“Unde sunt dragostea și unitatea dintre noi? Mai știm noi să ne ascultăm unul pe altul?” Părintele episcop MACARIE despre IADUL LIPSEI DE IUBIRE în care trăim și noi, creștinii, contaminați de DUHUL LUMII. “Mulți vorbesc astăzi de toleranță, de acceptare, de deschidere, de diversitate, însă toate acestea sunt false, ipocrite”. IUBIREA-HRISTOS ESTE RĂSPUNSUL LA TOATE ÎNTREBĂRILE (conferința de la București VIDEO + TEXT)

PS Macarie: EGOCENTRISMUL, BOALA CEA MAI GREA A OMULUI POSTMODERN (extrase din conferința IUBIREA RĂSPUNDE LA TOATE INTREBĂRILE)

“Tot în Pateric este o pildă frumoasă despre un frate care căzuse într-un păcat mare. Fratele cu care era în chilie, însă, l-a salvat din deznădejde, chemându-l la pocăință și spunându-i că vor împărți între ei sarcina grea a păcatului. Pentru jumătate se va pocăi fratele, iar pentru cealaltă judecată fratele care nu căzuse în păcat. Să lucrăm, așadar, preaiubiții mei, la dragostea dintre noi. Este singura cale prin care vom putea asculta cum ne vorbește și cum ne răspunde Dumnezeu, Care este dragoste”.

***

Extrase din conferința Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, organizată de ASCOR București, în data de 22 martie 2108, cu titlul: „Iubirea răspunde la toate întrebările”:

Frații din ASCOR mi-au propus această temă: “Iubirea care răspunde la toate întrebările”. Am reflectat o vreme și m-am gândit: oare, ce-aș putea să vă transmit în seara aceasta referitor la tema propusă? Am deschis Sfânta Scriptură, învățăturile Sfinților Părinți și am constatat că, într-adevăr, iubirea este răspunsul la toate frământările noastre, la toate durerile, căutările, dorurile, năzuințele noastre.

Sfântul Apostol Petru, în Întâia sa Epistolă Sobornicească (4, 8), ne spune că iubirea acoperă mulțime de păcate. Iar Mântuitorul, în cuvântarea către ucenicii Săi de la Cina cea de Taină, le arată că

“acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi și în ziua aceea nu Mă veți întreba nimic“.

Nu vom mai întreba deoarece am găsit răspuns la toate întrebările. Căci răspunsul la toate întrebările pe care le avem este Hristos. De aceea, când Îl găsim pe Hristos, găsim răspunsul la toate. Răspunsul deplin la toate întrebările grele ale vieții nu este o idee, nu este un răspuns care constă în informație, în explicație sau în oracole, ca la păgâni. Răspunsul deplin este o Persoană, este Mântuitorul Iisus Hristos. Și când Îl găsim pe Hristos nu mai avem întrebări, iar când Îl pierdem, ne pierdem în îndoieli și în incertitudini. Doar când suntem cu Hristos suntem împăcați și nu mai simțim nevoia unui răspuns, fiindcă El Însuși este răspunsul.

Așadar, cu adevărat, iubirea răspunde la toate întrebările. Problema este că noi – așa cum în vechime spunea profetul Ieremia, și aceste cuvinte le folosea Însuși Mântuitorul Iisus Hristos cu cei împietriți la inimă – că noi nu mai avem ochi să vedem și urechi să auzim. Problema este că dăm cu piciorul în țepușă și aceasta se întâmplă pentru că suntem iubitori de sine. Nu suntem iubitori de Hristos, ci suntem iubitori de sine, egocentrici. Atâta timp cât ne punem pe noi înșine în centrul universului, Hristos este pe Cruce. Hristos este răstignit de noi, este răstignit prin păcatele noastre și este dat afară din cetatea inimii noastre, ca altă dată din Ierusalim. Iar iubirea de sine, egocentrismul, cred că este boala duhovnicească cea mai grea a vremurilor noastre și rădăcina tuturor celorlalte boli.

Mulți vorbesc astăzi de toleranță, de iubire, de acceptare, de deschidere, de diversitate, însă toate acestea sunt false, ipocrite, fariseice, pentru că sunt folosite doar pentru a hrăni iubirea de sine a omului postmodern și pentru a ponegri creștinul.

Omul postmodern este egocentric prin excelență, este autoidolatru, este omul cu totul opus creștinismului, fiindcă cultivă această autodivinizare. Creștinul este hristocentric, este hristofor, purtător de Hristos, iar omul postmodern este egocentric. Creștinul este slujitor, omul postmodern nu se vrea slujitor, se vrea stăpân, se vrea tiran. Și aici, dar cu precădere în Occident, în toate ipostazele, întâlnim această formă de individualism, de egocentrism. Din nefericire, și noi, creștinii vremurilor postmoderne suntem afectați, contaminați de acest duh al lumii. Unde sunt dragostea și unitatea dintre noi? Mai știm noi să ascultăm și să ne ascultăm unul pe altul?

De cele mai multe ori, din lipsa iubirii ne trăim propriul nostru iad. Despre Sfântul Cuvios Macarie cel Mare ni se spune în Pateric că, mergând nevoitorul părinte în pustie a găsit un craniu aruncat pe pământ. Și a început un dialog între cuvios și mortul al cărui craniu era în fața lui. Cuviosul l-a atins cu toiagul său de pelerin și a aflat că sufletul acestuia se afla în iad, însă, în acel loc de chin fiind, primea puțină mângâiere în acea stare de osândă, atunci când Sfântul Macarie se ruga pentru cei din iad. Și a întrebat cuviosul: în ce constă acea puțină mângâiere? Iar mortul i-a răspuns:

„În focul din iad este cu neputință să se vadă cineva față către față, căci fața fiecăruia e lipită de spatele celuilalt. Atunci, însă, când te rogi pentru noi, cuvioase, spunea acest suflet osândit, putem vedea dintr-o parte fața celuilalt”.

Iată, așadar, o definiție a iadului: atunci când nu ne putem vedea față către față, trăim încă din această lume propriul nostru iad. Și a aduce prin rugăciune mângâiere e o faptă bună și această mângâiere se aduce în taina Liturghiei, atunci când toți cei adormiți pomeniți sunt așezați în Sângele dumnezeiescului Miel, dreptmăritorii creștini în mod deosebit, însă, o dată cu dreptmăritorii creștini pomeniți, avem nădejde că Domnul poate aduce un strop de mângâiere și celorlalți care n-au trăit ortodoxia credinței. Când punem părticele în Sfântul Potir îi pomenim și pe cei vii și pe cei adormiți laolaltă și slujitorul altarului rostește această rugăciune: Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinților Tăi!

Din nefericire, constatăm că trăim această stare de iad de bunăvoie încă din această viață. Atunci când lăsăm ura și dezbinarea să ne domine, când nu mai vrem să vedem la față pe fratele nostru, când nu mai vrem nici măcar să auzim de el sau să îl pomenim. Ne spune Sfântul Apostol Ioan în Epistola sa Întâi Sobornicească (2, 9): Cine zice că este în lumină și pe fratele său îl urăște, acela este în întuneric până acum.

Iadul este și atunci când trăim în izolare și în autosuficiență, atunci când credem că nu avem nevoie unii de ceilalți, când credem că nu suntem datori cu dragostea, cu compasiunea, cu empatia noastră față de celălalt și ne aflăm într-o stare de luciferică mândrie.

Însă iadul semnifică și depersonalizare și uniformizare. Iată, în această pildă din Pateric, osândiții, în cele câteva clipe de ușurare, devin din anonimi persoane unul pentru celălalt. Câtă mângâiere dobândești atunci când vezi fața celuilalt, când ai acces la el pentru un moment, când ai acces la taina persoanei! Iar această imagine a mulțimii de osândiți, de înghesuiți, unul în spatele celuilalt, fiecare captiv propriei sale osânde, inaccesibil și indisponibil celuilalt, cuprins de vină, ne duce cu gândul la marile aglomerări urbane, la masele de oameni uniformizați, depersonalizați, anonimi pentru alții din societatea modernă.

Prin această pildă, Sfântul Macarie cel Mare ne învață, printre altele, că raiul sau starea de rai se obține atunci când ieșim din iadul depersonalizării, uniformizării, izolării și autosuficienței și ne împărtășim unul de celălalt, ne bucurăm unul de celălalt, ne privim față către față! Comunionăm de la inimă la inimă și constituim împreună o comunitate, nu o societate de masă. Noi trebuie să fim com-pătimitori pentru toți și să ne rugăm pentru toți, fiindcă împreună cu toții, de la mic la mare, de la mare la mic atârnăm de mila lui Dumnezeu. Cine a fost tâlharul de la dreapta lui Dumnezeu? Un tâlhar notoriu și în ultima clipă s-a mântuit, așa cum Iuda, Apostolul, a căzut și această situație este reflectată adânc în cântările de la slujbele Bisericii din Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Iuda, Apostolul, a căzut și tâlharul de-a dreapta s-a mântuit și așa mai departe. Deci trebuie să avem această stare de compătimire, de iubire pentru cei din jurul nostru.

În felul acesta, fiind în Hristos, primim toate răspunsurile. Iubirea are toate răspunsurile. Nu doar pentru a le auzi, a le asculta, ci aceste răspunsuri ni se transmit neîncetat atunci când trăim firescul vieții în Hristos.

Noi, creștinii, nu mai știm să ascultăm, nu știm să facem ascultare, nu știm să ascultăm pe fratele nostru, așa cum asculți pe cineva care vrea să-și deșerte sacul de poveri și de dureri în poala cuiva. Nu mai știm să ascultăm durerile din jur, nu mai știm să luăm o pauză de la zarva lumii acesteia, de la gălăgia neîncetată și să căutăm liniștea.

Vedeți, la Liturghia Darurilor Înainte Sfințite sunt câteva momente de liniștire, de liniște, atunci când Îl purtăm pe brațele noastre pe Hristos. Sună clopoțelul și se așterne liniștea în Biserică. Însă această liniște trebuie să se aștearnă și în inima noastră, ca Hristos să Își facă sălaș în liniște în inima noastră.

Nu mai auzim răspunsurile iubirii, ne-am autizat duhovnicește, am devenit prea complicați, prea încurcați în raționamente inutile. Cât de simple și directe erau învățămintele de odinioară ale bătrânilor noștri, cum vedem și în Pateric: cuvinte și pilde directe, puternice, simple, însă profunde. În Pateric ni se spune că…

Ziceau bătrânii că ceea ce este al aproapelui trebuie fiecare să simtă şi să pătimească împreună cu el întru toate, să se bucure împreună şi să plângă împreună. Şi aşa să se afle, ca şi cum ar fi purtat trupul aceluia, precum este scris: un trup suntem întru Hristos. Şi iarăşi: a celor ce au crezut, inima era una singură.

Noi am pierdut și simplitatea, dar și perspectiva de ansamblu.

Nu mai știm că suntem parte a unui trup, a Trupului mistic al lui Hristos, al Bisericii, că suntem mădulare unii altora, cum ne învață Sfântul Apostol Pavel. Gândim și ne comportăm, dimpotrivă, ca omul postmodern egocentric, ca și cum am fi pe cont propriu, fiecare cu treaba lui, suntem individualiști chiar și când suntem în Biserică, uitând faptul că suntem mădulare ale Trupului tainic al Bisericii lui Hristos. Și, când suferă unul dintre mădulare, suferă toate laolaltă. Nu mai avem acea inimă una despre care ni se spune în Pateric, a primelor mulțimi creștine. De aceea, nu mai trăim aceleași dureri, aceleași nădejdi, suntem defazați între noi, pe frecvențe diferite, nu mai sărim toți ca unul atunci când se ivește vreun pericol, nu mai susținem, unitar, pe cei dintre noi. De multe ori suntem izolați, dezbinați, suntem victime ușoare ale diavolului, care, așa cum spune Sfântul Apostol Petru, umblă ca un leu și răcnește căutând să-l doboare pe cel sărman.

Tot în Pateric este o pildă frumoasă despre un frate care căzuse într-un păcat mare. Fratele cu care era în chilie, însă, l-a salvat din deznădejde, chemându-l la pocăință și spunându-i că vor împărți între ei sarcina grea a păcatului. Pentru jumătate se va pocăi fratele, iar pentru cealaltă judecată fratele care nu căzuse în păcat. Să lucrăm, așadar, preaiubiții mei, la dragostea dintre noi. Este singura cale prin care vom putea asculta cum ne vorbește și cum ne răspunde Dumnezeu, Care este dragoste. Dumnezeu este dragoste.

Un [medic] înțelept a spus că iubirea este medicamentul cel mai bun pentru toți oamenii. Și cineva l-a întrebat: și dacă nu mai merge? Iar [medicul] i-a răspuns zâmbind: dacă nu mai merge, atunci măriți doza!

Dacă nu mai merge iubirea, preaiubiții mei, atunci cu toții să mărim doza iubirii.

Vă mulțumesc.

***

Conferința integrală aici:

 

DUMNEZEU VREA SĂ LUCREZE PRIN OM. “Noi toți suntem una. Suntem făcuți unii pentru ceilalți, nu suntem insule, ne mântuim sau ne pierdem împreună”. EGOISMUL CARE RĂSTIGNEȘTE sau.. DE CE SUNTEM RESPONSABILI PENTRU TOȚI? Preasfințitul Macarie: “Noi suntem legați unii de alții într-o REȚEA NEVĂZUTĂ, dar adevărată și lucrătoare. TOT CEEA CE FACEM ÎI INFLUENȚEAZĂ PE CEILALȚI”

PRIETENII PARALITICULUI. Înalta chemare de a ne fi BRANCARDIERI DUHOVNICEȘTI unii altora, aducând bucurie în Cer: “Suntem chemaţi a fi prezenţa lui Dumnezeu în această lume, mădularele trupului Fiului Său”

Sfintii Trei Mari Dascali ai lumii si Ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan: Taina prieteniei sau ZIDUL INTARIT AL UNIMII IN HRISTOS versus “taina dezbinarii”

BUNĂTATEA – VIRTUTEA UITATĂ A CREȘTINILOR (conferința video de la Iași a PS MACARIE, Episcopul Europei de Nord). RĂCIREA IUBIRII ÎN VREMEA “VIRTUȚILOR” INDIVIDUALISMULUI: eficiența, competiția, realizarea de sine, succesul…. SACRIFICAREA APROAPELUI PE ALTARUL IDOLILOR LUMEȘTI

PREASFINȚITUL MACARIE, Episcopul Europei de Nord despre NEVOIA VITALĂ a unor COMUNITĂȚI DUHOVNICEȘTI VII, în care “creştinii trebuie să fie deplin angajaţi în viaţa în Hristos, NU DOAR SĂ SOCIALIZEZE superficial”. “PAROHIA te poate ajuta să supravieţuieşti în lume ca creştin, dar nu ar trebui să devină o „ȘCOALĂ A VEDETELOR”, ci un ATELIER AL FRĂȚIETĂȚII”

“Cati copii orfani, singuri, indurerati, traumatizati, sunt printre noi, care chiar au nevoie de parinti!” SA AJUTAM LA PURTAREA CRUCII CELOR AFLATI IN SUFERINTA, IN SINGURATATE! SA NE RUGAM PENTRU CEI CARE NE VRAJMASESC – Partea a doua a conferintei de la Ploiesti (2016), “IUBIREA CRUCII”, a PS Macarie

“Dăruieşte-Mi păcatele tale!” – Conferinta “CRUCEA JERTFEI” din 2015 de la Ploiesti a PS Macarie Dragoi: SA INVATAM IUBIREA CEA ADEVARATA DE LA DUMNEZEU, CEL CARE S-A JERTFIT PENTRU PACATELE NOASTRE – In ce duh se cuvine sa ne spovedim si sa ne cuminecam? (AUDIO + TEXT)

“Occi­dentalii au câştigat bunăstarea, dar, o dată cu ea, au pierdut comuniunea cu Dum­nezeu şi caută acum tot felul de surogate”. CALDURA HARULUI SI LUMINA IUBIRII IN TINUTURILE SI IN INIMILE RECI SI INTUNECOASE ALE NORDULUI

NADEJDEA – LUMINA LUI DUMNEZEU DIN MIJLOCUL INTUNERICULUI LUMII CARE L-A ALUNGAT DIN “CETATE”. Interviu cu Vladica Macarie in “Familia ortodoxa”: “Prin faptul că îl strângi pe om la inima ta îi arăţi că, de fapt, HRISTOS ÎNSUȘI ÎL ÎMBRĂȚIȘEAZĂ ȘI ÎL ȚINE LA INIMA SA IUBITOARE…”

“Purtaţi-vă sarcinile unii altora!”. PREASFINȚITUL DAMASCHIN DORNEANUL, pentru “Familia ortodoxă”, despre ETAPELE IUBIRII APROAPELUI CARE NE-A RĂNIT, lupta cu rutina și pentru (re)dobândirea Duhului, “SENSIBILITATEA” HARULUI, NEVOIA DE ADÂNCIRE A POCĂINȚEI și roadele acestei lucrări: “Să ne pocăim şi pentru cele pe care noi înşine le-am lucrat împotriva familiei”

CUM NE PRETUIM UNII PE ALTII CA MADULARE ALE ACELUIASI TRUP, CE RELATII (AR TREBUI SA) AVEM INTRE NOI IN BISERICA? Ne purtam de grija unii altora, ca frati intru Hristos?

Parintele Ciprian Negreanu talcuind si aducand in prezent Apostolul: INIMA LARGA si INIMA STRAMTA, masura darniciei din iubirea pentru fratii saraci, UNTDELEMNUL BLANDETII SI VINUL MUSTRARII PARINTESTI, comunitatea “sfintilor” de la Ierusalim si CUM SE FACE DEZBINAREA CRESTINILOR

CU O SINGURA INIMA, IN TRUPUL LUI HRISTOS. Cand “darurile unuia devin comoara tuturor”… CHEILE CARE NE DESCHID USA ADANCULUI INIMII

SA-I ALINAM PE CEI IN SUFERINTA, rugandu-ne pentru ei, ca si pentru cei AFLATI IN IAD: “Mare este milostenia pe care o facem pentru acesti oameni si, daca este posibil, sa varsam in fiecare zi cate o lacrima pentru ei. Nefericirea, chinul, disperarea lor, sa devina suferinta si nelinistea noastra”

Staretul Efrem Filotheitul: “DACA ATI STI CAT DE MULT CER AJUTOR CEI ADORMITI…”. Importanta extraordinara a POMENIRII LA PROSCOMIDIE pentru cei plecati dintre noi

ASPAZIA OȚEL-PETRESCU, cu un an înaintea nașterii în ceruri, pentru “Familia ortodoxă”: “Noi, oamenii, nu înţelegem că NOI TRĂIM UNII PRIN ALȚII, unii cu alţii. Noi NU SUNTEM DE CAPUL NOSTRU, formăm un tot. Fiecare dintre noi avem această datorie, SĂ FACEM POCĂINȚĂ PENTRU ÎNTREGUL NEAM”

“Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”

SATANA II VANEAZA PE CEI IZOLATI

Orbirea duhovniceasca: INDARATNICIA IN REFUZUL ADEVARULUI si NEPASAREA FATA DE DUREREA ALTORA. Grozavia de a nu vrea sa vezi si a nu vrea sa iubesti

DUREREA ALTUIA – DUREREA NOASTRA. Cum dobandim rabdare si ce folos avem din incercari? ISPITELE INSINGURARII

IPS HIEROTHEOS pentru “Lumea monahilor”: “CEA MAI GRAVA BOALA A OMULUI DE ASTAZI ESTE IUBIREA DE SINE. Dragostea nu este un simplu sentiment, nici doar cuvinte de dragoste, ci inseamna asumarea crucii pentru celalalt“. Ce raspuns primesc TINERII AFLATI IN IADUL LIPSEI DE SENS?

Ieromonahul ILARION de la Manastirea Crucea despre SUFERINTA GENERALIZATA A OMULUI MODERN si BOLILE LUI SUFLETESTI: “Relaţiile dintre oameni se degradează, pentru că avem egoismul acesta care ne macină”

“Dă-mi partea de avere ce MI SE CUVINE!”

UNDE MAI ESTE UNITATEA DUHULUI INTRE NOI?

HRISTOS ESTE TOTUL

“Ce fericiti am putea fi daca L-am cunoaste cu adevarat pe Hristos! CUM PUTEM SPERA LA O LUME MAI BUNA DACA NOI DEVENIM TOT MAI RAI SI TRAIM INTR-UN DEZMAT MORAL DE CARE NE SPERIEM?”