“Cu totii ne aflam pe taramul duhurilor cazute…” – INDEMNURI PENTRU CONSTIENTIZAREA SI LUPTA CU INFLUENTELE DEMONICE. Cumplitul pericol al primirii gandurilor de sinucidere si al deznadejdii de iubirea lui Dumnezeu: “NU-I DA MANA DIAVOLULUI, NU GLUMI CU ASA CEVA! Domnul te va ocroti daca nu te vei baga singura in iad. Nu e pacat de neiertat, afara de pacatul nepocait”

“Dragă, iubită soră! Să nu ne descurajăm, de vreme ce avem asemenea Domn! (…) Dumnezeu este Iubire. Poate, oare, Iubirea să fie nepăsătoare faţă de pieirea, de suferinţele celui iubit?”

Din scrisorile Cuviosului Nikon Vorobiov:

Duhurile căzute

(fragmente)

“Dragă Katia!

Din scrisori am aflat că adeseori eşti atât de neîmpăcată cu sora ta bună, încât câteodată eşti gata chiar să‑ţi bagi gâtul în ştreang. Or, tu şi mai ales Marişa ar trebui să ştiţi de multă vreme că există diavolul şi dracii, care din răutatea lor neasemuită vor în tot chipul să‑l dea pierzării pe orice om. Cum fac asta? Iată cum: se străduie să înrâurească patimile omului şi să le aţâţe atât de mult, încât ele să‑l piardă pe om.

De pildă, dacă cuiva îi place să bea, dracii îl silesc să bea tot mai mult, se străduie să‑l împingă la beţii crunte, la bătăi, la omor şi la sinucidere, ca prin asta să‑l piardă pentru vecie. Pe alţii, dracii îi învaţă cu furtişagul, pe alţii îl duc în chip foarte subţire la îngâmfare, la slava deşartă, la trufie şi, în cele din urmă, la înşelarea duhovnicească, şi se străduie să îl piardă în acest fel. Ei caută pierzarea omului şi pe multe alte căi.

Exact la fel se străduie să vă piardă pe tine şi pe Marişa, sau măcar pe una dintre voi. Cum încearcă să facă asta? Ştii şi singură foarte bine. Dracii stârnesc între voi ceartă, vă aprind atât de mult, încât sunteţi gata să vă snopiţi în bătaie una pe alta, vă tulbură şi vă întunecă atât de mult, încât chiar vi se pare că e mai bine să‑ţi pui ştreangul de gât decât să trăieşti aşa. Dacă tu sau altcineva va primi măcar pentru o vreme gândul acesta, atunci dracii, cu mare putere şi cu ajutorul altor draci mai puternici (cele şapte duhuri şi mai rele despre care se vorbeşte în Evanghelie), se vor strădui să insufle mai des şi mai puternic gândul la sinucidere. Dacă omul nu se va împotrivi acestui gând diavolesc din toate puterile, ci se va învoi într‑o anumită măsură, Dumnezeu poate îngădui ca dracii, pentru patimile şi lipsa de pocăinţă şi răutatea omului, să‑l sugrume pe acesta, dându‑i frânghie sau chiar cearşaf şi ajutându‑l să‑şi pună capăt zilelor.

Katia, când eşti liniştită gândeşte‑te la ce întunecare a sufletului trebuie să ajungi ca dintr‑un mic necaz să treci în chinul veşnic, neasemuit de cumplit. Oricât de greu ar fi aici, chiar dacă am trăi pe pământ mii de ani în suferinţe grele, toate acestea se vor sfârşi, pe când în iad chinurile n‑au sfârşit.

Închipuie‑ţi măcar tabloul următor: o bandă de tâlhari, o sută de oameni cum nu se poate mai dezgustători, te înhaţă în pădure şi te batjocoresc toată ziua. Cum te‑ai simţi atunci? Aici măcar ai scăpa de asta prin moarte, dar sinucigaşul cade în mâinile dracilor, care sunt de mii de ori mai răi, mai respingători decât toţi tâlharii, ajunge supus cu totul voii lor, spre batjocorire, şi asta pe lângă focul ce nu se stinge şi nu luminează, pe lângă viermele ce nu doarme… Şi chinurile acestea nu vor avea sfârşit… Ce grozăvie! Şi să ajungi în starea aceasta din cauza unor fleacuri, din cauză că Marişa e rea, că nu vrea cutare sau cutare lucru, sau nu face cum trebuie cutare sau cutare lucru, sau că te‑a jignit nu ştiu cum… Dacă asemenea mărunţişuri nu sunteţi în stare să răbdaţi, cum nu te sperii de chinurile din iad?

Vei spune că în acest moment nu te gândeşti la nimic, ci eşti pur şi simplu gata să‑ţi pui ştreangul de gât. Drept zici că nu te gândeşti la nimic: uiţi de Dumnezeu, uiţi chinurile veşnice din viitor. Tocmai aici e, iarăşi, viclenia dracilor şi înrâurirea lor asupra sufletului omenesc.

Unde este Domnul, acolo este pace, lumină, înţelegere, bucurie. Unde este diavolul, acolo este tulburare, întunecare sufletească, înceţoşare a minţii, deznădejde, pornire spre tot răul.

De multe ori ţi‑am vorbit de asta. Te previn din nou, poate pentru ultima dată: nu‑i da mâna diavolului. Roagă‑te lui Dumnezeu şi cere, când vei fi liniştită, ca El să nu îngăduie să te întuneci, să nu le dea dracilor stăpânire asupra ta. Domnul te va ocroti dacă nu te vei băga singură în iad. ­Adu‑ţi aminte de Iuda. Acesta l‑a lăsat pe diavol să intre în el, şi a pierit de o moarte îngrozitoare, şi a trecut în moartea veşnică, în fundul iadului.

Katia, nu glumi cu aşa ceva! Depărtează‑te cât mai mult de aceste gânduri. Domnul să te ajute să înţelegi ceea ce am scris şi să scapi de mâinile dracilor şi aici, şi în viaţa viitoare, iar după ce vei fi răbdat puţin aici, să intri în Împărăţia lui Dumnezeu, în veşnica bucurie şi fericire! Amin.

Să fii sănătoasă cu trupul şi cu sufletul!

***

[…]

Monahia Serghia

Mai întâi de toate, aş vrea să spun din tot sufletul: Suflet drag, sărman, scump! Cu toţii ne aflăm pe tărâmul duhurilor căzute, toţi avem spurcate, strâmbate de păcat, şi mintea, şi inima, şi voinţa, pe toţi ne stăpânesc aceste duhuri prin firea noastră căzută, ne întunecă mintea, ne insuflă tot felul de gânduri care ne depărtează de Dumnezeu, ne slăbesc credinţa, ne spurcă inima, ne înăbuşă voinţa de a face binele, de a lucra poruncile evanghelice, şi ne întăresc, ne stârnesc aplecarea către păcat. Unul Singur a putut spune:

Vine stăpânitorul acestei lumi şi nu are nimic în Mine

– iar în noi toţi stăpânitorul acestei lumi are foarte mult, şi prin aceasta ne face neobosit tot felul de răutăţi. De asta ne putem încredinţa cu uşurinţă dacă ne vom cerceta pe noi înşine. Oare trebuie din această pricină să ne tulburăm, să ne descurajăm, să cădem cu duhul? Noi, care am primit de la Dumnezeu porunca:

În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi: Eu am biruit lumea.

Hristos a biruit lumea şi diavolul, cu noi este Dumnezeu!

Bineînţeles, prin propriile puteri nu putem face nimic, nu‑i putem alunga pe vrăjmaşi, nu putem scăpa de lucrarea lor asupra noastră – însă avem o putere mare, care e numele Domnului nostru Iisus Hristos. Chemarea cât mai statornică a acestui nume înfricoşător pentru duhurile căzute le alungă pe acestea, le face neputincioase, iar în noi întăreşte credinţa, curăţă inima, sălăşluieşte nădejdea în slobozirea de păcat, întăreşte voinţa spre bine, reface chipul lui Dumnezeu îngropat în viaţa păcătoasă, deşartă – pe scurt, îl creşte pe omul cel nou. Numele lui Iisus Hristos, mai ales dacă omul se împărtăşeşte des, este frământătura care‑l sileşte să dospească pe omul vechi şi îl preface în omul nou. Chiar dacă toată viaţa noastră s‑a scurs în păcat şi în robia vrăjmaşului, dacă măcar în ceasul al unsprezecelea ne‑am dat seama de acest lucru, ne‑am frânt inima pentru asta şi am hotărât să ne întoarcem în casa părintească, ne va întâmpina nemărginita iubire dumnezeiască, ne va îmbrăţişa, ne va curăţi, ne va îmbrăca în veşmântul slavei şi ne va umple de bucurie pe vecie.

Pe cel ce vine la Mine nu‑l voi scoate afară.

Încă departe fiind el, l‑a văzut Tatăl său, şi I s‑a făcut milă, şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l‑a sărutat.

Şi dacă ne aflăm departe, departe de Domnul prin însuşirile noastre, prin păcătoşenia noastră, dar am hotărât să mergem la El, El iese în întâmpinarea păcătosului, îi iartă totul şi îl duce în Împărăţia Sa, Împărăţia iubirii şi bucuriei…

Dragă, iubită soră! Să nu ne descurajăm, de vreme ce avem asemenea Domn! Uitaţi‑vă la Cruce:

Aşa a iubit Dumnezeu lumea, că pe Fiul Său Cel Unul‑Născut L‑a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Dumnezeu este Iubire. Poate, oare, Iubirea să fie nepăsătoare faţă de pieirea, de suferinţele celui iubit? Scriptura nu spune că Dumnezeu are iubire de oameni, fie aceasta şi dumnezeiască, ci că Dumnezeu ESTE Iubire. Aşadar, dacă vrăjmaşii vor semăna îndoială, frică, deznădejde şi aşa mai departe, să nu staţi de vorbă cu ei, să le întoarceţi spatele, să vă uitaţi la răstignire, să vă amintiţi toate cuvintele evanghelice, în care se arată deosebit de puternic iubirea dumnezeiască, să chemaţi numele Domnului nostru Iisus Hristos, şi vrăjmaşii vor pieri.

Nu e păcat de neiertat, afară de păcatul nepocăit. Toate păcatele noastre, mari şi mici, sunt o piatră aruncată în marea milostivei iubiri a lui Dumnezeu. Va pieri doar cel care vrea să piară”.

(din: Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014)

Din aceeasi carte:

***

Legaturi:

***