrul Lucifer.
Pământul are de la demon
Un adevăr care răsună,
Străin și fals și-i făr’de viaţa
Şi noi (toţi) știm că e MINCIUNĂ.
Un “adevăr” ce poartă-n sine
Un rost pervers şi-un scop ascuns Vârât viclean în Adevărul
Cel viu, adus de Iisus.
Minciuna nu are putere.
Puterea ei e Adevărul
Spus mişeleşte şi cu scopul
De-a duce la înşelătorul.
Ea poartă strălucirea vieţii
În forma “NOUĂ”, convertită.
Dulceaţa cărnii şi plăcerea,
Și scuza lor cea otrăvită .
Ea nu-i nici clară nici curată,
Ci-i diluată şi confuză .
Nu lămureşte, ci ascunde
Esenţialul. Ea e… scuză.
Ea speculează Adevărul
Uzând de forţa Lui divină
Ca să arate (spre’nșelare)
Că și’ntunericu-i lumină.
Că viaţa sa “ivit” din haos,
Că nu există Dumnezeu.
Că… nici lumina nu-i lumină
Și nici păcatul nu-i un rău.
Și’arată lumii, întru cinste
Pe ticăloşii ce-au pierdut-o
Şi drepţi şi vrednici şi-n dreptete
Pe cei vicleni care-au vândut-o,
Ca să aducă nedreptatea
La vrednicie de lumină
La cinste şi la respect sacru,
Întocmai cum ar fi divină .
S’aducă omul în robie ,
În ne’ascultare şi în moarte
Convins că merge în lumină
În Adevăr şi în dreptate,
Spre’ai stoarce munca lui cinstită
Şi energia şi voinţa ,
Convins că toate sunt normale
Şi că minciună-i…, doar credinţa,
Să folosească cele bune
Spre a-şi atinge scopul rău ,
Prin falsa generozitete,
Și’n ce-a furat lui Dumnezeu.
Înfricoşează Adevărul ?
Se teme răul de dreptate ?
E adevărul o putere
Ce–aduce’n oameni răutate ?
Da. Adevăru’nfricoşează
Prin forţa sa adânc divină
Dar răutatea e’n minciuna
Care pretinde că-i lumină.
Toţi ştim (din propria dorinţă)
Că vom minti, că facem rău.
Că stricăm căile dreptăţii,
Şi legile lui Dumnezeu.
Toţi știm concret că în minciună
Stă înșelarea și ocara
Care ne’acuză-n conştiinţă,
Dar i’acceptăm uşor povara .
Gândim că nu o să se afle
Şi…,c’a minţi este firesc.
Că…,nu e om care nu minte…,
Şi că și cei mai buni greşesc.
Dar ziua cea înfricoşată ,
Când tuturor v-a dovedi
Dreptatea sau osânda noastră,
PRIN ADEVĂR, ne va vorbi.
Prin El , în ochii tuturora
Se va vedea totu’n lumină,
Pe viu ( detaliu cu detaliu),
Întru dreptate Sa divină.
Caci Adevărul lămureşte
Şi la sfârşit (și la’nceput)
Ce am ales, (clipă de clipă)
Ce am iubit și ce-am făcut,
Că suntem liberi să alegem
(Fie în bine, fie-n rău )
Fie-n minciună cu vrăjmaşul ,
Fie urmând lui Dumnezeu.
Dar la sfârşit El ne va scoate
În bogăţia-i de lumină
Şi gând şi faptă şi trăire
Lucrat prin bine sau sub vină .
De am ales acum pe lume
Să trăim sincer Adevărul
Cu totă grutatea-i sfântă ,
El ne va fi Mântuitorul.
El va fi apărarea noastră
Prin vorbele mărturisite
Prin crucea în Hristos purtată ,
Şi faptele agonisite.
Şi-n El se va vedea şi răul
Care aduce acuzarea
Total , detaliu cu detaliu ,
Rușinea noastră, condamnarea.
Da. Adevărul e putere
Şi orice om din lume-o ştie .
C’am încercat-o , am trăit-o
Şi-o vom trăi o veşnicie .
Nu teoriile savante
Sunt argumente zdrobitoare
(Ca argumet si ca dovadă)
Ci Adevăru'(n fiecare)
Nu orice om poate cunoaşte
Ştiinţa lumii, ori credinţa ,
Dar Adevăr e-n fiecare ,
Și-L STRIGĂ-n suflet conştiinţa .
Nu teoria ateistă
Nu argumentul din ştiinţă
Spun da sau nu în fiecare ,
Ci propria noastră voinţă.
În fiecare Adevărul
Este prezent , este vădit
Şi STRIGĂ-n noi întreaga viaţă
Chiar dacă noi nu l’am primit.
În el, oricare acţiune
Prin conştiinţă e filtrată
Şi CONȘTIENT, oricine ştie
De-i rea, de-i bună, de-i curată .
Dacă răspunderea ne’apasă ,
Și am înenţeles-o, și-i prea mare,
Tot conştinţa ne aduce
Şi frică și îngrijorare.
Cine-şi închipuie dragi semeni
Că-l înşelăm pe Dumnezeu ,
-Sau că nu este -când în suflet
Ne tună Adevărul său ?
Că-L strigă cerul şi pământul !!!
Dar…,Adevărul nostru piere ,
Vîndut ’’pentru un blid de linte’’.
Pe bani, plăcere şi putere
Și ni se face acuzare
Scrisă cu foc în conştinţă.
Și-i martor viu, însăși păcatul
Şi lepădarea de crediţă,
Caci conştiinţa noastră-l are
Ca rană’adancă și povară
Pe acest intrus al pierzării,
Care ne’nșeală și ne’omoară.
Şi ea va scoate la lumină
Tot ce-am făcut și tot ce am spus,
Prin Adevăr ori prin minciună.
(Prin Lucifer sau prin Iisus).
Fiecare om fiind creat dupa Chipul lui Dumnezeu poarta in el potentialul adevarului si al iubirii, pe care dezvoltandu-l poate sa ajunga la asemanarea dupa care este chemat. Ori, acest potential ne da si posibilitatea de a fi noi insine o oglinda de adevar pentru semenii nostrii, iar ei insisi oglinzi ale noastre. Chipul nostru launtric se reflecta in interactiunea cu ei, si ni se descopera pentru cunostinta noastra, spre indreptare, de vom avea buna vointa.
Adeseori insa, vedem ca nu ne convine sa ne vedem propriul chip, in reflectarea semenilor nostrii, chip, despre care avem o parere cu mult mai buna decat iese la iveala. Credem ca suntem buni, iubitori, blanzi, smeriti, … dar cu adevarat vedem cine suntem cand fratele ne pune la incercare. Si se intampla ca, atunci cand vedem ca nu suntem asa cum trebuie, in loc sa incercam sa ne corectam, consideram ca putem rezolva situatia “spargind oglinda” pe care o avem in fata noastra, ranind si pe fratele nostru, si fugind de multe ori, ca si cum am putea fugi de noi insine. Fugim asemenea protoparintilor, care credeau ca se pot ascunde de la Fata lui Dumnezeu, si isi pot ascunde goliciunea sub frunzele slavei desarte.
Ori, pentru semenul pe care ni l-a pus aproape Dumnezeu, si care ne arata asa cum suntem, ar trebui mai degraba sa dam multumire si sa-l primim ca pe un doctor, asa cum ne indeamna Sfintii Parinti, un doctor, care ne este trimis de Hristos spre insanatosire.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/08/30/fuga-de-dumnezeu-si-tanarul-bogat-din-noi/
O pilda de la Sf. Ioan Iacob Hozevitul:
In fata oglinzii duhovnicesti
Multumesc pentru acest articol!
Doamne ajuta!
Doamne,ajuta!
MULTUMESC si eu!(macar atat pot face daca de mai mult nu am timp!!!)
(Desi m-ati cam derutat/speriat:)cu tilul…)
Si…totusi:de cate ori nu mi-a venit sa sparg oglinda…sau macar sa-i trag niste pumni…De parca ar fi avut,biata de ea ,vre-o vina…
Doamne ajuta!
Mai rau de cat toate sentimentele contradictorii pe care le putem simti cand suntem confruntati in oglinda trebuie sa fie cand nu ne mai pasa ce vedem. Pentru ca atunci cand sunt contrariata in ceea ce vad si in ceea ce cred ca sunt, inca mai am timp sa simt vreun gand, fie si imboldul de a o sparge, sau de a schimba cu una care imi convine mai mult.
Dar cand oglinda imi striga din rasputeri cum ca am ajuns in nesimtire, cu siguranta nu mai pot simti nimic!
Aduceti-mi oglinzi, ca suferind, sa ma vindec.
Or asta ni se poate imtampla aici, daca vrem: sa ne uitam din cand in cand,
si cu sinceritate in oglinda.
Sa fiti binecuvantati!
@ o pacatoasa
Si mai grav este sa te uiti in oglinda, sa vezi ceva urat, hidos, dar in loc sa ti se para ca vezi ce frumos, perfect, smerit, bun, sincer, cu dragoste de aproape, samd.
Si cel mai bine ne oglindim in semenii nostri atunci cand ii judecam.
Daca in acele momente ne-am privi cu sinceritate, am vedea ca de fapt proiectam asupra altora propriile noastre boli sufletesti. Daca nu le-am avea in noi, nu le-am putea defini.