Staretul Efrem Filotheitul: “DACA ATI STI CAT DE MULT CER AJUTOR CEI ADORMITI…”. Importanta extraordinara a POMENIRII LA PROSCOMIDIE pentru cei plecati dintre noi

ARHIM. EFREM FILOTHEITUL

Despre cei adormiti

1. Am primit vestea cea intristatoare si totodata veselitoare a plecarii catre Domnul a fiului vostru duhovni­cesc, pentru care ne-am tanguit si am plans impreuna cu voi. Dar acestea nu se potrivesc unui astfel de suflet, pe care nadajduim ca Hristos l-a primit si l-a slobozit de su­ferintele acestei vieti, pentru a-l odihni in locasurile cele vesnice. Aceasta faptura, ca una ce este podoaba sfanta si stralucita, va impodobi nobila dumneavoastra familie si va fi in continuare o nestinsa faclie de mijlocire pentru noi inaintea Domnului. Fecioria lui, indelungarea bolii si a rabdarii, al doilea botez, care este Schima ingereasca, ne incredinteaza ca dulcele nostru Iisus l-a primit ca pe o tamaie binemirositoare. Nu va intristati, va rog, ci va bucurati ca ati depus spre pastrare in vistieria lui Dumnezeu o mare comoara. Despartire de scurta durata este moartea, caci Hristos venind pe pamant, a luminat aceasta taina intunecata, care este moartea.

„Cel care crede intru Mine nu mai moare, ci traieste”.

„Eu sunt Invierea si Viata”.

Va doresc din inima ca Dumnezeu sa va dea rabdare, mangaiere si cugetele cele sfinte catre sporirea duhovniceasca.

2. Daca ati sti cat de mult cer ajutor cei adormiti! Fiindca dupa moarte nu exista pocainta si ca oameni au plecat si ei cu pete si prihane si vazand ca ajutorul celor vii impreuna-lucreaza si ajuta mult la a se desavarsi si linisti, ei isi doresc mult, cer si tanjesc sa fie pomeniti de cineva. Cu dor asteapta ca sa se ridice vreun preot sau vreun crestin virtuos din neamul lor care sa-i pomeneasca si pe ei.

Iti voi istorisi aici o vedenie a unui episcop pe care am auzit-o din gura lui, episcop cu care am impreuna-liturghisit in urma cu cativa ani. Spunea ca era un preot care fusese biruit de vin si de aceea se imbata. Iar aceasta s-a petrecut multi ani la rand. In celelalte insa era un preot virtuos si evlavios. Intr-una din zile a baut vin, dupa obicei, si s-a imbatat. Apoi, mai inainte de a se trezi bine, a mers si a liturghisit, dar cu ingaduinta lui Dumnezeu i-a cazut jos din Sfantul Trup si Sange al Domnului. Sarmanul a inghetat de spaima, gandindu-se la canonul aspru pe care avea sa-l primeasca de la episcopul sau. Dupa ce s-a marturisit episcopului, acesta i-a spus:

„Mergi si te voi anunta cand sa vii ca sa-ti dau canon”.

Si pe cand episcopul a luat in mana condeiul ca sa semneze caterisirea, fiind el singur, a avut deodata o vedenie. Se facea ca vede inaintea sa o multime mare de oameni de tot felul, de toate varstele si randuielile. Episcopul a ramas uimit si l-a cuprins frica de ceea ce vedea. Atunci toti cei oameni i-au spus toti intr-un glas:

„Preasfintite, sa nu-l puneti la canon pe preot, sa nu-l caterisiti”.

Dupa aceasta s-au facut nevazuti.

Episcopul trimite preotului instiintare sa vina la el, iar acesta a venit tremurand, caci se gandea la caterisi­rea lui. Episcopul il intreaba:

– Ia spune-mi, pomenesti multe nume la Liturghie?

– Stapane, la Proscomidie pomenesc multe nume, de la imparat pana la sarac.

– Mergi si atunci cand liturghisesti pomeneste cat de multe nume poti si ia aminte sa nu te mai imbeti. Esti iertat.

Dupa aceasta preotul, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a izbavit de patima betiei.

3. Am primit telegrama cu vestea adormirii suro­rii noastre si, ca niste oameni ne-am intristat. Desigur, au urmat lacrimi care marturisesc unirea sufletelor in legatura nedezlegata a dragostei in Hristos. Dar trebuie sa ne si bucuram pentru marele „premiu” pe care l-a castigat. Mai intai, ca s-a pastrat pe sine in feciorie, aceasta podoaba deosebita a imbracamintei sufletului ei, apoi pentru ca a rabdat ani de zile certarea Domnului prin mijlocirea bolii si si-a ridicat crucea pana la Golgota sfarsitului ei, aratandu-se a fi o adevarata ucenica a lui Iisus. Si in sfarsit, ca i s-a dat Schima ingereasca, pe care Sfintii Parinti o numesc „al doilea botez” si pe care nu a intinat-o cu pacate noi.

Si astfel, curatita fiind prin botezul pocaintei, a plecat acolo unde a chemat-o dulcele Iisus, ca sa vada, aproape de El, chipul Sau teandric si sa se desfateze in chip de negrait. Acolo ea va mijloci neincetat pentru parintii si rudele ei, dar si pentru lumea intreaga.

Marele Antonie, rapit fiind in extaz, s-a vazut pe sine purtat de ingeri catre Cer, in calatoria lui catre Domnul. S-a vazut impiedicat de puterile vrajmase, de demonii din vazduh, care il prihaneau pentru pacatele savarsite. Dar Sfintii Ingeri raspundeau impotriva si spuneau:

„Toate pacatele pe care le-a savarsit inainte de a se face monah, pe acelea le-a iertat Dumnezeu in clipa cand a imbracat Schima. Cele pe care le-a savarsit dupa Schi­ma, aveti dreptul sa le spuneti“.

Acestea zicandu-le Ingerii, demonii nu au mai gasit nimic spre a-l invinovati, dupa care urcarea la Cer a continuat neimpiedicata.

(din: Arhim. Efrem Filotheitul, “Poveţe părinteşti”, Editura Evanghelismos, 2015)

Legaturi:

***