Taina sfintei marturisiri. DARUL, BUCURIA SI PUTEREA DUMNEZEIASCA A POCAINTEI

5-03-2014 Sublinieri

προσευχή ασκητές

Pocainta: maica vietii

In Ortodoxie, pocainta e in viata omului o forta data­toare de energie, motivatie, vigoare, o putere care da o tarie interioara si o hotarare inspre viitor. Pentru ca po­cainta e mult mai mult orientata spre viitor decat spre trecut – sau, mai degraba, e o indepartare din drumul spre viitor a blocajelor care au fost ridicate in trecut. Primul mesaj al Mantuitorului nostru a fost

Pocaiti-va! ca s-a apropiat Imparatia cerurilor.

Cu alte cuvinte, po­cainta e in primul rand o privire inainte, o asteptare a pre­zentei lui Dumnezeu. Pocainta confera o putere dumneze­iasca care-l asigura pe cel ce se pocaieste ca va birui ceea ce-l desparte de Dumnezeu — chiar daca e neputincios sa faca asta prin el insusi — si aceasta putere ii arata acolo si atunci ca biruinta sa e asigurata de o putere care nu e a sa proprie, ci a lui Dumnezeu.

Pocainta in Ortodoxie e intotdeauna asociata cu bucu­ria, pentru ca il umple pe om cu nadejdea unui viitor mai bun, a unei vieti noi si a unui nou mod de viata. Din acest motiv Traditia numeste Postul Mare anotimpul intrista­rii luminoase. Sfantul Isaac Sirianul spune: “Cel lipsit de pocainta e lipsit de bucurie“. Pocainta si Postul Mare merg mana in mana. Pentru cei care tin postul, un duh de lumina, de nevinovatie, energie si viata inunda pana si rutina si banalitatea. Lumea insasi e vazuta intr-o noua lumina si cu ochi mai tineri.

Cat de des incercam sa depasim obisnuinte rele — chiar si unele simple si atat de obisnuite azi, ca mancatul in exces — numai pentru a cadea din nou. Caderile noastre repetate ne pot conduce la descurajare, iar descurajarea la o abordare fatalista a problemelor noastre, una care ne spune ca lucrurile nu pot fi altfel. Pocainta e opusul acestei descurajari. Ea ne spune ca lucrurile pot fi diferite, pot fi mai bune. E vestitoarea unei vieti noi care implica tre­cerea vietii vechi.

Pocainta e fiica nadejdii si lepadarea deznadejdii”, spune sfantul Ioan Scararul.

Pocainta nu e insa ceva ce putem face singuri. Pentru aceasta Biserica ne-a dat o comoara sfanta nu numai in perioada Postului Mare, ci si in Sfanta Taina a Marturisirii. La spovedanie ne punem deoparte judecata proprie, gandirea si autojustificarea si ne supunem judecatii inalte a lui Hristos si a sfintilor. Expunandu-ne acestui forum ne descatusam de noi insine, si prin aceasta de egoismul nostru, cea mai mare si continua piedica in inaintarea noastra spre fericire. Spovedania ne ofera o iesire din cercurile noastre iluzorii.

La Marturisire nu ne marturisim oare lui Hristos Care e de fata? E oare cu adevarat necesar sa ne marturisim unui preot prezent? Preotul trebuie sa fie prezent si el pentru ca Hristos nu poate fi separat de Biserica Sa. Hristos Isi continua lucrarea Sa de descatusare prin ucenicii Sai in Biserica, fiindca acelasi Duh Sfant care e in El L-a dat lor:

A suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant. Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi” (In 20, 22-23).

Marturisirea ne asigura ca iertarea noastra nu e de la noi insine. E data obiectiv din afara noastra de Hristos prin mana preotului. Prin urmare, faptul de a ne simti liberi si puterea sperantei si a schimbarii nu sunt nici ele de la noi insine. In acest fel ne impacam pe noi insine atat cu Hristos, cat si cu Bise­rica Sa. De aceea trebuie sa marturisim inainte de Sfanta Impartasanie: Trupul lui Hristos e atat Euharistia, cat si Biserica, si nici la una, nici la alta nu putem participa fara Hristos.

La Marturisire ne deschidem camarile dinauntru ale ini­mii noastre — ascunse in spatele unor usi pe care le-am batut in cuie si le-am acoperit cu perdele — si-L lasam pe Hristos sa o curete. Bernard de Clairvaux folosea imaginea „golirii haznalei”. Dupa ce aceste camari ale inimii au fost curatate, pot fi folosite din nou. Dupa cum spune Bernard, „amintirile raman, dar nu mai intineaza constiinta“. Recastigam din nou acea parte a fiintei noastre care a fost incuiata si pierduta, si cu ea recastigam puterile duhovni­cesti pe care le cuprindea. Redobandim integritatea si sanatatea pe care le pierdusem inainte. Deschiderea noastra in acest fel nu este usoara. Marturisirea cere curaj si ho­tarare, o lupta in insasi inima omului. Dar sfintii spuneau ca e mai bine sa suporti o mica rusine inaintea lui Hristos si a preotului Sau decat inaintea lui Hristos si a tuturor ingerilor la Judecata, cand cele ascunse se vor face aratate. Numai Hristos poate curati inima in acest fel. Numai Hristos ne poate descatusa din lanturile cu care ne-am legat. Dupa o spovedanie sincera omul se simte numaidecat descatusat intr-un mod care poate fi recunoscut nu­mai ca venind de la Dumnezeu. Hristos Insusi lucreaza prin Taina Marturisirii. E primul pas in pocainta. El ne ridica deasupra treptei duhovnicesti si morale pe care am atins-o si ne poarta mai sus. In acelasi timp, ne da o putere de dincolo de propriile noastre puteri care asigura si sus­tine eforturile noastre de schimbare. Ne aseza in Prezenta unei Autoritati mai inalte decat noi insine, inaintea careia suntem responsabili. Prin aceasta ne poate da si puterea de a ne innoi modurile noastre de viata.

Sa nu fim nepasatori fata de aceste mari daruri ale sfintei Biserici Ortodoxe care sunt Postul Mare si Taina Marturisirii! Mai mult decat orice altceva, ele ne pot aduce spe­ranta si vindecare. Dumnezeu poate fi un judecator drept pentru pacatosi, dar pentru cei ce se pocaiesc si isi mar­turisesc pacatele, e un Doctor iubitor. Marturisirea e ca un medicament pentru suflet, aducand sanatatea pe care Dumnezeu o doreste pentru noi, si care e sinonima cu curatia si bucuria inimii. Vom vedea adevarul ca in Orto­doxie pocainta nu e o simpla rumegare a trecutului, nici frica de Judecata viitoare, ci o asteptare a invierii, nadejdea de a fi partasi ai binecuvantarilor vietii viitoare — binecuvantari a caror experienta o vom face inca de pe acum. De aceea sfantul Isaac Sirianul scria: “Pocainta e maica vietii”.

(in: Ierom. Calinic, Provocari ale gandirii si vietii ortodoxe astazi, Editura Deisis, 2012)

spovedanie1_0

Legaturi:

*


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Ieromonah Calinic Berger, Pocainta, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Taina Spovedaniei, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “Taina sfintei marturisiri. DARUL, BUCURIA SI PUTEREA DUMNEZEIASCA A POCAINTEI

  1. “pocainta e in viata omului o forta datatoare de energie, motivatie, vigoare, o putere care da o tarie interioara si o hotarare inspre viitor”

    As zice ca aceasta definire se poate aplica si credintei, care este increderea in Dumnezeu. Asta ar insemna ca pocainta este credinta.

    “Cel lipsit de pocainta e lipsit de bucurie“

    Bukură inseamna frumos in albaneza. Am putea spune ca cel lipsit de pocainta/credinta este lipsit de frumusete.

  2. Va rog sa ma iertati, dar de ce a fost nevoie sa fie citat un latino-cugetator precum Bernard de Clairvaux? Acesta, la o simpla cautare pe Google, se dovedeste a fi ideologul principal al celei de-a doua Cruciade si inspirator al ordinului templierilor. Nu stiu de ce, dar nu mi se pare deloc in regula sa amestecam borcanele. Ce relevanta au parerile, mai ales acelea exprimate de niste pseudo-sfinti intr-un astfel de context? Oare nu tot din parere a fost scris si acest fragment? Sau ma insel punand astfel problema?

  3. @ T.N.C.:

    Da, va cam inselati punand astfel de problema. Ati citit “Jurnalul fericirii” sau “Daruind vei dobandi”, de Steinhardt? Nu stiam cine a fost Bernard, insa aici conteaza prea putin, nu e folosit intr-un sens eretic sau filo-papistas, nici nu este numit sfant, ci asa cum stiau si alti Parinti cultivati (incepand cu Sfintii capadocieni, pana la urma care se foloseau de marii filosofi antici, fara sa le preia paganismele) sa culeaga de peste tot cuvinte/expresii/idei folositoare, mai ales daca erau transpuse in context si in duh ortodox. Vanatoarea hipercorecta de astfel de “greseli” s-ar putea sa ne duca la cele despre care ne avertiza Cuviosul Serafim Rose (alt “eretic”, pesemne) aici:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/tag/hipercorectitudine/

  4. Va multumesc pentru lamurire. Confuzia mea vine din cauza lipsei mele acute de cultura. Eu credeam ca “hazna” se refera doar la bazinul colector al fecalelor, dar cautand mai atent am descoperit ca poate fi si vistierie. Totusi, nu stiu daca ar fi posibil sa transformi haznaua(fosa colectoare) in hazna(vistierie), deoarece cele doua, desi folosesc aceeasi denumire, sunt construite in scopuri diferite. Adica au ratiuni constitutive, originare diferite. Iar fosa colectoare nu poate fi transformata in vistierie decat in situatii exceptionale, as spune aproape niciodata. Aici vorbim de suflet, care nu a fost nicio clipa construit pentru a fi latrina pacatelor, ci vistierie a Duhului Sfant, dar pe care noi il murdarim sau, prin impreuna lucrare cu Dumnezeu, desavarsim scopul crearii lui. Noi distorsionam profund sufletul prin savarsirea pacatului. Dar problema este ca din felul in care se exprima Bernard, reiese ca acest locas a fost conceput, in vreun fel fundamental, latrina, fiindca daca ar fi invers s-ar intelege ca se goleste vistieria de bogatii. Dar devreme ce noi am transformat sufletul in asa ceva, intr-o latrina, nu inseamna deloc ca el este fundamental construit pentru a primi pacatul. Noi l-am transformat in recipient si fundament al pacatului prin proasta intrebuintare. Adica, din felul in care o spune Bernard, s-ar intelege ca pe undeva Dumnezeu a contribuit la caderea noastra fiindca a facut un suflet ce este necesar capabil si de pacat si de virtute, dar stim sigur ca ratiunea fundamentala a sufletului nu a fost duala, ci noi am transformat-o in asa ceva. Pacatul este lipsa lucrarii noastre conform cu Ratiunea Dumnezeiasca ce ne-a construit. Adica nu cred ca se poate folosi termenul de hazna pentru a descrie firea sufletului, chiar daca acesta se schimonoseste fundamental prin savarsirea pacatului, deoarece acest termen este dual si sugereaza ca sufletul este fundamental dual. Noi stim ca ceea ce mostenim este efectul acestui pacat, patima, distoriunea fiintiala ce ne-a provocat-o, iar nu pacatul in sine. Bernard de Clairvaux sugereaza prin aceasta ideea ca pacatul este doar o retragere a harului, nu o schimbare fundamentala a firii omului. Dar pacatul nu este o vina juridica a omului, ci este o boala profunda.
    Pot sa inteleg optiunea personala a parintelui Calinic, caci asa e, pacatul face sufletul sa arate ca o latrina, dar in continuare cred ca a fost o eroare apelarea la acest pseudo-sfant si de aceea imi cer iertare ca din pricina folosirii acestui citat m-am indoit de calitatea acestei lucrari, pe care trebuie sa recunosc ca nu am citit-o, insa vorbim aici de o Taina Sfanta care se faptuieste doar in Biserica Ortodoxa. Vedeti dumneavoastra, este inoportun sa-l folosim pe Bernard drept exemplu si pentru ca el nu a trait nicio clipa acest adevar, al curatirii de pacate, ci tot timpul i s-a parut ca i s-au curatit. Astfel el vorbeste din exterior despre lucruri pe care nu le traieste si nu le cunoaste. Isi spune parerea, iar eu cred ca este pericuos sa ne dam cu parerea in privinta starilor duhovnicesti si cu atat mai mult sa preluam pareri de la altii, care nici macar nu traiesc asa ceva, ci doar li se pare ca traiesc. Este la fel ca in cazul lui Toma de Kempis care isi dadea cu parerea despre cum e atunci cand lucreaza harul in om. E ca si cand intr-un referat despre Dumnezeu am folosi citate din scrierile lui Dalai Lama. Sfintii Parinti se foloseau de filosofii antici in ceea ce acestia erau capabili sa descifreze, adica filosofie si pentru a face clare si a ilustra dogmele, nu pentru a le elabora, fundamenta, deoarece aceia, filozofii, nu aveau cum sa vorbeasca despre lucrarea harului in om.
    Ceea ce s-a facut in acest fragment a fost ceva similar cu folosirea mesajelor subliminale in montaj. Eu cred ca si in literatura e la fel. Un citat cu nume pus abil undeva reuseste sa-mi strice tot filmul si sa ma urmareasca pe tot parcursul sau, daca nu pe tot parcursul vietii. Deci nu imi doream sa fiu hipercorect, ci doar sa va exprim o traire ce am avut-o pe parcursul citirii. Eu va rog sa ma iertati daca v-am suparat cu ceva. Tot ce mi-am dorit a fost sa va atrag atentia asupra unui rau mic, care se poate transforma intr-o fiara. Si da, aveti dreptate, spre rusinea mea, nu am citit “Jurnalul Fericirii” pana acum si nici “Daruind vei dobandi”, dar face Nicolae Steinhardt o astfel de analogie in cele doua carti? Nu am intentionat sa fac pe nimeni eretic, decat pe cel ce e, adica pe Bernard de Clairvaux, pe care nici eu nu-l cunosteam pana sa-l caut fiindca mi-a atras atentia numele in cadrul articolului. Nu plecasem la vanatoare, dar m-a suparat analogia. Vedeti dumneavoastra eu cand citesc articolele de blogul acesta o fac cu inima deschisa, tocmai fiindca am avut parte de povatuiri bune prin intermediul acestui blog, iar cand intalnesc o astfel de surpriza, trebuie sa intelegeti ca este neplacut. Dumnezeu sa va tina in ravna ce buna si sa va mantuiasca.

  5. Multumesc pentru legatura! 🙂

  6. Din pacate Bernard asta, despre care se tot vorbeste pe aici, si a devenit atat de important la articolul despre taina pocaintei, a trait cam prin sec. XI. Spun din pacate caci poate as fi avut ocazia sa-l intreb daca a folosit cuvantul hazna cu sensul lui invechit al limbii romane, care inseamna si vistierie, sau cu sensul actual prin care se intelege si latrina. Astfel nu am mai fi dezvoltat o intreaga filozofie pe baza dualitatii cuvantului, prin care se intelege ca are un dublu sens in acelasi timp.

    Asadar daca folosim cuvantul cu sensul actual – caci nu avem motive sa-l folosim cu sensul lui invechit-, s-ar intelege, din expresia folosita in articol, ca in timpul Sfintei Spovedanii omul se curateste de murdaria pacatului. Aceasta intelegere nu este deperte de ceea ce stim din traditia ortodoxa, numai ca trebuie sa vedem duhul si nu litera.

    Deci, pentru a spune ceea ce este pacatul se folosesc diferite expresii care ar trebui sa ne ajute sa intelegem care este stare noastra fata de ceea ce ar trebui sa fim. Pacatul indeparteaza de Dumnezeu, impovareaza, schilodeste sufleteste, urateste, murdareste, imbolnaveste, aduce moartea, intuneca, inrobeste etc. Spunand aceastea totusi nu am reusit sa vorbesc despre pacat, ci doar am conturat cateva trasaturi, sa spunem. Daca mai adaug si faptul ca pacatele noastre pot fi vazute ca si diavoli care ne stapanesc, atunci mai complic nintel treburile, si cu toate astea cati vom intelege oare cat de grav este sa zacem in aceasta stare…

  7. @ C.O. Doar ca in traditia ortodoxa nu este vorba doar de o curatire si o revenire a harului, asa cum intalnim in cea latina, ci de o restaurare fiintiala, adica mai mult decat un gest juridic, iar parintele Calinic atinge acest punct, cu toate ca textul, mai departe, se axeaza mai mult pe restaurarea juridica, dar nu o declara ca fiind lucrare singulara, desi insista pe ideea de putere ce vine sa aduca nadejdea, iar ideea de schimbare fiintiala o pune oarecum in plan secund, aproape ca nu se observa. Aici era duhul argumentarii mele, pentru ca pe undeva aveam ceva cu prezenta aceluia, a cugetului(duhului) latin, care are tendinta sa atraga dupa sine si restul lucrarii. O ingreuiaza prin faptul ca se autolegitimeaza. Se putea ocoli prezenta gandirii latine in aceasta lucrare.

    Ne dam seama ce a vrut sa spuna din cauza ratiunii haznalei de a fi incapere. Odata curatata ea poate fi si altceva decat bazin de fecale, dar nu-si schimba firea de camera de depozitare, ci ramane tot incapere, deci ramane cu chipul intact. Ori noi cand pacatuim distrugem si peretii, transformam camera in altceva, dar fara sa distrugem ratiunea initiala pusa in noi de Dumnezeu. Adica prin lucrarea pacatului suntem distorsionati asa incat la nivel fiintial, nu numai ca nu mai tindem spre asemanarea cu Dumnezeu, dar ne stalcim si chipul. Totusi, ratiunea initiala graita de Sfanta Treime la facerea omului: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră”, ramane si de aceea este posibila aceasta Taina a Spovedaniei, deoarece Dumnezeu il face pe om, il reface conform cu aceasta ratiune initiala. Tocmai de aceea eu am gasit prezenta ideii lui Bernard o eroare, care cumva legitimeaza gandirea latina in cadrul unei lucrari de teologie catolic-ortodoxa si prin aceasta se creaza confuzie. Iar sensurile haznalei in trecut reprezentau ambele incaperi, plus aceea de bazin si poate ca la acesta se referea latinul, la un bazin care isi schimba doar apa murdara din el, cine stie. Doar azi cel de vistierie nu mai este actual, deci e clar la ce se referea teologul latin. Introducerea acestei idei avea in vedere toate cele trei pentru ca reprezenta duhul ce spune ca de fapt pacatul este doar o cadere din har, iar Hristos ne-a restaurat doar puterea, nu si fiinta. Deci este foarte departe de traditia ortodoxa sa spui ca omul doar se curateste prin Taina Spovedaniei.

    Problema mea cu acest fragment era ca se pune accentul aproape exclusiv pe ideea de curatare, restaurare juridica, revenire harica si nu pe reconformarea fiintiala, care este clar in Duhul Ortodoxiei. Se accentueaza doar efectul, nu fondul.

    Asa este, aveti dreptate, pacatele sunt si diavoli care ne stapanesc si tocmai aceasta ne strica fiintial, deoarece ne unim cu ceva/cineva cu care nu eram conceputi sa ne unim. Iar eu tocmai din cauza ca imi da tarcoale dracul slavei desarte ma voi opri aici. Va rog sa ma iertati!

  8. Pingback: Cuvinte de invatatura catre tineri de la duhovnicii manastirii Putna: SPOVEDANIA CA VARSARE A INIMII CATRE DUMNEZEUL CARUIA I-AM INSELAT IUBIREA; DUHOVNICUL CA PRIETEN AL MIRELUI/ Parintele staret Melchisedec: Ramaneti in tara, iubiti-va neamul, scuturati
  9. Pingback: Protos. Melhisedec Ungureanu (Man. Lupsa): LUCRAREA POCAINTEI IN VIATA NOASTRA (audio + text): “Dumnezeu e stiutorul inimilor si asta e o mangaiere mai ales pentru sufletul pacatos, pentru ca Dumnezeu intelege pe om…” -
  10. Pingback: Parintele Staniloae despre POCAINTA ca LUCRARE PERMANENTA opusa descurajarii fataliste si ca MOTOR AL TUTUROR VIRTUTILOR: “o ar­dere necontenita in launtrul omului, care intretine tensiu­nea dupa mai bine” -
  11. Pingback: CUVIOSUL NIKON VOROBIOV: “Dumnezeu Iubire ESTE, nu doar ARE iubire. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer, ajutor şi iertarea fărădelegilor” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: TAINA POCAINTEI MARTURISITE intre intelegerea ei duhovniceasca autentica si formele “deviate” de intelegere si practicare | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: PARINTELE AMFILOHIE BRANZA – interviu in “Familia Ortodoxa”: “Daca de mii de ori te tranteste diavolul intr-un anumit pacat, tu de mii de ori vrei sa te ridici! Mai reduceti zgomotul, mai retrageti-va din agitatie…” | C
  14. Pingback: Spovedania inaintea lui Hristos cel Rastignit. CUM AR TREBUI SA NE PREGATIM PENTRU TAINA SPOVEDANIEI SI SA NE FACEM MARTURISIREA PACATELOR? | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: SPOVEDANIA, dincolo de liste de pacate, ca IMPACARE CU PRIETENUL PREAIUBITOR pe care L-AM PARASIT si L-AM TRADAT: „În ciuda a toate, Eu rămân Prietenul tău şi te iubesc cu toată viaţa şi moartea Mea. Ţine-te de Mine, te voi sprijini, te voi aju
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate