SPOVEDANIA

11-12-2012 Sublinieri

Gramata de hirotesie [1]

Lucrarea duhovnicului

Am considerat ca este bine sa cercetam in seara aceasta, din Pidalion [2], Gramata de hirotesie [3], pe care episcopul o da preotului pe care l-a hirotesit duhovnic.

Puterea de a ierta pacatele oamenilor o are numai episcopul si preotul caruia episcopul – dupa parerea, judecata si alegerea lui – i-a daruit-o. Adica, i-a dat aceasta incredintare printr-o randuiala speciala, randuiala prin care arhiereul il face duhovnic. Singur preotul, fara sa primeasca acest drept de la episcop, nu are voie „sa lege si sa dezlege”, precum acela.

Deoarece episcopii nu reusesc sa faca singuri aceasta lucrare, o incredinteaza anumitor preoti. Episcopul savarseste randuiala hirotesiei si ii da preotului pe care l-a hirotonit duhovnic o Gramata, asa numita Gramata de duhovnicie.

Episcopul spune:Smerenia noastra, prin harul Preasfantului si de viata facatorului Sau Duh, te hiroteseste pe tine, Prea Cuviosule iero­monah, sau Prea Cucernice preot (N) ca barbat cinstit si vrednic de evlavie spre slujirea parintestii duhovnicii. Esti dator sa asculti, sa primesti gandurile tuturor celor care vin cu scopul sa-si marturiseasca pacatele lor…”.Şi, cercetandu-i pe acestia si adancul inimilor lor, sa afli prin cercetare cugetele si faptele lor”.

Fara sa devina judecator, duhovnicul, fie ca este ieromonah, fie ca este preot de mir – acest lucru vreau sa-l subliniez – este dator sa-­si faca corect lucrarea lui. Desigur, la inceput, cel mai important lucru este sa mearga fiecare pacatos la scaunul de spovedanie, ca sa-si marturiseasca pacatele, sa primeasca iertarea si sa plece. Dar nu este suficient doar acest lucru.

Adica, este ca la medic. Medicul nu este judecator, ci vindecator. Este greseala lui daca se multumeste doar cu ceea ce-i spune bolnavul si pune diagnosticul doar pe baza explicatiilor lui, sau administreaza tratamentul in functie de ce spune pacientul. Il asculta pe bolnav, dar trebuie el insusi sa-i vada ranile, sa descopere semnele distincte ale bolii prin cercetarea pe care o va face, sau prin rezultatele de la laborator.

Bolnavul spune: „Ma doare aici!”, si arata locul. Şi acolo unde arata exista, sa zicem, o um­flatura, dar nu este suficient acest lucru. Doctorul trebuie sa vada de unde provine umflatura, care este cauza si nu sa se ocupe doar de aceasta. Asa nu va face nimic. Starea bolnavului poate sa se inrautateasca daca apuca bisturiul si taie umflatura. Repet, trebuie sa afle cauza si sa o trateze. Acest lucru nu poate sa-l faca bolnavul, el spune simplu: „ma doare, sunt bolnav si simt o durere aici”. Deci toata lucrarea o va face medicul. Acela va descoperi exact ce se intampla. Nu se va multumi doar cu ceea ce-i spune bolnavul sau cu diagnosticul la prima vedere. Cu cat medicul dispune de mai multe mijloace, cu atat va cerceta mai mult si va vedea despre ce este vorba. Omul poate sa se planga ca-l dor genunchii. Un doctor care stie, nu se va grabi sa-i spuna: „Pune cateva comprese la genunchi!”. Poate sa fie si aceasta o usurare. Poate sa-i cerceteze amigdalele si sa descopere ca acestea sunt bolnave si, netratate, au imbolnavit si genunchii. Sau poate sa afle o alta cauza a suferintei.

La fel si in cazul duhovnicului. „Şi-i va cerceta pe acestia si strafundurile inimilor lor”. Adica, duhovnicul nu se va multumi doar sa asculte gandurile, asa cum le va spune penitentul, nici nu se va limita la felul in care acesta priveste lucrurile. Duhovnicul trebuie sa cerceteze inima, sa vada exact ce se intampla.

Cineva poate sa spuna: „Ma manii foarte mult!”, dar nu ajunge acest lucru. Omul se poate mania pentru ca are un egoism infricosator, sau un sentiment de inferioritate, sau pentru ca are prejudecati fata de ceilalti. Pentru ca poate sa adauge: „Nu ma manii pe ceilalti, ci doar pe aceasta persoana!”. O invatatoare se manie nu atat pe copiii scolii, cat pe proprii ei copii, si isi iese din minti.

Asadar nu este suficient ca duhovnicul sa-i spuna doar: „Sa nu te mai manii!”. Problema este de ce se manie? Trebuie sa afle cauza si aceasta se face cu luare aminte.

Datoria celui care se marturiseste

In acest moment vorbim despre cei care se marturisesc. Nu este foarte corect sa se multumeasca cineva cu o spovedanie formala. De regula, cel care se marturiseste, obisnuieste sa atinga lucrurile in punctul in care sta bine si sa plece cu satisfactia ca s-a spovedit. In realitate rada­cinile, umflaturile pacatului, raman.

Trebuie sa facem o marturisire adevarata, nu doar sa spunem cateva pacate. Oricat de sincer le-am spune pe cele de care ne dam seama, nu este de-ajuns. Penitentul nu poate, de unul singur, sa estimeze exact ceea ce i se intampla si de unde provine un lucru sau altul. De aceea, in Gramata de duhovnicie se consemneaza: „Sa-i cerceteze pe acestia si adancul inimilor lor”. Duhovnicul trebuie sa cerceteze bine pe cei care se apropie si adancul inimii lor si „sa afle prin cercetare cugetele si faptele”.

De regula, fiecare isi prezinta pacatele intr-o lumina favorabila. Asa imi face impresia! O impresie tare infricosatoare! Sa spunem ca doi oameni s-au contrazis si oarecum s-au certat. Vin si unul si celalalt sa se marturiseasca. Şi unul zice: „I-am vorbit frumos, m-am purtat frumos”, si indulceste cuvintele cand vorbeste despre sine. Dar cand vine randul sa-l prezinte pe celalalt, devine rau. Dupa parerea lui, celalalt a fost salbatic, in timp ce el a fost miere si lapte.

Celalalt va spune aproape aceleasi lucruri, dar invers. Acum este el cel care vorbeste cu multa dulceata despre sine: „Ce frumos m-am purtat, ce frumos i-am vorbit! Am avut rabdare, l-am trecut cu vederea, dar m-a jignit, s-a purtat foarte urat!”.

Asadar, ce se intampla? Şi unul si celalalt au dreptate, dar amandoi sunt nedrepti. Cand vorbeste despre sine insusi, foarte rar, numai daca omul are pocainta adevarata inlauntrul sau, intalnim cuvintele: „Ce frumos mi-a vorbit celalalt, dar eu nu l-am luat in seama, i-am vorbit urat si m-am purtat ca un salbatic!”. Foarte rar se intampla acest lucru. De regula, despre noi vorbim frumos, nu si despre altii.

Duhovnicul, fara sa devina acuzator, trebuie sa ajute in aceasta situatie: „Ia stai putin, cand este vorba de tine, te ingrijesti si vorbesti atat de frumos, iar cand este vorba de celalalt ce faci?” Şi, astfel, va avea loc cercetarea. Gan­durile si cugetele vor fi curatite. Cercetarea va merge mai in adanc, se vor gasi radacinile, sufletul va fi luminat si omul va pleca mai pocait decat atunci cand a venit. Plecand astfel, va dobandi mai multa cunostinta despre sine. La urmatoarea marturisire lucrurile vor merge mai bine, sufletul se va vindeca si omul se va zidi.

Pacatele trupesti sunt pacate de moarte?

Pacatele de moarte

Exista pacate care se numesc de moarte. Toate Tainele Bisericii vizeaza salvarea omului din pacat, dar Taina Sfintei Spovedanii este taina spe­ciala pentru iertarea pacatelor savarsite dupa Botez.

Desigur, orice incalcare a poruncilor inseamna pacat. Unele din ele se numesc pacate de moarte. Ele se numesc asa pentru ca ucid sufletul. In final, insa, pacatul de moarte este necainta. Astfel, daca omul savarseste in fapt pacatele si nu se pocaieste, sufletul sau va muri inainte ca el sa plece din aceasta viata.

Unul dintre pacatele de moarte despre care Sfanta Scriptura vorbeste limpede, si care inchide omului intrarea in imparatia lui Dumnezeu, este pacatul legat de faptele trupesti.

Sfantul Apostol Pavel spune:

„Nu stiti oare ca nedreptii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu? Nu va amagiti; nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodo­mitii, nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici batjo­coritorii, nici rapitorii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu”.

Nu va inselati, nici unul nu se va bucura de Imparatie. Şi alte versete se refera la aceste pacate, in special ultimele capitole ale Apocalipsei, unde se vorbeste despre sfarsitul tuturor si despre venirea Imparatiei lui Dumnezeu. Acolo se graieste limpede despre alungarea din Imparatie a celor care au facut pacate trupesti.

Problema este foarte serioasa, caci cuvantul lui Dumnezeu este cuvant divin. Duhul lui Dumnezeu nu minte si ceea ce spune, se va intampla.

„Cel nascut din Dumnezeu nu face pacate”

Dupa Botez, omul nu trebuie sa cada in pacate de moarte. Adica se poate sa nu cada.Atat de mult il ajuta Dumnezeu, harul Lui, Duhul Sfant pe care fiecare crestin il are inlauntrul lui, incat este posibil sa nu cada in pacate de moarte. „Cel nascut din Dumnezeu nu face pacat” ne spune sfantul Evanghelist Ioan, el intelege acele pacate care ucid sufletul.

Dar pentru ca este neputincios, slabanog, Domnul a lasat Taina Sfintei Spovedanii, Taina Pocaintei, tocmai pentru ca oamenii sa primeasca iertarea pacatelor. Altfel, in final, putini ar scapa de pacatele trupului si putini s-ar mantui.

As dori sa rog iubirea voastra sa ia seama la aceasta problema. Suntem in perioada Postului, sa ne gandim serios si sa mergem sa ne spo­vedim. Sa luam aminte, poate unii au facut astfel de pacate si au tratat lucrul acesta superficial. Daca au facut astfel de pacate si nu se pocaiesc, nu exista pentru ei mantuire. Pocainta inseamna ca omul sa-si constientizeze actele sale si sa urmareasca sa nu mai pacatuiasca. Pe de alta parte, trebuie sa mearga sa se boteze a doua oara, adica sa vina in scaunul spovedaniei, sa pri­measca iertarea pentru ca sufletul sa se curateasca, la fel ca prin Botez.

Cel care trateaza problema superficial si nu se caieste de pacatele sale, isi pierde sufletul. Vom fi judecati dupa porunca lui Dumnezeu si nu dupa cum vrea fiecare. Sunt multi cei care fac asemenea pacate si nu le pasa, nu le socotesc pacate. Isi spun: „Eu nu ma simt vinovat cu nimic!”, si raman nespovediti, necuratiti, raman sub povara pacatelor. Nu putem spune ca nu-si vor pierde sufletul lor. Cuvantul lui Dumnezeu este nemincinos.

Asadar, cel care pacatuieste in orice chip, cel care cade in pacate trupesti, sa se opreasca degraba. Sa se pocaiasca, sa verse lacrimi pentru purtarea, pentru viata lui de pana acum.

Sa facem referire la tot trecutul nostru

Va trebui sa cercetam tot trecutul nostru, de vreme ce ne-am botezat prunci. Sa ne amintim toata viata noastra, sa ne caim si sa ne spovedim. Din copilarie, este posibil sa fi cazut in multe asemenea pacate. Asadar, fiecare sa cerceteze intreaga sa viata si, cu buna stiinta sa cerceteze cele din sufletul sau. Sa nu se crute pe sine! Sa caute sa afle toate pacatele tineretii.

Exista si pacate care au legatura indirecta cu cele pe care le stim. Avorturile antreneaza un complex intreg de atitudini. Logodirea tinerilor in scopul savarsirii Tainei Nuntii si savarsirea celor ale omului casa­torit fara sa se fi cununat inseamna pacat, chiar pacat de moarte.

Multi cred ca problema pacatului se rezolva odata cu trecerea timpului. „Au trecut multi ani de cand l-am savarsit!”, zic unii. Oricat de multi ani ar trece, pacatul nu se sterge, mai ales pacatul de moarte, decat daca omul se pocaieste, se mar­turiseste si daca primeste iertarea pacatelor de la Dumnezeu, prin duhovnic. Nici pacatele mici si nici cele mari nu se sterg de la sine, cu trecerea timpului, nici daca le uita, nici daca le savarseste singur si spune ca nu s-a intamplat nimic.

Daca omul voieste sa-i fie iertate pacatele, sa-si curateasca, in mod real, inima intinata ca sa i se deschida poarta cerului, a Raiului. Daca vrea sa se mantuiasca sa trateze problema cu seriozitate, sa nu se menajeze. Sa-si afle toate pacatele, unul cate unul, sa se spovedeasca oricata rusine ar simti, oricat de greu i-ar veni, pentru ca sa fie iertat. Sa se spovedeasca de pacatele pe care le-a savarsit in copilarie, in adolescenta si apoi cele de mai tarziu, pana in ceasul mortii.

Indiferent ce spun si fac oamenii, Legea lui Dumnezeu nu se schimba. Nu ei fac legea, ci Dumnezeu. El ne va judeca si nimeni altcineva.

Precum in zilele lui Noe

Domnul, cand vorbeste despre ceea ce se va intampla in zilele in urma, face trimitere la zilele lui Noe. „Asa cum a fost in zilele lui Noe, la fel va fi si in zilele venirii Fiului Omului”. Atunci, toti isi vedeau de treburile lor, de viata lor fara Dumnezeu, faceau ceea ce voiau si il batjocoreau pe Noe, care pregatea, indemnat de Dumnezeu, corabia in care el si copiii lui aveau sa se salveze.

Oamenii de astazi sunt ca cei din zilele lui Noe. Vor pacatui, iar cand Domnul va veni „ca un hot in noapte”, se vor mantui doar cei care se afla in corabia reprezentata de Biserica. Ea este corabia, vaporul si madularele ei sunt cei care se afla inlauntru si care se vor mantui. Vor fi salvati doar cei care sunt cu adevarat madulare ale Bisericii, si nu doar botezati.

Ii am in vedere aici si pe tinerii care duc viata de cuplu fara sa se casatoreasca niciodata. Ei considera acest lucru foarte natural, merg si se impartasesc, fara sa se caiasca si fara sa se spovedeasca. Cred, probabil, ca de vreme ce sunt botezati si se impartasesc toate sunt in regula. Nu este deloc asa!

Dumnezeu ne-ar fi spus sa ne botezam, sa ne impartasim si nimic altceva. Ne spune sa ne mantuim de pacat! Nu subliniaza ca este pacatos doar cel care nu se impartaseste. Omul poate sa fie botezat, sa se impartaseasca, dar sa vietuiasca in pacat. Poate sa desfraneze, sa faca adulter si sa creada ca se va mantui! Niciodata, nu se va intampla acest lucru. Nu se va mantui! Acesta este adevarul si trebuie sa-l cunoastem. Noi vom purta raspunderea daca nu spunem clar aceste lucruri. Ne vom mantui de pacatele de moarte si, in mod special, de pacatele trupesti despre care vorbim, doar daca ne caim pentru ele si nu le mai repetam.

Sufletele noastre se vor pierde pentru ca am inteles gresit lucrurile

Este mare greseala ca oamenii sa se arate nepasatori fata de realitatea pacatului. Isi vor pierde sufletele pentru ca au judecat stramb.

Fiecare este responsabil pentru pacatele pe care-si permite sa le faca. La fel de responsabili sunt si aceea care indeamna la savarsirea paca­telor, considerand ca toate sunt firesti si fiziolo­gice. Astfel, oamenii pacatuiesc fara ezitare, fara cea mai mica mustrare de constiinta si cred ca nu fac nimic rau. Toti acestia, la sosirea Imparatiei lui Dumnezeu vor ramane afara, pentru ca un glas le va striga:

Afara cainii si vrajitorii si des­franatii si ucigasii inchinatori la idoli, si toti cei ce lucreaza si iubesc minciuna!”.

Sa ne amintim de toate pacatele, chiar si de cele legate de casatorie. Omul poate sa greseasca nu doar in afara Nuntii, ci si in cadrul cuplului. Casatoria nu inseamna lascivitate, neinfranare, fapte rusinoase, perversiune, ci iubire, bunacuviinta, comuniune in Duhul Sfant. Asadar, si in cadrul cuplului se pot intampla o serie de lucruri potrivnice Legii lui Dumnezeu, potrivnice duhului Evangheliei, intregii invataturi a Bisericii. Şi acestea trebuiesc marturisite, pentru ca omul sa primeasca iertarea, sa-si curateasca sufletul, sa nadajduiasca si sa creada ca astfel i se va deschide cerul, calea spre Imparatia lui Dumnezeu, spre mantuire.

„Nu am nimic sa spun!”

Sa ne nelinistim, daca ne intrebam ce am putea spune in scaunul spovedaniei!

Doresc sa va vorbesc despre doua situatii practice. Una se refera la acele persoane care vin si spun, oarecum, cu zaduf: „De ce am mai venit, ca sa marturisesc din nou acelasi lucru!?”. Iar altii spun: „Nu am nimic sa marturisesc! Ce sa spun!?”, si nu se duc niciodata sa se marturiseasca.

Ma voi referi mai intai la prima situatie.

Şi daca s-ar marturisi omul in fiecare zi, tot putin ar fi. Simte nevoia, daca ar fi posibil, sa se marturiseasca si dimineata, si dupa amiaza. Niciodata nu se sfarseste aceasta dorinta. Atat de mult greseste omul. Cand, insa, ajunge cineva in situatia sa spuna: „Ce sa spun, ce sa martu­risesc?”, ceva nu este in regula.

Ca sa intelegem mai bine, ma grabesc sa spun ca, atunci cand vom muri, sau vom apuca a doua venire a Domnului, infatisandu-ne inaintea lui Dumnezeu, nu vom aparea asa cum credem noi. Asa cum suntem in biserica si in afara ei. Daca ne fotografiaza cineva, toti avem o infatisare evlavioasa. Adica, parem evlaviosi, buni crestini. Stam in biserica cu rabdare, simtim ca suntem in biserica si dam o imagine buna. Avem si o parere buna despre noi insine si credem ca atunci cand vom aparea inaintea lui Dumnezeu, Acesta ne va vedea in acest fel. Dar nu este asa! Dumnezeu va privi nu exteriorul nostru, ci adancul inimii, strafundul sufletului nostru.

Sa presupunem ca un medic descopera unui bolnav metastaza. In afara nu se vede nimic. In anumite situatii, bolnavul nu simte nici o durere, ci doar o simpla jena care il face sa se nelinisteasca, sa se intrebe daca nu cumva este bolnav.

Cercetarea pe care o va face medicul bol­navului nu va fi una exterioara. Nu va lua seama la vesmintele pe care le poarta, nici cum arata omul pe dinafara. Il va cerceta si va patrunde adanc, inlauntrul intregului corp. Concluzia medi­cului specialist poate fi total diferita de cea pe care o are bolnavul despre sine. Prin intermediul aparatelor medicul poate trage concluzia ca acel bolnav mai are putin de trait.

Tot asa, la a doua venire a Domnului, sau cand vom muri, vom aparea inaintea lui Dumnezeu „goi si descoperiti”, si se vor “da pe fata toate!”. Este, intr-adevar, de mirare ca acest lucru nu ne parjoleste sufletul!

Sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne lumineze, sa ne deschida ochii si sa ne faca sa simtim boala pe care o avem inlauntrul nostru. Adica, sa vedem inlauntrul inimii noastre invidia pe care o avem, ura pe care o avem, gelozia, pornirea spre osandirea aproapelui, multa infumurare, egoismul, iubirea de slava si de placeri, iubirea de arginti, ca sa nu mai vorbim despre necredinta noastra. N-am invatat sa ne incredem in Dumnezeu. Inima noastra este legata de atatea alte lucruri, vaneaza atatea altele. Toate acestea vor ramane neschimbate, nu le vom indrepta daca vom spune: „Eh, ce sa fac?” Astfel de cuvinte nu-si au locul in viata noastra. Hristos a venit ca medic si mantuitor al omului. A venit sa-l salveze pe acesta de toate relele. Oare, nu este aceasta nesabuinta? Nu aducem jignire lui Hristos, Care vine sa ne vindece, iar noi nu primim?

Rog, cu acest prilej, pe cei care nu au nimic de marturisit in scaunul de spovedanie, sa se nelinisteasca, sa-si puna semne de intrebare. Sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne lumineze, sa ne deschida inima, sa ne faca sa simtim ca ne doare aici sau in alta parte, ca suntem raniti, ca suntem bolnavi, ca avem o stramtorare. Sa nu vietuim ca si cum nu s-ar intampla nimic cu noi. Daca sufletul nostru nu se trezeste si nu vedem starea in care ne aflam, daca nu simtim nevoia sa ne spovedim, inseamna ca sufletului nostru nu-i merge bine. Asadar, sa nu dormim, sa nu ramanem nepasatori, sa nu ne facem rau singuri acoperind rautatile noastre.

„Frica nu se impaca cu demnitatea de crestin”

In ultimele capitole ale Apocalipsei, pe care le-am citit in aceste zile, am aflat ca evanghelistul enumera printre cei care nu au loc in Imparatia lui Dumnezeu si pe cei fricosi. Nu doar necredinciosii, ucigasii, ci si fricosii nu au loc in Imparatia lui Dumnezeu. Unui crestin nu-i este ingaduit sa fie fricos!

Tristetea, frica, indoiala, nesiguranta nu sunt trasaturi crestinesti. Poate sa vorbeasca cineva in scaunul spovedaniei despre nesiguranta pe care o simte, sau alte asemenea, dar nu trebuie sa faca din acestea o problema. Trebuie sa spuna:

„In mod normal nu trebuie sa am asemenea sentimente inlauntrul meu! Faptul ca le am, inseamna ca nu sunt in comuniune cu Dumnezeu, nu sunt intr-o relatie buna cu El! Inseamna ca nu am credinta in Dumnezeu!”

Şi, iata pacatul!

Unii oameni spun la spovedanie: „Am venit din nou, desi nu trebuia, pentru ca spun mereu aceleasi lucruri!”. Este necesar sa descoperim alte pacate, sau este nevoie de varietate de pacate?

Egoismul este unul singur, dar omul il simte in fiecare zi, in fiecare moment, ca si cum s-ar fi nascut atunci si vrea sa-l indeparteze, ca pe orice alt pacat. Cel care marturiseste: „Spun din nou aceleasi lucruri!”, arata ca nu are pocainta in sufletul lui. Este ca si cum ai merge la doctor si i-ai spune: „Nu stiu de ce am mai venit, ma incearca aceeasi boala?” De o suta de ori te vei duce la medic, te vei interna si in spital, pana cand boala va disparea. Aceasta te intereseaza cel mai mult. Nu este nevoie de alta durere in trupul tau, ca sa fii indreptatit sa te duci la medic, sa mergi la spital!

Acelasi lucru se intampla si cu pacatele noastre. Vom merge la duhovnic sa le marturisim, pana cand vom scapa din mreaja lor, pana cand ne vom elibera de povara lor.


[1] Omilia aceasta si urmatoarele patru au fost tinute la Priveghere si apartin unei serii de Omilii despre Marturisire.

[2] Sfantul Nicodim Aghioritul, Pidalion, Ed. Rigopulos, Tesalonic 1982, pag. 758

[3] In predica nu se explica tot continutul Gramatei de hirotesie


Legaturi:

***


Categorii

Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Curvia, Pocainta, Preotie (pentru preoti), Razboiul nevazut, Taina Spovedaniei, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “SPOVEDANIA

  1. Foaaarte bun articolul!!!
    Toti STIM ce si cum…dar e bine sa ni se mai readuca aminte…umbland si la subtilitati!

    Oricum…razboiul s-a intetit pe toate fronturile – asa simt eu!
    Parca in ajun de bataie ori batalie finala, s-a oprit in loc, timpul…am sesizat anul asta la toata lumea o tristete, o neliniste, unii si-au definit-o. altii nu, altii au asimilat-o apoi si-au innecat-o cum au putut si in ce au vrut;
    -se sufera DEJA mult, in Romania – se simte multa lume singura, si – mai ales – NESIGURA!
    E doar inceputul durerilor: recitind ceea ce a spus Pr.Arsenie Boca folosindu-se de cuvintele din Apocalipsa cum…. datorita greutatilor, evenimentelor negative, infricosatoare care se vor succede DAR mai ales din pricina comportamentului dur si deosebit de aspru al ”aproapelui” se va cere muntilor sa ne acopere si mormintelor sa se descopere…o sa spuneti ca sunt dramatica, dar vremea nenorocirilor a inceput – anormalul este normal, normalul – anormal!
    Si totusi, SE TACE!
    Este o frica paralizanta, mai urata si mai demoralizatoare decat cea perceputa inainte de ’89 fiindca aceea ne tine legati intr-un fel anume , ne solidarizam – macar din priviri si cu inima, cea de azi este acoperita bine (cum isi acopera pisica murdaria) si este complice cu factorul care o determina de parca-i si place sa fie subordonata la modul asta! – asta apropos de frica…

  2. Parintele, ca de altfel si alti parinti din Grecia si Romania crede ca puterea de marturisire o are numai episcopul. Total gresit. Atrag atentia asupra acestui lucru pentru ca influenteaza modul de gandire a acestei Sfinte Taine.Daca urmareste cineva cu atentie Isoria Bisericii si dezvoltarea canoanelor ei observa ca dogmatic si in lucrare preotul are plinatatea harului. Deosebirile intre preoti si asezarea de episcopi ( in greaca επί της σκοπιάς ) nu aveau decat rolul de a pune pe cineva sa supravegheze credinta si trairea crestinilor. Lucrul acesta se poate observa cu usurinta si din evolutia vesmintelor liturgice. Insasi apostolii purtau felon iar episcopii mai tarziu purtau doar omofor peste felon ca un simbol al Pastorului cel bun. Numai dorinta de putere si apoi dezvoltarea acestor tendinte de stapanire mai ales in perioada bizantina( a se vedea aici denumirea gresita de Stapanul care apartine numai Domnului Hristos ). Ar fi multe de spus dar pe scurt hirotesia in duhovnic nu ii da preotului harul pentru a spovedi ci este o binecuvantare sau mai bine zis o randuire a lui in treapta aceasta. A nu se uita si exemplul din secolul 3 sau 4 daca nu ma insel, cand datorita distantei si problemelor, in lipsa unui episcop 12 preoti au ridicat pe al 13-lea in treapta aceasta. Si a fost recunoscut de celelalte Biserici locale. Si mai exista si folosirea frazei Sfantului Ignatia : episcopul este in locul lui Hristos si il reprezinta pe El. Alta folosire abuziva, Daca cititi epistola in original veti observa contextul afirmatiei,
    Fara dar si poate trebuie sa existe o randuiala si de aceea Parintii au asezat acestea dar sa le spunem lucrurilor pe nume si sa nu ne ascundem dupa deget.

    Adevarata problema este necunoasterea realitatii duhovnicesti a Bisericii primare si a motivelor pentru care s-au randuit anumite lucruri. Iar aceasta a adus din nefericire la situatia actuala in care experimentam o impunere a unei asa-zise ierarhii stapanitoare si nu slujitoare ( a se vdea aici si impunerea partidei monahilor- episcopi a opririi celor casatoriti de la episcopie pe motive chipurile de nepotism, cand stim ca acesta s-a propagat pana azi mai ales de catre monahi ).

    Pocainta nu avem si dorinta de a lucra duhovniceste si cu discernamant.Azi se propovaduiesc cantinele si nu vindecarea duhovniceasca.

    Protestantii au propus : Sa ne intoarcem la Parinti! Da, dar atata timp cat ii avem aici sa ne intorcem la Batrani ca sa stim ce e pocainta si marturisirea. Cuvinte despre pocainta de la Batranii nostri fratilor. Asta sa publicati, si stiu ca o faceti, dar poate ar trebui mai des.

    Cu iertare daca am smintit pe cineva dar raspunsuri din astea din condei am citit multe. Si exemple de “gheronta” si arhimandriti…. si mai multe am vazut.

    P.S: De exemplu cele mai multe sfaturi despre viata in casnicie si sfaturi practice publica in ultima vreme numai monahii. Spunea un parinte : randuiala…. randuiala…. Am ajuns cum au profetit Parintii, monahii ca mirenii si mirenii ca ….

  3. @Magda
    Buna analiza ai facut: tristetea, nelinistea, durerea sufleteasca, toate si-au facut cuib in sufletele noastre si asa cum spui si tu, parca erau si inainte de ’89 ceva din toate acestea, numai ca atunci exista ceva tainic, calduros, un fel de prietenie, de impreuna patimire, care azi nu mai exista. “Aproapele” nu mai e aproape e undeva pierdut departe vorbesti aceeasi limba dar nu te intelegi cu el, poate e chiar ruda de sange, dar degeaba, tot nu te intelegi, iar ca sa mai gasesti un “aproape” azi trebuie mers cale lunga si la propriu si la figurat.
    Grele zile nimeriram, dar asa a randuit Bunul Dumnezeu, spre binele nostru, ca pe o doctorie amara caci asa cum spun azi cam toti parintii cu viata imbunatatita: “nu ne mai ramane decat sa plangem”

  4. Sf. Simeon Noul Teolog zice ca duhovnicia a ajuns la preoti si chiar la monahi simpli pt ca ierarhii au decazut si au pierdut legatura cu Duhul, de la Care au puterea si stiinta de a dezlega pacatele. Ceea ce inseamna ca episcopul este cel ce intrupeaza deplinatatea arhieriei si face prin hirotonie preoti slujitori, iar prin hirotesie duhovnici(a se vedea epistolele despre pocainta). In contiinta omului de rand s-ar traduce prin a cauta “medici” priceputi, adica duhovnici iscusiti pt a nu ramane nevindecat.
    Sigur ca si preotul poate opri de la Impartasanie, dar prin imputernicirea ierarhului. Asta pt ca el slujeste Liturghia si este dator sa aiba grija pe cine impartaseste. Are puterea de a lega si dezlega doar pe cei care vin la impartasit la el.
    Iar episcopul este supraveghetor, ia seama de turma sa. Care ar mai fi diferenta dintre el si preot. Ce-i drept, ar trebui sa fie in fiecare cetate/oras cate un episcop. El face parte din mijlocul credinciosilor.

  5. @un parinte de departe

    Articolul nu zice ca preotul nu are putere de marturisire, ci ca o primeste de la episcop. Dupa cum a zis “un ieromonah1” este o binecuvantare diferita de hirotonire.

    M-am consultat cu un parinte si mi-a spus ca toate Tainele si preotul in general sunt sub episcop. Aceasta ascultare are rolul de a asigura o mai buna desfasurare (dat fiind ca episcopul este mai matur duhovniceste decat preotul).
    A spune ca preotul este de sine statator este mai degraba o conceptie gasita in Catolicism.

    Cat despre partea cu “stapanul”, iarasi am inteles ca este bine venita atunci cand este facuta cu smerenie. Si este menita sa duca cu gandul la smerire si pocainta. (cand un episcop o primeste)

  6. In textul postat de raboinici exista o gresala de interpretare, de nunata.
    Hirotonia da preotului puterea de transforma paine si vinul in Trupul si Sangele lui Hristos. Aceasta este Taina de unde decurg toate celelalte Taine, inclusiv iertarea pacatelor. La Hirotonie preotul primeste puterea savarsirii tuturor Tainelor, deci si a iertarii pacatelor, a dezlegarii. Hirotesia nu este Hirotonie, nu este Taina, deci nu se primeste nici un dar prin hirotesie ci doar binecuvantari si distinctii. De aceea episcopul, randueste pentru a fi duhovnici (deci a folosi darul ieratii pacatelor, dat deja de la hirotonia intru preot) pentru acei preoti incercati, mai varsnici, care pot sfatui corect si ajuta. Este o regula interna a fiecarei Mitropolii in parte.
    Rugaciunea de la hirotesie da dreptul de a spovedi, dar in potenta puterea spovedaniei exista in preot din momentul Hirotoniei lui. De aceea exista exceptii cand preotul care nu are hirotesia de duhovnic poate spovedi pe cai care sunt pe patul de moarte, pe cei care au nevoie de aceasta. Iar in general orce preot poate spovedi, iar rugaciunea de dezlegare o citeste apoi episcopul, sau un preot hirotesit. Acestea sunt randuieli interne pentru ca sa nu se intample tragedii, ca preoti fara experienta duhovniceasca sa ajunga duhovnici si sa duca suflete la pierzare.
    Aceasta precizare este foarte importanta, pentru ca lipsa ei duce la o intelegere gresita asupra Tainei Hirotoniei, inteleg ca razboinicii nu sunt teologi, dar ar trebui sa fie mai smeriti si sa caute sa inteleaga ceea ce nu cunosc.

  7. Pingback: PARINTELE IONA DE LA OAŞA (Ioan Patrulescu) – interviu in “Familia ortodoxa”. CUM S-A CONVERTIT UN TANAR COMUNIST IDEALIST? Despre spovedanie si ispasire -
  8. Pingback: PARINTELE IONA DE LA OAŞA (Ioan Patrulescu) – interviu in “Familia ortodoxa”. CUM S-A CONVERTIT LA HRISTOS UN TANAR COMUNIST? Spovedanie, canon, ispasire -
  9. Stim ca aveti o problema cu noi, “razboinicii” (intru mormant, monstri fanatici si distrusi sufleteste, formatori stricati de opinie pseudoduhovniceasca etc.) 🙂 , dar si acum, ca si in alte dati, noi doar am reprodus un cuvant al unui parinte, fara sa adaugam de la noi ceva sau sa scoatem. De asemenea, nu am intentionat ca accentul sau tema articolului sa fie altele decat spovedania propriu-zisa – deci o problema foarte practica si nu tinand de controverse teologice savante despre hirotesie, mai mult sau mai putin interesante sau utile majoritatii credinciosilor. Deci chiar nu ne-am propus o altfel de discutie si nici nu am dorit sa abatem atentia spre subiecte totusi secundare si colalterale despre care, da, recunoastem sincer ca nu ne pricepem atat de tare.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/11/03/indrumarile-staretului-iosif-de-la-optina-ravna-care-vrea-sa-indrepte-orice-rau-este-ea-insasi-un-mare-rau/

  10. Pacat de admini ca se fac “vinovati” ca au preluat un text de la un Parinte duhovnicesc, plin de evidenta rigoare si dragoste adevarata. Pe de alta parte, este infricosator la ce aberatii se poate ajunge. Dar fiecare sa ramana cu aberatiile proprii, iar textul cu lumina sa. Deci bine este sa ne folosim de spovedanie, de invataturile din postare si… de duhovnici. Ce rost are sa ne incalcim in fire despicate si sa pierdem esenta cea buna?

  11. Din pacate astazi se face o mare confuzie intre a avea cunostinte de teologie si a fi teolog. Astfel se intampla ca cei care au cunostinte de teologie sa nu fie neaparat si teologi, iar cei care nu sunt formati la scoli teologice sa poata fi si teologi.

    Amintindu-mi un cuvant al Paritelui Paisie Aghioritul, ma intreb si eu la ce foloseste atatea cunostinte daca aceastea se transforma in gloante de aur in cugetul unora, numai bune pentru a dobora pe fratele…

    Oare nu ne-am aduce aminte aici si de Parabola Vamesului si a Fariseului?

  12. Ar trebui sa fim in stare sa deosebim intre esenta unui articol si elementele secundare care se pot regasi in el. La fel si intre autorii originali ai articolelor si cei care le posteaza pe acest site. Si sa fim mai blanzi, mai bine intentionati, mai smeriti.

    Altfel, vom vedea ca orice articol pe care il citim oriunde ne va face nefericiti, iritabili, dornici de dispute, chiar de atacuri la persoana; lucruri care nici nu isi au locul in Ortodoxie, si izvorasc din propriile patimi, din nevoia de autoindreptatire, complexe de inferioritate, etc. Sau, dimpotriva, cand citim ce ne place sa auzim, ne credem “invingatori” si mandri de noi insine.

  13. Pingback: SFANTA IMPARTASANIE – taina spre caderea si ridicarea multora -
  14. Pingback: PARINTELE PAISIE OLARU SI SPOVEDANIA. Taina duhovniciei roditoare. “Marturisirea sa fie mai deasa decat impartasirea” -
  15. Pingback: SPOVEDANIA SI VINDECAREA SUFLETULUI. Mitropolitul Hierotheos Vlachos ne arata ce este, in mod real, PACATUL, in Traditia ortodoxa si cum poate fi IERTAT -
  16. Pingback: PARINTELE DAMASCHIN LUCHIAN – invataturi de baza despre TAINA SPOVEDANIEI, ROLUL DUHOVNICULUI si CONDITIILE AFLARII VOII LUI DUMNEZEU (video) -
  17. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (V). Pocainta sincera pentru propriile pacate. INDRUMAR DUHOVNICESC PENTRU CERCETAREA DE SINE de la Parintele Valentin Mordasov -
  18. Pingback: Parintele Dumitru Staniloae – studiu putin cunoscut, dar esential: MARTURISIREA PACATELOR SI POCAINTA IN ISTORIA BISERICII. Spovedania si lupta cu pacatul – conditiile IMPARTASIRII CU SFINTELE TAINE si primirii milei lui Dumnezeu -
  19. Pingback: Meditatie trezitoare la Paremia Vecerniei Intampinarii Domnului despre OAMENII RELIGIOSI CARE… NU ASCULTA(M) ADEVARUL LUI DUMNEZEU -
  20. Pingback: POCAINTA – inceputul propovaduirii Domnului. AVVA EFREM FILOTHEITUL despre POCAINTA si MARTURISIRE: “Lacrimile spala greseala, oricat de rea, de murdara, de dusmanoasa, de urata si de varsatoare de sange ar fi fost” -
  21. Pingback: Taina sfintei marturisiri. DARUL, BUCURIA SI PUTEREA DUMNEZEIASCA A POCAINTEI -
  22. Pingback: Versetul zilei | Binevestitorul
  23. Pingback: CADEREA CETATII SFINTE: Predici ale Parintelui Simeon Kraiopoulos despre SENSUL DUHOVNICESC AL CUCERIRII CONSTANTINOPOLULUI: “Cu Dumnezeu nu este de gluma! Sa nu ne astupam urechile, fratii mei!” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: TAINA POCAINTEI MARTURISITE intre intelegerea ei duhovniceasca autentica si formele “deviate” de intelegere si practicare | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: Meditatie trezitoare la Paremia Vecerniei Intampinarii Domnului despre OAMENII RELIGIOSI CARE… NU ASCULTA(M) ADEVARUL LUI DUMNEZEU | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate