Sfantul Simeon Noul Teolog despre NEVOIA DE CAINTA DIN TOT SUFLETUL pentru toti crestinii. DIALOGUL LUI DUMNEZEU CU ADAM, DUPA CADERE

12-03-2013 Sublinieri

sf-cuv-simeon-noul-teolog-4

Sfantul Simeon Noul Theolog: “Adame, spune: «Am pacatuit!»

(preluat din ultimul numar, 3/2013, al revistei “Familia ortodoxa”)

“Parintilor si fratilor, bun lucru este pocainta si folosul care vine de la ea. Ştiind acest lucru, Cel ce le stie pe toate dinainte, Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu nostru, a zis: Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia Cerurilor (Mat. 4:17). Vreti dar sa invatati cum fara pocainta, si fara o pocainta din suflet, asa cum o cere de la noi Cuvantul, e cu neputinta sa ne mantuim? Ascultati cuvintele fratelui vostru cel mai mic si pacatos, si veniti sa ne inchinam si sa cadem la bunul si iubitorul-de-oameni Dumnezeul nostru. Sa intampinam fata Lui intru marturisire si sa plangem inaintea Celui ce ne-a facut pe noi, pentru ca El este Domnul Dumnezeul nostru, si noi suntem poporul Lui si oile pasunii Lui, si nu-si va intoarce fata Lui de la noi.

xn1j4978Sa ne caim numai din tot sufletul si nu doar sa lepadam faptele noastre cele rele, dar sa facem sa dispara si gandurile rele si necu­rate ale inimii, potrivit cu ceea ce s-a scris: „Sfasiati-va inimile voastre, iar nu hainele voastre (Ioil 2:13). Caci ce folos este, spune-mi, daca ne impartim toate averile saracilor, dar nu ne vom opri de la rau si nu vom ura paca­tul? Ce folos daca nu facem vreun pacat tru­pesc cu fapta, dar cu mintea ne insotim cu ganduri rusinoase si necurate, si implinim in chip nevazut pacatul, si suntem imparatiti si stapaniti de patimile nestapanite ale sufletu­lui? Sa lepadam, rogu-va, impreuna cu banii nostri, si robia obisnuita fata de relele mai sus pomenite. Şi sa nu ne oprim aici, ci sa stergem cu ravna cu lacrimi de pocainta intinaciunea acestora. Fiindca socot ca, daca nu se curata cineva pe sine insusi cu toata ravna, prin lacrimile sale, de intinaciunea patimilor, ci iese din viata intinat, pe buna dreptate va fi luat in ras de Dumnezeu si de ingerii lui (Lc 9:27; 12:9) si impreuna cu dracii va fi aruncat in focul cel vesnic (Mat 1:8; 25:41). Da, cu adevarat asa e, fratilor! Fiindca n-am adus nimic in lume, ca, pacatuind, sa-l dam pret de rascumparare lui Dumnezeu pentru pacatele noastre. „Caci ce va da omul in schimb lui Dumnezeu? (Rom 11:35).

E asadar de trebuinta, fratilor, ca toti — si nu numai monahii — sa se ca­iasca, sa planga si sa se roage pururea si necontenit lui Dumnezeu, si sa dobandeasca prin asemenea fapte toate celelalte virtuti. Ca acest lucru e ade­varat, da marturie impreuna cu mine si Ioan cel cu graiul de aur, marele stalp si dascal al Bisericii, care in cuvintele sale despre David talcuieste Psalmul 50, spunand ca e cu pu­tinta celui care are femeie si copii, si slujnice si multime de casnici, si averi multe, si e prins in lucrurile acestei vieti, nu numai sa poata face aceasta (adica sa planga si sa se roage si sa se caiasca in fiecare zi), dar si sa ajunga, daca vrea, la desavarsirea virtutii, si sa pri­measca Duhul Sfant si sa se faca prieten al lui Dumnezeu, si sa se desfete de vederea Lui, asa cum au fost mai inainte de venirea lui Hristos Avraam, Isaac, Iacov si Lot cel din Sodoma — ca sa-i las deoparte pe ceilalti, fiindca sunt multi —, Moisi si David; iar in harul cel nou si la aratarea Dumnezeului si Mantuitorului nostru, Petru, pescarul si neinvatatul, care, impreuna cu soacra sa si cu altii, vesteste pe Dumnezeu, Cel ce S-a aratat. Iar pe ceilalti cine i-ar putea numara?, intrucat sunt mai multi decat picaturile de ploaie si decat ste­lele cerului, folosindu-se, potrivit cuvantului lui Pavel, de lume, ca si cum nu s-ar fi folosit (1 Cor. 7:31). De aceea s-au si facut slaviti si stralu­citori inca fiind in aceasta viata, iar acum si in vecii nesfarsiti se vor face si mai slaviti si mai stralucitori, in Imparatia lui Dumnezeu.

Taina convorbirii lui Dumnezeu cu Adam

CreatiaOmulDumnezeu l-a facut pe om dintru inceput imparat al tuturor celor de pe pamant, ba chiar si al celor ce sunt sub bolta cerului; fiindca ne­gresit pentru om au fost aduse la fiinta soarele si luna si stelele. Şi iti spun acum un lucru pe care, cred, nu l-a descoperit limpede nimeni, dar a fost spus in chip adumbrit. Care anume? Asculta Dumnezeiasca Scriptura, care spune:Şi a zis Dumnezeu lui Adam, dupa ce a calcat po­runca: «Adame, unde esti?» (Fac 3:9). De ce a spus aceasta Facatorul-a-toate? Negresit, vrand sa-l aduca la simtire – si, chemandu-l la pocainta, i-a zis: „Adame, unde esti? Uita-te la tine insuti, intelege-ti goliciunea! Vezi de ce vesmant si de ce slava te-ai lipsit! Hai, cugeta, nenorocitule, hai, iesi de unde te-ai ascuns! De Mine crezi ca te poti ascunde? (cf. Fac 3:8) Spune: «Am pacatuit!»“.

Dar el nu spune aceasta – sau mai degraba eu, ticalosul, nu spun aceasta, fiindca a mea este patania! — dar ce anume spune? Am au­zit glasul Tau pe cand umblai in Rai, si am cunoscut ca sunt gol si m-am ascuns (Fac 3:10). Deci ce spune atunci Dumnezeu? „Şi cine ti-a vestit ca esti gol? Nu cumva ai mancat din pomul din care ti-am poruncit numai din sa nu mananci?” (Fac. 3:11).

Vezi, iubitule, indelunga-rabdarea lui Dumnezeu? Fiindca acela, nemarturisindu-I pacatul indata, 87819_izgonirea-din-raiDumnezeu nu S-a maniat, nu S-a intors numaidecat, ci ii cere al doilea raspuns si spune: „Cine ti-a vestit ca esti gol? Nu cumva ai mancat din pomul din care ti-am poruncit numai din el sa nu mananci? De ce zici: «Sunt gol», iar pacatul tau il ascunzi? Crezi oare ca vad numai trupul tau, dar inima si cugetele tale nu le vad?“. Fiindca, amagit fi­ind, Adam nadajduia ca Dumnezeu nu stia pacatul. Şi asa cugetand el — cum multi, si eu cel dintai, fac pana acum, ascunzandu-si relele lor! — Dumnezeu, nevrand sa-i inmulteasca osanda, spune: „Şi de unde ai stiut ca esti gol? Nu cumva ai mancat din pomul din care ti-am spus sa nu mananci?“. Ca si cum ar spune: „Crezi ca poti sa te ascunzi cu totul de Mine? Nu stiu Eu oare ce ai facut? Nu spui: «Am pa­catuit»? Spune, nenorocitule: «Da, Stapane, am calcat porunca Ta, am cazut ascultand sfa­turile femeii, am gresit mult implinind cuvan­tul ei si neascultand cuvantul Tau! Ai mila de mine!». Dar nu spune aceasta, nu se smereste, nu se pleaca, drug de fier e cerbicia inimii lui (cf.Int. Sol. 48:4), cum este si a mea, nenorocitul! Caci daca ar fi spus aceasta, ar fi ramas in Rai si ar fi fost scutit atunci, printr-un singur cuvant, de tot cercul acela de zeci de mii de lucruri rele carora li s-a supus, fiind surghiunit si zacand in iad atatea veacuri.

Caci a zis Dumnezeu lui Adam: „In ceasul in care veti manca din pomul din care v-am po­runcit numai din acesta sa nu mancati, cu moarte veti muri” (Fac 2:17; 3:11), adica veti muri cu moartea sufleteasca, care a avut loc in chiar ceasul acela, si pentru care Adam a si fost dezbracat de vesmantul nemuririi; Dumnezeu n-a zis dinainte nimic mai mult si n-a facut nimic mai mult. Dar cand Adam si-a tagaduit pacatul si nu s-a cait nici cand a fost mustrat de Dumnezeu (fiindca a zis: „Femeia pe care Tu mi-ai dat-o, aceasta m-a amagit!” (Fac 3:12-13) — „Pe care Tu mi-ai dat-o!” — o, suflet lipsit de trezvie, ca si cum l-ai fi spus lui Dumnezeu: „Tu ai gresit: femeia pe care mi-ai dat-o, ea m-a ama­git!” – lucruri pe care le patimesc si eu insumi, ne­norocitul si ticalosul, care nu vreau sa ma smeresc tacand si sa spun din suflet ca eu sunt pricina pier­zaniei mele, ci zic: „Cutare m-a impins sa fac si sa spun aceasta si aceasta, cutare m-a sfatuit sa lucrez aceasta si aceasta! — O, suflet ticalos, care rostesti cuvinte pline de pacat! O, suflet nerusinat si inti­nat de cuvinte inca si mai nerusinate si intinate!), prin urmare, asa graind Adam, ii spune atunci Dumnezeu: „Prin osteneli si sudoare sa-ti mananci painea ta! Spini si palamida sa-ti rasara pamantul!” (Fac. 3:18) si la sfarsit: „Pamant esti si in pamant te vei intoarce!” (Fac 3:19). Cu alte cuvinte, spune: Ti-am zis sa te pocaiesti si, asa, sa vii iarasi in vietuirea ta cea dintai. Dar fiindca esti asa de invartosat, du-te acum departe de Mine si-ti va fi de ajuns drept pe­deapsa indepartarea ta, pentru ca pamant esti si in pamant te vei intoarce (cf. Fac. 3:19).

Asadar, lasandu-l pe el, Dumnezeu vine la Eva, vrand sa arate ca pe drept cuvant si ea va fi izgonita impreuna cu el, intrucat nu vrea sa se caiasca, si-i spune: „De ce ai facut aceasta?” (Fac 3;13), ca macar aceasta sa spuna: „Am pacatuit!“. Caci ce alta nevoie, spune-mi, avea Dumnezeu sa graiasca ca­tre ea aceste cuvinte, daca nu ca s-o faca sa spuna: „In nebunia mea, Stapane, am facut aceasta – eu, nenorocita si ticaloasa, neascultandu-Te pe Tine, Stapanul meu. Ai mila de mine!“. Vai, ce nerusinare! Caci cu sar­pele care ti-a grait impotriva Stapanului ai stat de vorba, si pe acesta l-ai ales inaintea lui Dumnezeu, Care te-a facut pe tine, iar sfatul aceluia l-ai tinut mai de cinste si mai adevarat decat porunca Stapanului! Şi cum nici ea nu s-a aflat zicand „Am pacatuit!“, au fost alungati din desfatare, au fost surghiu­niti din Rai, departe de Dumnezeu.

Priveste-mi insa adancul tainelor Iubitorului-de-oameni Dumnezeu, si afla si invata-te de aici ca, daca s-ar fi pocait, n-ar fi fost izgoniti, n-ar fi fost osanditi, n-ar fi fost osanditi sa se intoarca in pamantul din care au fost luati.

Pocainta neincetata – cale catre Rai

decani_plangerea-lui-adam-si-a-eveiCand au fost izgoniti si au cazut de acolo in sudorile si ostenelile trupesti, si au inceput sa flamanzeasca si sa inseteze, sa le fie frig si sa tremure si sa patimeasca unele ca acestea, pe care le patimim astazi si noi insine, atunci dobandind de aici o simtire mai mare a acestei nenorociri si caderi, le-a parut rau, au plans, si-au lovit fata, si-au smuls perii capului, tanguindu-se pentru invartosarea inimii lor — iar aceasta nu o singura zi, nu doua sau zece, ci, credeti-ma, toata viata lor. Şi cum n-ar fi putut sa planga pururea si necontenit, gandindu-se la Stapanul acela cel bland, la acea desfatare negraita, la viata fara de griji si fara chin, la ur­cusurile si coborarile la ei ale ingerilor?

Dar ce face atunci Cel bogat in mila si zabavnic la pedeapsa? Pe cei pe care i-a izgonit din Rai din pricina nerusinarii, si-a inimii si cugetului lor lipsite de parere de rau, pe cei care s-au cait dupa cuviinta si s-au smerit dupa vrednicie si au plans si s-au tanguit, El insusi, Singurul din Cel Singur, Unul-nascut Fiul si Cuvantul Tatalui Celui mai inainte de veci pogorandu-Se — precum stiti toti -, nu numai ca S-a facut om asemenea acelora, dar a primit chiar sa moara ca si ei de o moarte cumplita si rusinoasa si, pogorandu-se la iad, i-a inviat de acolo. Deci Cel ce a patimit pentru ei acestea pe care le auzi in fiecare zi, ca sa-i cheme din acel indepartat surghiun, nu s-ar fi milostivit oare fata de ei daca s-ar fi pocait in Rai? Şi cum ar fi facut altfel Cel ce este prin fire iubitor-de-oameni si pentru aceea l-a facut pe om, ca sa se desfete in Rai de bunatatile Lui si sa preamareasca pe Binefacatorul sau?

O, puterea pocaintei si a lacrimilor! O, oceanul negraitei iubiri-de-oameni si a nepatrunsei milostiviri, fratilor!

Amin“, a zis adevaratul Dumnezeu, „nu va voi lasa nicio­data, ci va voi arata ca pe niste frati si prieteni ai Mei, ca pe niste parinti si mame (cf. Mat 12:49-50) si rude si impreuna-mostenitori ai Mei (Rom 8:17), v-am proslavit si va voi proslavi, si sus in cer si jos pe pamant, iar viata, veselia si slava aceasta nu vor avea sfarsit niciodata“.

Deci nu pe Adam, ci pe sine insusi sa se invinuiasca fiecare dintre noi, atunci cand ca­dem in oricare pacat, si fiecare dintre noi sa arate ca acela pocainta vrednica, daca vrea sa dobandeasca viata vesnica in Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine toata slava, in vecii vecilor. Amin.

Din: Cateheze — Scrieri II” (Deisis, 2003)
Traducere de Diacon Ioan Ica jr.

Sf Simeon

Legaturi:

***

Talcuiri ale Parintelui Rafail Noica la caderea si chemarea lui Adam:

***

*


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Iertarii, Lasatului sec de branza), Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Sfantul Simeon Noul Teolog

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “Sfantul Simeon Noul Teolog despre NEVOIA DE CAINTA DIN TOT SUFLETUL pentru toti crestinii. DIALOGUL LUI DUMNEZEU CU ADAM, DUPA CADERE

  1. Sub influenta lecturii cartilor duhovnicesti,in deosebi a Vietilor Sfintilor,tanarul Simeon resimti adanc ticalosia starii sale si incepu sa caute o persoana sfanta spre a-l calauzi si a-l impaca cu Dumnezeu.Dar cei din jurul sau nu intelegeau:”Auzeam intreaga lume spunand intr-un glas ca nu exista in prezent pe pamant un asemenea sfant si astfel cadeam intr-o intristare mai rea”.”Niciodata nu am crezut aceasta…Si spuneam:O,Doamne,miluieste-ma!Oare diavolul sa fi devenit mai puternic decat Dumnezeu,Stapanul nostru,spre a trage la el si a castiga de partea sa intreaga lume ,asa incat sa nu mai ramana nimeni de partea Lui Dumnezeu?.
    O asemenea credinta nu putea ramane fara raspuns: el intalni,in sfarsit ,omul sfant pe care-l cauta,in persoana unui batran calugar al m-rii Studios,numit Simeon si incepe o noua perioada a vietii sale .Dupa aparente,el continua sa munceasca in lume dar urmeaza cu mare ravna sfaturile parintelui sau.Prima carte pe care i-a recomandat o duhovnicul sau,a fost a Sfantului Marcu Ascetul,despre legea duhovniceasca.Printre maximile acestei carti,una produse asupra lui o impresie deosebita:”Daca doresti vindecarea,fii atent la constiinta;si orice fapte te-ar indemna sa le faci,fa-le si vei capata folos”:
    “Si niciodata de atunci -spune Simeon,vorbind despre el insusi la persoana a treia -el nu se culca lasandu-si constiinta sa-l mustre de ceva si sa-I spuna: De ce n-ai facut aceasta sau altceva?.Astfel,ranit de dragoste si de dorinta pentru Dumnezeu ,el cauta prin nadejde frumusetea suprema”.
    Cu o ravna de adolescent el puse in practica preceptul lui Marcul Ascetul,prelungind rugaciunea sa de noapte,dupa cum ii cerea constiinta:
    “Caci in timpul zilei el ocarmuia casa unui patriciu si mergea zilnic la Palat,luat de grijile unui asemenea fel de viata,astfel incat nimeni nu-i putea cunoaste obiceiurile”.
    In vreme ce noptile sale erau daruite rugaciunilor fierbinti,lacrimile ii curgeau din ochi,metaniile lui se inmulteau,ca si cum Domnul era de fata,si chema in ajutor pe Maica Domnulii,tocmai in timpul uneia din aceste rugaciuni de noapte avu Sfantul prima sa vedere mistica de lumina care il cuprinse,il umplu de bucurie si il facu sa piarda constiinta de sine si de tot ceea ce il inconjura.Dar aceasta prima perioada de entuziasm religios si de iluminare mistica ,pe care Simeon o atribuia rugaciunilor parintelui sau duhovnicesc,nu dura multa vreme.Tanarul om se intoarse la viata lumeasca si risipita pa care o ducea mai inainte:
    “M-am aruncat,nenorocitul de mine,in prapastia si in cloaca adancului gandurilor si faptelor mele rusinoase si,ajuns la acest punct,am cazut prada vrajmasilor ascunsi in intuneric.Nimeni,nici chiar intreaga lume,unita,n-ar fi stiut cum sa ma intoarca sau sa ma smulga din mainile lor”.
    Aceste marturisiri de pocainta nu trebuie insa luate intocmai;in pofida intregii delasari pe care a suferit o ,Simeon si-a putut pastra FECIORIA,dupa cum insusi arata:
    “Cand cineva ma poftea la fapte nebunesti si pacatoase din aceasta lume a greselii,este adevarat,inlauntru inima mi se strangea toata,ca si cum se ascundea de rusine,sprijinita in chip nrvazut de mana Ta dumnezeiasca.Imi placeau toate celelalte,frumusetile vietii,tot ceea ce farmeca vederea,indulceste gatlejul si infrumuseteaza trupul cel stricacios.Dar faptele necurate si dorintele nerusinate ,Tu le-ai sters din inima mea ,Dumnezeul meu,si ai sadit in sufletul meu ura fata de ele;dar,chiar daca poftele mele ma indemnau spre acestea ,Tu ma faceai sa am mai degraba -minune cu adevarat si mai mare-o dorinta fara fapte si fapte fara dorinta”.
    Cata frumusete!
    (Culese dintr o carte despre acest mare Sfant Teolog,Grigorie,a Parintelui Adrhiep.Vasili Krivosein)

  2. La intrebarea cine poate sa se slobozeasca de nenumaratele patimi care ne asediaza,Sfantul Simeon raspunde:
    “Cel care are intotdeauna pacatele sale in amintire si judecata viitoare naincetat inaintea ochilor,cu pocainta si plansete fierbinti,acela este deasupra tuturor acestor patimi si,totodata,mai mult decat biruitor,fiind ridicat prin pocainta.Nu se afla nici o patima care sa poata atinge si cuprinde sufletul sau la inaltimea unde se misca el.Dar daca mintea noastra,purtata pe aripile pocaintei si ale lacrimilor ca si ale smereniei duhovnicesti care rezulta din ele,nu se inalta pe culmea nepatimirii,noi nu vom fi niciodata slobozi de toate patimile”.
    In timpul unei vederi a luminii,Sfantul Simeon aude o voce care-i spune:
    “Nu inceta sarguinta spre pocainta ,ca ea este cea care,unita cu iubirea Mea de oameni,sterge caderile atat trecute cat si prezente”.
    O,Doamne,miluieste-ne!

  3. Cine este Sfantul Simeon?Ce vrea sa spuna cu exactitate numele sau de “Noul Teolog”?Cum a putut o astfel de personalitate sa se iveasca in lumea bizantina?De unde vine si care este locul sau in spiritualitatea ortodoxa si in Ortodoxie in general?Caci,desi el este un ortodox autentic si fara prihana,nefiind niciodata osandit pentru vreo deviere spirituala sau dogmatica,totusi,el nu este ortodox “ca ceilalti”.Lucrul acesta este limpede pentru cei ce intra in contact spiritual cu el.De ce acest sfant mare,care este totodata si un scriitor deosebit,am zice genial,in ciuda inegalitatilor operei sale literare,a fost contestat timp indelungat,apoi aproape uitat sau trunchiat,locul sau in calendarul Bisericii fiind limitat la minimum,iar slujba sa alcatuita abia in sec.18?Si chiar daca admitem ca a putut exista o slujba mai veche,faptul ca aceasta s-a pierdut de-a lungul veacurilor este semnificativ.Dar cu toate acestea,Simeon a avut in toate vremurile ucenici si admiratori ferventi.Manuscrisele sale au fost copiate mai ales in sec.14,la Sfantul Munte Athos,desi popularitatea lui se baza adeseori pe scrieri care in realitate nu ii apartineau,asa cum este cazul cu Metoda rugaciunii isihaste.Ba chiar si in zilele noastre,ortodocsii evlaviosi sau traditionalisti,cu orientare mistica,precum si intelectuali in cautarea unei reinnoiri spirituale sunt atrasi de scrierile sale.Pe scurt,Simeon ramane mereu o realitate vie si toate disertatiile savant,oricat de necesare ar putea fi,nu vor reusi sa faca din el o piesa de muzeu care intereseaza doar pe specialisti.
    Totusi,putine persoane sunt capabile astazi,ca si in vremea sa ,sa isi insuseasca in intregime invatatura duhovniceasca a lui Simeon despre vederea constienta a lui Dumnezeu inca din aceasta viata,ca fiind necesara pentru mantuire si cu putinta tuturor.Exigentile duhovnicesti ale lui Simeon,de o fidelitate absoluta fata de idealul evanghelic,intampina si in zilele noastre acelasi raspuns ca si la contemporanii sai:”Este cu neputinta!”.Si lupta spirituala pro si contra lui Simeon continua,desi se pare ca nimeni nu se mai indoieste de maretia sau sinceritatea sa.Trebuie totusi sa avem in vedere ca exigentile lui Simeon privind atingerea inaltelor trepte mistice si,in primul rand,vederea luminii sunt mai putin absolute decat ni se par la prima vedere.Exista,in general,la Simeon,destul de mult bun simt,chiar moderatie dupa cum se poate vedea,in atitudinea sa prudenta si masurata fata de extaz.In plus acest simtamant de a nu fi ajuns inca la telul vietii crestine,la vederea lui Hristos in lumina ,putea fi si el mantuitor in ochii lui Simeon,caci pocainta si lacrimile pe care ea le izvoraste duc repede la -betia spirituala-.Iubirea divina este aceea care copleseste cu intreaga ei desavarsire si roada Sfantului Duh este cea care indumnezeieste.
    Negresit,experienta mistica imediata este cea care ne intereseaza cel mai mult la Simeon,dar ea nu este despartita de intreaga sa atitudine teologica si de aceea am vrut,in acest studiu(este vorba despre crtea In Lumina Lui Hristos” scrisa de Arhp.Vasili Krivosein-Viata si invatatura duhovniceasca a Sfantului Simeon Noul Teolog,din a carui Epilog,scriu),sa acordam gandirii sale teologice locul care i se cuvine si sa aratam intreaga bogatie a contemplarii lui Dumnezeu asa cum rezulta aceasta din opera sa.In centrul acestei contemplatii se afla taina mantuirii omului inca de la creatia lumii si pana la a doua venire si la invierea universala.Totul este unit in lucrarile mantuitoare ale Sfintei Treimi si in mod indisolubil legat de acestea,dar intruparea este aceea care ocupa in mod incontestabil locul de temelie in viziunea teologica a lui Simeon si despre care el vorbeste cel mai adesea in scrierile sale.Ea este izvorul de capetenie al indumnezeirii omului,dupa cum tot ea este si temelia Euharistiei care prin Simeon dobandeste in viata monahului un loc pe care nu l a avut la scriitorii ascetici vechi.
    Om al Sfantului Duh,care a vorbit mult despre Acesta,chiar mai mult decat inaintasii sai ,Simeon este totusi ,cel mai hristocentric dintre toti Parintii greci.Pentru el Hristos este cu adevarat totul si el a gasit expresii noi prin care sa si exprime simtirea iubirii sale tandre si entuziaste fata de El,dupa cum a stiut sa gaseasca cuvinte nemaiauzite pentru a descrie experientele sale de vedere a luminii dumnezeiesti.Caracterul dramatic al dobandirii si al pierderii lui Dumnezeu in inima omului,este descris de catre Simeon cu o tarie pe care o intalnim rar la ceilalti Parinti.In cadrele teologice ale intruparii se pot intelege cel mai bine dezvoltarile teologice usor derutante si in acelasi timp realiste ale lui Simeon privitoare la trupul omenesc,precum si pildele sale “nuptiale”indraznete din pasajele privitoare la nepatimire si care descriu Erosul Dumnezeiesc,care au socat pe unele persoane din timpul sau si chiar mai de curand.Oare aceasta sa fie pricina rezervei pe care i a aratat o lui Simeon ierarhia bisericeasca si a locului redus pe care el l a ocupat in teologia oficiala?Nu credem acest lucru;oricum,aceasta explicatie nu este suficienta.Mai degraba este personalitatea sa unica in felul ei,mistica si,in acelasi timp,apriga,ravna sa de apostol ce propovaduieste vederea lui Dumnezeu pentru toti crestinii;toate acestea deranjau temperamentele fricoase si acestia preferau sa-l dea uitarii pe Simeon.
    Insa pentru noi Sfantul Simeon ramane mereu barbatul unei adanci experiente mistice personale si care a stiu sa exprime acest lucru intr un chip nespus de miscator.De asemenea ,el detine un loc neasemuit in spiritualitatea ortodoxa din toate timpurile.
    Un proverb grc spune:”Un sfant sarac nu are o slujba solemna”.S-ar putea zice cu adevarul acestui dicton se adevereste in privinta Sfantului Simeon Noul Teolog in doua feluri:in chip literal,intrucat locul sau in cadrul solemnitatilor din Biserica a fost foarte modest(niciodata nu a fost dat unei biserici numele Sfantului Simeon);si in chip duhovnicesc,pentru ca el este mereu acel “sarac plin de dragoste frateasca”,pe care el il evoca in Catehezele sale ,si care ne daruieste “modele de aur”care sunt scrierile sale cele atat de inspirate.

  4. Pingback: SPOVEDANIA SI VINDECAREA SUFLETULUI. Mitropolitul Hierotheos Vlachos ne arata ce este, in mod real, PACATUL, in Traditia ortodoxa si cum poate fi IERTAT -
  5. Pingback: Gheronda Iosif Vatopedinul: UNDE DUCE ADEVARATA POCAINTA? DE CE AVEM NEAPARAT NEVOIE DE SPOVEDANIE SI DE PLANS? -
  6. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (V). Pocainta sincera pentru propriile pacate. INDRUMAR DUHOVNICESC PENTRU CERCETAREA DE SINE de la Parintele Valentin Mordasov -
  7. Pingback: POCAINTA – inceputul propovaduirii Domnului. AVVA EFREM FILOTHEITUL despre POCAINTA si MARTURISIRE: “Lacrimile spala greseala, oricat de rea, de murdara, de dusmanoasa, de urata si de varsatoare de sange ar fi fost” -
  8. Pingback: Parintele Zaharia Zaharou la Bucuresti despre ZDROBIREA INIMII si LACRIMILE CA HRANA A SUFLETULUI (audio si transcrierea conferintei de la Facultatea de Drept): “Daca voiesti sa dezradacinezi din tine patimile si ca lumea sa nu faca din tine victima
  9. Pingback: Protos. Melhisedec Ungureanu (Man. Lupsa): LUCRAREA POCAINTEI IN VIATA NOASTRA (audio + text): “Dumnezeu e stiutorul inimilor si asta e o mangaiere mai ales pentru sufletul pacatos, pentru ca Dumnezeu intelege pe om…” | Cuvântul Ortodox
  10. Cat de bine explica Sf Simeon Noul Teolog logica pocaintei omului – in legatura directa cu caderea protoparintilor si cu Intruparea Domnului!

  11. Pingback: DUMINICA IERTARII, DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI. Predici video si audio, cantari psaltice. DE CE SI IN CE FEL AR TREBUI SA TINEM POSTUL MARE? | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: PLANSUL – INTOARCEREA IN RAIUL DIN CARE NE-AM IZGONIT PRIN RAZVRATIRE – Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea restauratoare a pocaintei (I) | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: PREFACEREA RANILOR SUFLETESTI si a durerilor omenesti mistuitoare IN MANGAIETORUL PLANS DUHOVNICESC. Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea pocaintei facatoare de pace (II). CUM SA REACTIONAM LA AMARACIUNI CA SA LE FACEM FOLOSITOARE? “Punându-L
  14. Pingback: PREFACEREA RANILOR SUFLETESTI si a durerilor omenesti mistuitoare IN MANGAIETORUL PLANS DUHOVNICESC. Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea neincetata a pocaintei (II). CUM SA REACTIONAM LA AMARACIUNI CA SA LE FACEM FOLOSITOARE? “Punându-L pe Hr
  15. Pingback: TAINA CRUCII IN VIATA NOASTRA: Rastignirea mintii prin coborarea dureroasa in inima: “Prin harul Duhului Sfant, STRAPUNGEREA si ZDROBIREA INIMII ii sunt indeajuns crestinului pentru A BIRUI TOATE DUHURILE RAUTATII” | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: DRUMUL OMULUI INSPRE RAIUL PIERDUT. Rostul, puterea, masurile si… dusmanii Postului. PREDICI folositoare ale Parintelui IOANICHIE BALAN la INCEPUTUL POSTULUI MARE: “Cântarea Domnului nu se cântă în pământ străin şi bucuria Duhului Sfâ
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate