PARINTELE EFREM LA ALBA-IULIA, 2000 (II): Biserica este Una! Nu exista alta Biserica! Botezul se face numai prin afundare, nu prin stropire!
…si despre erezia catolica, masonerie, mondializare, planning familial
Biserica noastra, omeneste vorbind, nu a fost ingenuncheata nici de comunism, nici de prigoanele lui Traian si Diocletian, ci a fost ingenuncheata numai de nepurtarea de grija a purtatorilor de rasa.
“Intrebare: Ce putem spune unui om care are o alta credinta decat cea ortodoxa pentru a-l convinge ca credinta lui nu este cea dreapta?
Arhim. Efrem: Primul lucru pe care-l putem „spune” unui eterodox este sa fim constiinciosi in viata noastra ortodoxa. Aceasta este cea mai importanta marturie, si avand aceasta traire ortodoxa, trairea noastra este o dovada ca noi, ortodocsii, avem harul Duhului Sfant. Astazi, stiti, exista o tendinta a romano-catolicilor de a citi pe Sfantul Grigorie Palama, de a spune rugaciunea inimii si chiar de a veni la Sfantul Munte. Insa nu au harul Duhului Sfant!
Intrebare: Romano-catolicii sunt eretici?
Arhim. Efrem: – Desigur, ce altceva pot fi?! [1]
Intrebare: De ce Biserica Ortodoxa Greaca si Sfantul Munte nu au fost de acord cu venirea papei in Romania [in 2000, n.n.]?
Arhim. Efrem: Sfantul Munte are intotdeauna rigurozitate in astfel de teme si le vede intr-un mod mai strict.
Intrebare: Ce meserii recomandati tinerilor sa imbratiseze, meserii care sa-i ajute sa se mantuiasca?
Arhim. Efrem: Orice meserie, orice ocupatie care sa nu duca la pacat.
Intrebare: Ce parere aveti despre meseria de avocat?
Arhim. Efrem: Depinde de la avocat la avocat. Daca este corect, daca are grija de viata lui, este atent la relatia cu clientii si isi cerceteaza constiinta, atunci biroul sau de avocat poate deveni chiar duhovnicesc.
Intrebare: Cum recomandati unui tanar sa spuna rugaciunea mintii?
Arhim. Efrem: Tanarul, asa cum am mai spus la pranz, iar acum repetam, trebuie sa inceapa sa spuna rugaciunea cu gura. Trebuie sa o auda mintea mult timp spusa cu gura, soptit: „Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma, Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma”, si auzind-o, mintea o preia si se numeste atunci „rugaciunea mintii”, caci prin minte se zice rugaciunea.
Intrebare: Care e diferenta intre halucinatie si premonitie din timpul somnului?
Arhim. Efrem: Trebuie o mare atentie in astfel de cazuri pentru ca foarte multi s-au ratacit de la aceste lucruri. Cel mai bine e sa nu le iei in seama.
Intrebare: Rugaciunea inimii nu este intr-o anumita masura autosugestie?
Arhim. Efrem: Nu, deoarece Hristos este o Persoana. Atunci cand spunem „Doamne Iisuse Hristoase” nu ne referim la Dumnezeu cala o idee neutra, ci este dialog cu Dumnezeu cel Personal. Aceasta rugaciune nu poate fi autosugestie pentru ca micsoreaza increderea in sine, astfel incat acel om ajunge sa faca lucruri care stie ca sunt peste puterile sale, implinind cele spuse in Biblie, adica: „Toate sunt cu putinta celui ce crede” (Marcu 9:23).
Intrebare: De ce este asa de usor sa pacatuim si de ce, dupa ce ne spovedim, pacatuim iarasi?
Arhim. Efrem: Din nefericire, dupa caderea din rai, omul pacatuieste usor. Insa Dumnezeu i-a dat si usurinta de a se pocai. O patima nu pleaca repede, numai dupa o singura spovedanie. Este nevoie de straduinta. De aceea cel care dupa spovedanie cade iarasi in pacat, sa nu deznadajduiasca. Trebuie sa se straduiasca, daca va cadea din nou, sa se ridice iarasi si, de vreme ce vrea sa scape de aceasta patima, Dumnezeu il va slobozi de patima respectiva.
Intrebare: Ce recomandati unui tanar teolog care urmeaza a fi hirotonit preot?
Arhim. Efrem: Mai intai de toate, trebuie sa fie foarte atent a nu pacatui, sa fie om evlavios. Este adevarat ca astazi oamenii pot pacatui usor, asa cum spuneam, insa pentru credinciosi ramane setea de a vedea preoti duhovnicesti, monahi duhovnicesti. Biserica noastra, omeneste vorbind, nu a fost ingenuncheata nici de comunism, nici de prigoanele lui Traian si Diocletian, ci a fost ingenuncheata numai de nepurtarea de grija a purtatorilor de rasa.
Intrebare: La ce varsta se poate decide un om sa se calugareasca?
Arhim. Efrem: Trebuie sa fie adult, sa fie peste optsprezece ani, asa cum spune legea. Pentru ca dupa aceea ni se reproseaza ca facem prozelitism. Daca vin minori, asa ni se reproseaza. Unul dintre parintii unui tanar care a venit la manastire sa se faca monah, a venit sa ma stranga de gat crezand ca eu l-am convins pe baiat sa devina calugar.
Intrebare: Cum priviti problema planning-ului familial?
Arhim. Efrem: Este o mare blestematie, pentru ca oamenii lui Dumnezeu trebuie sa faca copii si trebuie sa fie precauti la indrumarile false ale medicilor de astazi, care sunt foarte superficiali. Cand am mers odata la Atena, a venit la mine o doamna care era insarcinata cu al patrulea copil. Dar sotul era suparat ca sotia era insarcinata; femeia insa dorea copilul. Vorbind cu un cunoscut care era medic, barbatul i-a zis ca nu vrea copilul si ca, oricum, sotia are patruzeci de ani. Doctorul, cu foarte multa usurinta, i-a spus: „Ce mai astepti amaratule, fa un avort si scapi, ce-ti trebuie atatia copii?” – pentru ca astazi medicii sunt foarte superficiali, nu au deloc constiinta. De aceea trebuie sa mergem la doctori care sunt evlaviosi si au teama de Dumnezeu. Insa ceea ce vad este ca, din nefericire, astazi femeile tinere nu doresc sa nasca copii si este foarte trist. Aceasta se intampla pentru ca nu au suficienta credinta. Niciodata sa nu consideram motivele economice drept impediment in a face copii! „Pasarile cerului nici nu seamana, nici nu secera si Dumnezeu le hraneste pe ele” (cf. Matei 6:26). Aceasta sa n-o uitati niciodata!
Intrebare: Ce parere aveti despre canonizarea unor eroi nationali cum este in Romania cazul lui Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul?
Arhim. Efrem: De vreme ce Biserica i-a canonizat inseamna ca sunt Sfinti ai Bisericii. Inseamna deci ca Biserica nu s-a urnit din intamplare spre a-i canoniza.
(…)
Intrebare: In cazul unei femei care a nascut un copil cu malformatii considerati ca este pacat abtinerea de a naste copii din frica de a se naste alt copil cu malformatii?
Arhim. Efrem: O femeie care are un copil bolnav nu trebuie sa se teama de a face altii, pentru ca de multe ori se intampla ca unul dintre copii sa fie bolnav, dar aceasta nu inseamna ca vor fi toti asa. Si intotdeauna sa se adreseze medicilor evlaviosi.
Intrebare: Daca un preot catolic trece la ortodoxie, mai este hirotonit inca o data?
Arhim. Efrem: Desigur! Un episcop in America, un episcop ortodox, a intalnit un preot catolic care a venit si i-a spus: „Vreau sa devin ortodox”. L-a miruns, i-a facut o binecuvantare asa la brau si i-a zis: „Esti preot!” I-a dat asa o binecuvantare cu mana si i-a zis: „Acum ai devenit preot ortodox”. Lucrul acesta nu e corect.
Intrebare: Legat de aceasta, liturghia Romano-Catolica e primita de Dumnezeu?
Arhim. Efrem: Biserica este Una! Nu exista alta Biserica! Celelalte sunt confesiuni, confesiuni crestine. Sfanta Liturghie e Una, asa cum este un Singur Adevar!
Intrebare: Daca lucrez intr-o farmacie unde se vand anticonceptionale, ce trebuie sa fac? Sa le vand sau sa risc sa-mi pierd serviciul?
Arhim. Efrem: Nu trebuie sa recomandam aceste anticonceptionale. Daca cineva vrea sa le cumpere, este raspunderea sa. Ajunge sa nu le recomanzi si sa nu dai explicatii despre ele. Oricum, aceasta tema a nasterii de copii, este foarte variata. De aceea, in privinta aceasta Biserica nu a dat dezlegari clare, infranarea de a face copii nu e considerata impediment la hirotonie, de catre canoane. Acesta este un lucru important. De pilda, o femeie face cinci copii. Astazi cinci copii sunt zece de altadata; depinde cat de puternica este fiecare femeie. Daca insa faci doar doi copii din indiferenta, atunci este gresit. Duhovnicul trebuie sa faca pogoraminte unui cuplu nu din indiferenta, ci doar din evlavie. Insa nu sunt de acord ca cineva sa spuna ca Evanghelia nu poate rezolva problemele de astazi. Nici scopul casatoriei nu este numai dobandirea de prunci, ci si dobandirea de prunci. Pentru ca, de pilda, exista si cupluri care sunt sterile si, de vreme ce au relatii intime fara sa faca copii, am zice ca pacatuiesc. Dar Biserica nu le-a condamnat, ca din nefacerea de copii sa nu se mantuiasca.
Intrebare: Un catolic convertit la ortodoxie trebuie rebotezat?
Arhim. Efrem: Ascultati, Biserica a facut in aceasta privinta un pogoramant. Il primeste cu mirungere. Noi, pe catolicii care vin in Sfantul Munte si au fost primiti la ortodoxie cu mirungere, ii impartasim. Daca insa vine un catolic si vrea sa devina ortodox, noi il botezam pentru ca noi suntem pentru acrivie.
Intrebare: Daca un duhovnic opreste pe un crestin de la Sfanta Impartasanie mal multi ani, il poate dezlega alt duhovnic sau eventual episcopul ca sa se impartaseasca?
Arhim. Efrem: De obicei episcopul este cel care dezleaga acest canon. Noi acolo, in Sfantul Munte, cand vin unii care au niste canoane foarte apasatoare, noi ii dezlegam pentru ca acestia sunt oameni incatusati, sunt sub o robie apasatoare. Sunt duhovnici care pun canoane dupa legi omenesti. A venit cineva si mi-a spus: „Duhovnicul mi-a dat canon sa nu ma impartasesc opt ani” si respectivul era un om de saizeci si sase de ani. Va trai opt ani ca sa se impartaseasca? De aceea si duhovnicii trebuie sa fie mult mai atenti, sa fie mai ingaduitori cu ceilalti, dar aspri cu ei insisi.
Intrebare: In legatura cu tinerii care se drogheaza, mai pot ei sa scape de aceasta patima? Mai pot avea familie, copii?
Arhim. Efrem: Ar putea sa scape de aceasta patima daca se gasesc intr-un mediu favorabil. In Cipru un episcop a infiintat un centru de dezintoxicare impreuna cu mai multi crestini evlaviosi si ii ajuta pe acesti tineri care se drogheaza. Din nefericire, astazi centrele de dezintoxicare ale statului le dau prilej narcomanilor sa se implice mai mult in acest comert de droguri.
Intrebare: Ce parere aveti despre botezul savarsit prin turnare sau prin stropire? Este valid? Cel botezat astfel trebuie botezat din nou? Poate fi preot?
Arhim. Efrem: Nu are putere. Nu exista botez prin stropire. Botezul este prin afundare, aceasta este Traditia. De aceea eu acest lucru il resping. Chiar am auzit ca unii preoti din lene nu afunda, ci stropesc; sau sunt altii care iau in mana apa si pun deasupra copilului. Spunea Parintele Paisie Aghioritul ca multi dintre tinerii de astazi sunt demonizati pentru ca preotii nu i-au botezat prin afundare completa. Trebuie foarte multa atentie in aceasta privinta. Ar trebui, Inalt Prea Sfintia Voastra, sa atrageti atentia preotilor sa boteze in mod corect!
IPS Andrei: Insistam, insistam. Din nefericire, in Ardeal este o influenta prapastioasa a altor confesiuni la care se adauga si comoditatea si rutina. Da. Insa, in general, preotii tineri boteaza prin afundare. Din pacate in Ardeal s-a imprumutat de la celelalte confesiuni ce-i mai prost.
Intrebare: Un om botezat prin tornare trebuie rebotezat prin cufundare?
Arhim. Efrem: Nu va fi botezat din nou, insa botezul lui nu este corect si trebuie sa luam aminte la acest lucru. De aceea, sa mergeti la preoti cu evlavie care sa va boteze corect copiii.
IPS Andrei: Au porunca acum sa faca corect!
Arhim. Efrem: In Sfàntul Munte cand botezam adulti, cand botezam romano-catolici, cat har simt acestia! Cati nu simt ca rugaciunea nu se opreste timp de o saptamana, nici macar o clipa!
Intrebare: Boala este urmarea pacatului?
Arhim. Efrem: De multe ori poate fi aceasta legatura dintre pacat si boala. Si de multe ori pacatul duce si la decaderea trupeasca. De pilda SIDA, de unde vine, nu din imoralitate? Este o urgie a lui Dumnezeu, un raspuns al lui Dumnezeu la acest mod de viata.
Intrebare: Care este atitudinea ortodoxa fata de clonare?
Arhim. Efrem: Ortodoxia nu e de acord cu clonarea, pentru ca oamenii sunt persoane, nu sunt animale. Este foarte important a intelege ca omul este persoana, este unic.
Intrebare: Un om clonat are suflet?
Arhim. Efrem: Desigur ca are, dar este un om automat, mecanic. Dar inca n-au facut un astfel de om si am auzit ca Congresul S.U.A, a interzis astfel de lucruri. Oricum, nu va fi un om intreg, deoarece nu este un om firesc. Daca va reusi stiinta sa faca un astfel de om. Cum este de pilda chestiunea igineriei genetice: se pot crea oameni prin inginerie genetica.
Intrebare: Ce pot face daca nu-mi pot indeplini indatoririle duhovnicesti din cauza lipsei de timp?
Arhim. Efrem: Sa faci un canon mai mic. Cand cineva nu are timp trebuie sa-si gaseasca timp. De aceea Sfantul Isaac Sirul spune ca foarte mult ajuta un canon mic, dar care se face zilnic.
Intrebare: Ce pot face monahii unei manastiri in privinta unor nereguli pe care le face staretul acelei manastiri?
Arhim. Efrem: Daca staretul face nereguli, atunci ce staret este? Monahii trebuie sa vorbeasca cu episcopul. Daca intr-adevar nu face lucruri bune. Pentru ca sunt multi monahi mandri care-i judeca pe stareti. Daca insa se intampla nereguli trebuie sa intervina neaparat, pentru ca, daca intr-adevar egumenul nu face lucruri corecte, manastirea nu poate progresa!
Intrebare: Ce parere aveti despre procesul de mondializare?
Arhim. Efrem: Este si aceasta o moda a Europei, este un dar european pentru „nivelarea” tuturor. Crestinul este pentru „mondializare” pentru ca incearca sa aduca in inima lui toata lumea. Numai din acest punct de vedere e de acord. Insa globalizarea facuta astazi de puternicii pamantului pentru a aduce totul la acelasi nivel pe motivul asa zisei „iubiri” nu poate reusi si nu va duce la nici un rezultat bun.
Intrebare: Cum ne putem apara de ispitele lumii si in special de toata aceasta lupta pe care francmasoneria o duce impotriva crestinismului?
Arhim. Efrem: Masoneria este o alta credinta. Cine e mason nu poate fi crestin. Ne pazim de masonerie necomunicand cu masonii. Ne ferim cand nu-i urmam si cand studiem ce sunt masonii, pentru ca foarte multi se arata crestini si zic ca fac lucruri bune, fac opere filantropice. Dar sunt mincinosi si nu spun adevarul.
Intrebare: Va multumim si in final va rugam un cuvant de suflet.
Arhim. Efrem: (…) E o mare binecuvantare, fratilor, ca ne-am nascut ortodocsi fi ne straduim intr-un mod ortodox a deveni partasi ai harului. De aceea, vom reusi in viata noastra, nu daca vom lua multe diplome, nu daca invatam sa facem solidul aer si aerul solid, nu daca ne luam doctorate si masterate, nici daca ajungem mari industriasi sau afaceristi, ci vom reusi in aceasta viata daca vom deveni locas si tron al dumnezeiescului har. Sfantul Serafìm de Sarov, un mare sfant al Rusiei, spunea celor care veneau la dansul: „Dobandeste linistea lui Dumnezeu in inima ta si foarte multi altii langa tine isi vor afla linistea”.
Fie ca si noi sa-L avem pe Hristos in inimile noastre, Care este „pacea noastra“, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel (Efeseni 2:14), pentru a putea aduce un echilibru in viata pe care o traim si sa aducem pace in inimile celor din jur, pace care indeosebi astazi este unul din cele mai mari daruri. Aceasta urare va aducem din locul prin excelenta al Pacii care este Muntele Sfant. Pace tuturor!
IPS Andrei: Ii multumim mult Parintelui Efrem, Staretul Manastirii Vatopedi, pentru aceasta seara frumoasa. Ne-a pus in legatura cu Sfantul Munte, a adus impreuna cu dansul un coltisor din Sfantul Munte. Il rugam sa mai revina. Poate vine odata cu Braul Maicii Domnului care se pastreaza acolo, in Sfanta Manastire…
____________________________________________________________________________________
NOTA:
[1](„Au eretici sunt ramlenii (catolicii -n. Ed) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fìul ei fiind, ii afurisesc.” (Sfantul Paisie de la Neamt, Cuvinte si sensuri duhovnicesti vol. II, Editura ”Tipografia centrala”, Chisinau 1999, pag. 49).
Legaturi:
- INTERVIU DE REFERINTA CU PARINTELE EFREM, STARETUL MANASTIRII VATOPED: “Nu e lucru usor sa fii ortodox in vremea de azi!”
- Avva Efrem Vatopedinul: “ATAT CAT AVETI PUTERE, IUBITI RUGACIUNEA!”
***
- “Nu pot sa tac!” PRIMII PREOTI ROMANI CARE IL SUSTIN PUBLIC PE EGUMENUL EFREM: Pr. Razvan Ionescu de la Paris si Pr. Sabin Voda de la Alba-Iulia
- MANASTIREA DERVENT il sustine pe Staretul Efrem de la Vatopedi
- Staretul Manastirii Nicula, Arhim. Andrei Coroian, ALATURI DE PARINTELE EFREM VATOPEDINUL
- Manastirea Diaconesti – scrisoare de sustinere pentru Parintele Efrem de la Vatopedu: ACEASTA LOVITURA ESTE IMPOTRIVA INTREGII ORTODOXII
- PARINTELE CONSTANTIN COMAN da marturia cea buna despre PARINTELE STARET EFREM DE LA VATOPED
***
- Staretul Efrem Vatopedinul ARESTAT PREVENTIV IN AJUNUL CRACIUNULUI! ”Un atac al masoneriei care razboieste Biserica”. SFANTUL MUNTE ATHOS LOVIT IN INSASI INIMA SA…
- STARETUL EFREM INTEMNITAT 🙁 Declaratia sa pilduitoare/ PARINTELE NECTARIE CATRE ROMANI: “INCEPE UN MARE RAZBOI IMPOTRIVA ORTODOXIEI”
- GHERONDA EFREM SPOVEDESTE POLITISTI SI DETINUTI LA INCHISOARE
- EGUMENUL EFREM VIZITAT LA INCHISOARE de Mitropolitii Pavel si Nicolae/ MITROPOLITUL ATANASIE DE LIMASSOL, la protestul din Cipru (si VIDEO)
- Manifestatie de protest in Cipru pentru STARETUL EFREM VATOPEDINUL
- PRIGOANA STARETULUI EFREM: comunicatul oficial al Manastirii Vatopedi si reactii ale mitropolitilor greci
- “INVINSUL INVINGATOR”: cuvinte duhovnicesti patrunzatoare despre prigoana staretului Efrem (ATITUDINI CATEGORICE ALE MITROPOLITILOR GRECI si a Mitropolitului Nathanail al Bulgariei. PARINTELE MOISE AGHIORITUL: “SFANTUL MUNTE NU E LOJA!“)
- STARETUL EFREM VATOPEDINUL, SPRIJINIT DE MULTIME (video)/ Comunicatul Manastirii Vatopedi/ REACTIA MITROPOLITULUI PANTELIMON DE VERIA
- Staretul Efrem Vatopedinul S-A PREDAT AUTORITATILOR
- Pozitia parintelui Gheorghios Metallinos si protestul Fundatiei Sfantul Andrei (RUSIA)
- Sfanta Chinotita a Muntelui Athos catre Ministrul de Externe al Greciei: STATUL GREC A INCALCAT STATUTUL SFANTULUI MUNTE
- CHINOTITA SFANTULUI MUNTE: Scrisoare publica de sustinere a EGUMENULUI EFREM
- SFANTA CHINOTITA la chilia staretului prigonit Efrem Vatopedinul (GALERIE FOTO)
- Mitropolitul Ambrosie al Kalavritei: IUBITUL NOSTRU FANAR DOARME… FACETI LINISTE, VA RUGAM!
- CAUZELE PRIGONIRII STARETULUI EFREM. “Dosarul” cazului Vatopedi
- Serghiei Rudov, membru al Camerei Publice a Rusiei: ADEVARATELE MOTIVE ALE ARESTARII PARINTELUI EFREM SUNT…
- Patriarhul Kiril al Moscovei cere presedintelui Greciei ELIBERAREA STARETULUI EFREM
- Mitropolitul Ilarion (Patriarhia Moscovei): ARESTAREA STARETULUI EFREM ESTE UN ATAC ASUPRA MONAHILOR ATHONITI SI A BISERICII/ Ministerul de Externe al Rusiei acuza ILEGALITATEA deciziei de arestare
- Ministerul de Externe al Greciei “nu primeste sfaturi” de la Rusia
- PARINTELE EFREM VATOPEDINUL IN RUSIA, DESPRE INTALNIREA CU PUTIN (video): “Puterea noastra este Ortodoxia! Trebuie sa ne trezim, este prigoana Ortodoxiei!”
Frumoase cuvinte.Multumim.
Am o intrebare. Se mai gaseste pe undeva cartea?
Pentru ca la Reintregirea unde ar fi aparut nu apare pe site.
Un an binecuvantat si mantuitor.
Doamne ajuta
25. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui?
26. Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.
27. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case.
28. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.
29. Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru.
30. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi.
31. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările.
32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
(Matei 10, 25-32)
@ Diacon Mihai:
Nu, poate doar prin anticariate. Doamne, ajuta!
Dovada ca unitii sunt tradatori de neam si de tara.
Iata ce declara preotul unit din Timisoara, Ioan Chișărău(in parohia caruia s-a impartasit mitropolitul Corneanu !!!) cu ocazia “Marsului pentru Viata”, desfasurat la Budapesta in decembrie 2011:
http://www.reginapacis.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=297%3Amarsul-pentru-viata-budapesta-dec-2011&catid=28%3Adarul-vietii&lang=ro
“Am fost in fata statuii marelui rege Stefan, sfantul Stefan(!!!), primul rege al Ungariei care a inteles momentul istoric de a chema poporul sau la crestinism. Si prin acest gest, a marelui rege sfant Stefan, poporul maghiar a devenit un zid in apararea Europei civilizate crestine. Al doilea moment astral al acestei marete natiuni maghiare(!) este gestul pe care l-a facut guvernul maghiar de a modifica Constitutia si de a introduce acest punct : ca viata umana este ocrotita de lege, de la conceptie si pana la moartea naturala. Prin acest gest, pentru a doua oara natiunea maghiara vrea sa salveze Europa(!!!). Acum, natiunea maghiara nu se mai lupta cu cei veniti din Est(!!!): pecenegi, mongoli, turci ci trebuie sa se lupte cu mentalitatea neo-paganeasca a Europei si ma bucur ca aceasta natiune, care este vecina cu noi a dorit si doreste sa poarte stindardul acestei lupte sfinte. Toate guvernele europene ar trebui sa ia modelul Ungariei. Sunt convins ca de Acolo de Sus, Sfantul Stefan impreuna cu Maica Sfanta, protectoarea Ungariei(!) a inspirat guvernul maghiar la acest gest unic, dar atat de necesar. Dumnezeu si Maica Sfanta sa binecuvinteze Ungaria(!!!) si intreaga Europa.”
Stirea(cu discursul) a fost preluata si de site-ul Mitropoliei unite de la Blaj, deci nu este un caz unic, iar gestul in sine este astfel aprobat.
http://www.bru.ro/semnalari/participare-de-la-timisoara-la-marsul-pentru-viata-pro-life/
V-as ruga sa scrieti un articol pe aceasta tema, pentru ca oamenii sa se fereasca de acesti “lupi in blana de oaie” care se lauda in toate partile, prin tara ca ei sunt adevaratii propagatori ai constiintei nationale romanesti, iar cand se duc in strainatate vorbesc de “marele rege sfant, Stefan al Ungariei” si de “mareata natiune maghiara”.
Din cate stiu eu,SIDA e o boala “fabricata”de om si raspandita artificial in comunitatile de homosexuali!
In alta ordine de idei,nu sunt de acord ca boala este urmare a pacatului-cel putin nu intotdeauna,ba chiar as indrazni sa spun ca multi din oamenii buni(duhovniceste vorbind)sufera mai mult decat unii care nici nu vor sa auda de Dumnezeu!
@ Andrei:
Raspunsul este “de multe ori”, nu intotdeauna. Si chiar asta e invatatura Sfintilor Parinti, a Bisericii. Oamenii duhovnicesti si sfinti sufera cel mai adesea asumand pacatele altora, din iubire, uneori cerand de la Dumnezeu acest lucru ei insisi, alteori primind acest “canon” de la Dumnezeu, pentru a se asemana cu Hristos si a dobandi prisos de har. In orice caz, ramane faptul ca, dupa caderea, pacatul adamic a atras dupa sine si boala.