PARINTELE EFREM, egumenul de la Vatopedi, in conferinta de la Atena (VIDEO): “Nu va ascund ca in Sfantul Munte parintii se roaga, cu multa durere, pentru incercarile care stau in fata noastra”. HRISTOS – SENSUL CARE LIPSESTE LUMII

18-12-2014 Sublinieri

Fragment din Omilia Arhimandritului Efrem, egumenul Sfintei si Marii Manastirii Vatopedi din Muntele Athos, rostita in «Centrul de arta si gazduire Elaion Loft»:

Athena, Luni, 15 Aprilie, 2013

“Ma bucur ca sunt impreuna cu dumneavoastra si pentru ca asa a randuit Pronia dumnezeiasca. Dupa ceva timp, unii va veti aminti de sinaxele pe care le organizam intr-un alt loc (…) si dupa o intrerupere neasteptata, dar intamplata, am revenit iarasi in acest loc, si este un bun prilej de a va vedea, sa va spunem cateva cuvinte. Sa va spunem ca in Sfantul Munte, unde suntem noi, ne gandim la dumneavoastra, si atunci cand spunem ca ne gandim la dumneavoastra nu ne referim asa cum fac unii: «Stii, parinte, sa te gandesti la mine!» Stiti, este la moda acum. In loc sa spuna «sa te rogi pentru mine», spune «sa te gandesti la mine». Este o expresie europeana aceasta. Eu cand spun «ne gandim la dumneavoastra», ma refer la faptul ca, atunci cand un monah se gandeste la cineva, nu inseamna ca se gandeste pur si simplu la el. Caci ce folos avem daca se gandesc la noi un million de oameni? Niciunul! Dar, daca se roaga pentru noi un million de oameni, atunci cu siguranta ne folosim. De aceea si noi, acolo unde suntem, sa stiti ca ne pasa de dumneavoastra, ne doare pentru aceasta situatie care exista.

Cu totii locuim in Grecia, si in Cipru. Din pacate, se extinde aceasta incercare care este inaintea ochilor nostri. Si, fara indoiala, ne gandim la poporul nostru, care poate sa aiba dificultati, poate ca se afla intr-o pozitie dificila dar, intotdeauna stim, si din experienta pe deasupra, ca Dumnezeu nu ne paraseste, ca Grecia este capitala Ortodoxiei. Asa a randuit Dumnezeu. De aceea, si in Sfantul Munte, nu va ascund faptul ca parintii, cu multa durere, se roaga pentru incercarile care stau in fata noastra, care, poate, vor veni in viitor. Si s-a dovedit ca harul Duhului Sfant este intotdeauna cu noi, s-a dovedit ca suntem madulare ale Bisericii, care de multe ori suntem in nepasare, iar cel dintai care se afla in nepasare sunt eu, dar, cu toate acestea, mila lui Dumnezeu este intotdeauna cu noi. Poate ca nu suntem consecventi in viata Bisericii, dar, imi vine in minte, Preasfintite, o rugaciune pe care o citim la Rusalii, in care spune, acolo, acel sfant imnograf: «Tie Unuia am gresit, dar intru Tine Unul credem». Este mare aceasta indrazneala a sfantului imnograf, care, fara indoiala, ne reprezinta pe noi toti. In tot cazul, cred ca fiecare dintre noi are o simtire duhovniceasca si cred ca ceva facem si trebuie, in orice caz, pornind de la acest “ceva”, sa inaintam si sa facem ceva mai bun.

sf-ioan-scararul-1Mai inainte ma aflam in locul in care am fost gazduit si ma intreaba cineva care se afla cu mine: «Despre ce vei vorbi?» Ii raspund ca nici eu nu stiu despre ce voi vorbi. Ceea ce ma va lumina Dumnezeu. Si vin aici si vad ca ne aflam in Postul Mare, ca este Sfantul Ioan Scararul, pe care l-am sarbatorit ieri. Imi amintesc de vrednicul de pomenire, staretul nostru, care ne spunea ca Sfantul Ioan Scararul ne ofera harta regulamentara a monahismului si a vietii duhovnicesti. Nu stiu daca ati citit, daca ati auzit despre Sfantul Ioan Scararul, despre «Scara» – si chiar in manastirea de care vorbeam, ma intreaba «De ce il sarbatoreste Biserica pe Sfantul Ioan Scararul de doua ori pe an?» Ii raspund ca Biserica nu-l sarbatoreste pentru simplu fapt ca este autorul «Scarii», si multi altii sunt autori, si contemporani, si de demult, si cei care au trait cu multe veacuri inainte, dar pe care nu-i sarbatoreste Biserica. Va indemn sa rasfoiti «Scara», sa o cititi si sa o cercetati cu de-amanuntul. Sfantul Ioan nu este un simplu autor, ci este un autor al propriei sale experiente. Si are o mare importanta atat cuvantul, cat si scrierea care sunt nascute din experienta.

Si multi oameni astazi, cu toate ca este aceasta criza economica cu care toti ne confruntam, in ciuda tuturor greutatilor, ceea ce noi intampinam in Sfantul Munte este faptul ca vin foarte multi pelerini, iar noi la Vatopedi, pentru ca avem o «faima» – stiti asta, am devenit «celebri» [prin inchiderea Parintelui Efrem in ajunul Craciunului din 2011, n.n.] – vine foarte multa lume si, de multe ori, intampinam dificultati in ceea ce priveste gazduirea, si le spunem sa vina saptamana viitoare. Si nu le place acest lucru, deoarece spun: «acum avem liber, acum am stabilit sa facem asta, acum avem bilet», si ne pun intr-o situatie dificila. Iar motivul pentru care vin oamenii in Sfantul Munte, cu toate ca este criza economica – pentru ca, dupa cum stiti, costa ceva astazi ca cineva sa vina din Atena, de exemplu, in Sfantul Munte, este nevoie si de efort, si de timp, dar si de bani – si sa stiti ca lumea care vine acolo nu vine pur si simplu pentru a vedea frumusetea naturii si frumusetea odoarelor Sfantului Munte. Cu toate ca unii vin acolo si prima lor grija este sa vada odoarele, sa vada «muzeul», dupa cum il numesc ei. Noi il numim oarecum diferit. Il numim schevofilakion. Alaltaieri a venit cineva si mi-a spus :

Am venit luna trecuta si nu erai aici si nu am vazut odoarele si am spus pacat de banii pe care i-am dat pe vapor ca sa ajung in Munte.

Ii raspund:

– Nu trebuie sa spui asa: «pacat de banii de vapor», pentru ca nu sunt [importante] numai odoarele, icoanele si manuscrisele care se afla in muzeu, ci cred ca Sfantul Munte are si alte multe odoare sa atare.

125-HUX-EV8C3321Iar mai intai de toate, primele odoare sunt sfintele moaste. Credeti ca este intamplator faptul ca, in Sfantul Munte, exista randuiala ca, in timpul Pavecernitei, sa se scoata si sa se puna inaintea pelerinilor sfintele moaste? Aceasta este o randuiala veche pe care o savarseau vechii aghioriti si pe care o continuam si noi. De ce credeti ca facem asta? Pentru a le spune pelerinilor, printr-un mod empiric, printr-un mod palpabil, faptul ca Sfantul Munte este un loc al vietii bazate pe experienta. Iar roadele Sfantului Munte sunt acelea pe care le produce Biserica si, asa cum imi spunea un parinte aghiorit candva: Ce este, copilul meu, Biserica, daca nu o fabrica care produce sfinte moaste?. Si chiar asta este Biserica. De aceea si noi, acolo, in Sfantul Munte, incercam sa punem inainte cele pe care le-am preluat, si ceea ce pune inainte Sfantul Munte, si cred ca acest lucru il simtim toti, este rugaciunea parintilor aghioriti. Iar odoarele Sfantului Munte nu sunt numai icoanele, manuscrisele si pergamentele care se afla in numar mare, si pe care, din fericire, monahii le-au pastrat ca pe lumina ochilor, ci odoarele Sfantului Munte sunt acei monahi necunoscuti, anonimi cei mai multi dintre ei, care nu se arata, care, cu mainile ridicate, se roaga pentru intreaga lume. Si chiar astazi, in acest moment, este nevoie de multe rugaciuni, deoarece, cum se va mantui altfel neamul nostru, cum se va mantui viata noastra, cum vom inainta si vom propasi noi? Si sa stiti ca nu trebuie sa asteptam de la oameni. Cel Care ne va mantui, Cel Care mantuieste, Cel Care este aproape de noi, Cel Care este impreuna cu noi, este Hristos.

Cineva a venit in Sfantul Munte, l-a trimis un oarecare sa ma vada, pentru ca, asa cum v-am spus, am si o „faima” acum, in fine. Acest tata, care, intr-adevar este vrednic de mila, a venit acolo deoarece fiul lui… (Stiti, avea un baiat si o fata. Stiti, este la moda acum. Cei mai multi fac doi copii si se opresc, Stop! Nu mai fac alti copii). Asadar, copilul sau era un elev eminent si, intr-o dupa-amiaza frumoasa – era clasa a treia la liceu -, termina orele si ce credeti ca face? Se duce in blocul vecin si se arunca de la etajul sase si se sinucide. Imaginati-va acum pe tatal lui, care era pe dinafara Bisericii, la fel si mama lui. Nu aveau nicio legatura cu Biserica. Erau botezati si-atat. Asadar a venit sa ma vada si tinea ceva ca niste hartii la subrat, il intreb:

– Ce sunt acestea?

Mi le scoate asa, intr-o randuiala, le pune in fata mea si imi spune:

– Acestea le-au scris despre fiul meu dupa moartea lui.

Ii spun:

– Uite, a scris si presa locala.

Si chiar intr-un periodic era fotografiata camera acestui copil, care avea computer, desigur, acesta este primul lucru, avea ceva asa, dupa cum am vazut in fotografie, cantareti pe motor si altele, incat peretele era plin, iar jurnalistul scrisese deasupra fotografiei camerei lui cu litere albe: „Nimic nu-i lipsea! L-am privit si m-am uitat la fotografie si i-am zis:

– Jurnalistul nu spune adevarul.

– De ce? Cumva sunt eu de vina cu ceva? imi spune sarmanul.

– Totusi, ii lipsea ceva fiului tau.

– Ce ii lipsea?

Ii raspund:

Hristos.

Au inceput sa curga doua lacrimi din ochii lui, dupa care mi-a spus:

Gheronda, de multe ori discutam cu fiul meu despre filozofie. Si imi spunea: „Tata, exista atatea necazuri in viata noastra, merita sa traim? Eu observ ca o mare parte din timpul omului este marcat de suferinta. Merita sa traiasca?” Iar eu ii spuneam diferite lucruri, dar, in final, nu-l satisfaceam. Iar daca eu insumi as fi avut o educatie crestina si i-as fi dat-o si fiului meu, nu s-ar fi ajuns la acest rezultat.

news_img_147589_116931Si, intr-adevar, fratii mei, astazi oamenii lucreaza, astazi avanseaza, astazi studiile sunt ieftine, se depun eforturi pentru a studia in Anglia, sa se duca colo-colo, si asta cu usurinta, iar noi ne bucuram ca studiaza copiii nostri. Dar daca nu le dam pe Hristos, studiile nu le folosesc. Sa nu credeti ca folosesc atat de mult. Pentru ca acest copil, la fel ca multi altii astazi, simt acest „gol”. A venit un episcop, recent, al manastirea noastra si ne-a spus ca in mitropolia sa, care are aproape 400.000 de credinciosi, s-au sinucis, anul trecut, 18 oameni. Si acum a venit vremea in care trebuie sa dovedim, fratii mei, ca suntem crestini, trebuie sa dovedim ca avem harul lui Dumnezeu, si ca, pe drept cuvant, putem fi partasi acestei energii dumnezeiesti. Pentru ca nu trebuie sa uitam faptul ca omul, pentru a putea depasi astazi problemele lui …

Ma aflam intr-un birou si a venit o fata acolo si imi spune:

– Stii, a murit barbatul meu. A murit subit.

Si ma uitam la ea, sarmana, cata durere avea in suflet. Si i-am spus:

– Trebuie sa privesti subiectul acesta din punct de vedere duhovnicesc.

I-am spus cateva cuvinte. I-am spus:

– Fata mea, este o taina cum vine omul in aceasta viata si tot o taina este si cum pleaca omul din aceasta viata si cand pleaca. Nu exista „De ce?”.

Si chiar in acest moment imi amintesc de o alta fata, care m-a intalnit la metocul nostru din Xanthi, care mi-a spus:

– Gheronda, am facut un mare pacat. A murit tatal meu la varsta de 60 de ani si cand au adus sicriul acasa, eu, din impotrivire, am spart in fata intregii lumi, icoana lui Hristos.

Si aceasta sarmana a venit asa, cu lacrimi in ochi, ca sa mi-o spuna, iar eu am zis:

– Fata mea, nu este de vina Hristos pentru ca a murit tatal tau. Acestea sunt de netalcuit.

De multe ori noi spunem, dintr-o buna [intentie]: „De ce asta? De ce sa sufere cutare? De ce sa sufere acest copil mic? Insa noi suntem „miopi”, fratii mei. Nu vedem departe. In vreme ce viata omului, dupa cum spunea vrednicul de pomenire, staretul nostru Porfirie, nu se termina niciodata”! Moartea noastra nu este sfarsitul nostru. Pur si simplu este mutarea noastra. De aceea omul este nemuritor. Iar acest tata imi spune:

– Au venit cativa psihologi acasa la mine, pe care i-au trimis anumiti cunoscuti de-ai mei, pentru a ne spune cuvinte de mangaiere. Si mi-au spus: „E… inca stati pe picioarele dumneavoastra. Ce sa mai facem? E ceva serios, dar nu este ceva care sa ne puna la pamant” si asa mai departe.

Si-i raspunde mama de mai multe ori psihologului:

– Copilul meu, ne-au mai ramas picioare ca sa stam?

Desigur, atunci cand psihologii sunt crestini mai ales, pot sa ajute pana la un punct. Insa, psihologul nu poate sa ia aceasta suferinta. Pentru ca exact in acest moment, in special in acest moment, omul are nevoie de calea duhovniceasca. Trebuie sa se gaseasca omul duhovnicesc pentru a-l ajuta sa simta harul lui Dumnezeu. Deoarece, cred ca in aceasta clipa omul vrea sa se impartaseasca in mod special de dumnezeiescul Har. gheron-iosif-vatopedinul-37-inSi chiar ieri le spuneam parintilor, acolo, la manastire, unde vorbeam, cat de mult ne accentua vrednicul de pomenire, staretul nostru [Gheronda Iosif Vatopedinul], faptul ca sufletul omului trebuie sa guste dulceata Harului. Si cat de mult se nedreptateste omul pe sine atunci cand nu incearca sa gaseasca aceasta dulceata a Harului. De aceea vedeti ca acum intampinam diverse primejdii, nelinisti. Vedeti, noi, oamenii… Acum e noapte si pana dimineata nu stim ce putem auzi, nu stim cu ce anume vom da piept, insa, omul, dupa cum spune Gheronticonul [Patericul], o carte frumoasa pe care va indemn sa o cititi, acolo vorbeste despre monahi, dar, prin extensie, este valabil pentru fiecare om. Nu exista duhovnicie mireneasca si duhovnicie monahiceasca.

Chiar de ar fi sa se lipeasca cerul de pamant, spune, monahul este intr-o stare de pace”.

De ce credeti? Asta nu inseamna ca monahul este nesimtitor. Nu! Ci nadajduieste in harul Duhului Sfant. De aceea si Biserica noastra, dupa cum am spus, ne aflam in perioada Postului Mare, cheama fiecare madular al ei sa-si vada sinele, sa-si vada inima sa, sa-si vada, de pilda, pe cele dinlauntru, sa vedem ce avem inlauntrul nostru, sa vedem ce ne face vinovati. Si sa stiti ca izvorul raului nu este omul de langa noi. De multe ori spunem: „Stii, m-a mahnit cutare”. Si mi-l amintesc pe staretul nostru, care zicea:

„Faptul ca un om sa fie mahnit de pe urma altui om este o dovada a slabiciunii duhovnicesti”.

Doar un singur lucru trebuie sa ne provoace mahnire: sinele nostru. Niciodata sa nu spuna omul: „Stii, sunt mahnit din cauza cuiva”. Atunci cand citeste cineva „Scara”, il intalneste pe acest om luminat, pe acest om sfintit, pe Ioan, care era egumenul manastirii Sinai. Primul lucru pe care omul trebuie sa-l vada, sa-l valorifice si asupra caruia trebuie sa se concentreze, este sinele sau. Si, de multe ori, trebuie sa spunem ca problema nu este omul de langa noi, nu este colegul meu, nu este mai marele meu, ci eu sunt. De aceea parintii ziceau:

arunca vina asupra ta si indura ispita pana la ultima suflare”.

De aceea si noi, fratii mei, pentru a putea sa devenim deplini, pentru a putea sa ne gasim pe noi insine, pentru a putea sa fim desavarsiti, trebuie sa-L gasim pe Hristos.

Iar acest tanar care s-a aruncat de la etajul 6, a facut asta pentru ca era confuz, era, din punct de vedere duhovnicesc, ametit. Si asta pentru ca ii lipsea exact aceasta masura, aceasta cale, aceasta tamaduire. Iar Biserica pune inainte exact aceasta mare comoara si trebuie sa fim mandri ca suntem ortodocsi si suntem rodul invataturii ortodoxe. Pentru ca asta este Biserica. Este „Una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica” si din Ea ne hranim.

Alaltaieri, am praznuit Bunavestire si privegherea a durat aproape 18 ore. Asadar, imi spune cineva care, desigur a stat putin, iar apoi a venit la Sfanta Liturghie, dupa Vohodul Mic, era obosit si nici nu era obisnuit omul:

– Gheronda, nu ati obosit 18 ore?

II spun:

– Dragul meu, a zburat timpul ca si cum ar fi fost o jumatate de ora.

– Este posibil asa ceva? imi spune.

II raspund:

– Dragul meu, pruncul in pantecele mamei nu se plictiseste niciodata, deoarece se hraneste. Iar monahul, in timpul privegherilor lungi, chiar se hraneste. Chiar dobandeste aceasta hrana, aceasta hrana de nedescris, de netalcuit, care este aceasta dulceata a Duhului Sfant.

Si de multe ori, oamenii care nu au fost educati in duhul vietii duhovnicesti pot sa faca treburi grele, sa taie piatra, si o fac, si obosesc, si asuda. Insa in Biserica nu pot sa stea decat 10 minute. De ce? Pentru ca nu au fost educati in duhul comuniunii intelegatoare cu Hristos. Si ceea ce accentueaza si Sfantul Ioan in „Scara”, care este si pozitia Sfintilor Parinti, este aceea ca trebuie sa ne invatam toti sa avem o comuniune neincetata cu Hristos. Si vom izbuti in aceasta prin rugaciune. Prin rugaciune! Trebuie sa invatam sa ne rugam.

Vad de multe ori si chiar ma intristez pentru faptul ca oamenii pot sa acorde multe ore internetului. Intra acolo si „pasc”. Mi-a spus un tata, acum cand a fost vacanta de Craciun, pe copilul sau, care era in clasa doua la liceu. Imi spune:

– Gheronda, nu mai stiu ce sa-i facem, sta zilnic 17 ore pe internet.

646x404Ii raspund:

– Copilul meu, 17 ore?

Ce credeti ca imi raspunde?

– Trece timpul, imi spune, fara sa-mi dau seama.

Si sta acolo concentrat.

Si ce faci acolo? il intreb.

Ma joc, ma uit pe-acolo, pe dincolo ...

De ce? Nu pentru ca este ceva rau [in sine] computerul sau internetul, ne servesc la multe lucruri. Eu, desigur, nu stiu sa fac nimic [la calculator], nici macar sa tastez, nu am invatat dinadins. Trebuie, insa, sa invatam sa comunicam cu Dumnezeu. Si, din pacate, tinerii nostri, nu stiu despre aceasta comuniune cu Dumnezeu. Iar astazi, tema sfinteniei pare ceva pitoresc [exotic]. Deoarece nu le-am explicat. Prima scoala sunt parintii, dar, cu toate acestea, parintii nu le ofera aceasta educatie.

A venit o mama si mi l-a adus pe copilul ei odata, aici, in Atena, care era un „pierde-vara”, sarmanul. A venit si in Sfantul Munte s.a.m.d si incepuse sa o apuce pe calea Bisericii. Iar acum mama suferea pentru ca este… habotnic. Pe de o parte imi spune: Gheronda, este un pierde vara, trebuie sa-l ajuti, iar pe de alta ii spune ca este habotnic si sa aiba o masura, pentru ca aceasta habotnicie ... Nu este asa! Si la urma urmei, sa-l lasam pe acest tanar si-l va lumina Dumnezeu sa intre intr-o randuiala undeva, undeva unde va gasi Harul lui Dumnezeu si cum il va gasi si ce va face in viata lui.

De multe ori, vedeti, si noi, parintii, le-o luam inainte si vrem ca fiii nostri sa faca ceea ce noi vrem de fapt, in vreme ce aceasta este o greseala, pentru ca nu-i oferim aceasta libertate copilului nostru de a-i recunoaste personalitatea, de a tine seama de el si de a-l respecta. Pentru ca noi am invatat despre libertatea cea intru Hristos. Si cred ca, atunci cand omul este in Biserica, respira harul Bisericii prin Tainele Bisericii, si este mare lucru ca omul sa primeasca Sfintele Taine, este mare lucru ca omul sa vina la Sfanta Liturghie.

L-am intrebat pe cineva acolo, in Sfantul Munte:

– Mergi la Biserica?

Merg si aprind o lumanare, imi spune, in momentele in care nu este nimeni. Stau cinci minute si apoi plec. Iar acest lucru ma satisface si nu vreau nimic altceva.

Ii raspund:

– Copilul meu, in cinci minute in care te afli in Biserica, poti sa parcurgi Sfanta Liturghie? Poti sa participi la Sfanta Liturghie? Poti sa te impartasesti?

Imi zice:

– Pe mine ma odihneste acea liniste de acolo.

Acesta este un romantism. Nu este aceasta atitudinea corecta. Acest copil spune asta nu pentru ca este de rea credinta, ci este asa pentru ca nu a aflat adevaratul sens al luptei duhovnicesti. Iar noi trebuie sa gasim exact aceasta apa curgatoare, aceasta cale, pentru ca sufletul nostru sa se sature de harul lui Dumnezeu. Trebuie sa aflam sensul Sfintelor Taine ale Bisericii.

spovedania-copiilor-pr-cretuTrebuie sa invete copilul sa se spovedeasca. Cand i-am spus unuia ca un copil trebuie sa se spovedeasca de la 6 ani, mi-a raspuns:

– Ce a facut? imi spune.

Si el are pacatele lui. Atunci cand vrea un joc si te ameteste, plange, si daca nu i-l cumperi, vine langa tine si te preseaza incontinuu… Aceasta este pacat”.

Desigur, bine ar fi sa avem pacatele acestui copil, dar nici el nu inceteaza sa se afle in starea de pacatosenie. Stiti cat de important este acest lucru, imi amintesc de parintele Efrem Katunakiotul care a spus odata:

„Dragul meu, chiar si o singura data sa fi venit copilul sub epitrahilul preotului, in cele din urma, il va lua Hristos”.

Este mare lucru sa invete copilul sa se spovedeasca. Dar cum va invata copilul sa se spovedeasca? Daca se spovedeste parintele lui, mama lui, tatal lui. De aceea este mare lucru.

Noi traim intr-o tara ortodoxa si, dupa cum v-am spus, noi, parintii aghioriti, gazduim oameni din celelalte tari ortodoxe, care au iesit de sub cortina de fier a comunismului si ne vorbesc despre traumele lor si cat de scump platesc pana astazi aceasta prigoana a Bisericii, si aceasta zdrobire a Bisericii. Iar noi, prin harul lui Dumnezeu, cu toate ca au existat atatea, vedeti, nu a guvernat ateismul in Grecia. Si aceasta a fost un dar aparte al lui Dumnezeu. Iar noi trebuie sa stam tari si sa inaintam, si trebuie, in orice caz, sa-L gasim pe Hristos. Si-L vom gasi in Biserica pe Hristos Cel Viu.

Nu imi place, stii, unii spun, cutare rasofor, cutare preot, cutare monah, stiu eu, ne-a smintit mai copile, si acesta tot om este. Este respinsa stiinta medicala din cauza faptului ca exista cativa doctori rai? Nu este respinsa. Nu este respinsa Sfanta Biserica a lui Hristos. Intotdeauna Biserica lui Hristos are oamenii ei evlaviosi. Ii are pe ai Sai Dumnezeu. Dumnezeu nu Se lasa nemarturisit pe Sine nicaieri, niciodata. De aceea trebuie sa incercam sa gasim un duhovnic bun. Trebuie sa incercam!

Vedeti, alaltaieri, a venit cineva acolo si imi spune:

– Stii, am probleme cu ochiul meu si mi-au spus sa merg in Tel Aviv, mi-au spus sa merg sa intreb in Germania, si tot intreb…

– Ce sa-ti spun, intreaba ca sa gasesti un doctor bun la care sa te duci.

Si ma gandeam in sinea mea si mi-am spus: Pentru ochiul meu, pe care, in orice caz, bine face omul ca merge la doctor pentru ca il doare ochiul, sa merg la doctor ca sa se vindece. Dar nu se va „inchide” odata si-odata? Se va inchide, intr-un fel sau altul. Dar bine face ca se ingrijeste de sanatatea lui. Insa, pentru nevoia duhovniceasca, avem o astfel de grija pentru a gasi doctorul potrivit? Si, de multe ori, nu depunem un astfel de efort pentru ca nu avem o ierarhie corecta a valorilor si o evaluare corecta.

De aceea, cand are omul viata in el, fratii mei? Atunci cand exista [in el] Hristos, Care Insusi a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” (In. 14, 6). Iar astazi, nu va ascund, la aeroport unde plecau si veneau, vad cativa tineri care, din cate se vedea, plecau undeva, si m-am intristat in sinea mea cand i-am vazut ca sunt morti duhovniceste. Nu aveau nimic duhovniceste inlauntru lor. Si spun ca acesti copii in permanenta rad, vorbesc vrute si nevrute fara vreun continut duhovnicesc. De ce? Pentru ca in casa lor nu au auzit, poate, sau nu au vazut, sau nu au fost educati in acest sens. De aceea, sa stiti ca trebuie sa intram intr-o stare de alerta duhovniceasca.

hristos-pantocratorAstazi, statul trece printr-o incercare, insa puterea care il va ajuta va fi puterea Harului. Imi amintesc ca bunica mea imi spunea, si ma folosesc de aceasta chiar si acum cand sunt monah:

Cel ce-L tine pe Dumnezeu, copilul meu, nu pierde niciodata!

Si nu o spunea asa, pur si simplu, dintr-un motiv filozific, pentru ca traia, chiar daca nu stia literele, traia harul lui Dumnezeu si nadajduia in El. Deoarece nadejdea in Dumnezeu nu este o fantezie psihologica. Nadejdea este o lucrare a Harului, care iti certifica, prin credinta in Dumnezeu, faptul ca El este „Cel ce poate sa mantuiasca”. Si aceasta o traiesti inlauntrul tau, si esti sigur de asta, si te afli intr-o stare de pace, capabil de a trece prin necazuri.

De multe ori, viziunea noastra este deformata. Alaltaieri la manastire. Suna telefonul. Am mai spus-o si altadata si o mai spun. Suna telefonul si, din cate se vedea, responsabilul lipsea, iar eu treceam pe-acolo, veneam la birouri. De douazeci de ori sunase telefonul si m-am gandit in sinea mea: „Dumnezeul meu, poate o fi ceva urgent. Ia sa raspund”. Era o doamna care mi-a spus:

– Il vreau pe staret.

Ii raspund:

– Staretul este ocupat, nu-i poti vorbi.

– Va rog, este urgent!

– Ce aveti de spus? Ii voi transmite.

– Nu! Il vreau pe el in persoana ca sa ma inteleaga, parinte, imi spune.

– Spuneti-mi, doamna mea, ce doriti?

Vreau sa-l intrebi – bineinteles, asta dupa ce am dus cu ea munca de lamurire zece minute la telefon -, daca fata mea va intra la facultate.

Ii spun si eu, la randu-mi:

– Doamna mea, aici nu este Oracolul din Delfi. Aici este manastire. De ce nu imi spui sa-i transmit staretului si parintilor sa se roage ca fata ta sa fie admisa.

– Stii, parinte, deoarece este foarte stresata. Iar daca ii va spune staretul ca va fi admisa, nu va mai fi.

– Daca se va ruga, nu va mai fi stresata. Isi va lasa viata in mainile lui Dumnezeu si nu va mai fi stresata.

Vedeti ca, de multe ori, parerile noastre sunt vatamate, sunt bolnave. Insa nu este asa! De multe ori primim scrisori. Vrem sa va spunem ca noi, la manastire, Preasfintite, raspundem la scrisorile pe care ni le trimit si care depasesc 200.000 de mii pe an. Lumea isi spune durerea, cere diferite uleiuri [de la candele], panglici de langa Braul Maicii Domnului si asa mai departe. Iata ce scriu in scrisori: „Rugati-va ca fiul meu sa-si gaseasca un loc de munca, rugati-va ca sotul meu sa nu isi piarda locul de munca”. Desigur, sunt bune acestea pe care le cer, pentru ca sunt nelinistiti. Rar gasesti [mesajul]: „Rugati-va ca Dumnezeu sa-mi dea pocainta. Rugati-va lui Dumnezeu sa-mi dea sanatate pentru a putea sa ma nevoiesc pentru sufletul meu”. Rar le gasesti. Si acum ai sa-mi spui ca toate celelalte sunt gresite? Nu sunt gresite. Dar nu sunt numai acestea. De aceea, pocaintaprimul lucru pe care si-l doreste omul care incepe sa respire Harul lui Dumnezeu este pocainta. Trebuie sa avem pocainta, iar pocainta, fratii mei, nu este un sentiment de regret, „Stii, nu am facut bine”. Pocainta este o stare neincetata a vietii noastre pentru ca ne-am facut vinovati inaintea lui Dumnezeu. Si chiar aceasta pocainta este o taina si o minune. Nu te conduce spre melancolie, nu te conduce spre deznadejde, nu te conduce spre pesimism, ci te calauzeste spre nadejde si spre bucurie. De aceea, vedeti, Sfintii Parinti au numit intristarea cea dupa Dumnezeu „intristare pricinuitoare de bucurie. Este important ceea ce va spun. De aceea spune Sfantul Ioan in „Scara” ca „ziua in care nu ai simtit intristarea cea dupa Dumnezeu, sa o consideri pierduta”. De ce? Pentru ca Sfantul Ioan vrea sa jelim? Nu! Nu este vorba de acele jeliri care ne sunt provocate de problemele lumesti. Trebuie ca omul sa inteleaga ce a facut Dumnezeu pentru noi si cum noi nu I-am raspuns cu aceeasi masura, cum cerem de la Dumnezeu incontinuu, ca unul ce este Tatal nostru, nu ca sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca conform lucrarilor noastre. Nu! Insusi ne-a spus „Cand veti face toate cele poruncite voua, sa ziceti: Suntem slugi netrebnice”. Asa trebuie sa traiasca omul si atunci va exista o mare virtute care este smerenia. Si sa nu uitam, fratii mei, atunci cand Hristos a deschis inima atator ucenici de-ai Lui, si este una dintre rarele dati in care Hristos le-a spus cele din adancul sufletului Sau, in timp ce ucenicii Sai se tot intrebau „Invatatorul nostru este Acesta pe care Il vedem ca inviaza mortii, Il vedem ca umbla pe mare, Il vedem pe de alta parte, ca si oboseste, Il vedem ca doarme, Il vedem ca inseteaza, Il vedem ca Ii este foame, la urma urmelor, cine este?” Iar Hristos, ca Unul ce este Cunoscatorul inimilor, le-a spus: Nu discutati intre voi Cine sunt”. Aflati nemijlocit! Aflati de la Mineca sunt bland si smerit cu inima”. Acestea sunt cuvinte mari, sunt radacini adanci. Si a continuat Hristos si le-a spus:Si atunci veti gasi odihna sufletelor voastre”. Smerenia este o mare virtute. Smerenia nu este un sentiment de inferioritate, asa cum ii spuneam, odata, unui oficial englez, specialist in stiinte.

Stii, imi spune, prieten al domnului Fivos, in fine, noi nu avem smerenia”, imi spune. „Noi consideram smerenia ca fiind un complex de inferioritate”.

De ce credeti? Pentru ca nu L-au gustat pe Hristos. Si chiar imi spunea mitropolitul de Muntenegru, Amfilohie. Preasfintitul a venit sa ma vada la „Palatul” [inchisoarea] din Korydallos, unde ma aflam, am discutat, dupa care mi-a spus:

– L-am intrebat odata pe staretul nostru, pe Sfantul Iustin Popovici: care este diferenta dintre ortodocsi si catolici?

Si ce a raspuns Sfantul Iustin?

 – Nu au smerenie.

– Si de ce nu au smerenie?

– Pentru ca nu pot sa o afle.

– Si de ce nu pot afla smerenia?

– Pentru ca este in Biserica.

smereniaPentru ca smerenia este un dar al Bisericii, este un dar al dumnezeiescului Har, este un dar al Cerului, iar omul smerit este exact acela care le primeste pe toate, este acela care le indura pe toate, este acela care este dur cu sine si ingaduitor cu ceilalti.

A venit cineva alaltaieri, chiar monah fiind, pentru ca un alt monah de la chiliile noastre l-a suparat cu ceva, si care mi-a spus:

– Sa-l pedepsesti! Sa-i dai canon!

Ii raspund:

– Mai intai, parinte, prin felul in care imi spuneti sa-l pedepsesc, nu-l voi pedepsi. Pe tine trebuie sa te pedepsesc, pentru ca tu vrei sa te razbuni pe fratele tau dandu-i canon. Ti-a gresit, de ce sa nu-l ierti?

Am sa-l iert daca ii dai canon – imi raspunde.

Nu, iarta-ma! Gresesti! Lucrurile nu stau asa.

De aceea staretul nostru ne spunea:

daca ai vazut vreun om care are pretentii de la altii si nu de la sine, sa stii ca acela este vatamat”, adica este bolnav duhovniceste.

De aceea, fratii mei, intreaga teologie a Bisericii este aceea ca trebuie sa intelegem menirea noastra, iar ca sa intelegem menirea noastra trebuie sa fugim de lipsa noastra de responsabilitate. Iar omul care isi intelege menirea este acela „care isi ia vina asupra sa si indura ispita pana la ultima suflare”. Asa cred. Iar Hristos, pe care trebuie sa-L avem tot timpul inaintea ochilor, aminteste-ti, ce a spus cand a mers la Pilat? Ce au spus ucenicii Sai? Au interpretat omeneste aceasta stare si acest eveniment. Si au spus, in regula, Invatatorul nostru, a fost o binecuvantare ca L-am cunoscut, dar pana aici. Pana aici a fost. De aceea, au plecat toti. Au plecat. Au fugit. S-au indepartat. Pana aici a fost. 1459778_10151785055141586_860502363_nIar Cel Ce in aparenta era pierdut, era Acela care a inviat din morti. Era Cel Ce Se rastignise. Si nu S-a rastignit Hristos pentru noi pur si simplu, ci I S-a dat si denumirea de „Cel Rastignit”. Este mare acest lucru. Iar cand s-au dus mironositele si l-au vazut pe ingerul care statea pe piatra rasturnata de la intrarea mormantului, a vazut ingerul, si fara sa-l intrebe mironositele, le-a zis:

Il cautati pe Hristos Cel Rastignit? Nu este aici, ci a inviat.

Asadar, nu ne vor merge toate bine in viata noastra, fratii mei. Acela care merge si aprinde o lumanare mare si face rugaciuni pentru ca toate ii merg bine, este in inselare. Nu ne vor merge toate bine. Il vom imita pe Hristos Cel Rastignit, Caruia Ii slujim. Si sa stiti ca in spatele crucii se afla bucuria. Cercetati vietile sfintilor si veti vedea ca au fost prigoniti, au fost batuti, au fost biciuiti, au fost calomniati, si cu toate ca, din punct de vedere omenesc, au suferit multe, totusi, in spatele tuturor acestor lucruri, in spatele vietii rastignite, a existat dulceata cea nespusa a Duhului Sfant. Cred ca aceasta ne lipseste astazi. De aceasta avem nevoie. Iar atunci cand vom simti acest Har, nu ne va lipsi nimic. Un oarecare arhimandrit mi-a dat telefon si-mi spune:

– Stii, spune-i Arhiepiscopului sa ma faca vladica.

Ii raspund:

– Mai parinte…, nu-mi place ceea ce-mi ceri, dar ii voi transmite daca spui tu.

Vreau sa spun ca unul care are inlauntrul lui aceasta dulceata se preda dumnezeiestii Pronii si ceea ce va voi Pronia, aceea sa fie. Nu-l intereseaza daca va deveni vladica sau va ramane simplu monah. Important este: Il traieste pe Hristos? Important este, comunica cu Hristos in mod empiric [viu, simtit]? Inima lui a gustat ceea ce se numeste Harul cel mai presus de fire si datator de viata al Preasfantului Duh? …

efremv

Legaturi:

***

***


Categorii

Crestinul in lume, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pentru tineri, Staretul Efrem Vatopedinul, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “PARINTELE EFREM, egumenul de la Vatopedi, in conferinta de la Atena (VIDEO): “Nu va ascund ca in Sfantul Munte parintii se roaga, cu multa durere, pentru incercarile care stau in fata noastra”. HRISTOS – SENSUL CARE LIPSESTE LUMII

  1. Ce mi-a rams in minte din vorbele Parintelui este tanarul sinucigas care avea de toate in camera lui, dupa cum spun parintii lui, cred ca i-a lipsit macar o icoana a oricarui sfant.L-ar fi salvat Dumnezeu.Sunt atatia care recurg la gestul asta disperat, au tentative de sinucidere, dar ii salveaza ceva si ii indrepteaza.Apoi despre rugaciune , eu personal cand am o problema cat de mica ma rog , spun Doamne ajuta-ma, si gasesc solutia.

  2. ‘unul care are inlauntrul lui aceasta dulceata se preda dumnezeiestii Pronii si ceea ce va voi Pronia, aceea sa fie’

    ‘Si sa stiti ca in spatele crucii se afla bucuria.’

    Minunata cuvantare!

  3. “…odoarele Sfantului Munte sunt acei monahi necunoscuti, anonimi cei mai multi dintre ei, care nu se arata, care, cu mainile ridicate, se roaga pentru intreaga lume….”
    Multumesc.

  4. “…sa ne invatam toti sa avem o comuniune neincetata cu Hristos.”
    Multumesc.

  5. parintele Efrem Katunakiotul care a spus odata:

    „Dragul meu, chiar si o singura data sa fi venit copilul sub epitrahilul preotului, in cele din urma, il va lua Hristos”.

    Sa stiti ca asa este. Nemasurata este mila LUI.

    Doamne,…. multumesc.

  6. Sfantul Munte Athos este o republica monastica cu regim administrativ autonom in cadrul Greciei, avand capitala la Careia. Asadar Muntele Athos apartine Greciei, chiar daca este autonom din punct de vedere administrativ. Grecii sunt deci o natiune ortodoxa privilegiata deoarece tot muntele Athos se roaga in primul rand pentru poporul grec, si apoi fiecare monah si manastire se roaga si pentru poporul caruia apartine.

    Pr. Efrem spune:
    „Cu totii locuim in Grecia, si in Cipru. Din pacate, se extinde aceasta incercare care este inaintea ochilor nostri. Si, fara indoiala, ne gandim la poporul nostru, care poate sa aiba dificultati, poate ca se afla intr-o pozitie dificila dar, intotdeauna stim, si din experienta pe deasupra, ca Dumnezeu nu ne paraseste, ca Grecia este capitala Ortodoxiei. Asa a randuit Dumnezeu. De aceea, si in Sfantul Munte, nu va ascund faptul ca parintii, cu multa durere, se roaga pentru incercarile care stau in fata noastra, care, poate, vor veni in viitor”.

    Asadar Grecia este capitala ortodoxiei.

    Grecia a mai avut si sansa de a fi singura tara ortodoxa care nu a fost lovita de comunismul care a facut ravagii in celelalte tari ortodoxe. In Grecia cultul bisericii nu a fost ingradit, preotii nu au fost prigoniti, si educatia religioasa nu a fost desfiintata in institutiile de invatamant. In aceste conditii grecii ortodocsi au ales totusi sa voteze partide de stanga, care au generat guvernari de stanga.

    Cu toate acestea reiese ca grecii se confrunta cu aceleasi probleme ale indepartarii de Dumnezeu ca si celelalte tari in care crestinismul a fost atat de crunt prigonit.

  7. Va multumesc pt postare,o sa-l consider un dar de Craciun pt mine!Rar primesc cadouri!

  8. Pingback: Schiarhimandritul Ioachim Parr despre AROGANTA CREDINCIOSILOR CARE SI-AU LUAT IN “PROPRIETATE” ORTODOXIA: “Ne pur­tam ca si cum Evanghelia ne-ar apartine noua. Luam sfintenia si socotim ca ea este a noastra. Aceasta este tragedia Biseri
  9. Pingback: PARINTELE ROMAN BRAGA despre ORTODOXIE si OCCIDENT, demonizarea tinerilor si drumul necesar catre “adancul din noi”: “TREBUIE SA EXISTE O REACTIE IMPOTRIVA A TOT CEEA CE ESTE RAU IN SOCIETATE. Si mai ales la români, care sunt inclinati
  10. Pingback: CUVINTE CATRE TINERI ale Mitropolitului IEROTHEOS (Vlachos) DE NAFPAKTOS: “Astăzi, în afara dependențelor trupești, există multe dependențe psihologice și ideologice”. DESPRE RELATIILE TRUPESTI INAINTEA CUNUNIEI: “Orice fruct tăi
  11. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU, “un glas care te cheama”. CUVINTE CATRE TINERI: “Pleacă-ţi urechea şi ascultă chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui!”– Mesajul iubirii izvorate din Inviere: “TU NU VEI MURI!” |
  12. Pingback: SFÂNTUL MUNTE ATHOS. Călugării români aflați "cu un picior în lumea de dincolo", la: "UN MUNTE DE CREDINȚĂ" - Reportaj de sărbătoare la "România, te iubesc" cu Alex Dima (ProTV) în prima zi de Paști (VIDEO, TEXT)
  13. Pingback: “… dar ei L-au luat în râs” – Predica audio a PĂRINTELUI CEZAR AXINTE (Constanța) la ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR. Exercițiu de NE-MURIRE | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: PREDICA PARINTELUI CRISTIAN ONEA (Biserica Ceaus Radu) despre OTRAVIREA SUFLETELOR COPIILOR SI ADOLESCENTILOR DE AZI: “Sa-ti fie mila de copilul tau, sa nu-l lasi sa se duca la moarte! A venit vremea sa ne rugam, sa ne punem in genunchi pentru ca al
  15. Pingback: FIUL RISIPITOR. “Cei ce se depărtează de Tine, vor pieri”. PROTOS. TEOFAN POPESCU: “Dacă Dumnezeu vede freamătul acesta al pocăinței din inima noastră, El imediat vine lângă noi” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate