PICATURI DE INTELEPCIUNE DE LA STARETUL DIONISIE DE LA COLCIU (1): “Mare necaz este ca noi, romanii, avem o mare slabiciune: nu ne iubim intre noi”

23-05-2011 Sublinieri

Vezi si:

***

  1. Preotii si, mai mult, arhiereii trebuie sa fie ca soarele, asa sa straluceasca pentru credinciosi si cres­tinii de rand. Preotul este apostolul neamului, sa apere credinta si neamul. Suntem crestini si romani.
  2. Mare necaz este ca noi, romanii, avem o mare slabiciune: nu ne iubim intre noi, suntem gata la orice pas sa ne distrugem unul pe altul, neamul nostru, ne uram, ne pizmuim. Imi pare rau ca trebuie sa spun lu­crul acesta, pentru ca eu sunt roman si asa ma consi­der, ca un bun roman, si-mi iubesc neamul meu.
  3. Sa avem dragoste de aproapele, sa nu avem dra­goste vicleana, adica sa fac alegere, ca acela e viclean, ca celalalt asa. Eu trebuie sa-i iubesc pe toti ca pe mine insumi, caci asa imi porunceste Biserica. Acesta este adevarul si Ortodoxia. Adica sa-i iubim pe toti, si pe turc, arab sau de alte religii sau neamuri. Dar Dumnezeu nu-­mi porunceste sa-mi schimb si credinta dupa a lor sau obiceiurile dupa patimile lor. Nu ne intereseaza ce va face Domnul cu ei. Toate sunt creatia Lui si va judeca pe fiecare cu judecati neajunse de mintea omeneasca.
  4. Noi cunoastem adevarul, credinta ortodoxa; sa o tinem, sa o respectam, ceilalti cu ale lor. Faptul ca eu il iubesc pe aproapele nu inseamna ca imi insusesc sau aprob credinta si patimile lui. La fel si cu dezbinarile din Ortodoxie.
  5. Sa ne sfatuim cu blandete, sfatuire duhovniceasca, sa ne taiem nervii si atunci se pogoara harul Sfantului Duh peste noi.
  6. Noi nu mergem in Biserica sa citim, ci ca sa ne hranim. Orice cuvant ce se citeste trebuie sa-l „mistuim”, altfel degeaba; citim si nu intelegem nimic, nu ramanem cu nimic.
  7. Dupa cum vedem, toate despartirile din Biseri­ca nu s-au facut din motive direct dogmatice, ci din ca­uza patimii si a egoismului. Mai mult pentru intaietate. Nu au stat sa discute, sa mai lase fiecare de la el. Abia apoi au aparut diferentierile dogmatice.
  8. Vedem ca in Ortodoxie, cu toate tulburarile pricinuite de vrajmasul, pana la al VII-lea Sobor Ecume­nic a toata lumea, lucrurile au putut fi puse la punct, dar apoi mai greu. Dusmanii Ortodoxiei intotdeauna au cautat motive de dezbinare, sa ne dezbine. Si ei lucreaza delicat (subtil) si, daca nu esti atent, dai gres.
  9. Noi ce zicem astazi? „Arhierei erau si ei, arhie­rei suntem si noi. Ei au facut Sinoadele Ecumenice sub indrumarea Duhului Sfant, astazi putem schimba si noi, ca tot arhierei suntem.” Dar nu este asa. Ei aveau sfintenie si simplitate duhovniceasca. Avem noi asa ceva astazi? Mai greu.
  10. Daca noi, monahii, nu cautam simplitatea, sa stii ca mergem spre daramare. In monahism nu merge sa mergi dupa intelepciunea ta. Trebuie sa renunti la ea cu totul si sa aplici ce spun Sfintii Parinti. Multi astazi vin scoliti in monahism si, cand este sa asculte, mintea le spune ca ei stiu mai bine ce este de facut. Dar nu merge asa. Asta este daramare.
  11. Mergi la manastire, dar acolo unde se impaca inima ta, si acolo sa faci semnul crucii si sa pui metanie si sa mergi cu hotarare inainte. Dar sa nu socotesti ca nu ai sa ai ispite. Nu ca se va schimba locul, dar va veni ispititorul ca sa-ti schimbe ideea. Fara ispite nu ne putem mantui, intr-un fel sau altul. Sa ne rugam Bunului Dumnezeu ca sa nu ne dea ispite peste putere. Avem voie sa cercetam bine inainte de a alege locul, dar apoi sa pornim cu hotarare.
  12. Ortodoxia se pastreaza mai mult in manastiri. Acolo este taria. In manastiri se osarduiesc parintii si tin Adevarul, dar pe la parohii se fac tot felul de modificari.
  13. Vrajitoria este centrul tuturor patimilor diavo­lilor. Ce legatura are intunericul cu Lumina? Vrajitoria-i lucrare curat diavoleasca. Orice rau am patimi, sa fim aproape de Biserica, de Adevar. Ce sa caute crestinii la vrajitori? Este o rusine ca noi, romanii, popor nascut crestin, sa parasim Adevarul si sa mergem la Satana. Satana, oricat i-am face pe plac, niciodata nu ne vrea binele.
  14. Auzi lucru infricosat! Asa ceva n-am mai citit la Sfintii Parinti. Cica pe calugarul negustor daca-l vezi, sa-ti lasi pacatele tale si sa le plangi pe ale lui. Asa de infricosat lucru este negustoria la calugari. Cand toti Sfintii Parinti spun sa nu cauti la pacatele aproapelui, acum spune sa plangi pe calugarul negustor. Infricosat lucru!
  15. Calugarul este ca un soldat duhovnicesc, trebuie sa fie cu mare paza: daca dezerteaza din cazarmi este in primejdie, caci il ia in primire Satana.
  16. In toate situatiile, oricate necazuri ar fi, trebuie sa ne punem nadejdea toata la Domnul si singuri sa ne facem in pace (sa ne straduim din toate puterile sa ne pastram pacea launtrica), sa fim buni si calmi, ca nervii nu-s buni. Iritarea nervoasa il distruge pe om, si sufleteste si trupeste. Sunt situatii cand am avea tot dreptul sa ne tulburam, ca la mijloc e lucrarea Satanei, dar noi sa ne facem in pace, cu rabdare si cu iubirea de aproapele.
  17. Oricine se departeaza de Biserica, se departeaza de tot binele lui si sufletesc si trupesc. Asta e Adevarul. Adevarul este Biserica, Ortodoxia.
  18. Parintii vechi, cei care lucrau mai mult, nici unul nu cartea. Degeaba lucrezi daca cartesti. Ei cau­tau sa faca fiecare cat mai mult si nu se uitau la altii ca nu lucreaza, nu-i interesa asta. Ei se bucurau ca se puteau osteni cat mai mult pentru Dumnezeu. Vezi economul de la manastirea Sfantului Ioan Scararul – cand a trecut la Domnul, curgea mir placut mirositor din picioarele lui. Asta era plata de la Dumnezeu pentru osteneala lui placuta Domnului, facuta pentru obste.
  19. Asa cum piatra foarte usor se rostogoleste la vale, asa si calugarul, daca un pic a iesit de sub acoperamantul ascultarii, gata, incepe sa mearga prost si sa asculte de soaptele vrajmasului. Si vezi ca nu cunoaste ca mintea lui primeste ganduri afumate cu diplomatie de vrajmasul, ci o tine tare ca acela e adevarul.
  20. Calugarii trebuie sa fie duhovnicesti, oameni duhovnicesti. Cum adica oameni duhovnicesti? Sa aiba drum duhovnicesc, adica sa-si taie patimile. Nu poti spune ca un calugar este duhovnicesc, iar el este bucusit (burdusit) de patimi. Daca nu-si taie patimile, de unde duhovnicie? Unde e patima, nu este harul Duhu­lui Sfant si nu este acolo Adevarul. Sa tinem Adevarul. Ortodoxia este Adevarul.
  21. Intru toate trebuie dreapta socoteala. Sfintii Parinti lauda dreapta socoteala. Cum s-ar spune, secretul secretelor e dreapta socoteala.
  22. Mantuirea nu-i grea, dar este lucru delicat. Monahismul este o lupta impotriva a ce-ti place, impo­triva firii.
  23. Ce credeti, ca turismul acesta care s-a slobozit acum in Sfantul Munte este spre intarirea monahismu­lui? Nu. Este spre distrugerea lui. Cu atata lume care vine, mai ales din curiozitate, cum sa-ti mai faci datori­ile tale calugaresti si sa mai ai rabdare?
  24. Este o cadere si o greseala sa spunem ca astazi noi, monahii, ne putem desavarsi in mijlocul vanzolelii lumii alaturi de femei. Este o mandrie si o nerespectare a celor randuite de Sfintii Parinti. Daca ei au randuit ca manastirile sa se faca la izolare, la liniste, si ei erau sfinti, si atunci lumea nu era asa pornita spre cel rau ca astazi, ce putem spune noi? Suntem noi duhovnicesti si mai luminati la minte de harul Sfantului Duh ca Sfintii Parinti?
  25. Calugarul, daca nu are ascultare, oricat de sfant ar fi el, il inseala vrajmasul.
  26. Daca treci cu vederea greseala, jignirea pe care ti-a facut-o celalalt, atunci il lumineaza harul Duhului Sfant si pe celalalt sa fie mai bun.
  27. Blandetea este cel mai bun medicament du­hovnicesc pentru o viata buna si sanatoasa, atat sufle­teasca, cat si trupeasca.
  28. Smerenia adevarata nu se poate castiga fara un povatuitor, mai ales astazi, cand egoismul este se­manat inca din pruncie. Trebuie sa ne supunem sub un povatuitor care sa aiba scop bun. Una e ca ni se pare noua ca ne smerim si alta este adevarul. Adevarul in incercari se da la iveala.
  29. In Biserica trebuie sa ascultam cuvintele dum­nezeiesti ca [si] cum le-am soarbe, ca cum am fi insetati, asa sa ne facem o dispozitie launtrica, si atunci vom avea rabdare si ne vom folosi duhovniceste.
  30. Multi sunt mari nevoitori, calugari seriosi, dar mare pacat ca nu au smerita cugetare si, cand vine ispi­ta, in momentul acela nu se smeresc sa intrebe.
  31. Daca ai smerita cugetare, se pogoara harul Duhului Sfant si pana si cei mai mari vrajmasi ai tai te iubesc, chiar nevrand. Iar cand ai egoism, si cei mai buni prieteni ai tai fug de tine.
  32. Daca faci ascultare si taierea voii un timp, cu sinceritate duhovniceasca, atunci se pogoara harul Du­hului Sfant in inima si mintea ta cu smerita cugetare si daca o ai pe aceasta, abia atunci poti sa te iei la tranta cu puterile diavolesti. Dar pana acolo?
  33. Trebuie intotdeauna sa-l ascultam si pe cel mai mic, mai slab, mai de pe urma. Ca sa-l asculti, asta inseamna smerenie si atunci se pogoara harul Duhului Sfat si daca te calauzeste El atunci nu dau gres in calea ta.

(Din: Staretul Dionisie. Lumea in vremurile de pe urma. Vol. II, Editura Prodromos, 2010)


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Calugaria / viata monahala, Ce este pacatul?, Parintele Dionisie Ignat de la Colciu, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

48 Commentarii la “PICATURI DE INTELEPCIUNE DE LA STARETUL DIONISIE DE LA COLCIU (1): “Mare necaz este ca noi, romanii, avem o mare slabiciune: nu ne iubim intre noi”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Parerea mea e ca este greu in ziua de azi sa decizi de cine sa asculti si de cine sa nu asculti,sau cand sa asculti de cineva care odata ti-a dat un sfat bun si cand nu. Cum zice si Par. Dionisie, chiar si calugari ii poate insela diavolul cu ispite fine. In alta ordine de idei, vroiam sa va intreb cum se impaca ascultarea cu ideea de asumare a responsabilitatii prentru propria viata si daca nu se cade sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni?Din moment ce eu suport consecintele faptelor mele, nu e normal sa iau eu decizia lor, nu sa o las in mainile altuia, care poate intelege mai mult sau mai putin din ce se intampla cu mine? Sigur ca ti se poate da un sfat bun, conform cu Evanghelia, dar nu e calea spre Dumnezeu a fiecarui om unica,ca si persoana lui?Chiar sa lasam la inspiratia de moment al unui om si el influentat de patimi, decizii care ne pot afecta capital viata?Nu ar fi mai bine sa ne asumam integral raspunderea pentrqu faptele noastre?

  2. @ cristina

    Solutia pe care o propui tu suna cam asa:”doctore, vindeca-te singur”. Si aici toti ar trebui sa fim doctori… numai pentru noi insine, iar oricat am vrea noi sa fim specialisti, ne dovedeim a fi mai degraba felceri… Asa ca cel mai bine este sa mergem la cineva care se pricepe cat de cat, taindu-ne din mandria de a ne vindeca …singuri.

  3. @cristina:

    De obicei probleme survin daca mergem la extreme: ori pe principiul ascultarii orbesti, neconditionate, in care duhovnicul este privit ca un staret din vechime care poate sa dea ”cuvant de mantuire”, decisiv, harismatic si profetic pentru cel care cere sfat, ori pe principiul autonomiei duhovnicesti complete, in care duhovnicul ori nu mai exista deloc ori este redus la un simplu accesoriu, oricum la un rol dispensabil si subordonat voii noastre proprii (pe principiul stim mai bine). Intre aceste doua extreme exista o paleta larga de situatii intermediare care fac parte din viata duhovniceasca a crestinului acestor vremuri, caracterizate printr-o mare saracire a duhului. Pot fi si neintelegeri, si nepotriviri, si sfaturi gresite, poate fi si nerabdarea noastra, neintelegerea noastra… Nu e usor pentru nimeni. Nici pentru duhovnici, asaltati astazi de o multime de griji si corvezi, asaltati de un numar de credinciosi carora nu le pot face fata, deseori, si nici pentru noi, care cautam mereu raspunsuri.

    Nu e bine nici sa luam noi, ”integral”, raspunderea pentru faptele noastre, nici sa pasam totul pe umerii duhovnicului si sa ii cerem un cuvant ultimativ, ca apoi sa nu ne placa sau sa fie nepotrivit, sau sa nu il putem urma. E bine sa ne sfatuim, sa incercam sa expunem cat mai clar situatia, sa insistam unde nu intelegem, sa cerem ajutor prin rugaciune si sa facem apel si la constiinta. Oricum, mai greu sa fie probleme acolo unde duhovnicul da raspunsuri ”dupa Evanghelie”. Pericolul este atunci cand da raspunsuri ”dupa ureche”, mai degraba, sau cand da solutii parut evanghelice.

  4. Pentru cine are un pic de timp si de rabdare sa “rumege” poate cel mai exhaustiv si mai bun cuvant pe tema ascultarii, chiar daca formulat un pic mai teologic, insa destul de accesibil, zicem noi:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/08/04/arhim-nicholas-saharov-de-la-essex-nepotul-si-ucenicul-cuviosului-sofronie-cea-mai-profunda-si-exhaustiva-sinteza-de-teologie-duhovniceasca-pe-tema-ascultarii-inteleasa-ca-taina-si-ca-relati/

    Si linkurile de la final pot sa fie de ajutor, daca pot fi consultate… Insa problema esentiala este: SINCERITATEA TOTALA CU NOI INSINE si DORINTA DE A FACE VOIA LUI DUMNEZEU. Uneori ni se pare ca ne putem asuma raspunderea chiar si pentru a ne duce in iad, numai ca sa ne implinim voia proprie, dar, in acest caz… nu stim ce facem, nu stim ce cerem.

  5. Sunt frumoase cuvintele par.Sofronie, pe care il admir foarte mult in rest, dar el nu raspunde la intrebarea pe care v-am pus-o si voua. Cum ramane cu unicitatea?Dupa parerea mea, orice om este unic si ca istorie, experienta, perspectiva, bilogie, destin etc. Mi se pare normal ca fiecare sa aiba propria lui cale spre Dumnezeu, nu sa se indentifice cu o alta persoana prin ascultare deplina. Niciodata nu ne vom putea face pe deplin intelesi, pentru ca suntem universuri diferite. Trebuie sa ramanem in limitele Evangheliei, sunt de acord, sa ascultam de legea morala a Lui Hristos, pana la urma sa ne identificam cu El, dar fiecare are misiune in lumea asta. De ce nu as crede ca asa cum si eu sunt botezata si am Duhul Sfant,pot sa primesc o calauzire direct de la sursa, nu prin intermediul duhovnicului?Sunt multe de discutat pe tema asta,ascultarea pare un lucru care tine de istoria crestinsmului, nu de esenta lui si care se poate formaliza, ducand la multe lucruri rele.Parerea mea este ca oricum avem raspunderea integrala pentru faptele noastre si cu cat constientizam acest lucru mai repede, cu atat mai bine. Eu zic ca mai ales in vremurile astea trebuie o trezire, nu o adormire prin predarea vietii si libertatii in mainile cuiva, oricui ar fi, tot om este, deci supus pacatului, nu Dumnezeu.Iar problema ascultarii ca virtute in sine mi se pare asemanatoare cu cea a dragostei sau pacii,conteaza de cine este asculti, nu e buna in sine.Pana la urma si Adam si Eva au ascultat de sarpe,au fost ascultatori, dar nu de cine trebuia.

  6. @cristina:

    Nu sunt cuvintele par. Sofronie, ci este un articol al pr. Nicolas Saharov, nepot al Cuviosului Sofronie si fiu duhovnicesc al acestuia. Si pare ca nu ati citit textul, chiar deloc… Pentru ca vorbeste exact despre lucrurile pomenite oferind o perspectiva ”imparateasca”, adica a caii de mijloc, care este si calea Bisericii si care corespunde nu unei istorii a crestinismului, ci unei nevoi ontologice, existentiale a omului de a asculta de celalalt si de Dumnezeu. Ce fericiti am fi sa ne predam total in mainile cuiva! Dar, cum nu se poate, macar sa ne straduim sa intelegem ca ascultarea este pur si simplu, mai ales pentru noi, acum, capacitatea de a ne deschide inima, de a fi receptivi fata de CELALALT, fata de APROAPELE nostru, de a ii pretui sfatul, de a intelege de ce Dumnezeu, de ce Hristos nu a lasat ingeri prin care sa ne ierte pacatele, ci a randuit oameni asemeni noua, neputinciosi si pacatosi ca noi, tocmai ca sa ne dea peste nasul mandriei noastre. Ascultarea nu este deloc istorie, este realitate existentiala si vocatie a omului. Putem spune fara teama de a gresi ca fara sa avem capacitatea de a asculta (si nu e vorba aici de principiul ascultarii absolute, valabil pentru monahi si pentru parinti imbunatatiti) nu putem vorbi despre crestinism.

    Nu zicea bine Sandu Tudor, viitorul Fericit Martir Daniil? http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/08/09/sandu-tudor-viitorul-sfant-sfintit-martir-daniil-care-este-cauza-durerii-din-ceasul-de-acum/

    Totuși noi să fim cinstiți și curați cu noi înșine; ceea ce împiedică atâția oameni de a fi azi creștini e tocmai această condiție de mărturisire deplină a păcatelor noastre. Aici simțim toată lașitatea. Ne lipsește curajul de a ne supune. O mărturisire făcută în general, în principiu, făcută lui Dumnezeu, o putem împlini oricând și ori de câte ori, însă umilința ceia deplină să îngenunchezi în fața unui om, acelui care se numește preot, a-i povesti lui în amănunțime toate mizeriile trupului și duhului tău, a-i dezvălui slăbiciunile tale ascunse pe care numai Dumnezeu singur le cunoaște, a te înfățișa ca un vinovat înaintea cuiva care-ți este egal și care poate nu prețuiește nimic și care poate nu te înțelege cu desăvârșire – iată ce oprește pe cei mai mulți.

    Cum să regăsim acest eroism străbun al supremei renunțări, iată singura condiție de a reveni la Hristos”.

    Pacat… Ce sens are dialogul, daca tot ce dorim este sa ne confirmam propriile ganduri, fiind indiferenti la raspunsurile care chiar se dau, chiar exista deja, chiar abordeaza exact problemele pe care le ridicam? Cuviosul Sofronie si linia duhovniceasca pe care se inscrie este una dintre cele mai sensibile la unicitatea persoanei. Daca nici aici nu gasim intelegere si nu ne regasim, atunci unde?

  7. cred ca cineva din afara imi vede mai bine defectele mele decat mine. De multe ori le vad si eu insa ma iert zicandu-mi ca nu sunt chiar atat de grave, ca sunt si eu om, de’… Iar daca luam o calauzire direct de la sursa (alta decat duhovnicul) de unde stim noi ca am interpretat bine sursa (in cazul unei carti), ori de unde stim ca sursa ne e prietena (in cazul unei persoane)?
    Consider ca singura persoana care nu are nici un interes sa imi scuze defectele si sa ma lase sa merg inainte cu ele este duhovnicul. Pana la urma optiunea de a ma debarasa sau nu de un pacat e doar a mea, insa daca vreau sa scap de povara pe care singura mi-am sadit-o in fire, rugaciunile lui sunt aur curat.
    Sunt de acord ca toti oamenii sunt unici pri calitatile lor (unii chiar genii), dar radacina e comuna: Adam. Prin urmare instinctele sunt asemanatoare, de multe ori chiar si felul in care ne manifestam fata de diversi stimuli este asemanator.
    Intr-un fel oamenii seamana cu tablourile: sunt diferite si se vad mai bine de departe. Mai ales de catre un pictor experimentat.

  8. @admin
    Am citit textul,cel putin in mare.Am inteles ca nu este al parintelui Sofronie, dar exprima si ideile lui despre ascultare. Credeti-ma ca am inteles destul de bine ce se spune pe acolo. Incepe cu istoria monahismului egiptean, care a consacrat ascultarea ca principu de baza, dependent de sfintenia duhovnicului, ceea ce mi se pare normal, avand in vedere ca acolo a aparut minahismul, probabil in jurul unor pustinci cu viata sfanta. Apoi vorbeste de traditia rusa, unde ascultarea nu avea un rol insemnat, pana la Paisie velicicovski in sec. al XIX-lea, care a impus-o indiferentde viata sfanta a duhovnicului, exclusiv pe baza credintei in faptul ca prin gura lui vorbeste Dumnezeu.Dupa sec.XX, iar a cazut in dizgratie, din cauza abuzurilor.Eu va inteleg punctul de vedere si nu caut o polemica. Cum ati spus si voi, solutia e sa fim extremi de sinceri cu noi.Eu ma refer la situatia in care tu simti un lucru, iar duhovnicul iti spune altceva.iar institutia ascultarii a evoluat in timp, de asta ziceam ca e un fenomen istoric. Eu cred ca fiecare simte ce trebuie sa faca si e mai simplu sa asculti ce simti decat sa te chinui sa explici acetui lucru unui om care nu poate intelege prin faptul ca este o alta persoana, ca sa-ti dea aprobarea sa faci ce simti ca e bine. Tot ce spuneam e ca Dumnezeu te calauzaste si din interior, iar din toate caile ocolite castigator iese doar diavolul, care-si consolideaza stapanirea asupra sufletului prin neintelegeri, indoieli de sine, false vinovatii. Ni se inoculeaza ideea ca suntem mandri daca ascultam de noi, dar poate nu ascultam doar de noi, din moment ce Dumnezeu s-a smerit pentru a ni s salaslui in suflet , noi de ce sa nu-l ascultam?

  9. @emanuela
    Sunt de acord in principiu cu ce ai scris.Cand vorbeam de sursa, ma refeream la glasul lui Dumnezue care vorbeste in fiecare om, nu la o carte sau la un om, chiar daca in glasul lui este uneori o imensa durere pentru pacatele noastre. Ma indoiesc ca altcineva iti poate cunoaste mai bine pacatele decat tu insati, de vreme ce fiecare om e diferit si capacitatea noastra de a transmite si receptiona corect informatia se afla undeva pe la 10%. Chiar vazator cu duhul de ar fi preotul respectiv, este o diferenta de valorizare a lucrurilor, unicitatea de care vorbeam face ca uneori poate nici sfaturile lui sa nu fie 100%corecte, pentru ca omenescul se amesteca in orice.Oricum cred ca libertatea, chiar si in forma cazuta si limitata pe care o avem e cel mai mare dar al nostru, care poate face diferenta intre multe lucuri. Pana la urma noi suntem stapani pe viata noastra si responsabili pentru ea, indiferent ce ar incerca altii sa ne convinga ca suntem datori si vinvati daca nu o dam in mainile unui om.

  10. @Cristina

    M-ai facut sa zambesc….invariabil!
    Stii de ce?
    Nu din ironie – cum s-ar crede – ci, pentru ca si eu gandesc la fel!
    Damblaua…patima asta de a fi ‘centrul’ tuturor lucrurilor, de a poruncii, de a ti se da numai tie crezare si ascultare, bla, bla, bla…nici eu n-o inteleg si nici n-as suporta-o!
    Oricat ar justifica-o acela/aceea care, cica…ar face-o spre binele meu ingenunchind cerbicia prin punerea la incercare a rabdarii pana sau peste limita suprotabilului, smerindu-ma de (ne)voie!
    Practicile astea barbare (apropos de mucenicia ucenicului Acachie din partea ‘batranului’ nebun si ticalos) n-am s-o inteleg si aprob niciodata!
    Poate (mai bine zis: sigur! 🙂 datorita faptului ca pe mine si pe altii ma/ii castigi cu mierea si prin exemplu personal, nu cu fierea!
    Fierea este pentru cei cercati si/sau lepadati total de lumesc, cand ajungi sa-ti fie ‘cum ti-e ocara asa sa-ti fie si lauda’…nepatimind NIMIC prin acestea!
    Este pentru cei pentru care rugaciunea bate in ritmul inimii, iar ascultarea devine un factor secundar – ca gest reflex de supunere neconditionata asemeni trupului care, primeste de la trunchiul cerebral semnale pentru a se hranii, spala, etc…deci un indumnezeit ‘cu capul in nori’ dar cu trupul lucrand ca si cum n-ar fi DEJA de pe lumea aceasta.
    Eu zic ca este un DAR pe care-l primesti daca doresti si crezi/devii sigur ca-ti este de folos spre mantuire.

  11. Cand faci ascultare de parintele duhovnicesc, acesta da socoteala in fata lui Dumnezeu. Asta e clar. Adevaratul ucenic nu vine la Judecata. Asa spun Sfintii Parinti – vedeti scrierile Parintelui Efrem Katunakiotul. Insusi Domnul Iisus a spus ca face voia Celui care L-a trimis.

    Cel mai simplu si mai sigur aflam voia lui Dumnezeu prin duhovnic. Tot Sfintii Parinti o spun. Chiar daca acesta greseste, sigur pana la final iese bine, chiar daca acel bine il vom vedea doar in viata cealalta. Daca vom nadajdui in Domnul doar in viata de acum, suntem mai rau decat paganii (Sf. Apostol Pavel).

    Daca faci ascultare, esti ferit de MANDRIE in cazul in care iese bine, caci stii ca pt sfatul duhovnicului s-a implinit rugaciunea sau s-a rezolvat o situatie. Daca nu iese bine, esti ferit de DEZNADEJDE, si chiar multumit sufleteste daca esti un pic mai duhovnicesc pt ca a iesit cum a vrut Dumnezeu, nu cum ai vrut tu.

    Lucrurile sunt foarte clare, degeaba incercam sa le complicam. Bine zice admin: SINCERITATE fata de noi si DORINTA DE A FACE VOIA LUI DUMNEZEU.

  12. Cristina,
    “suntem stapani pe viata noastra” – Stapan peste viata noastra este Dumnezeu, altfel ar avea indreptatire sinucigasii.

    “Dumnezeu calauzeste si din interior” – dar numai cei curati cu inima pot auzi glasul Lui in interiorul lor. Cei patimasi ca noi, aud pe cei care colcaie in inimile noastre.

    “Duhovnicul chiar si vazator cu duhul, nu te poate ajuta” – daca nu vrea Dumnezeu, pentru ca Acesta ii intuneca mintea, ii ridica darul in momentul cand trebuie sa iti raspunda. In Vechiul Testament, merg trei persoane la un prooroc, si Dumnezeu zice: acestia vin cu inima indoita la proorocul Meu. Oare le voi spune lor voia Mea? Si nu le-o spune, nu il “lasa” pe prooroc sa prooroceasca pt aceia. (scuze, am citat din memorie, dar ideea este corecta).

    Si foarte important: la duhovnic mergi dupa multa si staruitoare rugaciune, si NU ca la un om. Aici ar fi multe de spus.

    Stiu, si parerea adminilor este ca nu mai sunt astfel de duhovnici, etc. dar eu va amintesc cuvintele Sf. Siluan: astazi este lipsa de ucenici nu de duhovnici.

    Marea Taina a ascultarii: sa faci asa cum zice duhovnicul, atunci cand tu simti altceva. Altfel, unde e taierea voii, unde este jertfa?

    Va doresc tuturor, ceea ce imi doresc si mie: sa fim ucenici buni, si Domnul va face din duhovnicii pe care ii avem prooroci!

  13. @Magda
    Asa cred si eu, ca ascultarea trebuie sa fie in primul rand fata de Dumnezeu. Nu stiu daca gresesc prea mult din punct de vedere ortodox dar simt ca fiecare om are un destin, o cale a lui pe care daca nu-si asculta inima nu poate merge si invariabil n-o sa-i fie bine. Poate ca ascultarea la care se refera sfintii este cea din obstea monahala, referindu-se mai mult la cele practice, pentru mentinera ordinii in obste. Ca daca omul a ales acesta cale, trebuie sa mearga pe ea, repectand regulile deja statornicite, mai mult sau mai putin perfecte.Fata de un om nu cred ca suntem datori cu ascultarea, din moment ce nimeni nu s-a jertfit pentru noi decat Domnul Iisus Hristos.Pe El trebuie sa-L iubim si de El trebuie sa ascultam. Cei care pretind drept de stapanire asupra sufletelor sunt niste oameni mandri , parerea mea, deci incapabili de a fi sfatuitori. Cred in capacitatile fiecarui om de a se-si dezvolta capacitatile sufletesti, de a se sfinti dar ascultare oarba nu a cerut nici Hristos.El a incercat sa ne castige dragostea mai intai, smerindu-se mai mult decat toti, ceea ce e clar ca duhovnicii de azi nu o fac, cel putin eu nu am(prea) vazut.

  14. @ioana
    Nu am spus ca suntem stapani pe viata noastra, ci responsabili de viata noastra, adica de alegerile noastre. Ori ca alegem sa ascultam ori ca nu, e tot alegerea noastra si nu vom putea spune ca nu am stiut ce este bine din moment ce am simtit altfel.Dumnezeu e stapan pe viata noastra, nu un om. Sf. Ap. Pavel spune”Duhul sa nu-L stingeti, profetiile sa nu le dispretuiti”Nu mai suntem sub blestem, ci cub legea harului, a libertatii fiilor lui Dumnezeu.Nu e pacat sa negi harul, sa calci peste el pentru niste cuvinte omenesti?
    Chiar daca suntem pacatosi, totusi auzim..Tu mergi pe ideea ca trebuie sa ascultam indiferent de calitatile duhovnicului, si Dumnezeu ne va raspunde pentru credinta.Ideea asta este respinsa de Par. Sofronie.Nici Iisus nu a vrut sa fie ascultat orbeste, ci a mers pe a dovedi cine e, prin minuni,pe a castiga dragostea ucenicilor prin exemplu si jertfa.El spune”Nu va mai numesc robi,ci prieteni, caci sluga nu stie ce face stapanul sau, dar voua v-am spus si sunteti prietenii mei’Deci eu cred ca o relatie de tip stapan-sclav, bazata pe autoritate si ascultare oarba e depasita in crestinism.Eu spun cu durere lucrurile astea pentru ca mi-a dat Dumnezeu un doi duhovnici foarte buni,unul chiar vazator cu duul si totusi am simtit ca si aici sunt unele inselari mici dar suficiente cat sa faca mult rau. Pur si simplu mi se parea ca -si baga dracul coada si strica cu cuvinte de care nici oamenii aia nu erau constienti in ce masura imi pot face mie rau.Si desi am simtit altfel, din respectul imens si dragostea pe care am avut-o fata de omul respectiv am facut cum a zis el, ar nu mi-am gasit linistea si am simti ca am stricat planul lui Dumnezeu.

  15. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/03/25/dummnezeu-stie-mai-bine-decat-mine-ce-vreau/

    “Ma gandesc la alta chemare a glasului lui Dumnezeu: “Auzi, Israil!” – Israil insemnand poporul lui Dumnezeu. Auzul este un lucru pe care-l numim in Biserica ascultare. Ascultarea este in primul rand auzul cuvantului, ceva ce ascultam. Noi intelegem ascultarea ca o disciplina: sa “asculti de cineva”. Este un adevar si in asta, dar nu aceasta este esenta ascultarii. Efectul de disciplina vine din ce numim duhovniceste ascultare, dar este numai un efect, un efect secundar.”
    (…)
    Am zis la inceput ca tot ce cultiva omul este cultura. Cultura smintita sau buna, dar este cultura. Am zis si lucrul acesta: sa-i dam omului o cautare, si am numit-o cautarea vietii, cautare smintita sau dreapta, dar asta este cautarea omului, ca Dumnezeu Care a facut pe om, Care stie ce este in om, din ce este facut si pentru ce este facut, Care stie slabiciunea omului, dar si potentialul omului, Dumnezeu este Cel Care ne cunoaste si Care ne poate da implinirea pe care o cautam.

    As vrea sa aduc aicea un cuvant al Sfantului Dorothei al Gazei, care spunea: Cel ce traieste in ascultare, cel ce-si leapada vointa ca sa traiasca in ascultare, se trezeste facand voia sa intotdeauna. La inceputurile trairii mele calugaresti ceva din cuvantul asta am inteles, dar foarte smintit, si as vrea sa vadesc aceasta smintire in caz ca si altii se smintesc in acelasi fel. Intelegeam oarecum ca, bineinteles, daca te-ai lepadat de voia ta si faci cu placere ce-ti spune altcineva, asta este voia ta, si deci te gasesti ca tot mereu faci voia ta facand voia celuilalt. Un graunte de adevar este si acolo, dar intelesul este mult mai adanc, mult mai tainic si mai mangaietor.”

  16. Părintele Rafail Noica despre cum se merge la duhovnic

    “Noi nu ne ducem la duhovnic aşa cum merg învăţaţii şi înţelepţii lumii acesteia la un om mai înţelept, la un om mai cu experienţă ca să facem ucenicie. O spune deja proorocia din Vechiul Testament că vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Şi aşa, în Noul Testament al Domnului, trebuie sa învăţăm să ne lăsăm învăţaţi de Dumnezeu Însuşi. Cum s-aud eu glasul lui Dumnezeu? Eu pot să-I spun lui Dumnezeu mii de lucruri, dar în învălmăşeala gândurilor ce-mi vin în minte, de unde ştiu care este de la Dumnezeu sau dacă măcar unul este de la Dumnezeu?

    Duhovnicia trebuie înţeleasă şi făcută aşa: te duci la duhovnic cu un gând ori ca să te spovedeşti, ori să întrebi ceva duhovnicesc. Nu întrebi despre lucrurile de toate zilele, ca de exemplu să speli pe jos, în loc să mături în chilie, căci nu e important din punct de vedere duhovnicesc. Acestea sunt numai un exerciţiu, o disciplină necesară pentru a învăţa ascultarea adevărată. Şi aşa începe ascultarea adevarată. Ceri Domnului «Doamne, spune-mi ce trebuie să fac în viaţa mea. Mă văd păcătos, dar de unde să încep? Spune-i părintelui meu cuvânt pentru mântuirea mea!» Şi faceţi asta în duhul Părinţilor din Pateric, care se duceau la un bătrân şi cereau un cuvânt de mântuire. Căutau ascultare, căutau cuvânt de la Dumnezeu. Uneori poate nici nu aveau ce să-l întrebe. Îi cereau numai un cuvânt, fără să spună despre ce. Dar cel care se ducea la avva, se ducea cu rugăciune către Dumnezeu: «Doamne, Tu spune-mi un cuvânt».

    Şi avva sau duhovnicul, nu ca un filosof care a învăţat multe lucruri şi este foarte înţelept omeneste, căuta, la rându-i, cu rugăciune către Dumnezeu: «Doamne, dă-mi un cuvânt pentru poporul Tău. Nu mă lăsa în deschiderea gurii mele să smintesc pe fratele meu. Nu mă lăsa să spun un cuvânt care nu este de folos sau, mai groaznic, unul care să dăuneze mântuirii sufletului celui care vine către mine în numele Tău.» Şi caută nu atât în minte, ci în inimă să găsească un cuvânt pe care îl simte inima lui că este ziditor.

    Fac aici o mică paranteză ca să spun un cuvânt al Sfântului Serafim de Sarov, care cunoştea cu duhul nu numai viaţa ta, ceea ce se întâmpla în familie, în viaţa prietenilor, ci şi ce aveau să facă ceilalţi. Şi un om, uimit, îl întreba pe Sfântul Serafim: «Părinte bun, cum ştii toate lucrurile din viaţa mea şi pe toţi oamenii aceştia pe nume?» Şi el i-a răspuns :«Eu nu ştiu nimic; eu doar mă rog la Dumnezeu. Dumnezeu este Cel Care ştie, iar eu, rugându-mă, îţi spun primul gând, primul cuvânt care vine în inima mea şi care ştiu că este de la Dumnezeu».

    Deci, eu nu ştiu ce să fac, părintele meu nu ştie ce să fac, dar eu lui Dumnezeu îi cer şi părintele Îi cere, de asemenea, lui Dumnezeu. Şi atunci se întâmplă taina aceasta – şi aceasta este ascultarea – că, îndreptându-ne către Dumnezeu, prin părintele duhovnic, cum spunea Părintele Sofronie, facem din duhovnicul nostru un prooroc. Poate că este deja prooroc, poate că nu, dar ascultarea mea îl face pe părintele meu prooroc. Într-un fel, dacă starea mea de ascultare este adevărată, aceasta îl naşte pe părintele duhovnicesc. Eu însumi îl nasc pe părintele meu duhovnicesc. Aşa sunt lucrurile la Dumnezeu; de multe ori de-andaratelea!

    Zic asta şi ca să nu vă smintiţi, căci vă poate ispiti cel rău şi aşa: dar dacă părintele meu n-o să ştie asta? Dar dacă nu ştiu ce sau nu ştiu cum? Nu vă smintiţi de aceasta. Naşteţi-vă părintele duhovnicesc prin rugăciune! Căutaţi de la Dumnezeu! Cereţi Domnului: «Doamne, pune în Sfinţia Sa cuvântul potrivit!» Şi smeriţi-vă înaintea părintelui, în numele Domnului şi părintele, prin rugăciune, va găsi un cuvânt pe care nu îl ştie nici el cum este, cum spunea şi Sfântul Serafim de Sarov, dar el, în rugăciunea sa, crede şi nădăjduieşte că Dumnezeu nu vă va lăsa înşelaţi, nu vă va lăsa pe drumuri.

    Şi acum încă un lucru. Înţelesesem că nu trebuie să discuţi cu părintele tău sfatul ce ţi-l dă, că primul lucru pe care ţi-l spune, pe acela să-l faci. Încercam, dar voind să-l fac mai bine, îl întrebam. «Părinte, cum înţelegi asta, cum trebuie făcut?» Şi simţeam că se sfarmă totul. Şi câteodată părintele se mâhnea de mine şi îmi ziceam: «Dar ce-am făcut rău, Doamne? Eu voiam să fac mai bine. Dar cum să înţeleg cuvântul? Cum să fac, dacă nu-l înţeleg mai bine?». Şi nu pricepeam atunci că nu este vorba numai să înţeleg mai bine, căci nu mă duceam la un filosof, la un om mai deştept ca mine, mai cu experienţă, mai bătrân, ci mă duceam la Dumnezeu. Şi că Dumnezeu îmi dă prin gura lui un cuvânt, poate tainic, poate de neînţeles, dar acela e cuvântul pentru mine de la Dumnezeu, nu-i cuvântul duhovnicului.

    Nu căuta lămuriri de la duhovnic – şi asta nu poate fi înţeles nici ca argument că nu vrei să faci voia ta. Nu-i numai asta. Este firul acela, foarte delicat, mai delicat decât firul de păianjen, dintre tine şi Dumnezeu, pe care nu trebuie să-l rupi, să-l întrerupi cu nimic. Fă o metanie şi spune-i părintelui: «Binecuvintează, Părinte!» Ţi-e teamă că n-o să înţelegi? Cere rugăciunile părintelui. Cere tot ce vrei, dar nu cere de la început prea multe explicaţii. Acesta este cuvântul pe care împlinindu-l, îl vei înţelege. Pentru că toată viaţa creştinească este făptuire, nu filosofie. Aceasta este filosofia vieţii creştineşti. Deci, părintele nu-ţi va putea explica cuvântul pentru că nu-i vine de la el şi el însuşi poate nu-l înţelege. Dumnezeu îl înţelege şi tu, cu rugăciunile părintelui, îl vei înţelege, iar dacă nu poţi să-l înţelegi, mai târziu poţi să întrebi. Dar mai întâi încearcă să-l împlineşti.

    Cuvântul lui Dumnezeu este puterea care a creat cerurile şi pământul. Cuvântul lui Dumnezeu este energia care creează şi te creează. Te face pe tine. Sigur că nu îl vei înţelege acum, că îl vei înţelege când te va face ceea ce Dumnezeu vrea să te facă. Păstrarea cuvântului se aseamănă cu pământul care-şi ţine sămânţa ca să nu i-o fure pasărea. Păstrarea cuvântului este păstrarea unei energii tainice în inima ta, în sufletul tău, energie care te va lumina, cum spune Sfântul Ioan în Evanghelie că «viaţa era lumina oamenilor». Vieţuind după Cuvântul lui Dumnezeu Cel dintru început, că acesta este cuvântul pe care îl primeşti, El te va învia şi te va lumina.”

  17. @cristina,

    Ma indoiesc ca altcineva iti poate cunoaste mai bine pacatele decat tu insati, de vreme ce fiecare om e diferit si capacitatea noastra de a transmite si receptiona corect informatia se afla undeva pe la 10%.

    Din moment ce eu suport consecintele faptelor mele, nu e normal sa iau eu decizia lor, nu sa o las in mainile altuia, care poate intelege mai mult sau mai putin din ce se intampla cu mine? Sigur ca ti se poate da un sfat bun, conform cu Evanghelia, dar nu e calea spre Dumnezeu a fiecarui om unica,ca si persoana lui?Chiar sa lasam la inspiratia de moment al unui om si el influentat de patimi, decizii care ne pot afecta capital viata?

    Tu omiti un lucru foarte important. Cel despre care spui ca este “un om influentat de patimi” nu este un simplu om, este duhovnic, iar orice duhovnic prin taina hriotoniei si hirotesiei a primit Har de la Bunul Dumnezeu pentru a dezlega de pacate si a putea discerne si sfatui. Prin taina Sfintei Spovedanii, duhovnicul este inspirat de Dumnezeu pentru a da medicamentul (canonul, sfatul) potrivit. PRIN DUHOVNIC NE VORBESTE HRISTOS INSUSI. Cand ai timp sa citesti te rog “Despre ascultarea de duhovnic” de Parintele Efrem Katunakiotul (http://prieteniisfmunteathos.wordpress.com/2008/03/26/parintele-efrem-katunakiotul-despre-ascultarea-de-duhovnic/), printre care spune:

    Ascultarea fata de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mica neascultare alunga harul. Duhovnicul este, oarecum, in locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Sa-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, putin cate putin, se vindeca prin ascultare. Nu mantuie nici preotia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic.

    Eu cred ca fiecare simte ce trebuie sa faca si e mai simplu sa asculti ce simti decat sa te chinui sa explici acetui lucru unui om care nu poate intelege (…)
    cred ca libertatea, chiar si in forma cazuta si limitata pe care o avem e cel mai mare dar al nostru, care poate face diferenta intre multe lucuri. Pana la urma noi suntem stapani pe viata noastra si responsabili pentru ea

    Ma mir sa aud de la un credincios aceasta. Ascultarea este strans legata de Ortodoxie, doar prin ascultare ne putem mantui. Daca vom asculta doar de noi insine, cum mai vine lepadarea de noi insine, de voia noastra… Bine, intr-o masura mai mare sau mai mica toti facem dupa cum ne duce capul in multe situati (mai putin calugarii din manastiri), dar cand e vorba de sfatul duhovnicului sau de canon, trebuie sa facem ascultare. Si apoi ca sa ascultam de noi insine trebuie mai intai sa ne curatam de patimi pentru a dobandi discernamant. Preotul duhovnic oricate patimi ar avea, are acest har prin Taina hirotesiei. Iar dupa cum ne spune Cuv. Paisie Aghioritul, discernamantul este “cununa virtutiilor”, “este vederea duhoniceasca. Iar vedere duhovniceasca are acela care aare mintea purificata; pentru aceea are limpezime duhovniceasca si luminare dumnezeiasca.” “Daca nu ne lepadam propriul eu si nu ne slobozim de omul nostru cel vechi, ci exista inlauntrul nostru iubire de sine, egoism, dorinta de a placea oamenilor, nu putem avea limpezime duhovniceasca”.
    Si atunci oare ascultand doar de noi insine, care nu avem suficient discernamant, chiar daca ne stim bine pacatele, dar nu stim care este cel mai bun medicament pentru noi, oare ne putem mantui?

    Asa cred si eu, ca ascultarea trebuie sa fie in primul rand fata de Dumnezeu.

    E gresita abordarea aceasta, asa spun si cei care nu vor sa vina la Biserica si sa asculte de preoti. Poruncile lui Dumnezeu le cunoastem dar nu si modalitaea prin care putem ajunge sa ne debarasam de patimi pentru a le putea indeplini, de a reactiona bine in diferite situatii grele, pentru a nu cadea. De aceea si cei mai sfinti si Cuviosi au facut si fa ascultare de proprii duhovnici, desi unii ajung sa fie teofori, purtatori de Duh Sfant. Ascultarea este iubita de Bunul Dumnezeu, implica taierea voii si smerire. Nu putem compara duhovnicii cu niste simpli oameni sau sa ne temem ca facand aceasta ne punem in pericol mantuirea. Atunci cand facem ascultare nu mai putem fi noi judecat pt. ca gresim, chiar daca primim un sfat prost sa zicem, Dumnezeu ne va mantui pentru ascultare.

    Magda:

    Practicile astea barbare (apropos de mucenicia ucenicului Acachie din partea ‘batranului’ nebun si ticalos) n-am s-o inteleg si aprob niciodata!

    Da, dar nu uita ca intelepciunea oamenilor este nebunie in fata lui Dumnezeu. Un crestin desavarsit iubeste suferinta pentru dragostea lui Hristos, accepta nedreptatea. Acel ucenic prin ascultare s-a mantuit dar prin aceasta ascultare si batranul ticalos s-a mantuit pentru pocainta si cainta lui ulterioara. “Judecatile lui Dumnezeu sunt abis” (Cuv.Paisie Aghioritul).

    Din Patericul egiptean despre ascultare:

    “Zis-a avva Ruf, ca cel ce sade intru ascultare de parinte duhovnicesc, mai multa plata are decat cel ce petrece singur in pustie. Si spunea acesta, ca a povestit unul din parinti, zicand : am vazut patru cete in cer. In cea dintai era omul care este bolnav si multumeste lui Dumnezeu : in a doua ceata era cel ce umbla dupa iubirea de straini si in aceasta sta si slujeste, In a treia ceata era cel ce umbla dupa pustie si nu vede om, si in a patra ceata era cel ce sade in ascultare de parinte si i se supune lui pentru Domnul. Si purta cel pentru ascultare lant de aur si pavaza si mai multa slava avea decat ceilalti. Iar eu am zis celui ce ma povatuia : cum acest mai mic, are slava mai multa decat ceilalti ? Iar el raspunzand mi-a zis : fiindca cel ce umbla dupa iubirea de straini, cu voia sa face si cel ce este in pustie cu voia sa s-a dus, iar acesta care are ascultare, toate voile sale lasandu-si, atarna de Dumnezeu si de parintele sau. Pentru aceasta mai multi slava a luat decat ceilalti. Deci, fiilor, pentru aceasta este buna ascultarea, care pentru Domnul se face. Ati auzit, fiilor, in parte, o putina urma a ispravii acesteia ! O, ascultare, mantuirea tuturor credinciosilor ! O, ascultare, nascatoarea tuturor faptelor bune ! O, ascultare, aflatoarea Imparatiei ! O, ascultare, care deschizi cerurile si sui pe oameni de la pamant ! O, ascultare, hranitoarea tuturor sfintilor, din care au supt ei lapte si prin care s-au facut desavarsiti ! O, ascultare, care esti locuioare impreuna cu ingerii !”

    Din patericul Sf. M.Filoteu – “Pustnicul si talharul”:

    A fost un pustnic care s-a nevoit într-un loc pustiu vreme de 70 de ani, în post, în priveghere şi în multă trezvie. În atâţia ani cât a slujit lui Dumnezeu nu s-a învrednicit să vadă nici o vedenie sau descoperire de la Dumnezeu. Şi pentru aceasta a căzut pe gânduri şi-şi zicea: „Oare nu cumva din vreo pricină pe care nu o cunosc nu-i place lui Dumnezeu nevoinţa mea? Cred că din această pricină nu pot avea şi eu vreo descoperire şi să văd vreo taină.”
    Acestea cugetându-le bătrânul, a început să se nevoiască şi să se roage mai cu stăruinţă, zicând lui Dumnezeu:
    – Doamne, dacă într-adevăr îţi place nevoinţa mea şi primeşti faptele mele, Te rog, eu, păcătosul şi nevrednicul, să-mi dăruieşti şi mie o picătură din harismele Tale, ca să mă înştiinţez prin arătarea unei taine că ai auzit rugăciunea mea şi astfel să-mi săvârşesc cu mai mult curaj şi cu încredinţare lăuntrică viaţa mea ascetică.
    Astfel rugându-se bătrânul, s-a făcut către el un glas de la Dumnezeu, care i-a spus:
    – Dacă doreşti să vezi slava Mea, mergi în pustia cea mai adâncă şi acolo ţi se vor descoperi multe taine.
    De îndată ce a auzit acest glas, bătrânul a şi ieşit din chilie. Şi după ce s-a depărtat destul de chilie, a întâlnit un tâlhar care, de îndată ce l-a văzut, s-a repezit cu toată puterea asupra lui, voind să-l ucidă. După ce l-a prins pe bătrân, tâlharul a spus:
    – La bună vreme te-am întâlnit, avva, căci acum îmi voi sfârşi lucrarea mea şi mă voi mântui.
    – Dar cum te vei mântui, dacă mă vei omorî? a întrebat nedumerit bătrânul.
    – Noi, tâlharii, avem următorul obicei, lege şi credinţă: Cel care va putea face o sută de ucideri, va merge în rai. Aşadar, eu mult ostenindu-mă până acum, am făcut 99 de ucideri şi lipsindu-mi una, mult mă străduiam să-mi împlinesc suta şi să mă mântuiesc. De aceea multă bucurie mi-ai pricinuit şi-ţi mulţumesc, pentru că astăzi, prin tine, mă voi desfăta de rai.
    Spunând acestea tâlharul, bătrânul a rămas uimit şi s-a cutremurat de neaşteptata şi lipsita de nădejde ispită ce l-a ajuns. Atunci ridicându-şi ochii minţii sale către Dumnezeu, a spus:
    – Aceasta este slava Ta, Stăpâne Doamne, pe care ai făgăduit că mi-o vei arăta-o mie, robului Tău? Astfel de sfat mi-ai dat mie, păcătosului, să ies din chilia mea şi să mă înştiinţezi cu o astfel de taină? Cu astfel de daruri îmi răsplăteşti ostenelile nevoinţei mele pe care le-am făcut? Acum am cunoscut cu adevărat, Doamne, că toată osteneala ascezei mele a fost deşartă; şi toată rugăciunea mea a fost socotită înaintea Ta ca un lucru pricinuitor de scârbă şi dezgust. Cu toate acestea, Îţi mulţumesc pentru iubirea Ta de oameni, Doamne, că pedepseşti nevrednicia mea, aşa cum mi se cuvine, pentru nemăsuratele mele păcate, şi m-ai dat în mâinile acestui tâlhar şi ucigaş.
    Unele ca acestea spunând cu durere bătrânul, a însetat. Apoi a spus tâlharului:
    – Fiule, deoarece Dumnezeu, pentru păcatele mele, m-a dat în mâinile tale să mă omori şi să mă lipseşti de viaţă, ca un om rău ce sunt, şi iată, se împlineşte dorinţa ta, te rog să-mi împlineşti şi tu mie o mică dorinţă: dă-mi puţină apă să beau, iar apoi taie-mi capul.
    De îndată ce tâlharul a auzit cuvintele bătrânului şi dorind cu multă bucurie să-i împlinească cererea, a băgat sabia în teacă şi, scoţând din sân un vas mic, a mers la râu, care era acolo aproape, ca să-l umple cu apă şi să-i dea bătrânului să bea. Însă acolo, aşa cum stătea să umple vasul cu apă, şi-a dat sufletul şi a murit.
    Trecând câtăva vreme şi nevăzând pe tâlharul venind, bătrânul cugeta în sinea sa: „Nu cumva a fost obosit şi s-a culcat, şi de aceea întârzie? Nu cumva pentru aceasta am voie să fug şi să merg la chilia mea? Dar sunt bătrân şi mă tem, pentru că nu am putere să alerg. Şi neputincios fiind, voi obosi repede şi mă va prinde. În felul acesta îl voi întărâta şi mai mult, pentru care mă va chinui fără milă, tăindu-mă de viu în multe bucăţi. De aceea, mai bine să nu fug, ci să merg la râu să văd ce face.”
    A mers, aşadar, bătrânul la râu cuprins de aceste gânduri şi l-a găsit pe tâlhar mort, pentru care mult s-a minunat. Şi ridicându-şi mâinile spre Cer, a spus:
    – Doamne, Iubitorule de oameni, dacă nu-mi vei descoperi această taină, nu-mi voi coborî mâinile. Fie-Ţi milă de osteneala mea şi arată-mi lucrul acesta!
    Astfel rugându-se bătrânul, a venit Îngerul Domnului şi i-a spus:
    – Vezi, avva, pe cel care stă mort înaintea ta? Pentru tine a primit el această moarte năpraznică, ca să scapi şi să nu te omoare. De aceea, îngroapă-l ca pe unul mântuit. Pentru că ascultarea pe care a făcut-o pentru tine şi faptul că şi-a băgat sabia ucigaşă în teacă, ca să meargă să-ţi aducă apă şi să-ţi potolească flacăra setei tale, au potolit urgia lui Dumnezeu, Care l-a primit ca pe un lucrător al ascultării. Iar măturisirea celor 99 de ucideri ca spovedanie i s-a socotit. Aşadar, îngroapă-l şi să-l ai împreună cu cei mântuiţi. Iar prin aceasta să cunoşti noianul iubirii de oameni şi al milostivirii lui Dumnezeu. Şi acum mergi la chilia ta bucurându-te şi să fii râvnitor în rugăciunile tale; să nu te mâhneşti şi să spui că eşti păcătos şi nevrednic de descoperiri. Iată, aşadar, că Dumnezeu ţi-a descoperit o taină. Să ştii şi aceasta că toate ostenelile nevoinţei tale sunt primite de Dumnezeu, pentru că nu este nici o osteneală ce se face pentru Dumnezeu şi care să nu ajungă înaintea Lui.
    Atunci bătrânul, auzind acestea, l-a îngropat pe cel mort.

    Facand ascultare, taiem din puterea diavolului pe care o are asupra noastra din cauza pacatelor noastre, suntem protejati. Sunt multe de spus… sper ca am acorperit macar o parte pt a putea intelege cum e cu ascultarea de duhovnic.

  18. Vă mărturisesc sincer (fiind totuşi un începător în ale credinţei) că este una dintre puţinele teme de discuţie ortodoxă cu care nu pot relaţiona nici măcar la nivel teoretic. Raportul între numărul faptelor de ascultare, faţă de cele în care am procedat după cum mi-a dictat maldărul meu de mizerie sufletească este într-atât de ridicol de disproporţionat, încât, chiar citind şi mestecând intelectual articolele despre ascultare, mi se pare că-mi scapă întrutotul acest concept. A citi despre ascultare, într-un ton atât de alunecos, mi se pare asemănător cu a citi despre procesele chimice din Sfânta Împărtăşanie, sau ceva de genul ăsta. Pe de altă parte se poate că privesc ascultarea prin binoclul întors invers, tocmai ca să mă păcălesc şi să-mi scutesc răutatea de vreo bătaie de cap. Doamne, ajută-mi mie păcătosului!

  19. @Cristina

    1)Monahii atoniti fac ascultare de un Batran,iar cand acesta trece in vesnicie sunt eliberati din ascultare.

    2)Duhovnicul este un ghid care ne calauzeste o portiune mai lunga sau mai scurta de drum….scopul este ca sa invatam noi insine cum sa atragem Harul Sfantului Duh…sa invatam sa stabilim prin rugaciune o legatura unica si personala cu Persoana Sfantului Duh,cu un Dumnezeu Personal.

    3)Ascultarea iti da pacea mintii,te scoate de sub responsabilitati prea mari ……..te face sa fii precum copii si deci ai acces usor in Imparatia Cerurilor… care se afla in inima ta.

    4)Credinta nu prea are puncte in comun cu ratiunea.Tocmai de aceea nu prea poti explica cu ratiunea necesitatea ascultarii de un duhovnic….dar daca crezi ca ascultand de un duhovnic,asculti de Dumnezeu Insusi…fie tie dupa credinta ta(numai sa nu te indoiesti/ca sa nu te cufunzi in valuri)

    5)Ultimul cuvant tot Dumnezeu il are de spus…el poate preface sfatul gresit dat de un duhovnic in cel mai mare bine pe care l-ai avut vreo-data…asta daca iti vede SINCERITATEA inimii.

    6)Incearca sa faci ascultare sincera ,fara indoiala,cu inima curata…apoi fa o comparatie si
    vezi daca se randuieste altfel viata ta.Fa o dovada de smerenie.Adica renunta la tine pentru o perioada…pentru ca sa stii ca TOT ceea ce avem noi…trupul,mintea,sufletul…nici macar nu sunt ale noastre.Ne-au fost daruite …iar daca Dumnezeu ni le cere trebuie sa i le dam inapoi cu bucurie si recunostinta.Ascultand de un duhovnic inveti sa renunti cu bucurie,cu dragoste.

    7)Totusi sa nu incepi aceasta lucrare pana cand nu ceri de la Hristos duhovnicul potrivit pentru tine….cand il vei intalni inima ta iti va spune ca el este…iar Duhul Sfant te va lumina pana la ce masura sa intelegi ascultarea.

  20. @Cristina

    si o mica pilda din Sfintii Parinti

    Stanca lui Dumnezeu

    Povestesc bătrânii că unui pustnic Dumnezeu i’ar fi cerut, drept osteneală, să împingă în toate zilele vieţii lui o stâncă mare, aflată lângă bordeiul său. Şi mulţime de ani s’a nevoit însinguratul monah tot împingând la acea piatră, din răsărit şi până în apusul soarelui, dar stânca nici c’a mişcat’o vreun deget. Istovit fiind de la o vreme, potrivnicul diavol i’a adus numaidecât şi gândul zădărniciei ostenelilor sale. Deci s’a rugat atunci monahul, iar mai pe urmă L’a întrebat pe Dumnezeu unde a greşit de nu s’a mişcat din loc acea piatră?

    Şi pentru ruga lui stăruitoare, Domnul i’a adus aminte că ascultarea lui fusese să împingă piatra, nicidecum s’o urnească din loc! Deci truda lui n’a fost nicicând zadarnică pentru că, tot împingând piatra, braţele şi tot trupul i’au devenit mult mai puternice!

    „Adevărat, nu ai mişcat stânca, însă tu nu trebuia decât s’o împingi! Eu sunt cel care voi muta acum piatra, pentru ascultarea ta!”. Şi stânca a plecat la vale, după cum a fost cuvântul Domnului!

    De fapt şi atunci când noi credem că avem „un grăunte de muştar” de credinţă şi urnim munţii, tot Dumnezeu este cel care’i mută din loc…Dumnezeu nu cere minuni…pe acelea le face EL!

  21. Un singur lucru opreste ascultarea: erezia.

    Personal, aveam obiceiul sa ma indoiesc de unii preoti pt lipsa lor de experienta duhovniceasca si Domnul m-a smerit si de multe ori mi-a aratat cum margand la marii duhovnici, daca El nu punea cuvant in gura lor…

    Mai intervine si dispozitia noastra sufleteasca (care de multe ori este insotita de mandrie, iscodire sau incapatanare, acel “eu” la care nu vrem sa renuntam cu nici un chip si tot incercam sa ii gasim indreptatire) dar si rugaciunea noastra pt duhovnic ca sa-l lumineze Dumnezeu. Iar daca dorinta nostra este sincera atunci si Duhul Sfant il va calauzi pe preot – indiferent de vrednicia lui.

    @Cristina
    In ortodoxie nu exista predestinare (destin), nu se merge pe simturi (“asa simt eu sau tu”), nici pe emotii, nici chiar pe vazatori cu Duhul (o mare tentatie astazi), ci pe pocainta.

  22. Daca nu asculti de un om, niciodata nu vei asculta de Dumnezeu. Cum vei asculta de cineva pe care nu il vezi si cu greu il recunosti, atata timp cat nu poti asculta de cineva in carne si oase?
    Daca ajungi sa iti asculti inima si ceea ce simti si pe deasupra iti mai inchipui ca faci ascultare direct de Dumnezeu, dupa mintea mea esti in grava inselare. Cum stii sa deosebesti glasul lui Dumnezeu de restul vocilor [eului tau, nota admin. – “constiinta” ar fi altceva]? Poti face asta? Inseamna pesemne ca ai ajuns in rand cu ingerii. Dar cu care dintre ei?
    Ti se pare ca duhovnicul iti indica o cale gresita? Intreaba-l incaodata si iar si iar, pana te lamuresti. Un parinte spunea odata ca nu exista duhovnic perfect si nici ucenic perfect, dar impreuna, sprijinindu-se unul pe altul, pot fi. Unde nu poate el, pune umarul tu. Este asta o relatie stapan-sclav? Intre un parinte si un copil este asa? Sau este o impreuna lucrare a 2 oameni ce pasesc pe cararea Vietii-unul mai experimentat care s-a intors din drum sa ii arate celuilalt calea pe care el a trecut-o poate, odata .

  23. @Cristina

    “Cum sa gasim o cale de salvare in viata noastra de fiecare zi? Cum sa ne lucram mantuirea? Nu existam fara darul divin al libertatii, dar aceasta libertate ne depaseste. Este necesara, dar nu putem sa o intelegem, nici sa o dobandim in noi. Cum sa traim? Asceza ortodoxa ne da un raspuns. Prin ea incepem sa traim cu constiinta limitelor noastre si in frica
    de Dumnezeu.”
    Din cate inteleg avem darul libertatii dar circumscris.

    Alt citat
    “Dumnezeu poate sa atinga sufletul omului si sa-i daruiasca cu usurinta cunoasterea de sine. Este o mare diferenta intrea ceasta cunoastere si aceea care se dobandeste in scolile teologice..”

    Ce inteleg eu este ca darul de a-mi cunoaste pacatele si in general sufletul este unul mare – pentru care trebuie sa ne rugam mult.

    Si acum citatul despre ascultare si rolul ei esential in mantuire!

    “Putin conteaza daca parerea parintelui nostru duhovnic este imperfecta. In masura in care sunt implinite poruncile in ascultare si credinta in Hristos, Dumnezeu va indrepta faptele noastre. Ceea ce parea fals se va adeveri. In schimb, ceea ce parea desavarsit dupa judecata noastra, nu va fi, adesea, decat reflexul vointei noastre pacatoase, si Dumnezeu nu va mai fi cu noi.
    Calea cea mai simpla este sa ascultam si nu sa poruncim. Este razboiul cel mai cumplit impotriva patimilor.
    Pentru a intelege taina mantuirii in Hristos, trebuie sa mergem pe calea ascultarii. Si sa o facem cu multa atentie. In masura in care conceptia sa este dreapta, omul poate avea o inspiratie foarte inalta facand lucrul cel mai simplu, cum ar fi, de exemplu, la bucatarie. In schimb, fara ascultare, fie el patriarh, episcop sau preot, se poate pierde.
    Purtam in noi pacatul originar, acest venin al primei ispite a lui Adam in rai: Veti fi ca Dumnezeu, dar ascultarea ne poate elibera de pacat.
    Totul depinde de relatia cu Dumnezeu. Daca avem incredere in purtarea Sa de grija, vom avea curajul sa implinim cuvantul parintelui nostru duhovnic. Logica proprie vietii de fiecare zi si ratiunii nostre nu este suficienta. Dumnezeu il paraseste pe acela care are prea multa incredere in propria sa inteligenta. Putin conteaza daca spune cineve un cuvant impotriva noastra, daca un sfat este impotriva bunului simt; daca suntem gata sa ne urmam duhovnicul si daca avem incredere in el, Dumnezeu sfarseste intotdeauna prin a randui lucrurile intr-un sens pozitiv. TAINA ASCULTARII ESTE UNA DIN
    REALITATILE CELE MAI SERIOASE PE DRUMUL MANTUIRII.
    Dumnezeu sa va pazeasca! Iar voi sa pastrati o atitudine dreapta! Din exterior, nu se vede nimic; este o viata despre care nu putem spune nimic deosebit. Dar, in interior, DATORITA ASCULTARII, suntem intr-o stare de tensiune permanenta. Asa trebuie sa fie crestinul: un “fir” de inalta tensiune pe care o pasarica poate sta fara nici o frica, dar prin care trece o energie capabila sa ucida o lume intreaga. Iata cum vom intra in Imparatia vesnica a lui Hristos.”

    Toate sunt citate din “Din Viata si din Duh” de Arhimandritul Sofronie Saharov.
    Vi-l recomand cu multa caldura!

  24. Cristina,
    am simtit ca scrieti cu durere, de aceea v-am si raspuns. Scuze pt tonul cam dur, dar trec si eu printr-o perioada de incercari grele, si fac totul cam in pripa din lipsa de timp.

    Eu nu merg pe nici o idee, ceea ce am scris este numai din ceea ce am citit.
    Da, diavolul isi baga si el codita, dar in duhovnicie trebuie tinuta Taina (adica secretul spovedaniei) si de ucenic, nu numai de duhovnic.
    Foarte gresit sa credeti ca relatia dintre duhovnic si ucenic este ca aceea dintre sclav si stapan. Este relatia dintre PARINTE si FIU/FIICA.

    Domnul Iisus nu cu minuni a demonstrat cine este, minuni faceau si vrajitorii si fac si azi. Hristos si-a aratat partial dumnezeirea cand S-a schimbat la Fata pe tabor, si in intregime atunci cand a Inviat. Insa, de cateva ori a spus despre Sine ca este Dumnezeu.

    Cine respecta cuvantul duhovnicului, respecta HARUL, pt ca la duhovnic mergi sa auzi cuvantul lui Dumnezeu. Nu conteaza nevrednicia aceluia, zicea cineva “curentul trece si prin sarma ruginita”, adica Harul lucreaza si in preotul nevrednic, doar eretic sa nu fie.

    Inca o data va spun, nu zic nimic de la mine. Este invatatura Bisericii Ortodoxe.

    Costel,
    multumim de linck-uri, cat pot de curand, trec si eu prin ele.
    Extraordinar cuvantul Sf. Dorotei al Gazei. Un pic mai greu e sa renuntam la voia noastra – alfel, totul ar fi bine si frumos.

    Doamne ajuta!

  25. Cristina,
    spuneti-mi va rog, unde spune Parintele Sofronie ca nu este de acord cu ascultarea la care ma refer eu. Recitind omentarile dvs, mi-am dat seama ca discutam despre lururi diferite de fapt. Dvs va referiti la ascultare ca disciplina iar eu la ascultare ca Taina.

    Da, aveti mare dreptate, Domnul Hristos NU A CERUT ascultare oarba (cum nu a cerut nimic dealtfel) El A FACUT ascultare oarba.

  26. Ferice celui ce primește
    Tot ce părintele a spus
    (Ca pe’o comoară ortodoxă
    Trimisă de Domnul Iisus).

    Aceste vorbe sunt viaţă.
    Sunt rod al crucii și-s iubire
    Și “ard” (că-s vii, că-s Adevărul
    Și vâlvataia mântuirii).

    Sunt rodele tăierii voii
    Și a ascultării (în Iisus)
    Ce-au ars “justificari profunde”
    Ce duc subtil în sens opus.

    Cei ce-și “culeg” ortodoxia
    Din roada grea a pocăinţei
    Le recunosc cu bucurie,
    Și simt că-s rod al nevoinţei.

    Simt duhul care-i viu în ele
    Și că sub cruce a ajuns
    Și le-a cules sub osteneală,
    Ca rod al trudei și răspuns.

    Noi ce ce n’am dus greul crucii
    Sub ascultări, sub osteneală
    Găsim în ele “ce nu este”
    Și le privim cu îndoiala.

    Ortodoxia noastră’adeasea
    E cunoștinţă, teorie
    Și agoneseli exterioare
    (Ce le culegem din mandrie),

    Fiindcă traim ortodoxia
    Doar prin ce-i mai lejer de dus
    Și nu prin răstignirea noastră
    Sub ascultarea de Iisus.

    Trăim o bucurie seacă
    Prin ritualuri și… cultură,
    Prin ce ne place ( și convine)
    Din sfânta ei învăţătură.

    Nu facem (și nu supunem public)
    Exact cei de facut și spus
    Concret la ce trăim noi astăzi.
    Nu suntam sinceri în Iisus.

    Purtăm pe umeri “crucea” poftei.
    Ce ne provoacă suferinţa
    Nu lepadarile de sine
    Că nu ne (prea) trăim credinţa.

    Dăm patimilor ascultare
    Pe faţa și ori în chip ascuns
    Și studiem orice nuanţă
    Care e’n voia lui Iisus.

    Dacă privim ortodoxia
    La modul cum privim știinţa
    Vom ști și știm dar nu vom crede
    Că-n ascultare stă credinţa.

    Domnul Iisus sub ascultare
    Sa pogorât. La răstignire.
    Și a răbdat până la moarte
    (Ca s-o’mplinească), cu iubire.

    Noi ce răbdam sub ascultare ?
    Ce rabd eu însumi pân’la sange ?
    Cum împlinesc făgăduinţa
    Să mă conving, să pot convinge?

    Ferice celui ce primeste
    Tot ce “Parintele” a spus
    Că-n ascultare se’mplineste
    Cuvântul Domnului Iisus.

  27. Ţelul cel mai înalt al omului – a deveni purtător al dumnezeieştii vieţi fără de început şi fără de sfârşit – presupune o deplină libertate. Însă viaţa zilnică ne arată că, din lipsă de cunoaştere şi de înţelegere, lumea trăieşte o nesfârşită tragedie. Oameni neştiutori de Dumnezeu sânt la putere şi ocârmuiesc cu autoritate; milioane de suflete suferă de starea lor absurdă şi fără ieşire. În acest sens, oamenii ar trebui lip¬siţi de libertate. Căci darul dumnezeiesc al libertăţii este, desigur, de nedespărţit de cunoaşterea Celui Vecinic; iar noi zăcem în întunerecul neştiinţei. Şi totuşi, Biserica propovăduieşte mai departe nevoia acestei libertăţi absolute. Căci dacă sântem determinaţi într’un fel sau altul, nu existăm cu adevărat; nu putem zice, precum Hristos: -Eu sânt-.

    Dostoievski spunea: «Totul îmi este îngăduit». Expresia aceasta este cât se poate de dreaptă în înţeles duhovnicesc, nu însă în realitatea în care trăim. Unde se înşală Dostoievski, dacă se înşală? în opera sa el nu citează pe Sfântul Pavel care zice: «Totul îmi este îngăduit, dar nu totul îmi este de folos… Totul îmi este îngăduit, dar nu trebuie a mă robi de nimic». Avem noi oare această neatârnare, această putere în noi? Vădit nu. Aşadar sântem lipsiţi de posibilitatea de a trăi acest dar al dumnezeieştii slobozenii. Ce este de făcut? Să refuzăm pe Hristos, să alegem calea lumii cesteia? Poate; însă atunci vom trăi şi vom muri cu indiferenţă: viaţa îşi va pierde valoarea.

    Cum să găsim o scăpare în viaţa noastră zilnică? Cum să ne clădim mântuirea? Fără dumnezeiescul dar al libertăţii noi nu existăm, însă această libertate ne depăşeşte. Ea ne este de trebuinţă, însă noi nu putem nici să o înţelegem, nici să o purtăm. Cum să trăim? Nevointa dreptslăvitoare(ortodoxă n.m.) ne dă un răspuns. Prin ea începem a trăi conştienţi de mărginirile noastre si frica lui Dumnezeu.

    părintele Sofronie Saharov

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate