PARINTELE ARSENIE PAPACIOC SI PARINTELE CLEOPA. Cand se intalnesc Batranii sfinti si se bucura ingereste unul de altul… “Maica Domnului, cum de l-ai adus aici!”

ÎMPREUNĂ CU PĂRINTELE CLEOPA

Să vă spun ce înseamnă ascultarea. Ne-a apucat o mare ploaie într-o pădure măruntă; o pădure nu prea  înaltă, mare cât casa, aşa. Părintele Cleopa într-o parte, eu într-altă parte, căutam tufişuri mai dese să ne adapostim. Părintele însă insista, aşa, pe sub ramuri, să vin la el. Până acolo erau cam 30 de metri. Eu ziceam, că culcuşul meu este mai bun, şi zic „Nu!“. “Stai, măi, băiete! Ia să ascult eu pe Părintele Cleopa!” Am fugit de acolo şi imediat a trăsnit locul acela în care am fost eu. Măi, m-a impresionat! Ce înseamnă ascultarea!

– Câţi ani v-aţi nevoit împreună prin pădure?

– Patriarhul Justinian, după ce ne-am întors de la pustie în 1954, a avut o părere pe care ne-a împăr­tăşit-o: să ne trimită în toate mănăstirile din Româ­nia, cel puţin de două ori pe an, să spovedim părinţii şi să-i povăţuim duhovniceşte. Insă, i-am spus că nu sunt de aceeaşi părere, pentru că mănăstirile au şi ele duhovnicii lor şi nu se cuvine să te duci peste ei, pentru că s-ar crea antagonisme. „Cine sunt ăştia? Ce sunt ăştia? Nişte pustnici? Acum nu prea i-am cali­fica noi mari sfinti!”

Atunci am fost de părere să ţinem mănăstirea noastră, Slatina, deschisă, să vină toată lumea să se folosească. Şi aşa s-a şi întâmplat.

După ce am fost arestat la Suceava, am fost transportaţi cu o maşină la Bucureşti pentru a fi judecaţi. Ancheta a durat 90 de zile şi a fost foarte ne­suferită. Bătăi, ciocniri, mă trăgeau de barbă în tot felul… Până la urmă s-a speriat şi anchetatorul. Era un căpitan foarte rău. Mi-a luat barba şi mi-a retezat-o la jumătate. (Barba tot aşa era de lungă). Şi zic: „Ai să răspunzi de asta în faţa lui Dumnezeu!” Ştiţi ce mi-a zis? „Lasă, că nu stă călugăria în barbă!” Când a vorbit vorba asta, zic:  „N-ai vorbit dumneata, ci Duhul Sfânt!” Doar Sfântul Clement Alexandrinul are o vorbă despre barbă: „Are o mare înrâurire sufle­tească asupra cugetului”.

[Parintele Cleopa]:- Părinte Arsenie, cea mai mare bucurie este că te văd aici, dragul mamei! Te-a împodobit mila Domnului cu răbdare, cu harul preoţiei şi cu barba asta aşa de frumoasă! Iaca, mila Lui te-a ţinut! Ai 82-83 de ani! Vai, Doamne, mare bucurie mi-ai fă­cut! Am aiuzit că eşti tare ocupat!

– Da, Părinte! Am spus însă: „Plec la Mănă­stirea Sihăstria cu orice chip!” La mine se pune o problemă încordată, destul de grea. Nu are cine să mă înlocuiască! Şi am făcut noi intervenţii la Pa­triarhie şi mi-au trimis un părinte tinerel, care a mai fost pe la noi. A rămas la mănăstire până vin eu.

[Parintele Cleopa] – Mai stai, mamă, mai stai! Să ştii că de acum, dacă ne-am întâlnit, cu mila Domnului, să-ţi mai spun de-ale mele. Eu sunt bolnav şi bătrân, cu cinci operaţii…, mâine-poimâine, mă duc la fraţii mei. Ce zice psalmul 89: Anii lor sunt 70, iar de vor fi în putere 80, iar ce este mai mult decât aceştia, osteneală şi durere, că trece viaţa noastră şi ne vom duce! Parcă visez când te aud vorbind, dragul mamei! Mila Preasfintei Treimi te-a adus aici! Am vrut să ne mai vedem încă odată în viaţă! Nu se ştie! Vai de mine, prin câte ne-a trecut pe noi Dumnezeu!

– Este foarte bine să ne rugăm unii pentru alţii! Da, cu adevărat, ca să fim întru adevăr! Să aducă omul jertfă ca să fim în împărăţia lui Dumnezeu! Pentru că s-a dorit mult în adâncul inimilor noastre lucrul acesta! Dar cine poate să spună că merită? De asta trebuie să ne rugăm, Părinte Cleopa!

[Parintele Cleopa]- Doamne, Maica Domnului, cum de l-ai adusaici! Tare am dorit să-l mai văd, săracul! Că am ştiut că-i sincer şi cu frica de Dumnezeu! M-a ajutat cand eram scârbit şi necăjit! Săracul, o trecut prin multe!

[Parintele Ioanichie] – Veniţi aici la noi, Părinte Arsenie măcar acum la bătrâneţe.

– Mai mult decât sfinţiile voastre doresc să vin. Am simţit duhul lui Dumnezeu în mănăstirea asta. Eram cu Părintele Cleopa prin pădure şi spunea odată părintele cu insistenţă că, dacă moare – îşi punea pro­blema asta sincer -, zicea să-l aduc la Sihăstria. Eu îi spuneam: „Pe mine leagă-mă de picior şi arunca-ma”. N-a vrut Dumnezeu să murim! Se spune că istoria unui neam este scrisă pe ziduri, dar la Sihăstria este scrisă pe copaci!

[Parintele Cleopa] – Ne-a ţinut mila Domnului până acum, eu am85 de ani, el 83.

– Eu sunt la Techirghiol de 21 de ani. Vine multă lume şi sunt singur. Vă închipuiţi, toată Dobrogea ne cercetează. Spovedesc încontinuu. Cea mai obositoare ascultare a mea! Dar mă liniştesc cu gândul că dacă Dumnezeu a hotărât  aşa, nu am motive de întristare. Ferească Dumnezeu. Nu mai permiteţi întristări. Vorba Sfântului Ioan (Carpatiul), nu mai fericesc pe nimeni, decât numai pe voi călugării! Trebuie să avem o stare de veselie per­manentă, care să ne menţină verticalitatea să ne ţină mereu în mişcare. N-are la cine să mai ceară Dum­nezeu acum sprijin pentru lume, decât la noi.

A venit odată unul, care m-a impresionat aşa de tare, era din Maramureş, şi zic: „Aţi venit aici la băi?” „Nu, domnule Părinte! N-am venit! Am venit special la Sfinţia ta!” Era în Săptămâna Mare, Sâm­băta Mare. Şi l-am spovedit. Nu am avut de lucru şi l-am întrebat dacă a postit. Dar cu acest om, de 35 de ani se luptau sectanţii să-l facă adventist. încă şi nevasta lui de 35 de ani se dăduse la adventişti. Vă închipuiţi! El, săracul, nu  avea Paşti, nu avea Crăciun… Dar nu s-a lăsat! Era un om foarte înalt şi voinic şi sufleteşte. Că dacă îl amăgeau pe el ad­ventiştii, atunci îi cucereau pe toţi din sat.

Dar, nu am de lucru şi-l întreb dacă a postit: „N-am postit, domnule părinte! Ieri a fost Vinerea Mare, am mâncat şi atunci!” Atunci zic în sinea mea: „Arsenie, ce faci?” Dar, deodată mi-am amintit: „Au oare postul decide, sau sfărâmarea inimii? Omul acesta de 35 de ani lupta pentru Ortodoxie, pentru credinţa lui adevărată şi strămoşească!” „Bine, zic, te împărtăşeşti, dar nu mai mănânci până mâine!” Mai erau câteva ceasuri!

Valoarea sufletului nostru n-a spus-o un proo­roc sau un apostol, ci a spus-o Hristos: Ce va da omul în schimb pentru sufletul său? De ar avea toată lumea nu poate cumpăra un suflet! Asta a spus-o Hristos!

Pentru că, aşa cum spun şi marii cercetători, libertatea unui sclav este mai mare decât a unui rege, de cele mai multe ori! Şi noi suntem, nu nişte sclavi, ci suntem fraţii lui Hristos, fii Lui, miresele Lui.

Călugăria este mare lucru, părinţilor. Se vor­beşte mult, s-au vorbit multe, lucruri subtile despre călugărie, dar nu s-a atins niciodată tot. Şi toată fru­museţea ei sta în tăierea voii. Tăierea voii este o continuă luptă cu Dumnezeu. „Trebuie biruit, căci El ne-a creat!” El ne-a creat cu voinţa liberă. Şi noi acum trebuie să ne tăiem aceasta voinţă liberă. Şi când te gândeşti, care sunt eforturile pe care le facem pentru cinstea care ne este dată?

Părinţilor, plăcerile nu au făcut decât să împu­ţească pământul! Ce plăceri? O plăcere de sminteli, oricum le-ai lua! Mănâncă cât îţi este foame, bea când îţi este sete, dar numai să stai aici. Şi cine a spus asta? Un mare părinte; chiar şi Arsenie cel Mare a spus vorba asta.

Aşa că, părinţilor, foarte mult să ne bucurăm că suntem călugări! Să-mi daţi voie să va spun, tare aş vrea, ca la sfârşitul vieţii mele, să pot să spun atât: „Mor fericit că sunt călugăr!” Şi am fost foarte ispi­tit, părinţilor! Închisori, pustii, stareţii, fel de fel, chiar şi ca duhovnic acum.

M-a întrebat odată o fată, ca la 25-30 de ani, cred că era profesoara, după ce terminasem slujba de acolo, eram pe treptele de la casa de unde stau eu în mănăstire, zice: „Părinte, care este prima condiţie care trebuie s-o îndeplineşti ca să te faci călugăr?” Zic, dintr-o data: „Să fii nebun!” A înţeles!

Ne ducem dintr-o necesitate sufletească, şi atunci te iei la luptă cu tine, frate, şi să nu te laşi cu nici un chip. Nu trebuie să urmăriţi mântuirea te miri cum! Urmăriţi-vă pe voi, cercetaţi-vă mai mult! Şi ca metodă, înregistraţi-vă mereu paşii: „Ce fac, unde merg, cine sunt?” Pentru că una din marile tactici ale diavolului este să ne scoată din mănăstire, după cum sunt foarte convins, atunci când te duci la mănăstire diavolul este în stare să angajeze toată lumea ca să te împiedice, toată lumea pământului!

– La Cuviosul Paisie cel Mare a venit la miezul nopţii Constantin cel Mare, împăratul creştinilor. Strălucea ca soarele! Şi zice: „Mata eşti Hristos?” „Nu sunt Hristos! Paisie, ferice de voi şi de toţi care vor răbda în mănăstire până la sfârşit! Eu am mare slavă, am făcut atâtea biserici, am dat libertate creştinismului, am văzut Sfânta Cruce pe cer, am scos de la închisoare atâtea mii de călugări şi preoţi, am palate de aur…, dar nu sunt unde sunt călugării! Acolo unde sunt călugării, nici nu pot privi! Atâta slavă au adevăraţii călugări!”

– Se spune despre Sfânta Elena, mama împă­ratului, că servea călugăriţele în genunchi, că zicea: „Eu sunt împărăteasa unui împărat stricăcios, dar voi sunteţi împărătesele lui Hristos!” Vă daţi seama!

Lucrul acesta, părinţilor, nu este o glumă sau alegorie, ci este un adevăr. Suntem miresele lui Hris­tos! Pe cine să iubească mai mult un mire, decât pe mireasa lui? Nu aţi observat, pe apostoli întâi i-a numit slugi şi pe urmă i-a numit fraţii Mei! Suntem acolo unde trebuie să fim. Poziţia călugărilor este mare pe suprafaţa pământului.

–  La rai să ne vedem, mamă!

– Vă rog foarte mult să mă pomeniţi şi să mă în­ţelegeţi. Eu, părinţilor, mă închei la nasturi mai puţin, ca să mă pot descheia la mai puţini. Aşa puţin timp am!

– Atâta lume-i pe capul lui!

– Părinţilor, să cădem cu feţele la pământ să mul­ţumim Domnului că ne-a dat această putere să fim călugări. Ţineţi-vă în mare unitate. Respectaţi-vă de sus până jos. Şi de jos până sus. Nu este nimeni ne­însemnat. Oricare dintre noi suntem prieteni lui Hris­tos, nu suntem nişte sclavi. Şi libertatea unui sclav poate să fie mai mare decât a unui rege, de multe ori.

Vă rog să mă credeţi că este o mare lipsă de duhovnici în mănăstiri. Gândiţi-vă că sunt mănăstiri întregi care n-au duhovnici. Dacă ar fi să plec, unde aş putea să mă duc?

– A rămas singur, dragu mamii! Mila Preasfintei Treimi, că te văd, mamă! Uite ce albă i s-a făcut barba, că era roşie!

– Eu, părinţilor, mănânc, când mi-e foame, nu prea dorm că n-am timp, dar aş dormi, şi sunt cu inima veselă. Acestea sunt secretele mele. Mi-e dragă mănăstirea! Îi mulţumesc lui Dumnezeu din toată inima, cum de mi-a dat mie în minte cu zeci de ani în urmă, să mă duc la mănăstire! Nu m-a învăţat nimeni şi totuşi am plecat.

– Minune de la Domnul, tată!

– Asta este cea mai mare minune pe care o făcut-o  Dumnezeu cu un om, să-i dea harul plecării la mănăstire! Nu înviere de morţi, nu vindecări de bolnavi, ci aceea să te aşezi pe poziţia cea mai înaltă a Sfintei Scripturi: Vrei să fii desăvârşit? Vinde-ţi totul, ia-ti crucea şi urmează-Mi Mie! Părinţilor, cruce înseamnă să duci ce nu-ţi convine! Asta-i crucea!

– Aşa-i. Dragu mamii! Parcă visez când te văd c-ai apărut aici! Preasfânta Treime şi Maica Domnului să ne întâlnească dincolo, dragul mamei!! Să nu mă uiţi la rugăciune! Mântuiltorul spune în Evanghelie: Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua,, nici ceasul Dar la vârsta asta ce să aştepţi?

–  Ei, părinte…

–  Şi dacă mâine-poimâine primeşti telegramă c-am murit, să vii să mă dezlegi la mormânt!

– Aş vrea să-mi ajute Dumnezeu. Dar cine ştie prin ce momente trec şi eu! Dar cine -va pleca mai înainte? Nu ştim. Uneori pleacă cei tineri…”

(Din: Ne vorbeste Parintele Arsenie 2, Editura Episcopiei Romanului, 1997)