Sfantul Macarie de la Optina: AVERTISMENT CELOR AFLATI IN PRIMEJDIA INSELARII SAU CAZUTI IN CURSELE “SATANEI CARE IA CHIP INGER DE LUMINA”

20-05-2014 Sublinieri

Hieroschemamonk Macarius

Avertisment celui cazut in cursa inselarii

“Precum se vede din spusele Cuviosului Grigorie Sinaitul, inselarea are, dinspre partea omului, doua pricini: trufia si vietuirea pacatoasa, pen­tru care e dat de Dumnezeu pe mana vrajmasilor sufletesti, ca sa se smereasca, sa se pocaiasca si sa se indrepte, daca va vrea. Dupa cum vad din cele ce imi scrieti, prima cursa a inselarii v-a fost intin­sa de vrajmasii sufletesti atunci cand, dupa o boa­la, ati vazut, chipurile, de la icoanele Maicii Dom­nului niste cercuri roz coborandu-se asupra inimii dumneavoastra, si prin aceasta ati nimerit in cursa pe care v-a intins-o vrajmasul – iar urmatoarele caderi sunt doar urmarea acesteia.

Demonii nu pot infatisa adevaratul chip al Stapanului Hristos, spu­ne Varsanufie cel Mare, dar, ca sa amageasca, pot infatisa chipul unui simplu om. Acelasi lucru tre­buie inteles si cu privire la asa-zisa aratare catre dumneavoastra in icoane a chipului Dumnezeies­cului Prunc, a Maicii lui Dumnezeu si a altora. In acelasi loc, Varsanufie cel Mare spune ca dracii nici in vis nu pot infatisa chipul Crucii Domnului, si Sfanta Biserica inalta cantare: Doamne, arma asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat-o noua, ca se ingrozes­te si se cutremura, nesuferind a cauta spre puterea ei iar dumneavoastra vi s-a parut ca ati vazut chipul mitropolitului cu Evanghelia si cu crucea si ca dracii faceau pe podea semnul crucii cu capul dumneavoastra. Asa ceva nu avea cum sa se intample in realitate, fiindca vrajmasul se teme de cruce, insa Dumnezeu i-a ingaduit sa puna stapanire pe puterea dumneavoastra ganditoare, asa incat, infatisandu-va o oarecare figura, va insufla gandul ca este crucea si prin aceasta va tulbura si mai mult.

La fel trebuie sa cugetati si despre asa-zisa repetare dupa dumneavoastra a cuvintelor rugaciunii. Din anumite istorisiri ale Parintilor, care se gasesc in Proloage, vedem ca dracii nu pot rosti Rugaciu­nea lui Iisus, fiindca ea, dupa cum spune Sfantul Ioan Scararul, este arma preaputernica impotriva lor. Dumneavoastra scrieti ca ei repetau dupa dum­neavoastra cuvintele rugaciunii – si asta doar vi s-a parut: dracii scoteau niste sunete tulburi, asema­natoare cuvintelor rugaciunii, si va bagau in cap ca ele sunt chiar rugaciunea, ca sa credeti ca nu se tem de ea. Nu trebuie sa le dati crezare – si, inde­obste, trebuie sa stiti ca tot ce se infatiseaza ca anumit chip, sau culoare, sau lumina, este luat de toti Sfintii Parinti ca inselare, ca si cantarile sau mirosurile de buna mireasma sau puturoase, si celelalte de acest fel (vezi Sfantul Simeon Noul Teolog – despre primul fel al rugaciunii, Petru Damaschinul – despre cele sapte lucrari, Calist si Ignatie si altii din Filocalie).

A doua cursa a inselarii v-a fost intinsa atunci cand, obosita deja de nazdravaniile dracilor, sedeati in postalion si va gandeati la viata dumneavoastra nevrednica de lauda si doreati sa va impacati cu cei pe care i-ati necajit si cu cei ce va dusmanesc, ati simtit deodata ca parca vi s-a varsat in piept ceva uimitor de imbucurator si dulce. Din lipsa de experienta duhovniceasca, ati luat de bun acest simtamant, si de aceea v-ati incurcat si mai mult in cursele inselarii, asa incat si de judecata v-ati lipsit, precum singur scrieti – si cred ca doar din pricina nestiintei dumneavoastra Domnul, in milostivirea Sa, v-a dat-o inapoi. In treapta a saptea, Cuviosul Ioan Scararul scrie:

Leapada cu dreapta smereniei, ca fiind nevrednic, bucuria care iti vine, ca nu cumva, fiind amagit de ea, sa iei lupul in loc de pastor.”

Chiar asta s-a intamplat cu dumneavoastra. Si in alte cazuri bucuria pe care ati simtit-o, pana si cea pe care ati avut-o cugetand la cuvintele Scripturii: Vazut-am pe Domnul inaintea mea pururea…, a fost de aceeasi obarsie, cu toate ca dumneavoastra o socotiti adevarata – fiindca adevarata bucurie duhovniceasca este, dupa cuvantul Apostolului, roada duhovniceasca si vine la mari masuri duhovnicesti. Mai inainte trebuie sa dobandim pace din partea gandurilor, pace din partea patimilor si desavarsita impacare cu Dumnezeu. Asadar, pe acest temei, in situ­atia dumneavoastra de acum nu trebuie deloc sa aveti incredere in paruta bucurie duhovniceasca. Cuviosul Ioan Scararul spune despre sine in treapta a cincisprezecea:

Fiind eu ispitit astfel de lupul acesta (dracul curviei), simteam ca el, in chip inselator, pricinuieste in mine o bucurie necuvantatoare si lacrimi si mangaiere in sufletul meu – si eu, fiind prunc duhovniceste, credeam ca am roada harului, nu vatamarea inselarii.

Pe masura ce ati inceput sa faceti cunostinta cu scrierile Parintilor si sa aflati cate ceva despre razboiul duhovnicesc, si vrajmasii sufletesti au inceput sa va insele in chip mai subtire. Ati citit cate ceva despre deosebirea lucrarilor din fenomenele duhovnicesti, drept care si ispititorii au inceput sa va intinda cursele insela­rii celei mai primejdioase.

Imi scrieti, dupa multe alte lucruri, si ca acum simtiti adeseori, aproape pipait, prezenta lui Iisus Hristos in camera dumneavoastra si cadeti la picioarele Lui cu cutremur si cu bucurie in ini­ma. Cuvintele dumneavoastra arata ca va inchipuiti in gand prezenta Lui alaturi de dumneavoastra in chip simtit. Daca asa stau lucrurile, sunteti in mare primejdie – si deosebit de primejdios este a cadea la picioarele celui ce se inchipuie in came­ra dumneavoastra, langa dumneavoastra. In continuare scrieti ca simtiti acelasi lucru de la ingerul pazitor, precum si prezenta sfintilor, catre care va rugati in inima dumneavoastra. Temeti-va de fenomenele acestea: Sfantul Apostol Pavel spune ca satana ia chip de inger de lumina – bineinteles, ca sa-i insele pe cei lipsiti de experienta in viata duhovniceasca. Si Sfintii Parinti, care ne-au descris semnele dupa care deosebim fenomenele duhovnicesti, le interzic cu strictete incepatorilor sa aiba incredere in asemenea lucruri fara multa cercetare si sfatuire cu cei incercati in viata duhovniceasca. Cuviosul Grigorie Sinaitul spune:

Tu, vrand sa fii cu Dumnezeu, niciodata sa nu primesti daca vezi ceva simtit sau gandit, launtric sau in afara, chiar daca este chipul lui Hristos, fiindca mintea noas­tra are din fire insusirea inchipuirii. Drept aceea, ia aminte sa nu crezi unor asemenea aratari, invoindu-te cu ele degraba, chiar de par bune, inainte sa te sfatuiesti cu oameni iscusiti si sa le cercetezi mult, ca nu cumva sa te vatami. Mare osteneala e sa ajungi la adevar limpede si sa fii curat de cele potrivnice harului, fiindca diavolul obisnuieste sa arate inselarea sa incepatorilor sub chipul luminii, prefacand vicleniile sale cum ca ar fi duhovnicesti. Dumnezeu nu Se manie pe cel ce se teme de inse­lare, chiar daca acesta nu va primi cele ce vin de la El fara sfatuire si cercetare multa, ci mai vartos il va incununa ca pe un intelept.

Mai scrieti si ca Il vedeti cu ochii credintei pe Domnul sezand de-a dreapta Tatalui. Nu va lasati furata de gandul la o asemenea vedenie, care e potrivita doar celor ce si-au biruit patimile si au ajuns la curatia inimii.

Nu nazui spre vedere la vreme nepotrivita pentru vedere“, scrie sfantul Ioan Scararul,mai bine sa vina ea la tine in chip preacurat, pentru vecie.”

Iar Sfantul Simeon Noul Teolog, descriind primul fel de rugaciune, spu­ne de-a dreptul ca de la asemenea vedenii parute omul cade in inselare diavoleasca. Si Sfantul Isaac Sirul scrie ca

cele dumnezeiesti vin de la sine, fara sa le cautam noi si sa nazuim spre ele silnic, dar numai daca inima noastra este curata”.

Daca, spune in continuare sfantul,

„lumina ochiului tau este necurata, sa nu cutezi a cauta la soare, ca sa nu ramai lipsit si de vederea cea putina, care este alcatuita din simpla credinta, si din smerenie, si din marturisirea inimii, si de faptele cele mici care stau in puterea ta, si vei fi lepadat in intunericul dinafa­ra lui Dumnezeu, ce poarta chipul iadului, ca cel ce a cutezat sa intre la nunta in haine intinate.”

Si rugaciunea mintii si a inimii ati inceput sa o faceti nu spre folos. Aceasta este mai presus de masura dumneavoastra, mai presus de aseza­rea dumneavoastra duhovniceasca. Pentru a face aceasta rugaciune trebuie pazita cu de-amanuntul curatia constiintei fata de Dumnezeu, fata de oameni si fata de lucruri. Pe langa asta, este neapa­rata nevoie de un indrumator duhovnicesc, dupa cum spune Cuviosul Simeon Noul Teolog cu privire la cel de-al treilea fel de rugaciune – ceea ce in situatia dumneavoastra de acum nu puteti avea si indeplini. Pe deasupra, va ameninta si nenoro­cirea sufleteasca. Un mare lucrator al acestei rugaciuni, Cuviosul Grigorie Sinaitul, spune:

Nu este de mirare daca se insala cineva incepator fiind si in osteneli multe, caci rugaciunea mintii este mai inalta decat toate lucrarile, si cei ce fara de rusine voiesc sa intre la Dumnezeu, si sa-L marturiseasca curat, si se silesc sa-L dobandeasca in sinesi, lesne sunt omorati de catre draci, daca va ingadui Dumnezeu, caci cu indrazneala cautand cele mai pre­sus de starea sa, cu ingamfare se sileste a le doban­di inainte de vreme. Si de multe ori, in milostivi­rea Sa, Domnul, vazandu-ne cutezatori spre cele inalte, ingaduie sa fim ispititi, ca fiecare, cunoscandu-si inselarea, sa se intoarca mai inainte de a se face de batjocura dracilor, de ras si de plans oamenilor. Ca al celor puternici si desavarsiti este a se impotrivi dracilor si a intinde pururea asupra lor sabia duhovniceasca, altfel spus cuvantul lui Dumnezeu. Iar cei neputinciosi si incepatori, care fug cu evlavie de razboiul cel mai presus de masu­ra lor, necutezand a se osti inainte de vreme, scapa de moarte.”

Aici mai trebuie adaugat si faptul despre care scrieti pe scurt, cum ca asmodeu, demonul curviei, nu va lasa in pace pana in ziua de astazi: aceasta imprejurare are o mare insemnatate in calea rugaciunii mintii si a inimii, mai ales daca cineva s-a apucat sa o strabata mai presus de masura si asezarea sa. In predoslovia la capetele Cuviosului Filotei Sinaitul se spune:

Trebuie sa recunoastem cu simtirea mintii si acea caldura de la rugaciune care este starnita de catre diavol, care, pornita din arderea poftei, aprinde madularele si inima cu patima a dulcetii curvesti, robind mintea spre ganduri necurate si atragand la impreunarea trupeasca.”

Si Calist patriarhul spune:

„Mai intai incep in trupul celui ce ia aminte la rugaciune niste miscari ca niste saltari sub piele; vine si caldura de la rinichi, ca si cum i-ar incinge. Acestea sunt lucrari ale firii, nascute din nevointa ei. Daca cineva slaveste aces­tea cum ca sunt de la har, iar nu de la fire, aceasta este cu adevarat inselare. Vine si alta caldura, de la inima, si daca face mintea sa coboare in ganduri de curvie, inselare este cu adevarat“.

Din toate pricinile de mai sus, va sfatuiesc sa va lasati de indeletnicirea cu rugaciunea mintii, fiindca e lucrare inalta si nepotrivita nici cu starea dumnea­voastra sufleteasca, nici cu imprejurarile exterioare in care va aflati, si sa cititi in schimb, pe cat puteti (cu sfatuire si dupa masura randuita de parintele duhovnicesc), psalmi, canoane de pocainta, acatis­te si asa mai departe si a merge, pe cat puteti, la biserica, straduindu-va sa traiti potrivit constiintei, implinind poruncile lui Dumnezeu cu smerenie, cum se cuvine unui crestin ortodox evlavios.

Mai scrieti si ca ati incetat de multa vreme sa mancati carne. Aceasta intreprindere nu este spre folosul dumneavoastra, fiindca da prilej de trufie. In Viata Cuviosului Ioan Scararul se spune ca el gusta cate putin din toata mancarea ingaduita de tipicul calugaresc, si se adauga ca in felul acesta el a frant cu mare intelepciune cornul trufiei si ingamfarii. De aceea, va sfatuiesc ca de acum inainte sa mancati carne, intru slava lui Dumnezeu, impreu­na cu familia dumneavoastra, la fel ca toti crestinii mireni evlaviosi (in afara de miercuri si de vineri si de posturi, se intelege), cu masura si cu infranare si multumind lui Dumnezeu, spre smerirea cugetului ce se ingamfa si va insufla parerea unei sfintenii mincinoase, de care sa va izbaveasca Domnul!

Nu trebuie sa faceti datorii de dragul milosteni­ei. In istoria bisericeasca nu se vede nicaieri ca vreu­nul dintre marii facatori de milostenie sa se lege cu datorii de dragul milosteniei. In Sfanta Scriptura a Vechiului Testament se spune: Fa bine celui ce iti cere, pe cat poate mana ta. Pe deasupra, trebuie sa aveti in vedere si situatia propriei dumneavoastra familii, ca sa n-o aduceti la sapa de lemn prin darnicia fara temei si nechibzuita. Varsanufie cel Mare spune ca pana si bogatul trebuie sa faca milostenie cu dreapta socotinta – cu atat mai mult ceilalti, ca nu cumva, in loc de folos, sa se vatame si pe dinafara, si launtric.

Despre ispitele dumneavoastra sa nu poves­titi nimanui, in afara de parintele dumneavoastra duhovnicesc.

Sunteti dator sa va invatati familia frica de Dum­nezeu si viata evlavioasa – iar dintre cei ce nu sunt aflati sub stapanirea dumneavoastra nu invatati pe nimeni, altfel veti strica propria lucrare. Cu atat mai mult sa nu intrati in dispute cu nimeni. Altora nu le veti aduce folos prin asta, insa dumneavoastra va puteti vatama usor.

Cunoasterea trebuincioasa cucerniciei o puteti dobandi prin citirea cartilor potrivite situatiei dumneavoastra si prin intrebarea oamenilor incer­cati. De lucruri indoielnice, fara marturia invata­turii Evangheliei si Apostolilor si Sfintilor Parinti si fara a-i intreba pe cei incercati, sa nu va apucati; sa alegeti intotdeauna cele binecunoscute si potrivite masurii varstei dumneavoastra duhovnicesti, nu cele inalte din viata duhovniceasca. Si in cele lumesti lucrurile se fac treptat: nu ati ajuns deoda­ta in functia pe care o aveti acum.

La sfarsitul scrisorii scrieti ca acum v-ati incredintat desavarsit voia voii lui Dumnezeu – si nu numai voia, ci si gandurile, si inima, si sufletul, si trupul, si simtiti in dumneavoastra un simtamant negrait de impreuna-patimire (compasiune) fata de aproapele. Celelalte lucruri pe care le descrieti va contrazic…

Mai inainte ati zis ca fata de unii oameni va lup­ta ura, ca mai ales fata de subordonati sunteti foar­te aspru si ca atunci cand ii trageti la raspunde­re pentru greseli va inviforati de manie; chiar ati spus ca altfel nu se poate cu ei. Dupa cum singur puteti vedea, va contrazice invatatura evangheli­ca, dupa care isi carmuiesc viata cei ce si-au incre­dintat voia lui Dumnezeu in privinta sufletului si a trupului lor, daca si-au incredintat-o cu adeva­rat si desavarsit. Una este a-i trage la raspundere pe subordonati cu duhul blandetii, si alta este a te lasa biruit de manie. Pricina nu are insemnatate: asta arata neputinta sufleteasca si da in vileag gre­seala parerii dumneavoastra ca v-ati incredinta lui Dumnezeu si sufletul, si trupul, si inima, si vointa. Mai pe sleau spus, si aici se ascunde un fel de inse­lare subtire, care se acopera cu nemancarea de car­ne cu toate ca sunteti mirean, cu facerea de milos­tenie peste posibilitati pana la caderea in datorii, cu indeletnicirea cu rugaciunea mintii si a inimii mai presus de masura dumneavoastra si in pofida imprejurarilor exterioare in care va aflati.

De aceea, daca veti vrea sa primiti sfatul meu, va sfatuiesc sa va recunoasteti mai bine neputin­ta sufleteasca, si sa va smeriti, si in locul caii inalte si primejdioase sa alegeti o cale de mantuire bine-stiuta si potrivita situatiei dumneavoastra, lucru de care am amintit de cateva ori mai sus, fiindca Domnul graieste in Evanghelie: Daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile (Mt. 19,17). La fel invata si toti Sfintii Parinti. De pilda, Cuviosii Calist si Ignatie spun:

„Multe sunt caile ce duc in viata, si multe sunt caile ce duc in moarte. O singura cale duce la viata, si aceasta este pazirea poruncilor lui Hristos: in aceste porunci vei afla virtutile de tot felul, din­tre care mai ales sunt acestea trei: smerenia, dra­gostea si milostivirea. Fara acestea nimeni nu-L va vedea pe Domnul; acestea trei sunt arme nebiruite impotriva diavolului, pe care ni le-a daruit noua Sfanta Treime si la care nici nu poate cauta toata multimea dracilor. Cu armele acestea sa ne intrarmam, ca cel intrarmat cu ele nu este biruit de potrivnici.”

Si Sfantul Scararul spune in treapta a douazeci si patra:

Doar virtutea smereniei nu poate fi fatarita (imitata fatarnic) de catre draci.

Iar despre insusirile adevaratei dragoste vor­beste Sfantul Apostol Pavel in prima Epistola catre Corinteni, in capitolul 13:

Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda (4-7).

Iar milostivirea despre care vorbesc Cuviosii Calist si Ignatie nu sta numai in milostenia exteri­oara, a carei nedesavarsire a aratat-o acelasi Apostol in acelasi capitol al aceleiasi Epistole, zicand: De as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste (3). Dupa cuvantul Cuviosului Nil Sorski, pentru incepatori mila sta in a rabda necazurile si ocari­le din partea fratilor (adica a oricarui aproape):

Si aceasta este milostenia sufleteasca, care e mai pre­sus decat cea trupeasca pe cat e sufletul de trup.”

Despre smerenie, dragoste si milostivire, Cuvi­osii Calist si Ignatie spun:

„Aceasta franghie intreita, pe care Sfanta Treime a impletit-o, o vedem a fi si trei, si una: trei sunt numele, dar una este puterea si lucrarea ei.”

Sa va mai spun ceva, cu privire la dorintele parut bune. Dumneavoastra vi se pare ca dracii cei reci si intunecati si rai nu pot starni in om dorinte ce par bune si sunt foarte puternice, dar invatatura Sfinti­lor Parinti se impotriveste parerii dumneavoastra. Sfantul Isaac Sirul spune:

Dumnezeu nu trimite in inima omului orice dorinta buna, ci doar dorin­ta care-i foloseste (adica cea potrivita cu impreju­rarile lui dinauntru si dinafara, care, ca atare, poa­te fi implinita, chiar daca nu fara osteneala); si de la diavol vin dorinte care par bune, continua acelasi sfant, dar care nu-i aduc folos omului

– fiind­ca diavolul, chiar daca pare a-i insufla omului ceva bun, acel lucru este intotdeauna nepotrivit cu situ­atia lui sau inainte de vreme (prematur) si mai pre­sus de masura lui, ca omul, neavand putinta de a-si implini acea dorinta, sa se chinuie si sa se tul­bure fara dreapta socotinta, ceea ce este o adeva­rata vatamare sufleteasca; iar cateodata prin cele ce par bune diavolul ii intinde omului cursa unei inselari adanci.

Cuviosul Grigorie Sinaitul numeste de-a dreptul aceste dorinte „satanicesti”, iar Cuviosul Ioan Scararul, in treapta a douazeci si sasea, o numes­te „dispretuitoare”, fiindca omul, lasandu-se furat de aceasta dorinta din parere de sine si samavolnicie, adeseori dispretuieste sfaturile intemeiate si folositoare ale celor incercati, care intotdeauna se straduie sa-i intareasca pe incepatori pe calea cea temeinica a mantuirii, ferindu-i de extremele pri­mejdioase – caci, dupa marturia Sfintilor Parinti atat prisosul, cat si lipsa, adica atat nazuinta ina­inte de vreme spre cele inalte, cat si desavarsita nepasare fata de viata evlavioasa, vin din insuflarea diavolului.

Dupa tot ce am spus eu, pacatosul, ca raspuns la scrisoarea dumneavoastra, socot de cuviinta sa adaug ca, dupa cum spune Sfantul Isaac Sirul, avem intotdeauna nevoie neaparata de pocainta de care au nevoie pana la moarte atat pacatosii, cat si dreptii, fiindca pe pamant nu este desavarsire.

Semnele cele mai insemnate ale pocaintei ade­varate sunt neosandirea celorlalti si infranarea maniei.

Sfantul Ioan Scararul spune in treapta a opta ca pocainta cere smerenie multa, pe cand mania este un semn de trufie mare. Iar cel ce-i osandeste pe altii este numit de Domnul in Evanghelie „fatarnic”, care nu simte barna pacatelor si neajunsurilor sale, dar se sminteste de paiul din ochiul aproapelui.

Atat pocainta, cat si implinirea poruncilor lui Dumnezeu incep prin rabdarea necazurilor ce vin asupra noastra, dupa cum spune Cuviosul Petru Damaschinul. Si Domnul Insusi graieste in Evan­ghelie: intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre (Lc. 21,19). Iar rabdarea aceasta nu poate fi dobandita fara smerenie si mustrare de sine, adica fara a da intotdeauna vina pe noi insine, nu pe altii. Mai sus v-am amintit cuvantul Cuviosului Gri­gorie Sinaitul, cum ca omul este dat pe mana dracilor spre batjocorire pentru trufie si pentru vietu­irea potrivnica poruncilor lui Dumnezeu. Asadar, si doctoria potrivita impotriva acestei nenorociri este smerenia si vietuirea potrivita poruncilor lui Dumnezeu, nu lucruri inalte, care va pot arunca in cea mai mare inselare, mergand pana la vatamarea mintii.

Ce inseamna adevarata smerenie nu se poa­te zugravi in cuvinte. Totusi, Sfintii Parinti ara­ta ca semn vrednic de crezare al ei faptul ca cel smerit, implinind toate poruncile si savarsind toa­te virtutile, se simte in sufletul sau mai rau si mai pacatos decat toti. Straduiti-va si dumneavoastra sa va apropiati pe cat puteti de smerenie, aducandu-va aminte de propria pacatosenie, si sa nu lasati nicidecum sa se cuibareasca in dumneavoastra gandul ca sunteti bun crestin si mai grozav decat altii.

Marea putere a smereniei a vestit-o Insusi Dom­nul Cuviosului Antonie cel Mare atunci cand aces­ta din urma, vazand cursele de multe feluri ale vrajmasului intinse pretutindeni, a strigat suspi­nand spre Domnul: „Cine poate trece de acestea?“, si a auzit raspunsul dumnezeiesc: Smerenia va trece de ele, si nici nu se vor atinge de dansa.”

Si Cuviosul Isaac Sirul spune:

„Smerenia si fara fapte face sa fie iertate multe pacate, pe cand fapte­le, dimpotriva, fara smerenie sunt nefolositoare, ba chiar ne fac si multe rele, pe cand smerenia, precum am spus, face iertate faradelegile tale si ne face fii ai lui Dumnezeu si fara fapte bune si ne pune inaintea Lui, pe cand fara ea toate faptele noastre bune sunt desarte, si toate virtutile, si toate lucrarile.”

Insusi Preamilostivul nostru Domn, Care a zis: Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu ini­ma, si veti afla odihna sufletelor voastre (Mt. 19, 23), sa va dea pricepere in toate si sa va povatuiasca la calea cea neratacita a mantuirii”.

(din: Şcoala Ortodoxiei pentru începători. Poveţe ale sfinţilor pentru toate împrejurările vieţii”, Editura Sophia, 2014)

-coala-ortodoxiei-pentru-incepatori-pove-e-ale-sfin-ilor-pentru-toate-imprejurarile-vie-ii-11126

Legaturi:

***

***


Categorii

Curvia, Despre inselare, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Razboiul nevazut, RUGACIUNEA LUI IISUS (Rugaciunea mintii/ inimii), Sfantul Macarie al Optinei, Sfintii de la Optina

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Sfantul Macarie de la Optina: AVERTISMENT CELOR AFLATI IN PRIMEJDIA INSELARII SAU CAZUTI IN CURSELE “SATANEI CARE IA CHIP INGER DE LUMINA”

  1. Cuvinte folositoare pentru noi toti, menite sa ne aduca cu picioarele pe pamant si cu capul pe umeri!

  2. A doua cursa a inselarii v-a fost intinsa atunci cand, obosita deja de nazdravaniile dracilor, sedeati in postalion si va gandeati la viata dumneavoastra nevrednica de lauda si doreati sa va impacati cu cei pe care i-ati necajit si cu cei ce va dusmanesc, ati simtit deodata ca parca vi s-a varsat in piept ceva uimitor de imbucurator si dulce.

    Aici nu prea inteleg, de ce ar intinde cel rau o cursa de inselare, oferind un sentiment de bucurie celui ce doreste se gandeste sa se impace cu dusmanii sai si cu cei pe care i-a nedreptatit, adica prin aceasta sugerandu-i ca este bine sa faca ceea ce chiar era indicat sa faca, ceea ce ne invata si Sfanta Scriptura si Parintii. Inteleg ca cel rau sa ofere un sentiment de bucurie la ganduri nepotrivte, ca sa ne faca sa credem ca ar fi bune, dar sa ne sugereze sa facem ceea ce chiar este bine sa facem, asta eu nu prea cred, pt ca diavolul este inselator, dar nu este prost, ne sugereaza sa facem raul, nu binele. Poate doar daca vrea sa ne faca sa credem ca acel sentiment este de la Dumnezeu (cand in realitate ar fi inspirat de el), dar totusi nu cred ca asta era situatia.

    Pe langa asta, mai e si urmatoarea afirmatie:

    Si in alte cazuri bucuria pe care ati simtit-o, pana si cea pe care ati avut-o cugetand la cuvintele Scripturii: Vazut-am pe Domnul inaintea mea pururea…, a fost de aceeasi obarsie, cu toate ca dumneavoastra o socotiti adevarata – fiindca adevarata bucurie duhovniceasca este, dupa cuvantul Apostolului, roada duhovniceasca si vine la mari masuri duhovnicesti.

    Adica doar sfintii au parte de bucurii duhovnicesti? Nu prea cred… Si din ce am mai citit si la alti Parinti, lucrurile nu stau asa. De ex. Cuv. Paisie Aghioritul spune ca incepatorii resimt bucuria Harulului lui Dumnezeu, cei care s-au hotarat sa inainteze pe calea aceasta a pocaintei, au parte in prima faza cel putin, de aceasta mangaiere sufleteasca de la Dumnezeu, simtind in inima lor bucuria care rezulta din cercetarea Harului Sau. Pe urma nevoitorul trece printr-o perioada in care nu mai simte bucuria de la inceput, care era data ca un impuls, ca o incurajare, pentru ca sa se nevoiasca, sa o dobandeasca din nou si mai statornic, odata cu eliberarea de patimi si dobandirea virtutiilor.

  3. Multumesc personal pentru acest articol.

  4. @ Mirela:

    1. Pentru ca, in cazul respectiv, cunoscut de Sf. Macarie in tot contextul sau, ca si in multe situatii din vietile noastre, e vorba despre o stare superficiala, trecatoare, care tine de un impuls emotional de moment, fara radacina adanca duhovniceasca si fiindca duce la indulcirea de sine si la parerea de sine (acesta e si criteriul demarcator: centrarea pe sine, pe propria stare, iar nu pe ceilalti, pe care atunci ni se pare ca ii iubim, si fara umilinta si constiinta nevredniciei de a primi un astfel de dar). Si Sfantul Ignatie (a se vedea linkurile) explica mai detaliat deosebirea acestor stari si ne ajuta sa le deosebim dupa starea lipsita de pocainta si de frangerea inimii, precum si dupa roadele tipice mandriei, care vor decurge de aici.

    2. Bucuriile de acest fel, in cazul acelei persoane care ii scria Staretului, erau legate, precum se si arata, de o predispozitie de inchipuire, de vedere a lui Hristos. Probabil la cuvintele: “vazut-am pe Domnul inaintea mea pururea”, ea isi imagina sau chiar primea vreun fel de vedenie falsa a Mantuitorului, cum se si spune mai jos. Pentru ca, altfel, cugetarea la cuvantul acelui Psalm nu inspira o stare de efuziune, ci una de trezvie sobra si smerita. Si ca sa o dobandesti in chip statornic presupune sa fi ajuns la o maturitate duhovniceasca. Insa nu e numai asta…

    3… ci si faptul ca, acolo unde predomina in om senzualitatea, iubirea de sine si iubirea de placeri – bucuriile, chiar si daca sunt daruri curate de la Dumnezeu, ele sunt repede “stricate”, deturnate de catre noi din cauza acestor patimi. Cata vreme suntem stapaniti de narcisism si hedonism, incluzand aici si duhul curviei, fie si in forme mai subtiri si mai rafinate, mai ascunse, este foarte greu sa primim si sa pazim adevarata bucurie, fara sa o transformam intr-o sursa de amagire, fiindca nu stim cum sa o folosim, ce sa facem cu ea, ci o intoarcem catre noi insine, intr-o desfatare nefolositoare prin care, mai mult, ne magulim pe noi insine si incepem sa ne simtim cumva “deosebiti”.

  5. Da, sunt binevenite astfel de sfatuiri duhovnicesti, din care putem invata spre luare-aminte:
    – ca exista pericole mari si in viata duhovniceasca;
    – cam care sunt aceste pericole;
    – din ce cauza apar;
    – ce trebuie sa facem daca ne confruntam cu asa ceva.

    Tocmai de aceea este f importanta nu numai marturisirea pacatelor, ci si sfatuirea cu duhovnicul atunci cand ne confruntam cu trairi, vise, vedenii si simtaminte APARTE. Duhovnicul poate, la randul sau, daca-i cazul, sa intrebe pe parintele sau duhovnicesc sau pe alti parinti imbunatatiti.

    Doamne ajuta!

  6. Mult este de lucrat pe ogorul sufletului! Daca ar fi fost asa simplu si usor cum ni se pare noua cateodata .. Dumnezeu ni le descopera pe toate treptat-treptat. Ne lasa sa credem ca suntem si noi ceva prin faptul ca stim cate ceva, dar pentru ca riscam sa ne departam de El, increzandu-ne in noi, ne mai lumineaza prin Sfintii Parinti cate o zona din intunecimile noastre.

  7. @ ElenaR:

    La multi ani binecuvantati!

  8. Da, asa cred ca este… Multumesc!

  9. Multumesc! Sfintii imparati Constantin si Elena si toti sfintii sa ne ocroteasca si Sfantul Martir Constantin Brancoveanu sa ne dea putere si sa ne fie pilda de curaj si demnitate!

  10. Pingback: Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la DUMINICA DINAINTEA CINCIZECIMII, A SFINTILOR PARINTI DE LA SINODUL INTAI ECUMENIC SI A RUGACIUNII LUI IISUS (Duminica a VII-a dupa Pasti): Sa cunoastem in Cine credem si Cui ne rugam! -
  11. Pingback: VIATA DUHOVNICEASCA INCHIPUITA (II): “Crestinul dupa inchipuire pregusta unele expe­riente harismatice, care-l incredinteaza ca este bun crestin… In spatiul comod al inchipuirii sale caderile lui sunt uitate” -
  12. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in propriile fapte: “Adevaratul chip al omului este smerenia. Unde
  13. Pingback: PREDICI AUDIO ale PARINTELUI CIPRIAN NEGREANU care aduc in actualitate Evanghelia despre TANARUL BOGAT: “NOI suntem FARISEII. Primim incercari si ispite LA MASURA LA CARE NE-AM FATARNICIT sau AM JUDECAT PE ALTII” -
  14. Pingback: SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta” -
  15. Pingback: DISCERNAMANTUL – lumina, “sarea” si cârma indispensabile vietii duhovnicesti. CUVIOSUL PAISIE: “Vezi lucrurile ingust; esti atenta doar la ceea ce trebuie facut si nu-ti pasa de om. Nu ai discerna­mant si de aceea le infrunti pe
  16. Pingback: STARETUL NICON DE LA OPTINA – sfaturi si indreptari duhovnicesti pentru SPOVEDANIE, NADEJDE si DISCERNAMANT cuprinse in scrisorile sale (I): “Nu deznadajdui cand vezi in tine feluritele ne­putinte. Rabda-te si pe tine!“ -
  17. Pingback: Invataturi ale SFANTULUI AMBROZIE AL OPTINEI despre LUPTA DUHOVNICEASCA impotriva feluritelor si rafinatelor ISPITE ALE VRAJMASULUI: “Striga catre Domnul si catre Maica lui Dumnezeu cu constiinta adanca a starii tale putrede, parasind gandurile seme
  18. Pingback: Din sfaturile duhovnicesti ale STARETULUI NICON AL OPTINEI: “Temeti-va, copii, sa anticipati judecata lui Dumnezeu. Cat de cumplit este sa osandim!“ -
  19. Pingback: CUVINTE MANGAIETOARE PENTRU UCENICI din scrisorile SFANTULUI NICON de la OPTINA (II): “De cate ori am suferit pentru tine si m-am rugat?! O, copilasul meu, copilasule! Sa te intelepteasca Domnul sa intelegi adevarul!“ -
  20. Pingback: PARINTELE CLEOPA: Paza mintii si rugaciunea inimii. IMAGINATIA – “pod al dracilor” care impiedica rugaciunea curata – si ISPITA RATIUNII “TEOLOGHISITOARE”, de care “RADE DRACUL CU GURA PANA LA URECHI”: ̶
  21. Pingback: Important de inteles: VINUL NOUL AL DUHULUI NU SE TOARNA IN BURDUFURI VECHI – “Exersarea virtutilor care NU SE POTRIVESC felului de vietuire al omului face aceasta viata NERODITOARE. Si viata se iroseste, si virtutile pier” | Cuvântul O
  22. Pingback: Sfantul Ignatie Briancianov despre SUFLETESC si DUHOVNICESC: “Sa nu va inselati! Sa nu socotiti INFIERBANTAREA omeneasca a fi lucrare a DUMNEZEIESCULUI FOC!” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate