“Păzește-ți casa de rău!” – CUM NE OCROTESC ÎNGERII PĂZITORI, CUM NE APĂRĂM DE ÎNGERII CĂZUȚI și CUM PUTEM INTRA SUB INFLUENȚA DUHURILOR RELE? Cum să vină harul și pacea asupra casei noastre?

8-11-2017 Sublinieri

I. PUTERILE CEREŞTI

Păzitorii casei noastre

Păzeşte-ţi casa ta de rău! Căci acest rău, văzut şi nevăzut, este foarte răspândit în lumea în care trăim! Şi, cu adevărat, omul nu se poate păzi singur, cu puterile sale, de năvălirile acestui rău şi nu-şi poate păzi nici casa sa, nici pe apropiaţii săi.

Şi, dacă nu şi le poate păzi singur, atunci cum?

Oamenii înţelepţi spun: „Cu ajutorul lui Dumnezeu”.

Iar ajutorul lui Dumnezeu ni-i pune înainte pe ocrotitorii şi păzitorii noştri. Şi aceşti ocrotitori se numesc „Sfintele netrupeşti Puteri Cereşti”. Iar păzitorii sunt Îngerii păzitori.

Şi tocmai despre aceste Puteri (Puteri însufleţite, care se scriu cu literă mare şi care sunt Îngerii) şi despre chipul în care ele ne pot ajuta pe noi, vom povesti în această carte.

Sfântul Ignatie Brianceaninov în lucrarea sa „Cuvânt despre Îngeri” scrie:

Îngerii au grijă permanentă de soarta noastră; Îngerii Luminii depun toate strădaniile ca noi în vremea călătoriei noastre pământeşti să ne pregătim şi să dobândim fericirea cea veşnică; iar îngerii întunericului depun toate strădaniile să ne tragă cu ei în prăpastia iadului. O luptă crâncenă şi neîntreruptă se dă pe pământ: de o parte luptă Sfinţii Îngeri şi binecredincioşii creştini ortodocşi, iar de cealaltă parte, îngerii întunericului şi oamenii ce se supun lor. Obiectivele luptei sunt soarta veşnică a oamenilor, cea din viaţa de după moarte şi adevăratul creştinism de pe pământ, acest unic mijloc, prin care omul poate dobândi fericirea veşnică în Cer. Necesitatea fundamentală a omului, necesitatea mântuirii, îl determină pe fiecare creştin să-i cunoască la momentul cuvenit şi cu toată temeinicia atât pe Îngerii Luminii, cât şi pe îngerii întunericului spre a atrage asupra sa sfânta iubire şi ajutorul celor dintâi, iar de influenţa pierzătoare a celor din urmă să se depărteze cât se poate de mult”.

Trebuie să ţinem minte că Îngerii sunt păzitorii noştri de zi cu zi, ocrotitorii casei şi familiei noastre şi de aceea trebuie să ştim ce anume îi atrage la noi pe Îngeri şi îi izgoneşte pe diavoli. De asemenea, vom vorbi în această carte şi despre sfinţii noştri ocrotitori, care vin la noi după Taina Botezului şi despre ajutorul şi sprijinul pe care îl dăruiesc celor ce poartă numele lor (adică cei ce au fost numiţi în cinstea lor).

Cine sunt Îngerii?

„Cât de minunat este soborul îngeresc, cel nenumărat şi atât de armonios alcătuit! Dacă universul cel văzut, de exemplu cel stelar, este atât de minunat şi natura cea pământească cu toate stihiile, câmpiile, păşunile, livezile, pădurile, râurile, munţii, lacurile ei, cu toate plantele şi tot regnul animal şi cu celelalte făpturi este atât de mare şi minunată, cât de mare şi minunată trebuie să fie lumea îngerească, cea plină de lumină, neprihănită, inteligentă, preafrumoasă şi preaputernică! O, ce frumuseţe, o, ce măreţie, o, ce fericire şi ce cântare de laudă adusă Creatorului!” (Ioan de Kronstadt)

Îngerii sunt fiinţe duhovniceşti netrupeşti, înzestrate cu voinţă, raţiune, putere, cunoştinţă şi curăţie, care întrec cu mult gândirea noastră; ei ocupă cea mai înaltă treaptă în rândul făpturilor şi prin ei Domnul îşi arată voia Sa şi îi face instrumentele împlinirii ei. Expresia psalmului: Cel ce faci pe Îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Ps. 103, 5; Evr. 1, 7) arată clar şi esenţa duhovnicească (lipsa de trup) a Îngerilor şi slujirea lor. Tot despre aceste două însuşiri principale ale Îngerilor vorbeşte şi Apostolul Pavel: Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii? (Evr. 1,14).

În limba greacă cuvântul „anghelos” textual înseamnă „trimis”, „vestitor”. Această rădăcină o întâlnim şi la cuvântul „evanghelie”, care etimologic înseamnă „veste bună”. Îngerii au căpătat această denumire datorită slujirii lor faţă de mântuirea neamului omenesc, pentru care sunt folosiţi de Atotbunul Dumnezeu şi pe care o împlinesc cu dragoste şi râvnă. Culmea acestei slujiri a Îngerilor ca trimişi, ne-a fost arătată în momentul Buneivestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: …a fost trimis Îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret (Lc. 1, 26) la Preasfânta Fecioară Maria să-i vestească ei că a fost aleasă ca Maică a Cuvântului lui Dumnezeu, Ce avea să ia chip omenesc pentru răscumpărarea omenirii.

Descoperirile biblice arată clar că Îngerii nu sunt cele mai importante fiinţe din Univers. Ei sunt doar nişte fiinţe supuse lui Dumnezeu şi se supun Lui ca unui Stăpân. Ei slujesc lui Dumnezeu şi chiar şi oamenilor. Astfel, Biblia, acordând toată atenţia lui Dumnezeu şi nu Îngerilor slujitori Lui, ne arată că atenţia nemăsurată, care se acordă astăzi Îngerilor, este greşită.

Să dăm totuşi prioritate mărturiei Sfintei Scripturi privitoare la Îngeri, citind această mărturie cu ajutorul Sfintei Tradiţii a Bisericii, adică cu ajutorul Duhului Sfânt.

Despre momentul apariţiei Îngerilor nu există în Sfânta Scriptură un indiciu clar. Teologii au în această privinţă diverse păreri, dar un singur lucru poate fi afirmat cu tărie: Îngerii au fost creaţi înaintea oamenilor.

[…]

Îngerii păzitori

„Când închizi uşa locuinţei tale şi rămâi singur, să ştii că împreună cu tine se află Îngerul cel dat ţie de Dumnezeu, El este neadormit şi, fiind tot timpul lângă tine, vede totul. Pe el nu-l poţi înşela şi întunericul nu te poate ascunde de el. împreună cu el îl simţi şi pe Dumnezeu, prezent în orice loc. Căci nu există vreun loc sau lucru, în care să nu fie Dumnezeu, Care ţine totul în mâna Sa. (Antonie cel Mare)

„Sfântul Înger păzitor zi de zi şi ceas de ceas mă îndrumă pe calea mântuirii. Şi văd aceasta cu ochii inimii mele, simt acest lucru şi pentru el mulţumesc lui Dumnezeu şi slujitorului Său”. (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Pentru a-i sprijini pe fiii săi credincioşi pe câmpul luptei neîncetate cu răul, care este viaţa în lumea aceasta decăzută şi păcătoasă şi pentru a-i conduce în siguranţă pe calea vieţii cea plină de duhuri rele, Domnul trimite oamenilor pe Îngerii Săi, care sunt păzitori fideli. El rânduieşte pentru fiecare dintre noi pe unul dintre oştenii Săi cereşti, care devine Îngerul nostru păzitor, devine protectorul nostru. Aceasta este în general credinţa creştinilor.

După învăţătura Bisericii, fiecăruia dintre noi în momentul Botezului Domnul îi dăruieşte un înger păzitor. El se află tot timpul în preajma noastră, păzindu-ne pe toată calea vieţii. Noi, oamenii păcătoşi, nu îi vedem pe Îngeri aşa cum îi văd sfinţii. Însă ştim şi credem că ei sunt tot timpul cu noi. Îngerul păzitor îl însoţeşte în chip nevăzut pe om toată viaţa acestuia până dincolo de mormânt, când îl predă judecăţii Domnului. Îngerii păzitori sunt necesari, pentru că de nu ar exista Îngeri păzitori şi îndrumători pe lângă oamenii cei buni şi binecredincioşi, demonii ar nimici tot neamul omenesc, dacă Domnul le-ar îngădui să facă cu oamenii ce ar voi ei, căci răutatea diavolilor lor faţă de oameni este nemăsurată şi zavistia lor faţă de om nu are margini, fiindcă omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi menit să moştenească viaţa veşnică în locul îngerilor căzuţi” – scrie Sfântul Ioan de Kronstadt.

După credinţa şi evlavia Bisericii, Îngerul „plânge” atunci când păcătuim sau pierim şi luptă pentru noi şi împreună cu noi împotriva duhurilor care ne ispitesc. Chiar şi în simţămintele şi legăturile noastre pământeşti, omeneşti, uneori pe cel mai iubit și cel mai credincios prieten, pe soţie, pe frate, pe soră îi numim îngeri păzitori pentru a exprima dragostea noastră faţă de ei şi dragostea lor faţă de noi. Păzindu-ne în chip nevăzut şi ziua şi noaptea, Îngerii păzitori nu numai că ne îndeamnă la fapte bune, dar ne şi ajută să le săvârşim şi notează aceste fapte bune pentru a le înfăţişa la înfricoşata Judecată.

Îngerii păzitori ocupă ultimul loc în ierarhia îngerească, însă acest lucru nu trebuie să ne tulbure. Chiar dacă sunt mai departe decât ceilalţi de Dumnezeu, slujirea lor este mare în ochii lui Dumnezeu, fiindcă ei sunt meniţi să ne păzească şi să ne mântuiască pe noi, oamenii, iar omul, precum se ştie, este cununa creaţiei lui Dumnezeu.

Tot ce este bun, curat şi luminos în noi, orice gând bun, orice faptă bună, rugăciunea, pocăinţa, toate acestea se nasc şi se săvârşesc în noi din îndemnul Îngerului nostru păzitor. Lucrând prin conştiinţa şi inima noastră, el ne reţine de la păcat şi sminteală şi ne ajută să luptăm cu ispitele.

Când Îngerul păzitor vede că mergem pe calea mântuirii, se sârguieşte prin toate mijloacele să ne încurajeze, să ne întărească pe această cale. Dacă noi ne abatem de la calea adevărului, el se străduieşte din toate puterile să ne aducă înapoi pe ea. Dar, dacă noi nu-l mai ascultăm deloc pe Îngerul nostru păzitor şi cădem în păcat, Îngerul se depărtează de la noi, plânge şi, urmărindu-ne de departe, Îl roagă pe Dumnezeu să aibă răbdare cu noi şi să amâne pedeapsa. Şi, totodată, nu lasă încercările să ne copleşească conştiinţa şi trezeşte în noi pocăinţa.

Îngerii ne păzesc în timpul somnului. „Bucură-te, cel ce mă păzeşti pe mine în vremea somnului” – se spune în acatistul Îngerului păzitor. Ei nu numai că iau parte la mântuirea sufletului omului, dar se îngrijesc şi de sănătatea lui trupească, de bunăstarea oamenilor. Îngerii păzitori nu ne părăsesc nici atunci când trecem din viata aceasta vremelnică în cea veşnică.

Sfânta Biserică crede şi faptul că Îngerul păzitor este ocrotitorul sufletului creştin şi după despărţirea acestuia de trup, când trece prin vămi. De aceea ne şi rugăm Îngerului păzitor: Fii mie apărător când voi trece vămile cele cumplite”. Acelaşi lucru îl mărturisesc şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Sufletul credinciosului creştin aşteaptă mângâiere şi ajutor de la Îngerul său păzitor şi în acea zi înfricoşătoare, când Scaunele se vor aşeza şi cărţile se vor deschide şi Cel vechi de zile va şedea şi va judeca oamenii şi Îngerii vor sta înainte şi pământul se va clătina şi toate se vor spăimânta şi se vor cutremura”.

Multor sfinţi li s-au arătat Îngerii păzitori când erau istoviţi în lupta cu duhurile necurate. Sfântul Isaac Sirul spune: Când vrăjmaşul se năpustea în chip vădit asupra sfinţilor, îngerii (lor) se arătau în chip văzut şi spuneau că au fost trimişi în ajutor”.

Îngerul care i s-a arătat Sfântului Grigorie Dialogul, a spus: „Nu te teme, că, iată, m-a trimis Domnul să fiu împreună cu tine toată viaţa ta şi să duc rugăciunile tale lui Dumnezeu, ca toate cele ce cu nădejde le vei cere de la El, să ţi se dea” (Vieţile Sfinţilor, 12 martie).

Cuviosul Nifon a văzut odată lângă porţile casei unei desfrânate un înger în chip de tânăr, plângând şi l-a întrebat de ce plânge. Iar Îngerul a răspuns: Eu sunt trimis de la Dumnezeu aici spre păzirea unui om, care acum se odihneşte în casa aceasta cu o desfrânată şi mă mâhneşte foarte mult, că nu voiesc a vedea fărădelegea ce o face el. Cum nu voi plânge, văzând în ce fel de întuneric a căzut chipul lui Dumnezeu? (Vieţile Sfinţilor, 23 decembrie).

Zi de zi la fiecare slujbă Biserica face rugăciuni, în care sunt pomeniţi Îngerii păzitori: Înger de pace, credincios îndreptător, păzitor al sufletelor şi al trupurilor noastre, la Domnul să cerem; şi ne ocroteşte pe noi cu Sfinţii Tăi Îngeri…”. Iar într-una dintre rugăciunile ei tainice (la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare) printre binefacerile deosebite ale lui Dumnezeu ea enumera şi faptul că Dumnezeu ne-a dăruit Îngeri păzitori: „Tu ai pus Îngeri păzitori”.

Vorbind despre Îngerii păzitori, Sfântul Isaac Sirul scrie:

Nu rareori se întâmplă să se prăbuşească o casă, un zid sau o stâncă, iar acolo să stea cineva, şi Dumnezeu în iubirea Sa de oameni porunceşte unui înger să ţină ceea ce urmează a se prăbuşi până ce vor pleca sau vor fi scoşi cei ce stăteau acolo; şi, îndată ce pleacă ei, lasă să cadă totul”.

Să fii încredinţat că păzitorul tău este tot timpul cu tine şi că împreună cu celelalte făpturi şi tu te afli sub acelaşi Stăpân, Care numai printr-un semn pune totul în mişcare şi toate le pune în bună rânduială. Stai, aşadar, cu bărbăţie şi cu inimă bună. Nici demonii, nici fiarele sălbatice, nici oamenii împătimiţi nu-şi pot face voia lor spre răul şi pierzarea ta de nu va îngădui aceasta voia Ocârmuitorului. De aceea spune sufletului tău: <<Eu am un păzitor, care mă ocroteşte; şi niciuna dintre făpturi nu se poate înfăţişa înaintea mea decât dacă are poruncă de Sus. Iar, dacă aceasta va fi voia Stăpânului meu, ca cei vicleni să aibă putere asupra făpturii Lui, voi primi aceasta fără să mă mâhnesc, căci nu-mi doresc ca voia Domnului meu să rămână neîmplinită>>. Astfel, în ispitele tale vei fi plin de bucurie, ca unul ce ştii şi înţelegi întru totul că eşti cârmuit de Pronia Stăpânului Ceresc. Aşa să-ţi întăreşti inima ta cu nădejdea în Domnul”.

Toate cele spuse mai sus îl determină pe fiecare creştin să-l cinstească cu evlavie pe Îngerul său păzitor şi să-i adreseze rugăciuni. Mai este, oare, necesar să aducem dovezi ale acestei îndatoriri? Îngerul păzitor are dreptul să fie cinstit de noi, pentru că el este trimisul lui Dumnezeu, este sfânt şi este binefăcătorul nostru.

Ştiind că Îngerii păzitori sunt tot timpul cu noi şi că ei sunt martorii cei mai apropiaţi şi de fiecare zi ai vieţii noastre, trebuie să fim cu băgare de seamă ca nu numai prin fapte, dar nici prin gânduri, nici prin cuvinte să nu-i supărăm şi să nu-i depărtăm de la noi. Iar în cazul căderii în păcat să mânecăm prin pocăinţă grabnică şi sinceră să-i atragem la noi pe păzitorii şi ajutătorii noştri cereşti ca să-i bucurăm nu numai pe ei, ci şi pe toţi ceilalţi Îngeri din ceruri, care se bucură şi pentru un singur păcătos, ce se pocăieşte (Lc. 15,10).

În Vechiul Testament există locuri care, în înţelegerea unanimă a Părinţilor Bisericii, cuprind învăţătura despre Îngerii păzitori. Astfel sunt următoarele locuri: Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei (Ps. 33, 8). Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale (Ps. 90, 10-11).

Numeroase exemple din vieţile sfinţilor adeveresc calitatea Sfinţilor Îngeri de păzitori şi slujitori ai mântuirii omeneşti. Iată câteva exemple de acest fel:

Sfântul Ioan Scărarul mărturiseşte despre sine, zicând: „Îngerul m-a luminat când tânjeam după mari descoperiri”.

În viaţa Sfântului Mucenic Sebastian (Vieţile Sfinţilor, 18 decembrie) se povesteşte că, atunci când un conducător a distrus idolii, i s-a arătat un Înger în chip de tânăr şi i-a spus: „Domnul nostru Iisus Hristos, întru Care ai crezut, m-a trimis la tine ca să primeşti sănătate în toate mădularele tale”. El s-a ridicat şi a vrut să cadă la picioarele Îngerului să le sărute, însă Îngerul a spus: „Vezi să nu te atingi de mine, pentru că încă nu eşti spălat cu Sfântul Botez de necurăţia idolească”. De aici vedem că Sfinţii Îngeri ajută la mântuirea nu numai a celor botezaţi.

[…]

Ce anume îl lipseşte pe om de sprijinul Îngerilor?

Sfântul Isaac Sirul spune:

Pentru păcat şi mândrie se depărtează de om Îngerul păzitor, care mai înainte îl îndemna la dreptate. Şi se apropie de el duhul întunericului şi din acel moment omul nu se mai îngrijeşte de dreptate. Dar, când se apropie Sfinţii Îngeri, ispititorii pleacă şi se face linişte”.

Şi în cartea Ecclesiastului citim: Nu îngădui gurii tale să tragă spre păcat trupul tău şi înaintea trimisului lui Dumnezeu nu spune: „A fost o rătăcire!” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu de cuvântul tău şi să nimicească lucrul mâinilor tale? (Eccles. 5, 5). Căci ceea ce ne ruşinăm a face în prezenţa unui om de vază, nu ne sfiim a săvârşi în prezenţa Îngerului nostru, care totdeauna vede faţa Tatălui Ceresc. Şi în conştiinţa lor toţi oamenii trebuie să recunoască acest lucru. Aşadar, pe fiecare om trebuie să-l reţină de la păcat conştiinţa faptului că Îngerul lui îl vede totdeauna.

De fiecare dată când Îngerii ne părăsesc (şi noi înşine le dăm acest prilej), diavolul îndată se apropie de noi ca să ne înghită. Dar, pentru că Domnul Savaot nu ne lasă degrabă în voia satanei, deşi merităm acest lucru, atunci şi Îngerii îşi însuşesc îndelunga Lui răbdare. Ei au stat împotriva lui Valaam când acesta a încercat să facă un lucru rău (Num. 22, 22 ş.urm). Şi Îngerii lui Dumnezeu se bucură nu numai pentru fiecare drept, ce îşi menţine dreptatea sa, dar şi pentru fiecare păcătos, ce se căieşte (Lc. 15,10).

Totuşi nu trebuie să ne lăsăm conduşi de sentimentul fals şi neîntemeiat al siguranţei, căci Scriptura vorbeşte şi despre faptul că Dumnezeu îi va preda pe unii oameni satanei, adică îi va lipsi de apărarea şi ocrotirea Îngerilor şi atunci satana nu va mai înceta cu uneltirile sale (Apoc. 20). Pe lângă faptul că Îngerii vor porni la luptă şi vor ridica „un zid”, alcătuit din ei înşişi, în jurul celor ce se tem de Dumnezeu (Ps. 33, 7), mai citim la Isaia cum Dumnezeu, mâniindu-Se, zice: Acum vă voi face să ştiţi cum mă voi purta cu via mea: Strica-voi gardul ei şi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei şi va fi călcată în picioare (Isaia 5,5).

De aceea, haideţi să trăim în frica lui Dumnezeu şi să ne rugăm, zicând: Să fie Sfântul Tău înger cu mine ca să nu mă biruiască vrăjmaşul cel rău. Această formă de rugăciune este împrumutată din 2 Mac. 11, 6 şi 15, 23-24, unde oamenii îl roagă pe Domnul să le trimită pe Îngerul Său cel bun să-l izbăvească pe Israel: Şi acum, Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică şi spre cutremur, ca de mărirea braţului Tău să se înfricoşeze cei care cu hulă vin asupra sfântului Tău popor (comp.: Tob. 5, 22; Fac. 24, 7; Num. 20,16).

Semnele prin care poate fi recunoscută prezenţa Îngerilor buni şi a duhurilor rele

Neputinţa diavolilor de a se năpusti în chip văzut asupra creştinilor, după venirea Mântuitorului pe Pământ, îi obligă să se folosească de alte mijloace viclene, «indirecte». Astfel, ei apar în chip de îngeri de lumină şi ne amăgesc prin vedenii mincinoase.

Cuviosul Antonie cel Mare în învăţăturile sale vorbeşte destul de mult despre deosebirea duhurilor. Diavolii, după cum le explică Cuviosul Antonie ucenicilor săi, deseori apar în chip de îngeri. Şi ne încredinţează chiar zicând: „Noi suntem îngeri”. Totuşi, creştinii, cu ajutorul lui Dumnezeu şi fără greutate deosebesc arătarea Îngerilor buni de cea a duhurilor rele după influenţa ce o au asupra sufletului.

„Este uşor şi cu putinţă” – spune Cuviosul Antonie – „să deosebim prezenţa puterilor bune de cea a duhurilor rele atunci când Dumnezeu ne dă acest dar.

Vederea sfintelor puteri este străină de tulburare, ea este atât de blândă şi liniştită încât în suflet apar îndată bucuria, veselia şi curajul. Căci în mijlocul lor Se află Domnul, Care este bucuria noastră şi Puterea lui Dumnezeu Tatăl. Cugetele sufleteşti rămân netulburate şi liniştite, astfel încât sufletul îi vede pe aceia care i se arată, luminat fiind de ei. Căci dorirea puternică a lucrurilor dumnezeieşti intră în suflet împreună cu ei şi sufletul voieşte prin toate mijloacele a se uni cu ei”.

Chiar dacă arătarea lor ne umple de frică datorită măreţiei sale dumnezeieşti, simţământul acesta este îndată spulberat de cei care se arată”.

„Atunci când vedeţi pe cineva şi vă speriaţi, dacă frica va pieri îndată şi în locul ei va veni o nespusă bucurie, blândeţe şi îndrăzneală şi linişte în cuget şi bărbăţie, şi dragoste de Dumnezeu, să aveţi îndrăzneală şi să vă rugaţi. Bucuria şi starea sufletului arată sfinţenia Celui Care este prezent”.

Cu totul potrivnică este lucrarea puterilor celor întunecate. Arătarea lor este însoţită de zgomot, tulburare şi spaimă. Ea produce simţăminte rele, neorânduială în cuget şi nepăsare faţă de virtuţi. Sentimentul de frică nu trece ca în timpul arătării Îngerilor buni. Totuşi, nu trebuie niciodată să ne pierdem bărbăţia când avem o vedenie.

Dacă ai o vedenie, să nu cazi cu frică înaintea ei, ci, oricine ar fi în vedenie, să întrebi mai întâi cu îndrăzneală: „Cine eşti? Şi de unde vii?” Şi, de va fi o vedenie a sfintelor puteri, ele îţi vor descoperi acest lucru şi frica ta o vor preface în bucurie. Iar, de va fi ceva diavolesc, îndată îşi va pierde puterea când te va vedea întărit duhovniceşte. Căci simpla întrebare este dovada netulburării”. [Evagrie, Despre cele opt gânduri către Anatolie, capitolul 7].

Potrivit Cuviosului Pahomie, adevăratele vedenii cuceresc întru totul conştiinţa noastră prin sfinţenia lor, astfel încât nicio îndoială nu poate apărea în noi. Cea mai mică îndoială este deja semnul faptului că arătarea are un caracter diavolesc.

„Diavolul – se spune în viaţa Cuviosului – i s-a arătat odată (lui Pahomie) în chipul lui Hristos şi i-a spus că el este Hristos. Dar, pentru că Sfântul avea darul deosebirii duhurilor, astfel încât putea deosebi duhurile viclene de cele sfinte pe dată a gândit:

La vederea sfintelor puteri cugetele celui ce are vedenia, pier cu desăvârşire. Şi nimic nu mai văd în afară de sfinţenia celui ce se arată; însă, iată, eu am vedenia aceasta şi totodată cuget şi am gânduri. E clar că vedenia este mincinoasă. Aceasta nu este vedenia sfintelor puteri”.

Deosebirea duhurilor este un dar binecuvântat al lui Dumnezeu, care se dă doar marilor nevoitori, ce se ostenesc mult. Ea este un lucru uşor şi cu putinţă „atunci când Dumnezeu ne dă acest dar”, după cum spune Antonie cel Mare, dar este aproape de neatins pentru omul modern, orbit de farmecul lumii acesteia; în cel mai bun caz poate fi atins numai de cel despre care Antonie însuşi spune: „Trebuie să ne rugăm pentru a dobândi darul deosebirii duhurilor, ca să nu dăm crezare oricărui duh” .

Poate apărea întrebarea: cum ne pot face rău duhurile rele dacă puterea lor a fost sfărâmată de Domnul pe Cruce? Desigur că numai cu îngăduinţa lui Dumnezeu ele ne pot ispiti, dar spre folosul nostru. Şi, de izbutesc să ne facă rău, aceasta se întâmplă întotdeauna din vina noastră. Noi le dăm lor putere prin nepăsarea noastră.

Asupra cui au putere diavolii?

Sfântul Mucenic Trifon, tânăr fiind, tămăduia boli şi izgonea demoni. Împăratul roman, Gordian a dorit să vadă cu ochii săi demonul pe care sfântul mucenic l-a scos din fiica sa. Mucenicul Trifon l-a chemat pe demon şi toţi l-au văzut în chipul unui dulău negru, având ochii ca de foc.

Sfântul Mucenic Trifon l-a întrebat pe demon: „Cine te-a trimis la această fecioară?” Iar demonul a răspuns: „Tatăl meu, începătorul a toată răutatea, care locuieşte în iad”. Mucenicul Trifon l-a întrebat iarăşi: „Cine ţi-a dat ţie această putere?” Şi demonul a răspuns: „Noi nu avem putere asupra celor ce cunosc pe Dumnezeu şi cred în Hristos Fiul, Unul născut; şi numai cu îngăduinţa lui Dumnezeu le aducem ispite uşoare. Dar asupra celor ce nu cred în Dumnezeu şi în Fiul Său şi asupra celor ce umblă în toate poftele lor, făcând lucrurile cele plăcute nouă, asupra acelora luăm stăpânire, ca să-i chinuim pe ei. Lucrurile cele plăcute nouă sunt acestea: închinarea la idoli, hula, desfrânările, farmecele, zavistia, uciderea şi mândria. Cu aceste lucruri şi cu cele următoare lor, înfăşurându-se oamenii ca în nişte lanţuri, se înstrăinează de Dumnezeu, Ziditorul lor, şi de bunăvoie se fac prieteni nouă şi împreună cu noi vor lua chinurile veşnice (Vieţile Sfinţilor, 1 februarie).

Chipul în care se arată şi ne ajută Îngerii cei buni

Precum mărturisesc Sfânta Scriptură şi experienţele Sfinţilor Părinţi, dacă este nevoie, Îngerul păzitor se poate arăta şi se arată omului în cele mai felurite chipuri, în visuri şi vedenii, pe care acesta le ţine minte toată viaţa şi vorbeşte cu el printr-un glas lăuntric. Îngerul păzitor face totul pentru a păzi mai întâi de toate sufletul omenesc.

Totuşi, aceiaşi Sfinţi Părinţi ne previn spunând că, atunci când ni se pare că înaintea noastră stă un Înger sau avem o vedenie, trebuie să fim cu cea mai mare băgare de seamă ca nu cumva să luăm duhul căzut drept înger. Sfinţii Părinţi ai Bisericii, înţelepţiţi de Duhul Sfânt şi de propria lor experienţă duhovnicească, ne îndeamnă cu dragoste pe toţi să ne rugăm totdeauna cu smerenie şi să nu tânjim după vedenii sau după extaz.

În cazul în care vedem pe cineva sau ceva neobişnuit să fim cu cea mai mare băgare de seamă şi să povestim cele văzute unui duhovnic iscusit. Sfinţii Părinţi ne învaţă că, dacă apare în noi chiar şi cea mai mică îndoială cu privire la natura duhului ce ni se arată, trebuie să rupem îndată orice legătură cu el şi să alergăm la Dumnezeu cu rugăciune fierbinte ca să ne păzească. Şi, de este, într-adevăr, duhul acela un înger bun trimis din cer, el se va bucura de prudenţa şi vigilenţa noastră. Despre aceasta poţi vedea mai în amănunt în „Filocalie” şi în operele Sfântului Ignatie Brianceaninov.

Făcând o sinteză, se cuvine doar să băgăm de seamă că învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii pe această temă se deosebesc radical de sfaturile pe care le dau autorii cărţilor contemporane cu privire la Îngeri. Să ţinem minte că diavolul este un mincinos şi un clevetitor profesionist, un semănător al discordiei şi al tulburării. El şi duhurile căzute o dată cu el se străduiesc din toate puterile să ne piardă pe noi şi în acest scop folosesc nu numai insuflarea, ci şi multe alte vicleşuguri, inclusiv deghizarea în orice fiinţă. De aceea, orice arătare, care trezeşte în noi fie extazul, fie tulburarea sau frica, poate fi pe deplin rezultatul curselor lor, întinse pentru noi.

Dar în viaţă, cu adevărat, uneori au loc şi arătări ale Îngerilor buni, ca în vremurile de altădată. Dumnezeu şi ieri şi azi este acelaşi şi la fel sunt şi Sfinţii Lui Îngeri. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Îngerii se arată atunci când este nevoie pentru mântuirea şi îndreptarea oamenilor. Şi se arată astfel încât arătarea lor nu poate avea urmări nefaste.

Glasul care prevesteşte

Se întâmplă ca Îngerii să nu se arate în chip văzut, ci în vis sau omul să audă aievea un glas, care să-l prevină asupra unei nenorociri.

Primul caz cunoscut şi descris, de acest fel, în care este prezent glasul cel prevestitor, datează din anul 1117. La acea dată, în toată Italia a fost cutremur. Unii dintre locuitorii oraşului Mediolan (actualul Milano) se adunaseră într-o casă pentru rezolvarea problemelor legate de nevoile oraşului. Deodată, din curte s-a auzit un glas care îl chema pe nume pe unul dintre cei ce erau prezenţi în casă şi îi cerea acelui om să meargă afară. Cel ce era chemat nu înţelegea cine strigă şi pe cine şi, de aceea, nu s-a grăbit să iasă, aşteptând să se repete chemarea. Atunci, pe neaşteptate, un necunoscut, apropiindu-se de uşă, a cerut ca cel chemat să iasă degrabă din casă. Abia a izbutit bărbatul acela să se depărteze de uşă cu câţiva paşi şi casa s-a prăbuşit şi i-a prins sub dărâmăturile sale pe toţi cei ce se aflau înăuntru.

Un caz asemănător întâlnim şi în viaţa Sfântului Mucenic Policarp. Când acesta se afla la o gazdă, în timp ce dormea, Îngerul său l-a trezit brusc şi i-a poruncit să iasă din casă. Şi, îndată ce a ieşit, casa s-a prăbuşit şi i-a strivit pe toţi cei ce se aflau în ea (Minei, 23 februarie).

Se pune întrebarea: de ce a fost salvat de la moarte numai unul din cei ce se aflau în casă, iar toţi ceilalţi au pierit? Judecăţile Domnului sunt un adânc nesfârşit. Cine nu vede clar acest lucru în minunile săvârşite odinioară? Astfel, Îngerul Domnului l-a scos pe Lot cu copiii săi din Sodoma, iar pe toţi ceilalţi locuitori i-a lăsat pradă pârjolului. În acelaşi chip minunat au fost păziţi nevătămaţi şi alţi oameni, ce se aflau împreună cu mulţimea celorlalţi, care au pierit din anumite pricini în timpul potopului universal. Da, Dumnezeu este nespus de mare prin puterea Lui! Cine poate să înveţe ca El? Cine I-a dat învăţătură cum să se poarte? Şi cine poate să-I spună: „Aceasta ai făcut-o rău?” (Iov 36,22-23).

Un călugăr pe nume Moise, dorind să urmeze viaţa cea virtuoasă a Cuviosului Ioan Scărarul, l-a rugat pe acesta să-l ia ca ucenic al său. Înaintea Sfântului Ioan au mijlocit pentru Moise câţiva bătrâni şi Ioan l-a luat pe Moise la sine ca împreună-vieţuitor şi ucenic. Odată, acest mare părinte i-a poruncit lui Moise să sape într-un loc şi să aducă pământul în grădină pentru îmbunătăţirea solului.

Moise, venind în locul arătat, a împlinit conştiincios porunca, iar la miezul zilei, când a venit arşiţa mare, Moise, obosind, a intrat la umbră sub o stâncă mare, s-a întins acolo şi a adormit. Şi, iată, Domnul, nedorind în niciun chip răul robilor Săi, din obişnuita Sa purtare de grijă l-a scăpat pe Moise de moarte năprasnică, iar pe Sfântul Ioan de durere. Astfel, în vreme ce cuviosul şedea în chilia sa şi se ruga, a adormit uşor şi a văzut un tânăr luminos, care i-a spus: „Tu, Ioane, dormi fără grijă, iar Moise este în primejdie!”

La aceste cuvinte Ioan s-a trezit şi a început să se roage pentru ucenicul său. Când a venit seara şi ucenicul s-a întors de la lucru, bătrânul l-a întrebat dacă i s-a întâmplat ceva rău. Iar ucenicul a răspuns: „O stâncă uriaşă era cât pe ce să mă omoare şi m-ar fi omorât dacă tu, părinte, nu m-ai fi chemat, căci la amiază, când am adormit sub ea, am auzit dintr-odată glasul tău, chemându-mă şi am fugit degrabă de sub stâncă şi chiar în clipa aceea stânca s-a prăbuşit”, Ioan nu i-a spus niciun cuvânt ucenicului său despre vedenia sa, dar în taină, în inima sa, prin rugăciune de mulţumire L-a preamărit pe Bunul Dumnezeu (Vieţile Sfinţilor, 30 martie).

[…]

Îngerul – păzitorul casei

Vorbind despre prezenţa Îngerilor lui Dumnezeu în casele noastre, nu putem să nu-l amintim pe Vasili Blajenâi, cel nebun pentru Hristos, care a demonstrat în mod cât se poate de grăitor acest adevăr. Prin post şi rugăciuni, prin duhul blândeţii şi al jertfirii de sine acest plăcut al lui Dumnezeu a urcat pe cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii duhovniceşti şi a dobândit atât belşug de har dumnezeiesc încât îi putea vedea aievea pe Îngerii lui Dumnezeu şi pe diavoli.

Când Sfântul şi fericitul Vasili trecea pe lângă o casă în care se săvârşeau rugăciuni sau toată familia se îndeletnicea cu citirea cărţilor Sfintei Scripturi, aduna multe pietre şi le arunca cu batjocură în colţurile acelei case. Şi, când trecătorii îl întrebau de ce aruncă pietre în colţuri şi batjocoreşte, el răspundea că-i alunga cu pietre din colţurile casei pe diavolii, care nu se cuvenea să stea acolo unde oamenii se rugau şi vieţuiau creştineşte. Iar când fericitul trecea pe lângă o casă, în care oamenii beau, sau dansau, sau ţipau, sau se certau între ei, sau citeau cărţi potrivnice lui Dumnezeu, sau nu cugetau la Dumnezeu, sau altele asemenea acestora făceau, atunci, apropiindu-se de colţurile acelei case, începea să le sărute. Celor ce ieşeau din casa aceea şi îi puneau întrebări, el le răspundea: în casa aceasta nu se fac cele cu care trebuie să se îndeletnicească creştinul şi prin faptele lor oamenii îi alungă de la ei pe păzitorii lor, pe Sfinţii Îngeri, care sunt puşi spre păzirea noastră încă de la cristelniţă şi aceşti străjeri cereşti, nerăbdând asemenea ticăloşii, nu pot avea loc în casa aceasta şi stau întristaţi pe la colţuri. Eu i-am rugat pe aceşti Îngeri să se roage pentru aceşti păcătoşi ca ei i nu piară”.

Trebuie totdeauna să ţinem minte că locuinţa creştinului este biserica lui de acasă. Regele şi proorocul David spune: De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetătea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte (Ps. 126, I). În casa creştinului se pot face tot felul de slujbe dumnezeieşti, în afară de slujba Liturghiei, a Cununiei şi a Hirotoniei. Dar nu demult, în timpul prigoanelor şi aceste taine se săvârşeau uneori în casă.

Sfinţirea casei celei noi urmează exemplul sfinţirii bisericilor lui Dumnezeu şi seamănă cu Botezul, căci locuinţa se unge, de asemenea, cu untdelemn şi se stropeşte cu apă. Când se construieşte casa, la temelia ei se pune o Cruce, iar în casă se pun sfinte icoane în semn de recunoştinţă pentru prezenţa Domnului, a Puterilor netrupeşti şi a Sfinţilor lui Dumnezeu.

La sfinţirea locuinţei cântăm împreună cu preoţii, iar în casa noastră intră Îngerii.

Însă harul lui Dumnezeu” – scrie Sfântul Teofan Zăvorâtul – are putere doar asupra celor care sunt vrednici de acest har prin rugăciune, pocăinţă, smerenie, ajutorarea oamenilor, fapte de milostenie şi manifestarea altor virtuţi creştine. El (harul) nu lucrează automat, ca un talisman şi nu le aduce folos creştinilor închipuiţi.

„De va fi casa vrednică, pacea voastră va veni asupra ei” – le-a spus Domnul Apostolilor Săi. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur în „Mărgăritare” spune: „Nu biserica îi sfinţeşte pe cei adunaţi, ci ei fac ca biserica să fie sfântă”.

Sfântul Ioan de Kronstadt scrie că ritualurile sfinţirii sunt cerute de trebuinţa naturii înseşi, deoarece toată natura, toate stihiile sunt întinate şi corupte de păcatele omeneşti şi de duhurile cele întunecate şi viclene, care sunt în văzduh şi produc în el tot felul de curente şi boli vătămătoare. Şi apare necesitatea grabnică a slujbei bisericeşti de sfinţire şi a însănătoşirii acestor stihii”. Noi suntem neputincioşi, chiar dacă suntem înnoiţi de harul lui Dumnezeu, şi păcatele noastre aduc în lume necurăţia şi stricăciunea. De aceea, Domnul L-a trimis pe Mângâietorul, Duhul adevărului, Care este totdeauna în Biserica lui Hristos pentru ca Biserica totdeauna să aibă puterea de a sfinţi viaţa noastră. Iar în ajutorul omului Domnul îl trimite pe Îngerul păzitor şi, de asemenea, pe Îngerul casei.

Biserica, cu puterea Duhului Sfânt, se roagă în timpul sfinţirii casei pentru izbăvirea de „bântuielile (ispitele) celui potrivnic (ale diavolului)”. De asemenea, dacă cei din casă sunt asaltaţi de „cursele şi bântuielile duhurilor rele”, se roagă „pentru casa cea chinuită de duhurile rele”:

Tu, Doamne, întărirea celor ce-şi pun nădejdea în Tine, zidul cel tare al celor ce şi-au pus încrederea în Tine, depărtează, izgoneşte şi împrăştie toată lucrarea diavolească, toată năvălirea satanei, toată bântuiala puterii celei potrivnice, de la casa aceasta şi de la cei ce locuiesc în ea, păzeşte pe toţi care sunt în casa aceasta, de toată vătămarea şi ispita, izbăvindu-i de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua (săgeată este numită puterea cea necurată; Sfântul Atanasie cel Mare socoteşte că aceasta este „îngerul morţii”), de lucrul ce umblă în întuneric, de întâlnirea cu demonul de amiază…”.

Apoi rosteşte ectenia, prin care îl roagă pe Stăpânul vieţii noastre ca El să-l trimită pe Îngerul păzitor, străjerul casei celei noi, care să-i păzească pe toţi „cei ce voiesc a locui cu evlavie în ea”. Prin sfinţirea casei noi îi cerem lui Dumnezeu binecuvântarea să locuim în această casă şi cerem un Înger păzitor. Sfinţirea vine în ajutorul omului. Şi totul depinde de cum va trăi el: de va trăi cu evlavie sau nu. Atât timp cât va exista măcar un singur om care să se roage, Îngerul va rămâne acolo.

Ieromonahul Vichentie (Melnic) îşi aminteşte un astfel de caz:

„Pe atunci slujeam în parohia Jarka din raionul Iurieveţ, provincia Ivanov. La bucătărie aveam o femeie, Raisa, din Alator. Ea ne-a povestit că soţul ei bea mult, se lua la bătaie şi făcea tărăboi. Şi se ajunsese până acolo încât nu se mai putea trăi cu el în casă. „Am chemat preotul” – a spus ea – „şi mi-a sfinţit casa. Seara, când soţul meu a venit de la muncă, eu l-am văzut pe fereastră. Şi am gândit în sinea mea: va recunoaşte că e casa sfinţită? Mă uit şi el nu este nicăieri. Şi au trecut aşa cincisprezece minute. Mă uit iarăşi şi mă întreb unde este. Deschid uşa, iar el stă în tindă. Nu e beat e treaz! Şi îl întreb: „De ce stai aici? Intră în casă!” Iar el îmi spune: „Nu pot, nu mai am loc aici!” – „Haide, intră!” Şi s-a târât în patru labe până în casă. A ajuns târâş până la masă, a luat aparatul de radio şi l-a pus pe podea, l-a deschis şi a spus: „Măcar aici să am o mângâiere, să-mi fie mai uşor”. Şi am rămas uimită, văzând ce putere are sfinţirea casei”.

O tânără mi-a povestit că părinţii ei plecaseră în concediu şi era singură în apartament. Într-o noapte a simţit ceva rău, s-a trezit şi a văzut că în jurul televizorului umbla o figură albă. Şi au năpădit-o frica şi groaza. Nu a mai putut dormi şi toată noaptea s-a rugat. Apoi a venit la mine, rugându-mă să-i sfinţesc locuinţa. La câteva zile după sfinţire au venit părinţii ei, care erau necredincioşi. Mama ei nici măcar nu era botezată, dar, cum a intrat în casă, s-a ridicat pe prag şi a spus: „Ce s-a întâmplat? Nu-mi recunosc casa. Ce i-ai făcut?”

În marea Sa milă şi iubire Domnul ne ocroteşte pe noi şi, de obicei, diavolii nu se pot năpusti direct asupra păcătoşilor, ci se luptă cu ei prin gânduri, boli sau năpustirea altor oameni. Doar marilor sfinţi le-a îngăduit Domnul să sufere atacuri directe, bătăi din partea diavolilor, ca aceia să-i biruiască pe diavoli cu puterea lui Dumnezeu. Iar în casele obişnuite, diavolii, apar de regulă, din pricina păcatelor foarte grele ale celor ce locuiesc în ele şi care au lăsat cale liberă duhurilor întunericului. Şi, de s-a întâmplat aşa, să nu aşteptaţi binele, ci, dimpotrivă, duhul rău, căpătând tot mai multă putere asupra oamenilor, poate ruina treptat toată viaţa lor şi îi poate duce chiar la pieire. Nu credeţi în poveştile despre duhurile bune ale casei. Toți trebuie să ţinem minte că duhul casei este acum un diavol şi să cerem ajutor Domnului pentru izbăvirea de acest împreună-locuitor.

În casă se obişnuieşte, de asemenea, să se slujească un moleben către Arhanghelul Mihail şi unul către Îngerul care este păzitorul casei.

În zilele noastre putem vedea cum, după Sfinţirea Mare a apei, care se săvârşeşte la praznicul Botezului Domnului, creştinii ortodocşi se aşază pe lângă biserici la rând să ia Aghiasmă Mare. Cu ea îşi stropesc casele lor, cântând troparul praznicului: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne…”. Cu apă sfinţită trebuie să stropim casele noastre cât mai des sau, cel puţin, duminica.

Străduiţi-vă să ţineţi tot timpul înaintea icoanelor o candelă aprinsă, care să vă amintească de prezenţa în casă a Puterilor Cereşti.

Pentru a simţi în casa voastră siguranţă şi ocrotire trebuie să vă rugaţi mai des Îngerului păzitor şi el nu numai că vă va păzi de năvălirile cele din afară şi de posibilele nenorociri şi traume zilnice, dar va aduce şi pacea în casa voastră.

(din: Evghenie Goncearov, “Păzește-ți casa de rău”, Editura Egumenița, 2011)

Legaturi:

***

ATENTIE LA VISE SI VEDENII, MAI ALES CAND SE ADEVERESC SAU AU CHIP BUN! Invataturi si pilde esentiale pentru lepadarea INSELARILOR SUBTILE: “Vrajmasul da sufletului o anumita dulceata ameste­cata cu slava desarta”

Parintele Cleopa DESPRE VISE, VEDENII, GHICITORII, VRAJITORII SI “DRACII ARHICONI”: “Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea ca sa te duca in iad?”

Sfantul Macarie de la Optina: AVERTISMENT CELOR AFLATI IN PRIMEJDIA INSELARII SAU CAZUTI IN CURSELE “SATANEI CARE IA CHIP INGER DE LUMINA”

CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL despre CUM “DAM DREPTURI DIAVOLULUI”, de ce SUNT INGADUITE ISPITELE si cum le putem BIRUI: “Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Smerenia topeste pe diavolul”

“Cu totii ne aflam pe taramul duhurilor cazute…” – INDEMNURI PENTRU CONSTIENTIZAREA SI LUPTA CU INFLUENTELE DEMONICE. Cumplitul pericol al primirii gandurilor de sinucidere si al deznadejdii de iubirea lui Dumnezeu: “NU-I DA MANA DIAVOLULUI, NU GLUMI CU ASA CEVA! Domnul te va ocroti daca nu te vei baga singura in iad. Nu e pacat de neiertat, afara de pacatul nepocait”

CUM DESCHIDEM USILE SUFLETULUI PENTRU INTRAREA DEMONILOR SI CUM PENTRU PRIMIREA LUI DUMNEZEU? Pacatele si vrajitoriile aduc demonizarea si bantuirea caselor de duhuri necurate. FUGA OAMENILOR DE DUMNEZEU, DE SFINTENIE, TEAMA DE SCHIMBARE: “Dar eu nu vreau sa fiu ca sfintii…”

Lectii de razboi duhovnicesc de la un duhovnic cu viata sfanta: CUM SUNTEM ISPITITI PRIN MANDRIE SI LA CE CADERI POATE DUCE INVOIREA CU GANDURILE INGAMFARII. “Daca omul nu se lupta cu puterea cea rea, devine el insusi rau”

LUCRAREA DEMONILOR IN SUFLETELE NOASTRE. Forme de manifestare a indracirii si CUM PUTEM LUPTA CU INFLUENTELE DIAVOLESTI

RAZBOIUL GANDURILOR si RAZBOAIELE DINTRE NOI. Familia ortodoxa si lupta cu “duhurile de sub cer” intre IMPOTRIVIRE si ASCULTARE “IN DOMNUL”

CALEA LARGA A DUHULUI LUMESC: “Cand desertaciunea intra in inima, atunci vesnicia iese afara”

Cuviosul Paisie Aghioritul ne arata CUM LUCREAZA DIAVOLUL LA NIVEL PERSONAL

Duminica vindecarii demonizatilor din Gadara. CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL: “CU MANDRIA LUCIFERICA OMUL SE POATE INDRACI”

SA NE CUNOASTEM BOALA NOASTRA – Cuv. Paisie Aghioritul


Categorii

Razboiul nevazut, Sfintii ingeri si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate