“Nu iti este ingaduit!” – PS BENEDICT BISTRITEANUL despre CALEA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL si modul de lucru al lui Dumnezeu cu omul VERSUS “metodologia” raului

PS Benedict Bistrițeanul: Calea lui Ioan Botezătorul versus „metodologia” răului

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 29 august 2020, în Parohia „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Mărăști:

“Gandul pe care doresc sa il impartasesc cu dumneavoastra in acest moment de sarbatoare l-as anunta sub aceasta forma: calea Sfantului Ioan Botezatorul si metodologia raului. Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o lecturandu-se acum este generata de un eveniment prezent care initiaza apoi o relatare, pe care as incadra-o intr-o relatare de factura criminalista. Pentru ca, pana la un moment dat, cea mai mare parte a textului evanghelic de astazi ne descrie un soi de marturie de ancheta intr-o crima odioasa. Este o marturie pe care insusi protagonistul acestui eveniment o face. Evanghelia porneste de la aceasta intrebare: Cine este Iisus Hristos? Cine isi pune aceasta intrebare: el, care este autorul acestei crime odioase, asa cum am numit-o. Si textul pe care l-am ascultat de cateva clipe ne spune asa: unii spuneau ca este Proorocul Ilie sau unul dintre prooroci. Irod, cel are determina aceasta relatare, zice altceva: Iisus este Ioan Botezatorul, pe care eu l-am omorat. Aceste este raspunsul sau: Eu l-am omorat si Dumnezeu L-a inviat. Si apoi vom vedea si de ce avea aceasta credinta, pentru ca atitudinea fata de Ioan Botezatorul nu era una intamplatoare, ci este chiar surprinzatoare pentru unul cu o asemenea personalitate si cu o asemenea reputatie morala – as zice nu tocmai buna. Ce se intampla? Evanghelia de astazi incepe cu o autodenuntare. Irod zice: eu sunt criminalul, eu l-am omorat pe Ioan Botezatorul. Se demasca pe sine. Eu as merge un pas mai departe si as zice ca mai mult decat o autodenuntare: este o spovedanie, pentru ca Dumnezeu asa vrea, sa scoata tot timpul ceva bun din orice situatie, oricat de rea ar fi, vrea sa scoata ceva bun. As zice ca Evanghelia de astazi porneste de la o spovedanie, in limitele ei, pe care o face Irod. Este, dealtfel, o spovedanie generata de teama, este speriat ca Ioan Botezatorul, cel pe care el l-a omorat, se intoarce. Inviaza, se intoarce si poate sa ii faca rau. In multe situatii si in mentalitatea noastra exista aceasta idee ca mortii se intorc intr-o forma sau alta si ne pot face rau, in mod spiritual sau chiar si fizic. Dar as zice ca, mai mult decat orice, nu este aceasta teama ca raul se intoarce asupra lui, ci iarasi exprimand aceasta dimensiune pozitiva, de fapt este biruinta binelui si, intr-un fel, chiar si Irod se bucura de aceasta biruinta a binelui, la care o sa revin in partea finala.

Ziceam asadar ca Evanghelia de astazi este generata de aceasta autodenuntare. Cine este Iisus Hristos? Este Ioan Botezatorul pe care eu l-am omorat, asa zice Irod. Si apoi se porneste aceasta relatare de factura aproape criminalista: Ce s-a intamplat efectiv si cum Ioan Botezatorul a fost omorat la porunca lui Irod? As zice ca sunt trei momente importante care confirma, zic eu, intr-un fel, aceasta incadrare pe care am facut-o fragmentului evanghelic de astazi.

Mai inainte de orice, Sfantul Ioan Botezatorul ii spunea lui Irod limpede, cu vocea lui de tunet, de om de munte, hotarat, nemiscat: Nu iti este ingaduit sa o ai pe sotia fratelui tau de sotie! El traia intr-un incest. Nu iti este ingaduit sa o ai pe cea care a fost sotia fratelui tau. Nu iti este ingaduit, acesta este cuvantul foarte puternic. Este un denunt puternic pe care il face Ioan Botezatorul in fata imoralitatii lui. Si de ce am subliniat acest denunt, “nu iti este ingaduit“? Pentru ca noi traim intr-o lume in care ni se pare ca totul este ingaduit, totul se poate, in sensul unei presupuse tolerante sau in sensul unei presupuse nediscriminari. Nu iti este ingaduit! Cuvantul Sfantului Ioan Botezatorul ramane foarte puternic. Nu este ingaduit orice sa facem in aceasta lume. Si apoi cuvantul aceste este puternic pentru ca demasca raul si proclama adevarul. Noi, in general, nu iubim adevarul pentru ca adevarul doare, adevarul ne doare. Ce se intampla dupa acest cuvant pe care il rosteste Sfantul Ioan Botezatorul? In inima Irodiadei s-a nascut ura. E un sentiment foarte greu, sa ai ura fata de cineva. Ura care escaladeaza si se transforma in dorinta de ucidere. Ni se pare ca noi nu avem asa ceva, ca e departe de noi asa ceva. Dar de cate ori in mintea noastra nu uram atat de tare pe celalalt, incat vrem sa il ucidem sub o forma sau alta? Zicem nu fizic, dar de la mental, launtric la fizic nu este foarte mare distanta si viata, din nefericire, in multe situatii chiar ne-o dovedeste. Ura care naste dorinta de ucidere. Si zic eu mai departe, o situatie care provoaca o atitudine – si atitudinea e foarte grea, pentru ca atitudinea inseamna stare launtrica, cu ea traiesti. O situatie insemna un eveniment scurt, un moment. Cineva te supara, iti face ceva rau, dar apoi atitudinea sau starea care se naste din acel eveniment este foarte grea, pentru ca este de durata.

Vine al doilea cuvant: odata ce simti ura in suflet si dorinta de ucidere de ce mai ai nevoie? De un prilej. Ai nevoie de un prilej prin care sa se lucreze planul tau. Si zic eu ca ceea ce se intampla in Evanghelia de astazi este bine prevazut pe linie psihologica. De ce? Pentru ca Irodiada il stie foarte bine pe Irod cel in cauza, il stie ca om al simturilor, om trupesc. Cand e vorba de un om al simturilor, ii dai mancare, bautura si ii aprinzi trupul prin ceva lasciv, prin ceva care afecteaza echilibrul fizic, ii aprinde simturile. Daca el este omul simturilor, cum ar fi putut sa lucreze altminteri decat sa ii stimuleze simturile printr-un dans lasciv? Fiica ei, tanara, frumoasa, probabil sumar imbracata, asa cum se intampla atunci, ca si in zilele noastre, vine in fata lor la petrecerea zilei de nastere si danseaza intr-un mod… sa zicem mai putin cuminte. Si bineinteles ca Irod, ca un om al simturilor, se aprinde. Si ce face omul cand se aprinde? Nu mai are echilibru, nu mai gandeste logic, nu mai gandeste bine si ii spune: fac orice pentru tine, cere-mi orice, pana la jumatate din imparatie. Cati nu si-au pierdut casele dintr-un moment de genul acesta? Au cedat. Presiunea simturilor a fost atat de puternica incat au cedat.

Asadar, vorbim aici de aceasta tendinta care era atunci si azi mai mult decat oricand, de erotizare a lumii. Totul trece prin simturi si prin partea trupeasca. Nu mai poti sa iti cumperi o masina, nu mai poti sa mananci ceva daca nu intervine elementul erotic in toata campania, in toata propunerea pe care ti-o face societatea in sensul acesta. De ce? Pentru ca atunci cand intervine acest element, echilibrul omului este dat peste cap. Asadar a avut nevoie de un cadru si a mai avut nevoie de ceva – de ceea ce as numi intuitia prilejului. Sa simti momentul, sa simti ca poti sa faci ceva, zic acum negativ bineinteles, sa simti ca acum este sansa sa iti implinesti planul de a-l ucide pe Ioan Botezatorul. Si apoi vine cel de-al treilea moment – in care gandul tau, starea ta launtrica, o transformi intr-un act public, as zice legal, ca sa nu fie discutii. Daca Irod este atat de aprins si promite atat de mult in fata prietenilor sai, vorbim si de o oarecare onoare: daca a promis ceva nu mai putea da inapoi. Si atunci fata se sfatuieste cu mama ei ce sa ceara. Putea sa ceara jumatate din imparatie, ar fi putut trai mult si bine cu bogatia pe care o avea fara sa mai faca nimic toata viata. Dar nu a vrut acest lucru, a vrut altceva. A vrut capul Sfantului Ioan Botezatorul.

A avut nevoie de un cadru legal si crima se intampla. Adevarul este pus la colt pentru ca Sfantul Ioan Botezatorul dadea glas adevarului spunand: Nu iti este ingaduit! De cate ori nu facem si noi acest lucru? Cand cineva ne spune un adevar care doare, il punem la colt si incercam sa ne delimitam de el si, daca se poate, sa ii punem pumnul in gura, iertati-mi exprimarea nu tocmai eleganta. Si, intr-un fel, dosarul este inchis, este clasat. Crima s-a savarsit si toata lumea, zicem noi, este multumita. Nu toata lumea era multumita, pentru ca aici vedem aceasta dorinta a lui Dumnezeu ca sa-i aduca pe toti la pocainta, inclusiv pe Irod, pentru ca el nu este linistit. Poate ceilalti or fi fost linistiti, nu stim, dar Irod nu era deloc linistit.

Trei idei vreau sa subliniez, pornind de la aceasta relatare de factura criminalista.

Primul. Irod in ciuda reputatiei sale nu tocmai pozitive, avea o atitudine frumoasa fata de Sfantul Ioan Botezatorul. Citim in Evanghelia dupa Marcu, cap. 6, versetul 20. “Irod se temea de Ioan stiindu-l barbat drept si sfant. Si il ocrotea. Ascultandu-l, multe facea si cu drag il asculta“. Deci cu siguranta el nu a avut nici un moment in gand acest plan ca sa il ucida, pentru ca, vedeti, il considera un om drept, sfant si il asculta cu drag. Foarte frumoasa descriere. Ce vreau eu sa supliniez aici: ca dincolo de reputatia proasta, raul nu este iremediabil sau, mai degraba spus, nici un om nu este dat spre pierzare, oricat de rai am fi in aceasta lume, Dumnezeu vede partea frumoasa si scoate in evidenta partea frumoasa. Noi ne judecam foarte tare unii pe ceilalti. Daca de 99 de ori cineva ne face bine si o data ne face rau il includem in categoria raului, categoric. Dumnezeu nu face asa. Dimpotriva, daca 1% din viata lui a facut ceva bun, se leaga de acel lucru bun si asa il arata pe om, nu altminteri. Dumnezeu il iubeste pe om mai mult decat se poate iubi el insusi si mai mult decat toata lumea l-ar putea iubi laolalta. Dumnezeu cauta sa-l scoata din acest rau in care el traieste, un rau care se transforma intr-o boala cronica din care din nefericire nu mai putem iesi cu usurinta. Aceasta este „metodologia” lui Dumnezeu, il vede pe om frumos chiar in rautatea lui, il vede asa cum era el la inceput sau cum ar putea sa devina. Dumnezeu nu isi schimba dragostea in functie de comportamentele noastre. Si de aici as merge mai departe si as zice: „metodologia” noastra este aceasta: alipeste-te de bine, cand stai fata in fata cu un om cauta binele si frumosul din el, nu cauta raul din el, cauta binele si frumosul, incurajeaza-l in binele si frumosul pe care il vezi si o sa fie el insusi surprins de atitudinea ta si o sa isi schimbe viata. Daca cu un copil pe care il ai si nu este tocmai cuminte toata ziua ii spui ca tu nu esti in stare, tu nu poti, tu esti un ticalos, uita-te la fratele tau, uita-te la sora ta, etc, cum sa se indrepte? Leaga-te de lucrul bun si, dupa ce te-ai legat de lucrul bun, indreapta si pe celelalte, dar prima data vezi lucrul bun care se intampla in omul pe care il ai in fata.

A doua idee se refera la omul trupesc, in cazul nostru este vorba de Irod. Si aici as merge un pas mai departe si as evoca ideea pe care deja am spus-o: avem de-a face cu o erotizare a lumii. Pe toate canalele, deschizi calculatorul, telefonul, oameni sumar imbracati intr-o forma sau alta, care te incita ca simturile sa fie atat de aprinse, incat omul sa nu mai gandeasca logic. Zicea in Pateric un parinte: cu orice patima sa lupti, dar de desfranare sa fugi, asta inseamna sa nu creada cineva ca este mai puternic decat trupul, cand vine vorba de aceasta patima a desfranarii. Cu desfranarea nu stai de vorba. Cand stai de vorba din start, ai pierdut, pentru ca esti mult mai slab decat ea. Pantru ca aprinderea trupeasca atat de mult dezechilibreaza ratiunea omului, incat nu mai este in stare sa ia nici o atitudine.  Cine se lasa dus de aceasta aprindere a simțurilor se întâmpla cu el cea e întâmpla cu “boul (dus) la junghiere”. Adică, nu mai are nici o șansa. […]

Tocmai de aceea se intampla aceasta erotizare a lumii, pentru ca omul, nemaiavand putere, e foarte usor de condus. Se intampla o manipulare in masa tocmai din aceasta pricina, pentru ca totul se lectureaza prin simturi. Mananci bine, bei bine, iti dai simturilor tot ceea ce au nevoie. Si s-ar zice ca suntem liberi, facem ce vrem. Dar din momentul acesta nu mai suntem liberi deloc, pentru ca suntem dependenti de ceea ce se intampla in fata noastra, de ceea ce noi consumam pana la urma intr-o forma sau alta. Si, din nefericire, pornografia si toate celelalte care se intampla fac mari probleme pe lumea noastra si ma refer aici la tineri si nu numai la tineri. Si nu se mai pot rezolva cu usurinta. De aceea subliniez aceasta idee: cu orice patima putem lupta, dar cu desfranarea nu. Cand vine ispita de desfranare, ea trebuie inlaturata dintr-o data, altminteri cu siguranta cadem in mrejele ei.

Si cea de-a treia idee. Intr-un fel, revin la momentul care a generat aceasta relatare a uciderii Sfantului Ioan Botezatorul si pe care o numeam spovedania lui Irod. Pentru ca el a zis: Iisus este Ioan Botezatorul pe care eu l-am omorat si pe care Dumnezeu l-a inviat. De ce l-a inviat? El stia ca era drept, era sfant inaintea lui Dumnezeu. Si stia ca daca era sfant, indeplinea toate criteriile ca Dumnezeu sa il invieze. Cred ca se intampla doua lucruri in acest moment in viata lui Irod. Pe de o parte, raul il bantuia… Si as face si aceasta paranteza: orice crima pe care o facem, intr-o forma sau alta, ne va bantui mai tarziu. Si fac trimitere la aceasta crima pe care as numi-o nationala: avortul. Orice crima pe care o facem ne va bantui intr-o forma sau alta. Nu pentru ca ne pedepseste Dumnezeu, ci pentru ca ne infectam cu raul. Cand te infectezi cu raul il ai acolo, nu te mai poti vindeca cu usurinta. Si savarsirea raului se intampla ca si cu un bumerang, ii dai drumul si vine inapoi la tine. Deci el se temea de Ioan Botezatorul, pentru ca raul il bantuia, ceea ce facuse el, sangele pe care il varsase, striga.

Si apoi vine partea a doua in care eu as converti aceasta teama pe care el o are, as converti-o in ceva pozitiv. Faptul ca el zice in auzul tuturor: “Eu l-am omorat” este o spovedanie frumoasa. Nu se ascunde. Si nuanta cu care spune aceasta este cu iz de pocainta. In acest moment, judecata care i se intampla este mai usoara decat vina mortii. Si de ce zic lucrul acesta? Pentru ca daca Ioan Botezatorul, asa cum credea el, a inviat, asta inseamna ca el nu mai era pana la capat vinovat de moartea lui, pentru ca era in viata, nu? Si noi cand facem un rau zicem: Doamne, dar daca as mai putea intoarce inapoi ceva sau sa mai pot rezolva ceva…! El cumva intelegea ca daca Ioan a inviat, judecata care i se intampla acum este mai mica, mai putin dureroasa decat vina crimei pe care el o facuse. Si ziceam ca aceasta atitudine are iz de pocainta.

Si acesta este gandul cu care doresc sa inchei astazi. Calea lui Ioan este pocainta. Este inceputul, sfarsitul si intreg continutul predicii sale. Pocainta ca si actul de dragoste inaintea de Dumnezeu. Dumnezeu Insusi ne primeste, iar noi nu putem decat sa intram in aceasta lucrare pe care Dumnezeu o initiaza. Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor. Adevarul este cea mai mare dovada a dragostei. Amin!”

Legaturi: