POGORAREA SFANTULUI DUH. Predica Sfantul Teofan Zavoratul. “Au nu stiti ca biserica a lui Dumnezeu sunteti si Duhul lui Dumnezeu traieste intru voi?”

23-05-2010 Sublinieri

Duhul lui Dumnezeu traieste in biserica. Dar in noi traieste, oare, Duhul lui Dumnezeu? Traieste si lucreaza daca este in noi viata duhovniceasca.

Duhul, unit cu trupul, a fost asezat in lumea lui Dumnezeu ca sa fie preot, ca nu numai el sa traiasca in Dumnezeu, ci si pe toate cele materiale sa le aduca prin el insusi la impartasirea de viata dumnezeiasca.

“Cincizecimea praznuim si venirea Duhului (Stihira la Doamne, strigat-am) – o praznuim nu numai ca pe evenimentul prin care s-a intemeiat Biserica lui Dumnezeu, ci si ca pe un dar de la Dumnezeu, pe care fiecare dintre noi si-l insuseste si care este esential in viata noastra crestina.

Duhul Sfant, pogorandu-Se asupra Apostolilor, nu a ramas numai in ei, ci prin ei, ca prin niste canale, S-a revarsat asupra tuturor credinciosilor, si incepand de atunci traieste si lucreaza in Biserica, renascand la viata duhovniceasca prin Dumnezeiestile Taine, educand si pazind in ea pe fiecare om care devine madular al ei.

Cu toti suntem, prin harul lui Dumnezeu, purtatori de Duh – sau trebuie sa fim astfel, pentru ca prin Botez toti dintr-un Duh ne-am adapat (v. 1 Cor. 12, 13), prin Mirungere suntem insemnati cu Duhul Cel sfant al fagaduintei, prin pocainta suntem innoiti prin Duhul (v. Efes. 4, 23), prin Impartasanie primim Duhul infierii (v. Rom. 8,15) si devenim un duh cu Domnul (v. I Cor. 6,17). Avand asemenea fagaduinte si incredintari, vom pricepe cu usurinta intrebarea Apostolului Pavel catre corinteni: Au nu stiti ca biserica a lui Dumnezeu sunteti si Duhul lui Dumnezeu traieste intru voi? (I Cor. 3, 16), atunci cand a bagat de seama ca acei corinteni carora le scria el nu luau aminte la aceasta inalta intaietate crestineasca a lor.

Dar, fratilor, pe cat este de neindoielnic faptul ca a primi Duhul este intaietatea randuita de Dumnezeu a crestinilor, pe atat de sigur se poate ca dupa ce El a fost deja primit, sa-L pierdem ori sa-L stingem prin neluarea-aminte sau prin intoarcerea faptuirii noastre catre lucrurile ce-I sunt potrivnice. Apostolul ne preintampina: Duhul sa nu-L stingeti (I Tes. 5, 19). Nu intristati Duhul Sfant al lui Dumnezeu, intru Care ati fost pecetluiti spre ziua rascumpa­rarii (Efes. 4, 30). Aducandu-va aminte de aceasta lege, ca cine nu are Duhul lui Hristos, acela nici nu este al lui Hristos (v. Rom. 8, 9), iar cine nu este al lui Hristos, acela nu e al lui Dumnezeu, ajungi fara voie sa cercetezi cu grija si temere: oare traieste si lucreaza in noi Duhul lui Dumnezeu?!

La asta vom raspunde pe scurt dupa cum urmeaza: traieste si lucreaza ata­ta timp cat sunt in noi lucrari duhovnicesti, altfel spus viata duhovniceasca. Dupa aceasta, fiecare ar putea stabili in ce fel de legatura se afla cu Duhul. Necazul este insa ca expresiile „om duhovnicesc”, „viata duhovniceasca”, „lu­crare duhovniceasca” sunt intrebuintate de catre noi fara nici o precizie. Ele ba sunt intelese prea simplu si prin aceasta sfera sensului lor este largita pana intr-acolo ca pot fi folosite cu privire la toti, fara nici o exceptie, ba sunt luate intr-un inteles prea inalt si prin aceasta sfera sensului lor este restransa pana intr-acolo ca greu se va gasi cineva care sa poata fi cinstit dupa vrednicie cu titlul de „purtator de duh”. Cred ca ati intalnit amandoua extremele atat in discutii, cat si in carti. Pentru a destrama aceasta nelimpezime si a va da pu­tinta de a judeca precis despre propria voastra duhovnicie, va voi face o schita cat mai simpla a vietii duhovnicesti in formele si manifestarile ei posibile.

Desprindeti-va intrucatva de randuielile lumii de aici, inaltati-va intr-acolo unde nu e materie, inchipuiti-va ca voi insiva sunteti lipsiti de trup si ati fost pusi sa traiti si sa actionati pe taramul netrupescului. In aceasta forma sunteti duh. Lumea aceasta si tot ce este lumesc va sunt necunoscute. Cuprinsi de Dumnezeu, numai de la El primiti luminare si numai catre El sunteti atrasi cu toata fiinta voastra. Pe El il contemplati, pe El il gustati, dupa porunca Lui va miscati. Tocmai aceasta cufundare in Dumnezeu, aceasta miscare primita de la Dumnezeu si fericire in Dumnezeu alcatuiesc adevarata viata a duhului curat [Aici, ca si in paragraful de mai jos, cuvantul “curat” se refera, poate, {si} la faptul ca ingerii sunt duhuri netrupesti]. Asa e starea puterilor netrupesti!

Lui Dumnezeu – Izvorul oricarei fiintari – I-a placut insa ca, lasandu-i pe ingeri duhuri curate, sa uneasca duhul omului cu trup — si iata ce a iesit! Raza curata de lumina, rasfrangandu-se in picaturile de ploaie sau trecand printr-o prisma, se descompune in cele sapte culori ale curcubeului duhul curat si simplu, unit cu acest organism complex, s-a dovedit – cu toata simplitatea si neschimbarea firii sale – a fi in stapanirea a felurite capacitati si imbracat cu o multime de trebuinte orientate catre materie si catre lume. Pe viata simpla a duhului s-a altoit o alta viata, foarte complexa; pe viata indreptata spre Dumnezeu s-a altoit o viata ce are a face cu lumea. Totodata, si trupul traia viata sa, dand de stire despre sine duhului, insa nedepinzand de el in ceea ce alcatuieste esenta vietii sale. Şi s-a aratat omul in lume, avand o intreita viata: duhovniceasca, duhovnicesc-trupeasca sau sufleteasca, si trupeasca.

Intocmindu-l pe om in felul acesta, Dumnezeu avea de gand nu sa aduca duhul jertfa trupului, materiei, lumii, ci ca duhul, primind in sine prin trup cele materiale, sa inalte toate aducandu-le jertfa lui Dumnezeu. Duhul a fost asezat in marea lume a lui Dumnezeu unit cu trupul pentru ca nu numai el sa traiasca in Dumnezeu, ci si pe toate cele materiale sa le aduca prin sine in impartasirea de aceasta viata dumnezeiasca. Viata in Dumnezeu, desprinsa de cele materiale, avand stapanire asupra lor, a ramas si in aceste conditii trasatura caracteristica a vietii duhului omenesc.

S-au strecurat insa invidia si rautatea, au incurcat gandirea lipsita de experienta a omului cu conceptii mincinoase, au incantat-o cu farmecul materiei, au orbit inima cu nadejdi amagitoare, desi sclipitoare – si duhul a cazut de pe taramul dumnezeiesc in materialitate, in iubirea de trup si iubirea de lume. In locul legiuitei legaturi cu trupul, el s-a „dizolvat” in acesta prin gandire si prin simtire, si a devenit din curat – patimas, din liber de materie – cufundat in fapturi, din stapanitor – rob. Viata sufletesc-trupeasca a cazut in neoranduiala si a inghitit-o pe cea duhovniceasca, iar aceasta a inceput sa se vadeasca numai prin constientizarea Dumnezeirii, prin cerintele constiintei si prin chinuitoarea nemultumire care apare cateodata fata de tot ce este zidit. Contemplarea de Dumnezeu, miscarea de la Dumnezeu si fericirea in Dumnezeu au pierit. Duhul a amortit.

Duhul curat il contempla pe Dumnezeu si primeste de la El cunoasterea tainelor. Insa si duhul unit cu trupul, si dupa ce i-a fost descoperita prin simturi felurimea fapturilor lumii celei vazute, trebuie, luminat fiind cu aceeasi luminare launtrica de Sus, sa contemple in ele rasfrangerea tainelor cunostintei de Dumnezeu si a tainelor facerii lumii si carmuirii lumii de catre El, pentru ca si in conditiile acestei cunoasteri a multe sa ramana netulburat in aceeasi contemplare de Dumnezeu. Cazand insa, el a fost robit de felurimea fapturilor si chiar a fost strivit de multimea impresiilor pricinuite in simturile lui de acestea, impresii care alunga din el insusi gandul la Dumnezeu. Studi­ind faptura, el nu mai trece dincolo de ceea ce vede in ele, de alcatuirea lor si de legaturile dintre ele, si, nemaiprimind luminarea de Sus, nu vede in ele limpede rasfrangerea lui Dumnezeu si a dumnezeiestilor taine.

Lumea a devenit pentru el o oglinda tulbure, in care nu se vede nimic in afara de ea, oglinda. In urma acestui fapt, cunoasterea a multe inabusa in el cunoasterea Unuia, il intoarce de la Acesta si il face sa se raceasca fata de El. Acesta este pretul si acesta este rodul cunoasterii lumii materiale in cel cazut.

Duhul curat este miscat de Dumnezeu. El primeste launtric semnele dumnezeiesti, oranduindu-se si lucrand potrivit acestora. Şi duhul unit cu trupul, dupa ce a fost pus in legatura cu fapturile cele multe, a primit puteri pentru a lucra in ele si a fost pus el insusi in necesitatea de fi supus lucrarii lor, si este la fel de dator sa lucreze in afara sa nu altfel decat urmand semnelor dumne­zeiesti si sa infaptuiasca planurile dumnezeiesti in randuiala desfasurarii vietii fapturilor, nu supunandu-se ei, ci intocmind-o in felul sau, asa incat in felul acesta, in pofida lucrarii de multe feluri dinafara, sa ramana in aceeasi unica miscare de la Dumnezeu, trasata de catre voia lui Dumnezeu. Cazand insa, el a fost inghitit de legaturile sale dinafara; nu le carmuieste, ci ele il carmuiesc El socoate randuiala de acum a lumii dinafara si miscarile din el insusi drept lege, pe care nici nu ii trece prin cap sa o conteste. Neprimind semnele dum­nezeiesti, el nu mai vede ce vrea Dumnezeu, nu se pricepe si nu indrazneste sa isi intocmeasca viata dupa planul lui Dumnezeu, ci este dus si manat. In locul unicei miscari de la Dumnezeu, el este tras incolo si incoace de multe lucruri, care il dezvata si ii taie pofta de a lucra dupa voia lui Dumnezeu.

Acesta este pretul intregii activitati de tot felul a celui cazut in viata politi­ca, sociala si familiala.

Duhul curat e fericit in Dumnezeu. El Il gusta pe Dumnezeu si cunoaste fericirea in El. Insa si duhul unit cu trupul, dupa ce i-au fost descoperite feluritele frumuseti ale fapturilor lumii vazute, trebuie sa isi aiba fericirea numai in Dumnezeu si, contempland frumusetile vazute, sa nu se opreasca la ele, ci prin ele sa patrunda pana la frumusetea dumnezeiasca si pe aceasta sa o guste, asa incat in felul acesta, cu toata multimea frumusetilor dinafara care fagaduiesc fericire, sa ramana doar in neschimbata fericire dumnezeiasca, ce vine de la gustarea nemijlocita si mijlocita a lui Dumnezeu. Cazand insa, el a pierdut aceasta putere a gustarii de Dumnezeu si chiar gustul dumnezeiescului, si a incercat sa caute desfatare in fapturi in loc ca prin ele sa se ridice la desfatarea de Dumnezeu. Nu se putea sa nu bage de seama ca ceva nu este in regula si, cum amintirea fericirii in Dumnezeu a ramas in el, isi cladeste in jur, luandu-se dupa aceasta amintire, o lume noua, artificiala, si aduna in ea toate frumusetile cu putinta, nadajduind sa inlocuiasca prin asta fericirea de care isi aduce aminte, insa pe care nu o mai are. Dar nici asta nu e in regula.

Toate aceste placeri; mangaieri, frumuseti artificiale nu fac decat sa aprinda setea, nedand ceea ce cauta duhul. In locul desfatarii numai de Dumnezeu, care aduce fericirea, in el domneste desfatarea de multe, care chinuie, si nu da liniste, si il intareste si mai mult in instrainarea de desfatarea cu Dumnezeu. Acesta este pretul tuturor desfatarilor naturale si artificiale ale celui cazut.

Intr-adins v-am zugravit starea duhului unit cu trupul, starea in care el trebuia sa fie dupa planul lui Dumnezea si cea in care a ajuns dupa cadere, ca prin aceasta sa ma apropii de raspunsul la intrebarea pusa la inceput. Asadar sa stiti ca cel ce este asa cum am zugravit duhul curat si duhul unit cu trupul, dar care lucreaza dupa planul lui Dumnezeu, acela are Duhul, iar cel ce este asa cum l-am zugravit pe cel cazut, acela nu are Duhul. Fiindca Dumnezeiescul Duh S-a pogorat si salasluieste in Biserica si Se impartaseste tuturor credin­ciosilor ca sa ii reaseze pe cei cazui, sa le redea desavarsirea de la inceput, sa ii uneasca iarasi cu Dumnezeu si sa intareasca in ei viata cea dupa Dumnezeu.

Cel in care domneste contemplarea de Dumnezeu, ce are cunostinta tai­nelor dumnezeiesti prin luminare nemijlocita sau prin descoperire mijlocita, cel care cunoscand fapturile vazute nu ramane numai la ele, ci in ele cauta sa vada rasfrangerea dumnezeiestilor taine, facerii si carmuirii lumii, acela are viata duhovniceasca, acela are si Duhul Sfant. Iar cine s-a afundat cu mintea in fapturi si nu-L cunoaste pe Dumnezeu, acela, oricat ar fi de invatat, nu traieste cu Duhul.

Cine isi da seama de lucrarea poruncilor dumnezeiesti in el si a dobandit deprinderea de a lucra dupa cum ii arata voia dumnezeiasca descoperita (revelata) si isi intocmeste viata potrivit ei, in ciuda impotrivirilor launtrice sau a greutatilor si necazurilor dinafara, acela traieste cu Duhul. Iar cine, in intoc­mirea faptelor sale, nu-L are pe Dumnezeu in gand, acela, oricat de corecte ar fi faptele lui, n-are Duhul.

Cine gusta fericirea numai in Dumnezeu si se desfata de toate cele zidite doar in masura in care ele nu numai ca nu impiedica, ci chiar ajuta desfatarea de Dumnezeu, acela traieste cu Duhul. Iar cine are gust doar pentru placerile aduse de fapturi si sufera de lipsa de gust pentru cele dumnezeiesti, acela, oricat de subtiri gusturi ar avea, n-are Duhul.

Nu voi mai lungi vorba lamurind amanuntele manifestarilor Duhului in noi, ca sa nu va obosesc. Dati-va osteneala sa faceti asta singuri. Voi adauga, totusi, un singur lucru. Cei ce traiesc cu Duhul stiu cum a inceput in ei viata Duhului, stiu cum Duhul lui Dumnezeu, atingandu-Se de duhul lor, a facut sa se salasluiasca in ei nemultumirea de sine si de tot ce este in jur, cum dupa aceea s-a zamislit dorinta de a schimba totul si de a-si intocmi viata dupa cum le-o arata Duhul, cum s-a bucurat duhul lor de schimbarea asta si ce ajutor a intalnit in toate ostenelile sale de a trai duhovniceste, cum a inceput sa invie simtirea impietrita si sa se lipeasca in chip cald de cele dumnezeiesti, cum in­cetul cu incetul deprinderile rele s-au ofilit si obiceiurile bune s-au inradacinat, cum s-a salasluit in minte adevar dupa adevar si s-a inmultit cunostinta de Dumnezeu, cum, indeobste, omul a intrat tot mai mult inlauntrul sau, s-a statornicit in inima si a stat in sine insusi, ca sa fie in Dumnezeu cu luarea-aminte si sa umble necontenit in prezenta Lui nu numai gandita, ci si simtita. Aceasta scurta istorie a vietii duhovnicesti in om este, poate mai mult decat orice altceva, marturia pipaita a faptului ca el are Duhul lui Dumnezeu.

Inca un cuvant: pentru duhul nostru este firesc sa traiasca in Dumnezeu. Cazand, el s-a intors de la Dumnezeu catre faptura si a inceput sa traiasca in aceasta. Vine Duhul lui Dumnezeu, il smulge din legaturile fapturii si il face sa nazuiasca iarasi spre Dumnezeu. Nazuinta duhului spre Dumnezeu este rugaciunea. Asadar lucrarea rugaciunii in noi este rodul Duhului Dumnezeiesc. Este rugaciune, este si Duhul lui Dumnezeu. Nu este rugaciune, nu este nici Duhul lui Dumnezeu.

Incredintandu-va ca aveti Duhul, bucurati-va, purtatori de Duh! Insa si noi, care nu vedem in noi insine lucrari vadite ale Duhului, nu trebuie sa deznadajduim, chiar daca ne este greu. Odata pogorat, Duhul Sfant nu mai paraseste pamantul. Intrarile la El sunt deschise. Sa ne apropiem, si El va veni si Se va salaslui intru noi. Atata doar ca nu trebuie sa ne amagim. Duhul omului care a cazut sau care slujeste pacatului este totusi duh. El rasfrange in sine ceva nepamantesc, chiar daca nu ne putem da seama limpede ce anume, asa cum oglinda sfaramata in cioburi mici rasfrange ceva, dar nimic intreg. Aceste strafulgerari ale duhului – in minte, in fapte si simtaminte – nu trebuie nicidecum confundate cu viata duhului. Pentru ca aceasta viata sa se arate in chip intreg trebuie ca Duhul lui Dumnezeu sa Se pogoare, sa topeasca sfaramaturile duhului omenesc si sa faureasca din ele, intreg, omul ascuns al inimii (v. I Petr. 3, 4) la fel cum din cioburile de sticla, daca sunt topite din nou, ia nastere o sticla intreaga, in stare sa rasfranga lucruri intregi. Atelierul unde Duhul lui Dumnezeu savarseste asta cu duhul nostru este Sfanta Biserica cu toate asezamintele sale. Iata, ea e in fata noastra! Supuneti-va din tot sufletul indrumarii ei, si ea va va duce acolo unde cei trupesti sunt prefacuti in duh de viata facator dupa asemanarea Celui ce ne-a zidit (v. 1 Cor. 15, 45), primesc arvuna Duhului( II Cor. 1, 22) si incep sa guste bucuria vietii in Duhul Sfant (Rom. 14, 17). In aceasta asteptare, sa ne rugam cu osardie: Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, vino si Te salasluieste intru noi. Amin!”

(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Legaturi:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile), Sfantul Teofan Zavoratul

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la “POGORAREA SFANTULUI DUH. Predica Sfantul Teofan Zavoratul. “Au nu stiti ca biserica a lui Dumnezeu sunteti si Duhul lui Dumnezeu traieste intru voi?”

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Predica Sfantului Luca al Crimeei (11 iunie) pentru ZIUA CINCIZECIMII (RUSALII): „IMPARATE CERESC, MANGAIETORULE…”. Unde (nu) locuieste Sfantul Duh?
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Pogorarea Duhului Sfant – taina esentiala a vietii noastre. FARA PLANS SI FARA IUBIRE NIMENI SA NU SE AMAGEASCA, NU VA DOBANDI HAINA DUHULUI!
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVINTE TARI ALE PARINTELUI COMAN LA CINCIZECIME: “Cine crede ca trebuie sa faca biserici mari pentru a-L face vizibil pe Dumnezeu se amageste!”
  4. Pingback: SCHIMBAREA LA FATA. Sfantul Teofan Zavoratul ne dezvaluie intelesul marii sarbatori. SLAVA LA CARE SUNTEM CHEMATI
  5. Pingback: Sfantul Iustin Popovici: “SFINTENIA ESTE STAREA NORMALA A SUFLETULUI NOSTRU… Sa te sfintesti tu insuti mai intai, si apoi sa sfintesti pe altii“ -
  6. Pingback: CINCIZECIMEA – POGORAREA SFANTULUI DUH. Talcuirea Mitropolitului Hierotheos Vlachos. “Este fiu al lui Dumnezeu numai cel ce Il are in el pe Duhul Sfant” -
  7. Pingback: Predici la Pogorârea Sfântului Duh » Alex Rădescu Blog
  8. Pingback: Sfantul Ioan de Kronstadt: CE INSEAMNA BISERICA SI HARUL? CUM NE FOLOSIM DE ELE PENTRU MANTUIREA NOASTRA? “…Pe cand noi ce facem? Dormitam si dormim! Uimitoare este nepasarea noastra, lenevia noastra” -
  9. Pingback: PENTRU CE TRAIM? CUM MOARE SUFLETUL, CUM SE PIERDE DUHUL SFANT? “Acolo unde se afla Duhul Sfant, acolo se iveste si lupta cea grea” -
  10. Pingback: Indrumarul Sfantului Nicolae al Ohridei pentru saptamana a cincea din Post: SA NE AMINTIM CINE SUNTEM SI CINE NE ESTE PARINTE -
  11. Pingback: SA NU UITAM: “Mult ni s-a dat, mult ni se cere…” SUFLETUL CARE NU ESTE NASCUT DIN DUHUL SFANT DE PE PAMANT ESTE MORT PENTRU VESNICIE! -
  12. Pingback: STARETUL MELHISEDEC DE LA LUPSA – CONFERINTA DE LA BUCURESTI (audio si text): Se poate obisnui omul cu Duhul Sfant? Chemarea la adanc si agonia lumii -
  13. Pingback: POGORAREA DUHULUI SFANT. “Vino si Te salasluieste in noi!” CRUCEA SI CINCIZECIMEA. “Dum­nezeu vrea sa fim inspirati, dar nu exaltati” -
  14. Pingback: CUM SE PASTREAZA SI CUM ESTE ALUNGAT DUHUL SFANT? -
  15. Pingback: Predica la Cincizecime a Sf. Iustin Popovici: NASTEREA BISERICII LUI HRISTOS. Ce trebuie sa facem cu sufletele noastre?/ PREDICI AUDIO, VIDEO la Rusalii -
  16. Pingback: POGORAREA DUHULUI SFANT (CINCIZECIMEA). Predici si cantari audio si video -
  17. Pingback: A DOUA ZI DE RUSALII. Predici audio ale pr. Ciprian Negreanu la Sarbatoarea DESCOPERIRII SFINTEI TREIMI. Cum lucreaza Duhul Sfant in Biserica si in noi? -
  18. Pingback: Parintele Mucenic Ilarion Felea despre LUCRARILE HARULUI SFANTULUI DUH -
  19. Pingback: “Duhul Sfânt este ca adierea, ca roua care răcoreşte acolo unde cade…”. CE ASTEAPTA MIRELE-HRISTOS DE LA SUFLETELE NOASTRE, pentru a ne darui HARUL DUHULUI SFANT? Cuvintele Staretei Macrina la Duminica Cincizecimii | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: CU O SINGURA INIMA, IN TRUPUL LUI HRISTOS. Cand “darurile unuia devin comoara tuturor”… CHEILE CARE NE DESCHID USA ADANCULUI INIMII | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate