“MARE ESTE DUMNEZEU! Sa ne lasam in bratele lui Dumnezeu, acesta e secretul!”. SAVALIADA sau MILELE MARI SI NEOBOSITE ALE PARINTELUI MILEA. Incredibila misiune social-duhovniceasca si pilda minunata de CREDINTA VIE si IUBIRE EVANGHELICA a apostolului sarmanilor de la BUZAU (video, text)

Secvențe TRINITAS. Dar din dar se face rai – Fundația „Sf. Sava” de la Buzău

(1 si 2 aprilie 2019, realizator: Camelia Capitanu, Trinitas TV)

“De la o prima portie de mancare, oferita o data cu deschiderea cantinei sociale de la Buzau, in anul 1993, fundatia Sfantul Sava, prin lucrarea parintelui Milea a ajuns pana in prezent sa ocroteasca mii de oameni, in cei peste 26 de ani de activitate in asezamintele si centrele filantropice. Mai intai in orasul Buzau, apoi in intreg judetul. Au urmat localitati din alte zone ale tarii, in Prahova si Tulcea si chiar dincolo de granite, in Republica Moldova. Nenumarate locuri si extraordinar de multe fapte bune s-au tot implinit de atunci prin proiectele Fundatiei Sf. Sava de la Buzau.

Parintele Milea, stiind cata nevoie de ajutor au oamenii aflati in dificultate, a ascultat porunca de a ne iubi aproapele si a creat asezaminte si centre sociale pentru toate categoriile de persoane defavorizate, de la copii orfani la mame care sunt victime ale violentei domestice, batrani abandonati sau persoanele cu nevoi speciale, cu totii afla ca Dumnezeu lucreaza prin oameni si le trimite cate o aripa de ocrotire prin cei care isi dedica viata implinirii binelui.

– Asta e sensul vietii mele. In fiecare zi rugaciunea de dimineata incepe asa: Doamne, ia-ma cu Tine in drumurile de astazi, ca sa facem bucurie celor din jur. Esti bucuros in masura in care il faci pe altul bucuros. Esti fericit in masura in care faci pe altul fericit. Alta cale nu exista.

Zis si facut! Caci parintele asta face, prin lucrarea social misionara: cantine, centre de zi, campusuri pentru copii la Bisoca si in Delta la Maliuc si asezaminte pentru persoanele varstnice la Pietroasele, Campeni si Naeni. In Buzau, Parintele ne prezinta mireasa orasului, asa cum ii place sa ii spuna.

– Catedrala copiilor sau bisericuta copiilor sau mireasa orasului. De aici a pornit totul: din 1991, pe 8 decembrie s-a pus piatra de temelie si apoi la scurta vreme am infiintat, cu ajutorul lui Dumnezeu, si fundatia pentru copii Sf Sava.

Parintele este si presedintele fundatiei si l-am rugat sa ne primeasca in biroul sau. Dar nu mica ne-a fost mirarea cand am aflat unde isi desfasoara mare parte din timp.

– Biroul meu este in masina pentru ca nu am timp de birou. Eu tot timpul sunt in miscare. Ma rog la Dumnezeu sa imi dea si mie o juma` de zi libera, atata. Eu nu am avut concediu niciodata, sa plec asa, in concediu. Toate drumurile mele cand plec undeva, le consider ca pe o relaxare. Aceasta imi da forta pentru ca tot ce lucrez, cu ajutorul lui Dumnezeu, le fac din dragoste, nu ma forteaza nimeni, nu ma obliga nimeni, ca daca m-ar forta, m-ar obliga, cu siguranta ca as fi obosit, poate tensionat, dar eu merg deschis, bucuros.

In medie parcurge minimum 100 de km pe zi, iar daca inmultim cu intreg anul, intelegem ca si kilometrajul masinii ne spune cat de mult alearga parintele pentru a le darui tuturor bucurie.

– Binecuvantare! Doamne ajuta! Bine v-am gasit, fetelor! Ce faceti fetelor? Bine, sanatoase? Ia uite, aveti si slujba de la Trinitas, Sfanta Liturghie! Bucurie sfanta, zambet! Asta e ortodoxia: batranete cu tinerete. Sufletul nu imbatraneste, stiati?

– Aici au crescut copaci pana in tavan si a trebuit, dupa decembrie ’89, cand am venit aicea sa preluam aceasta cladire, a trebuit sa taiem copacii, sa scoatem serpii, ce mai era pe aicea, buruieni, si cu ajutorul lui Dumnezeu, care e mare, si cu voluntarii nostri de la bisericuta copiilor, Sf. Sava din Buzau, am reusit sa reinviem aceasta cladire si acest sat.

Iata ca de la un sat abandonat si o cladire lasata in paragina, s-a ajuns la un loc unde sunt ingrijite persoane abandonate.

– Ma bucur ca aveti caldura! Caldura incepe intai din inima. Slava lui Dumnezeu! Da, sa-I multumim zi si noapte!

(…)

In 1994, cladirile unde este amenajat acum asezamantul erau la un pas de a se prabusi. Astazi in ele este alinata suferinta batranilor. Daca ar mai fi continuat regmul comunist, satul urma sa fie demolat in totalitate. Prin asezamantul social de la Campeni a fost salvat de fapt intreg satul. Si pentru ca este un loc unde Dumnezeu poarta de grija, asa cum spune parintele, in curte a fost inaltata si o biserica cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului.

– E un asezamant plin de viata unde fiecare din beneficiari sa faca fiecare ce poate. Daca la o persoana i-a placut acasa mult pasarile, are grija de pasari aici. Daca i-a placut sa aiba grija de animalute, are grija aici de animalute. Fiecare face cand poate, ce poate, ca ele sa se simta utile.

In cadrul asezamantului exista si un dispensar, o microferma si chiar o mica gradina zoologica. Le-a recreat o lume aici, poate pentru a le ajuta sa uite de lumea in care au cunoscut suferinta.

Campeni este satul unde s-a nascut parintele Milea si ne-a marturisit ca a avut dorinta de a-l reabilita. Astfel, prin intermediul fundatiei, a preluat prima cladire din comunitate, fosta primarie, pe care a refacut-o pentru a amenaja aici primul asezamant pentru persoanele varstnice.

– Acesta este satul meu natal, de unde ma trag, unde m-am nascut in 1958. Satul acesta era un sat abandonat, un sat spre apus si acum el a reinviat cu ajutorul lui Dumnezeu. Provin dintr-o familie cu 12 copii, o echipa de fotbal si rezerva si mergeam de mici la biserica, in sir indian, in frunte cu parintii nostri. Bunicul din partea mamei era dascal bisericesc si mergeam cu totii, cantam lui Dumnezeu, munceam, invatam, o copilarie tare fericita. Nostalgia copilariei…Imi aduc aminte, in satul acesta erau doua scoli, invatam in doua schimburi, era plin de viata satul acesta.

[…]

Ne-am intrebat de ce la intrare sta scris Savaliada.

– Savaliada este un cuvant pe care l-am compus de la Sfantul Sava. El are legatura cu Vasiliada, opera filantropica a Sf Vasile cel Mare din sec IV, sfant care a fost contemporan cu Sf Sava de la Buzau si noi am fost inspirati din lucrarea misionara a Sf Vasile cel Mare care se ocupa cu astfel de cazuri, copii abandonati. Am creat acest complex Savaliada intr-o fosta unitate militara pe care am primit-o intr-o stare dezafectata, abandonata, de ani multi parasita si incercam cu voluntari sa schimbam fata acestui loc. Am inceput cu aceasta bisericuta, o capela, care este motorul asezamantului social. Apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom lucra la fiecare cladire sa o amenajam, sa-i dam o destinatie clara si, de asemenea, aici, la momentul acesta, avem un asezamant pentru oamenii strazii si aici ei si-au gasit linistea, motivatia, bucuria vietii. Ei sunt implicati in diferite activitati, lucruri pe care le fac din dragoste, din constiinta, sa poata aduce bucurie altora, poate mai saraci decat ei. Este interesanta lucrarea lor: ei, care vin de pe strada, care nu aveau nimic, acuma au devenit utili, folositori, pentru toate asezamintele, in special pentru taberele de copii pentru ca aici avem o ferma unde avem animale, vaci, produc lapte, branza, care pleaca de aici spre asezamintele noastre sociale, fie pentru copii, fie pentru batrani.

– I-am invatat sa zica Rugaciunea lui Iisus, in gand, tot timpul, asa, cu Doamne ajuta si au prins incredere in viata. Unii erau pe cale de suicid, ca alternativa la aceste greutati, unii abandonati de familie, altii de societate, si aici si-au regasit sensul vietii.

“Tot ce este abandonat, noi cautam sa-l agatam de Dumnezeu”, spune parintele, iar cele 10 hectare de la Baba Ana sunt dovada vie. Cand lucrarile vor fi finalizate, va oferi posibilitatea multor categorii defavorizate sa locuiasca aici, sa lucreze, sa beneficieze de servicii medicale, programe educationale, activitati sportive si culturale, consiliere sociala si religioasa.

– Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Si pamantul, spune Biblia, la inceput era nelucrat si apoi Dumnezeu a facut in fiecare zi cate ceva, asa si noi am luat locul acesta dezafectat, L-am chemat pe Dumnezeu sa ne ajute, sa ne binecuvanteze lucrarea aceasta si Harul lui Dumnezeu se vede.

[…]

– Avem si o stupina unde avem miere pentru batrane. Incercam sa reinviem cateva case din satul acesta, unde avem niste tineri de la orfelinat, unde pregatim pentru altii care nu or sa aiba adapost, sa putem sa-i gazduim.

Cand Il chemam pe Dumnezeu, El vine, coboara in inima, in suflet si chiar este alaturi de noi in orice moment, si la bine, si la greu, totul e sa-l avem pe Dumnezeu.

– Succesul fundatiei Sf Sava este acesta: autogospodarire si voluntariat. Sunt cele doua aripi ale fundatiei Sf Sava. La fiecare asezamant social noi avem o microferma cu care ne putem intretine alimentele de baza si voluntari foarte multi.

– S-a pornit de la zero si Dumnezeu a facut o minune. Fundatia Sfantul Sava in sine este un miracol. Donatiile vin de la credinciosi, in mare parte, de la oameni de bine pe care ii cunoastem, care au venit la fata locului sa vada nevoile noastre si in felul acesta sunt foarte multi oameni de bine si multe institutii care ne ajuta. Din putin, asa, noi ne bucuram tare mult. Multi s-au mirat: ‘‘cum te-apuci sa faci asa ceva daca n-ai ceva?”. Si le-am aratat cerul si le-am spus ca mare e Dumnezeu, am facut asa o cruce mare si am pornit si Dumnezeu ne ajuta. Acesta este miracolul, ca Dumnezeu lucreaza si ca exista si e foarte mare Dumnezeu si bun cu fiecare. Acesta e succesul, sa incepi ceva, sa doresti sa faci ceva, sa-ti pui toata increderea in Dumnezeu si dupa aceea Dumnezeu vine cu toti sfintii din Cer si cu toti oamenii de bine de pe pamant si aceasta sinergie, conlucrare, face aceste roade minunate, spre slava lui Dumnezeu si bucuria celor din jurul nostru. Totul e prin credinta care insemna incredere totala in Dumnezeu. Sa te lasi in mana lui Dumnezeu dar sa si lucrezi, nu stam pe loc.

– La scoala, pe elevi ii indemn in fiecare zi sa faca un jurnal biblic, sa ia un verset oarecare din Sfanta Scriptura, sa cugete la el si sa scrie cateva pagini. Vreau sa le insuflu la acesti tineri, copii, dragostea de lectura, de a citi, de a scrie, de a-i lua de la Internet, de la calculator, de pe facebook, de pe telefon si sa le dau o preocupare cat mai activa.

Astfel, parintele ii aduce pe copii aproape de cultura.

– Eu le dau canon, ca si duhovnic. Ce canon dau eu la toti elevii ca sa ii iau de la calculator, de pe telefon? Sa citeasca o carte, indiferent ce continut, poate sa fie povesti, romane, religie, istorie, filosofie, orice carte, pe saptamana. Mica, groasa, subtire, ei si-o aleg, le dau toata libertatea. Si ma bucur tare mult ca multi au inteles acest mesaj, ca trebuie sa citim cat mai multe pentru a ne lumina mintea si a face ceva frumos si bun pentru tara noastra.

[…]

Ziua continua la fel de plin. Si ne indreptam spre un alt loc de bine al fundatiei, aflat in judetul Prahova. Insa ne-am intrebat cum reuseste parintele sa gestioneze atat de multe activitati si proiecte.

– Orice activitate a mea o elaborez, o gandesc, pe trei planuri: planul A, planul B, planul C. Daca e nevoie aplicam si planul D. Gasim solutii: cand nu merge planul A nu stam pe loc. Deci intotdeauna imi fac strategia mental, in gand si intotdeauna lucrurile au mers, pentru ca e lucrarea lui Dumnezeu, Dumnezeu lucreaza prin toate mijloacele, sa faca bucurie celor din jur.

***

Astazi revenim cu cea de a doua parte a emisiunii in are descoperim actiunile fundatiei Sf Sava de la Buzau, infiintata in data de 12 aprilie 1993 de catre parintele Mihail Milea. Poate ca atunci a inceput o primavara a faptelor bune, care au continuat sa infloreasca si sa rodeasca. Proiectul a pornit cu o cantina pentru copiii aflati in dificultate, apoi s-a extins prin asezaminte si centre sociale pentru toate categoriile de persoane defavorizate. Ieri l-am insotit pe parinte in satul Campeni, unul dintre locurile unde le alina batranilor suferinta, iar apoi am descoperit inima fundatiei, la sediul din orasul Buzau. Desi nu am stat nici o clipa pe loc cat a fost ziua de lunga, iata ca avem nevoie de doua editii pentru a cuprinde intreaga activitate a fundatiei. Insa parintele este cel care, cu un efort in plus, gaseste timp pentru toate acestea si chiar mai mult decat atat.

– Noaptea, cu ajutorul lui Dumnezeu, eu dorm 3-4 ore cel mult, pentru ca atunci cand vom ajunge la cimitir o sa dormim tare mult, cuvantul cimitir inseamna dormitor si noaptea avem timp si sa scriem, cu ajutorul lui Dumnezeu. Am reusit sa scriu 34 de carti din domenii diferite.

Uneori, pentru noi este greu sa oferim chiar si un mic ajutor, si atunci ne gandim: la fundatia Sf Sava cum de se implinesc atat de multe fapte bune?

– Eu nu imi fac griji cu mancarea, ce sa le dau sa manance sau cu ce sa platesc cutare factura. “Doamne, batranii, copiii, nevoiasii, sunt ai Tai si Tu, ca un tata bun, nu poti sa ii lasi nemancati, neajutorati”, si Dumnezeu face minuni.

Iar intamplari ce se rezolva ca prin minune, a tot trait. Chiar de ziua sa, parintele fusese rugat de sotie sa cumpere peste pentru masa invitatilor si au avut parte de o surpriza.

– Cat a fost ziua de mare, am uitat de peste si am dat o fuga pana acasa si sotia cand m-a vazut ca am venit mai devreme, era dupa amiaza, bucuroasa sa vada pestele. M-am uitat asa, cu zambet, la sotie, Luminita o cheama, am facut asa o cruce mare: mare esti Doamne, daca trebuie peste, ne lasi fara peste? N-au trecut 5 minute ca imediat suna cineva la usa. Am deschis usa, femeia ma vede ca eu sunt preot: Sarut mana, parinte, ma iertati, dar nu stiti pe cineva care vrea peste? Zic: da, stiu pe cineva. Aceasta femeie traieste si astazi, este din Mihailesti, ea nu ma cunostea pe mine, nici eu pe ea, o femeie nevoiasa, ii trebuiau niste bani, avea pe maica-sa bolnava si in Mihailesti sunt multe balti pline cu pesti. Biata femeie, trimisa de Dumnezeu stiind ca am nevoie de peste, sa-mi salveze situatia. Femeia bucuroasa ca a gasit un cumparator, sotia si mai bucuroasa ca are peste sa pregateasca un praznic deosebit pentru musafiri si sotia a inteles ca mare e Dumnezeu si sa nu ne mai facem griji, ce vom manca, ce ne trebuie. De toate lucrurile acestea se ocupa Dumnezeu personal, asta e misiunea lui Dumnezeu, sa se ocupe de noi in amanunt, orice lucru, toate le aranjeaza in viata.

La un moment dat facturile de la centrele sociale depaseau cu mult bugetul si fundatia se afla in dificultate.

– Aveam vreo 300 de milioane in lei vechi si… Doamne, ajuta-ma, ca daca vin penalitati tot Tu, Doamne, trebuie sa le platesti, ca n-am bani. Si am plecat de la sediul fundatiei spre bisericuta copiilor si in spatele bisericii, o straduta, o parcare si opreste o masina, am retinut ca avea numar de Bucuresti. Opreste o doamna, n-o cunosteam deloc. Zice: Parinte, vreau sa va dau ceva. Eu-s tare bucuros, orice as primi, si-o hartie, si-un pix, si-un creion, si-un covrig, orice, eu ma bucur ca orice copil cand primesc ceva, pentru a darui mai departe. Si aceasta doamna imi da o sacosa de nailon, plina, legata. Si atuncea m-am intors la sediul fundatiei, am desfacut-o si m-am inchinat: era plina cu bani. Am zis: mare-i Dumnezeu, e mare tare! Am desertat-o pe masa si erau acolo bani de tot felul: bani romanesti, euro, dolari. Stiti cati au fost? Exact cat aveam datorie.

De aceea zic ca mare e Dumnezeu si de fiecare data m-a scos din orice impas. Si daca incepem cu Dumnezeu, dupa aceea vin si cei din jur si-apoi si noi prindem putere, pentru ca am ales prima varianta, pe Dumnezeu. Si sa pornim cu Doamne, ajuta in viata. Orice facem: Doamne, ajuta! Acesta era salutul stramosilor nostri, luat din Biblie. Atata timp cat poporul Il are pe Dumnezeu, simte ajutor, cand noi Il parasim pe Dumnezeu, pierdem ajutorul.

[…]

Pe toti, parintele ii numeste fratii sai si poate ca prin ceea ce am aflat la Baba Ana putem invata sa fim cu inima deschisa fata de cei de langa noi, iar prin faptele care raman in urma noastra, sa simtim ca ne unim cu adevarat, ca intr-o familie de suflet.

– Sa ai incredere in Dumnezeu, ca El rezolva toate problemele. Sa ne lasam in bratele lui Dumnezeu, acesta e secretul…

***

Viorel Ilișoi/ Pressone (2018):

Părintele Milea, al milei

[…]

“Dumnezeu e mare!” este vorba pe care o auzi cel mai des de la cucernicul Mihail Milea.

O spune privindu-te în ochi, cu aerul că îți spune ceva știut de toată lumea, dar de care numai tu, întâmplător, n-ai aflat până acum. El crede că orice e posibil cu ajutorul Lui. Dacă ai cu adevărat credință.

Iar lui, preotului din Buzău, i s-au întâmplat într-adevăr lucruri care, judecate doar cu minte omenească și făcute doar cu mâini de om, nu s-ar fi putut întâmpla.

Dar, zice părintele, Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile și i-a răsplătit râvna și credința, făcând să se întâmple imposibilul.

Părea de neconceput, imediat după Revoluție, în 1991, ca un mărunt preot dintr-o parohie buzoiană să construiască o catedrală în mijlocul orașului. Din nimic. Adică pornind fără bani, numai cu dorința lui de a izbândi și cu încrederea că Dumnezeu îl va ajuta.

Slujea atunci într-o bisericuță improvizată, o baracă de tablă – strâmbă, murdară –, și preda la seminarul “Chesarie Episcopul”. A început să strângă bani pentru o biserică mai de Doamne-ajută, cu zidărie, cel puțin.

Primii bănuți – adică mărunțiș – au venit de la seminariști și de la elevii din Buzău. Încălziți în inimă de vorbele părintelui, copiii renunțau de multe ori la gustarea din pauza mare și îi dădeau lui banii.

I-a venit atunci ideea să numească viitorul lăcaș “Bisericuța copiilor”. Și așa i-a rămas numele, în cinstea micilor ctitori.

Numai că pe drum i s-au alăturat și alți credincioși, iar, până la urmă, bisericuța n-a mai ieșit bisericuță, ci o catedrală. Una dintre cele mai mari și mai frumoase din țară, în centrul orașului, exact pe locul vechii biserici din tablă.

Se înalță zveltă spre cer, albă, curată ca sufletele acelor copii întemeietori.

Părintele consideră că asta este o minune. Făcută de Dumnezeu cu mâna oamenilor, prin care El lucrează.

Dar nu numai atât. Multe a făcut Dumnezeu prin oameni. Prin acei oameni pe care umilul Său slujitor, preotul Mihail Milea, i-a strâns în jurul lui și i-a însuflețit cum numai el poate s-o facă.

Cu vorba și cu privirea, cu exemplul lui, i-a convins să lase ca prin ei, cei aleși, Dumnezeu să-Și facă lucrarea pe pământ.

[…]

Părintele Mihail Milea a construit 18 biserici, numeroase cămine sociale, școli, tabere, adăposturi pentru copii, pentru bătrâni, pentru oameni ai străzii, în câteva județe din România și în Basarabia.

Sunt așezăminte prin care trec anual mii de oameni și primesc darul unei mâini întinse creștinește. Numai în tabăra de la Bisoca stau vara, pe rând, 1.500 de elevi sărmani.

Așa cum îl vezi, mărunțel și înfofolit în straiele lui preoțești, pe care nu le-a mai lepădat niciodată de când a fost hirotonit, dar niciodată,părintele are în el o putere de neînchipuit.

El va spune că e puterea credinței lui. Dar și a faptei.

Doarme de ani de zile doar 3-4 ore pe noapte, iar în rest nu stă o clipă locului. Face cât alții în zece vieți. Are darul acesta al sfințirii locului pe unde calcă, unde pune mâna și sufletul să facă ceva.

A construit mult și frumos pentru alții. El stă într-un apartament, la parter, într-un bloc de lângă groapa de gunoi a Buzăului.

Iar când o femeie amărâtă vrea să vândă niște pește, Dumnezeu îi poartă pașii la primul bloc întâlnit în cale când coboară din maxi-taxi, la prima scară, la parter, iar părintele Milea este primul om care îi iese în față.

− Mare este Dumnezeu! a zis iar părintele, văzând că preoteasa rămăsese mută, cu ochii pironiți pe găleata cu pește.

Nu va spune că a fost o întâmplare. Pentru el, întâmplarea nu există. Totul se mișcă exact în marele mecanism al lumii, pe care Dumnezeu îl învârte cu mâna Lui.

Totul, până la nevăzutul fir de praf.

Așa că apariția femeii cu găleata de pește tocmai în acel moment, la ușa lui, a fost ceea ce Dumnezeu planificase, parte din lucrarea Lui, pe care mintea omenească nu o poate cuprinde.

De pește și de înmulțirea lui, când Iisus a hrănit cinci mii de oameni pe muntele de lângă Bethsaida, se leagă strâns viața părintelui Milea. Rostul lui pe lume.

Văzând că mulțimea care îl urma pe Iisus era înfometată, ucenicii L-au sfătuit să-i lase pe oameni să plece prin satele din jur ca să-și cumpere de mâncare.

Ei nu aveau decât cinci pâini și doi pești. Nu puteau sătura mii de guri cu atât de puțin. Și atunci Mântuitorul le-a spus ucenicilor așa: “Dați-le voi să mănânce!”.

Când zice asta: “Dați-le voi să mănânce!”, părintele Milea ridică vocea imperativ și săgetează aerul cu degetul. E ordin, nu se discută!

De aici, din această poruncă a lui Iisus, decurge menirea preotului Milea pe pământ: să lea de mâncare celor flămânzi. Iisus a cerut asta!

Opera duhovnicească și de binefacere a părintelui Milea este una dintre pildele cele mai luminoase în ortodoxia românească de astăzi. E ceva ce se vede dintr-o privire.

Când descoperi ce a putut face și cât suflet pune în munca asta istovitoare, de slujire a aproapelui – că asta este el: un slujitor –, ai spune că părintele Milea a fost hărăzit pentru misiunea lui de milostivenie. Că nu întâmplător îl cheamă Milea, de la milă.

Numele acesta i-a fost predestinat. Ar fi trebuit să-l cheme Bogasiu. Dar undeva, în trecut, o mână de notar, fără îndoială că mișcată într-ascuns de Dumnezeu, a transformat prenumele străbunicului Milea Bogasiu în nume de familie.

De atunci, toți din familie, pe linie paternă, s-au numit Milea. Numele de Bogasiu a rămas pierdut într-un catastif prăfuit.

L-a readus la lumină părintele Milea, scriitor prolific, semnându-și cu pseudonimul Sava Bogasiu cele peste 30 de cărți și nenumăratele articole publicate pâă acum, la 60 de ani.

Sava, bineînțeles, vine de la Sfântul Mucenic Sava de la Buzău. Sava Gotul, martirul din vremea lui Vasile cel Mare, înecat în apele râului Buzău, în anul 372, pentru că n-a vrut să se lepede de credința lui creștină.

Sfântul Sava este modelul de credință al părintelui Milea. I-a dedicat un roman, “Sansala”, o piesă de teatru, şi i-a închinat catedrala din Buzău.

Fundația pentru ajutorarea copiilor, înființată în 1994, poartă, la fel, numele mucenicului. Icoana lui se regăsește în toate așezămintele construite și păstorite de Mihail Milea (Sava Bogasiu).

Și, poate că nu întâmplător, părintele a venit pe lume în ziua Marelui Mucenic Gheorghe, pe 23 aprilie, în 1958.

În acte apare însă că ar fi născut pe 27 aprilie. Exista pe atunci obiceiul ca părinții să-și țină copiii nedeclarați la primărie pentru câteva zile, ca să vadă dacă supraviețuiesc sau nu.

Mihail a avut zile, într-o vreme când puțini nou-născuți treceau de primii ani. La fel cum au avut toți cei 12 copii ai soților Gheorghe și Veronica Milea.

Și iarăși nu întâmplător, Mihail Milea, preamilostivul, s-a născut în Bădenii Miluiți. O așezare constituită în 1896 cu oameni aduși de la Bădeni și miluiți cu pământ, câte zece pogoane, din fostele moșii brâncovenești.

Rolul lor era să muncească pământurile mănăstirii Barbu, administrată de călugări greci. Comuniștilor nu le-a plăcut numele de la întemeiere și l-au schimbat prin decret în 1964.

De atunci, satul se cheamă Câmpeni – de unde, de neunde. Și având la origine oameni necăjiți, măcar a rămas în comuna Amaru. Județul Buzău.

În casa părintească din Câmpeni, părintele Milea a amenajat un muzeu al satului, închinat părinților săi. Curtea n-ar fi păstrat sufletul credincioșilor părinți ai celor 12 copii dacă în fața casei n-ar fi răsărit, prin strădania preotului, o capelă.

Alături e o clădire mare, care-și întinde aripile de tablă, ca o cloșcă, peste căsuța bătrânească. Aici, vara, stau artiștii care vin în tabăra anuală de sculptură.

Fața Câmpeniului s-a schimbat mult de când preotul Milea s-a întors către vatra părintească. După ce comuniștii i-au luat satului numele, dezbrăcându-l de ceva din destinul lui, l-au trecut pe lista sistematizării.

Trebuia să dispară cu totul ca să fac loc agriculturii. Mai rămăsese câte o casă ici, una dincolo, risipite printre bălării, țipând la uliți cu ferestre mute, dând jalnic din porți în bătaia vântului.

Acum, cât de cât, după ce băjeniţii s-au mai întors acasă, chemați de părinte, tot sunt vreo sută de case locuite. În jumătate dintre ele stă câte un singur om: un văduv sau o vădană.

Când mai moare cineva, părintele paroh Ștefan Clinciu obișnuiește să spună, glumind amar, că a mai înmormântat unu la sută din populație.

Sunt trei biserici în Câmpeni, cătunul miluiților din comuna Amaru. Părintele Clinciu slujește în toate, pe rând. El este unul dintre cei aduși de preotul Mihail Milea să muncească la reconstrucția satului.

Și pentru că, în concepția părintelui Milea, totul începe cu o rugăciune și are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, era nevoie întâi și întâi de un preot.

[…]

Sunt treizeci de femei la Câmpeni. Părintele Clinciu, duhovnicul lor, e mereu printre ele.

Ai crede că e inutilă sau măcar excesivă prezența unui preot atâta timp printre bătrâne, dar când ai vreo 80 de ani și ai ajuns la cămin fiindcă nu mai ai pe nimeni care să te îngrijească, și când știi că aici se termină totul, la cimitirul din spate, atunci vezi altfel lucrurile și cauți mereu vorba bună a preotului.

Când el apare în cămin, de data asta în straiele de slujire, pentru că tocmai a avut o înmormântare, femeile se dau deoparte, cu plecăciune, și cea mai tânără dintre ele se repede să-i pupe mâna.

Însă părintele se ferește și îi spune:

− Eu ar trebui să-ți pup mâna ție, Aura, pentru că tu ești o adevărată muceniță.

Aura Dogărescu are 46 de ani. Poate fi copila oricărei femei din cămin. A crescut la orfelinat, în Buzău.

Își amintește din acea perioadă mai ales bătăile. Bătăi și iar bătăi.

− Dar există o dreptate până la urmă − zice ea −, că Dumnezeu le vede și le măsoară pe toate. Educatoarele care mă băteau cel mai tare și-au primit răsplata. La una i-a luat foc casa. N-a mai rămas decât cu cenușa. Iar la alta, copilul i-a fost răpit și nu l-a mai găsit niciodată.

Nu zice asta cu satisfacția răzbunării, ci pe un ton liniștit, ca pe o lecție învățată pe de rost.

Părintele Milea a cules-o de pe străzi, când Aura a ieșit de la cămin și nu știa încotro s-o apuce, și a adus-o la Câmpeni, alături de alți orfani rămași fără sprijin după ce statul îşi luase mâna (aprigă mână!) de pe ei.

În timp, căminul de orfani a devenit cămin de bătrâni. Aura a rămas. E mulțumită aici. Are adăpost și mâncare.

Ea le spală pe bătrâne, le piaptănă, le ajută să meargă, le aduce mâncare, le face curat în camere, le face și injecțiile, le cântă la mandolină, le citește din cărți.

Peste o mie de ani de viață ale zecilor de bătrâne din așezământul de la Câmpeni se sprijină pe umerii acestei femei neobosite.

Cu smerenie, ea se face slujitoarea tuturor, renunțând la sine. Și ca ea sunt mulți oameni în jurul părintelui Milea.

De la orfelinat, Aura Dogărescu a rămas doar cu amintirea bătăilor și cu mandolina.

Cum îi găsește și cum reușește să scoată din ei atâta devotament, numai el știe. Căci toată zidirea lui creștinească se bazează pe milă, pe credință, pe voluntariat.

− Ajunge să te privească o dată cu ochii lui blânzi, care pătrund până în suflet, să-ți spună o vorbă din inimă, și gata, te-a atras de partea lui. Are darul ăsta, cum îl avea și Mântuitorul când aduna adepți în jurul lui.

Sunt cuvintele unei femei simple, Coca Ioniță, din Buzău. De zece ani, ea merge de câteva ori pe săptămână la Câmpeni și gătește pentru bătrânele de la cămin. Voluntar.

Fundația “Sfântul Sava”, a părintelui Milea, nu-și permite să angajeze, cu salariu, o bucătăreasă.

Înființată în 1993, Fundaţia este una dintre minunile părintelui Milea. O minune care se repetă de atâția ani, zi de zi, prea puțin știută.

Când te uiți în urmă și vezi câte a putut face un singur om, lucrând prin alți oameni cu puterea cuvântului, te crucești.

Părintele vede suferința aproapelui, își pune în gând să ajute, cere întâi ajutorul lui Dumnezeu, apoi pe al oamenilor.

Iar marea lui minune, pe care o făptuiește de când e preot, este că reușește mereu să pătrundă în inima oamenilor, să-i facă să-și deschidă, la rândul lor, inimile și punga, să-i facă să-și iubească aproapele creștinește. Cu fapte, nu cu vorbe.

A vrut să facă o bisericuță, Dumnezeu l-a ajutat să facă o catedrală.

A făcut un cămin pentru orfani, Dumnezeu l-a îndrumat să facă unul și pentru bătrâni. La Câmpeni. Și încă unul, tot într-un fost CAP, la Năeni.

Acolo, într-o clădire curată ca o farmacie, unde icoanele se revarsă de pe pereți și intră în sufletele bătrânelor abandonate, se vede cel mai bine cum poate un om să sfințească locul.

Florile au luat locul paraginii. Sfinții sunt peste tot, pe unde odinioară erau activiști de partid. Doar că nu coboară de pe pereți să mănânce alături de bătrâne, să împletească fulare cu ele, să ude florile.

[…]

CITITI MAGISTRALUL FOTO-REPORTAJ, INTEGRAL. LA SURSA

 

Ajuta Romania (TVR): reportaj despre ASEZAMANTUL DE LA CAMPENI (Buzau). Batrani ajutati dezinteresat de tinerii ortodocsi din Fundatia condusa de PARINTELE MIHAIL MILEA (video)

SAVALIADA – proiectul parintelui Mihail Milea de la Buzau sau CURAJUL IUBIRII “NEBUNE” DE DUMNEZEU SI DE APROAPELE. Interviuri si reportaje video, audio

TABARA DE LA BISOCA pentru copiii orfani sau saraci a PARINTELUI MILEA, “samarineanul” de la Buzau (REPORTAJE VIDEO)

http://www.cuvantul-ortodox.ro/anunturi/2013/06/09/sprijin-pentru-asezamantul-savaliada-creat-de-parintele-milea-de-la-buzau-sub-ocrotirea-sf-sava-pentru-ajutorul-persoanelor-defavorizate/

“Preoti slujitori in parohii sarace”. Reportaj Trinitas TV cu pr. Iulian Raicovici despre ASEZAMANTUL PENTRU VARSTNICI DIN CAMPENI (BUZAU)/ Din lucrarile Fundatiei Sf. Sava

Parintele Milea (Buzau) alaturi de cei din strada: NIMENI NU NE POATE SALVA: guvern, partid, conducator. TREBUIE URGENT SA NE SCHIMBAM NOI INSINE!

ARGUMENTE CRESTINE SI MEDICALE IMPOTRIVA LEGII REPRODUCERII ASISTATE MEDICAL/ Parintii Nicolae Tanase si Mihail Milea despre avort si familie/ UN SCURT ISTORIC AL CONTROLULUI POPULATIEI/ Mutilarea copiilor cu botox si cu moda satanica/ GUVERNUL MOLDOVEI DA INAPOI IN PRIVINTA LEGII NEDISCRIMINARII (Stiri familie 31 martie 2011)

PĂRINTELE DAN DAMASCHIN, “omul-minune” de la Iași și MISIUNEA SA INCREDIBILĂ ÎN SPRIJINUL COPIILOR ȘI MAMELOR SĂRACE (video, “În premieră” și altele). Date de contact pentru cei care doresc să ajute ASOCIAȚIA “GLASUL VIEȚII”

Lucrarea lui Dumnezeu printre “ingeri”, prin alti “ingeri” jertfitori: MAICUTA SERAFIMA, MAMA ORFANELOR DE LA MĂNĂSTIREA MĂRCUŞ: “Nu există milostenie mai mare decât cea făcută orfanilor. Singuri pe lume, ei sunt adevăraţii copii ai lui Hristos” (VIDEO)

“REPARATORII” DE SUFLETE de la Radauti sau CUM SE FACE SPALAREA PICIOARELOR IN ZILELE NOASTRE pentru copiii si tinerii fara parinti si plini de traume, la ASEZAMANTUL “SFANTUL LEONTIE” (VIDEO – emisiunea “Romania, te iubesc” si alte reportaje)

ASEZAMANTUL de COPII de la Manastirea BOGDANA din Radauti – locul unde peste o suta de orfani isi gasesc, prin BISERICA, o autentica “NOUA FAMILIE” (Reportaje TRINITAS si “Romania, te iubesc” – VIDEO)

Sfaturi duhovnicesti pentru o neincetata SARBATOARE A SUFLETULUI de la PARINTELE MELCHISEDEC VELNIC, staretul Putnei: “Mâna lui Dumnezeu este deschisa si bratele Lui imbratiseaza pe oricine se preda Lui. Omul sa caute sincer, si nu iscoditor, iar Dumnezeu ii va da tot ceea ce are nevoie”

INTERVIUL ANULUI: “Adevarul” de vorba cu sfant patimitor in viata, ILIE TUDOR, TATAL LUI TUDOR GHEORGHE: “Credinta, asta e totul. Pai, pe mine cine m-a salvat in anii de puscarie, nu Dumnezeu? IN TOT E MANA LUI DUMNEZEU”

Predica audio la DUMINICA DUPA NASTEREA DOMNULUI a Arhim. Nichifor Horia: Cum lucreaza Dumnezeu in lume si cui Se descopera? CUM SA NE RUGAM, INCREDINTANDU-NE DOMNULUI, INCA DE DIMINEATA? Cum ni se deschid ochii?

CAUTATI MAI INTAI… RUGACIUNEA – Parintele Cleopa despre GANDUL LA HRISTOS, MUNCA si “dracul inaintemergator, generalul iadului” (VIDEO)

Cuviosul Paisie despre purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de om: “CAUTATI MAI INTAI IMPARATIA LUI DUMNEZEU!”